Obligaţie de a face. Decizia nr. 1838/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1838/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2832/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1838 R
Ședința publică din data de 31.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.93/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante C. ANIȘOARA și G. M., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; alte cereri; obligație de a face; pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recurentul pârât a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus și văzând că recurentul pârât M. București prin Primarul General a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 30.01.2012, sub nr._, reclamantele C. Anișoara și G. M. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze pe fond notificarea nr. 3556/ /24.08.2001 privind imobilul situat în București, ., nr. 24, sector 6, compus din teren în suprafață de 385 mp și construcție în suprafață de 105 mp, în sensul constatării calității reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, stabilite la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării, să fie obligat pârâtul M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării și hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, să fie obligat pârâtul Statul Român prin CCSD să înregistreze dosarul transmis de M. București, să fie obligat pârâtul M. București, în solidar, cu Primarul General la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea, despăgubire care se compune din prejudiciul efectiv, reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 17.10.2009 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării, precum și câștigul nerealizat, reprezentând dobânda legală, calculată de la momentul soluționării cererii și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 93/21.01.2013, Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamante; a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, ., nr. 24, sector 6, compus din teren în suprafață de 384 mp și construcție în suprafață de 105 mp; a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită în favoarea reclamantelor C. Anișoara și G. M. dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, ., nr. 24, sector 6, compus din teren în suprafață de 384 mp și construcție în suprafață de 105 mp, cu reținerea sumei de 5.000 ROL, actualizată, primită cu titlu de despăgubiri; a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să transmită dosarul administrativ către Prefectura Municipiului București, urmând ca, după centralizare și exercitarea controlului de legalitate, Prefectul să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins ca neîntemeiat capătul 4 de cerere formulat de reclamante în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea și a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamante a sumei de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, a declarat recurs M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului declarat în termen legal, se arată că în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea reclamantelor și a constatat că au calitate de persoane îndreptățite, deoarece imobilul care a făcut obiectul notificării nr. 3556/2001 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 185/1977, Anexa nr. 3 poz. 120, cu plata de despăgubiri. Recurentul aerată că imobilul nu poate fi restituit în natură, astfel că urmează să se emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013 care sunt aplicabile chiar dacă au intrat în vigoare după pronunțarea hotărârii de către prima instanță. Practic, recurentul arată că trebuie să fie obligat să emită dispoziție de acordare de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul în litigiu.
În final, recurentul arată că a fost obligat în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat și onorariile de expertiză, din moment ce nu există culpă procesuală, iar reclamanții nu depuseseră toate actele pentru a fi soluționată notificarea.
În subsidiar, recurentul solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod procedură civilă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin recursul formulat, M. București prin Primarul General critică, în realitate, doar faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, restul susținerilor recurentului referindu-se la efectele apariției Legii nr. 165/2013 și intrării în vigoare a acesteia după pronunțarea hotărârii de către prima instanță.
Procedând în ordinea inversă a aspectelor menționate anterior, Curtea observă că după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, a fost adoptată și a intrat în vigoare Legea nr. 165/16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituie în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of. nr. 278/17.05.2013.
Legea nr. 165 din 16 mai 2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prevede în art. 16 că „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”. Același act normativ prevede în art. 50 că: La data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
În fine, art. 4 din lg. nr. 165/2013 prevede că „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Dispozițiile legale menționate sunt incidente în cauză iar legea nr. 165/2013 este producătoare de efecte juridice, cu precizarea că, față de hotărârea primei instanțe și față de normele tranzitorii din legea nouă, nu se impune modificarea sentinței civile nr. 93/2013, chiar dacă instituțiile la care se face referire în aceasta și-au schimbat titulatura, iar reglementarea procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii (compensatorii) a fost modificată.
Din punct de vedere formal, M. București prin Primarul General a căzut în pretenții în fața primei instanțe, astfel că aceasta a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă. Culpa pârâtului constă în faptul că nu a soluționat într-un termen rezonabil notificarea, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii, astfel că apărarea recurentului conform căreia notificatorii nu și-au îndeplinit obligația de a depune acte la dosar, nu poate fi reținută.
Față de cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul, Curtea consideră că prima instanță nu avea motive pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, din moment ce contravaloarea onorariului de expertiză nu putea fi redusă, iar onorariul de avocat în cuantum de 1100 lei nu era disproporționat de mare, prin raportare la valoarea obiectului cererii și munca desfășurată de către avocat.
Pentru motivele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.93/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante C. Anișoara și G. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC – 2 ex
08.11.2013
Jud. fond R. N.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 533/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 161/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
