Contestaţie la executare. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 151/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 1654/2/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 151R

Ședința publică din data de 24.01.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - P. R.

JUDECĂTOR - C. F.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta –intimată S. Victorița împotriva deciziei civile nr. 640/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – contestatoare C. V. și cu intimatul C. C., cauza având ca obiect „ contestație la executare – suspendare executare silită”.

Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta – intimată S. Victorița personal, intimata – contestatoare C. V. – reprezentată de avocat Dojană M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 și de domnul avocat P. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 și intimatul C. C. personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Din dispoziția instanței, grefierul de ședință a procedat la identificarea recurentei – intimate S. Victorița, fiind legitimată cu C.I. . nr._ eliberată de Secția 8 Poliție la data de 07.04.2005.

Curtea pune în discuție, că dosarul a fost repus pe rol pentru discutarea motivului de ordine publică, întemeiat pe art. 304 pct.1 din Codul de procedură civilă, nelegala constituire a completului având în vedere greșita calificare a căii de atac de către Tribunalul București, în raport de art. 400 din Codul de procedură civilă.

Recurenta, solicită, ținând cont că încheierea din data de 13.12.2023, nu a fost motivată în sensul articolului indicat pentru repunerea pe rol a cauzei, solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii concluziilor scrise pentru a-și putea crea apărarea, dat fiind că este un simplu justițiabil și nu este asistată de un avocat.

Curtea pune în discuție dacă Tribunalul București, trebuia să judece contestația la executare ca instanță de recurs sau ca instanță de apel.

Recurenta – intimată arată că din punct de vedere al căii de atac exercitată de ea împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, calea de atac a fost cea a recursului. Acest lucru l-a susținut și în primul motiv de recurs formulat împotriva sentinței recurate la Curtea de Apel București.

Tribunalul București, la data de 04.06.2012, din oficiu a recalificat calea de atac din recurs în apel, cu toate că prin reprezentant la acea vreme s-a opus, întrucât calitatea de terț care pretinde un drept real asupra bunului, din punct de vedere al intimatei – contestatoare C. V. nu există. Aceasta nu pretinde un drept real, ci are un drept de creanță împotriva intimatului – debitor C. C..

În acest moment deține un drept de proprietate asupra bunului litigios.

La data când s-a adjudecat bunul, intimatul – debitor C. C. deținea un drept de proprietate asupra bunului conform sentinței de partaj.

Nu a executat sentința de partaj, iar dreptul real asupra bunului din punct de vedere al intimatei – contestatoare C. V. nu există.

Prevederile art. 401 alin.2din Codul de procedură civilă, in baza căruia a fost calificată cale de atac, este apelul.

Intimata – contestatoare C. V. prin avocat, solicită respingerea motivului de ordine publică invocat din oficiu de către instanță, în raport de dispozițiile art. 401 alin.2 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 402 alin.2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare formulată de un terț, calea de atac este cea a apelului și nu a recursului.

Reprezentantul intimatei – contestatoare, domnul avocat P. C., pune aceleași concluzii.

Recurenta – intimată depune la dosar concluzii scrise.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, contestatoarea C. V. a solicitat ca în contradictoriu cu intimații S. Victorița și C. C. să se dispună anularea actelor de executare silită ce fac obiectul dosarelor de executare silită nr._, nr. 389/2011 și nr.390/2011 ale B. E. L. & Asociații cu privire la apartamentul nr. 29 situat în București, ., nr. 2, ., sector 1, ce constituie bun comun.

Contestatoarea C. V. a formulat la data de 05.04.2012, cerere precizatoare la acțiunea introductivă (fila 248).

În motivarea cererii precizatoare, contestatoarea a arătat că, prin Sentința civilă nr._ din 20.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2010, ce a avut ca obiect partajul bunurilor comune, aceasta are un drept de sultă în cuantum de 72.266 euro, ceea ce îi conferă calitatea de titular al unei creanțe privilegiate atât față de intimatul C. C. cât și față de orice creditor al acestuia.

De asemenea se solicită și anularea publicației de vânzare din 27.04.2012 și a Raportului de expertiză tehnică - Supliment efectuat la data de 10 martie 2012, ca urmare a faptului că părțile nu au fost citate pentru data de 10.03.2012, dată la care s-ar fi efectuat acest supliment, deși dispozițiile legale în materie sunt imperative în acest sens. Totodată s-a constatat că există contradicții flagrante între datele din raportul de expertiză întocmit în cadrul dosarului nr._/299/2010, suplimentul de expertiză datat 10 martie 2012 și contractul de construire.

Prin cererea formulată la data de 31.05.2012 (fila 301), s-a solicitat restabilirea situației anterioare realizării executării silite

La data de 08.11.2012, contestatoarea C. V. a formulat cerere completatoare, în sensul că solicită și anularea Actului de adjudecare întocmit la data de 24.05.2012.

Prin sentința civilă_/12.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul civil nr._ , s-a admis în parte contestația executare, formulată de contestatoarea C. V., în contradictoriu intimații S. Victorița și C. C.; s-au anulat actele executare constând în Publicația de vânzare din 21.03.2012 emisă în dosarul de executare nr. 388/2011, Procesul verbal de vânzare la licitație publică din data 27.04.2012 și a Actului de Adjudecare întocmit la data de 24.05.2012; s-a dispus întoarcerea executării silite cu privire la apartamentul nr. 29 situat în București, Ș. cel M., nr. 2, . ce a făcut obiectului Actului de Adjudeca întocmit la data de 24.05.2012 și s-a respins în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Intimata S. Victorița a formulat cerere de executare silită în baza Contractului de împrumut autentificat sub nr. 838 din 28.03.2008 de BNP M. G., ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 388/2011 al B. E. L., și Asociații, în baza contractului de împrumut autentificat sub nr. 1486 din 19.12.2 de BNP M. D., ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 389/2011 B. E. L. și Asociații și în baza contractului de împrumut autentifica sub nr. 1108 din 22.08.2008 de BNP M. D., ce a făcut obiectul dosarului executare nr. 390/2011 al B. E. L. și Asociații.

Prin încheierea din data de 13 martie 2012,pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executare silită "E. L. și Asociații" și dispus conexarea dosarelor de executare silită 390/2011 și 389/2011 la dosarul nr.388/2011 constituit la B. "E. L. și Asociații".

În scopul satisfacerii creanței intimatei S. Victorița, aceasta a solicitat împărțirea bunurilor comune dobândite de soții C. în timpul căsătoriei, în egale de 50% fiecare, respectiva imobilului situat în București, . nr. 2, ., sector 1 și omologarea raportului de expertiză tehnică construcții întocmit în cauză și pe cale de consecință, ieșirea pârâților din indiviziunea existentă între ei asupra imobilului anterior menționat, prin atribuirea în natură a acestui către pârâtul C. C., cu obligarea lui la plata către soția sa C. V. a sultei aferente cotei de proprietate de 50% pe care aceasta o deține în imobil.

Prin Sentința civilă nr._ din 20.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2010, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. Victorița și s-a dispus ieșirea din indiviziune a pârâților, atribuindu-se pârâtului C. C. în natură imobilul situat în București, Ș. cel M., nr. 2, ., sector 1, în valoare totală de 144.533,68 obligând pârâtul C. C. să plătească pârâtei C. V. a sultei în cotă de ½ din această sumă, respectiv 72.266 euro.

Contestatoarea C. V. a susținut că soțul său a contractat împrumuturile în calitatea sa de reprezentant al unei persoane juridice . în acest sens un înscris denumit "Constatare" (fila 342 această datorie se va plăti în totalitate prin . data de 23 noiembrie 2009, în euro în contul doamnei S. Victorița pe care aceasta îl va comunica domnului C. C..

Întrucât apărătorul intimatei a arătat că se înscrie în fals, cu privire la înscris, în considerarea faptului că semnătura de pe înscris nu aparține intimatei, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 182 alin. 2 C.pr.civ, având în vedere încheierea din data de 17.07.2012, i s-a pus în vedere contestatoarei să se personal, iar aceasta nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 11.10.2012 și nu a făcut dovada imposibilității de prezentare, astfel încât înscrisul a fost înlăturat.

În ședință publică din data de 8 noiembrie 2012, intimatul C. C. a învederat instanței că înțelege să se prevaleze de înscrisul denumit Constatare, întrebând creditoarea dacă înțelege să se înscrie în fals cu privire la acest înscris. De data aceasta, creditoarea S. Victorița a arătat că nu se înscrie în fals, întrucât la acest moment nu își dă seama dacă semnătura îi aparține sau nu.

Unul din motivele contestației la executare, susținut de contestatoarea C. V. este acela a încălcării dispozițiilor imperative ale art. 33 Codul Familiei, ca urmare a faptului că nu s-au urmărit cu prioritate bunurile proprii ale soților.

Art. 33 din Codul Familiei, prevede că "Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia din soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale".

Instanța a constatat că aceasta a indicat ca bunuri proprii ale soțului său acțiunile pe care acesta le deținea la societatea . nume propriu, proprietate dovedită cu certificatul constatator obținut de la ORCMB.

S-a reținut că, la momentul, la care s-a inițiat procedura executării silite asupra apartamentului situat în București, ., nr. 2, ., sector 1, deși exista o hotărâre pronunțată în primă instanță, de partaj al bunurilor comune, aceasta nu era și definitivă și executorie, până la acest moment apartamentul păstrându-și calitatea de bun comun.

Dispozițiile art. 33 alin. 1 din Codul Familiei, au în vedere atunci când statuează că "nu pot fi urmărite", executarea silită încă de la începutul său și nu momentul adjudecării efective, întrucât în procedura de executare silită, toate etapele trebuie să se desfășoare în condiții de deplină legalitate, fiecare act de executare, trebuind a fi el însuși legal, ca pas sine qua non și component al executării silite. În cazul executării nelegale a oricărui act de executare, este viciată întreaga procedură până la rezultatul ei.

Din înscrisul de la fila 200 rezultă că contestatoarea C. V., în calitatea sa de creditoare, cu privire la sulta ce i se cuvenea în urma partajării bunurilor comune, a sesizat organul de executare, la data de 14.02.2012 prin care a solicitat înscrierea creanței sale privilegiate asupra veniturilor ce ar putea rezulta din vânzarea imobilului ce făcea obiectul executării silite.

Astfel, la adjudecarea imobilului reprezentat de apartamentul situat în București, ., nr. 2, ., sector 1, nu s-a ținut cont de privilegiul creditorului copărtaș, instituit de art. 1737 coroborat cu art. 1741 C.civ. Ca urmare a partajului bunurilor comune, inițiat de creditoarea S. Victorița, contestatoarei C. V. i-a revenit o sultă în valoare de 72.266 euro, corespunzătoare cotei sale de coproprietate.

In actele de executare silită ce au culminat cu adjudecarea apartamentului situat în București, ., nr. 2, ., sector 1, nu s-a ținut cont de faptul că și contestatoarea C. V. avea o creanță ce trebuia satisfăcută, dându-se prioritate creanței creditoarei S. Victorița.

În conformitate cu dispozițiile art. 512 pct. 2 c.pr.civ, creditorul chirografar, ca să poată depune creanța în contul prețului, trebuie să satisfacă mai întâi creanțele care au un rang superior rangului creanței sale.

Prin adjudecarea bunului în contul creanței, s-au încălcat dispozițiile art. 512 și 563 C.pr.civ. Chiar dacă aparent ar exista un conflict între dispozițiile art. 512 alin. 2 C.pr.civ în sensul că pe de o parte se dispune că se aplică dispozițiile art. 563 și 564 C.pr.civ, dar pe de altă parte este folosită sintagma aplicării acestor reguli până la cuantumul prețului de adjudecare, o analiză logică a acestui text de lege și prin raportare și coroborare cu alte texte de lege,conduce la concluzia că un creditor chirografar nu poate să-și recupereze creanța înaintea unui creditor privilegiat sau de rang superior.

Prin adjudecarea bunului în contul creanței, cu nerespectarea privilegiului instituit de lege, contestatoarea C. V. este practic lipsită de posibilitatea de a-și valorifica creanța ce reprezenta contribuția acesteia la dobândirea bunurilor comune, întrucât prin executarea silită s-a valorificat doar dreptul creditoarei S. Victorița, creditor chirografar, în condițiile în care este puțin probabil, că soția C. V. își va executa, pe viitor, propriul soț, în vederea realizării creanței sale ce reprezintă contribuția acesteia la dobândirea bunurilor comune.

Referitor la susținerile contestatoarei, în sensul că ar exista contradicții între datele din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._/299/201O, suplimentul de expertiză din 10.03.2012 și contractul de construire, instanța le-a apreciat ca neîntemeiate.

Raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Ș. E., în dosarul de executare la data de 30.11.2011 stabilește valoarea de circulație a apartamentului la suma de 98.160 euro, nefiind inclusă valoarea boxei, în timp ce în suplimentul la raport întocmit la data de 10.03.2012 se calculează valoarea apartamentului, ca fiind 99.628 euro, după ce a fost adăugată și valoarea boxei nr. 29. În ceea ce privește existența unor diferențe de suprafață utilă a apartamentului reținute în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._/299/2010,suplimentul la raportul de expertiză din 10.03.2012 și contractul de construire, s-a reținut că toate rapoartele de evaluare ale apartamentului au fost întocmite ipotetic, prin efectuarea de a constata și aprecieri din exteriorul imobilului în cauză,coroborat cu documentele existente la dosarul cauzei.

Cu privire la nelegalitatea raportului de expertiză, instanța a constatat că în cuprinsul cererii precizatoare, se menționează că părțile au fost citate pentru data de 28.11.2012, acesta fiind un aspect necontestat. S-a reținut că și suplimentul la raportul de expertiză tehnică, a fost comunicat debitorului C. C., odată cu publicația din data de 21.03.2012, dovada comunicării acestuia datând din data de 23.03.2012.

Conform art. 404/1 C.pr.civ "În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia" .Ca urmare a anulării actului de adjudecare întocmit la data de 24.05.2012, se va dispune restabilirea situației anterioare cu privire la apartamentul nr. 29, situat în București, ., nr. 2, ., sector 1.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat ulterior apel S. Victorița, precum și împotriva încheierilor de ședințe publice din data de 18.06.2012 și din data de 08.11.2012, pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul civil mai susmenționat, prin care au fost respinse neîntemeiate excepția lipsei calității de reprezentant a SCA D. și Asociații, și respectiv, excepția tardivității formulării cererii completatoare a contestației la executare, solicitând in principal, admiterea recursului, casarea încheierii de ședința din data de 18.06.2012, dispunând admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a SCA D. și Asociații si, pe cale de consecința, anularea contestației la executare, ca fiind promovata de către o persoana fără calitate de reprezentant. In subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii de ședința publica din data de 08.11.2012, dispunând admiterea excepției tardivității formulării cererii completatoare a contestației la executare și pe cale de consecința,respingerea cererii completatoare a contestației la executare ca fiind tardiv formulata. Pe fondul contestației, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr._/12._. pronunțata de către Judecătoria sectorului 1 București, ca fiind nelegala, și, pe cale de consecința, respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedura civila, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de desfășurarea prezentului proces, respectiv onorariul de avocat.

În motivarea apelului, cu privire la excepția tardivității formulării cererii completatoare arata ca prima zi de înfățișare, în accepțiunea art. 134 Cod procedura civila, până când contestatoarea mai putea sa completeze sau sa modifice contestația la executare, este ședința publica din data de 03.05.2012 (fila 298 dosar fond), la acest termen procedura de citare fiind legal îndeplinita fata de toate părțile din proces.

De altfel, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o noua cerere precizatoare a contestației la executare la termenul de judecata anterior, din data de 05.04.2012 (filele 248-250 dosar fond), prin care a solicitat instanței « anularea tuturor formelor de executare, inclusiv a Publicației de vânzare din 27."04.2012 și înscrierea creanței privilegiate în tabelul creditorilor debitorului-pârât C. C.; anularea Suplimentului la Raportul de expertiză tehnică evaluatoare imobiliară ca fiind netemeinic și nelegal.

Coroborând dispozițiilor art.399 alin.1 cu cele ale art.132 alin.1 Cod procedură civilă, rezultă că după termenul de judecată din data de 03.05.2012 (considerat a fi prima zi de înfățișare), contestatoarea avea posibilitatea contestării actelor de executare, întocmite ulterior, în dosarul de executare silită, pe calea unei noi contestații la executare îndreptată împotriva fiecărui act de executare, în termenul de 15 zile de la data când a luat cunoștință de el.

In baza art. 516 Cod procedura civila, după plata integrala a prețului și după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila, executorul judecătoresc a întocmit actul de adjudecare la data de 24.05.2012, eliberându-se la aceeași data un exemplar al actului și subsemnatei-creditoare, conform art. 517 C.pr.civ.

Cu mult după finalizarea procedurii de executare silita, în data de 05.10.2012 debitorul C. C. solicita printr-o adresa Societății Civile Profesionala de Executare Silita " E. L. și Asociații" comunicarea Procesului-verbal de licitație publica, a Actului de adjudecare și a Procesului-verbal de distribuire a sumelor (fila 387 dosar fond).

Solicitarea intimatului-debitor formulata la data de 05.10.2012 privind comunicarea Procesului-verbal de licitație publica întocmit la data de 27.04.2012, în condițiile în care acest act i-a fost comunicat încă din data de 07.05.2012, fiind depuse, și de intimata personal la termenul de judecata din data de 03.05.2012, dovedește încă o data intenția sa de a induce eroare instanța cu privire la legalitatea întocmirii și comunicării actelor de executare.

Deși au susținut că nu le-a fost comunicat niciodată actul de adjudecare, atât contestatoarea C. V.. cât și intimatul-debitor C. C. au luat cunoștința de actul de adjudecare la termenul de judecata din 31.05.2012 al prezentului dosar când subsemnata-intimata l-a depus personal în ședința publica (filele 321 bis -322 dosar fond), dar și la data de 05.06.2012, în cadrul soluționării recursului ce a făcut obiectul dosarului n r._/299/2012. aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civila.

Prin urmare, față de data la care contestatoarea a luat cunoștința prima oara de Actul de adjudecare (Ia termenul de judecata din 31.05.2012 al prezentului dosar), putem spune ca însăși contestația la executare îndreptata împotriva acestui act este promovata tardiv, depășindu-se termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. a) Cod proc.civ.

II. Pe fondul contestației, invoca dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 7 Cod procedura civila si art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

In ce privește indicarea atât în prezenta contestație, la termenul din data de 17.07.2012 (filele 343-359 dosar fond), cât și pentru prima oara în fata Curții de Apel București - Secția a III-a civila. ca și instanța de recurs, în soluționarea acțiunii având ca obiect partajul bunurilor comune, la ultimul termen de judecata din data de 18.09.2012. a existentei încă a altor așa-zise «bunuri proprii», și anume 7936 acțiuni pe care debitorul C. C. le deține la S.C. TEHNOUTILAJ S.A., instanța de fond în mod greșit a constatat ca sunt bunuri proprii.

Cele 7936 de acțiuni au același regim juridic ca și imobilul supus partajării, respectiv ca și celelalte bunuri anterior menționate, adică au caracterul de bunuri comune ale paratului-debitor. Societatea comerciala fiind înregistrata în registrul comerțului în anul 1991 deci în timpul căsătoriei, astfel cum rezulta din Certificatul constatator depus la dosar de către aceștia (filele 343-345 dosar fond).

Mai mult, acțiunile pe care recurentul-debitor C. C. le deține la aceasta societate comerciala sunt puse sub sechestru în cadrul dosarului de executare silita înregistrat la B. D., I. și Grafcenco Ia cererea creditoarei SCA "Poiana și Asociații" ( fila 389 dosar fond).

De asemenea, S.C. TEHNOUTILAJ S.A. este angrenata în litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în contradictoriu cu mai multe societăți comerciale față de care înregistrează datorii (una dintre ele este S.C.WDACO SYSTEMS pentru o creanța de 1.000.000 EURO).

In concluzie, instanța de fond, în mod eronat, a constatat existenta unor bunuri proprii în patrimoniul debitorului C. C., deși, în realitate, acestea au caracterul de bunuri comune; mai mult, sunt deja indisponibilizate de alți creditori, astfel încât nu ar fi posibila urmărirea lor silita de către subsemnata-creditoare pentru recuperarea creanței.

Cum pârâtul C. C. este lipsit de orice bunuri proprii, care ar putea fi urmărite, astfel cum rezulta din probele administrate în cauza, s-a considerat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. 2 Codul familiei pentru a se dispune împărțirea bunurilor comune ale soților în limita sumelor pe care le pretind, astfel încât toate instanțele care au soluționat dosarul civil nr._/299/2010, în mod corect au apreciat ca nu au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 33 Codul familiei, «valoarea creanței împotriva debitorului C. C. justificând pe deplin calea pe care aceasta a urmat-o, valoarea creanței sale fiind foarte mare, iar posibilitățile practice ca o terța persoana sa poată afla bunurile personale ale unui debitor sunt reduse în cazul în care acestea nu se afla pe raza teritoriala unde urmează a fi făcuta plata».

Față de aceste considerente, și în lipsa vreunei probe care să demonstreze existenta unor bunuri proprii în patrimoniul pârâtului-debitor C. C., motivul învederat de contestatoarea C. V. este nefondat, atrăgând respingerea contestației la executare ca vădit neîntemeiata.

Instanța de fond, în mod greșit, a reținut ca «s-a inițiat procedura executarii silite asupra imobilului deși la acel moment nu exista o hotărâre definitiva și executorie de partaj al bunurilor comune, până la acest moment apartamentul păstrându-si calitatea de bun comun», ceea ce în opinia sa reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 33 alin. 1 Codul familiei.

Este evident ca instanța de fond nu a analizat în mod judicios dosarele de executare silita atașate la dosarul cauzei, reținând eronat ca inițierea executării silite asupra imobilului situat în București, ., nr. 2. .. ., s-a produs mai înaintea existentei unei hotărâri de partaj a bunurilor comun definitiva și executorie.

Prin sentința civilă nr. 2031/01 20.10.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul civil nr._/299/2010 a fost admisă acțiunea de partaj a imobilului în cauză, bun comun al soților C. în cote de 50% fiecare» acesta fiind atribuit în natura exclusiv pârâtului C. C., cu obligarea acestuia la plata către soția sa C. V. a unei sulte în suma de 72.266 euro, reprezentând contravaloarea cotei de % din imobilul sus-menționat.

Hotărârea de partaj mai sus indicata a rămas definitiva și executorie la data de 05.10.2011, prin decizia civila nr. 861A. pronunțata în același dosar de Tribunalul București - Secția a V-a civila (filele 259-262 dosar fond).

Momentul inițierii executării silite, sub forma vânzării la licitație a bunului imobil menționat îl reprezintă data de 07.10.2011, când au fost admise cererile de înscriere a somațiilor de plată, emise în dosarele de executare, asupra imobilului proprietatea debitorului C. C..

Începerea executării silite imobiliare s-a efectuat ulterior rămânerii definitive a sentinței civile nr._/20.10.2010 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul civil nr._/299/2010 (adică, ulterior datei de 05.10.2012), până la aceasta data executorul judecătoresc adresându-se instanței de executare numai pentru încuviințarea executării silite a fiecărui contract de împrumut - titlu executoriu, precum și cu adrese de informare către instituțiile publice locale pentru verificarea existentei eventualelor bunuri în patrimoniul debitorului pentru îndestularea creanței subsemnatei-creditoare.

Instanța de fond a apreciat, în mod greșit, ca la adjudecarea imobilului nu s-a ținut cont de privilegiul creditorului copărtaș instituit de art.1737 coroborat cu art. 1741 cod civil vechi, dându-se prioritate creanței creditoarei chirografare S. Victorița, încălcându-se astfel dispozițiile art. 512 alin. 2, art. 563 și art. 564 Cod procedura civila.

Conform art. 1722 Cod civil vechi, "privilegiul este un drept ce dă unui creditor calitatea creanței sale de a fi preferit celorlalți creditori, fie chiar ipotecari".

Privilegiile speciale asupra anumitor bunuri imobilele sunt în fond ipoteci privilegiate, în sensul că trec chiar înaintea ipotecilor propriu-zise.

In fond, aceste privilegii întrunesc caracterele drepturilor reale, ele conferind titularului lor atât dreptul de urmărire, cât și dreptul de preferință.

Pentru conservarea acestor prerogative este necesar ca titularul să conserve privilegiul ori efectuarea formalităților de publicitate, care sunt asemănătoare celor privind publicitatea ipotecilor.

Conform art. 1737 pct. 3 Cod civil vechi « coerezii sunt creditori privilegiați asupra imobilelor succesiunii, pentru garanția împărțelii făcute intre ei și a sumelor cu care a rămas dator unul către altul», prin aceste dispoziții legale fiind reglementat privilegiul special imobiliar al copărtașilor care se refera la garanția pentru plata sultei intre copărtași.

Art. 1738 Cod civil vechi prevede ca « Intre creditori, privilegiile nu produc nici un efect în privința imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunoștința publică, prin inscripție, și numai de la data acelei inscripții în registrele judecătoriilor, destinate pentru aceasta, după modelul determinat de lege, afara de singurele excepții ce urmează».

Art. 1739 Cod civil vechi arata care sunt creanțele scutite de la formalitatea inscripției, și anume cele prevăzute de art. 1729 Cod civil (creanțele privilegiate asupra mobilelor).

Prin art. 1741 Cod civil se prevede ca, pentru conservarea privilegiului asupra imobilului care a făcut obiectul împărțelii, este necesar ca creditorul privilegiat sa ceara înscrierea acestuia în termen de 60 de zile de la data actului de împărțeala sau de la data adjudecării prin licitație.

Potrivit art. 1745 Cod civil «Toate creanțele privilegiate supuse la formalitatea inscripției, în privința cărora nu s-ar fi îndeplinit condițiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu încetează cu toate acestea sa fie creanțe ipotecare, însă ipoteca, în privința tuturor persoanelor al treilea, nu datează decât de la epoca inscripțiilor care vor trebui făcute.»

