Acţiune pauliană. Decizia nr. 1795/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1795/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 5880/4/2011
Dosar nr._
(1463/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1795
Ședința publică de la 27.11.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă S. J., împotriva deciziei civile nr. 288 A din 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. L. și C. A. și cu intimatul pârât R. B..
P. are ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul R. B., în calitate de reprezentant al recurentei pârâte S. J., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 37 din dosar și avocatul Hugo Vitzman, în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți C. L. și C. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 37 din dosar, lipsind intimatul pârât R. B..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și timbrul judiciar corespunzător, pe care instanța le anulează.
Avocatul intimaților reclamanți C. L. și C. A. solicită a se lua act că înțelege să invoce un incident procedural. Astfel, la termenul anterior, a considerat că instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor referitoare la taxa judiciară de timbru, respectiv a art. 38, constatând o diferență neplătită în calea de atac a apelului, însă urmează a se observa că prin încheierea de ședință, s-a pus în vedere părților pe care le reprezintă să completeze taxa judiciară cu suma de 2834 lei.
Percepția s-a a fost în sensul că urmează să se dispună prin dispozitivul hotărârii ce se va pronunța cu privire la acest aspect.
Curtea precizează faptul că a informat părțile cu privire la acest aspect.
Avocatul intimaților reclamanți C. L. și C. A. arată că nu înțelege să solicite aplicarea dispozițiilor art. 281 din Codul de procedură civilă, ci a dorit să se lămurească această chestiune.
Pe de altă parte, consideră că, în opinia sa, recursul nu conține altceva decât o nemulțumire asupra soluției pronunțate de instanța de apel, nu cuprinde niciun motiv de nelegalitatea, nu se face nici o trimitere la un text legal și care să îngăduie încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă. Este o nemulțumire a părții adverse asupra modului în care s-au administrat probele, singurul text legal invocat de partea adversă se referă la dispozițiile art. 1169 din vechiul Cod civil.
Solicită a se lua act că înțelege să invoce nulitatea recursului prin raportare la dispozițiile sart. 3021 alin. 1 lit. c din Codul de procedură civilă.
Avocatul recurentei pârâte solicită respingerea excepției nulității recursului ca neîntemeiat. Arată că a invocat trei motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, un prim motiv de recurs vizează nepronunțarea instanței de apel asupra unei apărări. D. fiind faptul că este vorba despre o apărare esențială a acțiunii revocatorii, care făcea posibilă o soluție de infirmare sau confirmare a faptului că ea poate să fie admisă, apreciază că mai degrabă trebuia să încadreze acest motiv de recurs în prevederile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Celelalte două motive de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pe considerentul că acțiunea revocatorie, în afară de faptul că este reglementată ca atare, condițiile ei în mod expres nu sunt reglementate nicăieri. Având în vedere că jurisprudența și doctrina au creat niște condiții de principiu ale acțiunii revocatorii și în situația în care a formulat critică pe admiterea apelului pe acest considerent, este evident că nu poate face apel la un text substanțial expres. Nu există text substanțial care să descrie condițiile în care poate fi promovată o acțiune revocatorie.
Avocatul intimaților reclamanți C. L. și C. A. solicită a se observa că dispozițiile art. 975 din vechiul cod civil reglementează acțiunea revocatorie, însă, în speța de față este vorba despre nemulțumirea părții adverse de modul în care s-a judecat. Din punctul său de vedere, cele trei motive de recurs formulate în cauză vizează chestiuni care anterior modificării Codului de procedură civilă se încadrau în dispozițiile art. 304 pct. 10 din codul de procedură civilă și care a fost abrogat.
Curtea deliberând, constată că din lecturarea motivelor de recurs acestea pot fi încadrate cel puțin în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, teza referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor legale privind acțiunea revocatorie, situație în care va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului.
Arată că potrivit jurisprudenței și doctrinei, ca și premisă a acțiunii revocatorii, trebuie să existe și să probezi o fraudă a contractantului, respectiv o complicitate la fraudă.
Nu se poate considera că debitorul R. B. a comis o fraudă, în condițiile în care vinde un imobil în legătură cu care a făcut un contract de vânzare cumpărare. Nu mai este vorba despre o încălcare a unei dispoziții contractuale sau de forța obligatorie a contractului și din această statuare se descoperă că orice debitor care își încalcă obligația contractuală poate fi chemat în judecată și să se poată spune ca prim motiv al acțiunii că a comis o fraudă.
Pe de altă parte, consideră că acest contract încheiat între R. B. și intimații C., nu are niciun efect asupra recurentei de astăzi.
Împrejurarea reținută de către instanța de apel, în sensul că recurenta pârâtă nu a luat în considerare mențiunea din cartea funciară privind notarea antecontractului, apreciază că nu prezintă relevanță în analiza condiției „complicității la fraudă”. Consideră că intimatul C. L. putea să opteze pentru a conveni cu debitorul său R. B. o interdicție de vânzare la încheierea antecontractului și care să fie notată în cartea funciară. În situația existenței unei interdicții de vânzare, înseamnă că s-a instituit, contractual, o incapacitate de vânzare și conceptul de fraudă ar fi apreciat și prin această prismă, iar dacă nu s-a instituit niciun fel de incapacitate de vânzare, consideră că nu se poate vorbi despre fraudă.
Având în vedere că în speța dedusă judecății, cauzele legale de indisponibilitate nu există, ca de altfel nici incapacitatea convențională, situație în care singurul impediment care o mai putea opri pe recurentă să încheie contractul de vânzare cumpărare era acela de a nu frauda dreptul creditorului R. B.. P. că părțile erau în proces, recurenta a crezut că trebuie să deceleze acțiunea sa subiectivă, care circumscrie și definește acțiunea de fraudă.
Învederează faptul că intimații reclamanți nu au administrat nici o probă cu privire la atitudinea subiectivă a debitorului la data încheierii contractului, respectiv a faptului că recurenta pârâtă avea cunoștință că debitorul R. B. urmărește o stare de insolvabilitate.
O altă condiție esențială în materia acțiunii revocatorii este aceea ca debitorul să-și fi provocat sau mărit insolvabilitatea, aspect care nici măcar nu a fost tratat de instanța de apel.
Solicită obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Avocatul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Solicită a se avea în vedere că argumentele referitoare la inexistența notării interdicției în cartea funciară și unde a fost notat doar antecontractul, sunt invocate la acest moment, ele nu se regăsesc menționate prin motivele de recurs, sens în care înțelege să invoce tardivitatea acestui motiv de recurs.
În ceea ce privește motivele de recurs expuse în scris, solicită a se avea în vedere următoarele argumente în respingerea acestora:
Urmează a se avea în vedere că prin probele administrate în cauză s-a dovedit că situația evocată prin acțiunea introductivă corespunde realității.
În speță, este vorba despre două imobile, respectiv un apartament situat în București, Calea Plevnei și un teren în suprafață de 564,38 mp situat în M.; ambele bunuri au fost promise spre vânzare și pentru ambele
s-a încasat la semnare prețul integral. La momentul la care debitorul R. B. a fost somat să se prezinte la notariat pentru încheierea actelor în formă finală, acesta a refuzat, motiv pentru care intimații reclamanți au fost nevoiți să introducă pe rolul instanței o acțiune prin care părțile au solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, pentru a suplini consimțământul intimatului R. B..
Pe parcursul procesului, cu toate că intimații reclamanți au procedat la notarea antecontractul de vânzare cumpărare în cartea funciară, debitorul R. B., cu toate că încasase suma de 100.000 euro, reprezentând prețul integral al imobilului, a vândut bunurile către recurenta de astăzi, care și-a asumat riscul de a le dobândi în această situație.
Consideră că este complet lipsită de conținut afirmația referitoare la inexistența îndeplinirii celor patru condiții ale acțiunii pauliene. Se referă în primul rând la faptul că intimații reclamanți au respectat cu scrupulozitate jurisprudența existentă iar cât pricește primul motiv de recurs ce vizează crearea unei stări de insolvabilitate, urmează a se avea în vedere că a dovedit prin înscrisurile anexate la dosar că încă cu patru ani înainte de aceste evenimente intimatul R. B. și-a creat propria stare de insolvabilitate, în sensul că și-a înstrăinat toate bunurile. Urmare a demersurilor pe care le-au făcut inclusiv instanțele de judecată, s-a constatat că singurul bun pe care îl mai deținea intimatul pârât a fost înstrăinat cu 4 ani înainte.
Recurenta pârâtă, asumându-și cumpărarea unui bun litigios, în condițiile în care prețul fusese achitat integral, putea verifica la Administrația Financiară faptul că intimatul R. B. nu mai deținea în proprietate niciun fel de bunuri.
Referitor la probarea intenției de fraudă, urmează a se observa că este mai mult decât evidentă intenția pârâtului R. B. de a-și crea acea stare de insolvabilitate și faptul că acesta a acționat în mod conștient, aspecte dovedite de către intimații reclamanți.
Condiția insolvabilității reprezintă un aspect concret, care privește obligațiile în bani atunci când se discuită de insolvabilitate. Aceasta se analizează în cazul debitorilor care aveau obligații bănești, aspect ce nu este incident în cauza de față.
Urmează a se avea în vedere că actul fraudat de către debitor era un antecontract de vânzare cumpărare privitor la un imobil și pe care aceasta a încercat să și-l scoată din propriul patrimoniu și să îi păgubească pe intimații reclamanți, prin vânzarea bunului la un preț mult mai mic.
Pe de altă parte, urmează a se avea în vedere că nu intimatul pârât este cel care se apără, ci recurenta pârâtă formulează apărări în cauză. A dovedit existența fraudei în privința ambilor cocontractanți, care au cunoscut împreună rezultatul păgubitor al acțiunii lor.
Arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare exista o creanță, certă lichidă și exigibilă. Prejudicierea constă în faptul că nu s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare potrivit obligației asumate în condițiile în care prețul a fost plătit integral.
Cu privire la neîntrunirea condițiilor existenței fraudei în persoana ambilor cocontractanți, altfel denumită „complicitate la fraudă” a recurentei pârâte, față de care intimații au fost nevoiți să introducă o altă acțiune pentru a aduce bunurile în patrimoniul acestei părți, consideră că nu se poate ignora faptul că în pofida unei înscrierii în cartea funciară a antecontractului de vânzare cumpărare, de unde reieșea foarte clar că intimații au achitat întreg prețul contractual și corelativ urmau să primească dreptul de proprietate asupra imobilului, recurenta pârâtă a fost de acord să cumpere în aceste condiții, asumându-și orice risc ce ar decurge din faptul încheierii acestui antecontract de vânzare cumpărare.
Solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe judiciare achitate pe parcursul întregului proces.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.07.2010, la Judecătoria M., reclamanții C. L. ȘI C. A. au chemat în judecată pe pârâtul R. B. și au solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 564,389 mp., situat în M., . Municipal, C, reprezentând lotul nr. 6, nr. cadastral 2133, intabulat în C.F. nr. 5027/N a localității M., județul C. și pe cale de consecință să fie obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie acest imobil.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții, în calitate de promitenți cumpărători, au încheiat cu pârâtul, în calitate de promitent vânzător, antecontractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP sub nr. 963/21.04.2010, act prin care pârâtul s-a obligat să vândă reclamanților terenul menționat, până cel târziu la data de 15.07.2010.
S-a mai arătat că au achitat, la data antecontractului de vânzare cumpărare, prețul integral al terenului în sumă de 100.000 euro.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin antecontractul de vânzare cumpărare, motiv pentru care reclamanții l-au notificat să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare referitor la terenul în litigiu, însă pârâtul nu s-a prezentat după cum rezultă din încheierea de certificare de fapte nr. 3745/16.07.2010.
