Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 132/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 20779/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 132 A
Ședința publică de la 14 August 2013
Curtea constituită din:
Președinte C. B. T.
Judecător S. T.
Grefier C. S.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta-pârâtă ., în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M. CORPORATION - CU SEDIUL ALES LA SCA T. & T., împotriva sentinței civile numărul 1380/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. A. pentru apelanta-pârâtă, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._, avocat P. R. pentru intimata-reclamantă, care depune la dosar împuternicirea sa avocațială nr._/2013.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Avocat P. R. pentru intimata-pârâtă, depune la dosar un înscris din care rezultă că bunurile au fost reținute până la data de 05.06.2013. Precizează că este de acord cu proba cu înscrisuri.
Avocat I. A. pentru apelanta-reclamantă solicită proba cu înscrisuri, respectiv facturi.
Avocat P. R. pentru intimata-reclamantă, consideră că nu sunt relevante acele facturi și solicită în contraprobă înscrisurile pe care le-a depus la dosar la acest termen. Precizează că pe 29.05.2013 Autoritatea Vamală a comunicat aprobarea prelungirii acestui termen, ei pe 05.06.2013 au confirmat că produsele sunt originale, prin urmare organele vamale puteau să le elibereze. Facturile depuse de apelantă au data de 23.05.2013, fiind anterioare datei la care ei au confirmat că produsele sunt originale și cel mai probabil ele privesc alte bunuri și nu cele din dosarul de față.
Avocat I. A. pentru apelanta-pârâtă, precizează instanței că este de acord cu administrarea în contraprobă a înscrisurilor prezentate de apărătorul părții adverse, urmând a se aprecia pe fond asupra relevanței.
Curtea, după deliberare, apreciind ca pertinente și utile soluționării cauzei probele cu înscrisuri ale părților, facturile apelantei și adresa intimatei pe care le încuviințează.
Apărătorii părților precizează instanței că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Avocat I. A. pentru apelanta-reclamantă având cuvântul, precizează instanței că a completat motivele după primirea sentinței și constatând că sentința nu conține motivarea în fapt și în drept ale apărărilor care au fost înlăturate în totalitate, făcând imposibil controlul judiciar, fiind incidente motivele de casare și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fond se raportează succint doar la condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, în opinia sa, instanța de fond în mod greșit a admis cererea, hotărârea este nelegală, dispozițiile art. 9 din OUG nr. 100/2005 ce a fost avut în vedere de instanța de fond a fost aplicat extensiv, fără a se ține cont de specificul cererii formulate. Instanța de fond deși trebuia să se raporteze la condițiile de admisibilitate nu a făcut acest lucru, luând în considerare afirmațiile. Intimata afirmă că i-au fost încălcate drepturile privind punerea în circulație a mărcii comunitare pe care o prezumă ca fiind protejată depunând niște copii de pe site și prezumă că societatea apelantă a încălcat aceste drepturi, importând acele bunuri și a pus în circulație piese fără a fi avut acordul ei, toate acestea fiind simple afirmații. Conform art. 9 alin. 5 avea dreptul, obligația, să solicite orice element de probă care să vină în susținerea celor afirmate. Apelanta a dovedit că produsele sunt originale, lucru pe care intimata l-a recunoscut și că nu există nicio altă probă din care să rezulte că intimata nu a dat acordul când a pus în circulație aceste piese, dar instanța de fond a ignorat acest aspect și nu a dat niciun răspuns. În procedura amiabilă a solicitat să li se pună la dispoziție orice fel de documente, acte sau orice fel de atestări a faptului că acele piese auto T. nu au fost puse în circulație de intimată pe teritoriul UE. Aparența dreptului nu este în favoarea intimatei pentru că nu au niciun fel de dovadă, dar puteau face dovada modului în care aceste produse au ieșit din fabricile intimatei și cu ce drepturi, ei fiind singurii care puteau face această dovadă că piesele provin de la intimată. A doua chestiune este cea legată de urgență. Apelanta importă piese auto T. din orice țară, de la orice dealer auto serios și care un preț competitiv. Solicită ca aceste lucruri să fie analizate serios, pentru că urgența nu există și consideră că au formulat aceste cereri pentru a intimida un mic competitor de pe piața românească și pentru a deține monopolul la prețuri exorbitante, de a-și putea vinde piesele la prețuri foarte mari. Probabil că sunt mecanisme pe care doar intimata le stăpânește pentru a înlătura competitorii de pe piață. Solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat P. R. pentru intimata-pârâtă având cuvântul, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, obiectul cauzei este ordonanța președințială și consideră că în mod corect s-au analizat condițiile concrete de admisibilitate ce sunt îndeplinite și nu se poate vorbi de epuizarea dreptului la marcă. Bunurile au fost puse în circulație pe teritoriul extracomunitar, dar importate în România fără acordul intimatei. Legiuitorul este clar, Regulamentul 207 art. 13 în mod clar se prevăd condițiile de admisibilitate ale aceste ordonanțe, fiind vorba de un import neautorizat. Consideră că și urgența este dovedită în această cauză, iar această cerere de ordonanță președințială a fost prilejuită de importul acelor 364 piese auto T., dar obiectul cauzei nu e limitat doar la acest import. Cu privire la facturi a arătat că nu sunt relevante pentru speță, dar dacă instanța va considera că bunurile au fost comercializate, această probă reprezintă faptul că au fost încălcate drepturi, iar partea adversă nu înțelege să înceteze aceste încălcări. Celelalte argumente au fost analizate detaliat în cuprinsul întâmpinării. Solicită pentru toate aceste considerente respingerea apelului. Precizează instanței că va solicita cheltuieli pe cale separată.
Avocat I. A. pentru apelanta-pârâtă în replică, suntem în posesia unor înscrisuri contradictorii și solicită a nu se avea în vedere documentele datate 28.05.2013, având în vedere că pe 23.05.2013 apelanta a primit drept de vămuire, făcându-se vămuirea la această dată, zi în care s-au și facturat produsele, iar instanța de fond a ignorat acest lucru.
Avocat P. R. pentru intimata-reclamantă în replică, precizează că pârâta continuă să comercializeze piesele auto și probabil că va continua să le comercializeze fără acordul intimatei.
CURTEA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă apelată, TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III- A CIVILĂ a dispus : „Admite cererea de ordonanță președințială a reclamantei T. M. CORPORATION, cu sediul ales la SCA T. & T., în București, .. 17, sector 5, în contradictoriu cu pârâta ..R.L. cu sediul în București, ., sector 5.
Obligă pârâta să înceteze importul, exportul și orice act de comerț al produselor privind mărcile reclamantei, provenind din afara spațiului comunitar.
Dispune interzicerea finalizării operațiunilor de vămuire a produselor importate de pârâtă din afara spațiului comunitar purtând mărcile reclamantei. Vremelnică și executorie”.
A arătat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 06.06.2013, sub nr._, reclamanta T. M. CORPORATION, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. INTERNATIONAL, ca pe calea ordonanței președințiale, să se dispună în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2013 (privind acțiunea sa civilă a subscrisei T. M. CORPORATION împotriva pârâtei S.C. P. INTERNATIONAL S.R.L.), aflat pe rolul Secției a IV-a Tribunalului București, următoarele: - Obligarea pârâtei S.C. P. INTERNATIONAL S.R.L. să înceteze actele de comerț, import, export, distribuție, vânzare, precum și orice altă folosire în scop comercial, a produselor purtând mărcile comunitare nr._/15.04.2007, nr._/15.04.1997 și nr._/04.09.2009, atât de la societatea AL-WASL AUTO PARTS EST, cât și de la orice altă societate din afara spațiului comunitar și care nu au fost puse în comerț în Uniunea Europeană cu acordul titularului de marcă;- Interzicerea actelor de comerț, import, export, distribuție, vânzare, precum și a oricărei alte folosiri în scop comercial, dar și a finalizării operațiunilor de vămuire a celor 364 de piese auto, reținute conform Deciziei vamale nr._ 3325/1196MC/07.05.2013, care poartă mărcile comunitare nr._/15.04.2007, nr._/15.04.1997 și nr._/04.09.2009 și care nu au fost puse în comerț în Uniunea Europeană cu acordul titularului de marcă;- Obligarea pârâtei S.C. P. INTERNATIONAL S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.În motivarea acțiunii se arată că reclamanta T. este titulară a drepturilor de proprietate intelectuală conferite de înregistrarea mărcilor comunitare nr._/15.04.2007, nr._/15.04.1997 și nr._/04.09.2009, fiind o companie cu tradiție pe piața din România, prezentă și cunoscută datorită autovehiculelor renumite pentru fiabilitatea și performanțele tehnice oferite. Reclamanta arată că la data de 26.04.2013 autoritățile vamale din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. Sud prin Decizia nr._ 3325/1196MC/07.05.2013 au reținut de la societatea . avea calitatea de importator, un număr de 364 de piese auto T.. Produsele au fost importate de către societatea pârâtă din Emiratele Arabe Unite, expeditor fiind societatea AL-WASL AUTO PARTS EST. Pârâta a încercat să importe și să comercializeze în spațiul UE, și anume în România, produse purtând mărcile T. care au fost puse pe piața extra - comunitară cu autorizarea companiei reclamante în calitate de titular de marcă, dar pentru care nu s-a autorizat introducerea și comercializarea în spațiul european. Reclamanta susține că noțiunea de import paralel desemnează acele acte de import al unor produse purtând o marcă înregistrată, realizate de un comerciant fără autorizarea titularului, în paralel cu importuri făcute autorizat prin intermediul canalelor de distribuție. Noțiunea de epuizare a dreptului la marcă definește tocmai situația titularului dreptului asupra mărcii în raport cu produsele care au fost comercializate inițial de către titular ori de altcineva, dar cu acordul titularului, pe teritoriul unui stat sau comunități de state. În cazul României, epuizarea dreptului la marcă urmează a produce efecte numai dacă prima vânzare a avut loc într-una din țările din comunitate. În caz contrar, când produsele purtând marca respectivă au fost puse în circulație în afara spațiului comunitar, titularul dreptului asupra mărcii se va putea opune cu succes importurilor paralele provenite din afara spațiului comunitar în oricare din țările comunității. Referitor la drepturile sale asupra mărcilor comunitare, reclamanta arată că Articolul 9 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede drepturile conferite de marca comunitară, iar în ce privește neepuizarea dreptului la marcă arată că Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară prevede expres, în art. 13, interzicerea introducerii pe piața comunitară, fără acordul titularului de marcă, a bunurilor ce au fost deja puse în comerț în afara spațiului comunitar: „Epuizarea dreptului conferit de marca comunitara nu permite titularului sa interzică folosirea acesteia pentru produse care au fost introduse pe piața in comunitate sub aceasta marca de către titularul mărcii sau cu acordul sau."
per a contrario, în situația în care produsele nu au fost introduse pe piața comunitară cu acordul titularului de marcă, nu va exista o epuizare a dreptului la marcă și importul paralel realizat urmează a fi sancționat de către instanța de judecată. În baza acestor dispoziții, titularul dreptului asupra mărcii se poate opune cu succes importurilor paralele provenite din afara spațiului comunitar în oricare din țările comunității. Așadar, epuizarea dreptului la marcă ar urma să producă efecte numai dacă prima vânzare ar fi avut loc într-una din țările din U.E.Fapta pârâtei P. INTERNATIONAL S.R.L. de a importa, în vederea comercializării, produse purtând mărcile T., știind că nu are acordul din partea titularului de marcă pentru a le pune pe piața țărilor din Comunitatea Europeană reprezintă un act ilicit, arată reclamanta, iar potrivit doctrinei, prin punerea produsului în circulație pe piața comunitară și folosirea normală a semnului distinctiv, dreptul titularului se epuizează în momentul primei vânzări, dreptul exclusiv al titularului de a pune în circulație un produs acoperit prin marcă este epuizat. În cazul de față, nu se poate vorbi de o epuizare a dreptului la marcă, în condițiile în care bunurile au fost puse inițial în circulație pe teritoriul extracomunitar și ulterior acestea au fost importate în România, țară membră a Comunității Europene, fără acordul titularului de marcă. În această situație, titularul mărcii este îndreptățit să solicite interzicerea importului și a comercializării a acestui gen de produse, dat fiind faptul că acesta nu a încuviințat punerea pe piață a celor 364 de piese auto, pe teritoriul țărilor membre ale Uniunii Europene, în cazul de față România.
Referitor la condițiile ordonanței președințiale, reclamanta susține că acestea sunt îndeplinite în cauză, întrucât compania reclamantă este titulara drepturilor conferite de mărcile invocate, societatea pârâtă este autoarea unei operațiuni de import în derulare ce are ca obiect produse purtând mărcile T. ce fac parte din categoria celor pentru care mărcile au protecție, aceste aspecte justificând aparența dreptului în favoarea reclamantei. De asemenea, urgența este justificată, deoarece actul de încălcare a drepturilor conferite de marcă este în derulare, iminent. Caracterul urgent al măsurilor ce se dispun prin cererea de ordonanța președințială este dat si de necesitatea împiedicării pârâtei de a efectua astfel de importuri în perioada următoare, pana la soluționarea dosarului de fond prin care
se va interzice importul acestui gen de produse din afara spațiului comunitar, fără acordul titularului.
Anexat acțiunii legal timbrate, reclamanta a depus: procura legalizată emisă de T. M. CORPORATION, extrase baza de date OHIM ref. mărcile comunitare TOYAOTA, Notificarea ANV nr._/3325/1198MC/07.05.2013, foto produse reținute, cerere de chemare în judecată introdusă la Trib. B.. privind fondul dreptului, practica judiciară cereri similare.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă și nefondată. În motivarea întâmpinării se arată că pârâta este un cunoscut importator de piese auto noi de origine și aftermarket, asigurându-se în permanență că piesele importate sunt fabricate de titularii mărcilor sau deținătorii de licențe, fiind astfel piese originale.Pârâta arată că Biroul Vamal C. Sud a reținut la data de 16 aprilie 2013 mărfuri aparținând acesteia, respectiv piese auto purtând inscripția T., conform Adeverinței de reținere bunurilor . nr._/26.04.2012, iar la data de 07.05.2013 s-a emis decizia nr._ 3325/1196 MC prin care piesele auto au fost reținute în vamă ca urmare a Notificării formulate de T. Motors prin SCA T.&T. în baza legii nr. 344/2005. De asemenea, potrivit Notificării 3059/15.05.2013 emisă de Societatea Civilă de avocați, ca reprezentanți convenționali ai titularului mărcilor comunitare, i s-a comunicat pârâtei că piesele importate de aceasta sunt fabricate de T. M. CORPORATION.Pârâta a formulat opoziție față de dispoziția de reținere în vamă a produselor, având în vedere disp. art. 2 din legea nr. 344/2005 (dispozițiile legii nu se aplică mărfurilor care sunt obiect al dreptului de proprietate intelectuală protejat și care au fost fabricate cu consimțământul titularului dreptului, dar se află fără consimțământul acestuia în una din situațiile la care face referire art. 1). Conform dispozițiilor legale menționate, arată pârâta, și având în vedere faptul că bunurile reținute nu sunt contrafăcute, ci au fost produse de titularul mărcii, pârâta se află în situația în care măsura reținerii asupra mărfurilor importate a fost lipsită de suport legal. Așa fiind, nefăcându-se nici o dovadă a împrejurării că mărfurile importate ar fi contrafăcute sau piratate, organele vamale au dispus acordarea liberului de vamă și au eliberat întreaga cantitate de produse auto.Pârâta arată totodată că mărfurile au fot puse în circulație și valorificate fără a se aduce atingere drepturilor titularului mărcii, iar în speță nu sunt aplicabile disp. OUG nr. 100/2005 așa cum în mod greșit susține reclamanta. Cererea de ordonanță președințială este nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 996 NCPC, referitor la aparența dreptului, urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Astfel, reclamanta nu a făcut nicio dovadă cu privire la susținerile sale privind încălcarea dreptului său la marcă, așa cum s-a arătat, nu s-a făcut dovada contrafacerii sau piratării mărfurilor și nu s-a făcut dovada că bunurile importate nu au fost puse în circulație în spațiul comunitar cu acordul titularului mărcii sau că acesta a impus o restricție de revânzare în spațiul comunitar al acestor piese auto. Pârâta susține că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției esențiale în astfel de cazuri, respectiv urgența, întrucât pârâta realizează activități de import piese auto marca T. de mai mult timp, intervenția actuală a reclamantei neputând fi explicată și nici pasivitatea acesteia până în prezent.Pârâta arată de asemenea că cererea reclamantei este lipsită de obiect, întrucât operațiunile de import s-au finalizat și bunurile au fost vândute, întrucât piesele erau comandate de diverși clienți.
Referitor la neprejudecarea fondului, pârâta susține că în cererea de ordonanță președințială nu se judecă fondul, ci instanța procedează la un examen sumar pentru a stabili de partea cui este aparența dreptului, în speță reclamanta nefăcând dovada că pârâta se face în vreun fel vinovată de exercitarea unor acte de comerț ilicite.
Pârâta a depus înscrisuri la dosar și a formulat concluzii scrise privind respingerea cererii de ordonanță președințială.
Reclamanta a depus concluzii scrise.
Analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de susținerile părților, Tribunalul a reținut cu privire la situația de fapt că la data de 26.04.2013 autoritățile vamale din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. Sud au emis Decizia nr._ 3325/1196MC/07.05.2013 în care se menționează că s-au reținut de la pârâta . de piese auto T., produse importate din Emiratele Arabe Unite, expediate de societatea AL-WASL AUTO PARTS EST. la data de 26.04.2013 autoritățile vamale din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. Sud prin Decizia nr._ 3325/1196MC/07.05.2013 au reținut de la societatea . avea calitatea de importator, un număr de 364 de piese auto T.. Produsele au fost importate de către societatea pârâtă din Emiratele Arabe Unite, expeditor fiind societatea AL-WASL AUTO PARTS EST. Pârâta a încercat să importe și să comercializeze în spațiul UE, și anume în România, produse purtând mărcile T. care au fost puse pe piața extra - comunitară cu autorizarea companiei reclamante în calitate de titular de marcă, dar pentru care nu s-a autorizat introducerea și comercializarea în spațiul UE.
A reținut Tribunalul că reclamanta a făcut dovada cu actele depuse la dosar că este titulară a drepturilor de proprietate intelectuală conferite de înregistrarea mărcilor comunitare T. nr._/15.04.2007, nr._/15.04.1997 și nr._/04.09.2009, iar prin cererea de față solicită luarea măsurilor vremelnice de către instanța de judecată, în sensul interzicerii importului și actelor de comerț de către pârâtă a produselor auto menționate, întrucât produsele purtând mărcile T., deși nu sunt contrafăcute, fiind produse originale T., au fost puse în vânzare pe piața extra-comunitară cu autorizarea companiei reclamante în calitate de titular de marcă, dar introducerea și comercializarea în spațiul UE, din care face parte și România nu au fost autorizate. Tribunalul a apreciat că susținerile reclamantei sunt corecte, întrucât pârâta a importat produsele din Emiratele Arabe Unite care nu fac parte din UE( conform actului din dosar reprezentând documentul electronic de import) și nu a dovedit că introducerea produselor în România s-a făcut cu autorizarea titularului de marcă. Astfel, în speță este vorba de un import paralel, respectiv importul unor produse originale care au fost puse în vânzare înafara spațiului comunitar și astfel nu se consideră că s-a epuizat dreptul exclusiv al titularului la marcă cu privire la aceste produse. Tribunalul constată că sunt aplicabile în speță dispozițiile de la Art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, invocate de reclamantă, în care se prevede referitor la neepuizarea dreptului la marcă, în art. 13, interzicerea introducerii pe piața comunitară, fără acordul titularului de marcă, a bunurilor ce au fost deja puse în comerț în afara spațiului comunitar, deci în situația în care produsele nu au fost introduse pe piața comunitară cu acordul titularului de marcă, nu va exista o epuizare a dreptului la marcă, importul paralel fiind ilicit. Așadar, epuizarea dreptului la marcă ar urma să producă efecte numai dacă prima vânzare ar fi avut loc într-una din țările din UE.
Astfel, a apreciat Tribunalul că aparența de drept operează în favoarea reclamantei în speță, având în vedere fapta pârâtei de a importa, în vederea comercializării, produse purtând mărcile T., știind că nu are acordul din partea titularului de marcă pentru a le pune pe piața țărilor din Comunitatea Europeană reprezintă un act ilicit. În speță nu se poate vorbi de o epuizare a dreptului la marcă, așa cum s-a menționat, în condițiile în care bunurile au fost puse inițial în circulație pe teritoriul extracomunitar și ulterior acestea au fost importate în România, țară membră a Comunității Europene, fără acordul titularului de marcă. În această situație, titularul mărcii este îndreptățit să solicite interzicerea importului și a comercializării a acestui gen de produse, dat fiind faptul că acesta nu a încuviințat punerea pe piață a celor 364 de piese auto, pe teritoriul țărilor membre ale Uniunii Europene, în cazul de față România, iar pârâta nu a făcut dovada că deține acest acord.
Tribunalul, constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții ale ordonanței președințiale cu privire la vremelnicie și la urgență, având în vedere că situația de import aflată în plină desfășurare impune luarea măsurilor granice, de interzicere a actelor ilicite, urmând a fi înlăturate susținerile pârâtei privind neîndeplinirea condițiilor ordonanței președințiale ca neîntemeiate, înlăturând și afirmațiile pârâtei privind faptul că s-au finalizat operațiunile de import și bunurile au fost deja vândute, întrucât aceste aspecte nu au relevanță cu privire la îndeplinirea condițiilor cererii reclamantei.
În consecință, față de toate considerentele expuse, tribunalul a admis cererea reclamantei T. M. CORP și va obliga pârâta . înceteze importul, exportul, distribuția și orice alt act de comerț al produselor purtând mărcile reclamantei, provenind dinafara spațiului comunitar, urmând a fi interzise operațiunile de vămuire a produselor importate de pârâtă, purtând mărcile reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 1380 din data de 05.07.2013 pronunțata de către Tribunalul București, Secția a -III- a Civila in dosarul nr._, a declarat apel pârâta, solicitand ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea procesului in fond si respingerea cererii de ordonanța presedintiala formulata de către reclamanta-intimata T. M. CORPORATION.
Arată următoarele:
Prin sentința civila nr. 1380 din data de 05.07.2013 pronunțata de Tribunalul București, Secția a III a Civila, in dosarul nr._, instanța «admite cererea de ordonanță presedintiala a reclamantei. Obligă parata să înceteze importul, exportul, distribuția și orice act de comerț al produselor purtând mărcile reclamantei provenind din afara spațiului comunitar. Dispune interzicerea finalizării operațiunilor de vămuire a produselor importate de către parata din afara spațiului comunitar purtând mărcile reclamantei ». Aceasta hotărâre este nelegala si netemeinica, pentru următoarele motive: Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala fiind data cu aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 N. C. Pr. Civila). Societatea pârâtă este un cunoscut importator de piese auto noi de origine și aftermarket, recunoașterea sa pe piața pieselor auto este datorată, în principal, împrejurării că se asigură în permanentă de faptul că piesele auto importate sunt fabricate de titularii mărcilor sau deținători de licențe fiind astfel piese originale. In ceea ce privește importul pieselor auto T., importă piese auto originale de la dealeri importanți de pe piața internațională.
La data de 26.04.2013, în aria de competență a Biroului Vamal C. Sud Agigea, au fost reținute mărfuri aparținând pârâtei, în speță piese auto purtând inscripția T., conform Adeverinței de reținere a bunurilor . nr._/26.04.2013, iar în data de 07-05-2013 a fost emisă Decizia nr._ 3325/1196 MC prin care aceste piese auto au fost reținute în vamă ca urmare a Notificării formulate de către T. Motors prin SCA T. &T. în baza Legii 344/2005. De asemenea, potrivit Notificării 3059 din data de 15-05-2013 emisa de Societatea Civilă de Avocați T. & T., în calitatea acestora de reprezentanți convenționali ai titularului mărcii comunitare i se comunică faptul că piesele importate sunt fabricate de titularul mărcii, respectiv T. M. CORPORATION.
In aceste condiții a formulat o opoziție față de dispoziția de reținere în vamă având în vedere art.2 din Legea nr.344/2005 în sensul că dispozițiile acesteia "nu se aplică mărfurilor care sunt obiect al dreptului de proprietate intelectuală protejat și care au fost fabricate cu consimțământul titularului dreptului, dar se află fără consimțământul acestuia în una dintre situațiile la care face referire art. 1." Potrivit acestor dispoziții legale și având în vedere confirmarea faptului că bunurile reținute nu sunt contrafăcute sau piratate potrivit definiției de la art.3 al.l pct. 11-13, ci au fost produse de titularul mărcii, se află în situația în care măsura reținerii asupra mărfurilor importate deS.C. P. INTERNATIONAL .S.R.L. a fost lipsită de suport legal.In acest context, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă a împrejurării că mărfurile importate ar fi contrafăcute sau piratate, organele vamale au dispus acordarea liberului de vamă și le-au eliberat întreaga cantitate de piese auto, acest fapt fiind dovedit cu documentele eliberate de către organele vamale, respectiv, adresa nr. 5780/ 23.05.2013 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Constanta - Biroul Vamal Constanta Sud). Mărfurile fiind legal puse în circulație și valorificate fără a aduce, în nici un fel, atingere drepturilor titularului mărcii. Reclamanta încearcă, în mod voit, să inducă în eroare instanța de judecată invocând prevederile O.U.G. nr. 100/2005, deși litigiul nu face obiectul protejării fenomenului de contrafacere sau piratare, bunurile importate fiind produse de titularul mărcii comunitare. F. de situația de fapt prezentata, cat si fata de probatoriul administrat in cauza, consideră ca hotărârea instanței de fond este in mod vădit greșita.
Solicită a se constata că hotărârea instanței de fond este nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a normelor de drept material privind condițiile specifice de admisibilitate ale ordonanței presedintiale, cererea reclamantei-intimate neindeplinind condițiile specifice de admisibilitate ale cererii de ordonanța presedintiala. Arată că, potrivit art. 996 N. C.proc.civ, instanța va putea după constatarea aparenței drepturilor să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea unor piedici ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Din analiza acestui text de lege, rezultă care sunt condițiile specifice de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială: constarea aparenței dreptului, urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
a) în privința aparenței dreptului, urmează să se constate că reclamanta nu face în niciun fel dovada susținerilor sale cu privire la încălcarea dreptului la marcă. In acest sens, a arătat și a dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că mărfurile importate au primit acordul de liber în vamă (Adresa nr. 5780/ 23.05.2013 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Constanta - Biroul Vamal Constanta Sud), acestea fiind deja puse în circulație fapt posibil ca urmare a constatării de către organele vamale a împrejurării că titularul mărcii comunitare nu a făcut dovada contrafacerii sau piratării mărfurilor,iar pe de altă parte reclamanta nu a făcut, nici până în acest moment, dovada ca bunurile importate nu au fost puse în circulație în spațiul comunitar cu acordul titularului mărcii sau că a impus vreo restricție de revânzare în spațiul comunitar al acestor piese auto.
Cum potrivit adagiului "actor incumbit probandi" și cum reclamanta-intimata nu a făcut nici o dovadă, în acest sens, aparența dreptului nu există în privința susținerilor făcute de reclamanta-intimata, cererea acesteia neîndeplinind această condiție de admisibilitate.
De asemenea, consideră că nici celelalte condiții de admisibilitate nu sunt îndeplinite, după cum urmează:
b) O condiție esențială care justifică folosirea ordonanței presedințiale este urgența. În funcție de împrejurările concrete ale speței și raportat la motivarea reclamantei, nu se justifică urgența, întrucât pârâta, așa cum a arătat și a dovedit cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei(Adresa nr._/29.06.2011 emisa de Biroul Vamal Constanta Sud; Adeverința de reținere a bunurilor nr._/ 03.06.2011), realizează activități de import piese auto de origine marca T. de mult timp, intervenția actuală a reclamantei neputând fi explicată cum, de asemenea, nu poate fi explicată pasivitatea de care aceasta a dat dovada până la acest moment, dacă drepturile acesteia ar fi fost, într-adevăr, grav afectate. Nici măcar prin raportare la ultima operațiune de import, nu putem aprecia ca fiind justificată urgența, având în vedere că au trecut aproximativ 2 luni de la realizarea operațiunii de către societatea pârâtă. În acest sens, consideră că cererea este chiar lipsită de obiect, având în vedere că societatea pârâtă a finalizat operațiunile de import și a procedat la vânzarea bunurilor care fac obiectul acestei cereri, întrucât mărfurile importate erau comandate de clienți și nu destinate creeării unui stoc, fapt dovedit cu facturile fiscale anexate prezentei cereri.
c) O altă condiție specifică de admisibilitate a ordonanței presedințiale o reprezintă neprejudecarea fondului cauzei. Această condiție este determinată de însuși caracterul vremelnic, provizoriu al măsurilor ce pot fi ordonate de instanță, în condițiile art. 996 N.C.proc.civ. De aceea, atunci când soluționează o cerere de ordonanță președințială, judecătorul nu are de cercetat fondul litigiului dintre părți. Doctrina și jurisprudența sunt unanime în a recunoaște judecătorului dreptul de a realiza un r examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului, mai exact, pentru ca judecătorul să poată aprecia care dintre părțile litigante are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a menține o anumită stare de fapt sau de drept, aspect, pe care așa cum arăta mai sus, reclamanta nu l-a dovedit. În practică și în literatura juridică, s-a arătat că, obligațiile care se cer a fi impuse pârâților nu trebuie să constituie propriu-zis acte de a face care să tindă la crearea unei situații noi de fapt, inexistente anterior, pentru că în acest caz, procedura ordonanței președințiale licite este inadmisibilă. Or, în speță, este aceeași situație - reclamanta-intimata solicită pe calea ordonanței președințiale că pârâta "sa înceteze actele de comerț, import, export, distribuție, vânzare, precum si orice alta folosire in scop comercial, a produselor purtând mărcile comunitare nr._/15.04.2007, nr._/ 15.04.1997 si nr._/04.09.2009, atat de la societatea AL-WASL AUTO PART EST, cat si de la orice alta societate din afara spațiului comunitar si care nu au fost puse in comerț in Uniunea Europeana cu acordul titularului de marca" fără a face dovada că aceasta se face în vreun fel vinovată de exercitarea unor astfel de acte de comerț ilicite. Printr-o astfel de măsură de fapt reclamanta-intimata vrea să instituie un monopol asupra vânzării pieselor auto marca T., prezentul act nefiind decât un act vădit de concurență neloială. Prin ordonanța președințială poate fi dispusă o obligație de a nu face, însă numai în cazul în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care trebuie reprimate prin această procedură sumară, situație pe care nu o regăsim în speță, actele de comerț ale societății pârâte fiind acte licite.
F. de cele de mai sus, consideră că hotărârea instanței de fond este vădit greșita. Pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea procesului in fond si respingerea cererii de ordonanța presedintiala formulata de către reclamanta-intimata T. M. CORPORATION.
In drept: art. 486 N. C. Pr. Civ, art. 487 N. C. Pr. Civ, art. 488 pet. 8 N. C. Pr. Civ., art. 498 N. JZ. Pr. Civ.
La 24.07.2013 apelanta a comunicat completare a motivelor căii de atac împotriva sentinței civile nr. 1380 din data de 05.07.2013 pronunțata de către Tribunalul București, Secția a -III- a Civila in dosarul nr._, solicitandu-va ca prin hotărârea ce o veti pronunța sa dispuneți admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea procesului in fond si respingerea cererii de ordonanța presedintiala formulata de către intimata - reclamanta T. M. CORPORATION, arătând următoarele:
In fapt, prin hotărârea pronunțata de Tribunalul București, Secția a III a Civila, in dosarul nr._, la data de 05.07.2013 instanța «admite cererea de ordonanță prezidențială a reclamantei. Obligă parata să înceteze importul, exportul, distribuția și orice act de comerț al produselor purtând mărcile reclamantei provenind din afara spațiului comunitar. Dispune interzicerea finalizării operațiunilor de vămuire a produselor importate de către parata din afara spațiului comunitar purtând mărcile reclamantei».
Aceasta hotărâre este nelegala si netemeinica, pentru următoarele motive:
1. Hotărârea este nelegala fiind pronunțata cu incalcarea prevederilor art. 425 lit. b N. C. Pr. Civila, in sensul ca instanța de fond nu a menționat motivele de fapt si de drept pentru care s-au inlaturat argumentele invocate de către pârâtă prin intampinare( art. 488 pct. 6 N. C.Pr. Civ.).
În hotărârea instanței nu se regăsesc motivele de fapt si de drept pentru care aceasta a inlaturat apărările pârâtei, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 425lit. b N. C. Pr. Civ..
Dupa cum veti observa, instanța de fond a admis cererea de ordonanța presedintiala reținând doar susținerile intimatei-reclamante, insa, sentința recurata nu cuprinde motivele ^itru care instanța de fond a inlaturat apărările subscrisei.
Lipsa motivelor de fapt si de drept pentru care instanța de fond a inlaturat apărările subscrisei face imposibila exercitarea controlului judiciar, componenta a dreptului la apărare al pârtilor, fapt ce echivalează cu o lipsa de soluționare pe fond a motivelor cererii de ordonanța presedintiala.
Conform practicii judiciare " Judecătorii sunt datori sa arate, in cuprinsul hotărârii, motivele de fapt si de drept in temeiul cărora si-au format convingerea, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile pârtilor. F. arătarea motivelor si a probelor nu se poate exercita controlul judiciar."( C.5.J., secția de contencios administrativ, decizia nr. 726/2000, in B.J, Baza de date).
2. Hotărârea instanței de fond este nelegala si raportat la dispozițiile legale invocate de către intimata-reclamanta in speța, respectiv art. 9 alin. 1 lit. a, art. 10 alin. 1 din O.U.G. 100/2005 si art. 9 si 13 din regulamentul 207/2009 privind marca comunitara(art. 488 pct. 8 N. C. Pr. Civila).
Așa cum a arătat in cererea introductivă de atac formulata la data de 10.07.2013, societatea pârâtă a realizat o operațiune de import de piese originale produse de titularul mărcii T., bunuri care deci nu sunt contrafăcute sau piratate așa cum se înțelege prin definiția legală a acestor fenomene ilicite.Protecția invocată de către intimata-reclamanta pentru a promova prezenta acțiune este întemeiată pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 13 din regulamentul 207/2009.
Cu privire la temeiul legal invocat, consideră că interpretarea intimatei-reclamante este exagerată și restrictivă, în sensul susținerilor Consiliului Concurenței din România din următoarele motive:omiterea principiului potrivit căruia protecția drepturilor intelectuale nu este un scop în sine, ci ffee parte dintr-o structura mai complexă alături de legislația antitrust și nesocotirea principiilor de apărare a drepturilor consumatorilor ale căror interese sunt ocrotite prin legislație. În acest sens, intimata - reclamanta omite a arata ca in materia pieselor de schimb legislația europeană "nu acorda protecție sub titlul de desen sau model comunitar pentru un desen sau model care constituie o piesă dintr-un produs complex, piesă utilizată în sensul art. 19 alin. (1) pentru a permite repararea acestui produs complex cu scopul de a-i reda aspectul inițial" citat din dispozițiile art. 110 al Regulamentului (CE) 6/2002.
Instanța de fond in mod greșit a reținut faptul ca in speța supusa judecații operează dispozițiile art. 9 si 13 din Regulamentul 207/2009 privind marca comunitara.Instanța de fond in mod greșit a reținut ca in speța sunt aplicabile dispozițiile art. 9 si art. 13 din Regulamentul nr. 207/ 2009 privind marca comunitara, reținând ca in speța ar fi vorba de un import paralel ilicit. Instanța a ajuns la aceasta concluzie, considerând, greșit, ca in speța este vorba de un import paralel, respectiv importul unor produse originale care au fost puse in vânzare in afara spațiului comunitar si astfel nu se considera ca s-a epuizat dreptul exclusiv al titularului la marca cu privire la aceste produse, importul paralel fiind ilicit.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca fata de dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 344/2005, privind unele masuri pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in cadrul operațiunilor de vămuire, importurile paralele de produse originale, cum sunt piesele de schimb auto importate de către parata sunt legale și permise.De asemenea, conform dispozițiilor art.6 alin.l lit.C din Directiva 2008/95/CE de apropiere a statelor membre cu privire la mărci, s-a prevăzut limitarea dreptului conferit de marca titularului acesteia, în sensul ca dreptul conferit de marca nu permite titularului sau sa interzică unui tert utilizarea în cadrul comerțului a mărcii, atunci cand aceasta se impune pentru indicarea destinației unui produs sau a unui serviciu, în special ca accesorii sau piese detașate.Totodată, conform art. 39 alin. 1 lit. din Legea nr. 84/1998, republicată titularul unei mărci nu poate sa interzică unui tert sa folosească in activitatea sa comerciala marca, daca aceasta este necesara pentru a indica destinația produsului sau a serviciului, in special pentru accesorii sau piese detașabile.
Având in vedere cele de mai sus, consideră ca instanța de fond a reținut in mod greșit ca fapta recurentei-parate de a importa, in vederea comercializării, produse purtând mărcile T., reprezintă un act ilicit si, drept urmare, in mod greșit a considerat ca aparenta de drept operează in favoarea reclamantei - intimate.
