Legea 10/2001. Decizia nr. 250/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 13745/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.250 R
Ședința publică din data de 07.02.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.1637/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. C., C. G. M., M. M., O. V., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001 – contestație”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații reclamanți C. C., C. G. M., M. M., O. V., prin avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimaților reclamanți C. C., C. G. M., M. M., O. V., solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței instanței de fond, apreciind că în mod legal a fost admisă contestația reclamanților și s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția existentă pe teren la momentul preluării.
Astfel, arată că din probele administrate în cauză rezultă, cu certitudine, că la momentul întocmirii ofertei de donație prin care autorul intimaților reclamanți au oferit Statului terenul aferent imobilului, a existat pe acest teren și o construcție, neexistând nicio dovadă că demolarea a fost solicitată anterior de către autorul reclamanților. Mai arată că decizia nr.189, de acceptare a donației, menționează mai multe persoane aflate în aceeași situație și este evident că era vorba despre terenuri cu construcții, dar pentru a se realiza investițiile stabilite, persoanele titulare ale dreptului de proprietate erau obligate să-și demoleze acele construcții. Apreciază că rezultă foarte clar faptul că acele demolări s-au făcut urmare a solicitării autorităților statului de la acel moment și, prin urmare, se încadrează în noțiunea de „preluare abuzivă”.
Apărătorul intimaților reclamanți mai arată că autorul acestora au deținut o singură locuință, nu aveau unde locui în altă parte, astfel încât în mod legal instanța de fond a reținut că inclusiv pentru construcție preluarea a fost abuzivă.
Pentru aceste motive, apărătorul intimaților reclamanți C. C., C. G. M., M. M., O. V., solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar, atașat concluziilor scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.04.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, reclamanții C. C., C. G.– M., O. V. și M. M., în contradictoriu cu intimatul M. București prin Primar General, au contestat Dispoziția nr._/27.03.2012 emisă de Primăria Municipiului București prin Primarul General prin care s-a respins notificarea formulată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată ce a fost situată în București, ., sector 6, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat Imobilul din București, ., sector 7 (devenit ulterior preluării sector 6) compus din teren cu suprafața de 295 mp. și construcție cu trei camere și dependințe construită din cărămidă a fost dobândit de autorul reclamanților C. A. în timpul căsătoriei cu prima sa soție C. C. (mama reclamanților C. G., M., O. V. și M. M.) în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1894/13.03.1972.
Urmare presiunilor exercitate de Stat prin autoritățile sale autorii reclamanților au fost constrânși să facă oferta de donație autentificată sub nr. 5524/17.07.1975 la notariatul de Stat al sectorului 7 București având ca obiect terenul în suprafață de 295 mp. din București, ., sector 7 respectiv „terenul viran ce va rămâne din imobilul de la adresa de mai sus în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor, demolare ce se va efectua în baza adresei nr._/19.05.1975 eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 7”. Oferta a fost acceptată prin Decizia nr. 189/13.02.1976 și dată fiind modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului nu s-au acordat despăgubiri, donația fiind un contrat esențialmente gratuit.
Reclamanții au arătat că în mod greșit prin dispoziția contestată s-a respins notificarea cu privire la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată, pe motiv că „ nu se face dovada preluării abuzive”.
Deși oferta de donație are în vedere doar terenul viran ce va rămâne în urma demolării, în actul autentic se menționează că demolarea „se va efectua în baza adresei nr._/19.05.1975 eliberată de Consiliul Popular al sectorului 7”, ceea ce dovedește că demolarea nu a fost un act benevol, ci impus de autorități în scopul executării planului de sistematizare a zonei.
Pe de altă parte, este de notorietate că preluarea imobilelor în baza donațiilor impuse de autorități aveau în vedere în fapt nu doar terenurile ci și construcțiile, acestea urmând a fi demolate de către proprietarii donatori ori de către unitatea ce prelua imobilul. Este evident că proprietarul constrâns a face oferta de donație, renunța și la construcția edificată pe terenul „donat”, dar statul nu mai proceda la transferul dreptului de proprietate asupra unui bun ce urma a fi demolat, deci nu mai avea o valoare economică ce ar fi presupus despăgubiri.
Din actele depuse la dosarul administrativ rezultă că autorul reclamanților era proprietarul întregului imobil din ., compus din teren și construcție, iar datorită preluării abuzive a terenului acesta a pierdut proprietatea și asupra construcției prin dispariția bunului. Astfel, acțiunea Statului de preluare abuzivă a imobilului a avut ca efect ieșirea construcției din patrimoniul autorului lor, fără despăgubire, prejudiciul creat fiind evident odată ce nu se punea problema unei eventuale opoziții în fața măsurilor impuse de autorități la acel moment.
De asemenea, odată cu preluarea de drept a terenului C. A. și C. au fost nevoiți să părăsească și casa (în care locuiau efectiv) întrucât urma să se constituie frontul pentru noile construcții, ceea ce presupune că aceștia nu mai puteau exercita atributele dreptului de proprietate asupra clădirilor ce le aparțineau în drept. Astfel, spus, fiind în imposibilitate de „ demonta” clădirile și a le muta pe un alt teren, au fost nevoiți să se supună măsurilor impuse de autorități.
În consecință, reclamanții au solicitat admiterea contestației și modificarea Dispoziției nr._/27.03.2012 în sensul acordării măsurilor reparatorii și pentru construcția demolată.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 din CEDO.
Prin sentința civilă nr.1637/04.10.2012 Tribunalul București- Secția a III-a Civilă a admis acțiunea formulată de contestatorii C. C., C. G. – M., O. V. și M. M., a dispus modificarea Dispoziției nr._/27.03.2012, în sensul că se vor propune măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția demolată compusă din 3 camere, bucătărie, cămară și marchiză, ce a fost situată în București, ., sector 7, imposibil de restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 27.03.2012 a fost emisă Dispoziția nr._ prin care Primarul General al Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 295 mp. situat în București, ., sector 6 imposibil de restituit în natură. Notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată a fost respinsă întrucât nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
În termen legal împotriva acestei dispoziții au formulat contestație reclamanții C. C., C. G. – M., O. V. și M. M., solicitând modificarea acesteia în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția demolată.
Tribunalul a reținut că prin actul de vânzare cumpătare nr. 723/1972 autorul reclamanților, C. A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., compus din teren în suprafață de 295 mp. și casă compusă din 3 camere, bucătărie, cămară și marchiză. Imobilul este descris în fișa tehnică –schița aflată la filele 20 și 21.
La data de 17.07.1975 autorul reclamanților a semnat oferta de donație privitoare la terenul - loc de casă – situat în București, ., donația fiind acceptată prin decizia nr. 139/13.02.1976.
Tribunalul a reținut că potrivit ofertei de donație, obiectul donației l-a constituit terenul ce va rămâne din imobilul în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor, demolare ce se va efectua în baza adresei nr._/1975 eliberată de Consiliul Popular al sectorului 7 București.
Față de aceste înscrisuri din care rezultă dreptul de proprietate deținut de autorul reclamanților asupra întregului imobil teren-construcție tribunalul a apreciat că în cauză se impune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent atât pentru terenul în suprafață de 295 mp. cât și pentru construcția demolată. Astfel, rezultă din oferta de donație – act autentic întocmit la Notariatul de Stat faptul că imobilul construcție urmează a fi demolat în baza adresei Consiliului Popular, ceea ce echivalează cu o preluare abuzivă.
Așa cum în normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 la art. 1,3 lit. a se vorbește despre expropriere, caz în care preluarea este considerată a prioric abuzivă, pentru identitate de rațiune în cauza de față în care terenul a fost donat statului român, iar construcția, deși nu face obiectul donației, a fost demolată, în lipsa unor despăgubiri echitabile, tribunalul a apreciat că în cauză măsurile reparatorii trebuie să privească imobilul în întregime, așa cum era deținut de autorul reclamanților anterior ofertei de donație.
În consecință, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis cererea formulată de contestatori.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, s-a arătat că în mod corect prin dispoziția contestată, a fost respinsă, ca nedovedită, cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcție, deoarece din înscrisurile depuse nu rezultă preluarea în proprietatea statului și a construcției respective.
Recurentul susține că prima instanță, acordând măsuri reparatorii și cu privire la construcții, s-a pronunțat cu nesocotirea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, respectiv art. 24.
Recurentul a arătat că instanța de fond a ajuns la o concluzie eronată, deoarece măsurile reparatorii de care face vorbire Legea nr. 10/2001 vizează imobile efectiv preluate abuziv în proprietatea statului, în acest sens fiind și prevederile art. 24 potrivit cu care, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării. Or, chiar tribunalul reține în hotărâre, că respectiva construcție nu face obiect al donației.
Recurentul a mai arătat că, în cazul contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii ale legii.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiate.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin dispoziția nr._/27.03.2012, emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea intimaților–reclamanți, pentru terenul în suprafață de 295 m.p., situat în ., sector 6, imposibil de restituit în natură.
Totodată, a fost respinsă notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată ce a fost situată în București, ., sector 6, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanții au contestat dispoziția în privința respingerii notificării cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată, în mod corect apreciind prima instanță nelegalitatea deciziei sub acest aspect, având în vedere următoarele:
În cauză, reclamanții au făcut dovada existenței construcției, prin actul de vânzare – cumpărare nr. 723 din 1972 (fila 22 dosar T.B.) prin care autorul acestora a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., compus din teren loc de casă în suprafață de 295 m.p. și casă, având trei camere, bucătărie, cămară și marchiză, construcția fiind descrisă în fișa tehnică a imobilului, filele 20-21 dosar T.B.
În oferta de donație făcută de autorii reclamanților Statului Român (fila 34 dosar T.B.), se menționează că se donează terenul - loc de casă - situat în București, ., iar acesta reprezintă terenul viran ce va rămâne din imobilul de la adresa de mai sus în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor, demolare ce se va efectua în baza adresei nr._ din 19.05.1975 eliberată de Consiliul Popular al sectorului 7 București.
Prima instanță a apreciat în mod corect în raport cu conținutul acestui înscris, că și demolarea construcției în baza adresei Consiliului Popular, reprezintă o măsură de preluare abuzivă, în condițiile în care demolarea s-a realizat în vederea preluării terenului, liber de construcții și în absența oricărei despăgubiri.
Demolarea construcției este una dintre măsurile administrative dispuse de stat și executate de autorii reclamanților, care intră în lanțul cauzal și face corp comun cu preluarea abuzivă a terenului. Din această perspectivă, este justificată aprecierea instanței în sensul că se impunea acordarea de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a încălcării prevederilor art. 24 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea constată că acest text legal stabilește că „în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării.
Articolul menționat prevede așadar ipoteza posibilității dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite cu actul de preluare, în absența unor probe contrare, or, în cauză existența și întinderea dreptului de proprietate al intimaților – reclamanți este dovedită prin actul de vânzare - cumpărare cu privire la dobândirea construcției.
Prin urmare, acest text legal nu este aplicabil în cauză în ceea ce privește dovada preluării abuzive care s-a considerat în mod corect ca fiind făcută pentru considerentele expuse anterior.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că prin respingerea recursului, recurentul a căzut în pretenții în sensul textului legal menționat, Curtea îl va obliga pe acesta la plata către intimații C. G. – M., O. V. și M. M. a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 573/04.02.2013.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1637/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. G.-M., O. V. și M. M..
Obligă recurentul la plata către intimații C. G. – M., O. V. și M. M. a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D.-M. M. A.-M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. GC/ 15.02.2013
2 ex. Jud. fond:T. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 248/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1972/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
