Partaj judiciar. Decizia nr. 533/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 533/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 21394./299/2007

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 533 R

Ședința publică de la 12.03.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – F. C.

JUDECĂTOR – D. L. M.

JUDECĂTOR – D. F. G.

GREFIER – S. V.

…………………

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant T. F. T. D., împotriva deciziei civile nr. 879A/23.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. D. G., având ca obiect „succesiune”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant T. F. T. D. reprezentat de avocat P. A., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât S. D. G. personal și asistat de avocat Castaliu I., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Apărătorul recurentului reclamant T. F. T. D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, să se dispună repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și pe cale de consecință respingerea excepției lipsei calității procesuale active și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Să se constate că există o lipsă de procedură legat de împrejurarea că au fost citați cu mențiunea expresă repunere în termen, în practica instanțelor de fond se obișnuiește citarea părților cu această mențiune să se discute repunerea cauzei pe rol după o suspendare. În situația în care această măsură este circumscrisă prevederile art. 88 alin. 4 C.pr.civ. apreciază ca discutându-se fondul pricinii la acest termen la care au fost citați pentru repunerea cauzei pe rol este o lipsă de procedură. Să se constate că nu a fost pusă în discuție excepția lipsei de interes pentru faptul că s-a judecat în lipsa lor, chiar dacă la prima strigare partea a fost reprezentată. În ceea ce privește aprecierea instanței de apel cu privire la frauda la lege și cu privire la faptul că acesta nu ar fi aptă să producă efecte în speța de față apreciază că frauda la lege în primul rând este de natură a afecta în tot cazul actele care au fost realizate prin fraudă la lege și certificatul de moștenitor, fie că se apreciază prin repunerea în termen că ei ar avea calitatea de moștenitor, fie că s-ar aprecia că nu au această calitate pentru că nu au acceptat în termen. Dacă certificatul de moștenitor ar fi fost emis prin fraudă la lege consecința anulării lui ar fi că moștenirea intră în posesia statului. în ceea ce privește chestiunea privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii susțin că în măsura în care o persoană nu are posibilitatea efectivă de a accepta o succesiune pentru că nu știe de această succesiune, este îndreptățită să ceară atunci când află repunerea în termenul de acceptare a succesiunii. Arată că au avut o obligație morală de a cunoaște decesul. Instanța de apel a ajuns la o concluzie forțată pentru a respingerea acțiunea lor, care este una atipică, în sensul că s-ar goli de conținut dispozițiile art. 700 dacă s-ar interpreta în sensul că nu pot accepta succesiunea decât atunci când s-a aflat despre deces. Dacă nu i se oferă prin lege dreptul de a accepta succesiunea, înseamnă că nu are acest drept.

Apărătorul intimatului pârât S. D. G. solicită respingerea recursului ca nelegal și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. Arată că la dosar sunt probe și legea este de partea lor, din care rezultă indubitabil că aceste norme prevăzute de art. 85 C.pr.civ. nu au fost încălcate. Invocarea art. 88 pct. 4 C.pr.civ. solicită să se observe că citația cuprinde elementele pe care legea le prevede și anume: nume, domiciliu și calitatea celui citat și în aceste condiții nu se poate susține că această procedură de citare a fost viciată. Partea la termenul din 14.12 a fost prezent în sală și asistat de avocat. În această situație nu se poate susține că au fost încălcate normele de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța de apel ar fi greșit atunci când a menținut hotărârea instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției prescripției și înlăturarea de la moștenire prin neacceptarea în termen a succesiunii solicită a se avea în vedere că există la dosarul cauzei o adresă certificată de Camera Notarilor Publici, eliberată la data de 09.04.2001 prin care se arată că decesul a fost înregistrat în anul 2000. la data de 09.04.2001, peste curgerea termenului de 6 luni de zile s-au luat informații de la Camera Notarilor Publici din care reies că nu a fost dezbătură succesiunea. Arată că cererea formulat de pârât este datată 12.04.2001, deci cu mult peste termenul de acceptare a succesiunii. În această perioadă de 6 luni reglementată imperativ de dispoziția art. 700 recurentul nu a făcut dovada nici unei demers, ori nu se poate afirma că au avut o atitudine culpabilă față de acesta, în condițiile în care la data de 12.04.2001 era scurs termenul de 6 luni. Să se constate care este legătura de cauzalitate că a declarat prin cerere că este unicul moștenitor. Precizează că niciodată nu a declarat că este unicul moștenitor. Consideră că nu poate fi admisă cererea de repunere în termen, având în vedere că recurentul recunoaște că nu a avut legătură cu defuncta foarte mult timp, iar după 7 ani a formulat cerere. Cu referire la faptul că instanța nu ar fi pus în discuție capete 2 și 3 din cererea de chemare în judecată consideră că este o susținere paralelă, atâta timp cât instanța a respins cererea de repunere în termen nu mai putea analiza aceste capete de cerere. Cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul recurentului reclamant T. F. T. D. solicită aplicarea art. 274 C.pr.civ. cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de intimat.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 14.11.2007, sub număr de dosar_, reclamantul T. F.-T.-D. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S. D. G., să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

1). repunerea reclamantului în termenul de acceptare a succesiunii defunctei C. C.;

2). constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 18/12 aprilie 2001 emis de B.N.P. E. R.;

3). deschiderea succesiunii de pe urma defunctei C. C.;

4). constatarea masei succesorală rămase de pe urma defunctei C. C., ca fiind compusă din apartamentul nr. 62, situat în .-18 și din certificatul de acționar nr._/1.11.1996 eliberat de SIF Transilvania S.A., în valoare totală de 975.000 lei vechi;

5). constatarea calității de moștenitor a reclamantului, nepot de soră predecedată al defunctei C. C..

