Cereri. Decizia nr. 728/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 1554/3/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 728R
Ședința publică de la data de 09.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - G. M. D.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.802/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. N. și S. C., cauza având ca obiect „pretenții, alte cereri”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a se oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 09.04.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Princererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 18.01.2012 sub nr._, reclamanții S. C. și C. N. au solicitat obligarea paratului M. București prin Primar General la plata sumei de 80.000 lei actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală astfel cum s-a stabilit prin procesul verbal de evaluare 321/13.08.1990, reprezentând contravaloarea imobilului construcție din ., Sector 3, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat ca autorii lor, C. A. și C. O. au fost proprietarii imobilului situat în ., Sector 3, iar în baza autorizației pentru executarea de lucrări din 1.04.1960 părinții săi au edificat un imobil construcție în suprafață totală desfășurată de 174,74 m.p. din care 140,97 m.p. suprafață utilă, având un regim de parter plus două etaje, cu două apartamente.
La data de 14.10.1987 imobilul a fost preluat abuziv de către stat și construcția edificată a fost dărâmată, în vederea realizării obiectivului „CENTRUL CULTURAL CÂNTAREA ROMÂNIEI". Ulterior preluării, prin H.G. 556/1990 s-a dispus exproprierea în anexa 17 poz. 67.
Prin procesul verbal 321/1990 comisia de evaluare a CPMB a stabilit o despăgubire de 80.000 lei pentru imobilul dărâmat. Cu toate acestea suma de bani stabilită ca și contravaloare a imobilului nu a fost plătită niciodată de către statul Român cu titlu de despăgubire. Deși au făcut nenumărate cereri în sensul achitării despăgubirii către instituțiile abilitate, solicitările nu au fost soluționate.
Pentru terenul în suprafață de 297,68 m.p. a fost eliberat titlul de proprietate_/1999, fiind puși în posesie prin procesul-verbal 1757/30.11.1999.
Reclamanții au mai arătat că, prin notificarea nr.30/23.05.2001 efectuată prin Biroul de Executori judecătorești B., R. și B., efectuată în baza Legii 10/2001, au solicitat reactualizarea sumei de 80.000 lei sumă la care a fost evaluat imobilul din ., Sector 3, preluat abuziv în baza procesului verbal din 14.10.1987.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555, art. 1164, 1516, 1527, 1528 NCC și art. 1075 și 1078 din vechiul Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 802/18.04.2013 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis in parte acțiunea și a obligat paratul M. București prin Primar General la plata către reclamanții S. C. si C. N. a valorii actualizate cu indicele de inflație a sumei de 80.000 lei, stabilita prin procesul verbal de evaluare nr.321/13.08.1990, precum si a dobânzii legale calculata la aceasta suma pentru perioada 23.05.2001, pana la data plații.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat ca imobilul situat în București, ., Sector 3 fosta ., Raionul T. V., compus din teren de 297,68 mp, si construcție a fost dobândit de autorii reclamanților, numiții C. A. și O., in baza contractului de vânzare cumpărare nr. 352/07.09.1954, imobil ce a trecut in patrimoniul statului în vederea realizării obiectivului „Centrul Cultural Cântarea României", așa cum a rezulta din adresa nr.112/30.01.1997 emisa de Direcția de Investiții a Consiliului General al Municipiului București.
Prin notificarea nr. 30/23.05.2001 transmisa paratului prin Biroul de Executori judecătorești ”B., R. și B.”, în baza Legii 10/2001 reclamanții au solicitat reactualizarea sumei de 80.000 lei sumă la care a fost evaluat imobilul din ., Sector 3, evaluare stabilita prin procesul verbal nr.321/13.08.1990 si neîncasata, așa cum a rezultat din adresa emisa de . nr.1560/19.05.2008.
Terenul expropriat, care a făcut obiectul HG nr.556/1990, a fost restituit in proprietatea reclamanților prin Titlul de Proprietate_/ 02.11.1999 emis de Prefectura Municipiului București, reclamanții fiind puși în posesie prin procesul-verbal 1757/30.11.1999, acestora nefiindu-le soluționata notificarea cu privire la acordarea de masuri reparatorii pentru construcția demolata.
Potrivit art.11(2) din legea nr.10/2001 in cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
Deși despăgubirea nu a fost încasata, aceasta a fost stabilita prin procesul verbal de evaluare nr.321/13.08.1990, la suma de 80.000 lei, așa cum a rezultat din adresa emisa de DAFI sub nr._/10.10.1996, din procesul verbal de predare primire întocmit de . data de 14.10.1987 rezultând ca s-a preluat doar construcția in vederea demolării.
Împotriva sentinței civile nr. 802/2013 a formulat apel pârâtul M. București prin Primarul General:
Prin încheierea din data de 8.01.2014 instanța a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind recursul, față de valoarea obiectului litigiului și de dispoz.art. 282 C.pr.civ.
La data de 8.01.2014 recurentul-pârât a depus la dosar motivele de recurs, în susținerea cărora a arătat următoarele:
1. Prescripția dreptului material la acțiune
Prin cererea de chemare în judecata reclamanții nu au solicitat instanței sa stabilească valoarea despăgubirilor ce li s-ar fi cuvenit ca urmare a demolării construcției aflate pe terenul expropriat si ulterior restituit situat în București, ., sector 3, ci obligarea Municipiului București "la plata sumei de 80.000 lei actualizata cu indicele de inflație si cu dobânda legala astfel cum s-a stabilit prin procesul verbal de evaluare 321/13.08.1990, reprezentând contravaloarea imobilului construcție din ., Sector 3."
Așadar, cererea de chemare in judecata poarta asupra obligării pârâtului la plata unei sume de bani ce ar fi fost stabilita deja printr-un document, mai exact prin Procesul Verbal de evaluare nr.321/13.08.1990, in opinia reclamanților M. București neîndeplinindu-si obligația ce i-ar fi incumbat prin încheierea respectivului proces-verbal.
În aceste condiții, pârâtul solicită să se constate ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 1 alin.1 si 2 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu cele ale art.3 din același act normativ dat fiind faptul ca prescripția a început sa curgă înainte de . Noului Cod Civil, sens în care pârâtul a arătat că înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune, prescripția extinctiva fiind "acel mod de transformare a raportului juridic civil constând în stingerea dreptului de realizare silita a obligației civile corelative din cauza neexecutării lui în termenul stabilit de lege."
Astfel, recurentul arată că intimaților-reclamanți le-a fost adus mai întâi la cunoștință, la data de 11.09.1990, faptul că "pentru imobilul din București, ., fost proprietatea numiților C. A., C. O., expropriat prin H.G. nr. 556/1990 anexa 17 poz.67 prin procesul verbal nr. 321/1990, comisia de evaluare a CPMB a stabilit o despăgubire de 80.000 lei, in conformitate cu decretul 467/1979"; apoi, prin adresa nr._/10.10.1996 a Consiliului General al Municipiului București Direcția de Administrare a Fondului Imobiliar, faptul ca "Pentru imobilul expropriat s-a întocmit proces-verbal de evacuare nr.321/13. VIII. 1990 având valoarea de 80.000 lei".
Cu toate acestea, intimații-reclamanți au ales sa formuleze cererea de chemare în judecata prin care au solicitat obligarea Municipiului București la executarea Procesului Verbal de evaluare nr.321/13.08.1990 abia la data de 18.01.2012, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
In aceste condiții, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecata fata de intervenirea prescripției dreptului material la acțiune.
2. Inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata
Recurentul-pârât invocă prevederile art.4 coroborate cu cele ale art. 16 și art. 21 alin. (6) si (7) din acest act normativ, și arată că cererea de chemare în judecata a devenit așadar inadmisibila în raport de aceste dispoziții legale, despăgubirile pentru construcția demolata putând fi obținute de către intimații-reclamanți doar în raport de procedura reglementata de Legea nr.165/2013.
3. Netemeinicia cererii de chemare in judecata
Recurentul-pârâtul susține că în mod greșit instanța de fond l-a obligat la plata sumei de 80.000 lei deoarece Prefectura Municipiului București a emis Titlul de Proprietate nr._/3 pentru terenul situat in București, fosta adresa ., sectorul 3, in conformitate cu prevederile art.36 alin.5, din Legea nr. 18/1991, republicata, iar suma de 80.000 lei acoperea atât valoarea terenului cat si a construcției.
4. Echivalarea greșita a sumei de 80.000 lei stabilita prin Procesul Verbal de evaluare nr.321/13.08.1990, dat fiind faptul ca la data de 01.07.2005 moneda naționala a fost denominata, astfel încât 1 leu nou echivalează în prezent cu 10.000 lei vechi.
5. Acordarea greșita a dobânzii legale, recurentul-pârât arătând că suma de 80.000 lei acoperea întregul prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii (teren + construcție).
6. Acordarea de despăgubiri pentru construcție. Hotărârea primei instanțe este eronata si în raport de faptul ca, anterior pronunțării sale la data de 18.04.2013, s-a propus în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificării transmisa acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolata, sens în care recurentul face trimitere la raportul din data de 02.04.2013 întocmit în dosarul nr._.
Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului, față de dispozițiile exprese ale art. 306 C.pr.civ., arătând că recurentul a formulat apel fără a motiva calea de atac, iar motivele de recurs au fost depuse la dosar la data de 8.01.2014. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a arătat că este nefondată, deoarece reclamantele au invocat ca temei al acțiunii Legea nr. 10/2001, prin notificarea nr. 230/23.05.2001 solicitând reactualizarea sumei de 80.000 lei la care a fost evaluat imobilul din ., sector 3, preluat abuziv. Cu privire la excepția de inadmisibilitate, s-a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată înainte de . Legii nr. 165/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Deliberând cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatele-reclamante S. C. si C. N. prin întâmpinare, Curtea constată că este nefondată.
Astfel, potrivit art. 302l alin. (1) lit. c) C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 303 C.pr.civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Potrivit art. 306 alin. (1) C.pr.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2, iar potrivit art. 306 alin. (2) C.pr.civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este însă să le pună în dezbaterea părților.
Potrivit dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ., cauza putând fi examinată sub toate aspectele; prin urmare, controlul instanței superioare se exercită atât pe motive de nelegalitate, cât și pe motive de netemeinicie.
În cauză, față de data comunicării hotărârii de fond către recurentul-pârât, este întemeiată susținerea intimatelor conform căreia depunerea la dosar a motivelor de recurs la data de 8.01.2014 nu respectă termenul de motivare a recursului, motiv pentru care, în continuare, Curtea va analiza dacă motivele de recurs cuprind motive de ordine publică.
Astfel, se reține că prin motivele de recurs recurentul-pârât a invocat două excepții, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, cu privire la care instanța constată că ambele sunt excepții de fond (deoarece se pun în discuție lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune), peremptorii (deoarece tinde la respingerea acțiunii) și absolute (deoarece privesc încălcarea unor norme cu caracter imperativ).
Sub acest aspect, Curtea reține că, sub reglementarea Decretului nr. 167/1958, republicat - în vigoare până la 1 octombrie 2011, aplicabil în cauza de față în conformitate cu dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil - prescripția extinctivă a fost concepută ca o instituție de ordine publică, guvernată de norme imperative.
Sub imperiul Decretului nr. 167/1958, prescripția extinctivă avea două caracteristici principale, aceea că, potrivit art. 1 alin. (2) din decret, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, precum și obligația instanțelor de judecată și a organelor arbitrale ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, potrivit art. 18 din decret.
În acest sens a decis și instanța supremă prin decizia în interesul legii nr. 1/2014, publicată în M. Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
În consecință, Curtea reține caracterul de ordine publică al reglementării prescripției extinctive sub imperiul Decretului nr. 167/1958, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ. potrivit cărora instanța de recurs va analiza motivele de ordine publică, chiar dacă sunt cuprinse într-un recurs motivat peste termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În același timp, Curtea consideră că o soluție de anulare a recursului în condițiile din dosarul de față ar aduce atingere dreptului de acces la justiție, garantat de art. 6 par. 1 CEDO, deoarece nu este îndeplinită condiția previzibilității legii, dat fiind că prima instanță a considerat că hotărârea pronunțată poate fi atacată cu apel și a indicat în mod expres acest lucru în dispozitivul hotărârii, iar instanța superioară a apreciat că sentința poate fi atacată doar cu recurs.
Pentru aceste motive, excepția nulității recursului va fi respinsă, ca nefondată.
În ceea ce privește motivul de ordine publică invocat la pct. 1 al motivelor de recurs formulate de pârâtul M. București prin Primarul General, Curtea constată că este întemeiat:
În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat că acțiunea formulată de reclamanți are ca obiect plata unei sume de bani, care este supusă dispozițiilor art. 1 alin.1 și 2 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și că prescripția a început sa curgă înainte de . Noului Cod Civil.
În combaterea acestui motiv de recurs, intimații-reclamanți au susținut că temeiul acțiunii este Legea nr. 10/2001 întrucât notificarea nr. 230/23.05.2001 se întemeia pe dispozițiile art. 10 alin. 6 din această lege.
Cu privire la calificarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, Curtea arată că, potrivit dispozițiilor art. 84 C.pr.civ. și art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., instanța are obligația de a da cererilor cu care este învestită o corectă calificare juridică, identificând normele de drept substanțial aplicabile situației de fapt reținute în cauză.
Calificarea juridică a acțiunii se face prin stabilirea normelor de drept substanțial aplicabile la situația de fapt invocată de către reclamant în susținerea acțiunii, precum și în raport de obiectul cererii.
Or, prin acțiunea cu soluționarea căreia reclamanții au investit instanța, aceștia au solicitat „obligarea pârâtului M. București la plata sumei de 80.000 lei actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, astfel, cum s-a stabilit prin procesul-verbal de evaluare 321/13.08.1990, reprezentând contravaloarea imobilului construcție din ., sector 3”.
În susținerea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că a prin procesul-verbal de evaluare 321/13.08.1990 Comisia de evaluare a Consiliului Primăriei M. București a stabilit o despăgubire pentru imobilul demolat, sumă de bani care nu a fost achitată reclamanților, deși au formulat numeroase cereri atât la Primărie și Prefectură, cât și notificare în baza Legii nr. 10/2001.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 (Conținutul dreptului de proprietate privată), art. 1164 (Conținutul raportului obligațional), 1516 (Drepturile creditorului), 1527 (Dreptul la executarea în natură), 1528 (Executarea obligației de a face) din Noul cod civil și art. 1075 și 1078 din vechiul Cod civil.
În consecință, văzând obiectul clar și explicit al cererii de chemare în judecată, motivarea în fapt și în drept a acesteia, se constată că reclamanții au dedus judecății o acțiune în pretenții împotriva Municipiului București, având un obiect patrimonial, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun care reglementează raporturile obligaționale dintre un creditor și debitorul său, iar nu o contestație formulată în baza unei reglementări speciale.
O contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001 are un obiect diferit de ceea ce au solicitat reclamanții în cauza de față, respectiv solicitarea ca instanța să soluționeze pe fond notificarea formulată de reclamanți în sensul de a constata calitatea acestora de persoane îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, sau de moștenitori ai persoanei îndreptățite, de a constata calitatea pârâtului de unitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționarea notificării, solicitarea de a constata caracterul abuziv al preluării imobilului, precum și de a dispune asupra felului măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții în raport de situația juridică a imobilului și de dispozițiile incidente din Legea nr. 10/2001. Prin cererea de chemare, astfel cum a fost formulată de reclamanți, nu s-a solicitat soluționarea notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, ci obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în temeiul dreptului comun reglementat de Codul civil.
Având un obiect patrimonial, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune este prescriptibil în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin adresa nr._/10.10.1996 CGMB a comunicat părinților reclamanților faptul că „pentru imobilul expropriat s-a întocmit proces-verbal de evaluare nr. 321/13.08.1990 având valoarea de 80.000 lei”, iar prin adresa nr._/13.08.1996 a Primăriei Municipiului București faptul că pentru plata despăgubirii trebuie să se adreseze . și Ministerului Culturii.
Curtea constată că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data nașterii dreptului de creanță privind valoarea despăgubirii pentru imobilul trecut în proprietatea statului în baza HG nr. 556/1990, cel mai târziu de la data luării la cunoștință a procesului-verbal de evaluare nr. 321/1990, conform adreselor menționate mai sus, astfel că s-a împlinit, cel mai târziu, în octombrie 1999.
Cu privire la apărarea intimaților-reclamanți conform căreia au efectuat numeroase demersuri către Primărie și Prefectură, fără a obține nici un rezultat, Curtea arată că aceste demersuri nu pot fi încadrate în cazurile de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, pentru incidența cărora era necesară promovarea unei cereri de chemare în judecată (de ex. în temeiul HG nr. 556/1990), sau recunoașterea debitorului, ipoteze care nu se regăsesc în cauza de față.
Întrucât termenul de prescripție a început să curgă și s-a împlinit înainte de . Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 (1.10.2011), în conformitate cu dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 (potrivit cărora „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”), în cauză sunt incidente dispozițiile în materia prescripției extinctive cuprinse în Decretul nr. 167/1958, astfel încât regimul prescripției este supus în totalitate legii vechi, atât sub aspectul termenului, modalității de calcul, suspendare, întrerupere, repunere în termen, etc., cât și sub aspectul modalității de invocare.
De asemenea, în aplicarea art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea mai are în vedere, sub aspectul dreptului de acces la instanță al reclamanților, că dreptul de acces la o instanță, însemnând dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu este un drept absolut, ci se pretează la limitări, implicit admise de Curte, deoarece, prin însăși natura lui, impune o reglementare din partea statului.
Însă, pentru a fi compatibile cu exigențele impuse de art. 6 alin. (1) din Convenție, aceste limitări trebuie să îndeplinească anumite condiții, stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, limite cu privire la care Curtea constată că sunt îndeplinite în cauza de față, deoarece excepția prescripției (1) este prevăzută de lege (Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 201 din Legea nr. 71/2011 și decizia în interesul legii nr. 1/2014), (2) urmărește un scop legitim, și anume buna administrare a justiției și securitatea juridică (Freitag c. Germaniei, cererea nr._/01, hotărârea din 19.07.2007) și (3) respectă un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, având în vedere faptul că, așa cum reiese din actele dosarului, terenul a fost restituit în natură reclamanților, iar pentru obținerea de măsuri compensatorii pentru construcția demolată au la dispoziție calea procedurală oferită de art. 26 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 165/2013.
Constatând întemeiat primul motiv de recurs, privind prescripția dreptului material la acțiune, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de recurs, care au devenit de prisos.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurentul-pârât, va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea, ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.802/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. N. și S. C..
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și respinge acțiunea formulată de reclamanții C. N. și S. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.04.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța F. P. G. M. D.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. TI/03.04.2014
2 ex.
Jud. fond – L. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1599/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