In cauza dedusa judecații, după cum se poate observa, contestatoarea C. V. nu a întreprins nici un demers pentru conservarea privilegiului copărtașului asupra imobilului în termenul de 60 de zile de la data actului de împărțeala ( respectiv, de la data de 05.10.2011- data la care hotărârea de partaj a bunurilor comune a devenit definitiva), astfel încât creanța acesteia nu beneficiază de un drept de preferința în condițiile art. 563 și art. 564 Cod procedura civila.

Cu privire la ordinea de preferință a creanțelor la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită, enumerată expres și limitativ de prevederile art.563 Cod procedură civilă, arată că instanța de fond în mod greșit a apreciat ca executorul judecătoresc trebuia să asigure plata cu prioritate a creanței contestatoarei fără a indica în care dintre categoriile de creanțe, considerate a avea preferința la distribuire, se încadrează.

Totodată, art. 564 Cod procedura civila stipulează expres că vor fi plătite cu prioritate numai creanțele acelor creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipoteca sau alte drepturi de preferința conservate.

Prin urmare, față de aceste prevederi legale, trebuie reținut ca sancțiunea nerespectării termenului de 60 de zile, prevăzut pentru înscrierea privilegiului, consta în faptul ca privilegiul se transforma într-o ipoteca legala.

Art. 1778 Cod civil stipulează ca «Intre creditori, ipoteca, fie legala, fie convenționala, nu are rang decât din ziua inscripției sale în registre.»

Conform art. 1780 alin. 1 Cod civil «Inscripțiile se fac la judecătoria în a cărei raza teritoriala sunt situate bunurile ipotecate».

Totodată, art. 1783 Cod civil prevede modul în care se efectuează inscripția unei ipoteci legale sau privilegiu: « este destul ca creditorul sau mandatarul sa se prezinte înaintea judecătorului și sa ceara inscripția ipotecii sau a privilegiului, în virtutea titlului din care decurge acea ipoteca sau acel privilegiu»

In concluzie, față de dispozițiile art. 564 Cod procedura civila coroborate cu dispozițiile art. 1778, art. 1780 alin. 1 și art. 1783 Cod civil, care prevăd obligativitatea înscrierii privilegiului și a ipotecii legale în registrele de transcripțiuni pentru a fi opozabile altor creditori, precum și având în vedere certificatul de sarcini emis de DCPI Sector 1 la data de 26.03.2012, conform căruia imobilul nu este grevat de alte sarcini, în afara celor instituite de creditoare, rezulta ca executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale anterior menționate, atunci când a permis adjudecarea imobilului În contul creanței de către subsemnata-creditoare urmăritoare.

De asemenea, motivarea instanței de fond în sensul ca, « prin adjudecarea bunului în contul creanței, contestatoarea C. V. este practic lipsita de posibilitatea de a-si valorifica creanța, în condițiile în care este puțin probabil ca soția C. V. își va executa pe viitor, propriul soț în vederea realizării creanței sale» demonstrează ca aceasta hotărâre s-a pronunțat cu multa compasiune față de « soția C. V.», care s-a dovedit a fi rea-credința, acționând în coniventa frauduloasa cu debitorul, cu intenția de a o lipsi de posibilitatea realizării efective a creanțelor.

Instanța de fond a admis cererea contestatoarei privind întoarcerea executării silite, aplicând în mod greșit dispozițiile art. 404¹ Cod procedura civila.

Legea prevede doar că persoana care solicita întoarcerea executării silite trebuie să justifice un interes. Contestatoarea C. V. nu îndeplinește condițiile pentru a avea calitate procesuala activa pe capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare. Aceasta deoarece pentru a avea calitate procesuală activă este necesar ca între titularul dreptului dedus judecații și identitate.

Dreptul dedus judecății în cazul întoarcerii executării silite prin care se solicită restituirea în patrimoniul debitorului a imobilului adjudecat nu poate fi altul decât dreptul de proprietate.

Prin urmare, reclamantul care solicită întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare unei executări silite având ca obiect un imobil trebuie să invoce un drept real asupra imobilului adjudecat.

Ori, ca urmare a admiterii acțiunii subsemnatei-creditoare privind partajul Imobilului supus urmăririi silite, debitorul C. C. a fost obligat la piața către soția sa a unei sulte în suma de 72.266 euro născându-se astfel în favoarea acesteia un drept de creanța, nicidecum un drept de proprietate asupra imobilului pentru care solicita întoarcerea executării silite.

Un al doilea aspect invocat îi reprezintă faptul că nu au fost desființate titlurile executorii, constând în cele trei contracte de împrumut autentificate încheiate cu debitorul C. C., nefiind îndeplinita cerința desființării titlului executoriu prevăzuta de art. 404¹ Cod proc.civ.

Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut(art. 304 pct. 6 Cod procedura civila),

Instanța de fond a dispus și anularea procesului-verbal de vânzare la licitație publica întocmit la data de 27.04.2012, deși acest act de executare nu a fost contestat prin prezenta contestație la executare, astfel cum a fost ea precizata,

In drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9, art. 304¹, art. 402 alin. 2 coroborate cu prevederile art. 282 alin. 2, art. 299 alin. 1 și următoarele, art. 512, art. 564 Cod procedura civila, art. 1738 și urm., art. 1741, art. 1745, art. 1778 - art. 1783 Cod civil vechi.

Intimata C. V., legal citata, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac ca nefondate.

Prin decizia civilă nr... pronunțată de către Tribunalul București a fost respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a pronunța prezenta hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al cererii de apel formulat de intimata creditoare împotriva încheierii de ședința din 18.06.2012 pentru următoarele considerente:

Deși apelanta a făcut referire expresa la motivul prevăzut de art. 304, pct. 97 C., în sensul ca hotărârea atacata nu arata motivele pentru care a respinsă contestația la executare, Tribunalul a reținut că nu este fondat textul de lege menționat.

Încheierea de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant pronunțata de instanța de fond conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea în privința pronunțării soluției, asigurând pe deplin respectarea dispozițiilor art. 261 C..

Faptul că nu s-a pronunțat o soluție favorabila nu conduce în mod automat la reținerea motivului prevăzut la pct. 7, în condițiile în care, în cadrul considerentelor s-a detaliat aprecierea judecătorului cu privire la soluția pronunțata. Sub acest aspect, Tribunalul a reținut jurisprudența vasta a CEDO în materia aplicării art. 6, cu referire directa la conținutul hotărârii judecătorești, principiul enunțat fiind obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile, ceea ce nu presupune neapărat existența unui răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părți sau soluționarea favorabila a cererii.

In ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției, față de criticile invocate de către apelanta, Tribunalul a reținut că în cauza nu se poate reține lipsa calității de reprezentant pentru următoarele considerente: Tribunalul a reținut că prezenta contestație la executare a fost formulata în numele debitoarei C. V. de către firma de avocatura „D. si Asociații", fiind depusa la dosar împuternicirea avocațiala . nr._/2012 eliberata în baza contractului de asistență juridică nr._/07.02.2012, în condițiile art. 68 si art. 83, alin.1 C., precum și împuternicirea avocațiala . nr._/2012.

Art. 83, alin 1. C. stabilește în mod expres: orice cerere adresată instanțelor judecătorești, prin mandatar trebuie însoțită de procura în original sau în copie legalizată.

Art. 113, alin. 1 din Statutul avocaților stabilește ca dreptul avocatului de a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat și client. A..3 al aceluiași text de lege prevede ca avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său.

Potrivit art. 131 alin.1 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridica prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. In baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațiala întocmita conform anexei nr. II/a prezentul statut.

Cu privire la criticile formulate față de depunerea contractului de asistenta juridica nr._/14.02.2012,Tribunalul le apreciază ca nerelevante în prezenta cauza, față de împrejurarea ca raporturile de mandat dintre părți au fost reglementate de contractul de asistență juridica nr._/07.02.2012. Nerelevante sunt și criticile legate de împrejurarea ca acesta a fost încheiat cu C. C., actul adițional nr. 2/09.02.2012 nefiind în măsura să confere mandat pentru exercitarea drepturilor contestatoarei. Aceasta, în condițiile în care la dosarul cauzei, fila 323, se afla o declarație autentificată sub nr. 1412/30.05.2012 prin care contestatoarea C. V. ratifica introducerea contestației la executare și actele procedurale întocmite de reprezentantul convențional.