În drept, au fost invocate de către reclamanți disp. art. 969 C. civ., art. 1073 C. civ. și art. 5 alin. 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr.318/07.02.2011 pronunțată de Judecătoria M. a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocate de pârât prin întâmpinare, fiind admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei M. invocată de pârât, astfel că s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.
La această instanță, cauza a fost înregistrată în dosarul nr._ .
Reclamanții au depus la dosar la data de 20.09.2011 o cerere completatoare prin care au solicitat: 1.introducerea în cauză în calitate de pârâtă a terțului cumpărător al imobilului în litigiu – numita S. J.; 2.revocarea (desființarea) contractului de vânzare cumpărare autentificat de BNP G. G. sub nr. 26/03.02.2011, contract ce a fost încheiat de pârâtul R. B., debitor vânzător cu terța cumpărătoare S. J., cu consecința revenirii bunului în patrimoniul vânzătorului.
S-a arătat în cererea completatoare că deși reclamanții au notat antecontractul în cartea funciară, pârâtul R. B., care încasase de la cumpărători prețul integral al imobilului de 100.000 euro, a procedat la vânzarea terenului către numita S. J. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP sub nr. 26/03.02.2011, realizându-se astfel fraudarea intereselor reclamanților C..
Au mai arătat aceștia că pârâtul R. B. a procedat în același mod și în privința unui apartament situat în București pe care se obligase să-l vândă inițial reclamanților, încasând de la aceștia la momentul întocmirii antecontractului de vânzare cumpărare prețul integral în cuantum de 200.000 euro, după care imobilul a fost vândut pe bază de act autentic notarial numitei S. J..
Terța cumpărătoare, S. J., avea cunoștință de existența antecontractului de vânzare cumpărare autentificat de BNP sub nr. 963/21.04.2010 întrucât a fost notat în C.F. nr._ M. prin încheierea din data de 29.04.2010.
În drept, au fost invocate de către reclamanți prev. art. 975 C.civ. care reglementează acțiunea pauliană.
Prin sentința civilă nr. 2190/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria sector 4 București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
Prima instanță a reținut în considerente că prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP sub nr. 963/21.04.2010, R. B. și-a asumat către reclamanții C. obligația de a le transmite dreptul de proprietate, asupra imobilului teren în suprafață de 564,38 mp. situat în M. și că potrivit antecontractului, ambele părți s-au obligat să se prezinte la notariat la data de 15.07.2010 pentru încheierea actului în formă autentică.
În antecontractul de vânzare cumpărare s-a consemnat primirea de către promitentul vânzător a prețului de la promitenții cumpărători pentru imobilul teren, în cuantum de 100.000 euro, iar în cartea funciară a fost notată mențiunea referitoare la existența antecontractului de vânzare cumpărare din 21.04.2010.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat de BNP sub nr. 26/03.02.2011, vânzătorul R. B. a transmis către cumpărătoarea S. J., dreptul de proprietate referitor la terenul situat în M., înstrăinat inițial către reclamanții C..
Potrivit disp.art. 27 din Legea nr. 7/1996 notarea în cartea funciară a antecontractului de vânzare cumpărare nr. 962/2010 a produs drept efect opozabilitatea actului față de terți.
Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 975 C. civ,. privind revocarea contractului autentic de vânzare cumpărare încheiat de pârâtul R. B. cu numita S. J., așa încât bunul nemaigăsindu-se în patrimoniul vânzătorului nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cum se solicită de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C., arătând că instanța de fond a interpretat în mod eronat prev. art. 27 din Legea nr. 7/1996, astfel că nu s-a avut în vedere împrejurarea că, dată fiind notarea în cartea funciară a existenței antecontractului de vânzare cumpărare, intimata pârâtă S. J. nu poate invoca inopozabilitatea actului pe care l-a nesocotit și ca atare nu se poate prevala de dobândirea în mod valabil a proprietății asupra terenului.
S-a mai susținut că prima instanță a considerat în mod greșit faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii pauliene reglementată de prev. art. 975 C. civ., sens în care a fost respinsă cererea de revocare a actului autentic notarial perfectat de pârâții R. B. și S. J., cu privire la terenul în suprafață de 564,38 mp. situat în orașul M..
Prin decizia civilă nr.288/A/10.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în majoritate, a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea completată; a desființat în tot contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.26/03.02.2011 de către B.N.P. G. G. încheiat de R. B. în calitate de vânzător și S. J. în calitate de cumpărătoare; a constatat intervenită vânzarea cumpărarea între reclamanta C. A., în calitate de cumpărătoare și pârâtul R. B. în calitate de vânzător având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 564,38 mp., situat în M., . Municipal, reprezentând lotul nr.6, Județul C., având nr. cadastral 2133, intabulat în C.F. nr.5027 a localității M., Județul C., prezenta decizie urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare; au fost obligați intimații pârâți la_ lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că antecontractul de vânzare cumpărare nr. 963/21.04.2010 privind terenul în suprafață de 564,38 mp. situat în M. a fost notat în cartea funciară, astfel că actul a devenit opozabil față de terțele persoane, după cum stabilesc disp. art. 27 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, impunându-se ca acest act să fie respectat de către terți referitor la drepturile și obligațiile care decurg din antecontractul de vânzare cumpărare.
Or, în condițiile în care pârâtul intimat R. B. - parte în antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect terenul în litigiu a încheiat cu o terță persoană un contract autentic de vânzare cumpărare referitor la același imobil, ignorând astfel obligația de „a face” ce decurge din antecontractul notat în cartea funciară, această situație atrage pentru terța persoană, în speță intimata pârâtă S. J., imposibilitatea de a susține inopozabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare trecut în cartea funciară și ca atare de a pretinde faptul că a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate referitor la imobilul teren.
Reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp. art. 975 C.civ. care reglementează acțiunea pauliană, text care dă posibilitatea creditorilor să atace actele viclene făcute de debitori în prejudicierea drepturilor lor, în speță, reclamanții C. având calitatea de creditori ai obligației de „a face” generată de antecontractul de vânzare cumpărare referitor la terenul situat în orașul M..
În raport de materialul probator al cauzei, tribunalul a considerat că este fondată critica din apel privitoare la întrunirea condițiilor pentru exercitarea acțiunii pauliene de către reclamanți, astfel că cererea de revocare a actului autentic notarial făcut în mod viclean de către pârâtul debitor R. B. este justă, fiind astfel admisă.
Referitor la aceste cerințe impuse de lege, s-a reținut că reclamanții creditori C. dețineau la momentul încheierii actului autentic atacat o creanță certă, lichidă și exigibilă constând în dreptul de a obține întocmirea contractului de vânzare cumpărare privitor la terenul situat în M. în formă autentică, sub acest aspect menționându-se în antecontract că cel mai târziu la data de 15.07.2010 va fi perfectat actul autentic notarial.
Pe de altă parte, s-a apreciat că este evidentă acțiunea frauduloasă desfășurată de către intimatul debitor R. B., care după ce a încasat de la reclamanții C. prețul vânzării de 100.000 euro pentru terenul în litigiu a vândut mai departe același teren către pârâta intimată S. J., fără a restitui apelanților suma primită anterior de la aceștia. S-a avut în vedere, totodată, că apare ca fiind vădită diminuarea patrimoniului debitorului obligației de „a face” generată de antecontractul de vânzare cumpărare notat în Cartea funciară a localității M. și deci prejudiciul adus reclamanților în urma acestei vânzări ulterioare.
Tribunalul a apreciat că în prezenta cauză este îndeplinită și cerința referitoare la insolvabilitate, sens în care s-a avut în vedere faptul că prin încheierea actului cu titlu oneros, respectiv a contractului autentic notarial cu pârâta intimată S. J., având ca obiect terenul situat în M. intimatul pârât R. B. a urmărit să-și creeze o astfel de stare de natură să-i păgubească pe creditorii reclamanți care dețineau la data întocmirii actului autentic o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În speță este îndeplinită și condiția privitoare la existența complicității la fraudă din partea terței persoane S. J., care nu a luat în considerare mențiunea din cartea funciară privind notarea antecontractului de vânzare cumpărare referitor la terenul în litigiu pentru care se plătise integral prețul convenit de 100.000 euro, or, intimata cunoscând intenția de fraudă a debitorului R. B. l-a susținut în acțiunea acestuia de neîndeplinire a obligației ce-i revenea potrivit antecontractului, contribuind astfel alături de intimat la prejudicierea apelanților reclamanți.
Întrucât în cauza de față, sunt întrunite cerințele în promovarea acțiunii revocatorii reglementată de art.975 C.civ., tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamanților privind desființarea actului autentic de vânzare cumpărare referitor la teren, act încheiat în mod fraudulos de către pârâtul debitor R. B. cu pârâta S. J., acest act nefiind opozabil apelanților creditori C..
În urma desființării în integralitate a actului atacat se ajunge la situația ca imobilul teren ce formează obiectul litigiului să revină în patrimoniul vânzătorului R. B..
Tribunalul a considerat că în speță este fondată solicitarea referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul în suprafață de 564,38 mp. situat în M., în raport de disp. art. 5 din Legea nr. 247/2005, câtă vreme promitentul vânzător R. B. nu și-a îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o prin antecontractul de vânzare cumpărare de a încheia cu reclamanții contractul în formă autentică, până la data de 15.07.2010, deși a încasat suma de 100.000 euro drept preț.
Sub acest aspect la dosarul cauzei a fost depusă Încheierea de certificare de fapte nr. 3745/16.07.2010 din care rezultă că pârâtul debitor nu s-a prezentat la notariat în vederea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare deși a fost notificat în acest sens de către promitenții cumpărători C..
Date fiind considerentele expuse, a fost admis apelul declarat de reclamanții C. și s-a dispus schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul că a fost admisă acțiunea completată formulată în cauză.
S-a dispus desființarea în tot a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 26/03.02.2011 de către BNP, încheiat între R. B. în calitate de vânzător și pârâta S. J. în calitate de cumpărătoare.
Tribunalul a constatat intervenită vânzarea cumpărarea terenului în suprafață de 564,38 mp. situat în M., județul C., operațiune intervenită între reclamanta C. A. în calitate de cumpărătoare și pârâtul R. B. în calitate de vânzător, având în vedere că potrivit declarației făcute de reclamantul C. L. este cetățean american care nu are cetățenie română, astfel că nu poate dobândi în proprietate terenuri în România, prezenta decizie urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare referitor la teren.
Au fost obligați intimații pârâți la_ lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S. J., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți, ca nefondat.
După expunerea situației de fapt, recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat condiția esențială a acțiunii revocatorii (pauliene): starea de insolvabilitate a debitorului.
De asemenea, s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a mecanismului acțiunii pauliene, interpretând greșit noțiunile de „fraudă” și „complicitate la fraudă”, respectiv că instanța de apel nu a analizat și elucidat problema stării de insolvabilitate a debitorului, întrucât nu a stabilit dacă prin actul încheiat debitorul R. C. și-a creat sau mărit o stare de insolvabilitate (cu referire la condiția prejudiciului), dacă, prin actul încheiat, debitorul R. C. a cunoscut împrejurarea că își creează sau mărește starea de insolvabilitate (cu referire la condiția fraudei debitorului), respectiv dacă pârâta a cunoscut faptul că, prin actul încheiat, debitorul R. C. și-a creat sau mărit o stare de insolvabilitate (cu referire la condiția complicității la fraudă a terțului).
Or, problema stării de insolvabilitate a debitorului constituie elementul juridic central, pe baza căruia se configurează întreg mecanismul juridic al acțiunii pauliene (și condițiile intentării acestei acțiuni).
Scopul acțiuni pauliene este acela de protecție a creditorilor în fața eventualelor încercări ale debitorilor de creare sau mărire a unei stări de insolvabilitate, în scopul fraudării dreptului de gaj general al acestora (acțiunea se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari).
S-a mai arătat că instanța de apel a interpretat greșit noțiunile de "fraudă" și "complicitate la fraudă", acordându-le o altă însemnătate decât cea proprie acțiunii pauliene.
Contrar celor reținute de instanța de apel, "frauda" în materia acțiunii pauliene înseamnă intenția debitorului de creare sau mărire a unei stări de insolvabilitate, prin încheierea actului atacat (este vorba de o atitudine subiectivă).
Totodată, contrar celor reținute de instanța de apel, "complicitatea la fraudă" în materia acțiunii pauliene înseamnă faptul că terțul cunoaște împrejurarea că, prin actul încheiat, debitorul își creează sau mărește o stare de insolvabilitate.
Referitor la starea de insolvabilitate cerută de lege, recurenta a susținut că nu toate actele juridice încheiate de un debitor pot fi atacate cu acțiune pauliană, acesta are în continuare dreptul de a semna acte juridice de transfer patrimonial, cu atât mai mult acte oneroase, în care primește o contraprestație.
Or, actul atacat în speță (contractul de vânzare-cumpărare) consemnează primirea unui preț de către debitorul R. C., pentru vânzare încheiată, ceea ce înlătură posibilitatea stării de insolvabilitate.
S-a arătat că prima instanță a reținut în mod judicios această împrejurare (în analiza condiției prejudiciului), stabilind faptul că imobilul a fost înlocuit de suma de bani reprezentând prețul vânzării, pe temeiul subrogației.
Pe de altă parte, ca element de fapt care condiționează admiterea acțiunii pauliene, starea de insolvabilitate trebuie probată.
Recurenta a arătat că, în pofida art. 1169, reclamanți nu au dovedit că debitorul R. B. a intrat în insolvabilitate în urma actului atacat sau că debitorul R. B. era în insolvabilitate înaintea actului atacat.
Referitor la intenția de fraudă a pârâtului R. B., reclamanții au administrat proba cu acte, dovedind existența actului atacat, însă nu au administrat însă nicio probă cu privire la atitudinea subiectivă a debitorului la data contractului.
Cum s-a arătat, debitorul comite o fraudă dacă este conștient că prin actul respectiv își creează sau mărește o stare de insolvabilitate.
Recurenta a susținut că, în afară de faptul că nu s-a administrat nicio probă pe starea de insolvabilitate, nu s-a administrat nicio probă nici pe intenția de fraudă a debitorului R. B.. Împrejurarea reținută de instanța de apel, că debitorul R. B. a vândut mai departe imobilul, cu încălcarea angajamentului asumat prin antecontract, nu prezintă relevanță în analiza condiției „fraudei debitorului” (frauda având o altă conotație juridică în materia dedusă judecății).
Pe de altă parte, cu referire la nerespectarea de către debitor a obligației prin antecontract, s-a arătat că reclamanții au deschisă calea acțiunii în daune interese.
Referitor la complicitatea pârâtei reclamante la presupusa fraudă și această dovadă trebuie făcută de creditor.
Cum s-a subliniat, recurenta a arătat că în cazul unui act oneros (cum este actul de față, fiind vorba de un contract cu contraprestație-vânzare cumpărare), actul va fi revocat numai dacă reclamantul dovedește frauda terțului. Această fraudă constă, de asemenea, în aceea că terțul cunoaște că, prin încheierea acelui act, debitorul a devenit insolvabil.
S-a susținut că reclamanții nu au administrat nicio probă în dovedirea faptului că recurenta avea cunoștință că debitorul R. B. urmărește o stare de insolvabilitate.
Pe de altă parte, s-a arătat că împrejurarea reținută de instanța de apel, constând în faptul că pârâta nu a luat în considerare mențiunea din cartea funciară privind notarea antecontractului, nu prezintă relevanță în analiza condiției "complicității la fraudă" (complicitatea la fraudă având o altă conotație juridică în materia dedusă Judecății).
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs potrivit căruia instanța de apel nu a analizat condiția esențială a acțiunii revocatorii, respectiv starea de insolvabilitate a debitorului.
Intimații au arătat că aceasta vânzare, precum și refuzul debitorului de a-și indeplini obligațiile contractuale, nu a avut alt scop decât fraudarea intereselor lor. Totodată, debitorul vânzător R. B. și-a creat prin fapta proprie o stare de insolventa. Aceasta stare de insolventa a fost dovedita de către ei prin înscrisurile existente la dosarul cauzei (adresele de la DITL și OCPI și extrasele de carte funciara).
Acesta a procedat identic cu singurele proprietăți pe care le deținea - terenul în cauza și un apartament situat în București, pe care de asemenea se obligase sa-l vânda lor și primise prețul integral în suma de 200.000 Euro, instrainandu-l la aceeași data, către aceeași persoana - S. J.. De asemenea, și acest aspect a fost probat de către ei prin depunerea informațiilor postate pe site-ul Tribunalului București conform cărora acțiunea modificata a subsemnaților în contradictoriu cu aceiași parați a fost admisa.
Acțiunea revocatorie are în vedere un domeniu determinat nu numai de prejudiciul adus creditorului, ci și de condiția insolvabilității acestuia din urma.
Cu alte cuvinte, existenta unei creanțe certe, lichide și exigibile nu este suficienta pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesara fiind crearea stării de insolvabilitate. În legătura cu acest din urma aspect, intimații au arătat că au făcut diligentele necesare și au dovedit ca debitorul parat și-a instrainat în mod fraudulos toate bunurile, inclusiv terenul cu care în mod eronat a apărut inițial înscris la fisc (se omisese radierea), situat în București, . și pe care ii înstrăinase încă din anul 2008, conform extrasului de carte funciara privind CF 27782N a Municipiului București.
