Pretenţii. Decizia nr. 591/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 10751/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.591R
Ședința publică de la 18 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant SCHIPNER G. împotriva sentinței civile nr. 2063/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: pretenții – despăgubiri pe Lg. 221/2009.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 18.03.2013.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă, sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta S. Gretlotte a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurii de deportare la munca forțată in URSS și să fie obligat pârâtul la plata sumei de cel puțin 10.000 Euro daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a deportării.
Prin sentința civilă nr. 2063/21.11.2012, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că obiectul de reglementare al actului normativ de reparație în discuție privește așadar o perioadă strict determinată - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, reclamanta invocă o măsură administrativă care a început în ianuarie 1945, ce excede cadrului legal determinat de Legea nr. 221/2009, momentul luării măsurii fiind și cel care îi stabilește natura și permite încadrarea acesteia într-o anumită categorie. Cum Legea nr. 221/2009 nu se referă și la condamnări sau măsuri stabilite anterior datei de 6 martie 1945, partea reclamantă a formulat o acțiune întemeiată pe o dispoziție legală la care nu are acces.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii prin care a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că, referitor la perioada deportării, este dovedit că marea majoritate (96 %) a timpului de deportare cade în perioada precizată de lege. Hotărârea Ministerului de Interne R., de a deporta etnicii germani în URSS a fost conform Deciziei nr._/03.01.1945, decizie luată de autoritățile române, de unde rezultă logic că S. R. este răspunzător pentru măsurile de deportare și ca atare, în analogie cu dreptul european /internațional, este chemat să ia măsuri reparatorii corespunzătoare.
Recurenta a arătat că instanțele juridice românești nu judecă și interpretează identic sau asemănător caracterul politic al deportărilor.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Recurenta reclamantă a solicitat constatarea caracterului politic al măsurilor administrative de deportare în fosta URSS începând cu data de 11.01.1945.
Din adeverința de la fila 15 din dosarul tribunalului rezultă că Siegmund Grete a lucrat în perioada 16.01.1945 – 2.07.1948 la mina de cărbune nr. 13 bis, denumită Ordinul Lenin a trustului Sowjetskugol, Ucraina.
Conform art. 1 din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
De asemenea, potrivit art. 3 din aceeași lege, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de text, emise începând cu anul 1948. Art. 4 alin. 2 din lege permite constatarea caracterului politic al altor măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (3), care, de asemenea, se referă la măsuri luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, Curtea constată că legea se raportează la data luării măsurii administrative, fiind incluse în domeniul său de aplicare doar măsurile pronunțate în perioada de referință. În consecință, împrejurarea că aplicarea măsurii s-a prelungit în timp după data de 6 martie 1945 nu determină aplicabilitatea Legii nr. 221/2009. În acest sens, este relevantă data la care a fost luată măsura și nu continuitatea acesteia în timp, întrucât Legea nr. 221/2009 se referă expres la măsurile pronunțate în perioada de referință, termenul utilizat de legiuitor fiind clar și nesusceptibil de o altă interpretare.
Întrucât Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 prevede acordarea despăgubirilor pentru măsurile administrative cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 iar măsura în discuție în cauză a fost luată în ianuarie 1945, Curtea constată că recurenta reclamantă, invocând o măsură administrativă care nu a fost luată în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 221/2009, nu poate beneficia de despăgubiri materiale sau morale în temeiul acestei legi.
Argumentele expuse mai sus sunt conforme soluției pronunțate în materie în procedura recursului în interesul legii. Astfel, în ședința din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a pronunțat Decizia nr. 15, în dosarul nr.12/2012, prin care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) din Codul de procedură civilă, și unifică practica instanțelor judecătorești în ceea ce privește măsurile de natura celei invocate de recurenta reclamantă.
În motivarea deciziei menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, atât Decretul-lege nr. 118/1990, cât și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, au fost completate în sensul extinderii prevederilor respective și asupra persoanelor deportate în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice, fiind incluși în aceeași categorie și prizonierii de război. Norma de trimitere din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, ce vizează aplicarea prevederilor acestei legi și persoanelor cărora li s-au recunoscut anumite drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare [art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare] este însă de strictă interpretare și condiționează această aplicare de încadrarea în prevederile art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Or, aceasta înseamnă că legiuitorul a optat pentru completarea măsurilor reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru persoanele care au fost condamnate politic sau cărora li s-a aplicat o măsură administrativă asimilată unei condamnări politice în perioada 6 martie_ decembrie 1989, de către fosta miliție sau securitate, condamnare sau măsură al cărei caracter politic fie rezultă ope legis, conform art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, fie trebuie constatat de o instanță judecătorească, cu aplicarea corespunzătoare a art. 1 alin. (4) din aceeași lege. Aceasta înseamnă că acea condamnare sau măsură trebuie să fi fost pronunțată, respectiv luată în perioada de referință a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989) pentru fapte prin săvârșirea cărora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței constituționale, legiuitorul este liber să opteze, atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite să beneficieze de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar. Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, situațiilor diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit.
Cererea de suspendare a judecății depusă de recurenta reclamantă la data de 18.03.2013 nu poate fi luată de considerare, întrucât a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, care, în speță, a avut loc la termenul din 11.03.2013. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, dacă instanța este lămurită, dezbaterile se vor închide, fiind epuizată faza publică și contradictorie a litigiului, după acest moment procesual nemaifiind posibil a se face vreo cerere indiferent de natura acesteia.
Reținând că motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu sunt întemeiate, sentința fiind pronunțată de tribunal cu aplicarea corectă a legii, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă Schipner G. împotriva sentinței civile nr. 2063/21.11.2012 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta – reclamantă Schipner G. împotriva sentinței civile nr. 2063/21.11.2012 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. D.F.B.
Tehnored. T.I./D.F.B.
2 ex.22.03.2013
Jud. fond:
C. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 162/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