Prin sentința civilă nr. 1730 din 07.02.2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea, în consecință. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul este colateral privilegiat de gradul IV, astfel încât este înlăturat de la moștenire de pârât – colateral privilegiat de gradul III și că reclamantul nu poate veni la succesiunea defunctei nici prin reprezentarea mamei sale, care dacă ar fi fost în viață la data decesului defunctei C. C., nu ar fi putut veni la moștenirea sa, deoarece nu avea vocație succesorală concretă, fiind înlăturată de mătușa ei și mama pârâtului.

Prin decizia civilă nr. 1260 A din 7.10.2008, Tribunalul București a admis apelul formulat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că atât reclamantul, cât și pârâtul, în calitate de nepot și strănepot de soră, fac parte din clasa a doua de moștenitori, subclasa colaterali privilegiați, iar instanța a reținut incorect că dacă mama reclamantului ar fi fost în viață nu ar fi putut-o moșteni pe defunctă, deoarece ea însăși ar fi beneficiat de dispozițiile legale privind reprezentarea în privința mamei sale D. Atina.

Dosarul s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.01.2010, sub nr._ .

La solicitarea instanței, reclamantul a precizat (fila 10) că motivul întemeiat pentru care cere repunerea în termenul de acceptare a succesiunii este frauda pârâtului care, în mod deliberat, l-a exclus de la moștenire, declarând în fals în fața notarului că nu mai există alți moștenitori și ascunzând decesul defunctei C. C. față de reclamant și alte rude comune apropiate acestuia. Totodată, acesta a depus copii de pe actele de stare civilă, care nu au fost depuse la prima judecare a cauzei.

Prin sentința civilă nr._ din 17.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere a reclamantului T. F.-T.-D. în termenul de acceptare a succesiunii defunctei C. C.; s-a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantului T. F.-T.-D. cu privire la succesiunea defunctei C. C., decedată la data de 29.09.2000, s-a constatat că reclamantul este străin de succesiunea defunctei C. C., decedată la data de 29.09.2000 și a fost admisă excepția lipsei de interes pentru capetele nr. 2-5 din cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform certificatului de deces . nr._ (fila 21), defuncta C. C. a decedat la data de 29.09.2000. Pentru dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defunctei, pârâtul S. D. G. s-a adresat B.N.P. E. R. prin cererea depusă la data de 12.04.2001 (fila 20), fiind deschis dosarul notarial nr. 19/2001. Prin această cerere au fost indicați ca moștenitori S. E., în calitate de soră, și S. D. G., în calitate de nepot de soră.

Din certificatul eliberat de Camera Notarilor Publici București la data de 9.04.2001 (fila 31) a reieși că nu s-a deschis procedura succesorală de pe urma defunctei.

Moștenirea s-a dezbătut în cadrul procedurii succesorale notariale, la data de 12.04.2001, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 18/2001, de B.N.P. E. R. (fila 12). Moștenirea defunctei a fost culeasă de pârâtul S. D. G., în calitate de nepot de soră, acesta fiind moștenitor unic. S. defunctei, numita S. E., care este și mama pârâtului, a renunțat la moștenire.

Analizând primul capăt de cerere, cu privire la repunerea în termenul de opțiune succesorală, instanța a constatat că singurul motiv indicat de reclamant pentru repunerea în termen este frauda comisă de pârât, care a declarat cu ocazia dezbaterii succesiunii în fața notarului, că este unic moștenitor.

Potrivit condițiilor stabilite prin art. 654 și art. 655 din Codul civil, pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să întrunească două condiții: una pozitivă, aceea de a exista la data deschiderii succesiunii, adică de a avea capacitate succesorală și una negativă, respectiv de a nu fi nedemnă. La aceste condiții expres cerute de lege, se mai adaugă aceea a existenței vocației la moștenire. Dreptul succesoral român conferă vocație succesorală generală la moștenirea ab intestat rudelor defunctului, respectiv persoanelor care se află într-o legătură de descendență sau ascendență în linie dreaptă sau colaterală cu de cuius, în ordinea gradelor de rudenie în care aceștia se află cu decedatul. Prin Decizia civilă nr. 1260 A din 7.10.2008, Tribunalul București a stabilit că atât reclamantul, cât și pârâtul au vocație la moștenire.

Însă, pentru a dobândi drepturi asupra patrimoniului succesoral, reclamantul trebuia să dovedească faptul că a acceptat în termen succesiunea de pe urma mătușii sale, C. C..

Potrivit art. 700 Cod civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, iar moștenitorul care a fost împiedicat de a-și exercita acest drept din motive de forță majoră, poate obține prelungirea termenului cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea.

Art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dispune, în partea sa relevantă că „în cazul în care se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să se dispună judecarea cauzei”; în practica judecătorească și literatura de specialitate, textul legal a fost interpretat în sensul că oferă instanței judecătorești posibilitatea de a analiza în concreto dacă, în anumite împrejurări care exclud culpa titularului dreptului ori culpa acestuia este minimă, se justifică repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

În cauza de față, nu se justifică repunerea în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, pentru presupusa fraudă comisă de pârât, prin faptul că s-a declarat unic moștenitor, deoarece la data dezbaterii succesiunii în procedura notarială – 12.04.2001, termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală de 6 luni, era deja împlinit, acesta începând să curgă la data decesului numitei C. C., respectiv 29.09.2000. Astfel, pârâtul nu a declarat cu rea-credință sau în mod fraudulos faptul că este unic moștenitor, având motive temeinice să considere acest lucru, respectiv renunțarea la moștenire a mamei sale și împlinirea termenului de prescripție cu privire la alți potențiali moștenitor, cu atât mai mult cu cât din certificatul emis de Camera Notarilor Publici București reieșea că, până la expirarea termenului de 6 luni, succesiunea nu a fost dezbătută.

Reclamantul recunoaște implicit, în cererea de chemare în judecată (fila 3), că nu a avut legături apropiate cu defuncta motiv pentru care nu a cunoscut data morții sau data deschiderii succesiunii. Aceasta este cauza reală pentru care reclamantul nu a acceptat succesiunea în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii. Acest motiv nu poate fi încadrat în cele pentru care art. 700 alin. 2 cod civil permite repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, întrucât îi este imputabil reclamantului care pentru o perioadă lungă de timp (mai mare de 6 luni) nu a mai avut niciun fel de legătură cu ruda sa a cărei moștenire vrea să o culeagă.

Nu s-a indicat vreo acțiune prin care pârâtul l-ar fi împiedicat pe reclamant să continue în mod firesc relațiile de familie cu mătușa sa. Pârâtul nu poate fi acuzat de „ascunderea decesului”, având în vedere că acesta a fost înregistrat de îndată la starea civilă sector 1, iar reclamantul ar fi putut obține informații despre deschiderea succesiunii, dacă ar fi dat dovadă de diligență și de un minim interes pentru ruda sa.

Instanța a mai reținut că exercitarea dreptului de opțiune succesorală presupune manifestarea de voință a moștenitorului prin intermediul unui act juridic unilateral, astfel încât frauda la lege sau cauza ilicită nu poate fi reținută decât dacă aparține părții care încheie actul juridic unilateral.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivul invocat de reclamant (frauda pârâtului) este ulterior împlinirii termenului de prescripție și că reclamantul nu a cunoscut deschiderea succesiunii rămase de pe urma defunctei C. C. din cauza dezinteresului și relațiilor distante pe care le-a avut cu aceasta, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de repunere a reclamantului T. F.-T.-D. în termenul de acceptare a succesiunii defunctei C. C..

Analizând excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată. Potrivit art. 700 alin. 1 Cod procedură civilă, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, iar art. 651 Cod civil prevede că succesiunile se deschid prin moarte. Termenul de prescripție a început să curgă la data de 29.09.2000, împlinindu-se la data de 29.03.2001.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 14.11.2007, la mai mult de 6 ani de la expirarea termenului de exercitare a dreptului de opțiune succesorală, și că cererea reclamantului de repunere în termenul de acceptare a succesiunii este vădit neîntemeiată, instanța a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantului T. F.-T.-D. cu privire la succesiunea defunctei C. C., decedată la data de 29.09.2000, invocată de pârâtul S. D. G., prin întâmpinare.

Cu privire la capetele de cerere nr. 2-5, având în vedere că reclamantul nu a acceptat moștenirea în termenul de prescripție al dreptului de opțiune succesorală, instanța a stabilit că acesta a rămas străin de moștenire. Pentru acest considerent, o eventuală anulare a certificatului de moștenitor al pârâtului sau o nouă dezbatere a succesiunii nu poate să-i profite reclamantului în niciun fel, motiv pentru care se impune admiterea excepției lipsei de interes pentru capetele nr. 2-5 și respingerea, în consecință, a acestor capete de cerere.

Reclamantul T. F.-T.-D. a formulat apel împotriva acestei sentințe, la data de 22.03.2011 (data poștei), cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III - a Civilă, la data de 31.03.2011.