Așadar, încă de acum 4 ani, debitorul nu mai avea niciun fel de bunuri, iar vânzarea bunului în litigiu – în aceleași condiții ca și în cazul apartamentului vândut și el fraudulos aceleiași S. J., la un preț substanțial mai mic decât cel incasat de la ei cu prilejul antecontractului - dovedește și îndeplinirea cerinței cu privire la insolvabilitate.
În acest sens a anexat sentința civila nr.139/24._ pronunțata în dosarul nr,_/3/2010 de Tribunalul București, definitiva și irevocabila, Decizia Civila nr.336-A din 01.10.2012 pronunțata de Curtea de Apel București, Sectia a III a și Decizia nr.2678/18.09.2013 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, avand aceleași părți.
F. de acestea, acțiunea pauliană introdusa, îndeplinește condițiile existentei prejudiciului și imposibilității realizării creanței fără readucerea în patrimoniul debitorului a bunului vândut, în condițiile în care terenul în litigiu a fost vândut la un preț substanțialmai mic, cu siguranța nu a existat nici un transfer de preț plătit în mana în numerar, astfel incat acțiunea formulata în baza art. 975 C.civ, reprezintă o sancțiune ce are ca finalitate desființarea actului intervenit intre parați și, de asemenea, repunerea în situația anterioară pentru toate părțile contractante, lucru constatat în rnod corect de instanța de apel prin admiterea apelului promovat.
Doctrina și jurisprudenta sunt unanime în sensul ca, creditorul poate obține executarea obligației sale, cât și repararea daunei, cauzate prin încheierea actului fraudulos.
Intimații au arătat că este mai mult decât evidenta intenția paratului R. B. de a-și crea acea stare de insolvabilitate și faptul ca acesta a acționat în mod conștient, având deplina cunoștința la momentul încheierii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.26/03.02.2011 cerut a fi revocat, de rezultatul păgubitor al actului fata de intimatii-reclamanți, în condițiile în care la momentul incheierii acestuia aveau o creanță certă, lichida și exigibila, respectiv dreptul personal de a se încheia în forma autentica contractul de vanzare-cumparare exigibil la data de 15.07.2010.
In aceste împrejurări, în care s-a încheiat contractul de vanzare-cumparare sus menționat, rezulta fără putința de tăgada prejudicierea clara a drepturilor intimatilor-reclamanti de a nu perfecta contractul de vanzare-cumparare potrivit obligației asumate de debitorul R. B. și pentru care s-a plătit prețul integral convenit, recurenta sprijinind astfel pe debitor, în a nu-și executa obligația asumata fata de intirnatii-reclamanti și contribuind la prejudicierea directa a lor.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs invocat, respectiv al complicitatii la frauda a recurentei, intimații au arătat că recurenta -parata cunoștea foarte bine faptul ca paratul R. B., prin înstrăinarea bunului respectiv, urma sa devină insolvabil. Așa cum au mai arătat, era foarte bine pus la punct acest modus operandi, pus în practica intre cei doi parați, atât cu ocazia vanzarii-cumparării terenului din M., dar și cu ocazia vanzarii-cumparării apartamentului ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2010 și ale cărui hotărâri au fost anexate prezentei intampinari, acestea reprezentând, de altfel, ultimele doua proprietăți pe care le mai deținea paratul R. B..
De asemenea, intimații au arătat că recurenta - parata, consultând cartea funciara, avea cunoștința de toata situația, de vreme ce din antecontractele încheiate reieșea în mod clar ca au achitat intreg prețul contractual și corelativ urma sa primească dreptul de proprietate asupra imobilului. De altfel, din insusi contractul de vanzare-cumparare intervenit intre cei doi parați, reiese în mod evident acest aspect, cumpărătoarea S. J., declarând ca a luat cunoștință despre existența acestui antecontract de vânzare cumpărare și este de acord să cumpere în aceste condiții, asumându-și orice risc.
Oricum, daca recurenta avea orice dubiu cu privire la starea de insolvabilitate a paratului, putea efectua minimum de efort prin transmiterea unei adrese la Administrația Financiara, astfel putea sa constate ca, în afara bunurilor pe care aceasta urma sa le cumpere de la paratul R. B. (apartamentul în litigiu și terenul din M.), acest parat nu mai deținea niciun alt bun.
Având în vedere cele învederate mai sus, intimații au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel ca temeinica și legala, având în vedere faptul ca au probat întrunirea tuturor condițiilor pentru ca instanța sa poată pronunța o hotărâre care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare cu privire la terenul descris mai sus,unde promitentii-cumparatori și-au îndeplinit integral obligațiile, la încheierea antecontractului plătind prețul integral, în timp ce paratul a refuzat cu obstinație perfectarea transferului de proprietate și totodată desființarea contractului de van:are-cumparare autentificat sub nr.26/03.02.2011 încheiat intre R. B. și S. J..
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Teza juridică susținută de către reclamanți constă în faptul că pârâtul R. B., în frauda dreptului lor de a-și vedea transmis în patrimoniul propriu imobilul cu privire la care au încheiat cu acesta un antecontract de vânzare cumpărare, a perfectat cu cealaltă pârâtă, S. J., în complicitate cu aceasta, un contract de vânzare cumpărare cu privire la același imobil, fiind în acest mod prejudiciați, creditorul creându-și în acest fel o stare de insolvabilitate.
Potrivit situației de fapt reținute de instanțele devolutive, necontestată de către niciuna dintre părți, la data de 21.04.2010, reclamanții au încheiat cu pârâtul R. B. un antecontract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.962&21.04.2010 de BNPA D. M. G. și Polihovici D. prin care acesta din urmă se obliga să vândă reclamanților un teren în suprafață de 564,38 mp., situat în M., . Municipal, C, urmând ca transmiterea proprietății, posesiei și folosinței asupra imobilului să aibă loc la data semnării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică. Potrivit aceleiași convenții, părțile contractante au convenit să încheie acest contract în formă autentică până la data de 15.07.2010. Prețul convenit pentru vânzarea imobilului a fost de 100.000 EURO care a și fost achitat integral la momentul încheierii acestui antecontract, vânzătorul declarând că l-a primit în întregime la data autentificării acestui antecontract.
Având în vedere că termenul limită prevăzut în contract pentru perfectarea actului autentic a expirat la data de 15.07.2010, la data de 13.07.2010, prin notificările 416 și 417 transmise de B. S. Scaesteanu, reclamanții l-au notificat pe pârâtul R. B. să se prezinte la notariat în vederea vânzării și l-au pus în întârziere, potrivit art. 1079 Cod civil, cu privire la neîndeplinirea acestei obligații. Cum pârâtul R. B. nu s-a prezentat la notariat, reclamanții s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune prin care au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul care a format obiectul antecontractului de vânzare cumpărare.
Cu toate acestea, pârâtul R. B. a înstrăinat celeilalte pârâte, S. J., la data de 03.02.2011 - deci în timpul procesului - același imobil cu privire la care anterior se încheiase antecontractul de vânzare cumpărare, iar pârâtul R. B. se obligase să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, pentru o sumă de bani de 67.726 EURO, cu mult inferioară celei înscrise în antecontractul sus-menționat.
Recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat condiția esențială a acțiunii revocatorii reprezentată de starea de insolvabilitate a debitorului.
Curtea urmează a nu valida o asemenea susținere.
Astfel, la fila 6 din hotărârea atacată, tribunalul a apreciat că: „în prezenta cauză este îndeplinită și cerința referitoare la insolvabilitate, sens în care se are în vedere faptul că prin încheierea actului cu titlu oneros, respectiv a contractului autentic notarial cu pârâta intimată S. J., având ca obiect terenul situat în M., intimatul pârât R. B. a urmărit să-și creeze o astfel de stare de natură să-i păgubească pe creditorii reclamanți care dețineau la data întocmirii actului autentic o creanță certă, lichidă și exigibilă”.
Anterior acestui paragraf, instanța de apel a reținut că prin perfectarea actului autentic între cei doi pârâți „apare ca vădită diminuarea patrimoniului debitorului obligației de a face generată de antecontractul de vânzare cumpărare”. Tot instanța de apel a reținut într-un paragraf mai jos al aceleași pagini că „intimata cunoscând intenția de fraudă a debitorului R. B. l-a susținut în acțiunea acestuia de neîndeplinire a obligației ce-i revenea potrivit antecontractului, contribuind astfel alături de intimat la prejudicierea apelanților reclamanți”.
Ca urmare, Curtea nu poate constata nicio neregularitate a deciziei atacate în raport de cele susținute de recurentă cu trimitere la art. 261 Cod procedură civilă.
Așa cum a susținut și recurenta, una dintre cele mai importante condiții pentru admiterea acțiunii revocatorii constă în crearea unui prejudiciu creditorului prin actul atacat; pentru creditor, prejudiciul constă în faptul că prin actul pe care-l atacă, debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate.
În cauza pendinte, s-a dovedit de către reclamanți că debitorul vânzător și-a creat prin fapta proprie o stare de insolvabilitate. Astfel, reclamanții au făcut dovada că apartamentul nr.40 situat în București, Calea Plevnei nr.141, ., ., ce anterior le fusese promis în aceleași condiții spre vânzare ca și imobilul în litigiu, a fost vândut cu act autentic pentru o sumă mai mică, aceleași pârâte S. J., dovadă în acest sens fiind contractul autentificat sub nr. 24/03.02.2011 de BNP G. G..
La dosarul cauzei, au fost depuse relații de către Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 4, cu adresa nr. 1023.15/02.12.2011, potrivit cu care pârâtul R. B. figura înregistrat în evidențele fiscale cu teren intravilan în suprafață totală de 1.786,39, conform actului de donație nr.470/19.06.2006, teren situat în ..
Or, potrivit mențiunilor înscrise în contractul de vânzare cumpărare nr.4000/24.12.2007 autentificat de BNP I. L. M., pârâtul R. B. a înstrăinat acest imobil către . SRL în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.487/30.06.2006 de BNPA M. E. B. și D. I. E.. Așa fiind, doar ca urmare a neoperării în evidențele Direcției de Impozite și Taxe Locale sector 4 acest imobil mai figura înscris la rolul pârâtului R. B.. Aceste aspecte rezultă cu prisosință și din extrasele de carte funciară depuse la dosar.
Creditorii au făcut astfel dovada insolvenței pârâtului R. B., acesta neaducând probe contrare celor dovedite de către reclamanți.
Așa fiind, Curtea apreciază îndeplinită condiția existenței prejudiciului și imposibilității realizării creanței fără readucerea în patrimoniul debitorului R. B. a bunului vândut, în condițiile în care terenul în litigiu a fost vândut la un preț mult mai mic decât cel oferit de reclamanți, debitorul nu mai are în proprietate alte bunuri care ar putea fi valorificate și nici nu există vreo dovadă a unor lichidități bănești în patrimoniul debitorului care ar putea satisface creanța reclamanților.
Cât privește această condiție ce se cere a fi îndeplinită constând în crearea unui prejudiciu creditorului, Curtea apreciază că subsumat acestei condiții nu se cere și îndeplinirea unor alte condiții cum ar fi cunoașterea de către debitor și de către terța persoană a împrejurării vizând crearea sau mărirea unei stări de insolvabilitate. Din acest punct de vedere nu se poate imputa instanței de apel că nu a stabilit subsumat acestei condiții aspectele la care recurenta a făcut trimitere în prima critică de recurs, aceste aspecte fiind, de fapt, condiții de sine stătătoare ce se cer a fi întrunite pentru a aprecia ca fiind întemeiată acțiunea revocatorie, astfel cum se va arăta în cele ce preced.
O altă condiție ce se cere a fi întrunită este reprezentată de necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide, exigibile și, în principiu, anterioară actului atacat. Or, așa cum și instanța de apel a reținut în mod corect, reclamanții dețineau la momentul încheierii actului autentic atacat o asemenea creanță, constând în dreptul de a obține întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, privitor la terenul situat în M., părțile obligându-se reciproc la perfectarea acestui contract până la data de 15.07.2010.
În ceea ce privește condiția de sine stătătoare ce se cere a fi îndeplinită constând în aceea ca debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, Curtea apreciază că și aceasta este îndeplinită, de vreme ce debitorul a încheiat cu cealaltă pârâtă contract de vânzare cumpărare autentificat, în pofida faptului că anterior încheiase cu privire la același imobil un antecontract de vânzare cumpărare cu reclamanții de la care primise integral prețul, preț care nu fusese restituit acestora.
Astfel, potrivit consemnărilor din contractul de vânzare cumpărare prin care imobilul în litigiu a fost înstrăinat către S. J., notarul a citit cuprinsul acestui contract, explicând părților contractante, conținutul și efectele lui juridice, acest notar constatând că acesta reflectă înțelegerea părților, care de comun acord, au semnat și au solicitat efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară, debitorului R. B. fiindu-i pe deplin opozabile aceste aspecte, în baza procurii speciale date mandatarului său, care a participat efectiv la încheierea acestui contract.
Așa fiind, Curtea apreciază că debitorul, deși ași asumase o obligație față de reclamanți, a renunțat de bunăvoie la îndeplinirea acesteia, vânzând imobilul pentru o sumă mai mică unei terțe persoane, cunoscând că nu mai are alte bunuri de valorificat pentru restituirea prețului încasat de la reclamanți, această faptă neputând fi calificată decât ca una păgubitoare pentru reclamanți, intenția debitorului fiind evident de păgubire a reclamanților. Curtea are în vedere că intimatul pârât R. B. nu s-a apărat în legătură cu acest aspect reținut în sarcina sa, neinvocând niciun aspect care ar fi fost de natură a-i justifica fapta și a înlătura rezultatul păgubitor al acesteia în raport cu reclamanții.
Faptul că debitorul R. B. a vândut imobilul în litigiu unei terțe persoane cu încălcarea angajamentului asumat față de reclamanți prin antecontract prezintă relevanță în analiza condiției „fraudei debitorului”, contrar susținerilor recurentei, de vreme ce în cauză s-a probat starea de insolvabilitate a debitorului cu acte emise de DITL sector 4 București, OCPI sector 4, respectiv acte de vânzare cumpărare autentice de înstrăinare a altor bunuri pe care debitorul R. B. le-a avut în proprietate, iar acesta nu a înțeles să restituie prețul încasat de la reclamanți în baza antecontractului.
În ce privește condiția complicității la fraudă a pârâtei S. J., Curtea apreciază că și această condiție este îndeplinită de vreme ce a cumpărat cunoscând mențiunile din cartea funciară privind obligația de a face asumată de pârâtul R. B. de a transmite proprietatea imobilului cumpărat de către aceasta către promitenții cumpărători reclamanții din prezenta cauză.
Această pârâtă, potrivit mențiunilor din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._.02.2011, de BNP G. G., avea cunoștință despre existența acestui antecontract de vânzare cumpărare și a fost de acord să cumpere în aceste condiții, asumându-și orice risc ce ar decurge din faptul încheierii acestui antecontract de vânzare cumpărare.
În acest fel, recurenta pârâtă nu se poate apăra susținând că nu a cunoscut faptul că debitorul încerca a-și crea o stare patrimonială care să nu mai includă dreptul pe care se obligase să îl transmită reclamanților.
Mai mult, recurenta nu a făcut nicio dovadă în sensul că ar fi făcut demersuri pentru a se asigura că pârâtul R. B. mai deținea alte bunuri care ar fi demonstrat starea de solvabilitate a vânzătorului, ca o măsură de siguranță în raport de opozabilitatea creată de notarea în cartea funciară a antecontractului de vânzare cumpărare.
Susținerea recurentei - în sensul că debitorul avea în continuare dreptul de a semna acte juridice de transfer a proprietății sale - ar fi putut fi validată de Curte numai în condițiile în care acesta primea o contraprestație echivalentă de la recurenta intimată într-un cuantum suficient de natură a fi în măsură a despăgubi pe reclamanți.
Recurenta a susținut că actul atacat consemnează primirea unui preț de către debitorul R. B., pentru vânzarea încheiată, ceea ce înlătură posibilitatea stării de insolvabilitate. Or, așa cum s-a arătat, acest preț este cu mult inferior celui plătit de reclamanți și, mai mult, nu s-a făcut nicio dovadă că intimatul pârât ar fi avut la dispoziția sa vreo sumă de bani care ar fi fost oferită reclamanților pentru dezdăunarea lor.
În consecință, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere că intimații reclamanți nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate în această fază procesuală, va respinge cererea acestora având acest obiect, ca nefondată.
În baza art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, va da în debit apelanții reclamanți cu suma de 2834 lei, reprezentând rest din taxa judiciară de timbru aferentă fazei procesuale a apelului, rămas neachitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă S. J. împotriva deciziei civile nr.288/A/10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. L. și C. A. și intimatul pârât R. B..
Respinge cererea intimaților având ca obiect cheltuieli de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Dă în debit apelanții reclamanți cu suma de 2834 lei, reprezentând rest din taxa judiciară de timbru aferentă fazei procesuale a apelului, rămas neachitat.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/19.12.2014
---------------------------------------------
T.B- Secția a III-a – C.T.
- D.A.D.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 272/2014. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 1142/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
