Pretenţii. Decizia nr. 1310/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1310/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 13338/302/2010*
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1310 R
Ședința publică de la 16.09.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă S. A. C. și de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 51A/22.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și că s-a depus la dosar de către recurenta reclamantă S. A. C. note de ședință.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și văzând că recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 27.07.2010, reclamanta S. A. C. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al apartamentului nr. 7, situat în Bucuresti, ., sector 1, și, în subsidiar, la restituirea prețului actualizat.
Prin încheierea de la 21.01.2011, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât.
Prin sentința civilă nr. 3871/06.05.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București -Secția a II-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S. A. C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata sumei de 402.105 RON, reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr. 7, situat în Bucuresti, ., .; a fost admisă cererea subsidiară și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 22.586,84 RON, reprezentând prețul achitat în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 2687/_/10.01.1997, actualizat în funcție de indicele de inflație până la data de 30.03.2011.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că, la data de 10.01.1997, între Primăria Municipiului Bucuresti, prin mandatar S.C. Herăstrău Nord S.A. și Rasuceanu M. E. (autoarea reclamantei, conform certificatului de moștenitor nr. 314/11.06.1998 eliberat de BNP Mentor) a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 2687/_ privind apartamentul nr. 7, situat în Bucuresti, ., sector 1, pentru prețul de 22.645.781 ROL.
Prin sentința civila nr. 7509/02.12.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin decizia civila nr. 2306/30.11.2004 a Curții de Apel Bucuresti - Secția a IV-a Civila, rămasă irevocabilă prin decizia civila nr. 105/22.01.2008 a Curții de Apel Secția a III-a Civila, s-a constatat nulitatea absoluta a acestui contract.
Conform art. 50 alin. 2 coroborat cu art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009, atât restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, cat și restituirea prețului de piață plătit în baza contractelor de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtului, în sensul inaplicării art. 50 din Legea nr. 10/2001 și incidenței dispozițiilor de drept comun din materia evicțiunii, întrucât, din coroborarea alineatelor 2 și 2 indice 1 ale acestuia, rezulta ca legiuitorul a avut în vedere doua ipoteze.
În primul caz, contractele au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel ca instanța a constatat nulitatea lor si, întrucât se folosește de fiecare data sintagma „desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, rezulta ca a doua ipoteza privește cu necesitate admiterea unor acțiuni în revendicare prin compararea de titluri, operațiune în urma cărora contractele încheiate de foștii chiriași rămân fără eficienta juridica.
Tocmai de aceea, a respins ca neîntemeiata cererea principala, având ca obiect plata valorii de piață, deoarece contractul încheiat de autoarea reclamantei cu Primăria Municipiului Bucuresti a fost constatat nul de către instanța de judecata, astfel ca, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus analizate, reclamanta, ca unica moștenitoare, are dreptul doar la restituirea prețului actualizat.
Prin decizia civilă nr.372A/09.04.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a fost respins ca inadmisibil apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.2871/06.05.2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București și a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S. A. C. împotriva aceleiași sentințe civile.
Prin decizia civilă nr.1601R/01.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă au fost admise recursurile formulate de recurenta-reclamantă S. A. C. și de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei decizii, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza la Tribunalul București pentru rejudecarea apelurilor.
In rejudecarea apelurilor, prin decizia civilă nr. 51A/22.01.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-reclamantă S. A. C. și de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3871/05.05.2011, pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Sunt avute in vedere dispozițiile art. 50¹ alin. 1, 50 alin.2 si 3 din Legea nr. 10/2001 si se retine ca din economia textelor de lege enunțate rezultă că obligația de restituire a prețului actualizat - în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr.112/1995 - sau, după caz, a valorii de piață a imobilului-în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr.112/1995 - revine Ministerului Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin 6 din Legea nr.112/1995.
În ceea ce privește indicarea Primăriei Municipiului București ca având calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, tribunalul reține că dispozițiile Legii nr.10/2001 cuprind dispoziții derogatorii cu privire la debitorul obligației de restituire a contravalorii imobilului. Astfel, dispozițiile art.50 și art.50¹ alin 1 din Legea nr.10/2001 au caracterul unor prevederi speciale, care derogă de la dreptul comun, conform principiului „specialia generalibus derogant”, astfel încât în cauză nu-și mai găsesc aplicarea prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337,1341-1345 Cod civil).
Cât privește critica apelantului-pârât privind greșita sa obligare la restituirea prețului integral actualizat, nici aceasta nu este întemeiată.
Astfel, dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001 stabilesc că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să restituie prețul actualizat, fără a limita obligația de plată doar la diferența dintre prețul actualizat și comisionul de 1%, or, unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să facă acest lucru.
Pe de altă parte, tribunalul reține că, potrivit disp.art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, unitățile specializate, care evaluează și vând apartamente care fac obiectul Legii nr.112/1995 au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător și să rețină comisionul de 1% potrivit art.13 lit. a) din legea susmenționată, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare,în contul indicat.
Prin urmare, mandatul conferit societății comerciale Herăstrău Nord S.A a fost unul cu titlu oneros, comisionul de 1% prevăzut de art.13 lit. a) din Legea nr.112/1995 reprezentând contravaloarea remunerației cuvenite mandatarului pentru serviciul prestat către mandant.
În orice caz, dacă considera că S.C Herăstrău Nord S.A are obligația să restituie comisionul de 1% din prețul vânzării, apelantul-pârât trebuia să formuleze cerere de chemare în garanție a acestei societăți, Ministerul Finanțelor Publice fiind ținut să restituie succesorului în drepturi al cumpărătorului întregul preț, actualizat, față de dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanta-reclamantă S. A. C., tribunalul constată că nici acesta nu este fondat.
Astfel, se reține că Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009 reglementează două situații distincte în care chiriașii cumpărători beneficiază de despăgubiri la desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995.
O primă situație este aceea când contractul desființat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995. În acest caz, așa cum se prevede expres la art.50¹ coroborat cu art.50 alin. 2¹ din Legea nr.10/2001, chiriașii cumpărători au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Cea de-a doua situație reglementată este aceea în care contractul desființat a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr.112/1995. În acest caz, așa cum rezultă din art.50 alin. 2 din Legea nr.10/2001, chiriașii cumpărători beneficiază doar de restituirea prețului efectiv plătit, actualizat.
În cauză, reclamanta se încadrează în această a doua ipoteză a legii, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care autoarea sa a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aspect reținut cum putere de lucru judecat în decizia civilă nr.2306/30.11.2004 a Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.2687/_/10.01.1997.
Se face referire la motivarea acestei hotărâri judecatoresti si se arata ca, având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, cu privire la faptul că au fost încălcate dispozițiile Legii nr.112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat, in termen legal, prezentele recursuri atât reclamanta S. A. C., cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Prin recursul formulat de reclamanta S. A. C. se invoca disp. art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ. si se dezvolta următoarele critici:
Singurul argument pentru respingerea apelului său a fost decizia civila nr. 2306/30.11.2004 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, unde se menționa că s-a încălcat art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Însă, instanța de apel nu a ținut cont că, prin decizia civilă nr. 105/22.01.2008 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, dosar nr._/1/2005, considerentele deciziei civile nr. 2306/2004 au fost implicit schimbate, menționându-se că motivul anulării, în cazul autoarei sale, nu îl reprezintă încălcarea dispozițiilor legale, ci reaua-credința în sensul că s-ar fi putut depune demersuri suplimentare pentru ca buna-credință să fie dincolo de orice îndoială imputabilă chiriașului (pag. 23 – 24 din Decizia nr. 105/2008).
Astfel, arată recurenta-reclamantă, la pag. 24 sin 23 din Decizia nr. 105/2008, se menționează că autoarea sa «nu a făcut diligențe în vederea identificării situației juridice a imobilului, de natură să determine aplicarea principiului error communis facit ius».
Prin notiunea de desfiintare. art. 50 indice 1 din Legea 10/2001, legiuitorul are in vedere atat contracțele anulate,cat si contractele lipsite de efecte din alte cauze, cum ar fi admiterea unei actiuni in revendicare ia fostului proprietar.
Acordarea pretului de piata, in acceptiunea legii, se acorda ori de cate ori s-au respectat dispozitiile legii 112/1995, fiind posibila acordarea pretului chiar daca contractul a fost anulat, insa dispozitiile obiective ale legii 112/1995 s-au respectat, dupa cum e posibila neacordarea pretului de piata in cazul evingerii cumparatorului printr-o actiune in revendicare, in masura in care dispozitiile legII 112/1995 nu au fost respectate.
Singura conditie pusa de legiutor o reprezinta respectarea dispozitiilor legii 112/1995 la incheierea contractului, iar nu buna sau reaua credinta.
Daca legiutorul ar fi considerat contrariul, ar fi mentionat ca, in situatia anularii contractului, nu se acorda pretul de piata, ori in cazul anularii pentru rea credinta.
Aceasta concluzie rezulta din interpretarea sistematica a disp. Legii 1/2009, art. 20 alin.2"1, unde torul face distinctia intre:
•intre chiriasii care au cumparat cu respectarea legii si cei care au cumparat cu buna credinta, pe de o parte
•iar pe de alta parte rezulta ca e posibila situatia in care contractul sa fie incheiat cu respectarea legii dar sa fie anulat
Se citeaza art. 20 alin. (2 indice 1) din Legea 1/2009 si se sustine ca acesta confirma sustinerite reclamantei.
De observat ca in speta, asa cum retine si C. prin Decizia 105 / 2008, dispozitiile legii 112 I 1995 au fost respectate, contractul fiind anulat pentru nedepunerea altor demersuri suplimentare in urma carora recurenta reclamanta ar fi aflat de existenta unei cereri de restituire, nedepusa conform Legii 112/1995, obligatii de diligenta, care nu erau insa prevazute de l.egea 112 /1995.
Conform Legii 112 I 1995, se puteau cumpara imobilele in care proprietarul nu locuia la data intrarii in vigoare a legii, detinut de chiriasi cu contract de inchiriere, care nu detineau / vandusera o alta locuinta dupa 1990.
Ori, in speta:
•autoarea reclamantei avea calitatea de chirias la data intrarii in vigoare a legii • fosta proprietara nu locuia in imobil, deci se putea vinde chiar daca exista o cerere de restituire deoarece fostii proprietari aveau dreptul doar la despagubiri
•autoarea nu detinuse/ instrainase alt imobil dupa 1990
•nu intrase in vigoare HG 20/ 1997, care includea imobilele
preluate prin Decret 92/ 1950 in cadrul celor luate fara titlu de catre stat.
Ca atare, prevederile Legii 112/1995 au fost pe deplin respectate, iar anularea contractului pentru nedepunerea demersurilor unui bonus pater familias nu constituie o conditie de ingradire a dreptului de reparatie cf. art, 50 indice 1 din Legea 10 1 2001.
Instanta de appel, ca si cea de fond, nu au facut o analiza proprie a spetei, multumindu-se sa constate in mod gresit. ca din litigiul anterior ar fi rezultat ca au fost incalcate dispozitiile legii 112/1995.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C:pr.civ., aratand următoarele:
1.Se reitereaza excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Deși in practica instanțelor si chiar a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a conturat si opinia conform căreia obligația de plata ar fi intemeiata pe răspunderea vânzătorului pentru evictiune (in acest sens invocam decizia civila nr. 4929 din 29 oct. 2001 a CSJ), in condițiile anularii contractului de vanzare-cumparare si constatării relei-credinte a cumpărătorilor in momentul încheierii contractului nu este justa o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 si urm. C. civ., in form,. avuta la momentul introducerii acțiunii, intrucat obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi intemeiata decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel incat părțile raportului juridic trebuie sa ajungă in situația in care acel act nu s-ar fi incheiat, principiu având la baza si regula imbogatirii fără justa cauza, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie sa aibe in vedere prețul actualizat, având in vedere in acest sens si dispozițiile art. 970 C.civ.
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, . acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (in speța Primăria Municipiului București si prin mandatar .), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate in baza actului constatat nul, cat si pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridica:
a) ne aflam in fata unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni . raport, in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (instituție) răspunzătoare;
b) prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva Ministerului Finanțelor Publice. . Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit in acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezulta clar din formularea textului si, in plus, referindu-se numai la efectele faptului juridic licit (îmbogățirea fără justa cauza), si nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C.civ., in forma avuta la momentul la momentul introducerii acțiunii, ["legea pârtilor", neputandu-se interveni peste voința contractanților, indiferent ca Ieste vorba de repunerea pârtilor in situația anterioara in urma constatării nulității (contractului).
Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanta din prezenta cauza, fără insa ca prin aceasta sa se creeze, așa cum s-a arătat, un raport obligational direct intre persoanele indreptatite ia primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătoreasca si Ministerul Finanțelor Publice care numai administrează fondul cu aceasta destinație.
c) pentru a retine opinia contrara, in sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice in astfel de acțiuni in justiție, reținere bazata pe argumente juridice, ar insemna ca prin lege s-ar realiza o novatiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., in forma avuta la momentul introducerii acțiunii. Or, in acest caz novatiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului(art 1132 C.civ) si, in plus, novatiunea nu se prezuma, voința -animus donandi- de a o face trebuind sa rezulte evident din act (art. 11 SOC.civ). Legiuitorul a procedat, in alte situații, când a urmărit, in interes general, schimbarea unui debitor prin novatiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, in actul normativ respectiv, novatiunea.
Nici dispozițiile art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si sa-i acorde calitate procesuala pasiva acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evictiune are un conținut mult mai larg.
Prin urmare, Primăria Municipiului București are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vanzare-cumparare cu reclamanții.
2. De asemenea, consideram ca in mod greșit instanța a admis acțiunea având in vedere dispozițiile art. 1337 din Codul civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evictiune totala sau parțiala prin fapta unui terț.
Deposedarea cumpărătorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vanzare-cumparare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Aceasta tulburarea de drept, este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evictiune totala a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București, fata de pretențiile privind plata.
Sa se aibă in vedere si dispozițiile art. 1344 din Codul Civil.
3. Pârâtul critică decizia recurata si sub aspectul obligării Ministerului Finanțelor Publice la restituirea intregului preț, inculsiv a comisionului de 1% din preț.
Pârâtul solicită instanței sa aibă in vedere faptul ca Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte la încheierea contractului de vanzare-cumparare, mandatarul statului in încheierea contractelor de vanzare-cumparare, in temeiul Legii nr. 112/1995 fiind Primăria Municipiului București care a si încasat comisionul i din prețul de vânzare al imobilului.
Din textul art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 reiese clar ca acest comision de 1% a fost reținut de către mandatarul Primăriei Municipiului București, in speța, ..
In concluzie, pârâtul arătă ca debitorii obligației de restituire a comisionului de 1% sunt Municipiul București prin Primarul General si ..
Instanța de fond a obligat Ministerul Finanțelor Publice la restituirea unei sume care nu a intrat niciodată in patrimoniul sau, provacandu-i astfel un prejudiciu.
Astfel, in opinia pârâtului instanța de fond, trebuia sa dispună ca procentul de 1% prevăzut de dispozițiile normative mai sus invocate, sa fie restiuit din prețul actualizat de partea care a incasat comisionul.
II. Pârâtul invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei:
Astfel, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanta, prin sentința civila nr. 7509/02.12.2003 pronunțata de Judecătoria Sector 1 București, definitiva si executorie prin decizia civila nr. 2306/30.11.2004 pronunțata de Curtea de Apel București- Secția a IV-a Civila, instanța a constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare nr. 2687/_/10.01.1997.
Conform prevederilor Decretului nr. 167/1958, republicat privitor la prescripția extinctivă: ,.Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în Iepe, (art.. 1 alin 1)
Termenul prescripției este de 3 ani (...) (art.3 alin. (1)."
Art. 7 al aceluiași decret, la alin. 1 prevede ca "prescripția incepe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silita".
Se citeaza art. 376 alin. 1 din Codul de procedura civila si se arata ca recursul promovat împotriva deciziei civile nr. 566/23.06.2004, nu suspenda executarea hotarârii potrivit dispozițiilor art. 300 C.proc.civ.: "(1) Recursul suspenda executarea hotărârii numai in cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixa, precum si in cazurile anume prevăzute de lege".
In concluzie, dreptul reclamanților de a cere restituirea prețului actulizat al imobilului in cauza s-a născut la data la care s-a pronunțat decizia civila nr. 2306/30.11.2004, definitiva si executorie, fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Or, de la data la care decizia civila nr. 7509/02.12.2003 a rămas definitiva si executorie (respectiv 30.11.2004) si pana la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 27.07.2010 au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamanta nu a făcut dovada intervenirii niciuneia dintre situațiile prevăzute la art. 13, respectiv art. 16 din Decretul nr. 167/1958, de natura a suspenda sau întrerupe cursul prescripției.
Solutionand recursul formulat de parat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea il va respinge ca nefondat.
Curtea constata legala solutia instantelor de fond de angajare a raspunderii Ministerului F. Publice pentru plata catre reclamanta a pretului actualizat.
Astfel, se constata ca in mod corect tribunalul a stabilit ca paratul are calitate procesuala pasiva in cauza, in raport de dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/ 2009.
Conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, restituirea prețului prevăzut la alin. 2 (anume pretul actualizat platit de chiriasi ) și alin. 2 indice 1 ( anume restituirea prețului de piață al imobilelor) se face de către M. Economiei și Finanțelordin fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
M. F. Publice este considerat in mod evident in contextul legii ca reprezentant al Statului R., conform art. 25 din Decretul nr. 31/ 1954, fapt care reiese din aceea ca se prevede ca sursa platii nu sunt propriile fonduri ale Ministerului F. Publice ca institutie de sine statatoare, ci este fondul extrabugetar pe care M. F. Publice doar il administreaza.
Aceste dispozitii ale Legii nr. 10/ 2001 sunt dispozitii speciale in raport de dispozitiile de drept comun continute in Codul civil pe care le invoca recurentul parat ( art. 969, art. 1337, art. 1341 si urm., art. 1344 C.civ. ), iar potrivit regulilor aplicabile concursului dintre legea speciala si legea generala, acestea se aplica prioritar fata de Codul Civil.
In concluzie, Curtea apreciaza ca in mod corect tribunalul a stabilit ca raspunderea pentru plata pretului actualizat, in conditiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, trebuie analizata in persoana paratului.
In ce privește criticile recurentului – pârât referitoare la intervenția prescripției dreptului la acțiune, Curtea le consideră nefondate, apreciind că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a nulității contractului de vânzare – cumpărare 2687/_/1997, respectiv 22.01.2008, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 105 de către Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă.
Astfel, trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, care, atât în art. art. 50 alin. 2 indice 1 si art. 50 indice 1, cât și în art. 50 alin. 2, reglementează situația contractelor desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, situație în care acțiunile întemeiate pe aceste texte legale pot fi promovate la momentul la care este îndeplinită această condiție a existenței unei hotărâri irevocabile.
Or, calculând termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 de la data existenței acestei hotărâri irevocabile, rezultă că cererea de chemare în judecată, obiect al prezentei cauze a fost introdusă la data de 27.07.2010 înăuntrul termenului de prescripție.
Sunt înlăturate toate criticile recurentului pârât întemeiate pe instituția de drept comun a răspunderii pentru evicțiune, întrucât în această materie există lege specială care se aplică cu prioritate, respectiv Legea nr. 10/2001.
In materia imobilelor preluate abuziv de catre stat dispozitiile Legii nr. 10/ 2001 sunt dispozitii speciale in raport de dispozitiile de drept comun continute in Codul civil care instituie raspunderea pentru evictiune a vanzatorului ( art. 969, art. 1337, art. 1341 si urm., art. 1344 C.civ. ), iar potrivit regulilor aplicabile concursului dintre legea speciala si legea generala, acestea se aplica prioritar fata de Codul Civil.
Curtea respinge ca nefondate și criticile referitoare la comisionul de 1 % din preț, văzând că dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 reglementează dreptul la restituirea prețului actualizat, fără vreo restrângere a acestui drept care să aibă în vedere acel comision de 1 %.
În concluzia celor expuse, recursul formulat de parat este nefondat si in baza art. 312 C.pr.civ. va fi respins ca atare.
Solutionand recursul formulat de reclamanta, in raport de criticile dezvoltate, Curtea il va respinge, de asemenea, ca nefondat.
În primul rând, Curtea constată că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, nefiind în discuție vreun act juridic care să fi fost interpretat greșit de către tribunal, ci criticile expuse de reclamantă vizează exclusiv modul de interpretare și aplicare a legii, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Curtea constata ca in mod judicios Tribunalul a retinut ca in cauza este aplicabil textul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, fata de care pretentia reclamantei este intemeiata numai pentru pretul actualizat, iar nu si pentru excedentul de valoare sau sporul de valoare pana la pretul de circulatie.
Astfel, faptul ca actul de vanzare cumparare in discutie a fost incheiat cu eludarea dispozitiilor Legii nr. 112/ 1995 a fost transat irevocabil, cu putere de lucru judecat, prin hotararea judecatoresca mentionata mai sus, anume decizia civilă nr. 105/2008, pronunțată de C.A.B., prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
In contextul Legii nr. 10/ 2001 exista reglementate doua ipoteze: una este a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate „cu respectarea Legii nr. 112/1995”, care nu au fost declarate nule, dar care nu își mai produc efectele ca urmare a admiterii, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a acțiunii în revendicare intentata de foștii proprietari, ipoteza reglementata de art. 50 alin. 2 indice 1 si art. 50 indice 1; a doua ipoteza este cea a contractele de vânzare – cumpărare încheiate „cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/ 1995”, anume acele contracte care au fost declarate nule printr-o hotarare judecatoreasca, ipoteza avuta in vedere de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Or, in raport de situatia din speta, reclamantei i se cuvine doar pretul actualizat, iar nu pretul de piata al imobilului, aceasta in aplicarea art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, text care reia principiul general al efectelor nulitatii, conform caruia declararea nulitatii unui contract atrage restituirea prestatiilor. Aceasta spre deosebire de situatia evictiunii consumate, care are drept ipoteza un contract pe deplin valabil, nedeclarat nul, caz in care se aplica nu principiul restituirii prestatiilor, ci raspunderea pentru evictiune intemeiata pe art. 1337 si urm. C.civ..
In ce priveste dezvoltările facute de recurenta referitoare la aplicabilitatea 50 alin. 2 indice 1 si art. 50 indice 1 în funcție de motivul de „desființare”, a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv dacă au avut loc încălcări ale dispozițiilor obiective ale Legii nr. 112/1995 sau nu, Curtea le consideră nefondate.
Așa cum s-a arătat deja mai sus, Curtea consideră că distincția pe care legiuitorul o face este exclusiv între declararea sau nu prin hotărâre judecătorească irevocabilă a nulității contractului de vânzare – cumpărare, odată declarată nulitatea nemaiinteresând din perspectiva art. 50 din Legea nr. 10/2001 motivul de nulitate.
Asadar, Curtea considera ca cele doua ipoteze analizate mai sus (cand se cuvine pretul de piata sau pretul actualizat ) se disting dupa cum contractul de vanzare cumparare a fost deja declarat nul sau nu printr-o hotarare irevocabila, iar orice considerații referitoare la împrejurările încheierii contractului și respectarea sau nu a legii la încheierea acestuia (ca și la buna sau reau credinta a cumparatorului la incheierea contractului) interesand exclusiv in cauza avand ca obiect declararea nulitatii contractului.
La acest moment, hotararea judecatoreasca care a declarat nulitatea contractului se impune cu putere de lucru judecat si o plasează pe reclamanta în ipoteza prevăzuta de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, fara nicio nuantă referitor la circumstantele in care a fost incheiat contractul și la motivele de nulitate care au atras declararea nulității.
De aceea rămân irelevante în cauza prezentă aspectele invocate de recurenta – reclamantă referitoare la împrejurările în care autoarea sa a încheiat contractul de vânzare–cumpărare și la respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Tot din acest motiv este respinsă susținerea recurentei – reclamante conform căreia în pricina prezentă instanțele ar fi trebuit să mai facă o analiză proprie a condițiilor de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, intrucât aceste condiții au fost analizate și tranșate prin hotărâre irevocabilă de declarare a nulității contractului de vânzare – cumpărare.
În ce privește dispozițiile art. 20 alin. 21 din Legea nr. 1/2009, Curtea apreciază că nu reprezintă un argument în sprijinul tezei susținute de recurenta – reclamantă, acest text reglementând cu totul alt aspect și având un câmp de aplicare care nu se suprapune peste cel al art. 50 alin. 2 indice 1 si art. 50 indice 1 și respectiv art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001.
Pentru aceste motive, Curtea constata nefondat recursul formulat de reclamanta si, in baza art. 312 C.pr.civ., il va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de recurenta-reclamantă S. A. C. și de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 51A/22.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. D. L. M. M. Steluța C.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
19.09.2014
Jud. apel: S. C.
A. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1693/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