În motivare, apelantul a criticat soluția primei instanțe pentru următoarele:

I.hotărârea este nulă, întrucât instanța a încălcat prevederile art. 85 C.Proc.Civ., în sensul că deși reclamantul a fost citat pentru repunerea pe rol a cauzei, la același termen, judecătorul a pășit la judecarea fondului cauzei, fără ca apelantul să fi fost citat pentru aceasta. Sub acest aspect, apelantul arată că potrivit art. 153 alin. 2 pct. 1 și 3 Cod procedură civilă, după suspendarea pricinii, termenul nu mai este prezumat a fi în cunoștința părții, fiind obligatorie citarea. Or, pentru termenul din 2.03.2010, apelantul-reclamant nu a fost legal citat, raportat la mențiunile obligatorii ale art. 88 alin. 4 Cod procedură civilă, deoarece menționarea pe citație a calității de reclamant cu referire la fond - succesiune este esențial diferită de calitatea de reclamant cu referire la fond - repunere pe rol - succesiune.

II.în mod greșit a fost admisă excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere 2 - 5, fără ca această excepție să fie pusă în discuția contradictorie a părților și cu ignorarea faptuui că frauda la lege atrage nulitatea absolută a oricărui act civil, neputând fi consfințită de judecător prin hotărâre judecătorească sau acoperită în vreun fel. Astfel, frauda la lege atrage în condițiile art. 966 și 5 C.Civ. nulitatea absolută a certificatului de moștenitor. Instanța a constatat că această fraudă a intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a accepta moștenirea, însă acest aspect este irelevant în condițiile în care această fraudă îmbracă forma unei inacțiuni continuate (nedeclararea decesului către ceilalți comoștenitori), care începe odată cu decesul și continuă până la împlinirea termenului de prescripție.

III.hotărârea este nulă sau neîntemeiată, întrucât, deși prin cererea introductivă a fost solicitată proba cu interogatoriu, înscrisuri, martori, expertiză tehnică, instanța a respins proba cu interogatoriu și martori ca nefiind pertinente și concludente pentru soluționarea cererii de repunere în termenul de exercitarea a dreptului de opțiune succesorală. Au fost încălcate, prin respingerea probatoriului solicitat, dispozițiile art. 129 alin. 5, 5 ind. 1 și 6 Cod procedură civilă, apelantul fiind lipsit de posibilitatea de a dovedi conduita frauduloasă a pârâtului.

IV.solicitarea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii este întemeiată, atât frauda comoștenitorului, cât și necunoașterea decesului fiind cauze justificate (casus) circumscrise cazului fortuit și care exclud orice culpă a apelantului.

Sub acest aspect, apelantul arată că pârâtul este vinovat de ascunderea decesului față de reclamant, neinteresând înscrierea decesului în registrele de stare civilă, în condițiile în care nimeni nu cercetează aceste registre, care, de altfel, nici nu au caracter opozabil erga omnes. Apelantul nu avea acces conform legi la aceste registre și nu avea cum să caute în ele, cât timp nu cunoștea faptul decesului.

Prima instanță a reținut culpa apelantului-reclamant în sensul că acesta nu a cunoscut decesul din cauza dezinteresului său și a relațiilor distante pe care le-a avut cu defuncta. În dreptul civil, culpa echivalează cu vinovăția, iar vinovăția nu poate exista în lipsa unei consacrări exprese. Astfel nicio prevedere legală nu îl obligă pe apelant să se intereseze de decesul unei persoane pe care o moștenește și nici să întrețină relații apropiate cu aceasta, dreptul la moștenire nefiind condiționat.

Intimatul-pârât S. D. G. a formulat întâmpinare la data de 24.01.2012, prin care a prezentat istoricul cauzei și, răspunzând fiecărei critici a apelantului a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 879A/23.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a respins apelul formulat de către apelantul-reclamant T. F.-T., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. D. G., împotriva sentinței civile nr._/17.12.2010 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.

I.Asupra încălcării dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă, invocată raportat la faptul că pe citația pentru termenul din 14.12.2010 este menționat obiectul cererii ca fiind ”fond – cerere de repunere pe rol – succesiune”, tribunalul a constatat că această critică este neîntemeiată.

În primul rând, tribunalul a constatat că susținerea apelantului este neîntemeiată pentru simplul fapt că repunerea pe rol a cauzei după suspendarea în condițiile art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă și după îndeplinirea obligațiilor impuse de instanță reclamantului înseamnă ”reînceperea judecății”, astfel cum prevăd dispozițiile art. 245 Cod procedură civilă. Nu există nici un alt argument care să permită o nouă temporizare a judecății, după repunerea pe rol a cauzei, instanța fiind obligată să pășească în continuare la judecarea cererii de la momentul procesual la care aceasta a fost suspendată.

În al doilea rând, chiar presupunând că repunerea pe rol a cauzei este un moment procesual distinct, tribunalul a constatat că pe citația primită de apelant, există mențiunea ”fond – repunere pe rol – succesiune”, iar nu numai mențiunea ”fond – repunere pe rol” și că în condițiile art. 88 Cod procedură civilă, menționarea obiectului sau a incidentelor și excepțiilor de discutat nu este prevăzută ca fiind obligatorie în citație.

De altfel, în condițiile art. 89 Cod procedură civilă ”Înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedura. Partea este însă în drept să ceară amânarea dacă nu-i s-a înmânat citația în termen.” S-a constată că reclamantul a fost prezent și a fost asistat de avocat în prima parte a ședinței, neformulând nicio cerere de amânare.

O asemenea cerere a fost formulată abia la data de 17.12.2010 (fila 53), ulterior termenului de dezbatere a fondului cererii, ceea ce făcea imposibilă pronunțarea pe cererea de amânare, în condițiile în care se acordase cuvântul pe fondul cauzei.

În plus, inclusiv invocarea lipsei de procedură prin această cerere este lipsită de efecte juridice, raportat la dispozițiile art. 108 Cod procedură civilă ”Neregularitatea actelor de procedura se acoperă daca partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după aceasta neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond”.

II.Asupra faptului că excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere 2 - 5 a fost admisă fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților, tribunalul a constatat că această susținere nu este reală, existând mențiune expresă în încheierea de la termenul de judecată din data de 14.12.2010 cu privire la acordarea cuvântului părților prezente cu privire la această excepție.

III. Asupra faptului că frauda la lege, ca motiv de nulitate absolută, nu poate fi acoperită prin admiterea excepției lipsei de interes, tribunalul a constatat că nulitatea absolută, deși poate fi invocată în orice moment procesual și este imprescriptibilă suportă o condiționare și anume aceea de a fi invocată de o (orice) persoană interesată. per a contrario, o persoană care nu justifică un interes pentru invocarea acestei nulități, nu poate invoca frauda la lege.

Cum interesul înțeles ca folos material direct și personal al apelantului-reclamant în formularea capetelor de cerere poate exista exclusiv în situația în care cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii ar fi fost admisă, rezultă că în lipsa dobândirii vocației succesorale concrete, apelantul nu justifică interes pentru invocarea nulității absolute a certificatului de moștenitor.

IV.în ceea ce privește soluția primei instanțe de respingere a probelor solicitate de reclamant ca nepertinente, tribunalul constată că această soluție a fost corectă, având în vedere faptul că prima instanță a constatat că unicul motiv formulat pentru cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii (în condițiile în care instanța a insistat pentru precizarea acestui motiv) este frauda comisă de pârât care a declarat cu ocazia dezbaterii succesiunii, în fața notarului public, că este unic moștenitor.

Or, administrarea altor probatorii cu privire la acest aspect (declararea de către pârât a calității de unic moștenitor) nu era oportună, acest aspect nefiind contestat de către pârât și rezultând din proba cu înscrisuri administrată.

V.Asupra cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, tribunalul a constatat sub un prim aspect că, prin motivele de apel formulate apelantul-reclamant a lărgit motivele formulate pentru această cerere, adăugând fraudei la lege decurgând din declarația notarială a pârâtului referitoare la calitatea sa de unic moștenitor și faptul că acesta a ascuns decesul defunctei față de apelant.

Întrucât însăși prima instanță a analizat în considerentele sentinței acest aspect, tribunalul nu a făcut aplicarea art. 294 Cod procedură civilă și a analizat și acest aspect.

În primul rând, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a constatat că frauda la lege (constând în declararea calității de unic moștenitor la dezbaterea notarială a succesiunii), chiar dovedită nu poate întrerupe cursul prescripției de 6 luni ce curge în defavoarea apelantului, dat fiind că acesta este un act îndeplinit după împlinirea termenului de 6 luni. Acestei acțiuni a pârâtului nu îi pot fi conferite efectele juridice impuse de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, neexistând o legătură directă de cauzalitate între declarația pârâtului și neacceptarea în termen a moștenirii de către apelant, ca urmare a cronologiei expuse anterior.

În al doilea rând, referitor la faptul că intimatul-pârât ar fi ascuns apelantului deschiderea succesiunii (respectiv decesul defunctei C. C.), tribunalul a constatat că nu este imputată intimatului o tăinuire (în sensul că apelantul s-ar fi interesat, iar pârâtul i-ar fi ascuns în mod deliberat faptul decesului), ci o lipsă a înștiințării (o inacțiune).

Or, tribunalul a constatat că nu există o obligație care să incumbe pârâtului cu privire la anunțarea celorlalți potențiali moștenitori după expirarea termenului de 6 luni. În condițiile în care chiar pârâtul a fost dezinteresat de dobândirea succesiunii în cadrul termenului legal (asumându-și riscul pierderii acestei moșteniri, ca urmare a neacceptării exprese în termen), nu i se poate imputa că nu a făcut demersuri pentru înștiințarea altor moștenitori potențiali despre deschiderea moștenirii.

Tribunalul nu a primit susținerea apelantului referitoare la faptul că necunoașterea decesului reprezintă un caz fortuit care conduce la admiterea cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii. O asemenea interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 700 care stabilesc că termenul de acceptare de 6 luni curge de la data deschiderii succesiunii, iar nu de la data cunoașterii decesului (deoarece dacă legiuitorul ar fi intenționat să protejeze situația acestor moștenitori ar fi stipulat ca moment al începutului cursului termenului de prescripție data cunoașterii decesului). Dimpotrivă din modalitatea în care acest termen este prevăzut, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa potențialii moștenitori care au relații distante cu de cuius (ce culminează cu necunoașterea decesului mai mult de 6 luni).