Deși Tribunalul a reținut caracterul valabil al contractului de asistență juridica nr._/07.02.2012, completat prin actul adițional, în considerarea faptul ca un soț poate încheia, în baza prezumției de mandat tacit, un contract de asistenta juridica pentru celalalt soț, fiind doar un act de administrare și nu de dispoziție, chiar și în ipoteza în care nu ar fi existat mandat pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată la data sesizării instanței, tot nu se justifica solicitarea apelantei de anulare a acțiunii pe temeiul dispozițiilor art. 161 C.proc.civ.

Din declarația autentificata sub nr.1412/30.05.2012 rezultă că reclamanta confirmă, în mod expres, promovarea acțiunii din prezenta cauză de către persoana care a acționat în calitate de mandatar, și anume firma de avocatura D. si Asociații", ratificând, prin acordarea mandatului, și a cererii introduse de către mandatar fără procura valabila.

Rezultă că, prin acesta declarație contestatoarea a ratificat ulterior actul procesual exercitat fără mandat prealabil, după regulile de drept substanțial care guvernează contractul de mandat în general, cuprinse în art. 1546 alin. 2 raportat la art. 1533 C.civ., reguli care sunt aplicabile și în cazul mandatului judiciar, în condițiile în care nu există prevederi procesuale derogatorii sub acest aspect.

Fiind, așadar, aplicabil principiul potrivit căruia ratificarea valorează mandat, urmează a se reține că și în ipoteza subsidiară în care mandatarul ar fi promovat acțiunea în numele și pentru contestatoare fără a avea mandat, nu se putea dispune anularea acțiunii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant..

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 C. urmează a respinge apelul formulat de intimata creditoare împotriva încheierii de ședință din 18.06.2012 ca neîntemeiat.

2. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al cererii de apel formulat de intimata creditoare împotriva încheierii de ședință din 08.11.2012 pentru următoarele considerente:

Faptul că instanța de fond nu a înțeles să argumenteze în mod temeinic soluția de admitere a excepției tardivității cererii completatoare nu este în măsura să conducă la o reformare a hotărârii pronunțate. Criticile formulate care vizează nereguli procedurale săvârșite de instanța de fond condiționează incidența lor de existența unei vătămări produse părții respective, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) din același cod.

Pe de altă parte, apelanta a avut posibilitatea să se refere, în calea de atac superioară, la propriile susțineri raportat la apărările din prezenta cauza, sens în care a și procedat, formulând motivele de apel care vor fi analizate în cele ce urmează.

Potrivit art. 134 Cod procedură civilă, este socotită ca primă zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

Conform art. 132 C., la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi, contestatoarea uzitând de acest drept prin depunerea cererii precizatoare la termenul de judecata din 05.04.2013 în sensul anularii tuturor formelor de executare efectuate în dosarele de executare nr.388/2011, 389/2011 și 390/2011, așa cum a susținut și apelanta în criticile formulate.

A.. (2) al aceluiași articol dispune că cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță: 1. când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; 2. când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii; 3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare nu poate fi primită.

Din textele mai sus citate rezultă că legea de procedură distinge două categorii de cereri: de întregire și de modificare a cererii inițiale. În doctrină și jurisprudență se regăsesc criterii pentru ca diferențierea dintre cele două categorii de cereri să fie evidentă și ușor de făcut. Astfel, cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale, cum ar fi, exempli gratia, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contra, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Întrucât norma procedurală înscrisă în art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă conține prevederi ce sunt statornicite în interesul pârâtului, ei i se conferă și un caracter imperativ în măsura în care pârâtul nu a consimțit expres sau tacit la modificarea acțiunii ulterioară primei zile de înfățișare, ci, din contra, s-a opus modificării într-un mod neechivoc.

Insa, cererea contestatoarei de anulare și a actului de adjudecare nu reprezintă cerere modificatoare a acțiunii prin care să se schimbe elementele esențiale ale acesteia (obiect, părți, cauza), așa cum eronat susține apelanta, ci o evidentă cerere de întregire a acțiunii inițiale sau o cerere precizatoare, în sensul anularii și a ultimului act de executare efectuat în cauză, în considerarea aceleiași situații de fapt și temei de drept invocate atât în contestația introductivă cât și în cea precizatoare. De altfel, contestatoarea și-a manifestat în mod evident intenția în sensul anulării tuturor actelor de executare, faptul ca ulterior a adus la cunoștința instanței despre întocmirea actului de adjudecare nu echivalează cu o completare a acțiunii în sensul menționat de către art. 132 C., o eventuala contestație formulată distinct doar pentru acest act de executare, așa cum susține apelanta fiind o evidenta măsura exagerată și formalistă, în condițiile în care instanța doar va lua act de anularea executării, dispunând, în consecința și anularea actului de adjudecare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 C. urmează a respinge apelul formulat de intimata creditoare împotriva încheierii de ședință din 08.11.2012 ca neîntemeiat.

2. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al cererii de apel formulat de intimata creditoare împotriva hotărârii instanței de fond pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește argumentul instanței de fond în sensul încălcării dispozițiilor imperative ale art. 33 Codul Familiei, ca urmare a faptului că nu s-au urmărit cu prioritate bunurile proprii ale soților, Tribunalul urmează a reține ca întemeiate criticile formulate de către apelanta.

Urmărind situația de fapt și recunoscută de către părți, Tribunalul a reținut că la data de 16.04.2010 apelanta creditoare a promovat pe rolul Judecătoriei sector 1 București o acțiune de partaj bunuri comune a soților C., admisă prin sentința civila nr._/20.10.2010 în sensul atribuirii în natura către debitorul C. C. a imobilului ce face obiectul executării silite, cu obligarea la plata unei sulte de 72.266 euro către contestatoarea C. V.. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă la data de 05.10.2011, prin respingerea apelurilor formulate de către soții C..

In ceea ce privește executarea silita a contractelor de împrumut autentificate sub nr. 838/28.03.2008, 1108/22.08.2008 si 1486/19.12.2008, Tribunalul a reținut ca la data de 08.06.2011 apelanta creditoare a formulat cereri de încuviințare a executării silite, admise de către Judecătoria sector 1 București la datele de 12.07.2011, 14.07.2011 și 21.07.2011.

La data de 03.10.2011 au fost emise somațiile de executare, comunitate debitorului C. C. la 12.10.2011 ulterior rămânerii definitive a acțiunii de partaj. Astfel că nu prezintă nici o importanță faptul că procedura executării silite a fost demarată anterior, atâta timp cât primul act de executare - respectiv somația emisa conform art. 387 C. - a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.

Conform art. 493 C. creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.

Potrivit art. 33 din C. Fam. bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia din soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale

Față de situația de fapt expuse, Tribunalul a reținut ca textele de lege enunțate anterior au fost respectate, sens în care, raportat la această apărare invocata de către contestatoare nu s-ar fi impus anularea actelor de executare.

In ceea ce privește soluția instanței de fond cu privire la reținerea apărării contestatoarei legata de nerespectarea creanței sale privilegiate asupra veniturilor ce ar putea rezulta din vânzarea imobilului ce făcea obiectul executării silite și contestată de către apelanta creditoare, Tribunalul a reținut-o ca legală pentru următoarele considerente:

Apelanta creditoare a criticat aceasta apărare din perspectiva faptului ca reclamanta C. V. nu a întreprins nici un demers pentru conservarea privilegiului copărtașului asupra imobilului în termenul de 60 de zile de la data actului de împărțeala, conform art. 1741 Cciv.

Insă, potrivit art. 1737 pct. 3 Cod civil coerezii sunt privilegiați asupra imobilelor succesiunii pentru garanția împărțelii făcute între ei și a sumelor cu care a rămas dator unul către altul, prin aceste dispoziții legale fiind reglementat privilegiul special imobiliar al copărtașilor, care se referă la garanția pentru plata sultei între copărtași.

Prin art. 1741 Cod civil se prevede că pentru conservarea privilegiu lui asupra imobilului care a făcut obiectul împărțelii, este necesar ca, creditorul privilegiat să ceară înscrierea acestuia în termen de 60 de zile de la data actului de împărțeală.

Conform art. 1745 Cod civil toate creanțele privilegiate supuse la formalitatea inscripției, în privința cărora nu s-ar fi îndeplinit condițiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu încetează cu toate acestea de a fi creanțe ipotecare.

Prin urmare, față de aceste prevederi legale, trebuie reținut că expirarea termenului de 60 de zile prevăzut pentru înscrierea privilegiului, nu îl lipsește pe creditor (în speța contestatoarea) de posibilitatea de a cere inscripția privilegiului, iar sancțiunea nerespectării termenului menționat constă în faptul că privilegiul copărtașului se transformă într-o ipotecă legală.

Prevederile legale sus-menționate din Codul civil trebuie coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, prin care se prevede că în toate cazurile în care prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui drept sau creanțe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepția situației în care părțile renunță în mod expres la acest beneficiu, iar înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face, de regulă, în temeiul înscrisului din care rezultă creanța privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripție ipotecară.

Susținerile apelantei se apreciază a fi nefondate, în contextul în care în urma expirării termenului de 60 de zile, privilegiul copărtașilor rezultat din sentința prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului supus executării, nu încetează, ci s-a transformat într-o ipotecă legală.

Contestatoarei, în calitate de copărtaș ,îi este recunoscut de lege un privilegiu special imobiliar pentru plata sultei stabilita în favoarea sa, care a devenit o ipotecă legală, ca urmare a neînscrierii în cartea funciară în termen de 60 de zile de la data actului de împărțeală

Pentru conservarea privilegiului copărtașului, creditorul trebuie să ceară înscrierea în termen de 60 de zile. Faptul că în speță nu s-a formulat o astfel de solicitare în termenul menționat nu înseamnă că înscrierea nu mai poate fi efectuată, singura consecință fiind aceea că neîndeplinirea formalităților de publicitate în termenul menționat duce la transformarea privilegiului într-o ipotecă, care va avea un rang inferior unei eventuale ipoteci înscrise anterior, în contextul în care conform art. 1745 Cod civil creanța privilegiată constând în plata sultei va fi creanță ipotecară, în situația în care nu s-au îndeplinit în termen formalitățile de publicitate, în mod nejustificat se susține că au fost respectate dispozițiile art. 563 C..

In ceea ce privește susținerile legate de faptul ca instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, Tribunalul a reținut caracterul nefondat, față de împrejurarea ca prin contestația la executare formulata, C. V. a solicitat anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a procesului verbal de vânzare la licitație, în considerarea argumentelor expuse la analizarea apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 08.11.2012.

In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, Tribunalul a reținut că deși textul de lege reținut ca fiind art. 4041 C. face referire doar la titlul executoriu sau executarea însăși, față de soluția pronunțata de către instanța de fond, în sensul anularii procedurii de vânzare silită prin licitație se impunea restabilirea situației anterioare prin readucerea bunului în patrimoniul debitorului C. C., contestatoarea, în calitate de creditor privilegiat justificând un asemenea demers, în vederea recuperării sultei, prin întocmirea legala a actelor de executare anulate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 C. urmează a respinge apelul formulat de intimata creditoare împotriva hotărârii instanței de fond CE neîntemeiat.

Împotriva deciziei civile nr.640/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a declarat recurs intimata S. Victorița.

În motivarea recursului, intimata critică decizia pentru următoarele motive:

Calea de atac a fost înregistrată la Tribunalul București - Secția a V a Civilă sub nr._, ca recurs, situație în care, completul de judecată trebuia să dispună cu privire la recursul înregistrat, inclusiv cu privire la calificarea căii de atac, trebuia să fie alcătuit din 3 judecători.

La primul termen de judecată, calea de atac exercitată de subsemnata a fost calificată de instanța de control judiciar ca fiind apelul și nu recursul, în raport dispozițiile art. 401 alin. 2 c.pr.civ, la același termen de judecată, cauza fiind reținută în vederea pronunțării.

Dispoziția instanței de control judiciar cu privire la calificarea căii de atac se impunea a fi luată în complet legal constituit pentru soluționarea recursului, respectiv de 3 judecători, iar din cuprinsul încheierii pronunțată la data de 04.06.2013 rezultă că măsura a fost luată și asumată numai de doi judecători, care au și semnat această încheiere.

Încheierea face parte integrantă din decizia atacată, iar în condițiile în care nelegala compunere a instanței de judecată reprezintă un motiv de nulitate absolută a încheierii pronunțată în aceste condiții, este evident că aceiași sancțiune se întinde și asupra deciziei din care face parte.

Prin urmare, în baza art. 312 Cod proc.civ. coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod proc.civ, se va solicita admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii de ședință din data de 04.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-V-a civila cu încălcarea dispozițiilor imperative ce reglementează compunerea instanței de judecată și, pe cale de consecință, casarea în tot a deciziei atacate din care această încheiere face parte integranta.

2. Instanța de apel a soluționat apelul declarat împotriva încheierii din data de 18.06.2012 cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și printr-o hotărâre ce cuprinde, sub acest aspect, considerente contradictorii (art. 304 pct. 7 și 9 c.pr.civ.).

Prin motivele de apel s-a invocat nelegalitatea încheierii de ședință pronunțată de instanța de fond la data de 18.06.2012, prin care s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a societății de avocatură care a formulat, înregistrat și semnat în numele contestatoarei, contestația la executare, pentru lipsa motivării, dar și pentru interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 161 c.pr.civ. în raport cu înscrisurile depuse la dosar.

Soluția este, în mod evident nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiva dispozițiilor art. 68 c.pr.civ., a dispozițiilor art. 35 c.fam privind mandatul tacit al soților și a principiului interpretării convențiilor conform voinței reale a părților.

Conform dispozițiilor art. 68 c.pr.civ. procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, iar în cazul în care procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată, conform legii avocaților.

Rezultă că exercițiul dreptului de chemare în judecată este un drept special și personal, ce poate fi exercitat prin reprezentant doar în condițiile speciale prevăzute în codul de procedură civilă.

Formularea și introducerea unei acțiuni în numele altei persoane este un act de dispoziție, pentru a cărui valabilitate legea impune condiția existentei unei procuri speciale anterioare sau. cel mult, concomitenți cu exercitarea dreptului sau a unui contract de asistență juridică valabil încheiat, în aceleași condiții. ceea ce în cauza dedusă judecății nu s-a dovedit că ar exista.

Împuternicirile avocațiale anterior menționate,ce poartă data introducerii contestației, au fost emise în baza contractului de asistență juridică încheiat de societatea de avocatură cu intimatul C. C., care, deși este soțul contestatoarei, nu se poate susține că ar fi avut acordul tacit al acesteia, în sensul angajării unui apărător care să formuleze și să introducă în numele său acțiunea.

Conform dispozițiilor arte 35 c.fam mandatul tacit între soți operează în cazul actelor de administrare și de conservare privind bunurile comune.

Exercițiul dreptului la acțiune trebuie să rezulte însă dintr-un mandat special (în cazul avocatului din contractul de asistență juridică), care trebuie să existe la data introducerii cererii, lipsa acestuia fiind sancționată de legiuitor cu nulitatea cererii, nulitate ce nu poate fi acoperită prin confirmare.

În consecință, s-a solicitat instanței de recurs, în baza art. 312 Cod proc.civ. coroborat cu art. 304, pct. 7 și pct. 9 și art. 161 Cod proc.civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, admiterea apelului împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2012, dispunând admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a SCA D. și Asociații și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a sentinței fondului, în sensul anularii contestației la executare ca fiind promovată de către o persoană fără calitate de reprezentant .

Soluția pronunțată de instanța de apel asupra fondului cauzei este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă ).

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.1741 și art.1745 Cod civil.

Analizând motivele de apel ce vizau nelegalitatea și netemeinicia sentinței instanței de fond prin care s-a admis contestația la executare astfel cum a fost completată, instanța de apel a reținut că executarea silită s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 33 din codul familiei și art. 493 Cod proc.civ., neprezentând nici o importanță faptul că procedura executării silite a fost demarată anterior rămânerii definitive a sentinței de partaj, atât timp cât primul act de executare - respectiv somația emisă conform art. 387 Cod proc.civ - a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale (la data de 12.10.2011 somația a fost comunicată debitorului C. C., deci ulterior rămânerii definitive a acțiunii de partaj - 05.10.2011).

Însă, instanța de apel a reținut că se impune totuși anularea tuturor formelor de executare pentru nerespectarea creanței ipotecare a contestatoarei C. V..

S-a reținut că aceasta are asupra imobilului supus executării silite o creanță privilegiată, care, deși nu a fost înscrisă în termen de 60 de zile, astfel cum impuneau dispozițiile art. 1741 c.civ., nu a încetat să fie creanță ipotecară, conform dispozițiilor art. 1745 c.civ.

Motivarea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită chiar a dispozițiilor reținute în considerentele deciziei.

Art.1738 Cod civil vechi prevede ca « Intre creditori, privilegiile nu produc nici un efect în privința imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunoștința publică prin inscripție și numai de la data acelei inscripții în registrele judecătoriilor destinate pentru aceasta, după modelul determinat de lege, afară de singurele excepții ce urmează» .

Art. 1739 Cod civil vechi arată care sunt creanțele scutite de la formalitatea inscripției, și anume cele prevăzute de art.1729 Cod civil (creanțele privilegiate asupra mobilelor).

Din probele administrate a rezultat că intimata-contestatoare a avut asupra imobilului supus executării silite o creanță privilegiată rezultând din sentința de partaj nr._.10.2010,pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul civil nr._/299/2010.

Conform dispozițiilor art.1741 c.civ. pentru conservarea acestui privilegiu era necesară înscrierea în cartea funciară a creanței în termen de 60 de zile de la data actului de împărțeală.

Este adevărat că potrivit art. 1745 c.civ. o creanță privilegiată în privința căreia nu s-a îndeplinit formalitatea inscripției impusă de lege în vederea conservării privilegiului nu încetează să fie creanță ipotecară, dar numai în raporturile dintre părți ( ius ad personam).

Textul arată în continuare, că în privința terților, deci inclusiv față de subsemnata-recurentă, privilegiul nu există decât de la data efectuării „inscripțiilor”( art. 1745 Cod civil: « Toate creanțele privilegiate supuse la formalitatea inscripției, în privința cărora nu s-ar fi îndeplinit condițiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu încetează cu toate acestea să fie creanțe ipotecare; însă ipoteca, în privința tuturor persoanelor al treilea, nu datează decât de la epoca inscripțiilor care vor trebui făcute.» )

Voit sau nu, instanța de apel redă parțial dispozițiile art. 1745 c.civ. și reține creanța ipotecară a contestatoarei în raport cu executarea silită începută de subsemnata, ignorând total dispozițiile legale mai sus menționate (partea finală) și calitatea subsemnatei de terț în raport cu creanța invocată de aceasta.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit și incidența în cauza a dispozițiilor art. 55 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 privind legea cadastrului și a publicității imobiliare, prin care se prevede ca: « În toate cazurile când prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui drept sau creanțe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepția situației în care părțile renunță în mod expres la acest beneficiu; înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face, de regulă, în temeiul înscrisului din care rezultă creanța privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripție ipotecară.»

Și de această dată, interpretarea dispozițiilor art. 55 alin. 4 din legea cadastrului este incorecta, întrucât înscrierea din oficiu în cartea funciara a privilegiului imobiliar sau a ipotecii legale este posibila numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile conform art. 20 alin. 3 coroborat cu art. 48 din același act normativ:

- art. 20 alin. 3: «Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil»;

Ori, la momentul vânzării la licitație a imobilului urmărit silit ( la data de 27.04.2012), sentința de partaj era executorie, dar nu era și irevocabila, astfel încât intimata-contestatoare C. V. nu deținea o hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabila conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicități imobiliare, pentru a opera dispozițiile art. 55 alin. 4 referitoare la înscrierea din oficiu a privilegiului imobiliar sau a ipotecii legale.

Hotărârea de partaj era însă executorie, cum a reținut și instanța de apel, iar intimata-contestatoare avea, posibilitatea legala de a efectua, în vederea conservării privilegiului său o înscriere provizorie până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de partaj și înscrierea ei din oficiu în cartea funciară a imobilului. O astfel de înscriere putea fi făcută doar în baza cereri sale, conform art. 29, alin. 2, lit.b din legea nr. 7/1996, republicata, numai astfel creanța sa devenind opozabila terților cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiție și în măsura justificării ei.

Modalitatea de înscriere este descrisa de prevederile art. 47 din legea nr. 7/1996, republicata.

In cauza dedusa judecății, după cum se poate observa, contestatoarea C. V. nu a întreprins nici un demers pentru conservarea privilegiului imobiliar al copărtașului asupra imobilului în termenul de 60 de zile de la data actului de împărțeala ( respectiv, de la data de 05.10.2011- data la care hotărârea de partaj a bunurilor comune a devenit definitiva), și nici ulterior acestui termen. până la data eliberării titlului de proprietate - a actului de adjudecare, astfel încât creanța acesteia nu beneficiază de un drept de preferință în condițiile art. 563 si art. 564 Cod procedura civila.

Contrar tuturor acestor dispoziții legale, clare și imperative, instanța de apel a reținut că intimata contestatoare are o creanță ipotecară chiar dacă nu s-au respectat de către aceasta formele de publicitate prevăzute de lege, iar aceasta se impunea a fi satisfăcută cu prioritate, conform dispozițiilor art. 563 c.cpr.civ.

Dispozițiile legale reținute de instanța de fond reglementează însă ordinea de preferință a creanțelor, în ipoteza în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori, iar în cadrul executării contestate numai el a formulat cerere de executare silită.

Pe de altă parte, printre creanțele prevăzute la acest articol nu se regăsește și creanța copărtașului asupra imobilului, situație în care, este evident că nu se aplica în cazul contestatoarei.

Nu în ultimul rând, analizând această ordine de preferință a creanțelor, prevăzută de art. 563 Cod proc.civ., se observă că cea care ar trebui să-și îndestuleze creanța cu prioritate, înaintea oricăror alți creditori, este chiar subsemnata-creditoare pentru sumele reprezentând cheltuieli de judecata și de executare (art.563 alin.1 lit.a).

În consecință, față de dispozițiile art.564 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.1738, art.1741, art.1745, art.1778, art.1780 alin.1 și art.1783 Cod civil și cu ale art.29 alin.2, lit.b și art.47 din Legea nr.7/1996, republicată, a cadastrului și publicității imobiliare, care prevăd obligativitatea înscrierii privilegiului și a ipotecii legale în registrele de transcripțiuni pentru a fi opozabile celorlalți creditori, precum și având în vedere certificatului de sarcini emis de OCPI Sector 1 la data de 26.03.2012, conform căruia imobilul nu era grevat la data executării de alte sarcini, în afara celor instituite de creditoare, rezultă că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale anterior menționate, atunci când a permis adjudecarea imobilului în contul creanței de către subsemnata creditoare urmăritoare.

Oricum, contestatoarea are posibilitatea efectiva să urmărească silit și alte bunuri aflate în patrimoniul debitorului său pentru valorificarea dreptului de sultă, astfel cum au fost indicate de către acesta.

In concluzie, în baza art. 312 Cod proc.civ, coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., se solicită să se dispună admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare privind anularea actelor de executare silita constând în Publicația de vânzare din 21.03.2012, emisă în dosarul de executare nr._, Procesul-verbal de vânzare la licitație publica din data de 27.04.2012 și a Actului de Adjudecare întocmit la data de 24.05.2012.

4.2. Instanța de apel a menținut soluția fondului privind admiterea cererii contestatoarei având ca obiect întoarcerea executării silite, fără să se pronunțe asupra excepții tardivității acestei cereri invocată prin motivele de apel și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 404¹ Cod procedura civila.

Prin motivele de apel s-a invocat tardivitatea cererii completatoare prin care contestatoarea a solicitat în fața primei instanțe întoarcerea executării, în raport de dispozițiile art. 132 alin. 1 c.pr.civ., arătând că cererea a fost depusa în ședință publică, la termenul din data de 31.05.2012,cu mult peste prima zi de înfățișare, care a fost în cauză la data de 03.05.2012 și, deși s-a opus, instanța de fond a primit-o și a analizat-o pe fond.

Instanța de apel nu se pronunță însă asupra acestei excepții, iar pe fondul cererii reține că intimata contestatoare, în calitate de creditor privilegiat justifică un asemenea demers, în vederea recuperării sultei .

Soluția este pronunțată cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 404¹ c.pr.civ care stabilește condițiile în care întoarcerea executării poată fi dispusă de instanță.

Prima și cea mai importantă condiție este ca întoarcerea executării să mai poată avea loc, respectiv, cel care pretinde acest lucru să poată justifica, în afara hotărârii și a actelor de executare desființate, un titlu care să-i îndreptățească revenirea la situația dinaintea executării . Contestatoarea nu deține un astfel de titlu, deoarece prin sentința de partaj imobilul supus executării silite a fost atribuit în natură și în exclusivitate soțului său, debitorul C. C. .

Potrivit art. 404¹ alin. 2, în cazul întoarcerii executării « Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit », iar o astfel de măsură nu putea fi dispusă de instanță la cererea contestatoarei care nu mai are nici un drept asupra imobilului.

Un al doilea aspect invocat îl reprezintă faptul că nu au fost desființate titlurile executorii și nici toate actele de executare întocmite în baza acestora (executarea însăși), astfel cum impune art.404¹ c.pr.civ. Au fost anulate de instanțele anterioare Publicația de vânzare din 21.03.2012, emisă în dosarul de executare nr. 388/2011, Procesul - verbal de vânzare la licitație publica din data de 27.04.2012 si Actul de Adjudecare întocmit la data de 24.05.2012, în rest,contestația la executare,fiind respinsă ca neîntemeiată,ceea ce înseamnă că actele de executare efectuate până la data emiterii Publicației de vânzare din 21.03.2012, au fost considerate a fi întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie și menținute.

Fiind evident că nu erau îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru întoarcerea executării silite, se solicită să se admită și acest motiv de recurs dispunând în baza art. 312 Cod proc.civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind întoarcerea executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.5 și 9 din Codul de ProcedurăCivilă.

În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.

Intimata C. V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În calea de atac a recursului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.

Curtea învederează că, criticile formulate de către recurentă cu privire la nelegala constituire a completului în fața Tribunalului București se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.1 din Codul de Procedură Civil, și nu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.5 din Codul de Procedură Civilă.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.1 și 9 din Codul de Procedură Civilă, instanța de recurs învederează că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.1 din Codul de Procedură Civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 402 din Codul de Procedură Civilă se stipulează că „contestația la executare se judecã cu procedura prevãzutã pentru judecata în primã instanță, care se aplicã în mod corespunzãtor. (2) Hotãrârea pronunțatã cu privire la contestație se dã fãrã drept de apel, cu excepția hotãrârii pronunțate în temeiul art. 4001 și al art. 401 alin. (2)”.

Astfel, Curtea constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația la executare formulată de către C. V. împotriva executării silite declanșate de către creditoarea S. Victorița împotriva lui C. C., soțul contestatoarei.

În susținerea contestației la executare, C. V. invocă un drept de creanță dobândit împotriva lui C. C., în temeiul hotărârii civile, pronunțate în procesul de partaj bunuri comune, declanșat prin cererea promovată de către S. Victorița.

În cadrul prezentei contestații la executare, C. V. nu invocă un drept de proprietate asupra imobilului executat silit, ci nerespectarea dreptului său de creanță, stabilit în temeiul hotărârii de partaj.

Astfel, în prezenta cauză, ne aflăm în prezența unei contestații la executare propriu-zise și nu în ipoteza contestației la executare prevăzute de art. 400 indice 1 din Codul de Procedură Civilă.

În ceea ce privește calea de atac, instanța de recurs învederează că hotărârea, prin care se soluționează contestația la executare, este susceptibilă de atac exclusiv cu recurs.

Sunt prevăzute și excepții de la regula menționată, care sunt de strictă interpretare și aplicare.

Astfel, sunt supuse dreptului comun în materia cãilor de atac, respectiv dispoziției art. 282/1 alin. (1) C. proc. civ., urmãtoarele:

– hotãrârea prin care se dispune cu privire la împãrțirea bunurilor comune în cadrul contestației la executare;

– hotãrârea pronunțatã în soluționarea unei contestații, prin care o terțã persoanã pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit.

Curtea învederează că nu ne aflăm în ipotezele de excepției prevăzute de legiuitor, deoarece împărțirea bunurilor comune deținute de către C. V. cu C. C. s-a realizat, în temeiul unei acțiunii de partaj, introdusă pe cale separată de către creditoare.

De asemenea, instanța de recurs constată că C. V. nu invocă niciun drept de proprietate asupra imobilului litigios, ci un drept de creanță, dobândit în temeiul hotărârii de partaj de bunuri comune.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, împotriva sentinței civile pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București, se poate exercita numai calea de atac a recursului, așa cum a susținut și recurenta, prin motivele invocate și depuse în fața Tribunalului București.

Pe cale de consecință, se reține că, în mod greșit, Tribunalul București a judecat cauză ca instanță de apel, în loc de instanță de recurs, în conformitate cu art. 402 din Codul de Procedură Civilă.

Astfel, Curtea constată că instanța nu a fost alcãtuitã potrivit dispozițiilor legale, respectiv completul de judecatã, care a soluționat cauza la Tribunalul București, nu a fost compus din numãrul de judecãtori prevãzut în normele de organizare judecãtoreascã [art. 54 din Legea nr. 304/2004, republicatã], și anumei din trei judecãtori în recurs.

Prin acest motiv de recurs este sancționatã nesocotirea unor norme de ordine publicã, cele referitoare la compunerea și constituirea instanței, așa încât acest motiv de recurs poate fi invocat de oricare dintre pãrțile în proces, pânã la închiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, și în mod obligatoriu de instanța de recurs, din oficiu.

Consecința admiterii recursului pe acest temei este casarea hotãrârii atacate cu recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat-o, în vederea rejudecării ca instanță de recurs în complet legal constituit.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de către recurentă, acestea vor fi analizate de cătrre Tribunalul Buucrești, în rejudecarea cauzei în calea de atac a recursului.

Cu ocazia rejudecării recursului, se va ține cont de împrejurarea că dispozițiile art. 33 din Codul Familiei au în vedere ocrotirea unuia dintre soți împotriva datoriilor contractate de celălalt soț și care nu are bunuri proprii, care pot fi valorificate, în vederea acoperirii creanței.

De asemenea, va trebui să se aibă în vedere că hotărârea de partaj a bunurilor comune a devenit definitivă la data 05.10.2011, așa cum susțin toate părțile din dosar.

Curtea învederează că actele de executare în vederea scoaterii la licitație publică a imobilul supus partajării trebuiau să fie realizate în mod legal, după ce se statua definitiv asupra persoanei care dodândea bunul în poprietate, ca efect al partajului.

Tribunalul București va trebui să aprecieze asupra respectării dispozițiilor art. 33 din Codul Familiei, în condițiile în care executorul judecătoresc a emis somațiile de executare către C. C. la data de 3.10.2011, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de partaj.

În acest sens, se arată că legalitatea unui act de executare trebuie să se aprecieze în raport de data emiterii acesteia, și nu ulterior, neavând relevanță data comunicării somațiilor către debitor.

De asemenea, Tribunalul București, în rejudecarea cauzei, va trebui să aprecieze dacă sesizarea din data 14.02.2012 realizată de către C. V. către executorul judecătoresc (prin care i se solicită înscrierea creanței sale privilegiate asupra veniturilor ce ar putea rezulta din vânzarea imobilului ce făcea obiectul executării silite) are efectul unei aduceri la cunoștința creditoarei recurente cu privire la existența creanței și dacă aceasta trebuia respectată, în faza executării silite.

În ultimul rând, Curtea învederează că Tribunalul București va trebui să statueze asupra împrejurării, dacă creanța deținută de către C. V. era opozabilă creditoarei S. Victoriția, chiar în lipsa efectuării formalităților de publicitate imobiliară.

În acest sens, instanța învederează că scopul formalităților de publicitate imobiliară constau în aducerea la cunoștința creditorilor și a existenței altor creanțe ale debitorului, de care ceilalți creditori nu aveau cunoștință.

Ținând cont de aspectele necontestate, respectiv declanșarea acțiunii de partaj la sesizarea creditoarei S. Victorița și faptul că S. Victorița avea cunoștință de existența creanței privilegiate deținute de către C. V., fiind părți în procesul de partaj, se pune problema dacă S. Victorița poate invoca calitatea de terț (în sensul art. 1745 din Codul Civil din 1864), pentru a invoca inopozabilitatea creanței deținute de către C. V..

Aceste aspecte au relevanță asupra opozabilității creanței prilegiate deținute de către C. V. față de S. Victorița, chiar în lipsa formalităților de înscriere în cartea funciară.

Astfel, instanța învederează că înscriere în cartea funciară a privilegiilor se realizează numai pentru opozabilitatea acestora față de terți, neafectând dreptul de creanță în substanța sa.

În condițiile în care unul dintre creditorii debitorului are cunoștință de existența unei creanțe privilegiate, din alte împrejurări decât din mențiunile din cartea funciară, se pune problema dacă acesta ar mai putea invoca inopozabilitatea creanței acelui creditor, a cărui creanță a cunoscut-o din alte împrejurări, ținând cont și de faptul că dispozițiile legale trebuie invocate cu bună-credință.

De asemenea, Tribunalul București, în rejudecarea cauzei ca instanță de recurs, va trebui să țină cont de dispozițiile art. 55 alin.4 din Legea nr.7/1996, care stipulează că „ (4) În toate cazurile când prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui drept sau creanțe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepția situației în care părțile renunță în mod expres la acest beneficiu; înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face, de regulă, în temeiul înscrisului din care rezultă creanța privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripție ipotecară”.

Astfel, conform dispoziției legale menționate, înscrierea creanței privilegiate a lui C. V. trebuia să se realizeze de către prima instanță din oficiu, de la data pronunțării sentinței de partaj, prin care s-a rezultă creanța privilegiată. Împrejurarea că sentința de partaj rămâne definitivă la o dată ulterioară are relevanță numai asupra exigibilității creanței.

Având în vedere toate considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 din Codul de Procedură Civilă, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.1 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat de recurenta –intimată S. Victorița împotriva deciziei civile nr. 640/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – contestatoare C. V. și cu intimatul C. C., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta –intimată S. Victorița împotriva deciziei civile nr. 640/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – contestatoare C. V. și cu intimatul C. C..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 24.01.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

Z. D. P. RouaCotta F.

Grefier,

D. L.

RED.DZ

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

10.02.2014

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 490/2014. Curtea de Apel...		Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 89/2014. Curtea de Apel... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI