Legea 10/2001. Decizia nr. 1693/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1693/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 53423/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1693 R
Ședința publică din data de 10.11.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurenta reclamantă N. M. E. A. împotriva sentinței civile nr.2338/19.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte . ., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 05.11.2010, sub nr._, contestatoarea N. (fost Pârvoiu) M.-E.-A., a formulat, în contradictoriu cu intimații Primăria Comunei Brănești prin Primar și S.C. I.M.S.A. S.A., contestație în baza Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziției nr. 300 din 23 septembrie 2010 emisă de Primarul comunei Brănești, solicitând anularea parțiala a dispoziției menționate, numai cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a imobilul teren și a construcțiilor aflate pe acesta; obligarea intimaților să restituie în natură imobilul teren in suprafața totala de 4.718 m.p. situat în ., în partea de Nord a stației de cale ferată Brănesti si construcțiile aflate pe acesta; în cazul in care se va dispune restituirea parțială în natură a imobilului, să fie obligați intimații să acorde măsuri reparatorii pentru diferența din imobil nerestituită.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 2645/08.08.2001 la B. S. si N., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 si al documentelor ce au fost depuse în susținerea acestei notificări, a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață totala de 4.718 m.p. și construcție industrială cu destinația de moară (având denumirea „Moara 6 Martie” fosta „Moara Frații Slatescu/Zlatescu”), situat în ..
Prin dispoziția nr. 300 din 23 septembrie 2010 emisă de intimată a fost respinsă cererea privind restituirea in natura a imobilului teren și construcții pentru următoarele motive: „clădirea industriala (moara) a fost demolată total, iar terenul aferent este ocupat de alte construcții aparținând S.C. I. S.A.
Contestatoarea a arătat că dispoziția emisă de intimata este nelegală, având în vedere că: au fost încălcate prevederile art. 27 alin (1), (2), (3), (5) din Lege nr.10/2001, nu au fost comunicate datele privind persoana juridică deținătoare a imobilului solicitat până la momentul comunicării dispoziției; unitatea notificată nu a comunicat copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz de administrare; prin dispoziția emisă nu s-a precizat titlul în baza căruia S.C. I. S.A. deține terenul ocupat de construcții; prin dispoziția emisă nu a fost precizată suprafața de teren ce aparține S.C. I. S.A. din întregul imobil revendicat; nu au fost identificate construcțiile nedemolate (anexe ale clădirii cu destinație moara); dacă pentru construcțiile deținute de către S.C. I. S.A. au fost emise autorizații de construcție; nu au fost respectate dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 10, art. 26 alin. (3), art. 25 alin. (2), art. 27 alin (1), (2), (3), (5) din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - modificata.
La data de 28.03.2011, prin serviciul registratură, intimata . a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a intimatei, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației ca fiind lipsită de obiect, arătând că în urma adresei Instituției Prefectului nr. 130/10.01.2011, Primarul Comunei Branesti a revocat dispoziția nr. 300/23 09.2010, prin dispoziția nr.62 din 14 .03.2011, urmând a se complini procedura si a se emite o noua dispoziție in conformitate cu cele solicitate de către Instituția Prefectului.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001 si art. 115 C.p.c.
La data de 06.04.2011, intimata S.C. I. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că potrivit art. 27(1) final din Legea nr. 10/2001 „persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține”, astfel că Primăria comunei Brănești nu se putea subroga în drepturile și obligațiile S.C. I. S.A. - fapt ce nici nu a fost făcut prin dispoziția emisă de această instituție.
Pentru a se putea stabili un raport juridic între contestatoare și intimata S.C. I. S.A. în baza Legii nr. 10/2001 era imperativ necesar ca aceasta să fi parcurs și cu intimata S.C. I. S.A procedura administrativă prealabilă la care obligă art. 22 din lege. Chemând în judecată și S.C.I. S.A. în temeiul Legii nr. 10/2001 fără să parcurgă procedura administrativă prealabilă, contestatoarea încearcă să eludeze această procedură.
De asemenea, intimata S.C.I. S.A a invocat excepția prematurității.
Intimata a arătat că dovada pretențiilor trebuie făcută de către reclamant și nu de către pârât, iar norma prevăzută de art. 25(2) din Legea nr.10/2001 pe care o invocă aceasta nu este imperativă.
Pe de altă parte, intimata consideră ca trebuie avute în vedere; dispozițiile art. 8 (1) din Legea nr.10/2001 care arată ca „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr.1/2000....”. Astfel, pe fondul cauzei acțiunea formulată de contestatoare în contradictoriu cu S.C. I. S.A. devine, în opinia intimatei, inadmisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.p.c.
La data de 08.06.2011, contestatoarea a depus precizări la contestația formulată, în sensul că a solicitat ca în contradictoriu cu intimații . și . se dispună anularea parțiala a dispoziției nr. 300 din 23 septembrie 2010 emisă de Primarul comunei Brănești, numai cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a imobilului teren si a construcțiilor aflate pe acesta; anularea dispoziției de revocare nr. 62 din 14.03.2011 emisa de Primarul Comunei Branesti; obligarea intimatelor sa emită dispoziții de restituire in natura imobilul teren in suprafața totala de 4.718 m.p. situat in ., in partea de Nord a stației de cale ferata Branesti si construcțiile aflate pe acesta; in cazul in care se va dispune restituirea parțiala in natura a imobilului, sa fie obligate intimatele sa acorde masuri reparatorii pentru diferența din imobil nerestituita.
În subsidiar, în cazul în care se va constata legalitatea dispoziției nr.62 din 14.03.2011 și faptul ca dispoziția nr.300/23.09.2010 a fost revocata, contestatoarea a solicitat obligarea intimatelor să emită dispoziții de restituire în natura sau prin echivalent pentru imobilul teren in suprafața totala de 4.718 m.p. situat în ., in partea de Nord a stației de cale ferata Brănești si construcțiile aflate pe acesta.
Contestatoarea a arătat că își menține motivarea in fapt si drept a acțiunii, cu următoarele precizări: În ceea ce privește capătul nr.2 din prezenta cerere precizata, contestatoarea a arătat că revocarea unei dispoziții emisa in temeiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate avea loc după comunicarea acesteia părții si ., deoarece s-ar încălca in mod grav principiul securității raporturilor juridice, consacrat de Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale si de jurisprudența CEDO. Daca s-ar accepta aceasta posibilitate a revocării unei dispoziții emise și comunicate părții, nu ar mai exista nicio siguranța privind raporturile juridice, drepturile si obligațiile izvorâte din aceasta dispoziție de restituire, fie in natura sau prin echivalent. Mai mult, contestatoarea a arătat că dispoziția de revocare a cărei legalitate o contestă, a fost emisă la mai mult de 6 luni de la emiterea primei dispoziții.
Deși aparent dispoziția de revocare ar avea la baza solicitarea Instituției Prefectului nr. 130 din 10.01.2011, în realitate nu respecta nici măcar recomandările făcute de aceasta instituție, în sensul emiterii unei alte dispoziții. Contestatoarea a arătat că indicațiile Instituției Prefectului în sensul că se vor acorda despăgubiri doar pentru 1/2 din construcție sunt eronate, fiind date cu încălcarea dispozițiilor Legii 10/ 2001 art. 4. alin. 4 conform căruia „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta de cap. III profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus in termen cererea de restituire”.
Pe de altă parte, contestatoarea a arătat că indicațiile sunt eronate pentru că nu țin cont de precizarea persoanei îndreptățite comunicată intimatei . la data de 01.02.2010, prin care s-a solicitat întreg imobilul, nu numai jumătate ca în cererea inițiala, la momentul notificării anul 2001 necunoscând toate informațiile, aflate ulterior pe parcursul procedurii, privind cotele de moștenire. Această precizare s-a făcut cu mult înainte de soluționarea notificării, intimata în mod corect ținând cont de aceasta și emițând dispoziție cu privire la întreg imobilul.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, contestatoarea a arătat că vizează ipoteza în care instanța ar aprecia ca legală dispoziția ulterioară de revocare a dispoziției inițiale. În acest caz, contestația are ca obiect obligarea la soluționarea notificării, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XX/2007 pronunțata de înalta Curte de Justiție si Casație - Secțiile Unite - recurs în interesul Legii, menționând că în această situație intimata . nu a respectat dispozițiile art. 27 din Lege în sensul indicării persoanei deținătoare precum și a comunicării actelor de transfer de proprietate - în copie. La data de 30.08.2012 contestatoarea a depus o precizare privind modul de preluare a imobilului prin care a arătat că imobilul a fost naționalizat în anul 1948, acesta intrând în fondul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriale Locale – Direcția Industriei Locale. De asemenea, a arătat că naționalizarea morilor s-a făcut în temeiul art. 1 pct. 50 și 56 din Legea 119/11.06.1948.
La termenul de judecată din 10.10.2012, contestatoarea, având in vedere completările raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie, efectuat de expert judiciar C. Gamenț, prin care se identifica suprafețele care se suprapun cu deținătorii actuali, și-a precizat acțiunea numai cu privire la suprafața solicitată în natură, respectiv suprafața de 3240 mp care se suprapune cu pârâta S.C. I. S.A., și care nu deține un titlu de proprietate asupra terenului.
Pentru diferența de teren pana la 4718 mp solicitată, respectiv pentru suprafața de 1478 mp și construcțiile demolate, contestatoarea a arătat că își menține și capătul 4 al acțiunii privind obligarea pârâtei . să emită dispoziție de restituire prin echivalent, prin care să propună masuri reparatorii.
De asemenea, contestatoarea a arătat că își menține si celelalte capete de cerere: 1 si 2 neafectate de modificarea suprafeței solicitate în natura și cel subsidiar, cu modificarea suprafeței solicitată în natură menționată anterior.
Prin sentința civilă nr. 338/19.12.2012 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăa respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității și inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei N. (fosta Pârvoiu) M.-E.-A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Branesti, jud. Ilfov prin Primar și S.C. I.M.S.A. S.A, astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, ulterior precizată, reclamanta a solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. 300 din 23 septembrie 2010 emisa de Primarul comunei Brănești, numai cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a imobilul teren și a construcțiilor aflate pe acesta; obligarea intimaților să restituie în natură imobilul teren in suprafața totala de 4.718 m.p. situat în ., în partea de Nord a stației de cale ferata Brănești și construcțiile aflate pe acesta; în cazul in care se va dispune restituirea parțiala in natura a imobilului, sa fie obligați intimații sa acorde masuri reparatorii pentru diferența din imobil nerestituita.
Prin precizările formulate, reclamanta a solicitat și anularea dispoziției de revocare nr. 62 din 14.03.2011 emisă de Primarul Comunei Brănești și obligarea intimatelor sa emită dispoziții de restituire in natura imobilul teren în suprafața totala de 4.718 m.p. situat în ., in partea de Nord a stației de cale ferata Brănești și construcțiile aflate pe acesta; in cazul in care se va dispune restituirea parțiala in natura a imobilului, sa fie obligate intimatele sa acorde masuri reparatorii pentru diferența din imobil nerestituita. În subsidiar, în cazul în care se va constata legalitatea dispoziției nr.62 din 14.03.2011 și faptul ca dispoziția nr. 300/23.09.2010 a fost revocată, contestatoarea solicită obligarea intimatelor să emită dispoziții de restituire în natura sau prin echivalent pentru imobilul teren în suprafața totala de 4.718 m.p. situat în ., în partea de Nord a stației de cale ferată Brănești și construcțiile aflate pe acesta.
După efectuarea raportului de expertiză topografică, reclamanta a făcut precizări numai cu privire la suprafața solicitată în natură, respectiv suprafața de 3240 mp care se suprapune cu pârâta S.C. I. S.A, și care nu deține un titlu de proprietate asupra terenului, iar pentru diferența de teren până la 4718 mp solicitată, respectiv pentru suprafața de 1478 mp și construcțiile demolate, contestatoarea arată că își menține și capătul 4 al acțiunii privind obligarea pârâtei . să emită dispoziție de restituire prin echivalent, prin care să propună masuri reparatorii.
Prin dispoziția a cărei anulare parțială se solicită (dispoziția nr.300/23.09.2010 emisă de Primăria Comunei Brănești, filele 26,27) s-a respins restituirea în natură a imobilului construcție și teren aferent în suprafață de 4718 mp situat în ., ca urmare a notificării formulate de reclamanta Pârvoiu M.-E.-A., înregistrată nr. 2645/08.08.2001, motivul respingerii fiind faptul că imobilul clădire industrială (moară) a fost demolat total iar terenul aferent este ocupat de construcții aparținând S.C.I. S.A.. Prin aceeași dispoziția s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr.2645/08.08.2001 la B.E.J. S. și N., notificare adresată Primăriei Municipiului București, fiind soluționată prin dispoziția contestată.
În aceste condiții, apare ca neîntemeiată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta S.C I. S.A, reclamanta parcurgând procedura administrativă prevăzută de art.22 din Legea nr. 10/2001 prin formularea notificării. Faptul că pârâta S.C. I. S.A. deține imobilul teren ce a făcut obiectul notificării nu înseamnă că acesta trebuia notificată separat de reclamantă, motivul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prin dispoziția contestată fiind tocmai faptul că pe teren există construite diferite obiective ce aparțin S.C. I. S.A, astfel cum rezultă din referatul întocmit de Primăria Comunei Brănești ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta S.C I. S.A care invocă dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 referitoare la terenurile din extravilanul localităților care nu intră sub incidența Legii nr.10/2001.