Mai mult decât atat, instanța de fond in mod greșit a reținut ca aparenta de drept operează in favoarea intimatei-reclamante dat fiind faptul ca bunurile importate nu au fost puse in circulație in spațiul comunitar cu acordul titularului mărcii.Or, intimata-reclamanta nu a făcut dovada ca bunurile importate nu au fost puse in circulație in spațiul comunitar cu acordul titularului mărcii sau că a impus vreo restricție de revanzare in spațiul comunitar al acestor piese auto.Referitor la împrejurarea ca prima punere in circulație a acestor produse nu a avut loc pe piața tarilor din Comunitatea Europeana sau ca titularul mărcii nu si-a dat acordul privind punerea acestor produse pe piața tarilor din Comunitatea Europeana, consideră ca acest fapt este puțin probabil si nedovedit. Este imposibil ca intimata-reclamanta T. sa producă piese de schimb destinate pieței europene si sa le vândă fara a acorda dreptul de punere in circulație a acestor piese pe piața tarilor din Comunitatea Europeana. Pentru a dovedi împrejurarea mai sus- arătata, în temeiul dîsp art. 293 NCPC, solicită intimatei reclamante să depună la dosarul cauzei contractul de distribuție/ vanzare-cumparare încheiat între aceasta si societatea AL-WASL AUTO PARTS EST.Având in vedere ca nu a fost depusa nicio dovada la dosarul cauzei in sprijinul afirmațiilor intimatei-reclamante, consideră ca aparenta dreptului nu exista in privința susținerilor făcute de aceasta, cererea formulata neindeplinind aceasta condiție de admisibilitate.
De asemenea, consideră ca dispozițiile legale invocate de către intimata-reclamanta in speța, respectiv art. 9 alin. 1 lit. a, art. 10 alin. 1 din O.U.G. 100/2005 nu operează, si tinand cont de faptul ca operațiunea de import piese de auto marca T. efectuata de către subscrisa nu incalca dreptul titularului acestei mărci si nu produce nici un fel de paguba reclamantei-intimate, paguba ce ar fi făcut necesara intervenția instanței.
Produsele importate de către pârâtă sunt produse originale, detașabile, ale produsului complex-autovehicol, având marca aplicata pe piesa de schimb auto, in scopul de a nu crea confuzie cu alte produse similare ale altor mărci de autovehicule, ceea ce face ca dreptul la marca sa.fie respectat.
Mai mult decât atat, masurile solicitate de intimata-reclamanta sunt interzise de legislația Comunitara si romaneasca deoarece constituie practici anticoncurentiale, monopoliste, care împiedica si denaturează concurenta pe piața romaneasca a pieselor de schimb auto, afectând drepturile si interesele legitime ale consumatorilor.
Pentru considerentele de mai sus cat si cele prezentate in cererea de recurs formulata la data de 10.07.2013, solicită admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate, rejudecarea procesului in fond si respingerea cererii de ordonanța presedintiala formulata de către intimata-reclamanta T. M. CORPORATION.
In drept: art. 425 lit. b N. C. Pr. Civ., art. 486 N. C. Pr. Civ, art. 487 N. C. Pr. Civ, art. 488 pct. 6 N. C. Pr. Civ., art. 488 pct. 8 N. C. Pr. Civ., art. 486 N. C. Pr. Civ.
Intimata T. M. CORPORATION a depus întâmpinare și a solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică
Susține următoarele:
1. Motivul de recurs referitor la aplicarea greșită de către instanță „a normelor de drept material privind condițiile specifice de admisibilitate ale ordonanței președințiale" este neîntemeiat
A. In mod corect, prima instanță a constatat că este îndeplinită condiția aparentei dreptului, instanța neprejudecând fondul cauzei; în susținerea acestui motiv, pârâta arată că reclamanta nu a făcut dovada contrafacerii. Oricum, o astfel de dovadă nici nu trebuia făcută. Din contră, reclamanta a confirmat că produsele în cauză sunt originale. Dar, totodată a arătat că importul ce privește produse ce provin de la titularul mărcii, nefiind produse contrafăcute, dar care nu sunt destinate pieței comunitare, fiind importate fără autorizarea titularului de marcă, reprezintă un act de încălcare a drepturilor sale.
De asemenea, pârâta susține că reclamanta nu a făcut dovada că bunurile nu au fost puse în circulație în spațiul comunitar cu acordul său, or, o astfel de dovadă este imposibil de făcut. Reclamanta a introdus prezenta acțiune tocmai având în vedere faptul că nu a dat acordul comercializării acestor produse pe piața comunitară. Prin urmare, reclamanta susține că nu există o astfel de dovadă și dacă există o astfel de dovadă, atunci pârâta ar trebui să o facă, deoarece noi nu putem proba un fapt negativ. Considerăm că pârâta trebuia să facă dovada în sens contrar, în măsura în care deținea astfel de documente. în lipsa unei astfel de probe, în mod corect, instanța și-a întemeiat opinia pe actele aflate la dosarul cauzei. In speță, aparența dreptului este dată de existența certificatelor de înregistrare a mărcilor T. conform cărora reclamanta este titulara drepturilor cu privire la aceste mărci. Mai mult, în speță nu se poate vorbi de o epuizare a dreptului la marcă, în condițiile în care bunurile au fost puse inițial în circulație pe teritoriul
extracomunitar și ulterior acestea au fost importate în România, țară membră a Comunității Europene, fără acordul titularului de marcă. In concluzie, aparența dreptului este în favoarea reclamantei.
Legea prevede condiția neprejudecării fondului în analiza aparenței de drept pe care instanța o realizează în soluționarea unei astfel de cereri de ordonanță președințială. In speță, așa cum am menționat mai sus, prima instanță a reținut în mod corect aparența dreptului în favoarea reclamantei prin observarea la dosarul cauzei a certificatelor de înregistrare a mărcilor T., a faptului că societatea pârâtă este autoarea unei operațiuni de import în derulare ce are ca obiect produse purtând mărcile T. ce fac parte din categoria celor pentru care mărcile au protecție, import ce nu a fost autorizat de reclamantă. Pârâta se contrazice prin motivele de recurs, arătând pe de o parte că nu e îndeplinită condiția neprejudecării fondului și că judecătorul trebuia să facă un examen sumar al cauzei, dar, în același timp, tot pârâta arată ca reclamanta trebuia să aducă dovezi pe fondul cauzei din care să reiasă că pârâta este vinovată de exercitarea unor astfel de acte de comerț ilicite.Având în vedere motivarea instanței, consideră că aceasta în mod corect a analizat această condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, observând că aparența dreptului este în favoarea reclamantei, fără a soluționa însă problema fondului.
B. In mod corect, prima instanță a considerat că există urgență
In speță, urgența nu poate fi raportată la alte importuri efectuate de pârâtă cu alte ocazii, cu mult timp în urmă și cu privire la produse care nu au fost analizate de titularul de marcă. Importurile efectuate de pârâtă de-a lungul timpului nu formează obiectul prezentului dosar. Dar, în măsura în care într-adevăr, pârâta a săvârșit acte de import în mod neautorizat, în repetate rânduri, atunci acesta nu poate constitui decât un argument în plus care să justifice urgența în obținerea unei hotărâri care să interzică astfel de acte. Asa cum a arătat în cererea introductivă, la data de 26.04.2013, autoritățile vamale din cadrul D.R.A.O.V. C. Sud prin Decizia nr._ 3325/1196MC/07.05.2013 au reținut de la societatea . un număr de 364 de piese auto T.. Produsele au fost importate de către societatea P. INTERNATIONAL S.R.L. din UAE, expeditor fiind societatea AL-WASL AUTO PARTS EST. Contextul și prilejul acestui dosar este reprezentat de această operațiune de import, respectiv de comercializare, operațiuni în derulare, ce au ca obiect produse purtând mărcile T. ce fac parte din categoria celor pentru care mărcile au protecție, dar cu privire la care titularul nu a autorizat aceste acte în spațiul comunitar, însă obiectul cererii nu este limitat la o singură încălcare, urgența fiind impusă atât de actele de încălcare pendinte dar și pentru a preîntâmpina acte de încălcare viitoare până la finalizarea acțiunii de fond având acest obiect. Având în vedere că aceste acte de încălcare a drepturilor conferite de marcă sunt în derulare, iminente, în mod clar, există urgență în acest dosar.
Așa cum arăta, caracterul urgent al măsurilor ce se dispun prin cererea de ordonanța președințială este dat și de necesitatea împiedicării pârâtei de a efectua astfel de importuri în perioada următoare, pâna la soluționarea dosarului de fond prin care se va interzice importul acestui gen de produse din afara spațiului comunitar, fără acordul titularului.
2. Hotărârea este motivată atât în fapt cât și în drept
Hotărârea pronunțată în speță este motivată atât în fapt, cât și în drept. Judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor unei părți, ci doar cu privire la argumentele esențiale, care ar putea conduce la o soluție contrară celei pronunțate. Instanța, având în vedere și obiectul cauzei - ordonanță președințială- a analizat strict condițiile prevăzute de legiuitor pentru astfel de cazuri, fără a analiza fondul dreptului discutat de părți. În urma „pipăirii fondului", instanța a pronunțat o hotărâre care, chiar dacă nu cuprinde un răspuns la toate apărările pârâtei, multe privind fondul cauzei, consideră că este motivată atât în fapt, cât și în drept.
Cu privire la declarația dată de Consiliul Concurenței, declarație care este redată fragmentat, nu este clar cum aceasta poate fi contrară dispozițiilor art. 13 din Regulamentul 207/2009 sau interpretării date acestor dispoziții și nici nu se arată cum contravine prezenta cerere de ordonanță președințială celor susținute de Consiliul Concurenței.Așa cum a arătat și în prima fază procesuală, Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele comunitare nu este aplicabil în speță, deoarece reclamanta solicită protejarea drepturilor sale cu privire la mărcile T., fără a invoca existența vreunui model sau desen industrial.Faptul că prin dispozițiile art. 2 alin. 1 din legea nr. 344/2005 se arată că aceasta nu e aplicabilă în cazul mărfurilor originale, dar importate fără acordul titularului de marcă, nu înseamnă că astfel de importuri sunt permise. Faptul că autoritățile române și/sau europene nu au înțeles să dea competență vămii să oprească din oficiu importurile neutorizate nu poate însemna că acestea sunt permise în România sau UE.Astfel, în condițiile în care importul privește produse care au fost puse în afara spațiului comunitar pe piață cu acordul titularului mărcii, nefiind produse contrafăcute, dar acestea nu sunt destinate pieței comunitare, autoritățile vamale nu au un temei legal pentru a reține produsele. Prin urmare, titularul trebuie să solicite instanței să dispună măsurile necesare pentru oprirea actelor de încălcare. Aceste importuri pot fi interzise în baza art. 9 și 13 din Regulamentul 207/2009.Articolul 6 alin. 1 lit. c) din Directiva 2008/95/CE nu e incident în speță. Acesta se referă, în special, dar nu numai, la situația în care un comerciant produce accesorii sau piese detașabile, folosind sub marcă proprie aceste produse (piese) și căruia legea îi permite să indice pe ambalaj marca produsului căruia acestea îi sunt destinate. In această ipoteză legală, folosirea mărcii se face exclusiv de către un terț, iar produsul purtând marca nu este pus în circulație de către titularul mărcii. In speță, produsele importate au fost puse în circulație chiar de titularul de marcă, dar în afara spațiului comunitar. Produsele importate de pârâtă nu poartă marca T. cu funcția de a indica destinația produsului (spre ex. parbriz pentru T.), ci au aplicată marca T..
În ceea ce privește OUG 100/2005 aceasta este incidentă în speță, iar măsurile prevăzute în cuprinsul său se aplică pentru orice fapte de încălcare a unui drept de proprietate industrială. Legiuitorul nu solicită dovedirea existenței unui prejudiciu suferit de către titularul de marcă în astfel de cazuri de importuri neautorizate, textele de lege (art 9 și 13 din Regulamentul 207/2009) prevăzând pur și simplu că titularul mărcii poate interzice folosirea mărcii pentru produse care nu au fost introduse pe piață în comunitate de titularul mărcii sau cu acordul său. Cu privire la celelalte solicitări ale companiei P. International SRL, susține că existența/inexistența unui contract între reclamantă și Al-Wasl Auto Parts Est nu este un fapt relevant în speță, atât vreme cât compania reclamantă în calitate de titular de marcă nu a autorizat introducerea și comercializarea în spațiul UE a pieselor auto ce formează obiectul dosarului.
Prin urmare, consideră că și acest motiv referitor la nemotivarea hotărârii este neîntemeiat și solicită respingerea recursului.
În apel s-au administrat probe cu înscrisuri pentru ambele părți.
Examinând sentința apelată în raport de motivele de critică formulate și de dispozițiile art. 466-482 N.Cod Proc.Civ., Curtea constată că apelul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în cuprinsul prezentei decizii.
Motivele de apel care privesc în esență aplicarea greșită a legii exclusiv prin prejudecarea de către prima instanță a fondului cauzei cu stabilirea dreptului în favoarea reclamantei și cu înlăturarea nemotivată a apărării pârâtei privind epuizarea dreptului sunt fondate.
N.C.proc.civ. prevede: „art. 978 Măsuri provizorii-(1) Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.
(2) Instanța judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
(3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească nu poate să dispună încetarea cu titlu provizoriu a acțiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acțiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75 din Codul civil, și dacă măsura luată de instanță nu apare ca fiind disproporționată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispozițiile art. 253 alin. (2) din Codul civil rămân aplicabile.
(4) Instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acțiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa și termenul în care acțiunea de fond trebuie să fie introdusă, sub sancțiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispozițiile alin. (6) sunt aplicabile.
(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părții adverse, instanța îl poate obliga pe reclamant să dea o cauțiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii dispuse.
(6) Măsurile luate potrivit dispozițiilor alin. (1) - (4) anterior introducerii acțiunii în justiție pentru apărarea dreptului încălcat încetează de drept dacă reclamantul nu a sesizat instanța în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.
(7) Reclamantul este ținut să repare, la cererea părții interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă acțiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă ușoară, instanța, în raport cu circumstanțele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
(8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanța va dispune eliberarea cauțiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părților. Cererea se judecă potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauțiunii, instanța va fixa un termen în vederea introducerii acțiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauțiune”.
„art. 996- Condiții de admisibilitate:(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Curtea constată cu privire la invocarea prevederilor art. 9 alin.1 din OUG nr.100/2005 respectiv ale art.36 alin.2 litera a din Legea nr. 84/1998, că acestea prevăd dreptul titularului mărcii de a pretinde și obține luarea de măsuri pentru protecția dreptului său, pretins vătămat, inclusiv prin interzicerea terților de a utiliza semnul identic cu cel pentru care marca a fost înregistrată.
Potrivit art. 9 alin. 1 lit. a din OUG 100/2005 „Instanța judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue”.
Art. 10 alin. 1 din același act normativ prevede că: „ (1) Măsurile provizorii prevăzute la art. 9 alin. (1) - (4) pot fi dispuse, prin ordonanță președințială, chiar fără ca cealaltă parte să fie audiată, când orice întârziere este susceptibilă să creeze un prejudiciu ireparabil titularului dreptului. În acest caz, măsurile dispuse vor fi comunicate părților în cauză de îndată.”
Măsurile de protecție în discuție pot fi luate numai dacă, în același timp, sunt îndeplinite și cele trei cerințe generale rezultate din art. 996 C.prov.civ.nou- urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului, în condițiile în care reclamanta a învestit instanța cu o cerere de ordonanță președințială, aspect rezultat și din dispozițiile art. 978 C.prov.civ.nou care pretinde ca titularul dreptului de proprietate intelectuală să facă dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, iar la alin. 4 trimite tocmai la cerințele din ordonanța președințială, care se verifică în soluționare de către instanță. Dintre acestea, neprejudecarea fondului în această procedură este esențială. Tocmai de aceea măsurile provizorii se pot dispune atât când există declanșată deja judecata fondului, cât și când ea urmează să se declanșeze în termen scurt.
Față de textele enunțate Curtea reține că în materia drepturilor de proprietate intelectuală poate fi prezumată ca îndeplinită condiția urgenței cererilor prin care se solicită luarea măsurii provizorii a interzicerii faptelor ce aduc atingere unui drept de această natură, în măsura în care respectivele cereri sunt motivate și dovedite sub aspectul calității reclamantului de titular al drepturilor.
Or, dacă dovada calității reclamantei de titulară a dreptului de proprietate intelectuală a fost făcută cu înscrisurile privind înregistrarea mărcii, încălcarea de către pârâtă a dreptului reclamantei necesită analiza noțiunilor de epuizare a dreptului la marcă și import paralel, analiză ce depășește cadrul restrâns de cercetare a aparenței dreptului, impus de specificul cererii de ordonanță președințială, antamând fondul judecății. Astfel, titularul unui drept(unei mărci) poate să nu pună în vânzare în UE produsul pentru care a înregistrat dreptul (marca). Dar dacă titularul mărcii pune produsul în vânzare sau dacă produsul este comercializat cu consimțământul său, în UE, limitele obiectului specific al dreptului său sunt depășite. Actele de comercializare vor supune produsul principiului liberei circulații în UE(art. 28 alin. 2, art.101 TFUE). Titularul dreptului nu va mai putea să împiedice importurile paralele. Epuizarea drepturilor presupune punerea în comerț voluntară a produsului autentic în UE de către titularul dreptului sau de către o persoană care este plasată sub controlul său(hotărârile CJCE din 14.07.1981-Merk/Stephar ./80 și din 20.03.1997 –Phyteron International/Bourdon- C-352/95).
Reglementarea prevăzută de art. 9 și 10 din OUG 100/2005 privind măsurile provizorii în scopul înlăturării încălcării drepturilor de proprietate intelectuală pe calea ordonanței președințiale nu constituie o derogare de la dreptul comun în această materie, conținut de art. 996 și 978 C.prov.civ.nou, în sensul că vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului sunt condiții de admisibilitate a cererii formulate pe aceasta cale, ce trebuie analizate de instanță chiar dacă urgența apare întrunită în favoarea reclamantei. Asemenea urgență nu trebuie confundată, însă, cu problema aparenței dreptului fără prejudecarea fondului(dovada credibilă) și sub acest aspect susținerrile reclamantei cu privire la comercializarea produselor sale numai prin anumite canale de distribuție în spațiul Uniunii Europene nu au fost justificate de aceasta în cererea ordonanței președințiale, cunoscut fiind că derogarea în spațiul Uniunii Europene de la libera circulație a produselor este permisă, spre exemplu în cazul produselor de lux sau de înaltă tehnicitate, pentru distribuitori care nu întrunesc cerințele obiective ale celui care le produce(ex. CJCE- cauza Metro, 1977) de a le asigura comercializarea cu respectarea standardelor de calitate(cadru amenajat, personal calificat, orar de deschidere etc), ceea ce nu s-a invocat de reclamantă în speță.
În mod greșit Tribunalul a apreciat că ar fi îndeplinită condiția neprejudecării fondului și nu a răspuns apărărilor pârâtei în sensul epuizării dreptului în spațiul comunitar(filele 73-78 dosar prima instanță), deși avea această obligație potrivit art. 425 alin. 1 lit. b C.proc.civ.nou. Aceasta întrucât, pe calea ordonanței președințiale se efectuează un examen sumar al cauzei, fără a anticipa hotararea instanței de drept comun, or analizarea litigiului sub aspectul epuizării dreptului asupra mărcii și a importurilor paralele presupune antamarea fondului și, deci, lipsa utilității ca litigiul să mai fie adus înaintea instanței de drept comun.
În condițiile în care pârâta a efectuat o operațiune de import în spațiul Uniunii Europene a unor piese auto ce poartă marca reclamantei, fără autorizarea dată direct acesteia de titularul de marcă pentru cele 364 piese (situație de fapt necontestată de către părți), aprecierea asupra dreptului conferit de marcă, prin prisma dispozițiilor legale naționale și comunitare invocate de părți, presupune depășirea limitelor impuse de calea procedurala aleasă, și anume, verificarea fondului dreptului.
În cauză, ambele părți pretind un drept asupra comercializării în discuție, ceea ce face să nu fie îndeplinită condiția ca admiterea cererii să nu prejudece fondul.
Aceasta întrucât interzicerea utilizării față de pârâta apelantă a produselor ce poarta marca reclamantei la solicitarea reclamantei ar echivala cu o negare a dreptului pretins de pârâtă al liberei circulații a produselor în spațiul UE, or analiza existenței și întinderii acestui drept excede limitelor ordonanței președințiale.
Cum acțiunea se referă la substanța dreptului pretins de reclamantă, față de considerentele deja expuse, Curtea nu va proceda la analizarea susținerilor ce țin de fondul raportului juridic dintre părțile în litigiu, cu privire la capătul unu al cererii de ordonanță președințială, aspecte pe care intimata-reclamantă a și refuzat în răspunsul său la apel(prin întâmpinare), depunerea la dosar a contractului pe care îl are cu societatea ce a expediat apelantei-intimate produsele din afara Uniunii Europene.
De asemenea, sunt fondate motivele de apel referitoare la rămânerea fără obiect a capătului al doilea al cererii de ordonanță președințială, privind interzicerea finalizării operațiunilor de vămuire asupra produselor( oprite inițial, la 26.04.2013, la Biroul Vamal C. Sud, cum acest Birou a comunicat reclamantei la 8.05.2013-filele 31 și 93 dosar prima instanță), înstrăinate de pârâtă cu începere din 24.05.2013 conform facturilor depuse în copie la apel, produse pentru care însăși intimata-reclamantă a depus înscrisuri la apel în sensul prelungirii, reținerii realizate, numai pentru 10 zile lucrătoare pe baza art. 13 alin. 1 din Regulamentul CE nr.1383/2003, la solicitarea sa din 21.05.2013 de a i se aproba această prelungire pentru a stabili pe baza pozelor dacă produsele sunt originale sau contrafăcute, pentru a acționa în sensul art. 11 din Legea nr. 344/2005, și a arătat prin avocat în ședința din 14.08.2013 că cel mai devreme finalizarea a avut loc la 5.06.2013, prima instanță respingând nelegal ca nerelevantă, în încheierea de dezbateri ce face corp comun cu sentința apelată, proba cu înscrisuri privind realizarea finalizării operațiunii de vămuire deși înscrisul de la fila 91 din dosarul său, adresa nr. 5780/23.05.2013 emisă de Biroul Vamal C. Sud în atenția reclamantei cu privire la mărfurile reținute la 26.04.2013, menționa tocmai că titularul dreptului de proprietate intelectuală pentru marca T. a confirmat că produsele sunt originale, drept urmare nefiind aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 344/2005, și că autoritatea vamală a dispus eliberarea mărfurilor și continuarea procedurilor de vămuire (art. 32 alin. 1 lit. d C.proc.civ.nou).
Față de toate considerentele expuse, în temeiul art.480 N. C. proc.civ., apelul se va admite, urmând a se schimba sentința apelată în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă ., cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. M. CORPORATION - cu sediul ales la SCA T. & T., în București, .. 17, sector 5, împotriva sentinței civile numărul 1380/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă sentința apelată în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 August 2013.
Președinte, C. B. T. | Judecător, S. T. | |
Grefier, C. S. |
Red. CBT, 4 ex.
../14.10.2013
Tribunalul București-jud.Moisesccu C.
| ← Acţiune în contrafacere. Decizia nr. 39/2013. Curtea de Apel... | Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 98/2013. Curtea... → |
|---|
