Revendicare imobiliară. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 369/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.123A
Ședința publică de la 21 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - G.-M. V.
***********
După casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanții-reclamanți M. D., M. G., M. T., R. P., toți cu domiciliul ales la SCAv.Ciubota/Roata P., în București, Splaiul Unirii nr.8, ..B, . și S. I., domiciliată în București, ..22, ., . și cu domiciliul ales la CAv.T. E., în București, ., ., ., de apelanții-pârâți Agenția D. Statului, cu sediul în București, ..43, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP-MB, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2 și de apelanții-intervenienți D. (fostă I.) P. și I. M. O. (moștenitorul defunctului D. F.), cu domiciliul în București, . nr.127-A, sector 1, împotriva sentinței civile nr.497/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, P. S. 1 prin Primar, cu sediul în București, ..9-13, sector 1 și Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, cu sediul în București, . la B. nr.4, sector 1, cauza având ca obiect „acțiune în constatare, revendicare”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 7 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14 martie 2014 și apoi la 21 martie 2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 09.03.1997, reclamanții S. I., M. D., M. T., M. G., R. P. și M. I., apoi intervenienții în interes propriu I. P. și D. F. prin cererea înregistrată la data de 18.04.2007, au chemat în judecată pe pârâții Agenția D. Statului, M. București, P. S. 1 București, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Stațiunea de C. - Dezvoltare, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta Agenția D. Statului să le lase reclamanților și intervenienților în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren de 4000 mp situată în intravilanul Municipiului București ( cu motivarea că Statul nu are un titlu de proprietate) și să se constate nulitatea absolută a actului de schimb încheiat între autorul reclamanților și fostul Minister al Agriculturii și Silviculturii ( cu motivarea că actul în baza căreia a fost încheiat, respectiv Decretul nr. 151/1950, a fost ilegal).
Prin sentința civilă nr. 494/2008, Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis, în parte, cererea reclamanților și a constatat nulitatea actului de schimb, reținând că Decretul nr. 151/1950 în baza căruia a fost încheiat actul de schimb de terenuri a fost neconstituțional, deoarece a urmărit comasarea terenurilor fără a ține cont de interesul proprietarilor și de voința acestora și fără a acorda o dreaptă despăgubire.
Prin decizia civilă nr. 98 din 10.02.2009, Curtea de Apel București ¬Secția a IV-a Civilă a desființat sentința menționată și a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de revendicare a terenului în litigiu.
Decizia Curții de Apel București a fost casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, prin decizia nr. 4077/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut că, prin admiterea apelului declarat de intervenienți, acestora li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, în condițiile în care ei erau beneficiarii unei dispoziții favorabile, prin care instanța de fond constatase nulitatea contractului de schimb și în care instanța nu a arătat considerentele pentru care a dispus casarea totală a sentinței.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr._ prin care a admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția D. Statului și a schimbat în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate. De asemenea, a respins ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și intervenienți, reținându-se că Decretul nr. 151/1950 în baza căruia a fost încheiat contractul de schimb și a cărui nulitate se solicită a fost constituțional, iar actul de schimb de terenuri este valabil încheiat.
Prin decizia civilă nr. 2247 din 27.03.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că instanța de apel trebuia să soluționeze cauza din perspectiva comparării titlurilor opuse de părți, dând preferință titlului mai bine caracterizat.
Prin decizia civilă nr.4494/15.10.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de reclamanții M. D., R. P., M. G., M. T. și de intervenienții D. P. și D. F. - decedat, continuat de moștenitorul I. M. O. împotriva deciziei nr.314A din data de 28 septembrie 2012 a Curții de Apel București Secția a IV -a civilă; s-a casat decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
În rejudecarea cauzei, s-au constat următoarele:
Apelantele pârâte nu au formulat critici directe împotriva dispoziției instanței de fond prin care a fost constată nelegalitatea Decretului nr. 151/1950, însă acestea sunt implicite în apelul declarat de M. Finanțelor, deoarece acesta a precizat că, chiar dacă s-ar reține ideea că Decretul nr. 151/1950 ar fi considerat abuziv, actul de schimb reprezintă voința părților, fiind respectate condițiile de fond și formă cerute de legea civilă pentru actele translative de proprietate asupra terenurilor.
Critica formulată de M. Finanțelor este ambiguă, deoarece neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950 atrage nulitatea absolută a actului de schimb, indiferent de respectarea condițiilor de fond și de formă ale contractului în sine - este de conceput, din punct de vedere juridic, existența unui contract legal încheiat în baza unei legi neconstituționale, fiind aplicabil principiul quod nullum est nullum producit effectum. De altfel, și instanța de fond a raționat în același mod, întrucât reținând neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950 nici nu a mai verificat dacă actul de schimb a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă, considerând astfel inutilă verificarea condițiilor interne ale actului în raport de constatarea neconstitutionalitătii Decretului nr._ în baza căruia a fost încheiat.
De aceea, având în vedere motivarea sentinței, apelantul M. Finanțelor a formulat o critică ce nu poate produce nici un efect, deoarece s-a referit la condițiile de fond și de formă ale actului de schimb (neanalizate de instanța de fond) acceptând implicit constatarea nelegalității Decretului nr. .151/1950, deși singurul motiv pentru anularea actului de schimb a fost constatarea nelegalității Decretului nr. 151/1950 - așa cum rezultă din sentință, fără nici un echivoc, neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950 face inutilă discutarea altor aspecte privind actul de schimb, care, în condițiile neconstituționalității menționate, ar fi lovit de nulitate în mod necondiționat.
Dar, pentru a da un efect criticii formulate de M. Finanțelor, instanța a analizat .inclusiv constituționalitatea Decretului nr.151/1950, iar pentru a califica astfel critica formulată a avut în vedere atât dispozițiile art. 84 C.proc.civ., principiul voinței reale a părții ce rezultă din întregul act și principiul în baza căruia orice act trebuie analizat în sensul în care poate produce un efect și nu în sensul în care nu ar produce nici un efect, deoarece, dacă instanta ar considera că M. Finantelor nu a criticat nici chiar implicit dispoziția instanței de fond de constatare a neconstituționalității Decretului nr. 151/1950, celelalte critici ar trebui respinse fără nici o altă analiză, simpla. constatare a neconstituționalității conducând la nulitatea actului.
De aceea, instanța s-a considerat învestită implicit și sub acest aspect, pentru a da un efect criticilor, în ansamblu.
Având în vedere atât cererile părților reclamante, cât și deciziile de casare, instanța a constatat că este învestită cu o acțiune în revendicare de drept comun, în care este necesară compararea titlurilor de proprietate ale părților din proces, în baza art. 480-481 Cod civil.
În acest context, atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și Agenția D. Statului au calitate procesuală, deoarece Agenția D. Statului se află în posesia bunului, iar M. Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului, introdus în judecată de intervenienți, este chemat să se apere asupra legalității și constituționalității unui act emis de legiuitor, Decretul nr. 151/1950. Astfel, criticile din ambele apeluri ale pârâților privind lipsa calității procesuale au fost respinse.
Pe fondul cererilor părților, instanța a Constatat că Decretul m. 151/1950 este constituțional în raport de art. 6 din Legea nr. 213/1998, întrucât:
Constituția din anul 1948 prevedea în art.8 protecția proprietății particulare, iar decretul nu a încălcat dispoziția constituțională, ci chiar i-a dat eficiență, întrucât terenul proprietatea autorilor reclamanților nu a fost confiscat sau naționalizat, ci a fost recunoscut ca valoare juridică și a constituit, în virtutea acestei recunoașteri, obiect al unui contract de schimb încheiat chiar cu autoritățile de la acea vreme. În același timp, Constituția din anul 1948 prevedea încurajarea cooperației sătești și crearea de "întreprinderi agricole" pentru" a stimula ridicarea agriculturii", iar decretul a concretizat chiar acest proces, prin " comasarea de terenuri" și pentru eliminarea "proprietății parcelare fărâmițate" și "asigurarea condițiunilor cele mai prielnice pentru întovărășirile agricole".
În aceste condiții, Decretul nr.151/1950 nu doar că nu a încălcat dispozițiile Constituției din anul 1948, ci chiar s-a aflat în deplină concordanță cu aceasta .
Nu s-a analizat neconcordanța invocată de reclamanți dintre dispozițiile Decretului nr.151/1950 și Codul civil din acea perioadă, cu motivarea că aceștia nu au invocat dispozițiile neconcordante, care să poată fi cercetate .
Nerespectarea art. 5 din Decretul nr.151/1950, privind diferența suprafețelor de teren schimbate, nu poate constitui motiv de nulitate a actului, în conditiile în care schimbul a fost ratificat de autorul reclamanților în fața autorității locale și a notarului public, fapt care nu poate fi interpretat decât sub forma unui acord al celor doi proprietari pentru suprafețele schimbate. Semnând actul, fostul proprietar a achiesat la prevederile sale și, consfințind voința părților în aplicarea unui text legal, acesta nu poate fi apreciat altfel decât valabil.
Actul ar fi fost considerat valabil încheiat, potrivit art. 7 din Decretul nr.151/1950, chiar și în lipsa semnăturii autorului reclamanților și al intervenienților, dar numai într-o atare situație s-ar fi putut accepta nulitatea prin vădita înfrângere a voinței unuia dintre proprietarii coschimbași.
S-a constatat că titlul de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți și de intervenienți aparține statului, iar reclamanții și intervenienții nu justifică în prezent nici un titlu de proprietate asupra acestuia, ceea ce impune respingerea acțiunii în revendicare, ca neîntemeiată, ca urmare a respingerii, ca neîntemeiate a tuturor celorlalte capete de cerere.
Față de cele menționate, instanța a admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția D. Statului și a schimbt sentința, în sensul că a respins în totalitate cererea formulată de reclamanți și de intervenienți.
Pentru aceleași motive au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de intervenienți.
Având în vedere că s-a pronunțat în integralitate asupra fondului cauzei, :instanța a considerat inutilă pronunțarea asupra unor aspecte legate de calitatea procesuală a pârâților sau asupra unor aspecte de admisibilitate a cererii, considerate depășite, prin analizarea fondului cauzei. Este evident că s-a considerat cererea ca fiind admisibilă, în totalitatea ei și, de asemenea, că toate părțile din proces au calitate procesuală, cel puțin pentru un capăt de cerere dintre cele patru formulate de reclamanți, și nu s-a considerat relevantă pentru prezenta cauză detalierea asupra calității procesuale a părților cu privire la fiecare capăt de cerere în parte, dată fiind soluția asupra fondului cauzei. De asemenea, tehnica de redactare a dispozitivului sentinței atacate face imposibilă modificarea parțială, fără riscul de a trimite în ambiguitate întreaga hotărâre pronunțată, astfel că a optat pentru clarificarea soluției, în sensul rezultat din dispozitivul deciziei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și intervenienții.
Înalta Curte a constatat prin decizia nr 4494/15 octombrie_ că recursurile sunt fondate și a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, în considerarea argumentelor ce succed:
Instanța de apel a constatat că apelantele pârâte nu au formulat critici directe împotriva dispoziției instanței de fond prin care a fost constatată nelegalitatea Decretului nr. 151/1950, însă acestea sunt implicite în apelul declarat de M. Finanțelor, deoarece s-a precizat că, chiar dacă s-ar retine ideea că Decretul nr. 151/1950 ar fi considerat abuziv, actul de schimb reprezintă voința părților, fiind respectate condițiile de fond și formă cerute de legea civilă pentru actele translative de proprietate asupra terenurilor.
Plecând de la motivarea sentinței primei instanțe în constatarea nulității actului de schimb, care se grefează pe principiul quod nullum est nullum producit effectum, în condițiile neconstituționalității Decretului nr. 151/1950 în baza căruia a fost încheiat, nemaiverificându-se dacă actul de schimb a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă, instanța de apel reține că această critică formulată de M. Finanțelor este ambiguă și nu poate produce nici un efect, deoarece s-a referit la condițiile de fond și de formă ale actului de schimb (neanalizate de instanța de fond) acceptând implicit constatarea nelegalității Decretului nr. 151/1950.
Cu toate acestea, sub argumentul de a da un efect criticii formulate de M. Finanțelor, instanța a analizat inclusiv constituționalitatea Decretului nr.151/1950, iar pentru a califica astfel critica formulată a făcut trimitere la dispozițiile arte 84 C.proc.civ., principiul voinței reale a părții ce rezultă din întregul act și principiul în baza căruia orice act trebuie analizat în sensul în care poate produce un efect și nu în sensul în care nu ar produce nici un efect. Pentru aceste considerente s-a arătat că dacă instanta ar considera că M. Finanțelor nu a criticat nici chiar implicit dispoziția instanței de fond de constatare a neconstituționalității Decretului nr. 151/1950, celelalte critici ar trebui respinse fără nicio altă analiză, simpla constatare a neconstitutionalitătii conducând la nulitatea actului - considerându-se investită - implicit și sub acest aspect, pentru a da un efect criticilor, în ansamblu.
Procedând în acest fel, instanța de apel a încălcat formele de procedură în condițiile arte 105 alin.2 C.proc.civ., ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 5 C.proc.civ. și arte 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
a. Prin cererea de apel formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a invocat, în principal, lipsa calității procesual pasive.
În subsidiar, în măsura în care nu se reține această excepție, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a constatat nulitatea actului de schimb, iar în justificarea acestei critici s-a arătat că: chiar dacă s-ar reține ideea că Decretul nr. 151/1950 ar fi considerat abuziv, actul de schimb încheiat reprezintă voința părților, fiind respectate condițiile de fond și formă cerute de legea civilă pentru actele translative de proprietate asupra terenurilor; acest act de schimb a fost încheiat personal de autorul reclamanți lor, respectiv intervenienților și de către delegatul Ministerului Agriculturii și Silviculturii, fiind autentificat prin procesul-verbal nr._/28 iulie 1958 al notariatului de Stat al Raionului Stalin și transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Raionului Stalin sub nr. 355/29 septembrie.1958; ca urmare, nu se poate reține nici cauza de nulitate a actului de schimb, voința părților rezultând în mod neechivoc din partea finală a actului de schimb.
b. Concluzia instanței de apel nu este corectă în ceea ce privește interpretarea pe care o dă conținutului cererii de apel formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Mai mult, se reține o motivare implicită a acestei cereri de apel, în condițiile în care se constată, totodată, că prin referirea la condițiile de fond și de formă ale actului de schimb (neanalizate de instanța de fond) se acceptă de către apelantul-pârât, implicit, constatarea nelegalității Decretului nr. 151/1950.
Potrivit art. 295 alin. 1 C.proc.civ., instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, iar acestea sunt cele care rezultă din conținutul cererii de apel - dispoziții ce înlătură considerentele referitoare la interpretarea actului juridic; inclusiv din perspectiva aprecierii voinței reale a părții care ar rezulta din cuprinsul cererii de apel,concluzia instanței nu este susținută, în condițiile în care se reține și că prin referirea la condițiile de fond și de formă ale actului de schimb (neanalizate de instanța de fond) se acceptă implicit constatarea nelegalității Decretului nr. 151/1950.
Dispozițiile art. 84 C.proc.civ. permit recalificarea unei căi de atac denumită greșit, ipoteză care nu se poate reține în cauză.
În condițiile în care, cu încălcarea art. 287 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care prima instanță ar fi constatat greșit neconstituționalitatea decretului în baza căruia a fost încheiat actul de schimb, instanța a depășit limitele de învestire (modul de soluționare fiind grefat pe respectarea cerințelor de fond și de formă ale actului de schimb, impuse de decretul reținut astfel constituțional ), ceea ce atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 5 C.proc.civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
3. Față de cele reținute mai sus sub pct. 2, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat în cauză, în soluționarea impusă prin ultima decizie de recurs, cu respectarea limitelor fixate prin cererea de apel formulată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a efectelor dezlegărilor din sentința primei instanțe, necontestate.
În acest context, cu aplicarea art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 5 C.proc.civ. art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel are va avea în vedere și celelalte critici formulate, ținând cont totodată și chestiunile pe care le-a dezlegat, necontestate în dosarul de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate de părți dar și prin prisma cerințelor impuse de decizia nr 4497/15.10.2013 pronunțată de ICCJ Curtea constată următoarele.
Prin decizia sus menționată a ICCJ s-a constatat nerespectarea limitelor fixate de părți prin cererile de apel dar și a efectelor dezlegărilor necontestate de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare Curtea va analiza fiecare apel ,ținând cont de dezlegările date de ICCJ.
Prin apelul formulat de către Ministerul Finanțelor Publice se invocă în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia iar în subsidiar greșita admitere a constatării nulității actului de schimb în condițiile în care s-au respectat condițiile de fond și de formă, cu referire specială la voința părților.
Curtea constată că ,în condițiile în care prima instanță omisese a se pronunța pe capătul de cerere privind revendicarea nu se impunea critica pe acest aspect fiindu-i favorabilă situația nesoluționării revendicării. Prin urmare nici o altă dezlegare dată de prima instanță în ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi socotită ca intrând în puterea lucrului judecat.
Critica privind lipsa calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice este nefondată. Calitatea sa procesuală pasivă derivă din calitatea sa de reprezentant al Statului Român într-un proces în care se invocă nulitatea absolută pentru nelegalitate și neconstituționalitate a unui act emis de legiuitor, respectiv Decretul nr 151/1950.
Cea de a doua critică este fondată ceea ce va conduce la admiterea prezentului apel.
Curtea retine ca potrivit art. 5 din Decretul 151/1950 schimburile de terenuri se vor face la suprafețe egale iar alin. 2 prevede ca "schimburile aprobate sunt obligatorii pentru toți proprietarii ale caror terenuri sunt supuse comasării". Art. 7 din Decretul 151/1990 prevede ca "actele de schimb vor fi formulate potrivit contractelor tip ce vor fi alcatuite de M. Agriculturii. Ele vor fi obligatorii pentru părțile interesate chiar atunci când vor fi semnate de către una din acestea. In acest caz, ele vor fi opozabile terților, daca vor fi prevăzute cu mentiunea Sfaturilor Populare comunale, in raza carora se afla loturile supuse schimbului, ca schimbul a fost aprobat potrivit decretului de fata ", deci din interpretare acestui articol reiese ca numai in cazul in care nu este semnat de una dintre parti, pentru opozabilitatea schimbul trebuie sa fie prevazut cu mentiunea Sfaturilor Populare.
Din conținutul contractului de schimb rezultă însă că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 151/1950, pe formulare tip aprobate de M. Agriculturii, semnate de ambele părți cu mențiunea că schimbul s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ, reprezentând voința părților.
Actul de schimb respecta condiții impuse de legea aplicabile la momentul respectiv și prin urmare nu se impune anularea lui.
Apelul formulat de Agenția D. Statului cuprinde critici asemănătoare în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actului de schimb și în plus se susține ca fiind lipsită de finalitate această constare față de ADS care este străină de actul a cărui nulitate se solicită a fi constată.
Răspunzând criticii privind lipsa calității procesuale pasive a ADS ,Curtea constată că este nefondată ,acesta fiind unitatea deținătoare a bunului și prin urmare cel obligat la lăsarea posesiei în cadrul acțiunii în revendicare este în primul rând posesorul.
Apelul formulat de intervenienții I. P. și D. F. cuprinde critici referitoare la greșita admitere a excepțiilor lipsei calității procesual pasive a pârâților M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL,MUNICIPUL S. 1 prin primar și STATIUNEA DE C.-DEZVVOLTARE pentru POMICULTURA BANEASA
Cea de a doua critică privește greșita respingere ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare .
În ceea ce privește prima critică Curtea constată că este nefondată,părțile respective nefiind părți în actul a cărui nulitate se solicită și în plus nici nu dețin posesia imobilului în litigiu.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare ,se constată că această chestiunea fost deja dezlegată ca urmare a desființării în totalitate a sentinței în baza deciziei nr 98/10.02.2009 C. secția a I. a civilă, iar prin decizia ICCJ nr 4077/29.06.2010 motivul desființării privește doar nemotivarea capătului de cerere privind constatarea nulității actului de schimb.
În fine cel de-al patrulea apel formulat de reclamanți privește aplicarea greșită a legii cu referire la art 6 alin 2 din Legea nr 213/1998, art 9 alin 1din Legea nr 1/2000 care sunt aplicabile în opinia acestora terenurilor proprietate de stat . În esența instanța trebuia mai întâi să se pronunțe mai întâi asupra nulității actului de schimb .
De asemenea, se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 480 cod civil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea actului de schimb Curtea constată că este nefondat având în vedere cele ce urmează.
Curtea reține că autorul reclamanților a cedat o suprafață de teren în favoarea statului, în schimbul unei suprafețe de teren echivalente, pe care a primit-o în schimb, iar contractul de schimb a fost legal încheiat, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă în condițiile impuse de Decretul nr. 151/1950, în baza căruia a fost încheiat. De altfel prin cererea introductivă reclamanții nu au criticat decât în mod generic lipsa condițiilor de valabilitate a actului de schimb, singura referire concretă fiind aceea că nu s-a realizat condiția de a se realiza schimbul la suprafețe egale și aceeași calitate a terenurilor. Desigur legiuitorul a urmărit ca prin sintagma suprafețe egale și de aceeași calitate să se asigure echitatea schimbului. Același principiu al echității impune însă ca la valori inegale suprafețe de teren să fie corespunzătoare. Nefiind probată valoarea inegală a terenurilor schimbate nu se poate reține critica ce privește încălcarea principiului echității avut în vedere de legiuitor.
Critica privind neconstituționalitate decretului 151/1950 este nefondată în condițiile art 6 din Legea 213/1998.De asemenea au fost respectate tratatele internaționale la care România era parte la data schimbului întrucât în schimbului bunului avut părțile au primit un alt bun în echivalent.
În ceea ce privește neconcordanța dispozițiilor Codului civil cu ale decretului nr 151/1950 în condițiile în care nu se invocă pe primul capăt de cerere dispozițiile neconcordante ,critica este pur formală. În ceea ce privește referirea la art 480 cod civil nu se constată o încălcare a dreptului de proprietate al reclamanților în condițiile în care însuși acest text determină limitele acestuia în raport cu prevederile legale, prevederi ce în cauza s-a constatat că nu au fost încălcate.
Prin urmare ,titlul de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți și de intervenienți aparține statului, iar reclamanții și intervenienții nu justifică în prezent nici un titlu de proprietate asupra acestuia.
Deși în cadrul acțiunii de revendicare în temeiul art 480 cod civil se impune compararea titlurilor ținând cont de criteriile de preferabilitate, în speță, constatându-se că ambele părți dețin titluri de proprietate valabile ca urmare a realizării schimbului ,de soarta capătului de cerere privind constatarea nulității schimbului depinde și soarta acțiunii în revendicare, și drept consecința și aceasta va fi respinsă. Prin urmare și critica privind aplicarea unor temeiuri de drept ce privesc proprietatea de stat este nefondată ca urmare a constatării valabilității titlului statului asupra terenului în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererile de apel formulate de apelanții pârâți Agenția D. Statului cu sediul în București, ..43, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP-MB, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2 împotriva sentinței civile nr.497/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, P. S. 1 prin Primar, cu sediul în București, ..9-13, sector 1 și Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, cu sediul în București, . la B. nr.4, sector 1.
Schimbă în tot sentința apelată.
Respinge cererea formulată de apelanții reclamanți M. D., M. G.,M. T.,R. P.,toți cu domiciliul ales la SCAv.Ciubota/Roata P., în București, Splaiul Unirii nr.8, ..B, . și S. I., domiciliată în București, ..22, ., . și cu domiciliul ales la CAv.T. E., în București, ., ..1, ., sector 3 și de apelanții intervenienți D. (fostă I.) P. și I. M. O. (moștenitorul defunctului D. F.), cu domiciliul în București, . nr.127-A, sector 1 împotriva aceleiași sentințe.
Respinge ca nefondate cererile de apel formulate de apelanții S. I., M. D., M. G., M. T., R. P., M. I., I. P. și D. F. (decedat) continuat de moștenitorul I. M. O..
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. C. C. M. S.
GREFIER
G. - M. V.
RED.FC/09.04.2014
Tehnored.MȘ/ 15 ex.
31.03.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 397/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 366/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