Prin urmare, tribunalul ca și prima instanță a constatat că motivele de repunere în termenul de acceptare a succesiunii (frauda pârâtului care s-a declarat unic moștenitor și omisiunea acestuia de a-l înștiința pe apelant despre deces), chiar dovedite fiind, nu sunt de natură a conduce la admiterea cererii formulate, apelul urmând a fi respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul T. F. T. D., pe care o apreciază netemeinica și nelegala, motiv pentru care solicită modificarea în tot a acesteia, admiterea apelului formulat, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, respingerea excepției lipsei calității procesuale active și anularea în parte a sentinței instanței de fond cu trimitere spre rejudecare a cauzei, Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea recursului recurentul-reclamant a arătat următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre nulă, încălcând prevederile art. 85 Cod procedură civilă, în sensul că, deși a fost citat pentru "repunerea pe rol a cauzei", la același termen judecătorul a pășit la judecarea fondului cauzei, după repunerea pe rol, fara ca el sa fi fost legal citat pentru continuarea judecații pe fond.

Instanța de apel, a interpretat și aplicat greșit prevederile în materia citarii și nulității cu privire la îndeplinirea de procedura – art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în referire la art. 304 pct. 5 - 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

În conformitate cu art. 85 Cod procedură civilă judecarea cauzei nu poate avea loc în lipsa citarii legale a parții.

Pentru termenul la care pricina s-a judecat pe fond, 14.12.2010, a fost citat cu mențiunea "fond - REPUNERE PE ROL - succesiune".

In conformitate cu art. 153 alin. (2) pct. 1 și 3 Cod procedură civilă, după suspendarea pricinii, termenul nu mai este prezumat a fi în cunoștința parții, fiind obligatorie citarea parții.

Procedura de citare cu el în fața instanței de fond viza "repunerea pe rol" și nu "fond – succesiune", astfel cum este menționat de exemplu în citația pentru termenul din 02.03.2010,este evident ca acțiunea a fost judecata în condițiile neîndeplinirii legale a procedurii de citare cu recurentul-reclamant, acesta fiind pentru cererea de repunere pe rol.

Cum prevederile art. 88 alin. (4) Cod procedură civilă impun menționarea în citație, sub pedeapsa nulității, a calității în care partea este chemata, iar calitatea de reclamant strâns și indivizibil legata de referirea la "fond - succesiune" este esențialmente diferita de calitatea de reclamant cu referire la "fond: repunere pe rol - succesiune", apreciază ca în ce privește rejudecarea fondului cauzei, hotărârea a fost pronunțata în condițiile lipsei de procedura cu el, fiind drept urmare nulă.

Aceasta motivație, justa și legala a fost greșit înlăturată de către instanța de apel, prevederile legale aplicabile fiind greșit interpretate de către instanța de judecata, astfel:

- în ce privește corecta aplicare a art. 88 Cod procedură civilă: instanța de apel reține, ca în acest articol nu se retine sub pedeapsa nulității menționarea obiectului sau a incidentelor și excepțiilor de discutat; apreciază că eronat acest punct de vedere, întrucât atât calitatea de pârât ori reclamant sunt strâns legate de obiectul cauzei, în raport de acesta partea hotărând daca participa la proces.

Recurentul-reclamant arată că daca ar fi știut ca se discuta mai mult decât repunerea pe rol, ar fi participat fara doar și poate la judecata în ziua fixata, unde, de altfel, s-a prezentat la prima ora, pentru a fi sigur ca este în eroare.

- în ce privește corecta aplicare a art. 89 Cod procedură civilă, instanța retine ca un eventual viciu de procedura s-a acoperit prin prezenta sa în instanța, la prima strigare;

In mod evident, prin înfățișarea parții în instanța, se înțelege prezenta parții la judecata și nu prezenta acesteia în sala, înainte ca dosarul sa fie efectiv strigat la ordine și fiind prezent la prima ora, recurentul-reclamant arată că s-a convins ca se discuta cererea de repunere pe rol, nu și fondul, urmând evident să participe la judecarea cauzei în continuare, în caz de admitere a cererii de repunere pe rol.

- în ce privește corecta aplicare a art. 108 Cod procedură civilă, "neregularitatea actelor de procedura se acoperă daca partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după aceasta neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond ",

În mod eronat instanța de fond aplica acest text de lege unor nulități absolute.

Apreciază ca interpretarea data legii de către instanța de apel este greșita, evident și aplicarea legii fiind eronata iar hotărârea pronunțata, fiind prin urmare lipsita de temei legal.

II. Instanța de apel apreciază ca excepția lipsei interesului în ceea ce privește capetele 2-5 din acțiunea introductiva de instanța, a fost pusa în discuția contradictorie a parților dat fiind ca se menționează ca s-a acordat cuvântul parților prezente.

Decizia instanței de apel este nelegala, întrucât partea absenta, nelegal citata, nu poate fi socotita prezenta la judecata în condițiile în care la strigarea dosarului, este lipsa reclamantul.

Excepția a fost pusa în discuție fara ca una dintre parți sa fie legal citata ori prezenta.

Conform motivului I de recurs, apreciază ca nu a fost legal citat, astfel ca în de lipsa sa la judecata, excepția pusa în discuție a fost soluționata cu nerespectarea principiului contradictorialității.

III. Instanța de apel, apreciază ca frauda la lege nu poate fi invocata de către el, neavând un folos material direct și practic.

Instanța de apel face o greșita aplicare a legii pronunțând o hotărâre lipsita de temei, întrucât aplica greșit prevederile art. 109, 111 Cod procedură civilă în ceea ce privește existenta sau inexistenta unui interes.

Recurentul-reclamant apreciază ca acest motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă – greșita aplicare a legii.

Este consacrat ca are dreptul la acțiune orice persoana care are un interes legitim, născut și actual.

F. doar și poate, în momentul în care cineva prin frauda, obține o moștenire, orice persoana are un interes născut, legitim și actual, în scopul declarării nulității absolute a certificatului de moștenitor.

Fie ca folosul practic urmărit, în cazul declarării nulității certificatului de moștenitor urmare a repunerii mele în termen, este unul direct și anume preluarea moștenirii de către el, fie ca folosul practic urmărit este acela, ca în lipsa oricărui moștenitor legal, bunul ar trece în patrimoniul Statului, profitând astfel în mod direct fiecărui cetățean și inclusiv lui (chiar daca într-o măsură mai mică), situație care vădește fără doar și poate existenta unui folos practic urmărit și deci a unui interes procesual valid.

Fraus omnia corrumpit. Acest adagiu latin, consacra principiul conform căruia frauda la încheierea unui act compromite cauza juridica a acestui act (cauza ce este în mod necesar și intrinsec licita), în condițiile în care art. 966 și chiar art. art. 5 Cod civil sunt încălcate astfel, actul juridic în cauza certificatul de moștenitor, este nul absolut.

În condițiile în care frauda la emiterea certificatului de moștenitor a fost determinanta în sensul stabilirii unei alte situații juridice decât cea care ar fi rezultat în condițiile unei conduite de buna credința aparatului S. D. G., actul este și rămâne nul.

Astfel, dacă pârâtul ar fi înștiințat pe el despre care știa ca are calitatea de comoștenitor, despre deces și l-ar fi invitat la înmormântare astfel cum este normal și moral, ar fi putut accepta succesiunea în termenul legal fara a mai cere repunerea în termen.

În cauză, frauda constatata de către organele penale dar și de către judecătorul fondului, este determinanta, reaua credința a pârâtului, care deși îl cunoștea și cunoștea calitatea sa de comoștenitor, nu l-a înștiințat despre deces urmărind însușirea abuzivă a întregii succesiuni însușire pe care a și reușit-o.

Frauda săvârșita de S. D. G., este determinantă rezultând din probele administrate.

Instanța reține ca "(frauda paratului) este ulterioara împlinirii termenului de prescripție și ca reclamantul nu a cunoscut deschidere succesiunii ramase de pe urma defunctei C. Constanta din cauza dezinteresului și relațiilor distante pe care le-a avut cu aceasta".

În realitate frauda nu este ulterioara, cererea de deschide a succesiunii datând din 12.01.2011 data la care încă nu se împlinise termenul de prescripție succesorala.

Chiar daca frauda a fost dovedita, astfel cum a început de la data decesului și continuând până la împlinirea termenului de prescripție, instanța de apel raționează în mod eronat, ca indiferent de frauda, certificatul de moștenitor obținut prin frauda este valabil.

IV. Apreciază că instanța de apel a respins în mod greșit cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, cu toate ca aceasta este întemeiata, atât frauda comoștenitorului cât și necunoașterea decesului fiind cauze justificate (casus) circumscrise cazului fortuit și care exclud orice culpa a recurentului-reclamant.

Art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Paratul este vinovat de ascunderea decesului față de el, T. F. T. D., în fapt neinteresând înscrierea acestuia în registrele de stare civilă, fiindcă nimeni nu cercetează aceste registre care de altfel, nu au caracter de opozabil erga omnes.

Mai mult, recurentul-reclamant nu avea acces conform legii la aceste registre, și nu avea ce să caute în ele, cât timp nu cunoștea faptul decesului.

Instanța reține culpa sa, în sensul că nu a cunoscut deschiderea succesiunii ramase de pe urma defunctei C. Constanta din cauza dezinteresului și relațiilor distante pe care le-a avut cu aceasta.

În dreptul civil culpa echivalează cu vinovăția iar vinovăția în condițiile caracterului preponderent dispozitiv al legii civile, nu poate ființa în lipsa unei consacrări exprese.

Dezinteresul sau relațiile distante nu reprezintă culpa civila. Nici o prevedere nu îl obligă sa se intereseze de decesul unei persoane pe care o moștenește și nici să întrețină relații apropiate cu aceasta. Dreptul la moștenire este necondiționat.

Neexistând culpa, cererea de repunere trebuia admisa și nu respinsa cum eronat a hotărât instanța de apel.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, admiterea cererii de repunere în termen și trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond.

Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul T. F.-T.-D. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S. D. G., să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

1). repunerea reclamantului în termenul de acceptare a succesiunii defunctei C. C.;

2). constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 18/12 aprilie 2001 emis de B.N.P. E. R.;

3). deschiderea succesiunii de pe urma defunctei C. C.;

4). constatarea masei succesorală rămase de pe urma defunctei C. C., ca fiind compusă din apartamentul nr. 62, situat în .-18 și din certificatul de acționar nr._/1.11.1996 eliberat de SIF Transilvania S.A., în valoare totală de 975.000 lei vechi;

5). constatarea calității de moștenitor a reclamantului, nepot de soră predecedată al defunctei C. C..

În mod legal instanțele au respins cererea privind repunerea reclamantului în termenul de acceptare a succesiunii defunctei C. C. reținând că singurul motiv indicat de reclamant pentru repunerea în termen este frauda comisă de pârât, care a declarat cu ocazia dezbaterii succesiunii în fața notarului, că este unic moștenitor.

Dreptul de opțiune succesorala trebuie exercitat, așa cum rezulta din art. 700 alin. (1) Cod civil, modificat prin Decretul nr. 73/1954 în termen de 6 luni de la data deschiderii moștenirii. Dreptul de a accepta succesiunea se stinge prin împlinirea termenului de 6 luni si echivalează cu o renunțare implicita la moștenire. Prescripția operează de drept si poate fi invocata de orice persoana interesata si, din oficiu, de către instanța de judecata, în orice stare a pricinii .

Împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil, fara ca succesibilul sa fi exercitat dreptul de opțiune, face ca acesta sa fie considerat străin de moștenire; dreptul sau de a accepta succesiunea s-a stins, odată cu el stingându-se, retroactiv, si titlul sau de moștenitor.

În cauză nu se pune problema de culpă a vreunei părți întrucât nu există nici o obligație a succesorilor de a înștiința posibilii succesibili despre deschiderea vreunei succesiuni după cum nici o prevedere nu îl obliga pe reclamant să se intereseze de decesul unei persoane pe care dorește să o moștenească și nici să întrețină relații apropiate cu aceasta dar tocmai acest dezinteres manifestat față de persoana la moștenirea căreia dorește să participe poate crea imposibilitatea aflării deschiderii succesiunii cu toate consecințele decurgând din aceasta.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă, invocată raportat la faptul că pe citația pentru termenul din 14.12.2010 este menționat obiectul cererii ca fiind ”fond – cerere de repunere pe rol – succesiune”, critica este nefondată.

Deosebit de faptul că reclamantul a fost legal citat atât pentru repunere pe rol cât și pentru soluționarea dosarului având ca obiect succesiune reclamantul prezent prin avocat a avut cunoștință la data de 14.12.2010 de faptul că instanța a repus cauza pe rol și în plus îl lăsase la ordine pentru a se pronunța asupra prescripției dreptului la acțiune. Referirea instanței în plus, față de argumentele suficiente și la prevederilor art. 108 Cod procedură civilă, "neregularitatea actelor de procedura se acoperă daca partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după aceasta neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond ", nu lipsește hotărârea atacată cu recurs de legalitate.

Referitor la excepția lipsei interesului în ceea ce privește capetele 2-5 din acțiunea introductiva de instanța, a fost pusa în discuția contradictorie a parților dat fiind ca se menționează ca s-a acordat cuvântul parților prezente.

Faptul că apărătorul reclamantului prezent la prima strigare nu a înțeles să rămână în sală deși știa că instanța va acorda cuvântul părților asupra excepțiilor nu echivalează cu judecarea cauzei cu încălcarea dreptului de a fi citat.

În fine în ceea ce privește interesul invocării de către reclamant care, așa cum s-a stabilit ,este străin de moștenire ,a fraudei la lege în mod corect s-a stabilit că nu poate fi invocata de către el, neavând un folos material direct și practic.

Asupra excepției lipsei de interes, instanța reține că pentru a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, printre care cea a existentei unui interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct.

Așadar pe de o parte, interesul reclamantului în promovarea acțiunii trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acesteia.

De altfel, potrivit opiniilor exprimate în doctrină și în jurisprudență, interesul judiciar se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

În procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie să fie legitim, personal – adică propriu celui ce promovează acțiunea civila, născut și actual – respectiv un interes care se află în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul exercitării acesteia.

În acest sens, Curtea constată că reclamantul nu justifica un interes, sub forma vreunui folos practic întrucât presupunând că s-ar consta frauda la lege săvârșită de către pârât, reclamantul tot nu ar putea culege moștenirea în situația neacceptării ei în termen fiind posibilă declararea vacanței succesorale cu consecința intrării ei în folosul statului.

Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă Curtea a obligat pe recurent la 2500 lei cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant T. F. T. D., împotriva deciziei civile nr. 879A/23.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. D. G..

Obligă pe recurent la 2500 lei cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. C. D. L. M. D. F. G.

GREFIER,

S. V.

Red. FC

Tehnored. PS 2 ex.

15.03.2013

Jud. apel: A. E. P.

I. P.

← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 266/2013. Curtea...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1838/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act. Decizia nr. 527/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act. Decizia nr. 72/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 266/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1838/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI