Obligaţie de a face. Decizia nr. 1368/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1368/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 7157/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1368 R
Ședința publică din data de 05.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți Ș. S. G. și V. Ș. împotriva sentinței civile nr. 479/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții reclamanți Ș. S. G. și V. Ș., prin avocat L. V., lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar, în susținerea recursului, un înscris emanând de la Primăria Municipiului București cu privire la regimul juridic al imobilului din .. sect. 3.
Curtea, după deliberare, încuviințează depunerea la dosar a acestui înscris și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți Ș. S. G. și V. Ș. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea, în tot, a sentinței recurate și, pe fond, după omologarea rapoartelor de expertiză, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.
În susținerea recursului, apărătorul recurenților reclamanți arată că instanța de fond a reținut, în motivare, că Primăria Municipiului București nu ar fi finalizat operațiunea de inventariere a tuturor bunurilor ce pot fi atribuite în compensare, or tocmai acesta este motivul pentru care reclamanții s-au adresat instanței de judecată. Mai arată că în realitate Primăria nici măcar nu a început această operațiune, deși a demarat-o de peste 12 ani iar, pe de altă parte, a făcut dovada, cu acte emanând de la autorități publice, a faptului că există cel puțin un bun ce poate fi atribuit.
O altă critică adusă hotărârii, arată apărătorul recurenților, constă în faptul că instanța de fond a reținut că Primăria poate aprecia că nu este oportun a se atribui bunul solicitat în compensare, ori pentru că există posibilitatea desfășurării vreunui proiect urbanistic viitor, însă, în speță, pentru acest bun identificat, Primăria nu a făcut dovada că ar exista vreun impediment.
Referitor la susținerea instanței în sensul că ar exista o dispoziție nr._/09.07.212, care ar putea avea ca obiect un imobil ce ar putea fi unul și același cu imobilul solicitat în compensare, apărătorul recurenților reclamanți arată că din actul depus astăzi rezultă că dosarul a fost soluționat, că dispoziția a fost una de respingere și că nu s-a formulat contestație împotriva acesteia.
Pentru aceste motive, apărătorul recurenților reclamanți Ș. S. G. și V. Ș. solicită admiterea recursului și să se constate că la momentul pronunțării sentinței instanței de fond nu exista niciun impediment la atribuirea bunului solicitat în compensare. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 08.05.2012, înregistrată la Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanții S. S. G. și V. S. au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General solicitând instanței să soluționeze notificarea nr. 56/11.01.2002, să constate că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și în consecință, să oblige pârâtul la emiterea unei dispoziții prin care să acorde în compensare, în schimbul imobilului notificat spațiul comercial în suprafață de 42,38 mp, cu terenul aferent, aflat în proprietatea privată a municipalității situat în ., sector 3, a cărui valoare este aproximativ egală cu valoarea imobilului care nu mai poate fi restituit în natură.
La data de 24.05.2012, reclamanții au depus o cerere modificatoare arătând că la data de 11.05.2012, Primăria Municipiului București a soluționat notificarea ce făcea obiectul cererii introductive emițând Dispoziția Primarului General nr._/11.05.2012, comunicată reclamanților la data de 22.05.2012, pe care înțeleg să o conteste în cadrul termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Față de emiterea dispoziției menționate anterior, reclamanții solicită anularea acesteia și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să acorde în compensare imobilul indicat în cererea introductivă, în condițiile în care prin dispoziția contestată s-a propus acordarea de despăgubiri în numerar pentru terenul în suprafață de 223 mp situat în fosta ., sector 3, București.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanții arată că potrivit Legii nr. 10/2001 prima măsură reparatorie prin echivalent constă în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluționarea notificării. În această ordine de idei, avându-se în vedere imobilul solicitat în compensare, reclamanții susțin că despăgubirile bănești au fost acordate în contra legii.
La data de 22.06.2012, . Impex SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului M. București prin Primarul General arătând că imobilul solicitat în compensare se află în Centrul Istoric al Municipiului București și este deținut cu contract de închiriere de către societatea intervenientă, termenul locațiunii expirând la data de 17.02.2017.
Prin încheierea de la termenul din data de 24.10.2012, tribunalul a respins în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienta . Impex SRL și cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de aceeași intervenientă.
Prin sentința civilă nr. 479/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții Ș. S. G. și V. S., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea sentinței s-a arătat în esență că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, acest aspect fiind recunoscut inclusiv de către pârât prin emiterea Dispoziției nr._/2012, care este contestată doar din perspectiva felului măsurilor reparatorii acordate notificatorilor.
Tribunalul a reținut că dispoziția de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești este legală, în condițiile în care Primăria Municipiului București a arătat că nu există posibilitatea unor bunuri sau servicii în compensare, nefiind finalizată operațiunea de inventariere a acestora.
În opinia tribunalului, simplul fapt că terenul solicitat în compensare de către reclamanți se află în proprietatea privată a statului nu conduce automat la necesitatea atribuirii acestuia în compensare, în condițiile în care nu este inclus într-un inventar al bunurilor ce pot fi acordate în compensare și în lipsa unei cărți funciare sau al oricărei forme de publicitate.
Tribunalul a constatat că terenul situat în București, ., sector 3 a făcut obiectul unei notificări soluționată prin Dispoziția nr._/09.07.2012 care poate fi atacată cu o contestație conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 mai ales că există date în dosarul respectiv din care rezultă că spațiul solicitat în compensare a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 de la Finderman M.. Împotriva sentinței, au declarat recurs reclamanții arătând că nu exista nici un impediment legal pentru care prima instanță să refuze acordarea în compensare a bunului solicitat de către reclamanți.
Recurenții precizează că Legea nr. 10/2001 instituie o ordine de priorități a măsurilor reparatorii, ordine în cadrul căreia restituirea în natură primează și este urmată de acordarea în compensare a unor bunuri sau a unor servicii. Inexistența unei liste de inventar ține de culpa pârâtului și nu poate justifica lipsirea reclamanților de beneficiul legii.
Recurenții apreciază că refuzul acordării spațiului comercial în compensare le-a cauzat o discriminare identică celei constatate în Cauza A. contra României care poate fi înlăturată prin admiterea recursului.
În final recurenții arată că dispoziția nr._/2012 are ca obiect imobilul situat în ., despre care nu s-a dovedit în vreun fel că ar fi identic cu imobilul aflat la nr. poștal 31 de pe .> În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483- 502 n. cpc.
La cererea de recurs, a fost atașată practică judiciară.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Din punct de vedere procedural procesului de față îi sunt aplicabile regulile prescrise în codul de procedură civilă de la 1865 și nu regulile noului Cod de procedură civilă invocate greșit în recurs de către recurenți. Aceasta, deoarece noul Cod de procedură civilă este aplicabil exclusiv proceselor începute după data intrării sale în vigoare (15.02.2013), or, în speță, procesul a început în anul 2012.
Întrucât recurenții critică doar felul măsurilor reparatorii acordate prin dispoziția contestată (acestea au menținute de către prima instanță prin respingerea contestației reclamanților), Curtea, ținând seama de limitele recursului, nu va relua aspectele legate de calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește felul măsurilor reparatorii de care pot beneficia reclamanții, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, a fost adoptată și a intrat în vigoare Legea nr. 65/16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituie în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of. nr. 278/17.05.2013.
Legea nr. 165 din 16 mai 2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prevede în art. 16 că „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”. Același act normativ prevede în art. 50 că: La data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
În fine, art. 4 din lg. nr. 165/2013 prevede că „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Față de cele arătate, Curtea reține că, independent de impedimentele reținute de către prima instanță, a căror analizare nu mai prezintă interes față de dispozițiile legale menționate anterior, recurenții – reclamanți nu mai pot obține măsuri reparatorii constând în acordarea unor bunuri sau servicii în compensare.
Dispozițiile Legii nr. 165/16.05.2013 sunt aplicabile raporturilor juridice de drept substanțial aflate în derulare deoarece, pe de o parte, există o dispoziție legală expresă în acest sens iar, pe de altă parte, prin legea menționată se reglementează regimul general al bunurilor ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 6 alin. 6 din noul cod civil care stipulează că „dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”.
Prin urmare Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți Ș. S. G. și V. Ș. împotriva sentinței civile nr. 479/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red.GDM
Tehnored. GC – 2 ex
13.09.2013
Jud. fond E. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 711/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 248/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
