Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 407/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 407/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 7807/303/2010*

Dosar nr._

(2413/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 407

Ședința publică de la 11.03.2014

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentei – reclamante - pârâte T. (L.) C. împotriva deciziei civile nr.326 A din data de 01.04.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât - reclamant L. M. D..

Obiectul pricinii – partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat V. A., în calitate de reprezentant al recurentei – reclamante - pârâte T. (L.) C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (fila 6) și intimatul – pârât - reclamant L. M. D., prezent personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, recursul declarat de recurenta – pârâtă – reclamantă nu a fost timbrat potrivit rezoluției administrative, cu suma de 5746,5 lei.

Curtea procedează la legitimarea părților astfel:

Recurenta – pârâtă – reclamantă prezintă CI . nr._ – CNP_,

Intimatul – reclamant – pârât prezintă CI . nr._ – CNP_.

Recurenta – pârâtă – reclamantă, prin apărător, aduce la cunoștința instanței împrejurarea potrivit căreia partea pe care o reprezintă înțelege să nu timbreze cererea de recurs astfel cum i s-a pus în vedere prin rezoluția administrativă, având în vedere totodată și faptul că renunță la judecarea acestei căi de atac.

Curtea, în ceea ce privește taxa de timbru, constată că prin rezoluția administrative s-a stabilit cuantumul taxei de timbru în mod eronat, respectiv suma de 5746,5 lei și timbru judiciar 2,5 lei, taxa corectă fiind de 413 lei și timbru judiciar de 2,5 lei.

Recurenta – pârâtă – reclamantă, prin apărător, precizează că și în raport de actuala situație, partea nu înțelege să timbreze cererea de recurs.

La solicitarea instanței, recurenta – pârâtă – reclamantă, personal, declară că înțelege să nu timbreze cererea de recurs.

Intimatul – reclamant – pârât, personal, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de partea adversă prin renunțarea la judecarea prezentei căi de atac.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2421/29.03.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât L. M. D. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. C., și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, a constatat că reclamantul-pârât L. M. și pârâta-reclamantă L. C. au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 70% reclamantul-pârât și 30 % pârâta-reclamantă, următoarele bunuri: apartamentul nr.48 situat în București, .. 3, ., .; bunurile mobile trecute în acțiunea principală și cererea reconvențională: autoturism marca TOYOTA AURIS. Au fost omologate rapoartele de expertiză întocmite în cauză; s-a atribuit reclamantului-pârât în natură imobilul situat în București, ..3, ., ., sectorul 6 cu o valoare de circulație de 352.302 lei (82.702 euro).

Pentru egalizarea valorică a loturilor, a fost obligat reclamantul-pârât către pârâta-reclamantă la plata sume de 105.690 lei (24.810 euro) cu titlu de sultă plătibil în 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

S-au atribuit reclamantului pârât în natură bunurile mobile cuprinse și descrise în lotul A cu o valoare de circulație de_ lei; s-au atribuit pârâtei-reclamante în natură bunurile mobile cuprinse și descrise în lotul B cu o valoare de circulație de_ lei.

S-a constatat că loturile au valoare egală.

S-a atribuit pârâtei-reclamante autoturismul TOYOTA AURIS cu o valoare de circulație de 44.822 lei (10.491 euro), și a fost obligată pârâta-reclamantă către reclamantul-pârât la plata sumei de 31.375lei (7.343,7 euro) cu titlu de sultă plătibil în 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

Au fost compensate cele două creanțe, și a fost obligat reclamantul-pârât către pârâta-reclamantă la plata sume de 74.315 lei (17.466,3 euro) plătibil în 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei; s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și a obligat pârâta-reclamantă către reclamantul-pârât la plata sume de 4624 lei, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1045A/05.12.2011 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă, a fost respins apelul astfel formulat, ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs apelanta pârâtă reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1735/16.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București secția a III-a, a fost admis recursul astfel exercitat, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În rejudecarea apelului a fost pronunțată decizia civilă nr. 326/01.04.2013 a Tribunalului București secția a IV-a, prin care a fost admisă calea de atac promovată.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că:

S-a constatat ca reclamantul-parat si parata-reclamanta au dobândit bunurile comune ce compun masa partajabila in cote egale, respectiv de 50% reclamantul-parat si 50% parata-reclamanta.

A fost atribuit paratei-reclamante in natura imobilul situat in București, .. 3, ., ., sector 6.

Pentru egalizarea valorica a loturilor, a fost obligată parata-reclamanta la plata către reclamantul-parat a sumei de 207.526 lei (176.151 lei aferent cotei reclamantului-parat din apartament si_ lei aferent cotei reclamantului-parat din autoturism).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta.

În motivarea recursului s-a susținut în esență că instanța de apel a omis a se pronunța, prin dispozitivul hotărârii, cu privire la partajarea, respectiv atribuirea autoturismului bun comun.

A mai susținut recurenta că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii în sensul că, deși conține obligația recurentei de a plăti intimatului sulta corespunzătoare dreptului său asupra autoturismului, instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra atribuirii acestui bun către apelantă.

În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 6 și 7 C.pr.civ.

În ședința publică din data de 11.03.2014, recurenta a invederat instanței că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru - în cuantumul ce i-a fost comunicat de instanță la aceeași dată.

Luând act de poziția astfel exprimată de recurentă, Curtea reține următoarele:

Recurenta a fost înștiințată cu privire la cuantumul taxelor judiciare datorate pentru judecarea recursului pe care l-a exercitat împotriva deciziei instanței de apel.

Potrivit art. 1 din Legea 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, în condițiile legii, iar conform art. 20 alin. 1 din același act normativ, taxele judiciare se plătesc anticipat.

Constatând că apelanta, deși legal înștiințată cu privire la cuantumul taxei de timbru stabilite pentru judecarea căii de atac exercitate, a precizat - atât personal, cât și prin apărătorul ales - că nu înțelege să achite această taxă, Curtea urmează a face aplicarea sancțiunii instituite prin art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, ale cărei dispoziții sunt în sensul că „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Pe cale de consecință, urmează a fi admisă excepția analizată, și a se dispune anularea cererii de recurs, pentru netimbrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentei – reclamante - pârâte T. (L.) C. împotriva deciziei civile nr.326 A din data de 01.04.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât - reclamant L. M. D..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. S. C. G. G. S.

GREFIER

S. R.

Red.G.S.

Tehdact.R.L./G.S.

2 ex./

TB-S.4 – E.A.; C.A.

Jud.S.6 – M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 407/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI