Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 266/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 70025/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 266 A
Ședința publică de la 24.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
………………
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă Asociația F. de Protecție a Victimelor Străzii F.P.V.S., cu sediul în București .. 40-40 bis, ., împotriva sentinței civile nr. 924/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. A., I. D., I. E., I. F., I. M. și I. T., toți cu domiciliul ales la CAv. Oviciu D. din București, .. 152, ., . și intimatul chemat în garanție M. M. C., domiciliat în com. 23 August, ., având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reclamanți I. A., I. D., I. E., I. F., I. M. și I. T. reprezentați de avocat O. D., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 51 dosar fond), lipsind apelanta pârâtă Asociația F. de Protecție a Victimelor Străzii F.P.V.S. și intimatul chemat în garanție M. M. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimaților reclamanți I. A., I. D., I. E., I. F., I. M. și I. T. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul intimaților reclamanți I. A., I. D., I. E., I. F., I. M. și I. T. solicită respingerea apelului. Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat o sumă pentru acoperirea prejudiciului moral și apreciază că este o sumă mică. Apelanta a formulat apel considerând că această sumă nu trebuie acordată și că este mult prea mare. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._/4/2011 la data de 1 noiembrie 2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă reclamanții I. F., I. E., I. D., I. M., I. T. și I. A. au chemat în judecată pe pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 euro, daune morale, astfel: 150.000 euro pentru partea vătămată I. F., tatăl victimei, 150.000 euro pentru partea vătămată I. E., mama victimei, și câte 100.000 euro, pentru fiecare dintre frații victimei, I. D., I. M., I. A. și I. T..
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 și urm. Cod civil; art. 14, art. 15 și art. 19 Cod procedură penală și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Odată cu întâmpinarea pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a numitului M. M., solicitând obligarea chematului în garanție la rambursarea către FPVS a tuturor sumelor la care F. va fi obligat să le achite reclamanților.
Prin încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2012 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției a III-a Civilă a Tribunalului București dosarul fiind înaintat Secției a VI-a a Tribunalului București.
Prin încheierea de ședință din data de 17 decembrie 2012 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției a VI-a a Tribunalului București, dosarul fiind restituit Secției a III-a Civilă la data de 23.01.2013.
Prin sentința civilă nr. 924/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. F., I. E., I. D., I. M., I. T. și I. A., în contradictoriu cu pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul forțat – chemat în garanție M. M. C., a fost obligat pârâtul la plata sumei totale de 80.000 lei, din care: câte 20.000 lei pentru reclamanții I. F. și I. E. și câte 10.000 lei, fiecare, pentru reclamanții I. D., I. M., I. A. și I. T. și s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de F. de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu cu M. M. C.. Totodată, a fost obligat chematul în garanție la plata sumei de 80.000 lei către pârât.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâta Asociația F. de Protecție a Victimelor Străzii F.P.V.S., care a solicitat să se constate netemeinicia sentinței instanței de fond și, rejudecând cauza, să se respingă ca nefondată acțiunea reclamanților, având în vedere argumentația sa cu privire la acest aspect.
În motivarea apelului, apelantul învederează existența unei practici neunitare la nivelul instanței, necesitatea unificării acesteia și să fie avută în vedere la pronunțare sentința civilă nr. 1009/22.05.2012, rămasă definitivă, a Tribunalul București care a respins ca nefondată acțiunea reclamanților moștenitori ai defunctului S. I..
Se învederează jurisprudența constantă a CEDO, incertitudinea jurisprudențială care este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului.
Instanța are obligația de a se raporta și la condițiile concrete de producere a accidentului.
Învederează că apare ca imorală o cerere de despăgubire în termeni excesivi – 700.000 de euro – pentru o faptă de o inconștiență crasă, fiind chemat apoi un organism care are ca scop protecția persoanelor prejudiciate, să acopere inconștienta unor oameni care beau, apoi mor într-o manieră stupidă, în accidente de circulație, expunându-se pe ei înșiși, dar și pe familiile lor, unor suferințe descoperite subit ulterior, când află, prin intermediul unor reprezentanți convenționali, de posibilitatea obținerii unor despăgubiri nesperate și fabuloase pentru ei.
Legiuitorul român a înțeles să acorde despăgubiri cuantificabile în bani pentru suferințele morale ale părților prejudiciate, spre deosebire de state precum Germania, statele nordice, fără însă a proceda și la o sistematizare tabelară a acestora, orientativă, ca în cazul Spaniei, Italiei, Franței.
Acordarea de daune morale pentru prejudiciile cauzate drepturilor personal-nepatrimoniale ocrotite de lege, prin articole de presa, este recunoscută atât de practica instanțelor române, cât și de cea a majorității statelor europene, în virtutea funcției educativ-preventive și reparatorii a răspunderii civile delictuale.
Apelantul F. de Protecție a Victimelor Străzii mai arată că nu este un asigurător, fiind o asociație profesională a asigurătorilor de autovehicule din România, înființată prin art. 61 al Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în administrarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România; prin Legea nr. 113/2006 privind aprobarea OUG nr. 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor s-a decis înființarea Fondului ca entitate separată, astfel că prin art. 251 al Legii nr. 32/2000 a fost constituit F. de Protecție a Victimelor Străzii ca instituție de sine-stătătoare. Prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2005 au fost puse în aplicare Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului.
Art. 61 din Legea nr. 136/1995 prevedea că: "în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul este neasigurat, se constituie F. de Protecție a Victimelor Străzii".
Protecția acordată de Fond constă în despăgubirea victimelor accidentelor de circulație, pentru anumite categorii de prejudicii suferite în urma unor astfel de evenimente, în situația în care despăgubirea nu poate fi obținută nici de la autorul faptei prejudiciabile și nici de la vreo societate de asigurări.
F. nu acordă despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare pentru faptele unor persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligați la plata despăgubirilor și numai în scopul protejării victimelor.
După plata despăgubirilor, F. va face toate demersurile pentru recuperarea acestora, în măsura în care autorul faptei prejudiciabile va fi identificat și se va dovedi solvabil.
În concluzie, apelantul FPVS arată că nu este un asigurător și are un drept de regres, nu încasează nici o primă de la persoana responsabilă de producerea prejudiciului și nu are nici un raport juridic cu persoana responsabilă de producerea prejudiciului.
Garanția sa este una legală, nu contractuală, iar intervenția sa nu duce la preluarea răspunderii civile delictuale a persoanei responsabile de producerea prejudiciului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 242/P/12.08.2009 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, s-a reținut că îi revine chematului în garanție culpa în producerea accidentului deoarece, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice și având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, acesta a provocat din culpă decesul numiților I. C. și S. I., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 Cod penal.
S-a mai reținut că M. M. C. a mai încălcat dispozițiile art. 20 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora „pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător”, art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 care interzic conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și art. 10 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 care interzic circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic precum și dispozițiile art. 123 lit. b din Regulamentul privind aplicarea OUG nr. 195/2002, care obligă conducătorul auto că conducă cu o viteză care nu depășește 50 km/h în afara localității, în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare.
Pe cale de consecință, chematul în garanție M. M. C. a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare (rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa), reținându-se totodată că părțile vătămate I. A., I. F. și I. E. nu s-au constituit părți civile.
Hotărârea judecătoriei a rămas definitivă prin decizia penală nr. 491/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul C., soluția din apel fiind menținută prin Decizia penală nr. 7/P/12 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Având în vedere că nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, reclamanții I. F. și I. E., părinții defunctului I. C., și I. A., I. D., I. M. și I. T., frații defunctului, au solicitat prin acțiunea de față, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtul FPVS la plata sumei totale de 700.000 euro, daune morale suferite pentru pierderea copilului, respectiv fratelui.
Curtea mai reține că instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a temeiurilor de drept pe baza cărora a dispus obligarea Asociației F. de protecție a Victimelor Străzii, în calitate de garant al obligației de despăgubire a părții civile și nu pe inculpat.
Obligația apelantei de despăgubire derivă din dispozițiile art. 61 din Legea 136/1995 prin care constituie F. de Protecție a Victimelor Străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum și de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule.
F. de Protecție a Victimelor Străzii este destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.
În mod temeinic a considerat instanța de fond calitatea procesuală a Asociației ca fiind diferită de cea a unui asigurător. Într-adevăr, dacă în cazul unui asigurător de răspundere civilă, obligația sa de despăgubire are dublă natură delictuală și contractuală ( după cum reiese și din considerentele deciziei 1/2005 a ÎCCJ dată în soluționarea recursului în interesul legii ) și nu există decât limitat un drept de regres față de persoana vinovată, în cazul Asociației obligația sa de răspundere are natură atât delictuală cât și legală, izvorând din dispozițiile Legii 136/1995 mai sus citate dând posibilitatea de regres a Asociației față de persoana vinovată.
Astfel, cererea sa de obligare a inculpatului în principal nu poate fi primită, nici alături nici în solidar cu recurenta.
Apelanta se poate îndrepta însă potrivit art. 61^1) din Legea 136/1995, împotriva inculpatului, cum de altfel a și făcut-o prin cererea de chemare în garanție, apelanta având legitimare procesuală activă, în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu fondurile prevăzute la art. 60 și 61, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de către fonduri.
Faptul că în cauza civilă nr._/3/2011 instanța de fond (Tribunalul București) a respins acțiunea moștenitorilor defunctului S. I. (decedat în același accident și autovehicul cu I. C.) motivând prin aceea că "aceștia (defuncții și conducătorul auto) au consumat împreună băuturi alcoolice, conducând la concluzia că toți și-au asumat riscul producerii unui eveniment rutier” nu reprezintă pentru instanță un temei suficient pentru a pronunța o soluție unitară, practica judiciară nereprezentând în temeiul vechiului cod civil un izvor de drept.
În ceea ce privește caracterul excesiv al cererii critica este nefondată în condițiile în care instanța de fond a admis în parte cererea,iar suma totală la care a fost obligat recurentul pârât, respectiv 80.000 lei, pentru toți reclamanții, se constată a fi echitabilă.
Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Asociația F. de Protecție a Victimelor Străzii F.P.V.S., cu sediul în București .. 40-40 bis, ., împotriva sentinței civile nr. 924/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. A., I. D., I. E., I. F., I. M. și I. T., toți cu domiciliul ales la CAv. Oviciu D. din București, .. 152, ., . și intimatul chemat în garanție M. M. C., domiciliat în comuna 23 August, ..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F. C. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. FC/03.10.2013
Tehnored. FC/PS 10 ex.
Jud. fond: I. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 533/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
