Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1516/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1516/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 7282/229/2012
Dosar nr._
(786/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1516
Ședința publică de la 20.10. 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. G., împotriva deciziei civile nr. 82 A din 18.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. D. și cu Autoritatea Tutelară C. L. AL ORAȘULUI ȚĂNDĂREI.
Cauza are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă S. G., personal și asistată de avocat N. C., în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Ialomița, la 01.07.2014, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-reclamant I. V. D. și Autoritatea Tutelară C. L. al Orașului Țăndărei .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
La solicitarea instanței, recurenta pârâtă S. G. se legitimează cu CI . nr._ eliberat de SPCLEP Țăndărei la 03.07.2014.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul recurentei pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și în cadrul probei dorește să depună un raport de anchetă socială și o adeverință de la grădinița unde este înscrisă fiica cea mică.
Curtea, după deliberare, va încuviința proba cu înscrisuri solicitată de recurenta pârâtă, prin apărător, înscrisuri pe care le administrează la termenul de azi. Constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta pârâtă S. G., prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului promovat de pârâtă și a se dispune stabilirea domiciliului minorilor la mamă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
La interpelarea instanței, recurenta pârâtă S. G. arată că are reședința în Germania unde are și un loc de muncă, a venit în țară cu o săptămână în urmă și se reîntoarce din nou iar copii rămân în grija bunicilor.
Apărătorul recurentei pârâte arată că mama este foarte atașată de ambii copii și consideră că în interesul superior al acestora este să se exercite exclusiv autoritatea părintească asupra lor și să se stabilească locuința acestora la domiciliul mamei, deoarece copii au fost crescuți în casa bunicilor materni din Țăndărei, însă în luna mai 2011 tatăl lor, prin violențe și amenințări, i-a luat cu forța și fără acordul mamei i-a dus în Spania. După numeroase demersuri acesta i-a înapoiat, iar copii au fost crescuți de mamă unul alături de celălalt. Ulterior, băiatul a fost luat de tată, iar acesta o împiedică pe pârâtă să își vadă copilul și să îl ia la domiciliul părinților săi, din dorința de a se răzbuna pe aceasta întrucât, în opinia sa, a fost cercetat de DIICOT – Serviciul Sibiu și apoi condamnat din cauza pârâtei.
Apreciază că prin sentința pronunțată de instanța de fond, confirmată și menținută de instanța de apel prin decizia recurată, consideră că s-a realizat o eronată evaluare și apreciere a situației de fapt, a probatoriilor administrate în cauză și s-au aplicat greșit normele juridice consacrate de legiuitor în art.398-400 din Codul civil.
După reținerea dosarului în pronunțare se depune o cerere de către intimatul reclamant I. V. D. prin care solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2500/ 22 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. V. D., domiciliat în localitatea Țăndărei, ., județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâta S. G., domiciliată în localitatea Țăndărei, . – 37, județul Ialomița, respectiv pentru opozabilitate cu Autoritatea Tutelară - C. L. Țăndărei, cu sediul în Orașul Țăndărei, ., Județul Ialomița.
S-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului I. A., născut la data de 07 februarie 2009, să se realizeze de amândoi părinții, părți ale cauzei.
S-a stabilit locuința minorului I. A., născut la data de 07 februarie 2009, la domiciliul reclamantului I. V. D..
S-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorei I. ALISIA, născută la data de 24 mai 2010, să se realizeze de amândoi părinții, părți ale cauzei.
S-a stabilit locuința minorei I. ALISIA, născută la data de 24 mai 2010, la domiciliul pârâtei S. G. .
S-au compensat cheltuielile de întreținere datorare de părți în favoarea minorului I. A., născut la data de 07 februarie 2009 și minorei I. Alisia, născută la data de 24 mai 2010.
S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că părțile sunt părinții minorului I. A., născut la data de 07 februarie 2009 și a minorei I. Alisia, născută la data de 24 mai 2010, cei doi copii rezultând din relația de concubinaj avută de reclamant cu pârâta.
Instanța a avut în vedere cele reținute în ancheta socială, potrivit căreia, ambele părți, la domiciliile lor, au condiții materiale bune pentru ca minorii să locuiască la domiciliul reclamantului, respectiv al pârâtei, în modalitatea solicitată în cererea de chemare in judecată. S–a mai reținut că, raportat la cele învederate de bunicii paterni și materni ai minorilor, părinții au stabilit de comun acord ca minora I. ALISIA să rămână la pârâta mamă S. G., iar băiatul I. A. la reclamantul tată, în această modalitate fiind și în îngrijirea efectivă a părților.
În ceea ce privește modul de exercitare al autorității părintești, instanța a plecat de la regula că autoritatea părintească se exercită de ambii părinți. A arătat că excepția apare în situația în care există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, pe baza cărora instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un părinte. În această situație celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Considerând că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că minorii s-ar afla într-o situație de excepție, câtă vreme pârâta l-a îngrijit pe minorul I. A., iar reclamantul s-a interesat de minora I. Alisia, având în vedere situația concretă a copiilor, instanța a apreciat că în speță nu se justifică de ce pârâta S. G. nu trebuie să exercite autoritatea părintească, în comun cu reclamantul, asupra minorului I. A., astfel că, reținând că în interesul superior al copiilor este ca ambii părinți să ia deciziile majore în ceea ce-i privește, cum sunt cele cu privire la școala pe care o vor frecventa, instituția spitalicească unde vor fi tratați în caz de boală, respectiv altele de același fel, a stabilit ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți asupra celor doi copii.
Referitor la stabilirea locuinței minorilor, instanța a reținut că minorul se află în grija tatălui, iar minora în cea a mamei, între părinți intervenind o convenție în ceea ce privește ocrotirea copiilor rezultați din relația de concubinaj.
Apreciind că, deopotrivă, reclamantul și pârâta beneficiază de spațiu adecvat în locuințele pe care le ocupă, pentru a putea să locuiască și minorii, reținând că în interesul superior la copiilor este de preferat ca, la acest moment, să nu se dispună masuri de natură a le schimba foarte mult viața de până acum, ci, dimpotrivă, de a se menține, pe cat posibil, un mediu deja familiar, adică de a rămâne minorul I. A. cu reclamantul, iar minora I. ALISIA cu pârâta, instanța a stabilit locuința copiilor așa cum era în fapt.
S-a mai avut în vedere de către instanță inclusiv elementul de stabilitate, minorii cauzei fiind mici ca vârstă, vulnerabili în fața schimbărilor locative, dar și afective, fiind dovedit, arată instanța de fond, că minorul I. A. este atașat de reclamant, iar minora I. ALISIA de pârâtă.
Văzând principiul stingerii reciproce a obligațiilor pecuniare corelative, până la concurența celei mai mici și considerând că aferentele cheltuieli cu creșterea unor copii de vârstă apropiată sunt similare, instanța a compensat cheltuielile de întreținere datorare de părți în favoarea minorilor I. A. și I. Alisia.
Împotriva sentinței au declarat apel motivat reclamantul I. V. D. și pârâta S. G..
Reclamantul a crticat hotărârea pronunțată pentru netemeinicie, cât privește dispoziția instanței ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți pentru minorul I. A., în condițiile în care solicitase prin cererea introductivă ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către el față de minor și în comun de ambii părinți față de minora Alisia.
Apelantul a susținut că soluția instanței nu are la bază probele administrate în cauză, ci este întemeiată pe un raționament abstract, ignorând interesul superior al copilului, care nu poate fi ocrotit prin impunerea de către instanță ca autoritatea părintească să se exercite în comun.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că părțile nu mai păstrează nici o legătură din anul 2011, nici măcar nu mai discută, față și de împrejurarea că pârâta nu poate fi găsită într-o perioadă de timp rezonabilă, apelantul arată că exercitarea în comun a autorității părintești nu se poate realiza, impunându-se ca în ceea ce privește pe minorul aflat în grija sa și de care mama nu s-a mai interesat, să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către el.
După expunerea istoricului îngrijirii celor doi copii, menționând că din probele administrate în cauză rezultă că intimata – pârâtă a adoptat un comportament de abandon și dezinteres față de minorul I. A., în timp ce minora I. Alisia se află în grija bunicilor materni, apelantul concluzionează în cererea de apel formulată, că față de faptul că între el și pârâtă a intervenit o înțelegere cu privire la întreținerea minorilor, respectiv fiecare să aibă grijă de câte un copil, instanța de fond putea să-i respingă cererea prin care a solicitat ca și el să exercite autoritate părintească asupra minorei, decizie pe care ar fi acceptat-o, iar în ceea ce-l privește pe minor să-i fie admisă cererea în totalitate.
Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosar, la data de 17.02.2014, apelantul a solicitat în principal ca tribunalul să dispună exercitarea autorității părintești față de minori exclusiv de către el și stabilirea locuinței acestora la domiciliul lui, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea copiilor, iar în subsidiar, exercitarea autorității părintești față de minorul I. A. exclusiv de către el și stabilirea locuinței acestuia în domiciliul său, exercitarea în comun a autorității părintești față de minora Alisia și stabilirea locuinței acesteia la domiciliul mamei, cu compensarea cheltuielilor de întreținere.
Apelantul a depus o completare a concluziilor scrise, solicitând ca instanța să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți față de cei doi minori, iar locuința copiilor să fie stabilită la domiciliul său.
Pârâta S. G. a susținut în apel că nu a avut cunoștință de existența procesului, fiind plecată în străinătate, solicitând repunerea în termenul de apel.
Aceasta a solicitat ca urmare a admiterii apelului să se dispună ca autoritatea părintească asupra ambilor minori să fie exercitată exclusiv de către ea, să se stabilească locuința acestora la domiciliul ei și să fie obligat reclamantul la plata cheltuielilor de întreținere a minorilor.
Apelanta menționează că cei doi copii au fost crescuți de către ea în domiciliul părinților săi, până în luna mai 2011, când tatăl copiilor, prin amenințări și violențe i-a luat și i-a dus în Spania.
Ulterior, în urma demersurilor făcute, copii i-au fost înapoiați, pentru ca în luna iulie 2012, reclamantul să-l ia pe minorul A. din curtea casei și să-l ducă la părinții săi, împiedicând-o să îl mai vadă și să-l readucă în domiciliul ei, chiar dacă, susține apelanta, în iulie 2013, când a venit în țară a solicitat în repetate rânduri aceasta.
S-a mai aratat,că exercitarea autorității părintești exclusiv de către ea, față de ambii minori și stabilirea locuinței acestora la ea se impun pentru a asigura copiilor un climat armonios de viață și o dezvoltare corespunzătoare, evitând ca tatăl să se implice în viața acestora,câtă vreme este cunoscut ca având un comportament antisocial, fiind condamnat definitiv de către Tribunalul Sibiu la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în dosarul nr._ în care, menționează apelanta – pârâtă, ea are calitatea de parte vătămată.
Cum interesul minorilor ar fi satisfăcut prin stabilirea locuinței acestora la apelantă și prin exercitarea numai de către ea a autorității părintești, deoarece, susține aceasta, poate asigura copiilor un climat armonios, lipsit de amenințări, violențe, șicane și conflicte, pârâta solicită admiterea apelului și printr-o nouă apreciere a probelor să se dispună în sensul celor arătate.
Prin întâmpinarea depusă la data de 05.11.2013 de apelantul I. V. D., la apelul formulat de S. G., acesta solicită respingerea atât a cererii de repunere în termenul de apel, cât și a apelului, arătând că pârâta a fost citată legal pentru fiecare termen de judecată, la adresa indicată de aceasta chiar în cererea de repunere în termenul de apel, unde are domiciliul și unde s-a stabilit locuința minorei.
Mai mult, pârâta a fost citată și prin mica publicitate, pentru termenul din 27.02.2013.
În ceea ce privește motivele de apel, se arată de către reclamant că toate susținerile sunt neadevărate, minorii crescând de la naștere în domiciliul părinților tatălui, iar din 2011, pârâta a plecat din domiciliul reclamantului, părăsindu-i pe copii.
În anul 2012, când minorii au fost să-și viziteze mama, între părți a intervenit o înțelegere de a crește fiecare câte un copil, care însă nu a fost respectată de mamă, deoarece aceasta a abandonat copii în curtea unei femeii în vârstă, care avea grijă de ei, în schimbul unor sume de bani, de aici reclamantul reușind să-l ia pe minor, urmând ca fata să fie crescută de mama sa.
Cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta – pârâtă S. G. a fost respinsă de tribunal la termenul din 17 decembrie 2013, instanța reținând că hotărârea nu a fost comunicată părții în mod procedural, deoarece din actele dosarului rezultă că aceasta avea reședința cunoscută în Germania, astfel că s-a apreciat ca fiind formulat în termen apelul de către pârâtă.
Prin decizia civilă nr.82/18.02.2014 tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate.
În considerente s-a reținut că, probele administrate în cauză, atât la fond, cât și în calea de atac, dovedesc susținerile reclamantului din cererea introductivă și din apel, în sensul că între părți a existat o înțelegere cu privire la stabilirea locuinței celor doi minori rezultați din relația de concubinaj a părților și implicit cu privire la creșterea și îngrijirea acestora, în sensul că de minorul A., care locuiește cu tatăl urmează a se ocupa acesta împreună cu părinții săi, iar de minora Alisia, rămasă în locuința bunicilor materni, aceștia și mama, care, deși plecată în Germania, a continuat să se intereseze de minoră și să contribuie material la creșterea ei.
Deși din declarațiile martorilor audiați în apel reiese că apelanta pârâtă nu s-a mai interesat personal de minorul A. de la separarea părților, iar pentru anumite perioade de timp, când atât pârâta, cât și părinții acesteia s-au aflat în Germania, minora a fost lăsată în grija martorei I. M., față de cele relatate de aceasta, în sensul că S. G. și familia sa s-au interesat permanent de minoră și i-au asigurat acesteia mijloacele materiale necesare întreținerii, tatăl vizitând-o în decembrie 2012, când a și luat-o pe Alisia în domiciliul său, cu acordul bunicului matern, tribunalul apreciază că nu se justifică schimbarea soluției pronunțate de prima instanță.
Aceasta deoarece, exercitarea autorității părintești exclusiv de către un singur părinte, se poate dispune, potrivit art. 398 Cod civil, numai dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a probat existența unor astfel de motive, care, față de interesul copiilor, stabilit prin raportare la situația concretă a acestora, să impună aplicarea dispozițiilor legale menționate.
Astfel, faptul că de la separarea părților, mama se află de mai mult timp în străinătate, că aceasta a revenit sporadic în țară, lăsând pe minoră în grija părinților săi sau a unei alte persoane, fără însă a mai lua legătura personal cu minorul aflat la reclamant, nu constituie un motiv suficient pentru a acorda exercițiul autorității părintești asupra ambilor copii exclusiv reclamantului, care dealtfel, prin cererea de chemare în judecată formulată inițial nici nu a solicitat aceasta, câtă vreme s-a dovedit că apelanta – pârâtă a fost cea care s-a îngrijit de copii până la separarea părților, s-a interesat permanent de fiica sa, lipsa unei legături cu minorul A. datorându-se faptului că între părți nu mai există nicio comunicare, această situație fiind determinată de existența dosarului penal în care apelantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, pârâta fiind parte vătămată.
Pe de altă parte, nici existența acestei condamnări a apelantului - reclamant nu justifică măsura de excepție solicitată de apelanta – pârâtă, respectiv ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către ea față de ambii copii, fiind evident că tată la rândul său s-a manifestat ca un bun părinte față de cei doi minori, iar în interesul acestora este ca pe viitor, părinții să ia împreună deciziile importante privind starea lor de sănătate, educația lor și orice altă decizie de natură a influența dezvoltarea lor fizică și morală normală.
Față de modul în care părțile au înțeles să-și formuleze cererile, să-și facă apărările și să-și argumenteze poziția pe parcursul procesului, dar mai ales în fața instanței de apel, tribunalul a considerat că se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată de cei doi împreună față de ambii copii, prin aceasta fiind obligați să reia comunicarea, să conștientizeze că este necesar să înceteze comportamentul șicanator inclusiv constând în refuzul de a fi de acord ca minorii aflați la fiecare dintre ei să călătorească în străinătate cu părintele la care locuiește și să încerce să fie prezenți în viața minorilor atât fizic, cât și prin modul în care participă la luarea deciziilor în legătură cu aceștia.
Întrucât la acest moment copii au fost separați atât între ei, cât și de câte un părinte, ceea ce face ca minorii să nu dezvolte o legătură firească între frate și soră și să nu aibă o reprezentare corectă a persoanei care este mama, respectiv tatăl, în acest sens fără concluziile raportului de evaluare psihologică, instanța de apel a apreciat că nu este în interesul minorilor ca doar unul dintre părinți să exercite autoritatea părintească, după cum nu se justifică nici ca ambii copii să locuiască numai cu tatăl sau numai cu mama, deoarece, față de situația concretă existentă la acest moment între părinți, s-ar ajunge la o înstrăinare definitivă a minorilor de părintele cu care nu locuiește.
Menținând locuința copiilor așa cum aceasta a fost stabilită de instanța de fond și obligând prin păstrarea soluției date de aceasta privind exercitarea autorității părintești în comun față de ambii copii, tribunalul a considerat că se mențin premizele apărute după pronunțarea sentinței, pentru reluarea relațiilor între copii și între aceștia și părintele cu care nu locuiește.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S. G. .
Prin motivele de recurs se arată că recurenta este foarte atașată de ambii copii și apreciază că este în interesul superior al copiilor ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către ea.
De asemenea, se susține că această măsură este în interesul minorilor, pentru a le asigura un climat armonios de viață și o dezvoltare corespunzătoare,evitând ca tatăl lor să se implice în viața acestora.
Tatăl minorilor are un comportament violent și antisocial, fiind cercetat de DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu și condamnat pentru infracțiunea de trafic de persoane, în prezent aflându-se sub supravegherea Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului Ialomița.
Este în interesul superior al copiilor ca recurenta să exercite autoritatea părintească exclusivă și ca domiciliul minorilor să se stabilească la mamă, locul în care minorii au fost crescuți, și cu care sunt obișnuiți, recurenta fiind cea care le-a asigurat toate condițiile necesare unei dezvoltări armonioase.
Spre deosebire de intimat, recurenta a făcut eforturi să asigure o stabilitate materială, locativă și emoțională copiilor. Minorii au locuit în casa părinților recurentei până în luna mai 2011 când prin violență au fost luați de intimat și duși în Spania fără acordul său. Prin eforul său copii au fost înapoiați continuând a fi crescuți de recurentă.
În iulie 2012, intimatul a luat minorul A. refuzând a-l mai readuce în domiciliul recurentei . Intimatul are un comportament abuziv față de recurentă interzicându-i să vadă copilul și să-l ia în domiciliul său.
De asemenea, se mai arată că recurenta are bune condiții de locuit fiind în interesul copiilor să fie crescuți de mamă față de vârsta fragedă,cu atât mai mult cu cât au fost crescuți în mare parte numai de mamă.
În cadrul probei cu acte recurenta a depus un referat de anchetă socială efectuat la cererea recurentei la data de 8.07.2014 și o adeverință de la grădiniță privind minora Alisia.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În cauză, recurenta nu a indicat motivele de recurs pe care și-a întemeiat criticile, însă a invocat interesul superior al minorilor în ceea ce privește exercitarea exclusivă a autorității părintești și stabilirea locuinței minorilor la mamă, motiv ce se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, prin urmare examinarea recursului se va face prin raportare la textele de lege ce reglementează aceste instituții și nu prin reevaluarea probatoriului și reaprecierea situației de fapt.
Art.398 Codul Civil prevede că, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Exercitarea exclusivă a drepturilor părintești nu poate fi dispusă decât dacă există motive întemeiate, acestea fiind determinate de comportamentul total inadecvat al părintelui lipsit în totalitate de acest atribut.
După cum a fost reținută situația de fapt în cauză, dispozițiile art.398 C.civ. nu sunt incidente, deoarece recurenta nu a dovedit că intimatul ar pune într-un pericol grav și iminent sănătatea minorului ce se află la el, integritatea fizică sau psihică a acestuia, de o asemenea manieră care să îl facă inapt pentru exercițiul autorității părintești.
Faptul că tatăl minorilor a suferit o condamnare penală nu îl decade din exercițiul autorității părintești și nici nu este un motiv care să conducă la limitarea acestor atribuții. Dacă situația personală a intimatului va suferi modificări în timp, atunci remediul procesual este investirea instanței cu o cerere întemeiată pe motive noi apărute după pronunțarea prezentei decizii.
Interesul superior al copilului presupune cel puțin în acest moment, când ambii părinți își desfășoară activitatea în străinătate, ca exercițiul autorității părintești să se realizeze în comun de ambii părinți.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului A. la recurentă, Curtea apreciază, în raport de interesul superior al copilului, că actuala situație în care fiecare părinte are un copil este în concordanță cu necesitățile minorilor.
Din întregul material probator administrat în cauză, a rezultat că recurenta este plecată deseori în străinătate, inclusiv părinții săi, iar minora ce se află în îngrijirea sa, Alesia, se află uneori în grija unei persoane din comunitate.
Chiar și în această fază procesuală, recurenta a încunoștințat Curtea că în prezent are reședința în Germania, unde are și un loc de muncă, revenind în țară doar pentru soluționarea cauzei, urmând a se reîntoarce, iar copiii vor rămâne în grija bunicilor materni.
Tocmai datorită acestei situații de fapt, stabilirea locuinței minorului A. la mamă nu se impune în acest moment, aceasta nefiind aptă de a asigura în mod efectiv și nemijlocit creșterea și îngrijirea acestuia.
În temeiul art.312 alin.1 C:proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S. G., împotriva deciziei civile nr. 82 A din 18.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. D. și cu Autoritatea Tutelară C. L. AL ORAȘULUI ȚĂNDĂREI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/3.12.2014
T.Ialomița – I.T.
- C.T.D.
Jud.Fetești – M.V.M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
