Acţiune în constatare. Decizia nr. 1093/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1093/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 16301/301/2010
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1093 R
Ședința publică din data de 19.06.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă M. E. M. împotriva deciziei civile nr.986A/ 22.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. M., S. V. F. și intimatul reclamant A. G., cauza având, ca obiect, „acțiune în constatare; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă M. E. M., reprezentată de avocat N. F., cu împuternicire avocațială la fila 27, și intimații pârâți S. M., S. V. F., reprezentați de avocat A. O., cu împuternicire avocațială la fila 28, lipsind intimatul reclamant A. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimaților pârâți arată că prin întâmpinare a susținut faptul că aceștia nu sunt singurele persoane cu vocație succesorală de pe urma defunctului, sens în care depune copia certificatului de naștere al d-nei S. F., care este sora, respectiv fiica intimaților și are vocație succesorală.
Apărătorul recurentei reclamante apreciază această probă ca fiind inutilă, raportat la sentința civilă nr._/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, depusă la dosar, prin care se deschide succesiunea de pe urma defunctului S. G., se stabilește clar cine are calitate de moștenitori, respectiv cei doi intimați din prezenta cauză, se stabilește masa succesorală și cotele-părți ce se cuvin fiecăruia dintre moștenitori. Faptul că din anul 2009, timp în care s-au încheiat mai multe acte adiționale, intimații nu au menționat că mai există o persoană care are vocație succesorală este strict problema acestora, nu a recurentei. Precizează că nu mai are alte probe, în afara celor de la dosar.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 C.pr.civ., încuviințează pentru intimații pârâți proba cu înscrisuri și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante M. E. M. solicită admiterea recursului, în temeiul disp. art.304 pct.5 și 9 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În susținerea motivului de recurs prev. de art.304 pct5 C.pr.civ., apărătorul recurentei apreciază că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ., întrucât a intervenit asupra motivării primei instanțe, aducând alte argumente în menținerea soluției acesteia. Conform art.295 C.pr.civ., apreciază că instanța de apel era limitată în soluționarea apelului la motivarea hotărârii primei instanțe în fapt și în drept, având în vedere limitele efectului devolutiv al apelului. Sub acest aspect, arată că nici prin cererea de apel și nici prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a pus în discuție în niciun moment rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și solicitarea de daune interese, ci principiul executării în natură a obligațiilor și a reparării în natură a pagubelor, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar apelul împotriva sentinței apelate a vizat neaplicarea dispozițiilor art.35 alin.2 din Codul familiei, față de faptul că nu s-a înstrăinat din patrimoniul soților, ci s-a adus în patrimoniul acestora și nu a fost vorba despre un drept de proprietate, ci de un drept de creanță. În raport de acestea, motivarea instanței de apel în sensul că data limită pentru încheierea contractului a fost depășită, acesta nemaiputându-se încheia, acțiunea transformându-se într-o acțiune în dezdăunare, încalcă în opinia sa, cele două principii despre care a făcut vorbire.
În ceea ce privește motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., apărătorul recurentei reclamante apreciază că instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1073 C.civ. pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, respectiv există promisiunea, prețul s-a achitat, pârâții-intimați sunt proprietarii apartamentului în cauză, au fost notificați și au refuzat prezentarea la notar în vederea îndeplinirii obligațiilor astfel cum au fost asumate. Mai arată că susținerile intimaților în sensul că nu sunt proprietari și că mai există încă un moștenitor, sunt infirmate de sentința civilă nr._/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, irevocabilă.
Apărătorul recurentei reclamante mai arată că a făcut dovada convenției prin care părțile s-au obligat reciproc să încheie contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, antecontractul a născut pentru ambele părți o obligație de a face, iar în caz de neexecutare, partea care urmărește încheierea contractului poate să prezinte celeilalte părți întocmirea actului autentic. De asemenea, arată că a făcut dovada faptului că promitenții-vânzători au drept de proprietate exclusivă asupra apartamentului, astfel încât concluzia instanței de apel că nu se poate pronunța această hotărâre întrucât data limită este depășită, este, în opinia sa, total nelegală. Astfel, faptul că promitenții-vânzători nu s-au prezentat la notar și la judecată, iar termenul este scadent, nu înlătură obligația acestora de executare în natură a obligației, ci prin împlinirea termenului se naște pentru recurenta reclamantă dreptul de a cere îndeplinirea obligațiilor.
Pentru toate aceste considerente, apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților pârâți S. M. și S. V. F. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.
În combaterea recursului, apărătorul intimaților arată că în ceea ce privește motivele de nulitate invocate, nu suntem în niciuna dintre ipotezele prev. de art.105 alin.2 C.pr.civ. și, de asemenea, nici argumentarea întemeiată pe disp. art.295 C.pr.civ. nu sprijină motivele de recurs, instanța de fond respectând întocmai aceste dispoziții, întrucât nu a identificat în mod clar niciun motiv de apel. Astfel, deși motivele de apel au fost tratate în mod generic, limitându-se la tratarea caracterului și naturii judecății fondului cauzei, instanța de apel, în temeiul art.295 C.pr.civ., devoluând obiectul dedus judecății și analizând condițiile în care au fost încheiate atât promisiunea de vânzare-cumpărare, cât și actele adiționale ulterioare, în mod corect a constatat că data limită pentru încheierea contractului a fost depășită, astfel că un nou act adiționat la o convenție afectată de termen nu mai putea fi încheiat.
Apărătorul intimaților pârâți mai arată faptul că acea acțiune în dezbaterea succesiunii a fost inițiată chiar de recurenta de astăzi, și într-o totală lipsă de procedură, intimații fiind citați la o cu totul altă adresă decât cea la care locuiau efectiv, s-a pronunțat sentința civilă nr._/17.09.2012. Mai mult, acea acțiune a avut și un capăt de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, adică obiectul acțiunii de față, acțiune care a fost anulată și a intrat în puterea lucrului judecat.
Pe fondul cauzei, apărătorul intimaților pârâți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1073 C.civ., deoarece nu se putea promite vânzarea unui bun al cărui drept de proprietate nu se afla în patrimoniul promitenților-vânzători, promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost legal încheiată și este invocat un contract care a încetat de drept la data de 14.09.2009, lucru confirmat de încheierea de certificare de fapte a biroului notarial din data de 14.10.2009. Prin urmare, încheierea unui nou act adițional la un act care a încetat, rămâne lipsită de obiect. De asemenea, apreciază că nu se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, întrucât intimații pârâți nu sunt singurii proprietari cu vocație succesorală, existând și un alt moștenitor. Mai menționează că acest dosar este primul în care pârâții sunt legal citați și și-au putut face apărări.
Pentru aceste motive, apărătorul intimaților pârâți solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 20 mai 2010 înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București sub nr._ reclamantul A. G. a chemat în judecată pe pârâții S. M. și S. V. F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate intervenită vânzarea – cumpărarea apartamentului nr. 50, urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. 225/14.05.2009 de BNP Justus, întrucât vânzarea nu a fost perfectată din culpa exclusivă a pârâtei.
Reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 77/12.04.2010 reclamantul în calitate de cesionar a preluat întregul drept de creanță al cedentului B. A. asupra debitorilor cedați S., respectiv dreptul de a cumpăra apartamentul nr. 50 situat în Municipiul București, ., . D, sector 3 conform promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. 225/2009.
Reclamantul a mai arătat că la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare, numitul B. A. a achitat suma de 40.000 euro cu titlu de avans, restul de preț, în cuantum de 10.000 euro, urmând să fie achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Reclamantul a precizat că potrivit promisiunii de vânzare actul autentic de înstrăinare trebuia să fie perfectat în termen de 3 luni, dar nu mai târziu de 14.08.2009. De asemenea, reclamantul a precizat că promitenta vânzătoare nu a prezentat în termen acte necesare perfectării contractului de vânzare la data de 14.09.2009, din acest motiv încheindu-se un act adițional prin care s-a prelungit termenul de încheiere a contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică până la data de 14.10.2009, când pârâta nu s-a prezentat la notariat în vederea semnării contractului după cum rezultă din încheierea de certificare de fapte nr. 2632/14.10.2009.La data de 14.09.2009 promitentul cumpărător B. A. a achitat pârâtei S. M. suma de 9000 euro reprezentând diferență de preț.
În fine, reclamantul a mai arătat că părțile au prelungit din nou termenul limită pentru finalizarea vânzării până la data de 16.11.2009, fără ca la această dată pârâta să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului, ceea ce a dus la stabilirea unui ultim termen până la care trebuia încheiat contractul de vânzare cumpărare și anume data de 22.01.2010, ocazie cu care a fost modificată și promisiunea bilaterală în sensul că promitenți vânzători erau S. M. și S. V. F., acesta din urmă acceptând succesiunea defunctului său tată S. G. decedat la data de 12.01.2009. Ulterior cesionării creanței promitentului cumpărător, reclamantul arată că i-a notificat pe pârâți în vederea prezentării la B. la data de 6.05.2010, ora 11,00 pentru a le plăti diferența de preț de 1000 euro.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 942, art. 969, art. 1073 și următoarele și art. 1294 și următoarele Cod civil.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 9080/2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București Secția Civilă în dosar nr._ acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece promitenta vânzătoare S. M. nu avea acordul soțului pentru înstrăinarea imobilului astfel că față de dispozițiile art. 35 alin. 2 din codul familiei contractul este lovit de nulitate. Nulitatea pentru lipsa consimțământului celuilalt soț se răsfrânge în opinia primei instanțe și asupra actelor subsecvente și anume actele adiționale la promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare, respectiv contractul de cesiune de creanță încheiat între B. A. și A. G..
La data de 08.11.2011 reclamantul A. G. a încheiat la rândul lui un contract de cesiune de creanță cu numita M. E. M., transmițându-i inclusiv calitatea procesuală activă.
Prin decizia civilă nr. 986/A/22.10.2013 s-a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținându-se că dispozițiile art. 35 alin. 2 din codul familiei determină limitele mandatului tacit reciproc deoarece prevăd că pentru încheierea actelor de înstrăinare sau degrevare a bunurilor imobile (terenuri și construcții) care alcătuiesc comunitatea de bunuri este necesară existența consimțământului expres al celuilalt soț, sancțiunea care intervine pentru nerespectarea dispoziției legale menționate fiind nulitatea actului încheiat fără consimțământul soților.
Cu toate acestea, tribunalul a observat că în speță nu se poate pune problema încălcării dispozițiilor art. 35 alin. 2 din moment ce promisiunea de vânzare nu dă naștere unei obligații de a da, cum este înstrăinarea dreptului de proprietate, ci unei obligații de a face posibil de adus la îndeplinire în condițiile art. 1073 -1077 Cod civil.
În aceste condiții tribunalul a observat că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este totuși corectă chiar dacă motivarea acesteia era greșită, în condițiile în care prin contractul de cesiune nu se putea transmite altceva decât ceea ce s-a asumat prin promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare, iar termenul limită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare (astfel cum a fost prelungit succesiv prin acte adiționale) era depășit la momentul cedării creanței către reclamantul din cauză.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs recurenta – reclamantă M. E. M..
În motivarea recursului, după ce s-a făcut istoricul cauzei și se reiterează faptul, reținut inclusiv de către tribunal, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 35 alin. 2 din codul familiei, recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 5 și susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă deoarece a adus alte argumente pentru menținerea soluției, deși era limitată în soluționarea apelului la motivarea hotărârii primei instanțe, atât în fapt, cât și în drept. Or, principiile tantum devolutum quantum apelllatum și tantum devolutum quantum iudicatum nu permiteau menținerea soluției cu o altă motivare.
Recurenta susține că tribunalul a făcut și o greșită aplicare a legii, hotărârea din apel fiind susceptibilă de a fi modificată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece în speță erau îndeplinite dispozițiile art. 1073 cod civil care permit creditorului să dobândească îndeplinea exactă a obligației, iar în caz contrar să obțină dezdăunări.
Obligația executării în natură a promisiunii de vânzare există în opinia recurentei și față de cesionarul creanței, iar faptul că promitenții vânzători nu s-au prezentat la notar și la judecată profită celui dintâi și nu poate împiedica executarea în natură a obligației.
Recursul a fost scutit de la obligația de plată a taxei de timbru prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 6.03.2014.
Intimații S. M. și S. V. F. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului, arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1073 Cod civil, deoarece intimații pârâți nu sunt proprietarii apartamentului, iar reclamanta recurentă cunoaște această situație din dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București unde s-a anulat o primă cerere cu obiect identic cu cel din speță.
Intimații mai arătă că moștenitori ai soțului promitentei vânzătoare inițiale sunt atât S. V. F., cât și N. F..
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de respingere a acțiunii prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri care să constate intervenită vânzarea – cumpărarea apartamentului nr. 50, dar a schimbat motivarea care justifica respectiva soluție.
Procedând în felul arătat anterior, tribunalul a respectat întru totul dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece în limitele cererii de apel prin care se solicita schimbarea în totalitate a sentinței a verificat modul în care a fost stabilită situația de fapt și a fost aplicată legea de către prima instanță.
Fără a arăta expres, tribunalul a constatat că situația de fapt reținută de către prima instanță a fost corectă, dar aplicarea legii a fost greșită. Astfel, tribunalul a observat că dispozițiile art. 35 alin. 2 din codul familiei nu erau incidente în speță dar, totodată a observat că acțiunea nu putea fi admisă din moment ce dreptul a cărei realizare o urmărea reclamantul nu intrase în patrimoniul acestuia în baza contractului de cesiune de creanță.
Procedând în felul arătat nu s-a încălcat dispoziția art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, care se referă la cererea de chemare în judecată, soluția pronunțată de către prima instanță și aspectele criticate în apel. Dispozițiile art. 295 alin. 1 permit schimbarea motivării primei instanțe în tot sau în parte și menținerea soluției pronunțate deoarece în acest fel se materializează obligația instanței de apel de a verifica modul în care a fost stabilită situația de fapt și a fost aplicată legea de către prima instanță.
În privința motivului de recurs care vizează aplicarea dispozițiilor art. 1073 Cod Civil și care a fost încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține că este vădit nefondat.
Astfel, în speță, termenul limită până la care trebuia încheiat contractul de vânzare – cumpărare pentru apartamentul nr. 50 a fost data de 22.01.2010. Or, reclamantul inițial A. G. invoca pentru justificarea pretențiilor contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 77/12.04.2010 care nu putea transmite o obligație ajunsă la termen și neexecutată indiferent de motiv. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei ar trebui să se accepte faptul că prin contractul de cesiune de creanță s-a prelungit încă odată termenul limită până la care ar fi trebuit încheiat contractul de vânzare – cumpărare în formă autentică, ceea ce este inadmisibil în condițiile în care părțile promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare nu sunt identice cu părțile contractului de cesiune de creanță.
Soluția tribunalului este cu atât mai corectă cu cât este cârmuită de dispozițiile vechiului cod civil sub imperiul căruia nu era posibilă cesiunea de datorie, ci doar cesiunea de drepturi, iar acestea din urmă trebuie să existe la momentul cedării, condiție care în speță nu era îndeplinită.
Întrucât promitentul cumpărător nu putea ceda un drept a cărei obligație corelativă nu mai putea fi îndeplinită ca urmare a expirării termenului limită stabilit de către părți, în speță nu se punea problema greșitei sau corectei interpretări a dispozițiilor art. 1073 de către instanța de apel, a cărei raționament nu s-a desfășurat până la momentul la care urma să se stabilească dacă era posibilă sau nu executarea silită în natură a obligației de a da din moment ce dreptul corelativ al acesteia nu intrase în patrimoniul persoanei care a sesizat instanțele judecătorești.
Curtea nu consideră necesar să mai analizeze dacă la momentul soluționării prezentului dosar sau la momentul sesizării instanței judecătorești pârâții mai aveau în proprietate apartamentul nr. 50 pentru a se putea constata intervenită vânzarea deoarece, pentru pronunțarea soluției de respingere a recursului și de menținere a hotărârilor instanțelor de fond, este suficient să se constate că reclamantul nu cesionase dreptul în virtutea căruia ar fi putut solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare sau, în exprimarea inexactă a reclamantului inițial să constate intervenită vânzarea apartamentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă M. E. M. împotriva deciziei civile nr. 986A/ 22.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. M., S. V. F. și intimatul reclamant A. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./25.06.2014
Jud. apel:
I. N.
E. M. S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 931/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 272/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
