Obligaţie de a face. Decizia nr. 931/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 931/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 47759/301/2010
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 931 R
Ședința publică din data de 22.05.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA Y. PEOPLE SRL împotriva deciziei civile nr. 1A/06.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „obligație de a face; pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta reclamantă Asociația Y. People SRL, prin avocat V. I. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți Administrația F. Imobiliar și M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și 0,15 lei timbru judiciar și precizează că nu are cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea, în tot, a deciziei recurate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În susținerea recursului, apărătorul recurentei reclamante arată că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și, totodată, a făcut o greșită aplicare a legii. Astfel, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Municipiului București prin Primarul General, apreciază că în mod eronat instanța de apel a menținut rațiunea instanței de fond, care a considerat că acest intimat nu are calitate procesuală pasivă, deși reține că și-a delegat atribuțiile relevante în ceea ce privește încheierea contractului de închiriere către Administrația F. Imobiliar. Sub acest aspect, arată că potrivit art.1 pct.5 din Regulamentul organizare și funcționare a Administrației F. Imobiliar, aprobat prin H.C.M.B. nr.322/2010, aceasta încheie contracte de închiriere prin note de atribuire emise de Primăria Municipiului București, iar contractul de închiriere din prezenta cauză, nr. 17/12.06.2008 a fost încheiat în baza notei de atribuire nr. 294/25.07.2008, așa încât nu există niciun dubiu că M. București este parte în respectivul contract, Primăria Municipiului București fiind proprietara imobilului.
Apărătorul recurentei reclamante, în ce privește al doilea motiv de recurs, arată că din probele administrate rezultă fără îndoială faptul că Administrația F. Imobiliar nu și-a îndeplinit, în mod culpabil, obligațiile asumate prin contractul de închiriere. Mai arată că reclamanta a solicitat executarea în natură a obligațiilor asumate, însă instanța de apel în mod eronat a interpretat și aplicat disp. art. 1077 rap. la art.1073 și 1075 C.civ. Astfel, potrivit legii, nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate să fie autorizat la a o aduce la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului. Mai mult, doctrina a stabilit, în interpretarea art.1073 și 1077 C.civ., că în cazul încălcării obligației de a face asumate de oricare dintre părți, una dintre părțile prejudiciate poate solicita instanței suplinirea consimțământului debitorului în executarea obligației de a face, însă instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că suplinirea nu se circumscrie modalității de executare prev. de art. 1077 C.civ., ca urmare a calificării obligației ca fiind una intuitu personae. Apreciază că în speță nu poate fi vorba despre o astfel de obligație, ci de reaua-credință a intimatei Administrația F. Imobiliar de a-și executa obligația.
Pentru aceste motive, apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București, sub nr._, reclamanta Asociația Y. People SRL a chemat în judecată pe pârâții Asociația F. Imobiliar (AFI) și M. București prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige pe pârâta AFI la prelungirea contractului de închiriere nr. 17/12.06.2008 cu o perioadă echivalentă celei în care reclamanta a fost privată de folosința spațiului, fără plata unei chirii suplimentare,și, totodată să o oblige pe pârâta AFI la plata contravalorii acestei lipse de folosință pentru perioada în care a fost imposibilă folosirea imobilului închiriat.
Pârâtul M. București prin Primarul General a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei.
Prin sentința civilă nr._/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General și a fost respinsă ca atare acțiunea în contradictoriu cu pârâtul arătat, respectiv, a fost respinsă ca nefondată acțiunea în contradictoriu cu pârâta AFI.
Judecătoria a reținut, în esență, că neîndeplinirea obligației locatorului de asigurare a folosirii de către locatar a spațiului închiriat este sancționată legal și convențional în alt mod decât cel solicitat de către reclamantă, și anume prelungirea duratei locațiunii.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Municipiului București s-a reținut că atribuțiile privind administrarea și întreținerea F. Imobiliar au fost date în sarcina AFI, prin HCGMB nr. 322 /17.10.2010 care modifică HCGMB nr. 101/2001.
Prin decizia civilă nr. 1/A/06.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.
În motivarea apelului, s-a reținut în esență că, contractul de închiriere avea un termen care s-a împlinit, și că apelanta reclamantă ar fi putut solicita rezilierea locațiunii și plata de despăgubiri, dar nu poate solicita obligarea pârâtei la prelungirea contractului, în condițiile în care, o astfel de obligație este intuitu persoane și potrivit art. 1075 Cod civil, în caz de neexecutare din partea debitorului, se transformă în desdăunare.
Tribunalul a constatat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță faptul că M. București nu a participat la încheierea locațiunii.
Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs reclamanta .
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat cu suma de 10 lei taxă de timbru și 1 leu timbru judiciar.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat următoarele:
Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale în ceea ce privește calitatea procesual pasivă a Municipiului București prin Primar General deoarece delegarea atribuțiilor relevante în ceea ce privește încheierea contractului de închiriere demonstrează calitatea procesuală atât a instituției care a delegat atribuțiile, cât și a instituției către care au fost delegate respectivele atribuții. Oricum, a arătat recurenta, contractul de închiriere nr. 17/12.06.2008 a fost încheiat în baza notei de atribuire nr. 2541/27.05.2008 emisă de Primăria Municipiului București, iar conform art. 21 din Capitolul XIII al contractului, respectiva notă de atribuire face parte integrantă din contract. În același sens recurenta precizează că art. 21 din contract dă dreptul Primăriei Municipiului București să rezilieze unilateral contractul de închiriere în anumite situații.
Instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile legale și dispozițiile contractuale în ceea ce privește obligația de predare și de asigurare a folosinței spațiului ce face obiectul contractului de închiriere nr. 17/2008 deoarece din ansamblul probelor administrate rezultă neîndoielnic faptul că AFI nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale din culpă, iar una dintre obligații este aceea a asigurării folosinței bunului, creditorul obligației neexecutate având fie posibilitatea solicitării rezilierii contractului, fie posibilitatea solicitării executării silite în natură a acestuia. Dispozițiile art. 1073, art. 1075 și art. 1077 din vechiul cod civil sunt invocate de către recurent în sensul celor ce mai sus.
Recurenta consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit că suplinirea consimțământului nu se circumscrie modalității de executare permise de art. 1077 Cod civil întrucât obligația din speță ar fi una intuitu personae. Sub acest aspect recurenta precizează că obligația de încheiere a unui contract nu face parte din categoria contractelor ce implică o activitate personală deosebită din partea debitorului din moment ce este vorba de un contract de locațiune. Oricum, a mai arătat recurenta, în doctrină se acceptă chiar și faptul că obligațiile intuitu personae pot fi executate silit în natură prin aplicarea daunelor cominatorii.
În susținerea recursului, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Contractul de închiriere nr. 17/2008 are ca părți contractante locatorul Administrația F. Imobiliar și locatarul Asociația Y. People. Prin acțiunea introductivă se solicită obligarea AFI la prelungirea contractului de închiriere și la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada în care locatarul a fost lipsit de posibilitatea folosirii spațiului.
Raportat la părțile contractului de locațiune și la obligațiile individualizate în petitul cererii introductive, M. București prin Primarul General apare ca fiind terț.
Întrucât Administrația F. Imobiliar este o instituție care are personalitate juridică proprie și funcționează în subordinea Consiliului General al Municipiului București și totodată este abilitate prin lege (lato senso) să administreze spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, Curtea reține că soluția instanțelor de fond de a considera că M. București nu are calitate procesuală pasivă, este legală.
Faptul că Primăria Municipiului București eliberează anumite acte obligatorii a fi obținute prealabil încheierii locațiunii, nu înseamnă că Primăria Municipiului București are calitatea de locator și ar trebuit să fie parte în litigiul dedus judecății.
De asemenea, faptul că M. București este proprietar al spațiului închiriat, nu înseamnă că trebuie să stea în judecată pentru o așa zisă opozabilitate în condițiile în care actele mandatarului sunt pe deplin opozabile mandantului, iar dreptul de administrare care include dreptul de închiriere a spațiilor a fost transmis prin acte normative către pârâta Administrația F. Imobiliar. Acceptarea susținerilor recurentei ar însemna că acte normative precum HCGM nr. 322/17.11.2010 și nr. 101/2001 sunt inutile din moment ce, în pofida delegării atribuțiilor relative la administrarea anumitor spații, M. București, Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București și, în ultimă instanță, statul ar avea calitate procesuală pasivă în toate litigiile relative la spațiul respectiv. Evident că dacă disputa ar purta asupra dreptului real de proprietate M. ar avea calitate procesuală, dar în speță nu se regăsește o astfel de situație.
Față de cele arătate, Curtea reține că motivul de recurs prin care s-a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale și a celor contractuale în ceea ce privește calitatea procesual pasivă a Municipiului București, este nefondat.
În privința celui de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că atât unele aspecte reținute de către instanțele de fond, cât și susținerile recurentei, sunt greșite deoarece au la bază o premisă falsă. Astfel, recurenta – reclamantă a considerat ca fiind de la sine înțeles că nerespectarea obligației locatorului de a asigura folosința spațiului locatarului poate fi executată silit în natură prin obligarea locatorului la încheierea unui nou contract sau prelungirea vechiului contract. Or, o astfel de aserțiune este eronată deoarece obligația de a preda un bun imobil pentru a putea fi folosit sau obligația de a asigura liniștita posesie și folosință a imobilului, deși pot fi executate silit în natură, nu au legătură cu obligația de prelungire sau încheiere a unui nou contract de închiriere.
Este adevărat că în baza contractului nr. 17/2008 recurenta – reclamantă avea posibilitatea obținerii în instanță a obligării locatarului la asigurarea folosirii spațiului închiriat. Cu toate acestea, o astfel de posibilitate exista doar pentru intervalul de timp în cadrul căruia contractul de închiriere era valabil. În speță, de la data de 12.06.2008 și până la data de 31.12.2012 (art. 3 din contractul de închiriere) reclamanta putea solicita și obține obligarea locatarului la a-i asigura folosința spațiului închiriat.
Faptul ocupării temporare de către terți a spațiului închiriat reclamantei are neîndoielnic semnificația nerespectării unei obligații contractuale de către locatar dar nu poate avea semnificația nașterii unui nou drept de încheiere a unui contract de închiriere sau semnificația prelungirii termenului la care și-a încetat efectele contractul de închiriere nr. 17/2008.
Curtea reține că prin cererea introductivă reclamanta nu a solicitat executarea silită în natură a obligației neexecutate de către locatar în mod culpabil, astfel că singura soluție posibilă era cea de respingere a acțiunii pentru acest motiv și nu pentru că obligația încheierii unui nou contract sau obligația prelungirii locațiunii ar fi intuitu personae și nu ar putea fi executate silit prin suplinirea consimțământului.
În privința capătului doi de cerere, Curtea nu va mai face aprecieri din moment ce recurenta nu a criticat hotărârile instanțelor de fond din această perspectivă.
În consecință Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA Y. PEOPLE SRL împotriva deciziei civile nr. 1A/06.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./29.05.2014
Jud. apel:
A. E. P.
A. C. T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 503/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1093/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
