Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1115/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 50596/299/2012
Dosar nr._
(616/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1115
Ședința publică de la 30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant O. V. H. M., împotriva deciziei civile nr. 53 A din 16.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă O. A. M. și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA S. 1 BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate recurentului-reclamant să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 23 iunie 2014 și apoi la 30 iunie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 1 București la data de 22.10.2012, sub nr._, dosar disjuns din dosarul_/299/2011, reclamantul O. V. H. M. a chemat în judecată pe pârâta M. A.-Renne (casatorita O.), solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună exercitarea în exclusivitate a autorității părintești în ceea ce-l privește pe minorul O. V. P. C., născut la data de 24.04.1999, stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantului și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în beneficiul minorului, de la data introducerii acestei cereri si pana la majoratul minorului și exercitarea dreptului paratei de a avea legături personale cu minorul.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 25.09.1993, in Franța și din căsătorie a rezultat minorul.
Prin sentința civilă nr._/28.09.2012, Judecătoria S. 1 București a admis excepția necompetentei instanțelor romane in soluționarea cererii de desfacere a căsătoriei si a dispus disjungerea capătului de cerere privitoare la situația juridica a minorului, formându-se prezenta cauza.
Reclamantul apreciază că, în urma intrării în vigoare a Noului Cod Civil, care a introdus instituția autorității părintești comune,este îndreptățit să ia deciziile referitoare la educația și sănătatea copilului său singur si nu împreună cu pârâta, motivate de împrejurarea că, din anul 2003, aceasta a fost de acord ca minorul să rămână la reclamant in Romania, ea continuand sa locuiasca si sa traiasca in Franta.
Mai precizează reclamantul că, deși mama a avut un comportament reprobabil fata de minor, totusi este de acord ca aceasta sa mentina legaturile firesti cu minorul, deși minorul nu este de acord.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 397, art. 400 C. civ. și art. 14 alin. 1, art. 15 alin. 1 lit. c din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Pârâta a formulat întâmpinare si cerere reconvențională la data de 19.03.2012, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la exercitarea în comun a autorității părintești, pârâta a arătat că dorește să contribuie efectiv la creșterea si dezvoltarea minorului, este de acord ca locuința minorului sa fie la tata, însă sa achite pensie de întreținere în natură și nu în bani. Pârâta mai menționează că a contribuit material și moral la buna dezvoltare a copilului si ca l-a vizitat pe acesta la domiciliul său din Romania.
Aceasta a precizat că dorește ca deciziile care implica creșterea, educarea, securitatea fizică și psihică a minorului sa fie luate împreună cu reclamantul, care nu a consultat-o în toate problemele importante legate de copil. În consecință, a apreciat pârâta că modul în care se exercită în prezent autoritatea părintească nu răspunde interesului superior al copilului și prin urmare, a solicitat respingerea acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 din C.pr.civ..
Prin sentința civilă nr. 8791/17.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. 1 București a admis acțiunea principală formulată de reclamantul-parat O. Bladimir H. M. și a admis în parte cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamanta O. A. M.. A stabilit exercitarea autoritatii parintesti pentru minorul O. V. P. C., născut la data de 24.04.1999, in sarcina exclusivă a reclamantului-parat. A stabilit locuința minorului la domiciliul tatălui.
A obligat pârâta-reclamantă la plata in beneficiul minorului a unei pensii de întreținere în sumă de 813 euro lunar, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16.12.2011, până la majoratul minorului.
A stabilit in favoarea paratei-reclamante a unui program de legături personale cu minorul, numai in prezenta unei persoane de atașament, tatăl acestuia și cu acordul minorului, in perioada vacantelor școlare, când pârâta-reclamantă vine in România, cu anunțarea prealabilă a vizitelor, cu o lună înainte, în scris și cu posibilitatea de a menține legături prin orice mijloc de comunicare, dacă minorul va fi de acord.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă stabilirea măsurilor luate cu privire la minor de către instanță.
Instanța a constatat că în prezenta cauză au intervenit modificări esențiale în raport cu cele existente la momentul nașterii minorului, respectiv din anul 2003 parata a fost de acord ca locuinta minorului sa fie la tata in Romania, aceasta avand doar legaturi personale cu minorul, fiind îndeplinită condiția impusă de textul de lege pentru a se dispune stabilirea măsurilor luate cu privire la minor. Dupa nasterea minorului, acesta a locuit in Franta alaturi de mama sa și de reclamant, însă din cauza unor probleme intervenite intre părinții acestuia, reclamantul, cu acordul paratei a luat decizia ca minorul sa fie adus in Romania si de atunci acesta locuiește statornic cu tatăl său și beneficiază de toate condițiile materiale si morale pentru o buna dezvoltare corespunzătoare vârstei sale. Schimbarea situației a intervenit odată cu mutarea reclamantului împreună cu minorul in Romania, moment din care, potrivit susținerilor acestuia, confirmate și de declarația martorului R. B., relațiile minorului cu mama sa au fost mai mult decât tensionate, din cauza comportamentului acesteia. Mama minorului, desi venea sa-l viziteze pe minor, nu dadea dovada de atentie si preocupare fata de acesta - un expemplu este acela in care mama l-a uitat o zi intreaga pe plaja pe minor. Din aceste considerente, minorul nu doreste o legatura cu mama sa, desi reclamantul l-a incurajat in acest sens. Minorul nu doreste ca mama sa sa-l ia cu ea in Franta si nu doreste sa mentina legaturi personale cu ea. Minorul este deosebit de marcat de experientele negative la care a asistat si la care mama l-a expus in mod intentionat. În consecință, având în vedere că în lipsa unei hotărâri judecătorești, dreptul reclamantului de a participa la creșterea, educarea și dezvoltarea copilului, precum și de a lua decizii majore in privința educației acestuia pot deveni un drept condiționat și limitat prin voința pârâtei, prima instanță a reținut că reclamantul trebuie să beneficieze de un drept legal stabilit pentru a nu se conforma voinței arbitrare a mamei minorului. Exercitarea în comun a autorității părintești, astfel cum această instituție este reglementată de Noul Cod Civil, si care acordă părinților drepturi egale în deciziile cu privire la bunăstarea copilului și drepturi mult mai largi de a interacționa cu minorii ar afecta acest proces in conditiile in care minorul si reclamantul locuiesc in Romania, iar parata in Franta. Orice decizie ar putea fi afectata grav de lipsa unei comunicari imediate si efective, iar intre parintii minorului sunt grave disensiuni legate de viata lor de familie.
Cu privire la exercitarea autorității părintești, ea revine in mod normal ambilor părinți și după divorț, iar numai cu titlu excepțional, dacă există motive temeinice și interesul superior al copilului o reclamă instața poate hotărî ca exercitarea acesteia să revină doar unuia dintre părinți, astfel cum reiese din dispozițiile art. 397 și 398 C. civ.ceea ce este cazul in prezenta cerere.
Prima instanță a mai reținut că s-au relevat împrejurări grave, s-au propus probe din care s-a dedus că există motive grave în sarcina paratei, care să ducă instanța la concluzia că interesul superior al copilului reclamă exercitarea autorității părintești doar de reclamant. Argumentele expuse de către pârâtă nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate și în măsură să conducă la pronunțarea unei soluții prin care reclamantului să-i fie cenzurat dreptul la exercitare a autorității părintești asupra minorului
Din momentul separarii definitive in fapt a parintilor acestuia, respectiv anul 2003, minorul a ramas la tata care si-a asumat si exprimat dorinta si responsabilitatea cresterii si educării acestuia și nu i-a pus în pericol dezvoltarea fizică și psihică, asa cum reiese si din sustinerile acestuia care sunt confirmate de declarațiile martorilor Ranghel A.-M. si F. L., precum și din răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 1 din interogatoriul propus de către parata-reclamanta.
Instanța a luat în considerare, în special, concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului din data de 01.04.2013, care relevă faptul că acesta prezinta multiple tulburari emotionale, unele cu intensitate clinica - anxietate, distres sexual – posobil datorate comportamentului nepotrivit al mamei. In ceea ce priveste acest comportment al minorului, precum si teama acestuia de a se afla in preajma mamei sale – se datorează in mod exclusiv atitudinii acesteia fata de minor, care a lăsat o amprentă negativă asupra psihicului minorului si este normala temerea acestuia de a fi alături de mama sa.
Cu privire la stabilirea locuintei minorului, instanța s-a pronunțat din oficiu, în cauză nefiind formulată o cerere în acest sens. Instanța retine că potrivit art. 400 alin 1 C. civ. în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă, stabilește, locuința minorului la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Prin raportare la cele reținute anterior, în sensul că instanța a dispus stabilirea măsurilor luate cu privire la minor și a hotărât ca autoritatea părintească să se exercite în mod exclusiv de către tată, constatând că în cauză nu există date care să justifice schimbarea locuinței minorului de la tată cu care a locuit în mod statornic, apreciind că modificarea locuintei acestuia ar fi de natură să îi afecteze echilibru emotional și văzând dispozițiile art. 400 alin. 1 C.civ., instanța a stabilit locuința minorului O. V. P. C., la tată.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la stabilirea unui program de vizitare, a reținut că, potrivit afirmațiilor pârâtei-reclamante, minorul refuză să o vadă, întrucât îi este teamă de acesta sa nu-l forteze sa-l ia cu ea in Franta. Instanța a reținut din concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului că, deși acesta nu se imaginează plecând de lângă tatăl sau de care se simte legat aproape simbiotic, conștientizează necesitatea prezenței si a mamei in viata sa chiar daca are teama de a nu-l lua cu forta.
Astfel, instanța a apreciat că, față de necesitatea ca minorul să păstreze relații personale cu ambii părinți, acesta neavând capacitatea de a conștientiza pe deplin importanța menținerii raporturilor cu mama sa, precum și raportat la faptul că s-a probat existența unor motive grave care să justifice limitarea dreptului paratei-reclamante, se impune stabilirea unui program de vizitare în favoarea acesteia – pana la imbunatatirea starii psihice a copilului – sa se faca doar daca minorul doreste si in prezenta unei persoane de atasament, respective tatal acestuia, fara a fi posibil in acest sens sa se stabilesc ca macar de principiu a unui program.
Referitor la pensia de întreținere, prima instanță a reținut că obligatia de intretinere a pârâtei-reclamante in beneficiul minorului trebuie sa fie stabilita in bani si nu in natura, tocmai avand in vedere ca parata-reclamanta locuieste in alta tara si nu poate avea o comunicare utila cu tatal acestuia privind necesitatile de intretinere ale acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta-reclamantă O. A. M., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 02.07.2013, sub nr._ .
În motivele de apel formulate, apelanta a susținut că prima instanță a făcut o analiză greșită a probelor aflate la dosarul cauzei și a reținut o situație de fapt care nu corespunde realității.
A susținut că a fost de acord ca minorul să locuiască cu intimatul în România, dar nu din cauza neînțelegerilor intervenite între părți, ci din cauza probelelor de sănătate pe care minorul le avea în sensul că nu suporta climatul din Franța și, la recomandarea
medicilor, a fost nevoită să accepte ca minorul să locuiască cu intimatul. Nu a existat nici un fel de modificare a de la data nașterii minorului sau de la data când acesta a plecat în România, așa cum în mod eronat susține instanța de fond.
Precizează că de la data când minorul a plecat în România, relațiile dintre părți au decurs în condiții normale, în sensul că a comunicat cu minorul foarte des, l-a vizitat pe minor din 6 în 6 săptămâni, a mers cu minorul în vacanțe, s-a interesat de situația școlară a minorului.
Prin urmare de la nașterea minorului si până în prezent când minorul are 14 ani, atât apelanta cât si intimatul-reclamant au exercitat în comun autoritatea părintească fără nici un fel de problemă, susținerile instanței de fond fiind contrazise chiar de intimatul-reclamant prin răspunsurile la interogatoriu cât si de declarațiile martorilor. Minorul nu a asistat niciodată la vreun raport sexual al apelantei, de altfel nici nu avea cum să se întâmple acest lucru. Susținerea instanței de fond, sub acest aspect, este foarte gravă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu indică nici o probă din care să rezulte acest lucru. Nici un martor audiat în cauză (nici chiar martorul propus de către reclamantul-intimat) nu au afirmat că aceasta ar fi întreținut relații sexuale în fața minorului.
Este adevărat că de aproximativ 2 ani minorul are un comportament distant față de apelantă, însă acest lucru nu se datorează comportamentului apelantei și unei cauze pe care nu o cunoaște.
Apelanta a mai susținut că a menținut în permanență legături strânse cu minorul în sensul că îl vizita foarte des pe minor din 6 în 6 săptămâni, lucru confirmat de toți martorii audiați în cauză, însă instanța de fond a omis să observe aceste probe; a contribuit de fiecare dată cu bani la creșterea și educarea minorului, lucru confirmat de martorii audiați în cauză și recunoscut de intimatul - reclamant la interogatoriu, însă și aceste probe au fost omise de instanța de fond; existența unui număr destul de mare de fotografii depuse atât de intimatul-reclamant cât și de apelanta din care se poate observa prezența alături de minor la diverse evenimente și de asemenea bucuria pe care minorul o manifesta, probă de care nici nu a amintit instanța de fond; petrecerea concediilor alături de minor, dar și de intimatul-reclamant și de bunica paternă, lucru probat prin declarațiile martorilor audiați în cauză, din nou instanța de fond „uită" să facă mențiune în motivarea hotărârii despre aceste probe solicitate de părți și admise de instanță .
Nu a dat niciodată dovadă de iresponsabilitate și în nici un caz nu am pus în pericol viața minorului.
De altfel în relația cu minorul, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și din răspunsul la interogatoriu al intimatului-reclamant, rezultă că a dat dovadă de o mare responsabilitate, nefiind deloc ușor și foarte costisitor să vină în România din 6 în 6 săptămâni, să petreacă concedii cu minorul, să se intereseze permanent de situația școlară a acestuia, iată deci că toate acestea duc la concluzia unui interes major și o mare responsabilitate pe care o are față de minor, faptul că este iresponsabilă este o invenție a instanței de fond, nimeni din dosar nefăcând o astfel de acuzație.
Consideră că raportul de evaluare depus de reclamantul-intimat la ultimul termen, nu reflectă realitatea, este o probă extrajudiciară, contestată si care trebuie înlăturată.
În ceea ce privește programul de vizită, cu toate că inițial instanța este de acord că nu i se poate îngrădi dreptul unui părinte de a avea legături personale cu minorul și citează art. 8 CEDO dând exemplu și cauza Monory c. României și a Ungariei, însă când urmează să aplice textele citate în speță apreciază că nu trebuie stabilit de principiu un program de vizită (amintind din nou de raportul de evaluare, singura probă la care face instanța referire). Instanța de fond merge până acolo încât stabilește că minorul poate avea legături personale cu propria mamă, însă numai după ce aceasta face o solicitare scrisă, înainte cu o lună, asemenea unui contract comercial, denaturând înțelesul a ceea ce a vrut legiuitorul să stabilească prin această legătură a părintelui cu minorul.
Apelanta a mai susținut că a fost calculat eronat cuantumul pensiei de întreținere, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-intimat, admiterea în tot a cererii reconvenționale și exercitarea în comun a autorității părintești pentru minorul O. V. P. C. de către ambii părinți, stabilirea programului de vizită în favoarea apelantei așa cum este solicitat prin cererea reconvențională; stabilirea obligației de întreținere in natură, menținerea soluției instanței de fond cu privire la stabilirea domiciliului minorului la intimatul-reclamant.
La dosarul cauzei a fost depusă hotărârea de divorț, ce a fost pronunțată în Franța, la Versailles, precum și o adeverință ce atestă veniturile realizate de către apelanta-pârâtă.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Prin decizia civilă nr.53/A/16.01.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâta, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea principală și în tot cererea reconvențională; a stabilit ca autoritatea părintească pentru minorul Ormeanu V. P. C., născut la data de 24.04.1999, să fie exercitată în comun de către ambii părinți; a stabilit următorul program de menținere a legăturii personale a pârâtei-reclamante cu minorul, astfel:
- în vacanța de vară o lună, respectiv în perioada 1.iulie- 31.iulie, în anii pari și în perioada 1.august - 31.august, în anii impari;
- o săptămână în perioada Crăciunului, în anii pari; - o săptămână în perioada Paștelui în anii impari, cu dreptul pârâtei-reclamante de a lua minorul din domiciliul tatălui și cu obligația de a-l aduce la domiciliul său după terminarea programului de vizită; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că părțile au fost căsătorite și din căsătoria acestora a rezultat minorul Ormeanu V. P. C., născut la data de 24.04.1999. Inițial minorul a locuit o perioadă de timp cu mama sa în Franța, iar ulterior, din cauza unor probleme de sănătate ale minorului, părțile au hotărât ca minorul să se stabilească în România și să locuiască împreună cu tatăl său. Acest fapt este susținut de către apelantă și nu este contestat de către intimat. Așadar, minorul locuiește în prezent, statornic, împreună cu tatăl său în România, iar apelanta a rămas în Franța unde are un loc de muncă, conform adeverinței ce atestă veniturile pe care aceasta le realizează, depuse la dosarul cauzei.
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 503 din C.civ., regula este ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să fie exercitată în comun de către ambii părinți ai acestuia.
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut eronat faptul că prezența mamei în viața minorului aduce acestuia prejudicii grave, având în vedere comportamentul pe care mama l-a avut față de fiul său, întrucât reținerea unei astfel situații de fapt nu este justificată de probatoriul administrat în cauză. Situația de fapt reținută de prima instanță se bazează pe afirmațiile pe care le-a făcut minorul despre mama sa, rezultate din amintirile pe care acesta le are de la vârsta de 3 ani, astfel cum a susținut și la momentul când a fost audiat de către tribunal în camera de consiliu. Tribunalul a considerat că astfel de afirmații nu pot avea o valoare probatorie, ținând cont de faptul că acestea sunt făcute de către un copil de 3-4 ani și nu sunt susținute de nici o altă probă concludentă produsă de către reclamantul-intimat, iar cel care solicită exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești este dator să administreze probe și să aducă argumente în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat. Chiar dacă în prezent minorul are vârsta de 14 ani, afirmațiile pe care le face despre mama sa se bazează pe întâmplări ce au avut loc pe vremea când acesta avea vârsta de 3-4 ani, când era mult prea mic încât să facă astfel de aprecieri cu privire la comportamentul mamei sale.
În consecință, pentru motivele arătate, tribunalul a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada că prezența apelantei în viața copilului său i-ar aduce acestuia grave prejudicii, ci, dimpotrivă în cauză s-a făcut dovada că mama se interesează de copilul său și dorește să fie prezentă în viața acestuia, să contribuie împreună cu tatăl său la creșterea și educarea acestuia, criticile aduse sentinței apelate fiind fondate și urmează să fie admise.
Prin urmare, atât timp cât nu s-au adus dovezi care să impună luarea unei alte măsuri decât cea care este prevăzută de legiuitor ca fiind regula, tribunalul a stabilit ca autoritatea părintească pentru minorul Ormeanu V. P. C. să fie exercitată în comun de către ambii părinți, minorul având nevoie de crearea condițiilor pentru a-și cunoaște mama și de a avea cu aceasta o relație firească.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la programul de vizită, tribunalul a constatat că și acesta este fondat și l-a admis. Așa cum s-a arătat, minorul locuiește în România cu tatăl său, însă acesta trebuie să fie ajutat să-și cunoască mama și să aibă o relație firească cu aceasta, ținând cont și de faptul că nici intimatul nu se opune unei astfel de legături, astfel cum rezultă din răspunsul la interogatoriul ce i-a fost luat. În cauză nu s-a făcut dovada că problemele de sănătate pe care le are minorul se datorează comportamentului pe care mama acestuia l-a avut, astfel încât se impune stabilirea unui program de vizitare în interiorul căruia minorul să fie numai cu mama sa, pentru a o cunoaște și pentru a avea o relație firească cu aceasta, neexistând dovezi care să impună luarea unei măsuri care să impună lipsa mamei din viața copilului său.
În consecință, pentru motivele arătate, tribunalul a stabilit următorul program de menținere a legăturii personale a pârâtei-reclamante cu minorul, astfel: - în vacanța de vară o lună, respectiv în perioada 1.iulie- 31.iulie, în anii pari și în perioada 1.august - 31.august, în anii impari; - o săptămână în perioada Crăciunului, în anii pari; - o săptămână în perioada Paștelui în anii impari, cu dreptul pârâtei-reclamante de a lua minorul din domiciliul tatălui și cu obligația de a-l aduce la domiciliul său după terminarea programului de vizită.
Ultimul motiv de apel este nefondat și tribunalul l-a respins. Prima instanță a stabilit corect cuantumul pensiei de întreținere în sarcina apelantei-pârâte și în favoarea minorului, acesta fiind calculat în raport de adeverința ce atestă veniturile pe care pârâta le realizează și pe care aceasta a depus-o la dosarul cauzei, criticile aduse sentinței cu privire la acest capăt de cerere fiind nefondate și nu sunt primite. Această obligație de plată a fost stabilită corect în bani, întrucât plata în natură este greu să fie realizată, având în vedere că apelanta-pârâtă locuiește statornic în Franța, iar comunicarea acesteia cu tatăl minorului este aproape inexistentă, conform afirmațiilor ambelor părți.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul art. 296 din C.pr.civ., tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea principală și în tot cererea reconvențională.
Va stabili ca autoritatea părintească pentru minorul Ormeanu V. P. C., născut la data de 24.04.1999, să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Va stabili următorul program de menținere a legăturii personale a pârâtei-reclamante cu minorul, astfel:
- în vacanța de vară o lună, respectiv în perioada 1.iulie- 31.iulie, în anii pari și în perioada 1.august - 31.august, în anii impari;
- o săptămână în perioada Crăciunului, în anii pari; - o săptămână în perioada Paștelui în anii impari,
cu dreptul pârâtei-reclamante de a lua minorul din domiciliul tatălui și cu obligația de a-l aduce la domiciliul său după terminarea programului de vizită. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul pârât O. V. H. M..
Apreciază că hotărârea este nelegală și netemeinică, față de dispoz.art.304 pct.9 cu referire la art.6.1 C.E.D.O., deoarece nu există motivarea instanței pentru care s-a înlăturat poziția exprimată de către minor în Camera de consiliu, poziție exprimată constant atât în fondul Ordonanței, cât și cu ocazia audierii minorului în apel.
Se invocă, de asemenea, și a Legii nr.274/2004 privind protecția drepturilor copilului, precum și art.3 alin.1, art.9 alin.1, art.12, art.18, art.19 din Convenție privind drepturile copilului la care România a aderat.
În principal, se arată prin motivele de recurs că instanța de apel nu a avut în vedere interesul superior al copilului, în condițiile în care acesta are 14 ani și o capacitate de exercițiu restrânsă.
Motivarea tribunalului este contradictorie și în afara probatoriului administrat, neținând cont practic de faptul că, astfel cum rezultă din raportul psiho-social de specialitate, minorul dă dovadă de o seriozitate și maturitate mult peste media vârstei lui.
Stresul la care a fi expus minorul, în condițiile în care ar fi obligat să respecte programul de vizitare încuviințat în apel, ar avea un efect traumatic asupra sa și nu ar ține cont de interesul superior al acestuia.
De asemenea, pentru aceleași argumente, recurentul apreciază greșită și soluția instanței de fond în ceea ce privește exercitarea autorității părintești.
În cadrul probei cu acte, instanța a încuviințat înscrisuri depuse la dosar de către recurentul reclamant.
Intimata pârâtă reclamantă a formulat întâmpinare la cererea de suspendare, solicitând respingerea ei ca neîntemeiată.
Intimata a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare, apreciind că niciuna din criticile formulate nu poate face obiectul dispozițiilor art.304 pct.1-9 C.proc.civ.
Analizând cu prioritate această excepție, Curtea o va respinge, având în vedere dispoz.art.306 alin.2 C.proc.civ., întrucât motivele de recurs, astfel sintetizate de instanță se încadrează în dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ., având în vedere că, în principal, se invocă încălcarea interesului superior al minorului și nemotivarea ori motivarea contradictorie a hotărârii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite recursul, având în vedere următoarele limite și considerente:
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, Curtea apreciază că soluția pronunțată de tribunal este corectă, raportat la dispoz.art.503 N.C.C.
Părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar cazurile de restrângere ori de exercitare exclusiv numai de către un părinte sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
În acest sens, art.507 N.C.C. arată că exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este posibilă dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința.
Prin urmare, instanța de apel a aplicat corect dispoz.art.503 C.civ., în raport de situația de fapt reținută în cauză.
Recursul este fondat, însă, în ceea ce privește programul de legături personale a pârâtei cu minorul, Curtea având în vedere că tribunalul nu a ținut cont de opinia minorului, acesta având vârsta de 14 ani.
În acest sens, interesul superior al minorului nu a fost corect evaluat, deoarece, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, acesta are capacitatea psihică de a discerne asupra relațiilor sale personale cu părinții săi, fiind evidentă o consecventă opunere a copilului la relaționarea cu mama sa, pe perioade îndelungate și în special în locuința acesteia.
Astfel cum rezultă din întregul material probator, relația dintre mamă și fiu a decurs în mod firesc până când datorită unor comportamente neadecvate în prezența minorului, acesta a fost traumatizat, schimbându-și radical atitudinea și sentimentele față de mama sa biologică.
Având în vedere că minorul se află la o vârstă critică și că datorită unor împrejurări create chiar de către intimată, minorul are în prezent un psihic labil, ce presupune o consiliere de specialitate, este în interesul său, astfel definit de Legea nr.274/2004, ca legăturile personale cu mama sa să se desfășoare în maniera stabilită de instanța de fond.
Criticile întemeiate pe dispoz.art.304 pct.7 C.proc.civ. sunt neîntemeiate, tribunalul motivând conform dispoz.art.261 pct.5 C.proc.civ., argumentele ce au stat la baza soluției pronunțate.
În temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată, va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura programul de vizitare a minorului stabilit prin decizia recurată și va menține programul de vizitare, astfel cum a fost stabilit de instanța de fond; de asemenea, se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant O. V. H. M., împotriva deciziei civile nr. 53 A din 16.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă O. A. M. și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA S. 1 BUCUREȘTI.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură programul de vizitare a minorului stabilit prin decizia recurată și menține programul de vizitare, astfel cum a fost stabilit de instanța de fond.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/16.07.2014
-----------------------------------------
T.B-Secția a III-a – A.D.B.
- C.M.
Jud.Sector 1 – P.U.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
