Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 936/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 38912/299/2011

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 936 R

Ședința publică din data de 22.05.2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: S. G.

JUDECĂTOR: C. STELUȚA M.

JUDECĂTOR: M. A. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurentul reclamant P. V. V. împotriva deciziei civile nr.1264A/10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți A. C., M. V. F., V. C. M., V. M., V. M. C. și . CAPITAL SRL, cauza având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală; pretenții – daune morale”.

Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 15.09.2011 sub nr._, reclamantul P. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei S.C. E. E. și Capital S.R.L. la a publica la aceeași rubrică și în același loc în ziarul „E. Zilei” în care au fost publicate articolele neconforme cu realitatea și total neîntemeiate privitoare la „presupusa implicare” a reclamantului în prejudicierea Complexurilor energetice de la Rovinari și Turceni, adresele oficiale emise de S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. și S.C. Complexul Energetic Turceni S.A., procesul-verbal nr._/07.09.2011 al A.N.A.F. Sector 1, adresa Baroului București nr. 6467/09.06.2009 și adresa către D.N.A. nr. 7846/12.09.2011 și la plata sumei de 1 leu, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, în cazul neîndeplinirii obligației de către instanță, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii (amendă civilă) pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii până la îndeplinirea obligației.

În motivarea acțiunii s-a arătat că ziarul menționat, editat de către pârâtă, a publicat succesiv o . articole care, prin titlu și conținut, au adus la cunoștința opiniei publice o . date și fapte vădit tendențioase și publicate cu rea-credință, în scopul de a aduce atingere imaginii publice a reclamantului de avocat și om politic, susținând existența unei legături cu presupuse contracte care ar fi fost încheiate în scopul obținerii unor sume importante de bani de la companii de stat, sume de bani nejustificat de mari raportat la serviciile prestate, iar jurnaliștii autori ai articolelor nu au realizat nicio verificare a informației publicate și nu l-au contactat pe reclamant pentru a solicita confirmarea știrii sau precizarea unui punct de vedere cu privire la aceasta.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998, 999 și 1082 din Codul civil, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 alin. 6 și 8 din Constituția României, art. 54 și 55 din Decretul nr. 31/1954 și art. 112 Cod procedură civilă.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 20.03.2012 reclamantul a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâții A. C., M. V., V. M., V. C. și V. St. C., autori sau coautori ai articolelor incriminate.

Prin sentința civilă nr._/21.05.2013 Judecătoria Sectorului 1 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâții A. C., M. V. F., V. M., V. C. I., V. M. C., G. C. și . Capital SRL.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost apreciată neîntemeiată, instanța respingând-o ca atare, având în vedere faptul că pârâta societate comercială, în calitatea sa de editor al ziarului în care au fost publicate articolele, este titulara obligației în cadrul pretinsului raport juridic obligațional, fiind ținută de responsabilitatea asumată pentru conținutul articolelor prin publicarea ziarului și fiind vizată în mod direct de petitul primului capăt de cerere, pe care numai această pârâtă ar putea să îl aducă la îndeplinire.

În fapt, ziarul „E. zilei” a publicat o . de articole care au susținut existența unei legături cu anumite contracte care ar fi fost încheiate de reclamant în scopul obținerii unor sume importante de bani de la companii de stat, sume de bani nejustificat de mari raportat la serviciile prestate.

În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 998 din Codul civil, art. 30 alin. 6 din Constituția României, potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară și nici dreptul la propria imagine și ale art. 10 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților sub forma solicitată de reclamant, trebuie să se probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, anume: a) existența unei fapte ilicite, b) săvârșite cu vinovăție, c) care să fi provocat reclamantului un prejudiciu, d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.

Instanța a apreciat, analizând materialul probatoriu administrat în cauză, că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil, fiind respectate îndatoririle și responsabilitățile de care trebuie să se țină seama în exercitarea libertății de exprimare potrivit art. 10 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, date fiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a apreciat că în legătură cu persoana reclamantului au existat anumite verificări efectuate de instituții ale statului cu privire la posibila existență a unor contracte de colaborare încheiate între cabinetul de avocat al reclamantului și societatea de avocatură beneficiară a contractelor prin care complexurile energetice ar fi obținut serviciile acesteia și le-ar fi remunerat excesiv, iar reclamantul a beneficiat de folosința unui autoturism destinat curselor de raliuri, ceea ce înseamnă că articolele incriminate au avut o bază factuală, rezultând din înscrisuri ale instituțiilor statului.

Analizând comportamentul pârâților și din perspectiva practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la art. 10 din Convenție, instanța a constatat că demersul public al pârâților se circumscrie limitelor rezonabile de exercitare a libertății de exprimare, condiția caracterului ilicit nefiind astfel îndeplinită.

Discursul public și jurnalistic ce face obiectul cauzei vizează, în mod evident, un subiect de larg interes public, atât la momentul la care informația în cauză a fost difuzată, dar și în prezent, și o persoană publică cu funcții importante ocupate în aparatul de stat și cu o prezență publică evidențiată de calitatea de membru și apoi președinte al unui important partid politic, precum și de membru al guvernului.

Instanța a reținut că presa are obligația de a transmite informații sau idei și libertatea de a exprima opinii, fără amestecul autorităților publice, libertatea de exprimare incluzând nu numai ideile sau informațiile primite favorabil sau cu deferență, ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.

În speță, era în discuție nu viața privată a reclamantului, ci activitatea sa, în calitate de om politic, și modalitățile eventuale în care calitatea sa se răsfrânge asupra activității unor companii de stat.

Astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecățile de valoare (cum sunt cele exprimate în articolele litigioase) “nu se pretează la demonstrarea exactității lor; mai mult, a pretinde o asemenea demonstrație înseamnă a aduce atingere înseși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de art. 10 din Convenție”.

Ca atare, pârâții au acționat în limitele firești ale dreptului la liberă exprimare, recunoscut de legislația internă și protejat de sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului, fapta lor având un caracter întrutotul licit.

Împotriva sentinței civile nr._/2013 a declarat recurs reclamantul P. V., calificat de tribunal drept apel la termenul din data de 19.11.2013.

În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat că instanța de fond în mod eronat a constatat că demersul public al pârâților se circumscrie limitelor rezonabile de exercitare a libertății de exprimare, condiția caracterului ilicit nefiind astfel îndeplinită, eroare care se datorează unei aplicări greșite a dispozițiilor art. 30 alin. 1 și 6 din Constituția României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, dispoziții reluate prin art. 72 și art. 73 cod civil și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reținut că în cuprinsul articolelor litigioase au fost exprimate judecați de valoare, ignorând total apărările reclamantului referitor la afirmațiile factuale ale pârâților, care sunt supuse probei verității și a căror exactitate trebuie demonstrată.

De asemenea, reținerea instanței de fond conform căreia presa are obligația de a transmite informațiile primite, inclusiv și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează, nu este completă, respectiv lipsește condiția ca informațiile transmise să aibă o bază factuală, iar în situația afirmațiilor factuale trebuie demonstrată exactitatea lor.

Având în vedere că în speță nu a fost îndeplinită această condiție, rezultă că pârâții nu au acționat în limitele firești ale dreptului la liberă exprimare încălcând dispozițiile legislației interne și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Apelantul reiterează că afirmațiile din cuprinsul articolelor publicate în ziarul E. Zilei nu se încadrează în categoria judecaților de valoare, ci în categoria declarațiilor factuale, fiind folosite verbele „a demonstrat”, „a făcut parte”, „a încasat”, opinia exprimată în articol devenind o afirmație factuală făcută cu rea-credință, supusă probei verității.

Pârâții nu au făcut proba verității celor afirmate și, mai mult, fie au folosit informații obținute doar din auzite, fără să le verifice anterior, fie au denaturat adevărul, cu intenția de denigrare și de a furniza în mod voit informații care nu corespund adevărului, trunchiate și scoase din contextul real.

De asemenea, instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reținut că în speță prejudiciul nu a fost dovedit.

În ceea ce privește fapta pârâtei . Capital SRL, din dispozițiie art. 30 alin. 8 din Constituție rezultă că răspunderea civilă pentru conținutul articolelor anterior menționate revine atât jurnaliștilor, în calitate de autori, indiferent de calitatea de ziarist angajat al editorului sau colaborator cât și editorului de presă, . Capital SRL, în cazul acestuia din urmă art. 30 alin. 8 din Constituție instituie o răspundere directă, iar nu în calitate de comitent pentru prepusul ziarist.

Prin decizia civilă nr. 1264A/10.12.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant P. V.-V. împotriva sentinței civile nr._ din 21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimați-pârâții A. C., M. V. F., V. M., V. C. I., V. M. C. și . Capital SRL.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prezenta cauză pune în discuție problema libertății de exprimare, garantate de art. 30 alin. 1 din Constituția României și de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a raportului între libertatea de exprimare a pârâților, ziariști, și dreptul la reputație, demnitate, viață particulară și proprie imagine a reclamantului.

Prima instanță a reținut inexistența unei fapte ilicite a pârâților, rezultate din publicarea articolelor incriminate în cuprinsul acțiunii, apreciind că afirmațiile pârâților reprezintă judecăți de valoare care se situează în limitele rezonabile de exercitare a libertății de exprimare, cât timp vizează activitatea unui om politic în calitatea sa de personaj public, fără legături cu viața sa privată.

Criticile din apel se circumscriu în două aspecte: primul ar viza faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că afirmațiile pârâților sunt judecăți de valoare, ele fiind în realitate afirmații factuale concrete pentru care pârâții erau obligați a face proba verității și al doilea, faptul că proba verității nu a făcută, afirmațiile nu aveau o bază factuală suficientă și au fost făcute cu rea-credință, nu în scopul de a informa, care ar trebui să fie caracteristic mass-media.

Cu privire la aceste aspecte, tribunalul a verificat articolele incriminate pe rând și a verificat caracterul afirmațiilor precum dacă, în funcție de situație, a fost făcută proba verității ori dacă aceste afirmații au avut o bază factuală suficientă.

În cadrul primului articol, intitulat „Căpușa socialistă a supt milioane de euro de la stat”, în dezvoltarea subiectului de interes public legat de modul de derulare al contractelor de asistență juridică încheiate între societatea de avocatură condusă de senatorul D. Ș. și complexurile energetice Turceni și Rovinari, singura afirmație privindu-l pe reclamant este aceea că a făcut parte din firma de avocatură condusă de senatorul D. Ș. ca „senior partener”.

Tribunalul a reținut că, într-adevăr, această afirmație nu reprezintă o judecată de valoare, ci o afirmație concretă, având drept scop asocierea reclamantului V. P. cu firma de avocatură a senatorului D. Ș., cercetat în cadrul unui control efectuat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Cu privire la necesitatea probei verității în ceea ce privește această afirmație, aspect care a fost avut în vedere în analiza tuturor articolelor incriminate, tribunalul a reținut că, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut faptul că, în cadrul libertății de opinie a mass-media, ziariștii au dreptul, în cadrul libertății de exprimare, de a prezenta informații cu privire la subiecte de interes public, această garanție acordată ziariștilor, fiind însă subordonată obligației ca aceștia să acționeze cu bună-credință și să ofere afirmații demne de crezare, în respectul deontologiei profesionale a ziariștilor.

De asemenea, Curtea a stabilit obligația ziariștilor de a efectua o relatare obiectivă și echilibrată cu privire la fapte și activități de interes public, însă, trebuie circumstanțiat faptul că, așa cum instanța internațională a reținut „nu revine nici instanței europene și nici jurisdicțiilor naționale rolul de a se substitui presei pentru a indica tehnica de relatare pe care jurnaliștii au a o adopta” (cauza Bladet Tromso .).

Mai mult, Curtea a avut în vedere că, în situațiile în care informațiile privesc un om politic sau guvernul, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, cu atât mai mult cu cât informația privește activitatea acestuia pe „arena politică” și nu viața sa privată.

În acest context, tribunalul, revenind la analiza afirmației din cadrul primului articol, a reținut că aceasta a fost făcută cu bună-credință, pe baza unui document public depus chiar de reclamant, respectiv a declarației sale de interese, din care rezultă calitatea sa de senior partener „Ș. și Asociații” – societate civilă de avocați.

În cadrul celui de-al doilea articol, intitulat „V. P., un motiv să crape televizorul de rușine”, tribunalul a reținut că, în principal, acest articol cuprinde o . judecăți de valoare, legate de moralitatea reclamantului, raportat la activitatea sa pe scena politică.

Astfel, articolul subliniază, prin afirmațiile făcute, ipocrizia reclamantului, care, afirmând că dorește „binele în manieră social-democrată”, contestând la data articolului cele două „găuri negre” din cadrul combinatelor energetice Turceni și Rovinari, în realitate a primit de la cabinetul de avocatură al domnului Ș., vreo 50.000 euro, exact în perioada afacerilor cu statul ale acestuia. Ca urmare, autorul articolului întreabă, tendențios, dacă această indignare actuală a reclamantului poate fi privită ca una sinceră sau legitimă.

Așadar, în ceea ce privește judecata de valoare legată de moralitatea reclamantului ori a discursului său politic raportat la faptele sale, tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a reținut că această judecată de valoare, ce a privit exclusiv viața politică a reclamantului, a avut o bază factuală suficientă, bază factuală rezultată din controlul efectuat de ANAF în legătură cu compexurile Rovinari și Turceni, precum și cu contractele de asistență încheiate cu societatea Ș. și Asociații, la care chiar reclamantul a declarat calitatea sa de „senior partener”.

Tribunalul nu a reținut, așa cum susține apelantul, că articolul incriminat afirma clar și precis, că V. P. a luat suma de 50.000 euro în mod ilegal, ca urmare a onorariilor ilegale încasate de senatorul Ș. prin firma sa și a asocierii cu acesta și că, o asemenea afirmație, trebuia, în mod automat, supusă probei verității.

Așa cum s-a arătat mai sus, articolul afirmă doar încasarea unor sume de bani de reclamantul V. P. sugerând, ce-i drept, prin prisma perioadei în care au avut loc aceste încasări și a faptului că în acea perioadă reclamantul nu a contestat public modul în care au fost „conduse cele două găuri negre”, asocierea cu onorariile contestate încasate de „Ș. și Asociații”.

În condițiile în care, pentru aceste afirmații a existat o bază factuală suficientă, rezultată din controlul ANAF, care includea contractele de asistență încheiate între cele două complexuri și societatea de avocatură a lui D. Ș., precum și asocierea reclamantului cu acesta, tribunalul a reținut că discursul din cadrul articolului a fost făcut cu bună-credință și se încadrează în limitele libertății de exprimare, așa cum a afirmat și Curtea și cum s-a arătat mai sus, instanțele neavând posibilitatea de a interveni în modul de tehnică a scrierii unui articol.

Doza de exagerare sau provocare, existentă în cuprinsul acestui articol este permisă și face parte din discursul jurnalistic, ironia, asocierile sugerate sau afirmate prin semne de întrebare neputând fi supuse probei verității.

Exact aceeași situație o regăsim și în cadrul articolului „Ș.-P., o prietenie cimentată cu politică și afaceri comune”.

În cadrul acestui articol este reluată critica la adresa activității publice politice a reclamantului, menționată și în articolul precedent, respectiv faptul că acesta, în perioada asocierii cu firma „Ș. și Asociații” nu a avut o poziție critică față de activitatea complexurilor energetice de la Rovinari și Turceni, pentru ca, ulterior, să-și schimbe această atitudine.

Așa cum s-a arătat, aceste afirmații reprezintă judecăți de valoare, deoarece ele trimit la moralitatea discursului politic al reclamantului și ele nu trebuie supuse probei verității, având în mod evident o bază factuală suficientă rezultată din asocierea reclamantului cu senatorul Ș. în cadrul firmei de avocatură și din contractele de asistență ale acestei societăți încheiate cu cele două complexuri în aceeași perioadă.

În ceea ce privește afirmația că „social-democratul V. P. îi „datorează” un Mitshubishi utilizat pentru cursele de raliuri”, tribunalul a reținut următoarele aspecte:

În primul rând, așa cum a arătat intimata, afirmația „datorează” este trecută în cuprinsul articolului între ghilimele, în contextul unitar al articolului, venind să suplimenteze aspectele legate de legătura strânsă Ș.-P., afirmată în chiar titlul articolului.

Pe de altă parte, tribunalul nu a primit susținerile apelantului-reclamant în sensul că această afirmație este una factuală, incriminatoare, pentru care ziariștii erau obligați a face proba verității, ba chiar, mai mult, prin declarațiile depuse, reclamantul ar fi făcut dovada contrară.

Declarațiile de avere depuse de reclamant din care rezultă deținerea autoturismului în leasing nu fac dovada contrară celor sugerate prin articolul menționat, deoarece prezintă aspecte ulterioare celor avute în vedere de articol.

Pe baza raportului ANAF, care s-a interesat și de o eventuală sponsorizare făcută mașinii cu care V. P. a participat la raliu, articolul incriminat sugerează o „datorie” legată inclusiv de folosința acestui autovehicul, doză de exagerare și chiar de provocare permisă.

Astfel, tribunalul a reținut că este permis ziariștilor a provoca, prin afirmațiile făcute, o eventuală reacție a politicianului, care, așa cum a reținut Curtea, se află plasat sub controlul atent nu numai al puterilor legislative și judiciare, dar și al opiniei publice, control ce este exercitat de ziariști, dar și de masa cetățenilor.

Așadar, este permis ca, pornind de la o bază factuală solidă, constituită în cauza de față de cercetările ANAF, presa să provoace reclamantul la afirmații publice legate de moralitatea sa, atât sub aspectul discursului politic schimbat, cât și sub aspectul unor eventuale beneficii rezultate din relația sa cu SCA Sova și Asociații.

Aceeași situație o regăsim și în articolul „Raliurile îi duc pe P. și pe Ș. la DNA”, în care se afirmă doar existența unor suspiciuni legate de încheierea unui contract de sponsorizare a lui V. P., ca pilot de raliu, de către cabinetul de avocatura D. Ș., în valoare de 50.000 euro, sumă ce nu se regăsește în declarația de avere a lui V. P..

Tribunalul a constatat fără relevanță apărările reclamantului apelant în sensul că a existat o declarație ulterioară a lui Blejnar, șeful ANAF, că sesizarea penală nu este pe numele lui V. P. sau a lui D. Ș., ci este legată de activitatea derulată la complexurile Turceni și Rovinari între 2007-2009, unde ar exista un prejudiciu de 16-17 milioane de euro.

Rolul de gardian al presei constă în a atrage atenția publicului asupra unor posibile legături și implicații a oamenilor politici în afaceri supuse unei cercetări judiciare.

Așa cum s-a arătat mai sus, articolele incriminate creează o legătură, însă cât timp această legătură are o bază factuală suficientă, constituită în cazul de față de sesizarea penală privind activitatea derulată la complexurile Turceni și Rovinari între 2007-2009, investigație financiară care a privit inclusiv contractele de asistență menționate, aceasta nu poate reprezenta o faptă ilicită.

De altfel, această situație este prezentată în chiar ultimul articol, „V. P. și D. Ș., în vizorul DNA”, în care este relatată atât declarația șefului ANAF, cât și cele declarate cu privire la acest aspect de V. P. și D. Ș..

Față de elementele analizate mai sus, tribunalul a reținut inexistența unei fapte ilicite.

În concluzie, tribunalul nu a mai analizat criticile privind existența sau nu a prejudiciului ori a legăturii de cauzalitate, deoarece, cât timp nu a existat o faptă ilicită nu se pune problema vreunui prejudiciu ori a stabilirii unei legături de cauzalitate.

În baza art. 296 C.pr.civ. tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat.

Împotriva deciziei civile nr. 1264A/2013 a declarat recurs reclamantul P. V. V., în motivarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:

Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, acesta reprezentând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Învederează că instanța de apel în mod eronat a reținut „inexistența unei fapte ilicite", eroare care se datorează unei aplicări greșite a dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând astfel dispozițiile art. 30 alin. 6 din Constituție și art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (dispoziții reluate prin art. 72 și art. 73 Cod civil).

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Constituție "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu-grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile". Art. 30 alin. 6 prevede că "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

Chiar dacă prin art. 30 din Constituția României este garantată libertatea de exprimare, iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște prin art. 10 dreptul la libertatea de exprimare, aceleași dispoziții legale prevăd și că exercitarea acestei libertăți comportă însă, îndatoriri și responsabilități, putând fi supusă unor condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care reprezintă măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecția moralei, reputației sau a drepturilor altora. Astfel, această libertate nu poate prejudicia demnitatea, onoarea și nici dreptul la propria imagine. Exercitarea acestei libertăți cu depășirea limitelor și restricțiilor stabilite este de natură a atrage răspunderea celui ce, depășind aceste limite sau restricții, săvârșește o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Într-adevăr, așa cum a reținut instanța de apel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere ca, în situațiile în care informațiile privesc un om politic sau guvernul, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, cu atât mai mult cu cât informația privește activitatea acestuia pe "arena politică". Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca în aceste situații referirea la persoane determinate cu menționarea numelor și funcțiilor acestora, implică pentru cei care fac afirmațiile obligația de a furniza o baza factuală suficientă. (Lesnik împotriva Slovaciei, Cererea nr. 35.640/97, § 57 în fine, CEDO 2003-IV; Vides Aizsardzibas Klubs împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.829/00, § 44, 27 mai 2004).

Instanța de apel în mod eronat a reținut că articolele incriminate au avut o bază factuală solidă, constituite în cauza de față de cercetările ANAF, atât timp cât la dosarul cauzei nu există vreun raport al ANAF sau vreun alt document din care să rezulte că în urma controlului ANAF, într-adevăr s-a reținut ceea ce au afirmat pârâții în cadrul articolelor. Astfel încât, simpla menționare a presupuselor rezultate ale cercetărilor ANAF nu poate constitui o bază factuală solidă.

De asemenea, instanța de apel a omis faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului permite anumite ingerințe în dreptul la libera exprimare al presei cu scopul protejării drepturilor, intereselor și libertăților altuia cât și din prisma rolului de formator de opinie al acesteia și al impactului deosebit al informațiilor și opiniilor publicate, ce implică exercitarea libertății de exprimare în anumite condiții de deontologie care să garanteze exercitarea firească a rolului presei într-o societate democratică. (Radio France s.a. împotriva Franței, Cererea nr. 53.984/00, paragraful 37; McVicar împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Cererea nr. 46.311/99, paragrafele 83-86,). A se vedea în acest sens și Hotărârea din_ publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 501 din_ în cauza C. și M. împotriva României (Cererea nr. 33.348/96).

Poziția privilegiată acordată presei în practica Curții Europene a Drepturilor Omului de a pune în discuție chestiunile de interes general, nu trebuie să depășească anumite limite, ținând în special de protecția reputației și drepturile celuilalt având în vedere că art. 10 nu garantează libertatea de expresie fără restricții, iar în măsura în care o persoană exprimă anumite judecați de valoare, acestea trebuie să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor, chiar și o judecată de valoare putându-se dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o baza factuală". (CEDO, cauza nr._/96 C. și M. c. României, hotărârea Marii Camere din 17 decembrie 2004).

Astfel, în cadrul analizei efectuate referitor la caracterul afirmațiilor din cadrul articolelor incriminate, a efectuării probei verității și cu privire la existența unei baze factuale suficiente, instanța de apel a făcut aplicarea greșita a art. 30 alin. 1 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând în mod eronat pe de o parte că afirmațiile concrete ale intimaților-pârâți din cadrul articolelor deduse judecații au fost făcute cu bună-credință, pe baza unor documente, iar pe de altă parte că judecățile de valoare ale intimaților-pârâți se încadrează în limitele libertății de exprimare.

Constatările eronate ale instanței de apel au condus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale în speță, fiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. 6 din Constituție și art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (dispoziții reluate prin art. 72 și art. 73 Cod civil).

Recurentul-reclamant arată o . constatări eronate ale instanței de apel, punctual pe fiecare articol din cele 5 articolele deduse judecații în prezenta cauză.

În ceea ce privește primul articol analizat "Căpușa socialistă a supt un milion de euro de la stat", instanța de apel în mod greșit a reținut că singura afirmație privindu-l pe reclamant este aceea că a făcut parte din firma de avocatură condusă de senatorul D. Sova ca "senior partener".

În cadrul articolului menționat există afirmația factuală "Controlul efectuat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la complexurile energetice Turceni și Rovinari a demonstrat că firma de avocatură condusă de senatorul D. Sova, din care a făcut parte și V. P. ca "senior partener", a încasat ilegal 4,4 milioane de lei.", afirmație pe care instanța de apel a omis să o analizeze și, mai mult de decât atât, nu a făcut vreo referire cu privire la aceasta, ignorând total apărările reclamantului referitoare la această afirmație factuală a pârâților a cărei exactitate trebuie demonstrată.

Având în vedere că verbele utilizate "a demonstrat", "a făcut parte", "a încasat" sunt verbe de acțiune, cele mai sus arătate trebuie în mod cert calificate drept afirmații (actuale și sunt susceptibile de proba verității, cu atât mai mult cu cât aceste afirmații transmit mesajul că recurentul-reclamant ar fi fost implicat în acte frauduloase prin care ar fi fost încasate sume de bani în mod ilegal.

Analizând cu titlu de exemplu verbul utilizat "a demonstrat", din definiția dată de Dicționarul explicativ al limbii române rezultă că acest verb înseamnă "A arăta în mod convingător, prin argumente, prin exemple concrete adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt; a proba, a dovedi".

În speță, intimații-pârâți nu au făcut proba verității acestei afirmații factuale, respectiv nu au depus la dosarul cauzei raportul ANAF sau vreun alt document din care să rezulte că în urma controlului ANAF într-adevăr, s-a demonstrat că firma de avocatură condusă de D. Sova a încasat ilegal o sumă de bani. Astfel, simpla menționare a presupusului rezultat al cercetărilor ANAF nu poate constitui o baza factuală solidă.

