Partaj judiciar. Decizia nr. 107/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 5188/300/2010
Dosar nr._
(1862/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.107
Ședința publică de la 23 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. D. T.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă M. N.P., împotriva deciziei civile nr.488 A din 02.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I.P., M. G. M., B. R. A. și M. M..
P. are ca obiect – partaj judiciar.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 9.01.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 16.01.2013 și apoi la 23.012.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/20.09.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții M. I. P., M. G. M., B. R. A. și M. M., în contradictoriu cu pârâta M. N. P.; a admis în partea cererea reconvențională, formulată de pârâta – reclamantă M. N. P.; a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul situat în mun.București, ., ., . 2, evidențiat în contractul de vânzare – cumpărare nr.98/1/28.07.1978 și individualizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții întocmit de expertul Meita V.; a atribuit pârâtei – reclamantă M. N. P. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în mun.București, ., ., . 2, în valoare de 249.770 lei, individualizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții întocmit de expertul; a obligat pârâta – reclamantă să plătească reclamanților – pârâți suma de 124.885 lei, cu titlu de sultă, ce va fi achitată în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești; a respins ca neîntemeiat capătul din cererea reconvențională privind plata îmbunătățirilor; a obligat pârâta – reclamantă să plătească reclamanților – pârâți suma de 2.372,9275 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că pârâta – reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată; în temeiul art.18 din OUG nr.51/2008, a obligat pârâta – reclamantă la plata către stat a sumei de 2.370,4275 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cota de ½ din reducerea de la plata taxei judiciare de timbru de care au beneficiat reclamanții – pârâți, în temeiul art.19 din OUG nr.51/2008, restul cotei de ½ din reducerea de la plata taxei judiciare de timbru acordată reclamanților – pârâți cu titlu de ajutor public judiciar, respectiv suma de 2.370,4275 lei, rămâne în sarcina statului; în baza art.21 alin.2 din OUG nr.51/2008, a dispus comunicarea prezentei hotărâri către organul financiar competent de la domiciliile reclamanților – pârâți pentru executarea plății integrale a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.740,855 lei, din care a mai rămas de achitat suma de 1.840,575 lei, eșalonată în 18 rate lunare a câte 263,38 lei din care au mai rămas de achitat 7 rate lunare, conform încheierii de ședință din data de 28.09.2010, fiind achitată cu acest titlu suma de 2.900,28 lei; în baza art.21 alin.2 din OUG nr.51/2008, a dispus comunicarea prezentei hotărâri către organul financiar competent de la domiciliul pârâtei – reclamante pentru executarea plății integrale a taxei judiciare de timbru în cuantum de 384,02 lei, din care a mai rămas de achitat suma de 319,02 lei, eșalonată în 6 rate lunare a câte 64,003 lei din care au mai rămas de achitat 5 de rate lunare, conform încheierii de ședință din data de 01.02.2011, fiind achitată cu acest titlu suma de 65 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că numitul M. N. a decedat la data de 07.10.1987, având ultimul domiciliu în mun.București, ., sector 2, lăsând ca moștenitori legali pe soția supraviețuitoare M. F. cu o cotă de ¼ din masa succesorală și pe descendenții de gradul I (fii) M. N. și pârâta – reclamantă M. N. P. cu o cotă de ¾ împreună, adică 3/8 fiecare din masa succesorală, conform certificatului de moștenitor nr.322/14.03.1989 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 2 București.
Din același înscris rezultă că în masa succesorală lăsată de defunct este inclusă, printre altele, cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în mun.București, ., ., restul cotei de ½ aparținând soției supraviețuitoare ca urmare a contribuției la dobândirea bunului comun, conform art.30 C.fam.
Ulterior, la data de 22.05.1996, a decedat soția supraviețuitoare M. F., având ultimul domiciliu în mun.București, ., sector 2, lăsând ca moștenitori legali pe descendenții de gradul I (fii) M. N. și pârâta – reclamantă M. N. P. cu o cotă de ½ fiecare din masa succesorală, conform certificatului de moștenitor nr.122/12.11.1996 eliberat de BNP „M. V.”.
Din același înscris rezultă că în masa succesorală lăsată de defunctă este inclusă, printre altele, cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în mun.București, ., ., demisol, ., dobândită prin moștenire de la defunctul său soț în cotă de ¼ din ½ și restul de ½ ca urmare a contribuției la dobândirea bunului comun, conform art.30 C.fam.
Din cele arătate rezultă existența unei stări de indiviziune cu privire la imobilul în litigiu între numitul M. N. și pârâta – reclamantă M. N. P., fiecăruia revenindu-i o cotă de ½ din dreptul de proprietate, dobândită prin moștenire de la primul defunct în cotă de 3/8 din ½ și prin moștenire de la al doilea defunct în cotă de ½ din 5/8.
Instanța a mai reținut că moștenitorul M. N. a decedat la data de 18.08.2008, având ultimul domiciliu în mun.București, ..3, sector 4, lăsând ca moștenitori legali pe reclamanții – pârâți M. P. ca soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală, M. G. M., B. R. A. și M. M. în calitate de descendenți de gradul I (fii) cu o cotă de ¼ fiecare din masa succesorală, potrivit certificatului de moștenitor nr.8/26.01.2009 eliberat de BNP „E. P.”.
Din același înscris rezultă că în masa succesorală lăsată de acest defunct este inclusă printre altele, cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în mun.București, ., ., demisol, ., dobândit prin moștenire de la defuncții săi părinți M. N. și M. F., restul cotei de ½ aparținând pârâtei – reclamante P. N. P., fiica acelorași defuncți.
Dreptul de coproprietate al părților cu privire la imobilul supus partajului rezultă din coroborarea tuturor certificatelor de moștenitor legale mai sus-prezentate, întregite cu contractul de vânzare – cumpărare nr.98/1/28.07.1978, prin care autorii inițiali au dobândit imobilul menționat și l-au transmis pe cale succesorală către moștenitorii lor legali.
Din raportul de expertiză specialitatea construcții și evaluarea proprietății imobiliare, întocmit de expertul tehnic judiciar Meita V. și cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni, mai trebuie reținut că valoarea bunului supus partajului este de 249.770 lei, fiind constatate îmbunătățiri în cuantum de 7.766 lei, pretinse de pârâta – reclamantă numai în limita de 6.150,51 lei. În schimb, toate înscrisurile depuse în probarea îmbunătățirilor îl menționează ca titular pe numitul M. D., iar nu pe pârâta – reclamantă M. N. P..
Capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune este fundamentat pe dispozițiile art.728 C.civ., în conformitate cu care „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”. Așa cum s-a arătat mai sus, s-a stabilit existența unei stări de coproprietate între părți cu privire la imobilul situat în mun.București, ., ., demisol, ., identificat și evaluat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul specialitatea construcții Meita V.. De asemenea, din coroborarea certificatelor de moștenitor aflate la dosar rezultă că reclamanților – pârâți le revine cota de ½ împreună din masa partajabilă, iar pârâtei – reclamante restul cotei de ½, în calitate de moștenitori ai autorilor M. N. și M. F..
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, imobilul care face parte din masa partajabilă este în valoare totală de 249.770 lei și nu este comod partajabil în natură.
Întrucât ambele părți și-au manifestat voința în sensul de a pune capăt stării de coproprietate și de a se atribui bunul în natură către pârâta – reclamantă, instanța a admis cererea de chemare în judecată și în parte cererea reconvențională, a dispus sistarea indiviziunii și a atribui pârâtei – reclamante în deplină proprietate și posesie imobil situat în mun.București, ., ., demisol, ., dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr.98/1/28.07.1978 și individualizat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere prevederile art.6739 C.pr.civ., ținând seama de acordul ambelor părți în sensul atribuirii bunului către pârâta – reclamantă, de faptul că aceasta își are domiciliul în respectivul imobil, în care locuiește împreună cu fiul său M. D., care a efectuat o . îmbunătățiri constatate de către expert și dovedite cu înscrisurile de la dosar, de faptul că reclamanții – pârâți nu au solicitat atribuirea, precum și de împrejurarea că apartamentul nu este comod partajabil în natură, conform concluziilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Meita V..
Pentru egalizarea loturilor, conform art.742 C.civ., instanța a obligat pârâta – reclamanta să plătească reclamanților – pârâți suma de 124.885 lei, cu titlu de sultă, ce va fi achitată în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești. În privința cuantumului sultei, s-a menționat că pentru determinarea acestuia s-au avut în vedere valoarea de circulație a imobilului de 249.770 lei, astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză, dar și cotele ideale de ½ din masa succesorală recunoscute fiecăruia dintre cei doi moștenitori, potrivit certificatelor emise de notarul public, necontestate în fața instanței judecătorești. Ca urmare, rezultă că fiecărei părți i s-ar cuveni un lot de 124.885 lei, astfel că pentru atribuirea bunului în natură pârâta – reclamantă trebuie să le achite reclamanților – pârâți suma corespunzătoare pentru a se respecta cotele succesorale de ½ și pentru ca unul dintre moștenitori să nu se îmbogățească nejustificat în detrimentul celuilalt.
Trebuie spus că expertul a calculat greșit sulta rezultată prin aceea că s-a raportat doar la partajarea cotei de 5/8 din imobil, inclusă în masa succesorală a defunctei M. F., fără a avea în vedere și dezbaterea succesorală a primului defunct M. N.. Or, este în afara oricărei discuții că obiectul partajului l-a constituit imobilul în întregul său, iar nu numai în privința cotei lăsate de a doua autoare. De aceea, instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză în privința cuantumul sultei datorate, procedând la calcularea acesteia în raport de întreaga masă partajabilă, astfel cum a fost învestită, în acord cu art.129 alin.6 C.pr.civ.
De asemenea, din valoarea totală a imobilului de 249.770 lei instanța nu a procedat la scăderea îmbunătățirilor pretinse de pârâta – reclamantă în cuantum de 6.150,51 lei, deoarece aceasta nu a administrat dovezi în sensul că ar fi efectuat acele cheltuieli, în conformitate cu art.1169 C.civ.. Dimpotrivă, din contractul nr.4355/18.04.2008, coroborat cu facturile fiscale și chitanțele de plată atașate la dosar, rezultă că plata tâmplăriei PVC a fost suportată de numitul M. D., iar nu de către pârâta – reclamantă. Prin urmare, acesta are un drept de creanță pentru plata îmbunătățirilor aduse imobilului al cărui proprietar nu este, pe care le poate pretinde de la moștenitorul căruia i-a fost atribuit imobilul și care s-ar putea îndrepta ulterior, pe temeiul garanției pentru evicțiune între comoștenitori, pentru recuperarea sumei cu care ar fi evins, dacă este cazul. Față de cele arătate, s-a apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiat a capătului din cererea reconvențională privind plata îmbunătățirilor.
Prin decizia civilă nr.488/2.05.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă M. N.P. împotriva sentinței civile nr._/2011 a Judecătoriei sectorului 2 București, reținând, în esență, că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, apelanta nu a administrat dovezi în sensul că ar fi efectuat acele cheltuieli, în conformitate cu art.1169 C.civ.. Dimpotrivă, din contractul nr.4355/18.04.2008, coroborat cu facturile fiscale și chitanțele de plată atașate la dosar, rezultă că plata tâmplăriei PVC a fost suportată de numitul M. D., iar nu de către pârâta – reclamantă. Prin urmare, acesta are un drept de creanță pentru plata îmbunătățirilor aduse imobilului al cărui proprietar nu este, pe care le poate pretinde de la moștenitorul căruia i-a fost atribuit imobilul și care s-ar putea îndrepta ulterior, pe temeiul garanției pentru evicțiune între comoștenitori, pentru recuperarea sumei cu care ar fi evins, dacă este cazul.
În lipsa unor probe certe, în mod corect s-a reținut că aceste cheltuieli au fost efectuate de către M. D., cu atât mai mult cu cât apelanta susține că are posibilități materiale reduse.
În ceea ce privește motivul doi de apel, Tribunalul a reținut că potrivit art.673^5 C.p.c.,dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.
Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.
Potrivit art. 673/9 C.pr.civ. la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz și de acordul părților, de mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, de natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților sau altele asemenea.
Tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză tehnică imobiliară expertul a stabilit o valoare de circulație a imobilului care formează obiectul ieșirii din indiviziune, de 249.770 lei.
In acest sens, expertul a reținut că valoarea tehnică a imobilului este în concordanță cu actele normative incidente și cu prețurile medii practicate pentru vânzarea unui imobil cu suprafața și finisajele comparabile cu cele ale imobilului supus expertizării.
Tribunalul a reținut că în procesele având ca obiect ieșire din indiviziune, valoarea masei partajabile trebuie stabilită în funcție de valoarea reală de circulație a bunurilor care fac obiectul partajului la data pronunțării hotărârii, astfel încât părțile să nu fie prejudiciate prin stabilirea unei sulte necorespunzătoare sau prin sporul de valoare sau prin scăderea valorii imobilului.
Toate susținerile apelantei prin motivele de apel în sensul că imobilul a fost supraevaluat sunt neîntemeiate întrucât potrivit art. 212 C.pr.civ., dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Or, în speța dedusă judecății neregularitățile expertizei trebuiau invocate în condițiile art. 212 alin. 2 și 105 alin. 2 și următoarele C.pr.civ. până la prima zi de înfățișare următoare depunerii raportului, însă apelanta a achiesat la fond la concluziile expertizei, nu a criticat concluziile acestei expertize, nu a cerut expertiza contrarie și prin urmare este decăzută din dreptul de a cere o altă expertiză și de a critica în apel raportul de expertiză (putea face acest lucru doar dacă formula obiecțiuni la prima instanță sau o contraexpertiză iar instanța ar fi refuzat această cerere).
Chiar și pe fond criticile la adresa expertizei sunt nefondate, a apreciat Tribunalul, întrucât apelanta invocă o metodă de evaluare ce nu tinde la obținerea unei valori de piață, așa cum a făcut-o expertul de la fond (metoda comparației directe), ci la stabilirea unei valori prin metoda costului standard care însă nu reflectă valoarea de circulație reală a unui imobil.
În ceea ce privește ultimul motiv de apel, acesta este nefondat, având în vedere că instanța este obligată să determine și termenul în care urmează să se facă plata sultei, iar termenul de trei luni stabilit de către instanță este unul care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și cum hotărârea rămâne definitivă în apel, rezultă că din luna septembrie 2011 și până în prezent apelanta a avut la dispoziție un timp suficient și oricum un termen de trei luni este un termen mai mult decât rezonabil și suficient pe care apelanta îl are la dispoziție pentru plata sultei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta pârâtă, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:
- instanța de apel, în mod greșit i-a respins apelantei proba cu o nouă expertiză, deși expertiza realizată la instanța de fond este ilegală;
- ambele instanțe, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au încălcat în mod nejustificat procedura de împărțire a bunurilor stabilită de art.673 ind.10 C.proc.civ., prin această încălcare i s-a creat recurentei o situație foarte grea și neegală cu cealaltă parte în proces, dându-se posibilitatea celeilalte părți din dosar să se îmbogățească în mod nejustificat în detrimentul său, deși au cote egale din imobil;
- recurentei i-a fost respinsă în mod nelegal cererea reconvențională prin care a solicitat contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, motivat de către prima instanță că nu a făcut dovada că aceste îmbunătățiri sunt aduse de către ea, iar instanța de apel aceeași motivare cu specificarea că i-a respins în mod nejustificat cererea de administrare a probei cu martori, probă ce putea lămuri această situație.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta critică decizia recurată susținând că instanța de apel în mod nelegali-a respins proba cu o nouă expertiză tehnică de evaluare a imobilului supus partajului și proba testimonială, prin care apelanta ar fi dovedit că îmbunătățirile făcute imobilului în litigiu au fost plătite de către ea și nu de către fiul ei, așa cum rezultă din facturile și chitanțele depuse la instanța de fond.
Analizând această critică, instanța de recurs constată legalitatea deciziei recurate.
Pe de o parte, proba cu o nouă expertiză tehnică a fost respinsă de către instanța de apel după ce aceasta a reținut în mod corect că pârâta apelantă și-a însușit concluziile expertizei tehnice făcute la instanța de fond, neformulând nici un fel de obiecțiuni împotriva acesteia.
Recurenta nu a indicat nici la fondul cauzei, nici în apel și nici în recurs vreun motiv de nulitate a raportului de expertiză. În faza judecării cauzei de către instanța de fond, pârâta a achiesat la valoarea de circulație a imobilului indicată de către expert, valoarea pe care o neagă prin motivele de apel arătând că expertul trebuia să folosească o altă metodă de evaluare, metodă pe care nu a indicat-o la instanța de fond.
Ca atare, neexistând nici un motiv de nelegalitate a raportului de expertiză, care să fie sancționată de legiuitor cu nulitatea acestuia și având în vedere poziția oscilantă a pârâtei apelante cu privire la valoarea de circulație a imobilului, Curtea apreciază că în mod legal, instanța de apel nu a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză.
În ceea ce privește respingerea probei testimoniale, Curtea constată că instanța de fond a respectat dispozițiile art.1191 C.civ., potrivit cu care valoarea actelor juridice al căror obiect are o valoare ce a depășit suma de 250 lei, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Recurenta susține prin motivele de recurs că, deși actele juridice doveditoare ale îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu (facturi și chitanțe pentru plata materialelor și manoperei) sunt încheiate de către fiul său, M. D., acesta figurând ca plătitor al sumelor respective, bani au fost avansați de către ea.
Recurenta încearcă, în pofida dispozițiilor art.1191 alin.2 C.civ., să facă dovada prin proba testimonială în contra ceea ce cuprind respectivele acte doveditoare, ceea ce nu poate fi admis de către instanță.
Ca atare, și sub acest aspect al respingerii probei testimoniale, decizia instanței de apel este legală.
Recurenta mai critică prin motivele de recurs și faptul că instanțele anterioare au încălcat dispozițiile art.673 ind.10 C.proc.civ.
Curtea nu va primi nici acest motiv de recurs, având în vedere faptul că prin întâmpinarea formulată de pârâta recurentă la instanța de fond (fila 27) aceasta achiesează în mod expres la solicitarea reclamanților privind sistarea stării de indiviziune în sensul atribuirii către pârâtă a apartamentului în litigiu cu stabilirea unei sulte corespunzătoare fiecărui reclamant.
În aceste condiții, instanța de fond a făcut în mod legal aplicarea dispozițiilor art.673 ind.10 alin.4 C.proc.civ. și a atribuit imobilul apartament în lotul pârâtei.
Faptul că apelantei recurente nu-i mai convine să i se atribuie apartamentul, considerând că sulta la care a fost obligată este prea mare, ea neavând resurse materiale, nu duce la înlăturarea legalității sentinței instanței de fond, care a respectat dispozițiile art.673 ind.10 C.proc.civ. Pârâta ar fi putut, după efectuarea expertizei la fondul cauzei, să aprecieze că sulta la care va fi obligată depășește posibilitățile ei materiale și să revină asupra pretenției ei de a-i fi atribuit în natură apartamentul. Cu toate acestea, prin cuvântul pe fondul cauzei, pârâta a solicitat în continuare atribuirea apartamentului în lotul său.
Ca atare, și pe acest aspect, soluțiile instanțelor de fond și de apel au fost legale și temeinice, astfel încât Curtea, față de considerentele de mai sus, va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.274 C.proc.civ., Curtea va obliga recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată față de intimata reclamantă M. I.P., reprezentând onorariu avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă M. N.P., împotriva deciziei civile nr.488 A din 02.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I.P., M. G. M., B. R. A. și M. M..
Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă M. I.P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. I. A. H. E. V.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehnored.B.I.
2 ex./3001.2013
----------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – L.E.F.
- I.Târțău
Jud.Sector 2 – M.M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 464/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 162/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
