Pretenţii. Decizia nr. 1697/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1697/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 2186/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1697R
Ședința publică de la 16 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - A. C. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și recurentul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 635/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți C. G., M. D., M. P. O. și M. Ș., având ca obiect: pretenții – despăgubiri pe Lg. 221/2009.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 14.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.10.2013.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanții M. D., M. P. O., M. Ș. și C. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate caracterul politic al hotărârii de condamnare - sentința penală nr. 1562/6.12.1949 și repararea prejudiciului moral suferit prin plata sumei de 500.000 Euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința penală nr. 1562/6.12.1949 a Tribunalul M. C. autorul reclamanților M. I. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, faptă prev. de art.209 Cod penal, executarea pedepsei având loc în perioada 20.04.1949 – 27.06.1956
În perioada anchetelor defunctul M. I. a fost supus bătăilor și torturilor ce au avut ca efect vătămarea gravă a sănătății. La numai 4 luni după eliberarea sa, autorul reclamanților a decedat, la 24.10.1956.
Autorul reclamanților a executat pedeapsa în mai multe închisori: Târgșor Peninsula, Poarta Albă, Jilava, a suferit de foame, a fost supus izolării, frigului; de asemenea condițiile de igienă erau precare iar deținuții erau lipsiți de asistență medicală.
Se arată în motivare că pe durata stalinismului lagărele de muncă forțată și închisorile din Uniunea Sovietică precum și din celelalte state comuniste, inclusiv R.P Română, aveau drept scop îndepărtarea indezirabililor.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1, 4, 5 și 6 din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, art.20 din Constituție, art.998 și 999 Cod civil, art.1-17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art.1 și 2 din Protocolul nr.12 adițional la CEDO.
În dovedirea acțiunii au fost încuviințate probe cu înscrisuri fiind atașată fișa matricolă penală, certificat de moștenitor nr.54/2012, declarație de notorietate, acte de stare civilă, sentința penală nr. 1562/6 dec 1949.
Prin sentința civilă nr. 635/20.03.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul politic al hotărârii de condamnare nr. 1562/1949 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara. A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 Euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale către reclamanți.
Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut, în esență următoarele:
În ceea ce privește primul petit al acțiunii, în raport de dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 și față de conținutul infracțiunii pentru care a fost condamnat tatăl reclamanților – infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, s-a constatat că respectiva hotărâre de condamnare are caracter politic.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a reținut că în conformitate cu art. 504-506 din Codul de procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei de către stat, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. La stabilirea reparației se ține seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate.
Acțiunea poate fi pornită de persoana îndreptățită, iar după decesul acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa. Termenul este de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, însă în speță, așa cum s-a arătat, prin adoptarea Legii 221/2009, ca și în cazul altor legi de reparație al căror scop a fost înlăturarea efectelor nedreptăților comise în perioada instaurării regimului comunist și ulterior, persoanele îndreptățite au fost repuse în termenul de formulare a acțiunii.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța urmând să aibă în vedere o . criterii cum sunt: durata lipsirii de libertate, consecințele negative produse asupra celui în cauză pe plan fizic și psihic, afectarea stării de sănătate datorită condițiilor de încarcerare.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs în termen legal pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. P. - P. de pe lângă Tribunalul București criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul pârât S. R. a formulat următoarele motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii condamnării tatălui reclamanților, s-a invocat excepția lipsei de interes, arătându-se că prin art. 1 din Legea nr. 221/2009 este prevăzută în mod expres infracțiunea pentru care a fost condamnat autorul reclamanților și ca urmare, instanța nu mai putea să constate altceva decât ceea ce prevede legea.
În privința capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale, se susține că în prezent nu există temei juridic în Legea nr. 221/2009 pentru acordarea acestor daune morale, întrucât dispozițiile art. 5 alin. (1) au fost declarate neconstituționale.
Recurentul M. P. - P. de pe lângă Tribunalul București a susținut prin motivele de recurs formulate următoarele:
Hotărârea judecătorească pronunțată în cauză este netemeinică sub aspectul constatării caracterului politic al condamnării, întrucât Legea nr. 221/2009 prevede de drept caracterul politic al condamnării pentru fapta prevăzută de art. 209 Cod penal.
Se arată că hotărârea judecătorească atacată este nelegală sub aspectul acordării de daune morale având în vedere că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 504 și următ. Cod procedură penală, întrucât în cauză nu este vorba de o eroare judiciară.
Se mai susține că instanța de fond, în mod greșit a respins ca tardivă excepția prescripției dreptului material la acțiune față de temeiul de drept invocat, respectiv dispozițiile art. 998 și art. 999 Cod civil, excepție ridicată de pârât, întrucât această excepție este de ordine publică și poate fi invocată oricând.
Un ultim motiv de recurs se referă la împrejurarea că prima instanță a soluționat greșit cererea în favoarea a patru reclamanți, când, în fapt, sunt numai trei moștenitori, pentru reclamantul C. G. nefăcându-se nici o probă în acest sens, așa încât reclamanții ce justifică calitate procesuală activă sunt M. D., M. P. O. și M. Ș..
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursurile sunt fondate, însă în limitele ce se vor preciza în continuare.
Capătul de cerere privind acordarea de daune morale a fost soluționat de către prima instanță, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 504-506 Cod procedură penală, sub acest aspect hotărârea judecătorească pronunțată în cauză fiind afectată de motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 504-506 Cod procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei".
Prin urmare, textul legal vizat prevede posibilitatea acordării de despăgubiri persoanei interesate în ipoteza în care aceasta a fost victima unei erori judiciare, deci în cazul arestării ori inculpării pe nedrept, fapt ce trebuie constatat prin intermediul actelor enumerate expres în cuprinsul alineatelor l și 2 ale art.504 cod procedură penală, în speță nu există o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal care să fi stabilit privarea de libertate în mod nelegal. Nu pot fi aplicate extensiv și prin analogie dispozițiile codului de procedură penală privitoare la eroarea judiciară situației reglementate de Legea nr. 221/2009, o lege cu caracter special reparatoriu pentru condamnările penale suferite în timpul regimului comunist.
Față de aceste aspecte, Curtea reține că petitul acțiunii având ca obiect acordarea de daune morale pentru condamnarea cu caracter politic suferită de autorul reclamanților este neîntemeiat.
Curtea reține că modul de soluționare a apetitului vizând constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva reclamanților și a autorilor acestora nu este afectat de motivul de modificare prev. de dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Este evident interesul reclamanților în promovarea acestui capăt de cerere, împrejurarea că măsura dispusă este prevăzută în mod expres în dispozițiile legale neputând afecta dreptul subiectiv civil dedus judecății, întrucât recunoașterea caracterului politic al măsurii administrative reprezintă în sine o reparație morală pentru persoanele ce au avut de suferit din cauza măsurilor luate de fostul regim comunist.
Așadar, atât excepția lipsei de interes invocată de recurentul S. român, cât și criticile de fond formulate de recurentul M. P. sunt nefondate.
De asemenea, critica formulată de către recurentul M. P. privitoare la respingerea ca tardivă a excepției prescripției dreptului material la acțiune față de temeiul de drept invocat - art. 998 și art. 999 Cod civil, este fondată.
Se constată că excepția invocată de către pârât nu este tardivă, întrucât aceasta are regimul juridic al unei excepții de fond absolută, fiind de ordine publică și putând fi invocată oricând de către părți și de instanță, din oficiu.
De asemenea, se reține că această excepție este întemeiată, întrucât termenul general de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, de 3 ani este împlinit, începând să curgă după căderea regimului comunist, respectiv după 22 decembrie 1989.
În ceea ce privește ultima critică formulată de către recurentul M. P., așa cum se susține chiar de către recurent, includerea ca și reclamant a numitului C. G. reprezintă o eroare materială ce va fi îndreptată în condițiile dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) Cod procedură civilă urmează a admite recursurile. Va fi modificată în parte sentința recurată, în sensul că va fi respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca nefondat. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursurile declarate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 635/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. G., M. D., M. P. O. și M. Ș..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. GC – 2 ex
01.11.2013
Jud. fond S. M.
Cu opinia separată a d-nei judecător
A. C. B.
Cu opinia separată a judecătorului A. C. B., în sensul admiterii recursurilor și modificării în tot a sentinței recurate, cu respingerea ca lipsit de interes a capătului de cerere privind constatareacaracterului politic al condamnării, respectiv respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, pentru următoarele considerente:
În concordanță cu argumentele opiniei majoritare asupra respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, se consideră necesar a fi adăugate următoarele:
S-a invocat de către recurenți, lipsa de interesa reclamanților în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii condamnării.
Într-adevăr, Legea nr. 221/2009 (privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), invocată de către reclamanți ca temei de drept, în acest capăt de cerere, enunță la art. 1 alin. 2, condamnările cu caracter politic ce se constituie de drept, între acestea regăsindu-se la lit. a) și cele pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 209 din Codul penal din 1936, reținute în sarcina autorul reclamanților, conform propriilor susțineri ale acestora și actelor dosarului.
Întrucât această condamnare se regăsește expres în art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, ca făcând parte dintre cele al căror efect determină recunoașterea de drept a caracterului politic, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în constatarea caracterului politic al măsurii condamnării, deja recunoscut de către lege, este lipsită de interes.
Astfel, apare ca întemeiată excepția invocată de către recurentul-pârât, a lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării autorului reclamanților, ceea ce atrage respingerea ca lipsită de interes a acestei solicitări și, prin incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (aplicarea greșită a legii), admiterea recursurilor, în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu modificarea în tot a hotărârii atacate, prin respingerea în totalitate a cererii, pentru considerentele enunțate.
JUDECĂTOR
A. C. B.
Red. A.C.B.
2 ex./30.12.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 1972/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 997/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