S-a avut în vedere că la data notificării, terenul în litigiu se afla în intravilanul localității, astfel cum rezultă din adresele nr. 9881/30.11.2011 și nr._/08.12.2011 emise de Primăria Comunei Brănești.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția contestată (dispoziția nr. 300/23.09.2010 emisă de Primăria Comunei Brănești) s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar această dispoziție a fost revocată prin dispoziția nr. 62/14.03.2011 conform adresei nr._/PFC/02.12.2010 emisă de Instituția Prefectului, județ Ilfov.
Tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei prin care se invocă faptul că revocarea unei dispoziții emise în baza Legii nr.10/2001 nu mai poate avea loc după comunicarea acesteia părții și .. S-a avut în vedere că dispoziția de revocare nr.62/14.03.2011 a fost emisă în urma referatului întocmit de instituția prefectului urmare a controlului de legalitate efectuat în vederea punerii în aplicare a dispoziției nr.300/2010 prin care s-a soluționat notificarea reclamantei, control efectuat în condițiile prevăzute de dispozițiile art.16 din Capitolul V din Titlul VII al Legii nr.247/2005, referitor la procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Astfel, tribunalul a apreciat că în mod corect s-a revocat dispoziția nr.300/23.09.2010, în condițiile în care terenul pentru care se solicită despăgubiri prin notificarea formulată de reclamantă este deținut de pârâta S.C. I. S.A.,societate privatizată integral de către A.V.A.S. (fost F.P.S.), potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 514/20.08.1998. Acest fapt rezultă și din adresa nr._/01.11.2012 emisă se Depozitarul Central S.A.
În ceea ce privește construcția industrială cu destinație moară solicitată de reclamantă prin notificarea formulată, potrivit raportului de expertiză construcții rezultă că aceasta a fost demolată, în prezent pe teren existând construcții ușoare a aparținând pârâtei S.C. I. S.A, construcții ce fac parte din activul acestei societăți ( mijloace fixe).
Devin astfel incidente dispozițiile art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora:” Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 și 2,persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,corespunzător valorii de piață a imobilelor solicitate. În situația imobilelor prevăzute la alin. 1 și 2, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin.1 fiind aplicabile în mod corespunzător.
În raport de dispozițiile legale menționate, tribunalul a apreciat că în mod corect prin dispoziția nr. 62/14.03.2011 s-a revocat dispoziția nr.300/23.09.2010, ambele emise de Primarul Comunei Brănești, astfel că pretențiile principale ale reclamantei, astfel cum au fost precizate sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei din capătul subsidiar al cererii precizate (capătul 5), reclamanta a solicitat soluționarea pe fond a notificării, fiind invocată Decizia nr.20/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii.
Tribunalul a constatat că nu pârâta S.C I. S.A. este unitatea deținătoare, și în consecință nu acesteia îi revine competența de a soluționa notificare, ci în raport de dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001 competența revine instituției care a efectuat privatizare, respectiv A.V.A.S.
Or, aceste aspecte erau cunoscute de către reclamantă în momentul când a avut cunoștință de revocarea dispoziției nr.300/23.09.2010, astfel că precizările acesteia la acțiune din 08.06.2011 se refereau numai la anularea și a dispoziției de revocarea nr. 62/14.03.2011, iar în subsidiar la soluționarea pe fond a notificării, fără a se face precizări și asupra cadrului procesual pasiv pe acest din urmă capăt subsidiar ala cererii precizatoare. Sarcina indicării persoanelor chemate în judecată ca pârâți revine exclusiv reclamantei, instanța neputând din oficiu să facă acest lucru.
Prin revocarea dispoziției nr.300/2010 ca urmare a referatului întocmit de Instituția Prefectului județului Ilfov în cadrul controlului de legalitate, prin adresa nr._/PFC/02.12.2010 sunt menționate aceste aspecte referitoare la instituția abilitată cu soluționarea notificării, această adresă fiind menționată în cuprinsul deciziei de revocare nr. 62/14.03.2011, comunicată reclamantei.
Cu toate acestea, reclamanta, în ceea ce privește capătul subsidiar al cererii precizatoare, privind soluționarea pe fond a notificării nu a înțeles să indice ca pârât instituția competentă, susținând că S.C I. S.A. a trebuit să soluționeze notificarea dacă din probele administrate rezultă că aceasta este unitatea deținătoare, probele administrate nefiind în sensul menționat de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N. M. E. A., solicitând admiterea recursului, casarea-modificarea în parte a hotărârii recurate, admiterea contestației, astfel cum a fost precizată, în principal, sau, în subsidiar, menținând soluția de respingere a excepțiilor prematurității și inadmisibilității.
În motivarea recursului, recurenta a arătat următoarele:
Considerentele hotărârii sunt contradictorii, deoarece prima instanță reține în mod eronat că imobilul teren ce face obiectul notificării ar fi deținut în proprietate de intimata pârâtă .>
Din toate probele administrate, inclusiv din susținerile intimatei I. SA rezultă că terenul nu se află în proprietatea acestei intimate.
Prima instanță extinde în mod greșit dreptul de proprietate deținut de intimată asupra construcțiilor ușoare, barăci metalice aflate în paragină, „ce fac parte din activul acestei societăți” și asupra terenului notificat, naționalizat odată cu construcțiile ce formau moara Z..
Ulterior, în considerente, prima instanță revine și constată că nu pârâta . unitatea deținătoare.
Plecând de la reținerea unei situații de fapt eronate și anume aceea că terenul notificat ar fi în patrimoniul intimatei pârâte . negat de ambele pârâte), prima instanță face o aplicare greșită a Legii nr. 10/2001, considerând a fi incidente dispozițiile art. 29 alin. 1 și 3 potrivit cu care pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce a efectuat privatizarea.
Or, această ipoteză a legii nu este incidentă, deoarece imobilul se află în patrimoniul unității administrativ teritoriale, . altfel și-a verificat competența de soluționare a notificării pe baza datelor deținute în evidențele proprii, din care nu rezultă vreun drept de proprietate al pârâtei I. SA asupra terenului ci, eventual, doar asupra construcțiilor ușoare edificate fără autorizație de construire.
Având în vedere principiul restituirii în natură, constatând că pârâta . a prezentat vreun titlu de proprietate asupra terenului revendicat, se impune admiterea recursului și obligarea intimatei . să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului notificat, identificat conform raportului de expertiză.
Recurenta a mai arătat că pârâta . doar o parte din terenul notificat, respectiv suprafața de 3240 m.p. din totalul de 4718 m.p. solicitată, prima instanță reținând și sub acest aspect o situație de fapt eronată, soluția pronunțată putând eventual a fi acceptată (dacă se dovedește dreptul de proprietate) doar pentru suprafața deținută de . și pentru diferența de 1478 m.p. și construcțiile demolate, pentru care se impune soluționarea notificării.
În măsura admiterii acțiunii privind obligarea la emiterea dispoziției de restituire, în principal în natură, în subsidiar, prin echivalent, urmează să se aprecieze ca lipsit de interes capătul de cerere privind anularea dispoziției de revocare nr. 62 din 14.03.2011 emisă de Primarul comunei Brănești.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041, 312 Cod procedură civilă, art. 7, 10 alin. 3, 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Intimata–pârâtă . formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare, intimata a arătat că nu a primit notificarea formulată de reclamantă și nici nu urma să soluționeze această notificare anterior cererii de chemare în judecată.
Față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, intimata a arătat că din adresa nr._ din 8.12.2011 a Primăriei Comunei Brănești rezultă că acest teren a fost introdus în intravilanul localității abia în anul 2000.
În mod corect a reținut instanța de fond că terenul pretins de recurentă nu este în proprietatea intimatei . pretinzând în mod greșit că s-ar fi reținut o situație de fapt eronată.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că pe teren nu se află construcții ușoare, în sensul prevederilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nefiind vorba nici de construcții edificate după 01.01.1990 fără autorizație, numai două din cele 8 construcții existente putând fi eventual încadrate în categoria construcțiilor ușoare..
Intimata susține că art. 10 din lege poate fi aplicabil pentru partea de teren rămasă liberă și nu pentru un teren afectat de investiții, respectiv construcții care se găsesc în patrimoniul I. SA, acestea fiind nu construcții ușoare, ci hale industriale edificate din beton și zidărie pe fundații.
Față de principiul restituirii în natură invocat de recurentă, intimata a arătat că HG nr. 150/2007 prevede la punctul 10.1 și 10.2 limitarea restituirii în natură numai la terenul liber, neocupat de construcții și neafectat de servituți în ipoteza în care construcțiile edificate de fostul proprietar au fost demolate integral (cazul de față), fără a distinge dacă proprietarul actual al terenului este în prezent o societate sau primăria locală.
Referitor la ultima critică formulată, intimata a arătat că prima instanță a respins cererea arătând în considerente că sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 514/1998 încheiat cu fostul FPS, . fost privatizată integral, astfel că o altă instituție a statului era abilitată să rezolve cererea petentei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă .
La data de 04.12.2013 a fost depusă de către L. A. o cerere de intervenție accesorie, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 05.12.2013, întrucât din cuprinsul cererii și din actele anexate acesteia nu rezultă nici un interes de a interveni în prezenta cauză, simpla afirmație din cerere că „moara fraților Z.” a aparținut străbunicului său, nedovedită, neputând duce la lărgirea cadrului procesual în prezentul recurs, chiar dacă partea în favoarea căreia se intervine, și-a exprimat acordul, cu atât mai mult cu cât, cererea de intervenție accesorie nu este o cerere subsidiară unei cereri de intervenție principală care nu ar mai putea fi formulată la un anumit moment procesual.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Prin dispoziția nr. 300 din 23.09.2010 emisă de Primarul comunei Brănești, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului a construcție și teren aferent în suprafață de 4718 mp situat în ., ca urmare a notificării formulată de reclamanta Pârvoiu M.-E.-A., înregistrată sub nr. 2645/08.08.2001, motivat de faptul că imobilul clădire industrială (moară) a fost demolat total, iar terenul aferent este ocupat de construcții aparținând S.C.I. S.A..
Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru imobilul notificat,construcție industrială (moară) și terenul aferent în suprafață de 4718 m.p.
Prin dispoziția nr. 62 din 14.03.2011 emisă de Primarul comunei Brănești s-a dispus revocarea dispoziției nr. 300 din_, conform adresei instituției Prefectului județul Ilfov.
Prima instanță a reținut că în mod corect a fost revocată dispoziția inițială, urmare a controlului de legalitate exercitat de prefect, având în vedere că terenul este deținut de . privatizată integral de A..
Curtea constată că, într-adevăr, potrivit art.1621 din Legea nr. 247/2005 și art. 21 pct. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instituția prefectului exercită controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire.
Însă, dacă se apreciază că dispozițiile sunt ilegale, acestea vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare și a legii contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările ulterioare, conform art. 21 pct. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Instituția revocării dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a controlului de legalitate exercitat de prefect nu e prevăzută în legea nr. 10/2001 sau în Legea nr. 247/2005, singura modalitate prin care o asemenea dispoziție poate fi anulată fiind pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens în urma contestării dispoziției de către prefect pe calea contenciosului administrativ.
Interpretarea contrară nu poate fi primită, deoarece contravine dispozițiilor art. 25 alin. 4 din Legea 10/2001 potrivit cu care „decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară” și ar avea drept consecință insecuritatea perpetuă a circuitului juridic civil, în condițiile în care emitentul actului administrativ l-ar putea revoca unilateral oricând.
Prin urmare, Curtea constată ca fiind nelegală dispoziția nr. 62 din 14.03.2011, de revocare a dispoziției nr. 300 din 23.09.2010, astfel că se impune sub acest aspect admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii precizate și anulării dispoziției nr. 62 din 14.03.2011.
Ca urmare a anulării dispoziției de revocare, Curtea va analiza legalitatea dispoziției nr. 300 din 23.09.2010, rămasă în vigoare, în raport cu motivele de recurs formulate și cu cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Recurenta - reclamantă a contestat dispoziția nr. 300/2010 solicitând restituirea în natură a suprafeței de 3240 m.p care se suprapune cu suprafața de teren deținută de ., a arătat recurenta, nu deține titlu de proprietate asupra terenului) și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate.
Pentru diferența de teren, deținută inițial de . actualmente de ., recurenta reclamantă a solicitat, conform concluziilor pe fondul recursului, fie obligarea direct la plata despăgubirilor, fie, în subsidiar, disjungerea cauzei și trimiterea spre rejudecare în vederea introducerii în cauză a persoanei deținătoare, ..
Potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie, efectuat în primă instanță de expert C. Gamenț, astfel cum a fost completat (filele 135 – 145, 190-195), deținătorii actuali ai terenului în suprafață de 4718 m.p sunt . de 3240 m.p.), . de 1515 m.p.) și . de 42 m.p).
Prin motivele de recurs, recurenta reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că imobilul se află în patrimoniul intimatei – pârâte . aflându-se în realitate în patrimoniul comunei Brănești, recurenta – reclamantă fiind îndreptățită la restituirea în natură.
Sub acest aspect, Curtea constată că imobilul în litigiu (teren și construcție – moară) a fost naționalizat în anul 1948, conform Legii nr. 119/1948, astfel cum rezultă din copia extrasului din tabelul cu întreprinderile naționalitate din județul Ilfov emisă de Arhivele Statului – Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale și copie de pe fișa individuală a chiaburului Ș. Z. din satul Brănești emisă de Arhivele Statului Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale (filele 184 – 185 dosar T.B.).
Construcția aflată pe teren a fost demolată, în raportul de expertiză construcții menționându-se că clădirea fostei mori este în incinta . etajul fiind demolat), iar celelalte construcții aferente morii și amplasate în actuala incintă I. nu mai există.
Ulterior, în perioada 1966 – 1985, pe terenul deținut de . fost edificate edificate noi construcții, respectiv: hală producție, hală producție, atelier, depozit, post trafo, centrală termică, magazie metalică, identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert B. R. ( filele 153 – 177 dosar T.B).
Prin efectul Legii nr. 15/1990, . dobândit construcțiile existente pe teren potrivit listelor cu mijloace fixe anexate la raportul de expertiză.
În privința terenului pe care se află construcțiile, nu s-a făcut dovada trecerii acestuia în patrimoniul societății, prin depunerea unui titlu de proprietate, respectiv a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Prin urmare, terenul a rămas în proprietatea statului, astfel încât . are calitate de unitate deținătoare, conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
În privința măsurii reparatorii concrete ce se impunea a fi acordată pentru terenul de 3240 m.p. pe care se află construcțiile deținute de . constată că decizia contestată este legală, întrucât nu era posibilă restituirea în natură.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafațaocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi(…), precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Articolul 10 alin. 3 stabilește că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
În cauză, construcțiile deținute de . fost edificate anterior anului 1990, astfel că nu sunt incidente prevederile alin 3 ale textului legal menționat, ci cele ale alineatului 1, restituirea în natură nefiind posibilă.
De asemenea, în cea mai mare parte, construcțiile au structură de beton armat și zidărie și nu sunt demontabile, astfel că nu este incidentă teza a II a prevăzută de art. 10 alin. 3, doar atelierul depozit și magazia metalică având structura metalică demontabilă.
Existența a două construcții demontabile pe teren nu poate justifica restituirea în natură a întregului teren, dar nici a suprafețelor de teren pe care se află construcțiile respective, câtă vreme acestea fac parte din terenul pe care se află toate celelalte construcții, terenul având o structură unitară și fiind destinat a deservi funcțional construcțiile edificate pe acesta.
În privința suprafeței de 1515 m.p. deținută de . raportului de expertiză, Curtea constată că la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, . o societate cu capital integral de stat, astfel cum rezultă din extrasul privind structura acționariatului emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului comunicat prin adresa nr._ din 5.08.2014 (filele 127 – 132 dosar C.A.B.).
Ulterior, în anul 2004, societatea a fost integral privatizată, potrivit relațiilor comunicate prin adresa menționată mai sus.
Prin procesul verbal de predare –primire încheiat cu . data de 30.06.2009, terenul intravilan în suprafață de 8728 m.p., situat în . a fost transmis către S.C. Afa SRl, astfel cum rezultă din contractul vânzare - cumpărare nr. 805 /11.04.2012 autentificat de BNP P. C. și M. O. (filele 76 – 79 dosar C.A.B.)
S.C. Mobib SA a fost radiată la data de 9.10.2009, astfel cum rezultă din adresa nr._ emisă de Oficiul Național al registrului Comerțului ( fila 71 dosar C.A.B).
Ulterior, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 805 din 11.04.2012 . a înstrăinat terenul către ., dispunându-se intabularea în cartea funciară în favoarea acestei societăți, conform extraselor de carte funciară emise de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov(filele 73-74).
Prin urmare, S.C. Mobib SA, în deținerea căreia se afla imobilul la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2010, nu mai există, fiind radiată.
Legea reglementează două mari ipoteze în privința calității de unitate deținătoare.
Într-o primă ipoteză, unitatea deținătoare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este cunoscută, fiind incidente dispozițiile art. 21 respectiv art. 29 din lege.
Potrivit art. 21 alin. 1 “imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.
Articolul 29 prevede că:
(1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
(3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art.26 alin.(1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
În cea de-a doua ipoteză, unitatea deținătoare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu este cunoscută, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice (…).
În speță, ne aflăm în prima ipoteză, cu particularitatea că, deși la momentul intrării în vigoare a Legii 10/2001, unitatea deținătoare, S.C Mobib SA, era cunoscută, aceasta nu mai există în prezent, fiind radiată.
În această situație, pentru stabilirea calității de unitate deținătoare, Curtea apreciază că se impune interpretarea coroborată a dispozițiilor legale din cuprinsul Legii nr. 10/2001, care să aibă ca punct de plecare regimul juridic al unității deținătoare care exista la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu mai există în prezent.
Din această perspectivă, în speță este relevant că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea făcea parte din categoriile prevăzute la art. 21 alin. 1, având capital integral de stat, iar ulterior a devenit integral privatizată, după care a fost radiată.
Instituția implicată în privatizarea societății radiată ulterior este A..
Or, într-o astfel de situație, devin incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul că A. are calitate de unitate deținătoare.
O asemenea soluție se impune și prin raportare la prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prevede potrivit cu care după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăților comerciale prevăzute la alin. (1) și (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului. C. de participație a statului sau a autorității administrației publice ori, după caz, a organizației cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit.
Din interpretarea art.21 alin.1 și 3, rezultă că societățile comerciale prevăzute la alin. 1 au calitate de unitate deținătoare numai în ipoteza în care ceea ce se restituie în natură se poate compensa cu acțiunile deținute de stat. Dacă statul nu mai este acționar al societății, nu se mai poate face aplicarea art. 21 alin. 3.
De aceea, în condițiile în care, deși inițial, . avut capital integral de stat, ulterior s-a privatizat integral și apoi a fost radiată, nu mai sunt aplicabile dispozițiile art.21 alin. 1 și 3, devenind incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001, în sensul că A., instituția publică ce a efectuat privatizarea, are calitate de unitate deținătoare.
În consecință, Curtea constată că pentru suprafața de 1515 m.p.teren, deținută la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de către . cu capital integral de stat, la același moment), actualmente aflată în proprietatea ., intimata pârâtă ., nu avea calitate de unitate deținătoare.
Prin urmare, se impune anularea în parte a dispoziției nr. 300/23.09.2010 emisă de Primarul Comunei Brănești, cu privire la propunerea de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru această suprafață de teren și obligarea pârâtei Primăria Comunei Brănești, prin Primar să înainteze notificarea formulată de reclamantă către A. spre competentă soluționare în privința suprafeței de 1515 m.p. teren.
Soluția propusă de recurenta reclamantă în cadrul concluziilor de pe fondul recursului, de disjungere a cauzei și trimitere spre rejudecare în vederea introducerii în cauză a unității deținătoare, . poate fi primită, având în vedere, pe de o parte, faptul că nu aceasta, ci A. are calitate de unitate deținătoare, iar pe de altă parte, faptul că nu există nici un temei juridic care să justifice o asemenea modalitate de soluționare a cererii, într-o astfel ipoteză impunându-se înaintarea notificării către unitatea deținătoare.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va modifica în parte sentința în sensul că:
Va admite în parte cererea precizată.
Va anula dispoziția nr. 62/14.03.2011 emisă de Primarul Comunei Brănești.
Va anula în parte dispoziția nr. 300/23.09.2010 emisă de Primarul Comunei Brănești, exclusiv cu privire la propunerea de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1515 m.p. teren, deținută la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de către . cu capital integral de stat, la același moment), actualmente aflată în proprietatea ..
Va menține celelalte prevederi ale dispoziției nr. 300/2010, orice soluție de micșorare a drepturilor recunoscute prin dispoziție fiind incompatibilă cu principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Curtea precizează că nu reprezintă o încălcare a principiului evocat, ipoteza în care se consideră că despăgubirile trebuie plătite de o altă instituție, în condițiile în care, chiar apărătorul reclamantei a solicitat acest lucru prin concluziile pe fondul recursului, iar drepturile recunoscute prin dispoziție nu au făcut obiectul unor restrângeri, cuantumul despăgubirilor nefiind menționat prin dispoziția respectivă, ci urmând a fi stabilit după aceleași reguli, în baza Legii nr. 165/2013, de către A..
Ca atare, Curtea va obliga pe pârâta Primăria Comunei Brănești, prin Primar, să înainteze notificarea formulată de reclamantă către A. spre competentă soluționare, în privința suprafeței de 1515 m.p teren.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, privind respingerea excepțiilor prematurității și inadmisibilității, sub aceste aspecte hotărârea nefiind atacată, intrând în puterea lucrului judecat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă N. M. E. A. împotriva sentinței civile nr.2338/19.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte . ..
Modifică în parte sentința în sensul că:
Admite în parte cererea precizată:
Anulează dispoziția nr. 62/14.03.2011 emisă de Primarul Comunei Brănești.
Anulează în parte dispoziția nr.300/23.09.2010 emisă de Primarul Comunei Brănești exclusiv cu privire la propunerea de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1515 m.p. teren, deținută la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de către . cu capital integral de stat, la același moment), actualmente aflată în proprietatea ..
Menține celelalte prevederi ale dispoziției nr. 300/2010.
Obligă pe pârâta Primăria Comunei Brănești, prin Primar să înainteze notificarea formulată de reclamantă către A. spre competentă soluționare în privința suprafeței de 1515 m.p. teren.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. GC/ 2 ex.
Jud. fond: L. I. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1310/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 374/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