În aceste condiții, motivarea instanței potrivit căreia, articolele incriminate au avut o bază factuală solidă, constituite în cauza de față de cercetările ANAF, nu poate fi considerată de natură să conducă la o soluție judicioasă, atât timp cât opinia exprimată în articolul menționat mai sus nu are o bază factuală și devine o afirmație factuală făcuta cu rea-credință, având în vedere că pârâții nu au efectuat proba verității.

Cu privire la articolul intitulat "V. P., un motiv să crape televizorul de rușine!", instanța de apel a reținut în mod greșit că, în principal, acest articol cuprinde o . judecați de valoare, legate de moralitatea reclamantului, raportat la activitatea sa pe scena politică, iar ca aceste judecați de valoare au avut o bază factuală suficientă, rezultată din controlul efectuat de ANAF.

Recurentul-reclamant reiterează că simpla menționare a presupuselor rezultate ale cercetărilor ANAF nu poate constitui o baza factuală suficientă și cu atât mai mult nu poate reprezenta o bază factuală solidă, atât timp cât la dosarul cauzei nu există vreun raport al ANAF sau vreun al document din care să rezulte că în urma controlului ANAF, într-adevăr s-a reținut ceea ce au afirmat pârâții în cadrul articolelor.

În acest context, reținerea instanței de apel că judecata de valoare legată de moralitatea reclamantului ori a discursului său politic a avut o bază factuală suficientă, rezultată din controlul efectuat de ANAF, nu este corectă și, drept urmare, nu poate conduce la pronunțarea unei soluții judicioase.

Mai mult, reiterează cele susținute în cadrul cererii de chemare în judecată, respectiv recurentul-reclamant nu comentează opiniile jurnalistului cu privire la presupusa ipocrizie a reclamantului și nici întrebarea autorului articolului dacă indignarea reclamantului poate fi privită ca una sinceră sau legitimă, întrebare care, de altfel, este una tendențioasă, astfel cum însăși instanța de apel a reținut.

Ceea ce nu se încadrează în categoria judecaților de valoare, ci reprezintă o afirmație factuală este afirmația potrivit căreia: "Cabinetul de avocatură al domnului P. a primit de la cabinetul de avocatură al domnului Sova vreo 50.000 de euro exact în perioada afacerilor înfloritoare cu statul a senatorului PSD."

Având în vedere verbul utilizat "a primit", rezultă că aceasta afirmație este cu certitudine o afirmație factuală, care trebuie dovedită. Prin urmare, instanța de apel în mod eronat nu a reținut că articolul incriminat afirma clar și precis că reclamantul a primit suma de 50.000 de euro și că această afirmație trebuia, în mod automat, supusă probei verității, cu atât mai mult cu cât prin afirmațiile și întrebările tendențioase ale autorului articolului au fost de natură să creeze cititorilor impresia că recurentul-reclamant ar fi avut o conduită necinstită.

Astfel, instanța de apel a ignorat jurisprudența CEDO potrivit căreia, în situațiile în care presa informează publicul atunci când deține informații cu privire la existența unor presupuse ilegalități comise de demnitari sau funcționari publici, cei care fac afirmațiile cu referire la persoane determinate cu menționarea numelor și funcțiilor acestora, au obligația de a furniza o bază factuală suficientă. (Lesnik împotriva Slovaciei, Cererea nr. 35.640/97, § 57 în fine, CEDO 2003-IV; Vides Aizsardzibas Klubs împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.829/00, § 44, 27 mai 2004).

În aceste condiții, nici reținerea instanței potrivit căreia pentru aceste afirmații a existat o bază factuală suficientă, nu poate fi considerată ca fiind corectă, atât timp cât pârâții nu au făcut dovada că recurentul-pârât a primit efectiv suma de 50.000 de euro, iar la dosarul cauzei nu există vreun raport al ANAF sau vreun al document din care să rezulte că, în urma controlului ANAF, într-adevăr s-a reținut ceea ce a afirmat intimatul-pârât în cadrul articolului.

Întrucât opinia autorului articolului nu are o bază factuală solidă, aceasta devine o afirmație factuală făcută cu rea credință supusă probei verității, pe care intimații-pârâți nu au efectuat-o, iar potrivit jurisprudenței CEDO comunicarea unor informații factuale false fac obiectul unor sancțiuni.

Pe cale de consecință, nu poate fi reținută ca fiind justă reținerea instanței potrivit căreia discursul din cadrul articolului a fost făcut cu bună-credință și se încadrează în limitele libertății de exprimare, iar instanțele neavând posibilitatea de a interveni în modul de tehnică a scrierii unui articol, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului permite anumite ingerințe în dreptul la libera exprimare al presei cu scopul protejării drepturilor, intereselor și libertăților altuia cât și din prisma rolului de formator de opinie al acesteia și al impactului deosebit al informațiilor și opiniilor publicate, ce implică exercitarea libertății de exprimare în anumite condiții de deontologie care să garanteze exercitarea firească a rolului presei într-o societate democratică. (Radio France s.a. împotriva Franței, Cererea nr. 53.984/00, paragraful 37; McVicar împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Cererea nr. 46.311/99, paragrafele 83-86,). A se vedea în acest sens și Hotărârea din_ publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 501 din_ în cauza C. și M. împotriva României (Cererea nr. 33.348/96).

În speță, intimații-pârâți au încălcat prevederile art. 2 din Codul Deontologie al Ziaristului care stipulează obligația oricărui jurnalist de a verifica din cel puțin 2 surse credibile veridicitatea informațiilor, înainte de a le da publicității, precum și pct. 4 din Rezoluția 1003/01.07.1993 referitoare la etica jurnalistică adoptată în România prin Hotărârea nr. 25/1994 a Camerei Deputaților. Or, intimații-pârâți au preluat niște informații din "auzite", transmise pe căi informale, pe care nu le-au verificat anterior redactării și publicării articolelor.

În ceea ce privește articolul „o prietenie cimentată cu politică și afaceri comune", instanța de apel în mod eronat a reținut că afirmațiile din cadrul acestui articol reprezintă judecăți de valoare și nu factuale, pentru care ziariștii erau obligați a face proba verității.

În acest sens, recurentul-reclamant reiterează că afirmația "Social-democratul V. P. îi datorează lui D. Sova un Mitsubishi utilizat pentru cursele de raliuri, dar mai ales faptul că dintr-un "nimeni în avocatură", cum l-a catalogat amicul său, a ajuns senior-partener la firma acestuia." trebuie catalogată fără dubiu ca fiind o afirmație factuală, care nu a avut o bază factuală solidă, alegațiile acestora fiind contrazise de înscrisurile depuse la dosarul de fond.

Așa cum rezultă din declarațiile de avere ale recurentului-reclamantul, aflate la dosarul de fond, și care au fost făcute publice încă de la data întocmirii acestora, fiind postate pe www.cdep.ro, site-ul oficial al Camerei Deputaților, autoturismul Mitsubishi în cauza a fost cumpărat de către domnul V. P. în anul 2009 prin contractarea unui împrumut încheiat cu BCR Leasing, acte care au fost întocmite anterior redactării și publicării articolului incriminat.

Astfel, în mod eronat instanța de apel a reținut că declarațiile de avere depuse de reclamant din care rezultă deținerea autoturismului de leasing nu fac dovada contrară celor sugerate prin articolul menționat, constatare care nu este de natură să conducă la o soluție judicioasă, având în vedere dezinformarea flagrantă, reaua-credință evidentă a intimaților-pârâți, C. A. și M. V., care nu au depus minime diligente pentru a verifica declarațiile de avere care erau afișate în mod public la momentul redactării articolului. Reaua-credință a intimaților-pârâți ar fi cu atât mai elocventă în situația în care aceștia ar fi avut cunoștința de conținutul declarațiilor de avere, raportat la faptul că în cuprinsul articolelor nu este făcută nicio mențiune cu privire la conținutul declarațiilor, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului la replică.

În aceste condiții, soluția instanței de apel nu poate fi reținută ca judicioasă, cu atât mai mult cu cât simpla menționare a presupuselor rezultate ale cercetărilor ANAF nu poate constitui o bază factuală suficientă și cu atât mai mult nu poate reprezenta o baza factuală solidă.

Cu privire la afirmațiile din cadrul articolului "P. trimis de ANAF la DNA" și din cadrul articolului „Raliurile îi duc pe P. și Sova la DNA", instanța de apel în mod eronat a reținut că în cadrul acestor articole se afirmă doar existența unor suspiciuni legate de încheierea unui contract de sponsorizare.

Subliniază recurentul-reclamant, că afirmația "Președintele PSD, deputatul V. P., și seful Comisiei de Arbitraj și Integritate Morală a partidului, senatorul D. Sova, urmează a fi cercetați de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Asta ca urmare a unei sesizări adresate procurorilor DNA de către Agenția Națională de Administrație Fiscală (ANAF) ", trebuie în mod cert calificată drept afirmație factuală, susceptibilă de proba verității.

Aceste afirmații sunt contrare adevărului, având în vedere că nu a existat și nu există o sesizare penală a ANAF pe numele domnului V. P. în cazul complexelor Turceni și Rovinari. Acest fapt rezultă și din declarația președintelui ANAF de la acel moment, care a fost preluată pe toate site-urile de știri în data de 26.07.2011, în acest sens aflându-se depus la dosar articolul „Blejnar: Nu există o sesizare penală a ANAF pe numele lui Sova sau P." potrivit căruia „Această sesizare nu-l vizează deloc pe dl. P. (...). Domnul P. nu are nicio legătură cu acest subiect, el nu a avut contracte cu Rovinari și cu Turceni".

Este de neînțeles motivul pentru care instanța de apel a constatat fără relevanță apărările reclamantului-apelant cu privire la existența unei declarații a lui Blejnar, seful ANAF, atât timp cât articolul „P. trimis de ANAF la DNA" a fost publicat în aceeași zi în care președintele ANAF a dat declarația mai sus menționată, respectiv la data de 26.07.2011.

În această situație, în care intimații-pârâți nu au probat că afirmațiile redate au avut o bază factuală solidă sau că ar fi întreprins verificări rezonabile din cel puțin 2 surse credibile cu privire la veridicitatea acestora, rezultă că afirmațiile intimaților-pârâți au fost false, făcute cu rea-credință, iar potrivit jurisprudenței CEDO comunicarea unor informații factuale false fac obiectul unor sancțiuni.

Procedând în modul arătat mai sus, intimații-pârâți au încălcat prevederile art. 2 din Codul Deontologie al Ziaristului care stipulează obligația oricărui jurnalist de a verifica din cel puțin 2 surse credibile veridicitatea informațiilor, înainte de a le da publicității precum și Rezoluția 1003/01.07.1993 referitoare la etica jurnalistică adoptată în România prin Hotărârea nr. 25/1994 a Camerei Deputaților, prevede ca la pct. 4 că: "Difuzarea de știri ar trebui să se bazeze pe sinceritate, asigurată prin mijloacele adecvate de verificare și dovadă, și imparțialitate în prezentare, descriere și narare. Zvonurile nu trebuie confundate cu știrile. Titlurile și rezumatele știrilor trebuie să reflecte cât mai fidel esența faptelor și datelor prezentate".

Rezultă că există obligația de a verifica declarațiile factuale susmenționate, în mod evident calomnioase pentru recurentul-reclamant, redactarea acestora trebuind să aibă un temei suficient de precis și fiabil care să poată fi considerat proporțional cu natura și forța afirmației, având în vedere că, cu cât alegația este mai serioasă (în cazul de față, aceasta fiind făcută în presă, atingând un public țintă numeros și fiind gravă pentru recurentul-reclamant) cu atât baza factuală trebuie să fie mai serioasă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza_/99, Pedersen și Baadsgard c. Danemarcei, Hot. Marii Camere din 17 decembrie 2004.).

Mai arată recurentul-reclamant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului permite anumite ingerințe în dreptul la libera exprimare al presei cu scopul protejării drepturilor, intereselor și libertăților altuia, protecția fiind oferită inclusiv în ceea ce privește modul în care ideile sunt prezentate.

Astfel, garanția oferită de art. 10 unui jurnalist în ceea ce privește afirmațiile privind subiecte de interes general este subordonată condiției ca acesta să acționeze cu buna-credință furnizând informații exacte și demne de crezut cu respectarea deontologiei jurnalistice, cu atât mai mult cu cât presa scrisă joacă un rol deosebit fiind un formator de opinie.

Este însă lesne de observat faptul că din modul de redactare și din conținutul articolelor publicate, în situația de față nu putem discuta nici de buna-credință a intimaților-pârâți si, mai ales, nici pe departe de informații exacte care să corespundă realității, atât timp cât din înscrisurile depuse la dosar rezultă contrariul celor afirmate de intimații-pârâți, astfel că articolele litigioase nu au avut o bază factuală solidă și nici nu s-a probat că intimații-pârâți ar fi întreprins verificări rezonabile cu privire la veridicitatea informațiilor transmise opiniei publice.

Pentru a soluționa în mod judicios cauza, instanța ar fi trebuit să constate că intimații-pârâții nu au acționat cu buna-credință, în scopul informării corecte și judicioase a publicului, cu privire la un subiect de interes general, ci cu intenția de a produce prejudicii reclamantului, încălcând astfel prevederile referitoare la obligațiile deontologice și, pe cale de consecință, să rețină existența faptei ilicite a intimaților-pârâți.

De asemenea, instanța în mod greșit a reținut că nu va mai analiza criticile privind existența sau nu a prejudiciului ori a legăturii de cauzalitate, deoarece, cât timp nu a existat o faptă ilicită nu se pune problema vreunui prejudiciu ori a stabilirii unei legături de cauzalitate.

Recurentul-reclamant apreciază că pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale este necesar a fi analizate toate aspectele invocate în apărare, așa cum le va prezenta în cele ce urmează:

Învederează că prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, în speță este un prejudiciu moral, constând în efectul negativ suferit de reclamant, și anume, imaginea negativă creată omului politic și avocatului V. P., ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către pârâți, aducând totodată, atingere onoarei și reputației recurentului-reclamant.

Este bine știut că imaginea socială/publică a persoanei influențează performantele acesteia și este în strânsa legătura cu valorile materiale sau spirituale pe care persoana le deține sau le creează.

Având în vedere conținutul denigrator al articolelor publicate, precum și intensitatea, frecvența și persistența în timp, articolele inițiale generând alte zeci de articole ce au constituit o campanie menită să supună pe recurentul-reclamant oprobriului public, rezultă fără putință de tăgadă faptul că s-a produs o vătămare a dreptului recurentului-reclamant la onoare și reputație.

Această atingere adusă dreptului nepatrimonial al recurentului-reclamant a fost cauzată prin exercitarea libertății de exprimare în afara limitelor stabilite de reglementările incidente, respectiv prin prejudicierea onoarei și dreptului la propria imagine, drepturi recunoscute și reglementate de art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (reluate și explicitate prin art. 72, art. 73 Noul Cod civil și art. 252 Noul Cod civil) și art. 30 alin. 6 din Constituția României ("libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine").

Prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că se acordă despăgubiri pentru starea de teamă, de nesiguranță cauzată prin vătămarea drepturilor personale, urmărindu-se realizarea unei satisfacții echitabile în considerarea prejudiciului moral, apreciat în echitate.

Raportându-ne la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și luând în considerare consecințele negative suferite de recurentul-reclamant, respectiv atingerea imaginii, onoarei și reputației sale urmare a faptelor ilicite săvârșite de către pârâți, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, recurentul-reclamant consideră că stabilirea în speță a daunelor morale în cuantum de 1 leu și obligarea pârâților la publicarea unei dezmințiri a articolelor litigioase reprezintă o apreciere rezonabilă, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului produs.

Cu privire la raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta rezultă în mod direct și evident în speță, având în vedere că prin fapta ilicită a intimaților-pârâți constând în publicarea unor articole conținând informații false, denigratoare la adresa recurentului-reclamant, fără a le verifica în prealabil, din cel puțin două surse credibile, s-a produs acestuia un prejudiciu moral constând în consecințe negative, aducând atingere imaginii, onoarei, demnității și reputației recurentului-reclamant. Astfel, afirmațiile vădit tendențioase ale intimaților-pârâți au condus la crearea prejudiciului moral al recurentului-reclamant, intimații-pârâți având o contribuție directă, nemijlocită și neechivocă la producerea efectului ilicit.

Referitor la existența vinovăției, potrivit dispozițiilor Codului civil, răspunderea se antrenează și în cazul celei: "mai ușoare culpe".

Prin urmare, nu este necesară existența sau dovedirea unei forme calificate a vinovăției, fiind suficient să se constate că aceasta a dat dovadă de neglijență sau imprudență la comiterea faptei.

Or, atât timp cât afirmațiile din cuprinsul articolelor indicate sunt neadevărate și nu au fost verificate anterior sau măcar susținute de înscrisuri oficiale sau probate prin orice alt mijloc de probă, rezultă în mod evident că fapta a fost săvârșită de către intimații-pârâți cel puțin din culpa.

Însă, așa cum a învederat anterior, arată recurentul-reclamant, intimații-pârâți au acționat cu intenție și cu rea-credință, urmărindu-se în mod direct știrbirea reputației, onoarei și producerea unui prejudiciu de imagine recurentului-reclamant.

În ceea ce privește fapta intimatei-pârâte . Capital SRL, conform art. 30 alin. 8 din Constituția României: „Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune (...)".

Din dispozițiile legale invocate mai sus rezultă că răspunderea civilă pentru conținutul articolelor anterior menționate revine atât jurnaliștilor, în calitate de autori (indiferent de calitatea sa de ziarist angajat al editorului sau colaborator) cât și editorului de presă . Capital SRL, în cazul acestuia din urma art. 30 alin. 8 din Constituție instituie o răspundere directă, iar nu în calitate de comitent pentru prepusul ziarist. (În acest sens a hotărât și Curtea de Apel București, Secția a III-a Civila, prin decizia nr. 425A/A/2009 pronunțată în dosarul nr. 2217/2008 împotriva ., în calitate de editor al jurnalului "E. Zilei").

Mai mult, apreciază recurentul-reclamant, dispozițiile art. 30 alin. 8 din Constituție instituie în privința editurilor o formă de răspundere obiectivă, independentă de vina, întemeiată pe simplul raport dintre fapta ilicită și prejudiciu. (În acest sens este și sentința civilă nr. 4277/13.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ în cauza Talpes I. c. V.-T. C. și . SRL).

Având în vedere argumentele mai sus invocate, rezultă că intimata-pârâtă este direct răspunzătoare de conținutul articolelor publicate, intitulate "Căpușa socialistă a supt un milion de euro de la stat", "V. P., un motiv să crape televizorul de rușine!", „ O prietenie cimentată cu politică și afaceri comune", „Raliurile îi duc pe P. și pe Sova la DNA", „P. trimis de ANAF la DNA".

Raportat la definiția DEX a cuvântului "editorial", rezultă în mod clar că "judecățile de valoare" exprimate în "EDITORIALUL EVZ: "V. P., un motiv să crape televizorul de rușine!" sunt împărtășite și de către pârâta E. E. Zilei și Capital SRL, reprezentând părerea oficială a conducerii publicației față de problema tratată.

Reaua-credință a intimatei-pârâte este evidentă raportat la împrejurarea că la data de 20.06.2011, odată cu publicarea editorialului au fost publicate în aceeași ediție încă alte două articole tratând același subiect, respectiv "Căpușa socialistă a supt un milion de euro de la stat" și „O prietenie cimentată cu politică și afaceri comune", iar ulterior, în mod succesiv, alte două articole "Raliurile îi duc pe P. și Sova la DNA" și "P. trimis de ANAF la DNA", la data de 26.07 și 27.07.2011.

Recurentul-reclamant susține că, modul în care a procedat . Capital SRL arată intenția clară a intimatei-pârâte de a intoxica opinia publică cu informații false și opinii tendențioase cu privire la el, îndoindu-se că aceasta nu a cunoscut conținutul articolelor publicate având în vedere apariția deodată a trei articole cu același subiect în aceeași zi și în aceeași ediție, iar ulterior succesiv a încă două articole.

În concluzie, arată recurentul-reclamant, din cele învederate mai sus, din modalitatea publicării deodată a 3 articole cu același subiect, în aceeași zi și aceeași ediție, iar ulterior, succesiv alte 2 articole, conținând afirmații contrare adevărului și opinii tendențioase, rezultă că atât intimații-pârâți jurnaliști cât și intimata-pârâtă societatea E. E. și Capital SRL nu au acționat cu bună-credință, în scopul informării corecte și judicioase a publicului, cu privire la un subiect de interes general, ci cu intenția de a-i produce prejudicii lui. Astfel, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală se impunea ca instanța de apel să sancționeze modalitatea în care a fost exercitat acest drept de către pârâți.

Pentru toate aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar rejudecând pe fondul cauzei, să se admită cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, să fie obligați intimații-pârâți S.C. E. E. și Capital S.R.L., A. C., M. V. F., V. M., V. C. I. (F. V.) și V. M. C.:

- să publice exact în aceeași rubrică a ziarului "E. zilei" și în același loc al ediției sale electronice (www.evz.ro) în care au fost publicate articolele neconforme cu realitatea și total neîntemeiate și nefondate (articole intitulate "Căpușa socialistă a supt un milion de euro de la stat", "V. P., un motiv să crape televizorul de rușine!", „O prietenie cimentată cu politică și afaceri comune", „Raliurile îi duc pe P. și pe Sova la DNA", „P. trimis de ANAF la DNA"") adresele oficiale emise de S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. și S.C. Complexul Energetic Turceni S.A., procesul verbal nr._/07.09.2011 al ANAF Sector 1, adresa Baroului București nr. 6467/09.06.2009 și adresa către D.N.A. nr. 7846/12.09.2011, precum și o dezmințire a articolelor respective prin care pârâții să infirme știrile publicate și să informeze cititorii că nu a avut nicio implicare în prejudicierea Complexelor Energetice Rovinari și Turceni și că nu există și nici nu au existat vreodată relații contractuale între reclamant sau Cabinetul de Avocat "P. V. V." și complexurile mai sus menționate în temeiul dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954;

- la plata sumei de 1 leu, reprezentând daune morale;

- iar subsecvent, în cazul neîndeplinirii obligației dispusă de către instanța prin hotărârea judecătorească, în temeiul dispozițiilor art. 55 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu dispozițiile art. 580³ Cod procedură civilă, să fie obligați intimații-pârâți la plata daunelor cominatorii (amendă civilă, cuantumul urmând a fi stabilit de către instanță) pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligației.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Intimata-pârâtă . Capital SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că afirmațiile concrete din articolele ce fac obiectul cauzei au fost făcute cu bună-credință, în baza unor documente emanând de la autoritățile statului român (ANAF) sau chiar însuși de la reclamat (declarațiile de interese și de avere), că judecățile de valoare legate de moralitatea reclamantului față de evoluția domniei sale pe scena politică au o bază factuală suficientă, constând în actele de control ale ANAF, contractele de asistență încheiate între Complexurile energetice Rovinari și Turceni și societatea de avocatură la care reclamantul este senior partener, că anumite afirmații puse în ghilimele (de ex. „datorează” un Mitsubishi, „datorie”) sau sub semnul întrebării nu pot fi supuse probei verității; solicită să se constate că în speță nu era în discuție activitatea personală a reclamantului, ci viața sa publică, în special activitatea sa politică, în privința căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic decât a unui individ obișnuit, spre deosebire de acesta omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale, atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În soluționarea recursului Curtea va porni de la principiul conform căruia ambele drepturi ce se află în conflict în speța de față (respectarea dreptului la viață privată al reclamantului, pe de o parte, și libertatea de exprimare a jurnalistului, pe de altă parte) sunt garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceste drepturi meritând a priori un respect egal.

Întrucât angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților ar echivala cu o ingerință a unei autorități publice în dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenție, în mod corect au analizat ambele instanțe de fond atât întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999 Cod civil de la 1864, cât și a condițiilor prevăzute de art. 10 alin. 1 din CEDO pentru justificarea ingerinței.

Curtea va analiza legalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant privind modul de aplicare și interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 998-999 C.civ. (1864), al art. 30 alin. 1 și 6 din Constituția României și al art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, pentru a fi justificată în raport de dispozițiile art. 10 alin. 2 din Convenție, ingerința în dreptul la libera exprimare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. să fie prevăzută de lege,

2. să urmărească un scop legitim, respectiv protecția moralei, reputației sau a drepturilor altora,

3. să fie justificată și necesară într-o societate democratică, respectiv să răspundă unei nevoi sociale imperioase.

Ambele instanțe de fond au constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute cumulativ de art. 998-999 C.civ. (1864) pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți întrucât nu este îndeplinită cerința existenței unei fapte ilicite. În consecință, reține Curtea, nu este îndeplinită cerința ca ingerința autorității publice în dreptul pârâților la libera exprimare să fie prevăzută de lege, în accepțiunea art. 10 alin. 2 din Convenție.

În preambulul motivelor de recurs, recurentul-reclamant redă principiile de bază reținute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în aplicarea art. 10 din Convenție, însă din examinarea acestora Curtea constată că nu se aduc critici de nelegalitate cu privire la modul de aplicare sau de interpretare de către instanța de apel a jurisprudenței Curții Europene.

De asemenea, Curtea mai constată că în cadrul motivelor de recurs recurentul susține și netemeinicia deciziei recurate, sau faptul că aspecte referitoare la situația de fapt ar fi fost reținute în mod eronat de către instanța de apel în raport de probele administrate în cauză. Or, cu privire la aceste critici, Curtea învederează că modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt în urma aprecierii probelor nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

Începând cu modificarea Codului de procedură civilă prin OUG nr. 138/2000 (publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005), care prin art. I pct. 112 a abrogat pct. 11 al art. 304 din codul de procedură civilă (referitor la cazul de recurs când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate), instanța de recurs nu mai are posibilitatea evaluării judiciare a modului de apreciere de către instanța de apel a probatoriilor administrate în dosar, controlul judiciar al instanței de recurs limitându-se numai la problemele de drept incidente în speță.

Prin urmare, în actuala sa reglementare, conform dispozițiilor art. 306 și art. 302¹ lit. c) C.pr.civ., recursul este o cale extraordinară de atac în situația în care litigiul este supus și căii de atac devolutive a apelului, astfel încât el este pus la dispoziția părților numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.pr.civ., motive care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Analizând criticile de nelegalitate ale deciziei recurate, din perspectiva modului de aplicare sau interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 998-999 C.civ. (1864), al art. 30 alin. 1 și 6 din Constituția României și al art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; Curtea constată că sunt nefondate.

În ceea ce privește primul articol, intitulat „Căpușa socialistă a supt milioane de euro de la stat”, tribunalul a reținut că acesta dezvoltă un subiect de interes public, legat de modul de derulare al contractelor de asistență juridică încheiate între societatea de avocatură condusă de senatorul D. Ș. și complexurile energetice Turceni și Rovinari, și că acesta cuprinde o singură afirmație la adresa reclamantului, conform căreia acesta a făcut parte din firma de avocatură condusă de senatorul D. Ș. ca „senior partener”, afirmație care a fost făcută cu bună-credință, pe baza unui document public, respectiv a declarației de interese a reclamantului.

Ca motive de nelegalitate, recurentul-reclamant arată că articolul în discuție mai există o afirmație privindu-l pe reclamant – conform căreia "Controlul efectuat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la complexurile energetice Turceni și Rovinari a demonstrat că firma de avocatură condusă de senatorul D. Sova, din care a făcut parte și V. P. ca "senior partener", a încasat ilegal 4,4 milioane de lei" – afirmație care este una factuală astfel că trebuia să fie supusă probei verității, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece intimații-pârâți nu au depus la dosarul cauzei raportul ANAF sau vreun alt document din care să rezulte că în urma controlului ANAF, într-adevăr, s-a demonstrat că firma de avocatură condusă de D. Sova a încasat ilegal o sumă de bani.

Critica este nefondată.

Textual, articolul în discuție afirmă că firma de avocatură condusă de senatorul D. Ș. a încasat ilegal 4,4 milioane de lei și că din această firmă a făcut parte și reclamantul, ca senior partener. De aceea, având în vedere cadrul procesual al cauzei, Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul faptul că prima afirmație nu se referă în mod direct la reclamant, ci la o persoană străină de proces, iar cea de-a doua afirmație care îl privește în mod direct pe recurentul-reclamant are la bază declarația de interese a acestuia.

Articolul în discuție nu conține o acuzație directă la adresa reclamantului - în sensul că acesta ar fi încasat ilegal 4,4 milioane de lei - așa cum eronat se susține prin recursul de față, motiv pentru care vor fi respinse și celelalte critici referitoare la proba verității acestei afirmații.

Într-adevăr, articolul incriminat încearcă o asociere între reclamant și acuzațiile precise la adresa firmei de avocatură condusă de senatorul D. Ș., însă Curtea constată că în mod corect tribunalul a analizat această sugestie din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care afirmă dreptul ziariștilor de a oferi informații de interes public, la care se adaugă dreptul publicului de a le primi.

Este necontestat în cauză că articolul incriminat privea un subiect de interes public, legat de modul de derulare al contractelor de asistență juridică încheiate între societatea de avocatură condusă de senatorul D. Ș. și complexurile energetice Turceni și Rovinari, situație în care nu poate fi negat rolul presei de a contribui la dezbaterea publică a unor subiecte de interes general și care suscită o preocupare legitimă și de a-și juca rolul său vital de „câine de pază al societății”.

Este de asemenea necontestată notorietatea reclamantului în viața publică, în calitatea sa de om politic care acționează într-un context public reclamantul expunându-se în mod inevitabil și conștient unui control atent al faptelor din partea ziariștilor.

De aceea, având în vedere că articolul incriminat dezbate un subiect de interes general, calitatea reclamantului de personalitate politică și faptul că articolul nu conține acuzații de fapt directe la adresa acestuia, Curtea constată că aprecierea tribunalului conform căreia întregul articol se situează la limitele rezonabile de exercitare a libertății de exprimare reprezintă o aplicare corectă în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C.civ. (1864) și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește cel de-al doilea articol, intitulat „V. P., un motiv să crape televizorul de rușine”, tribunalul a reținut că acest articol cuprinde o . judecăți de valoare, legate de moralitatea reclamantului raportat la activitatea sa pe scena politică, afirmații care au avut o bază factuală suficientă, rezultată din controlul efectuat de ANAF în legătură cu complexurile Rovinari și Turceni, precum și cu contractele de asistență încheiate cu societatea Ș. și Asociații, la care chiar reclamantul a declarat calitatea sa de „senior partener”.

Ca motive de nelegalitate, recurentul-reclamant susține că simpla menționare a presupuselor rezultate ale cercetărilor ANAF nu constituie o baza factuală suficientă, că la dosarul cauzei nu există vreun raport al ANAF sau vreun alt document din care să rezulte că în urma controlului ANAF, într-adevăr, s-a reținut ceea ce au afirmat pârâții în cadrul articolelor, situație în care afirmațiile cuprinse în articolul incriminat sunt făcute cu rea credință și devin factuale, supuse probei verității, pe care intimații-pârâți nu au efectuat-o.

Critica este nefondată.

Ca și în cazul primul articol, analizat în cele ce preced, se reține că și cel de-al doilea articol dezbate un subiect de interes general, respectiv controlul efectuat de ANAF în legătură cu modul de derulare al unor contracte de consultanță juridică încheiate între societatea de avocatură condusă de senatorul D. Ș. și complexurile energetice Turceni și Rovinari, și se reține de asemenea calitatea reclamantului de personalitate publică.

Sub aspectul expresiilor sau termenilor utilizați, se reține că articolul în discuție ridică o . întrebări legate de moralitatea reclamantului pe scena politică, corect calificate de tribunal ca fiind judecăți de valoare.

Curtea va aplica jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a făcut o distincție clară între fapte și judecăți de valoare și în care s-a arătat că materialitatea faptelor este supusă cerinței de a fi probată, pe când judecățile de valoare nu se pretează unei demonstrații a corectitudinii lor, cu toate acestea, chiar o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este total lipsită de temei faptic.

Or, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, judecățile de valoare legate de moralitatea reclamantului ori a discursului său politic au avut o bază factuală suficientă, rezultată din controlul efectuat de ANAF. De altfel, chiar recurentul-reclamant, la acest punct al motivelor de recurs, a subliniat faptul că nu comentează opiniile jurnalistului cu privire la presupusa sa ipocrizie și nici întrebarea tendențioasă a autorului articolului dacă indignarea reclamantului poate fi privită ca una sinceră sau legitimă.

Recurentul-reclamant susține, însă, că afirmația potrivit căreia "Cabinetul de avocatură al domnului P. a primit de la cabinetul de avocatură al domnului Sova vreo 50.000 de euro exact în perioada afacerilor înfloritoare cu statul a senatorului PSD” nu se încadrează în categoria judecaților de valoare, ci reprezintă o afirmație factuală, care trebuie dovedită.

Examinând articolul incriminat în ansamblul său, Curtea constată că afirmația în discuție este plasată în contextul general al aprecierilor făcute de jurnalist cu privire la atitudinea reclamantului - pe de o parte - de a „contesta la televizor modul în care sunt conduse cele două găuri negre”, referindu-se la combinatele energetice Turceni și Rovinari, - iar pe de altă parte - de a primi bani în cadrul cabinetului de la un alt cabinet de avocatură. Însă, mai departe, articolul menționează: „Sigur, nu putem aplica în mod mecanic principiul tranzitivității și să spunem că spunem că președintele PSD a primit bani de acolo unde acum combate. Dar parcă nici nu merită să-l credem că principiile stângii europene îl împing la luptă”. Prin urmare, chiar articolul incriminat arată expres că nu poate afirma că reclamantul a primit bani, ci scopul acestor afirmații a fost acela de a ridica anumite semne de întrebare și de a exprima o judecată de valoare a autorului articolului.

Or, având în vedere că articolul în discuție a menționat că sursa afirmațiilor sale este un raport preliminar al Fiscului, precum și procesul-verbal din data de 7.09.2011 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Administrația Finanțelor Publice sector 1, din care rezultă că obiectul controlul realizat în perioada 24.05.2011 – 7.09.2011 l-a constituit inclusiv în ce au constat prestările de servicii și activitățile aferente Convenției de conlucrare profesională între Societatea civilă de avocați „Sova și Asociații” și Cabinetul individual de avocat „P. V. V.”, Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul că aceste judecăți de valoare nu sunt lipsite total de o bază factuală; dimpotrivă, sunt întemeiate pe o bază factuală suficientă.

În ceea ce privește critica potrivit căreia intimații-pârâți au încălcat prevederile art. 2 din Codul Deontologic al Ziaristului care stipulează obligația oricărui jurnalist de a verifica din cel puțin 2 surse credibile veridicitatea informațiilor, înainte de a le da publicității, precum și pct. 4 din Rezoluția 1003/01.07.1993 referitoare la etica jurnalistică adoptată în România prin Hotărârea nr. 25/1994 a Camerei Deputaților, preluând niște informații din "auzite", pe care nu le-au verificat anterior redactării și publicării articolelor, Curtea o va respinge. În primul rând, se are în vedere faptul că articolul incriminat nu cuprinde acuzații factuale, ci judecăți de valoare, care se bazează pe un raport oficial, al iar în al doilea rând, faptul că instanța europeană a statuat în sensul că un jurnalist se poate baza în mod rezonabil pe un raport oficial, fără să mai fie nevoie să mai verifice el însuși exactitatea faptelor care fuseseră consemnate (cauza T. c. României, cererea nr. 3490/2003, Hotărârea din 19 iunie 2012, par. 50).

Prin urmare, Curtea constată că aprecierea tribunalului conform căreia întregul articol se situează la limitele rezonabile de exercitare a libertății de exprimare reprezintă o aplicare corectă în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C.civ. (1864) și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește cel de-al treilea articol intitulat „Ș.-P., o prietenie cimentată cu politică și afaceri comune”, tribunalul a reținut că acesta cuprinde judecăți de valoare la adresa activității publice politice a reclamantului, care au avut o bază factuală suficientă rezultată din asocierea reclamantului cu senatorul Ș. în cadrul firmei de avocatură.

Ca motive de nelegalitate, recurentul-reclamant contestă calificarea dată de tribunal afirmației că „social-democratul V. P. îi „datorează” un Mitshubishi utilizat pentru cursele de raliuri”, susținând că nu reprezintă o judecată de valoare, ci o afirmație factuală, care este contrazisă de declarația de avere a recurentului-reclamantul, potrivit căreia autoturismul Mitsubishi în cauza a fost cumpărat de către reclamant în anul 2009 prin contractarea unui împrumut încheiat cu BCR Leasing.

Critica este nefondată, Curtea constatând că tribunalul a calificat și această afirmație tot ca o judecată de valoare datorită contextului general al articolului în cadrul căruia este plasată, articol care dorește să sublinieze aspecte legate de legătura strânsă Ș.-P., afirmată în chiar titlul articolului. Această calificare este justă tocmai datorită utilizării cuvântului „datorează” în ghilimele, astfel că articolul s-ar putea referi inclusiv la utilizarea folosinței autoturismului, sub acest aspect tribunalul reținând în mod corect că din declarațiile de avere ale reclamantului rezultă deținerea autoturismului în leasing.

Nu este întemeiată susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia din declarațiile de avere reiese că a cumpărat autoturismul Mitsubishi în anul 2009, având în vedere declarațiile de avere aferente anilor 2008, 2009, 2010 și 2011, aflate la filele 136-156 din dosarul de fond.

În ceea ce privește articolul „Raliurile îi duc pe P. și pe Ș. la DNA”, tribunalul a reținut că afirmația „Președintele PSD, deputatul V. P., și șeful Comisiei de Arbitraj și Integritate Morală a partidului, senatorul D. Ș., urmează a fi cercetați de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Aceasta ca urmare a unei sesizări adresate procurorilor DNA de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)” are o bază factuală suficientă, constând în sesizarea penală privind activitatea derulată la complexurile Turceni și Rovinari

Ca motive de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut că afirmația în discuție este contrară adevărului, întrucât nu a existat și nu există o sesizare penală a ANAF pe numele reclamantului în cazul complexelor Turceni și Rovinari. Curtea va respinge această critică, având în vedere că la dosarul de fond (filele 14-16) reclamantul a depus un memoriu înregistrat la DNA sub nr. 7846/12.09.2011, în care la pct. 10 a arătat că „în data de 26 iulie a.c. biroul de presă al ANAF a convocat câțiva jurnaliști și le-a comunicat „pe surse” că în circa 2 ore vor sesiza oficial DNA privind implicarea mea în sponsorizări ilegale la Turceni și Rovionari”, ceea ce vine în sprijinul ideii că afirmația cuprinsă în articolul incriminat s-a bazat pe această sursă.

În ceea ce privește articolul „V. P. și D. Ș., în vizorul DNA”, tribunalul a reținut că acesta cuprinde atât declarația șefului ANAF, cât și cele declarate cu privire la acest aspect de reclamant, și a mai reținut că prin aducerea în atenția publicului asupra unor posibile atrageri a oamenilor politici în afaceri supuse unor cercetări judiciare se realizează rolul presei de gardian.

Ca motive de nelegalitate, recurentul-reclamant susține că apărarea reclamantului cu privire la existența unei declarații a lui Blejnar, seful ANAF, era relevantă și că intimații-pârâți au încălcat prevederile art. 2 din Codul Deontologic al Ziaristului care stipulează obligația oricărui jurnalist de a verifica din cel puțin 2 surse credibile veridicitatea informațiilor, înainte de a le da publicității precum și Rezoluția 1003/01.07.1993 referitoare la etica jurnalistică adoptată în România prin Hotărârea nr. 25/1994 a Camerei Deputaților.

Curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut și în acest caz inexistența unei fapte ilicite, având în vedere că însuși reclamantul a precizat în memoriul menționat mai sus că dorește să facă anumite precizări „având în vedere declarațiile repetate făcute în public de către (…) Blejnar S.” (fila 14 din dosarul de fond), ceea ce vine în sprijinul ideii că afirmațiile din articolul în discuție au avut la bază declarația șefului ANAF.

Având în vedere că în jurisprudența sa, instanța europeană a statuat în sensul că un jurnalist se poate baza în mod rezonabil pe un raport oficial fără să mai fie nevoie să mai verifice el însuși exactitatea faptelor care fuseseră consemnate (cauza T. c. României, cererea nr. 3490/2003, Hotărârea din 19 iunie 2012, par. 50), Curtea va respinge și cea de-a doua critică, având în vedere chiar susținerea reclamantului din memoriul adresat DNA potrivit căreia declarațiile șefului ANAF au fost publice și au fost făcute în mod repetat.

Curtea va respinge și critica potrivit căreia în mod greșit instanța nu a mai analizat și celelalte critici, privind existența sau nu a prejudiciului ori a legăturii de cauzalitate, deoarece condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. (1864) trebuie a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, iar neîndeplinirea uneia dintre cerințe face ca analiza celorlalte să fie lipsită de relevanță din punct de vedere juridic.

Pentru același considerent, nici instanța de față nu va analiza criticile din cadrul recursului referitoare la existența și întinderea prejudiciului, la raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și la existența vinovăției, deoarece în cele ce preced a constatat că decizia recurată este legală sub aspectul modului de aplicare a dispozițiilor art. 998-999 C.civ- (1864) și art. 10 din CEDO și a constatării că fapta ilicită nu există, ceea ce face ca ingerința în dreptul la libera exprimare al intimaților-pârâți să nu fie prevăzută de lege.

În ceea ce privește criticile referitoare la fapta intimatei-pârâte . Capital SRL, în aplicarea dispozițiile art. 30 alin. 8 din Constituția României, Curtea arată că toate considerentele expuse cu privire la faptele jurnaliștilor în calitate de autori ai articolelor incriminate sunt aplicabile și intimatei-pârâte . Capital SRL, în calitate de editor de presă, deoarece inexistența faptei ilicite a jurnaliștilor angajați ai editorului conduce în mod automat și la inexistența faptei ilicite a editorului de presă.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant P. V. V. împotriva deciziei civile nr. 1264A/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. C., M. V. F., V. C. M., V. M., V. M. C. și . Capital SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. G. C. Steluța M. M. A. M.

GREFIER,

M. D.

Red.dact.jud.MSC

Tehnored. PS/28.05.2014

2 ex./

Jud. apel: A.G.Țambulea

A. P.

← Anulare act. Decizia nr. 24/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 397/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act. Decizia nr. 24/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 397/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 366/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 119/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI