Pensie întreţinere. Decizia nr. 830/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 36644/301/2011
DOSAR NR._
(802/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.830
Ședința publică de la 08.05.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă I. S., împotriva deciziei civile nr.91 A din 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. A. M. și cu Autoritatea – Tutelară PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat J. S., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante I. S., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/12.04.2013, emisă de Baroul București – SCA”T. & T.”, aflată la fila 2 dosar, lipsind intimatul-pârât I. A. M. și Autoritatea – Tutelară PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și acordarea pensiei de întreținere începând cu data introducerii acțiunii, respectiv să se înlăture limita de timp dispusă de instanța anterioară.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, având în vedere că instanța a aplicat în mod greșit și a încălcat dispozițiile art.532 al.1 din Noul Cod Civil, precum și art.499 din noul Cod civil.
Arată că pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, iar instanța de apel a considerat că pensia de întreținere să fie acordată numai de la data pronunțării acțiunii în considerarea faptului că anterior acestei date au fost efectuate plăți cu titlu de pensie de întreținere de către tatăl minorei I. A., iar legea nu prevede o asemenea situație și o asemenea excepție de la regula conform căreia pensia se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
A doua critică vizează dispozițiile art.499 din noul cod civil care prevăd că pensia de întreținere va fi datorată minorului până la împlinirea vârstei de 18 ani și dacă se continuă studiile până la vârsta de 26 ani, instanțele anterioare au inclus o condiție suplimentară minorei care la acest moment are un drept subiectiv acela de a primi pensie de întreținere, iar după vârsta de 18 ani un drept afectat de modalități, afectat de o condiție suspensivă aceea a continuării studiilor și de asemenea afectat de un termen, acela de 26 ani.
În situația în care instanța în mod nejustificat limitează în timp acordarea pensiei de întreținere până la vârsta de 18 ani împovărează minora cu obligația de a investi cu o nouă acțiune instanțele de judecată, situație ce nu poate fi avută în vedere de legiuitor.
Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 21 iunie 2012 Judecătoria Sectorului 3 București a admis acțiunea și cererea reconvențională în cauza privind pe reclamanta I. S. în contradictoriu cu pârâtul I. A. M. și Autoritatea tutelară – Primăria S. 3, a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere majorate de la 105 lei la 1.000 dolari lunar în favoarea minorei I. A., născută la data de 24 august 1996, începând cu data pronunțării acțiunii, până la majorat, a încuviințat pârâtului legătura personală cu minora, astfel cum s-au înțeles părțile: o săptămână cu ocazia sărbătorilor pascale, o săptămână cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cinci săptămâni în vacanța de vară, urmând ca perioada vizitelor să fie stabilita concret, de comun acord cu dorințele minorei, a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei, reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Minora I. A., născută la data de 24 august 1996 este fiica părților și urmează cursurile Școlii Centrale București, fiind în clasa a IX-a, iar în urma divorțului, care s-a pronunțat la data de 23 octombrie 2000 de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost încredințată mamei spre creștere și educare.
La termenul din 01 martie 2012, instanța a pus în vedere reclamantei să aducă minora pentru a fi audiată în Camera de Consiliu.
La termenul din 10 mai 2012, minora A., 16 ani, a fost audiată de instanța în Camera de Consiliu și a declarat că este de acord să meargă la tatăl ei în vizită în Statele Unite ale Americii, cum a mai mers și altă dată.
Pârâtul a depus la dosar un set de înscrisuri pentru a face dovada veniturilor sale.
Potrivit art. 499 alin. 1 și 4 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de către instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Art. 527 Cod civil prevede că la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale. Așadar, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
În cauză, minora este elevă în clasa a IX-a, astfel încât cheltuielile privind întreținerea sa sunt crescânde.
Mama sa este angajată în funcția de medic primar la Spitalul Clinic de Urgență M. Central „C. D.” din București, având un venit de încadrare de 1.800 lei, potrivit adeverinței de venit depusă la dosar.
Pârâtul este stabilit în Statele Unite ale Americii, unde este angajat ca medic specialist în siguranța medicamentelor „Actelion Clinical Research Inc.”, unde are un venit anual de 145.000 dolari.
Potrivit art. 529 alin. 2 Cod civil, când întreținea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Având în vedere că minora este elevă în clasa a IX-a, nevoile acesteia sunt crescute, astfel încât și cheltuielile cu întreținerea sa sunt din ce în ce mai mari. Locuind împreuna cu mama sa, aceasta deja prestează întreținere în natură față de minoră si întrucât obligația de a contribui la creșterea copilului aparține ambilor părinți urmează ca și tatăl să își îndeplinească această obligație.
În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1.000 dolari, începând cu data pronunțării acțiunii și până la majoratul copilului.
Ținând seama de dispozițiile art. 401 Cod civil, care prevăd că în cazurile prevăzute de art. 400 Cod civil sau după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, instanța, având în vedere susținerile părților și poziția minorei, care a fost audiată în Camera de Consiliu, a încuviințat legătura personală a minorei cu tatăl-pârât, după următorul program: o săptămână cu ocazia sărbătorilor pascale, o săptămână cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cinci săptămâni în vacanța de vară, urmând ca perioada vizitelor să fie stabilită concret, de comun acord cu dorințele minorei.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă instanța a dispus obligarea reclamantei la 2.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Tribunalul București – Secția a III a Civilă, prin decizia civilă nr. 91/A din 31 ianuarie 2013 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă I. S., împotriva sentinței civile nr._ din 21 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în contradictoriu cu intimatul-pârât I. A. M. și Autoritatea tutelară – Primăria Sectorului 3 București, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că pensia de întreținere se va acorda începând cu data pronunțării sentinței, 21 iunie 2012; a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fond, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că:
Potrivit art. 532 Cod de procedură civilă, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Aceasta constituie regula în privința momentului de la care se datorează pensia de întreținere. Însă, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, tribunalul a constatat că, în cursul anului 2011, intimatul-pârât, deși avea stabilită în sarcina sa obligația de a achita lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei suma de 105 lei, acesta, de la momentul stabilirii în Statele Unite ale Americii, luna ianuarie 2011, a achitat sume cuprinse între 300 și 600 dolari.
Totodată, tatăl a luat minora în vizită la domiciliul său suportând costul transportului, al cazării, meselor și distracției în Statele Unite ale Americii.
În consecință, tribunalul a considerat că în speță pensia de întreținere trebuie acordată începând cu data pronunțării hotărârii, față de aspectele ca și tatăl a contribuit la întreținerea minorei atât în natură prin găzduirea acesteia la domiciliul său, cât și prin plata pensiei de întreținere într-un cuantum mult mai mare față de cel fixat in mod legal.
În consecință, văzând și prevederile art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că pensia de întreținere s-a acordat începând cu data pronunțării sentinței, 21 iunie 2012.
În ceea ce privește momentul până la care se acordă pensia de întreținere, tribunalul a apreciat că în mod corect și legal instanța de fond a stabilit că aceasta se datorează până la majoratul minorei.
Astfel, potrivit art. 499 alin. 1 Cod civil, „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătură și pregătirea sa profesională„ . Este vorba așadar de obligația de întreținere stabilită în favoarea minorului, adică până la împlinirea vârstei de 18 ani.
După acest moment, al majoratului, art. 499 alin. 3 Cod civil, prevede că „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În consecință, legiuitorul are în vedere două ipoteze care se analizează distinct, titularii cererilor fiind diferiți.
Or, stabilind pensia de întreținere până la majorat, instanța de fond s-a pronunțat în limitele art. 499 alin. 1 Cod de procedură civilă, urmând ca, după majorat, fiica majoră să promoveze în nume propriu acțiunea de stabilire a pensiei de întreținere a majorului, urmând ca instanța să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 499 alin. 3 Cod civil.
În privința cheltuielilor de judecată stabilite la fond în sarcina reclamantei, tribunalul, văzând prevederile art. 274 Cod de procedură civilă, și aspectul că partea nu a căzut în pretenții, apreciază că în mod nelegal a fost obligată la suportarea acestora, astfel încât a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I. S., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, după cum urmează: obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorate de la 105 lei la 1.000 dolari lunar, în favoarea minorei I. A., începând cu data introducerii acțiunii, înlăturarea limitei de timp impusă prin sentința recurată, respectiv de plată a pensiei de întreținere”până la majorat”; păstrarea celorlalte dispoziții.
În susținerea recursului se arată că:
1. Instanța a încălcat dispozițiile univoce ale art. 532 din Noul Cod civil.
Regula în ceea ce privește momentul de la care se datorează pensia de întreținere este prevăzută în alin. 1 al art. 532 din Noul Cod civil, care prevede că „pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată”, același text de lege reglementează expres și situația de excepție, dispunând mai departe, în alin. 2 „cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului”.
Prin urmare, art. 532 din Noul Cod civil prevede în mod imperativ că pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, iar numai prin excepție de la o dată anterioară, dar nu de la o dată ulterioară. Situația prevăzută în alin. 2 este singura în care este permisă stabilirea unui alt moment de la care se datorează pensia de întreținere. Întrucât instanța nu a constatat că se află în această situație de excepție, reiese că în mod eronat nu a aplicat regula în această materie, cuprinsă în alin. 1 al art. 532 din Noul Cod civil.
În decizia recurată se reține că începând cu ianuarie 2011, luna în care pârâtul-intimat s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, acesta a plătit în folosul creditoarei minore sume cuprinde între 300 și 600 dolari, fiind totodată suportate cheltuielile aferente deplasării și șederii minorei în Statele Unite ale Americii. Pentru acest motiv, tribunalul a considerat că pensia de întreținere trebuie acordată începând cu data pronunțării hotărârii.
Instanța în mod greșit a stabilit că pârâtul nu este obligat la plata pensiei de întreținere decât de la data pronunțării hotărârii, fără a avea dovada certă că acesta a prestat o întreținere similară celei stabilite de instanță și în intervalul scurs între data introducerii acțiunii și data soluționării cererii de către prima instanță. Aceste condiții trebuiau riguros verificate, prin raportare la probe precise și concordante, iar situația de fapt reținută trebuia să justifice în mod univoc ambele concluzii.
Din cuprinsul decizie recurate nu rezultă dacă plățile enunțate (de 300, respectiv 600 dolari) au fost lunare, ori episodice, și nici – ceea ce trebuia analizat în primul rând – dacă ele au avut loc anterior introducerii acțiunii (în luna octombrie 2011, ori ulterior acestui moment. De asemenea, instanța trebuia să verifice dacă o întreținere în cuantumurile menționate a fost plătită lunar, ori doar în unele dintre acestea. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, de unde rezultă că soluția obligării intimatului-pârât la plata pensiei doar de la data pronunțării sentinței este lipsită de temei legal.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi demonstrat că sumele amintite de instanță (fără trimiteri la probe) ar fi fost plătite în fiecare lună, ceea ce nu este cazul, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 529 – 532 Noul Cod civil impunea ca instanța să-l oblige pe debitorul întreținerii la plata diferenței dintre pensia stabilită (de 1.000 dolari lunar) și ceea ce s-a prestat efectiv, fiind contrar legii să se admită că debitorul se poate exonera de plata pensiei datorate conform legii prin plăți parțiale, net inferioare acesteia, făcute pe parcursul procesului. Recurenta amintește faptul că intimatul-pârât obține un venit anual apreciabil (145.000 dolari), fiind just ca fiica minoră a acestuia să beneficieze fie și în parte de situația materială a părintelui său, ori, prin plata ocazională a unor sume derizorii pentru nevoile minorei și în raport de posibilitățile intimatului nu se poate reține în mod legal că s-ar fi adus la îndeplinire obligația de întreținere.
În fine, instanța trebuia să constate că orice plată ar fi făcut benevol intimatul-pârât până la data pronunțării deciziei, aceasta nu duce la lipsirea recurentei-reclamante de dreptul să legal, ci poate fi doar o chestiune de fapt ce va conduce la reducerea sumelor ce pot fi executate silit.
Soluția este cu atât mai greșită cu cât atât drepturile recurentei, cât și obligațiile intimatului sunt periodice, astfel încât instanța nu putea stabili prin dispozitiv un cuantum fix nici al sumelor datorate și nici al obligațiilor executate benevol. În astfel de situații, rămâne ca doar în faza de executare a titlului să se poată determina sumele exacte de plăți în raport cu perioada scursă până la executare, precum și în raport cu sumele achitate benevol.
2. Instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 499 Noul Cod civil.
Stabilind limita acordării pensiei de întreținere până la majorat, instanța a impus în sarcina minorei I. A. o condiție suplimentară pe care legea nu o prevede, respectiv aceea de a lega dreptul său la întreținere pe perioada studiilor de o nouă cerere formulată după împlinirea majoratului, sub condiția probării îndeplinirii condiției de a continua situațiile.
A.. 3 al art. 499 prevede doar că sarcina prestării întreținerii nu mai aparține în mod obligatoriu părinților odată ce copilul a devenit major, decât dacă acesta se află în continuarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Prin dispozițiile deciziei cu privire la aplicarea art. 499, instanța impune în sarcina minorei obligația de a se adresa de două ori instanței pentru a-și realiza dreptul, când o astfel de condiție nu este necesară și nici prevăzută de lege.
Dreptul recurentei la întreținere este în patrimoniul său și la data judecării prezentului dosar și instanța trebuie să îi acorde protecția juridică necesară. Acest drept la întreținere este pur și simplu până la vârsta de 18 ani și este un drept afectat de modalități după această dată, respectiv o condiție suspensivă, continuarea studiilor, și un termen extinctiv dat de limita de 26 de ani.
Aceste două condiții nu pot face ca dreptul să fie nerecunoscut juridic la această dată și nu îndreptățeau instanța să respingă cererea pentru perioada când dreptul este afectat de modalități.
Dacă dreptul ar fi fost astfel recunoscut prin hotărârea pronunțată, iar ulterior se dovedește că nu este îndeplinită condiția suspensivă, atunci nu s-ar fi stins doar dreptul la acțiune, ci însuși dreptul subiectiv civil.
Așa stând lucrurile, recurenta consideră că posibilitatea stingerii unui drept în viitor pentru orice cauză nu poate fi un motiv pentru nerecunoașterea sa judecătorească atât timp cât el există.
Față de considerentele de mai sus, recurenta solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în consecință modificarea în parte a deciziei recurate, urmând: să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere majorate de la 105 lei la 1.000 dolari lunar, în favoarea minorei I. A., începând cu data introducerii acțiunii, să se înlăture limita de timp de plată a pensiei de întreținere „până la majorat”.
În drept, și-a motivat recursul pe baza dispozițiilor art. 304 alin. 9 Cod de procedură civilă, art. 499 și 532 Noul Cod civil.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Se susține de către recurentă că decizia recurată ar fi fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 529 – 532 din Noul Cod civil.
Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că regula în acordarea întreținerii copilului minor, aflat în nevoie, de către părinții săi este aceea că obligația de întreținere se execută de bună voie.
Stabilirea pensiei de întreținere sau majorarea acesteia de către instanță de tutelă se realizează numai dacă debitorul nu-și execută de bună voie obligația.
Or, instanța de apel a avut în vedere aceste aspecte atunci când a apreciat că intimatul-debitor a acordat întreținere mai mare minorei pe perioada desfășurării procesului în fața instanței de fond.
Faptul că art. 532 Cod civil stipulează că plata pensiei de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, reprezintă regula. Aceasta nu este însă o dispoziție imperativă, instanțele de fond având competența de a aprecia în ce măsură pe parcursul desfășurării procesului de stabilire a pensiei de întreținere debitorul obligației și-a îndeplinit o asemenea obligație și în ce cuantum.
De asemenea, Curtea reține că stabilirea de către lege că data promovării acțiunii reprezintă data de la care se datorează pensia de întreținere, reprezintă în realitate o sancțiune pentru creditorul obligației, care nu o poate solicita pentru trecut decât numai dacă debitorul a întârziat introducerea cererii de chemare în judecată.
Ca atare nu este întemeiată susținerea potrivit căreia obligația reclamantului-pârât la plata pensiei doar de la data pronunțării sentinței este lipsită de temei legal sau dată cu aplicarea greșită a legii.
În ceea ce privește modalitatea de calcul a acestor prestații efectuate în timpul procesului, respectiv faptul că sumele de 300 – 600 dolari au fost stabilite arbitrar sau că se impunea ca instanța să îl oblige pe pârâtul-intimat la plata diferenței dintre pensia stabilită și ceea ce s-a prestat efectiv, Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de fapt, pe care instanța de recurs nu le poate analiza față de actuala configurație a art. 304 alin. 1 – 9 Cod de procedură civilă.
Nici dispozițiile art. 499 Cod civil nu au fost greșit aplicate, întrucât potrivit acestor dispozițiile legale:
„1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.
(3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
(4) În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială”.
Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă că în sarcina părinților sunt stabilite două obligații de întreținere distincte, prima se referă la copilul minor rezultat din căsătorie sau din afara căsătoriei, și cea de a doua privește copilul major, rezultat din căsătorie sau din afara căsătoriei, aflat în continuarea studiilor.
Aceste obligații sunt reglementate distinct, creditorul obligației fiind diferit, respectiv copil minor și copil major în continuarea studiilor.
În consecință, Curtea reține că în mod corect au apreciat instanțele, că în speța de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi obligat pârâtul-intimat la plata obligației de întreținere pentru minor.
După ce acesta va deveni major urmează să formuleze o nouă cerere, întemeiată pe art. 499 alin. 3 Cod civil.
Față de cele reținute, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă I. S., împotriva deciziei civile nr. 91/A din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât I. A. M. și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. A. H. P. E. V. A. D. T.
Grefier,
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
2ex./04.07.2013
T.B.-S.3.-D.A.D.;L.C.
Jud.S.3.C.Ș.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1194/2013.... | Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 571/2013. Curtea... → |
|---|
