Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 891/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 47345/299/2011
Dosar nr._
(1949/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.891
Ședința publică de la 26 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant I. N. și de recurenta-pârâtă M. V. E. împotriva deciziei civile nr.360A/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._ .
Obiectul cauzei: acțiune civilă pentru exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 mai 2014 și apoi la 26 mai 2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 1 București la data de 08.11.2011, reclamantul I. N. a chemat în judecată pe pârâta M. V. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorului la reclamant precum și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în beneficiul minorului M. A. N..
În apărare, pârâta M. V.-E., legal citată, a depus întâmpinare și cerere reconvențională (fila 82), solicitând instanței respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, corelativ cu încuviințarea exercitării în mod exclusiv a autorității părintești de către pârâta-reclamantă, precum și obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreținere în beneficiul minorului M. A.-N..
Față de cererea reconvențională a pârâtei-reclamante, reclamantul-pârât a depus întâmpinare (fila 54), în cuprinsul căreia I. N. a formulat apărări pe fondul cauzei, arătând că argumentele pârâtei-reclamante având ca obiect vârsta și starea lui de sănătate au un caracter vădit discriminatoriu, stabilirea relațiilor dintre părinți și copii având la bază un alt set de criterii.
Prin sentința civila nr._ din data de 20.09.2012 s-a admis in parte acțiunea principala, astfel cum a fost precizata de reclamantul – pârât si s-a admis in parte cererea reconvenționala formulata de pârâta-reclamanta.
Autoritatea părinteasca in ceea ce privește minorul M. A. N., născut la data de 02.06.2009 se va exercita in comun de ambii părinți.
S-a stabilit locuința minorului la domiciliul paratei-reclamante.
Reclamantul-pârât a fost obligat la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere in cuantum de 2000 lei lunar, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri până la majoratul acestuia.
S-a stabilit in favoarea reclamantului pârât următorul program de legături personale cu minorul: in perioada frecventării grădiniței (scolii) minorul va fi luat de tata de la grădinița/școala pe perioada de o ora; primul si al treilea sfârșit de săptămâna din luna până la împlinirea vârstei de 4 ani, sâmbăta si duminica in intervalul 10.00-20.00 fără luarea peste noapte, pentru ca după aceasta vârsta programul sa fie de vineri ora 18.00 pana duminica ora 18.00 cu luarea minorului peste noapte la domiciliul reclamantului-parat; după vârsta de 4 ani – in anii pari – perioada Sărbătorilor P. începând cu prima zi de Paste - ora 10.00 – pana a treia zi ora 18.00; in anii impari – perioada Sărbătorilor de C., începând cu prima zi 25 decembrie ora 10.00 pana a treia zi de C. 27 decembrie ora 18.00; de ziua de naștere a minorului, interval orar 10.00-20.00 in anii impari, cu posibilitatea luării minorului din domiciliul mamei, iar in anii pari doar o ora vizita in intervalul 10.00 – 12.00 la domiciliul minorului; in perioada vacantei de iarna, a doua săptămâna, după împlinirea vârstei de 4 ani, in perioada vacantei de vara – 2 săptămâni in luna iulie (1 iulie – 15 iulie), respectiv 2 săptămâni in luna august (1 august – 15 august) respectându-se același interval orar de preluare a minorului, ora 10.00 si de aducerea la domiciliul mamei, ora 18.00 la sfârșitul perioadei.
Pe perioada vacantelor, programul de vizitare se va realiza cu luarea minorului din domiciliul mamei si cu readucerea la același domiciliu la terminarea programului de vizitare.
Prin decizia civilă nr.360A/08.04.2013 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a menținut soluția de mai sus, consecință a respingerii, ca nefondate, a apelurilor părților.
La rândul său, instanța de apel a arătat următoarele:
Tribunalul a reținut că soluția pronunțată de către prima instanță în ceea ce privește stabilirea domiciliului minorului la mamă este corectă, oportună și justificată de probele administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în față instanței de apel.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 496 C.civ., copilul minor locuiește la părinții săi, iar conform alin.(2), în cazul în care aceștia nu locuiesc împreună, părinții vor stabili de comun acord locuința minorului.
În cauză este incident alin.3 al aceluiași articol având în vedere neînțelegerea existentă între părinți, apreciind în consecință incidența alin.(3) al aceluiași articol.
Sub aspectul stabilirii domiciliului minorului la mamă, Tribunalul a reținut că prima instanța a avut in vedere criteriile de apreciere a interesului superior al minorului utilizate în procedura judiciară a stabilirii domiciliului copilului la unul dintre părinți, când aceștia nu mai locuiesc împreună și nu se înțeleg asupra acestui aspect, respectiv: vârsta copilului, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după separarea în fapt și alte asemenea împrejurări legate de interesul copilului fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, ori altul să nu fie luat în seamă.
Astfel, prima instanța a reținut in mod corect ca este de necontestat că atât mama cât și tatăl oferă copilului condiții de locuit corespunzătoare unei creșteri și educații adecvate, că ambii părinți sunt interesați în a-i asigura copilului condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală și socială și un mediu familial stabil în care să se simtă protejat și în siguranță, precum și că minorul este deopotrivă legat afectiv de ambii părinți.
Astfel, în considerarea vârstei fragede a minorului – 3 ani, prezența pârâtei apare ca deosebit de importantă pentru creșterea și dezvoltarea fizică și psihică a copilului, ea oferindu-i îngrijirea specifică de zi cu zi și atenția corespunzătoare. În plus, instanța a apreciat că, mama minorului, deși desfășoară o activitate profesională, are timpul necesar pentru a acorda îngrijire și pentru a supraveghea îndeaproape copilul, acest lucru urmând a fi facilitat și de înscrierea minorului la grădiniță, după cum rezultă din adeverința depusă la dosarul cauzei (fila 330). Totodată, pârâta este ajutată și de o bonă, respectiv numita N. A., aspect confirmat atât de reclamant, cât și martora S. M..
În privința condițiilor locative, în raportul de anchetă psihosocială efectuat la domiciliul pârâtei, se arată că aceasta domiciliază împreună cu minorul într-un apartament proprietate personală (conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar – fila 29-31), compus din 2 camere de locuit (conform fișei spațiului locativ depusă la dosar – fila 32), fiind complet utilat. Totodată, declarațiile martorei S. M., precum și concluziile referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtei, indică un mediu familial și casnic, care apare ca apt să ofere minorului condiții optime din punct de vedere material, moral și emoțional.
În ceea ce privește posibilitatea stabilirii domiciliului minorului la tatăl său, instanța a reținut că și acesta întrunește criteriul condițiilor locative, el deținând un imobil cu 4 camere mobilate și utilate, în care locuiește cu familia sa – respectiv soția și cei trei copii. Cu privire la familia reclamantului, instanța reține că minorul este primit cu afecțiune în spațiul familial, aspecte care reies atât din răspunsul la interogatoriu al pârâtului (întrebarea 4), dar și din declarația martorei N. M.-I. care confirmă faptul că într-una din excursiile la mare efectuate cu minorul a fost însoțit și de unul din copiii din căsătorie precum și buna relație dintre soția reclamantului și minor.
Față de vârsta minorului – 3 ani, instanța a apreciat că acesta este prea mic pentru a putea exprima o opțiune valabilă.
Plecând de la aceste premise, pe baza concluziilor conjugate din referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile celor doi soți, instanța a reținut în mod corect că, deși ambii părinți au vocație la stabilirea domiciliului minorului M. A. N., totuși domiciliul mamei este locuința în care minorul a crescut, fiind familiarizat cu aceasta și având un confort psiho-emoțional confirmat, opțiune care îl ferește pe copil de schimbările inerente, evitând noi experiențe și o nouă adaptare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (2) C.civ., instanța a stabilit ca domiciliul minorului M. A. N. născut la data de 02.06.2009, să fie la mama acestuia, respectiv la domiciliul situat în București, . nr.27-33, ., ..
Tribunalul a reținut că la momentul pronunțării soluției în prezentul apel apelanta pârâtă-reclamantă este detașată la B., așa cum rezultă din adeverința depusă de aceasta la dosarul cauzei, iar minorul este înscris la Grădinița nr. 47 din B., locuind împreună cu mama acestuia la bunicii materni, existând posibilitatea ca apelanta pârâtă reclamantă să se transfere cu serviciul în B., acest lucru nefiind însă la acest moment o certitudine.
Având în vedere că mama este părintele cu care minorul a locuit în mod statornic de la naștere și până în prezent, Tribunalul a apreciat că, în pofida situației profesionale incerte a apelantei-pârâte, domiciliul minorului a fost stabilit la mamă pentru argumente ce își mențin validitatea și în ipoteza schimbării cel puțin temporare a reședinței acesteia. Tribunalul a mai reținut ca în creșterea și dezvoltarea unui copil acesta are nevoie de ambii părinți, însă, cu precădere la o vârstă fragedă, dacă alte cauze nu o impun, prezența mamei în viața copilului nu poate fi substituită.
Ca atare, Tribunalul a apreciat că stabilirea domiciliului minorului la mamă răspunde criteriilor stabilite cu titlu exemplificativ de art.263 alin.(1) Cod civil, satisfăcând: nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia de stabilitate; natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre cei doi părinți; capacitatea fiecărui părinte de a îngriji și de a răspunde nevoilor educaționale, morale și materiale ale minorului; istoricul îngrijirii copilului și, ca atare, respectând principiul interesului superior al minorului.
Tribunalul a constatat caracterul nefondat al criticilor formulate de către apelantul reclamant-pârât în ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță referitor la pensia de întreținere.
Astfel, în baza dispozițiilor art.31 alin. (2) din Legea nr.272/2004 potrivit cărora exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el precum și prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, instanța urmează a stabili contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare.
În acest sens sunt și dispozițiile art.499 C.civ., care stabilesc că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Dată fiind stabilirea locuinței minorului la numita M. V. E., instanța a stabilit în sarcina reclamantului-pârât o pensie de întreținere în favoarea minorului M. A. N., în conformitate cu prevederile art.529-533 C.civ..
La calcularea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere vârsta fragedă a minorului, precum și nevoile speciale de creștere și îngrijire specifice vârstei sale, antamând totodată și cheltuielile ulterioare corespunzătoare etapelor de creștere ale minorului.
De asemenea, instanța a avut în considerare faptul că, potrivit art.529 alin.(1) cod civil întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, dar conform alin.(2) când ea este datorată de părinte, cuantumul întreținerii se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, neputând însă să depășească o jumătate din venitul net lunar al celui obligat, atunci când acesta mai are și alte persoane cărora le datorează întreținere. Nevoile beneficiarului și posibilitățile de plată ale debitorului pensiei sunt criterii legale care trebuie folosite cumulativ, cu ocazia fixării cuantumului ei.
Astfel, instanța a avut în vedere că din adeverința de venit nr.127/04.05.2012 eliberată de .” SRL (fila 69) reiese că, pârâtul este remunerat lunar cu suma de 2505 lei, reclamantul deținând și calitatea de acționar la .” SRL, în această calitate obținând venituri suplimentare veniturilor salariale.
În considerarea caracterului variabil al venitului realizat lunar de I. N., prin raportare la art.2.4 lit.b din contractul de tranzacție încheiat de părți, depus la dosarul cauzei și care a fost ulterior contestat doar de pârâta-reclamantă, instanța a stabilit în mod corect o pensie de întreținere în sarcina reclamantului în cuantum de 2000lei/lună, până la majoratul beneficiarului M. A. N., începând cu data pronunțării hotărârii.
Ca atare, instanța a avut în vedere, în mod fundamentat, pe de o parte, veniturile variabile obținute de către apelantul reclamant-pârât, iar, pe de altă parte, chiar voința acestuia exprimată liber în cadrul tranzacției încheiate de părți pe parcursul procesului și ulterior contestată numai de către apelanta pârâtă-reclamantă.
Tribunalul a constatat și caracterul nefondat al criticilor formulate atât de către apelantul reclamant-pârât, cât și de către apelanta pârâtă-reclamantă în ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță referitor la programul de desfășurare a legăturilor personale între tată și minor.
Astfel, Tribunalul a reținut că la analizarea măsurii stabilirii programului de vizitare a minorului, trebuie avut în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului, astfel cum este acesta conturat în art.3 și art.18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990 și în art. 2 și 16 alin. 1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Astfel, potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copilul.
În considerarea interesului superior al copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr.272/2004 este potrivit art.16 alin.1 acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, în sensul acestei legi, relațiile personale realizându-se conform art.15 prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
Potrivit art. 8 alin.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”. Conform alineatului 2 „nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională și siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”. Prin acest articol Convenția protejează o sferă largă de interese de natură personală, aceste dispoziții aplicându-se pe deplin în cazul relațiilor dintre părinți și copii, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, în care s-a apreciat că ,, art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă, implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel, încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi. De asemenea în cauza Cauza Amanalachioai vs. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, interesul copiilor prezintă un dublu aspect: pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evoluție .; pe de alta parte, sa mențină legăturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale sa poată duce la o ruptura a unei parți a legăturii de familie si ca să se facă tot posibilul sa se păstreze relațiile personale si, dacă este cazul, la momentul potrivit, “să se reconstituie” familia.
Pe de altă parte, în considerarea jurisprudenței CEDO, anterior citată, legăturile firești dintre părinte și copil nu se pot stabili decât în situația în care cei doi beneficiază de condiții optime pentru realizarea acestui deziderat, impunându-se ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului acestora de a avea o viața de familie.
Așadar, ca principiu, relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinții săi trebuie păstrate și protejate și după separarea în fapt a acestora din urmă. Legăturile personale cu minorul au ca scop menținerea sau, după caz, consolidarea raporturilor afective, specifice relațiilor de familie, dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acesta din urmă.
Curtea europeană a remarcat în mod repetat că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul unei persoane, la respectarea vieții sale familiale. În această direcție, Curtea de la Strasbourg a reamintit deseori că, în cauzele de acest fel, „examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului, este întotdeauna de o importanță fundamentală” (K. împotriva O., hotărârea din 7 august 1996, D. 1996-III, paragraful 64), că „interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești, în interesul superior al copilului” (Hotărârea Gnahore împotriva Franței nr. 40.031/98, paragraful 59, CEDO 2000-IX, și K., anterior citată, paragraful 78).
Tot astfel, conform art.9 din Convenția cu privire la drepturile copilului, convenție ratificată de România, prin Legea 18/1990, „1. Statele părți vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. (…). Statele părți vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului”.
Tribunalul a apreciat că interesul superior al copilului poate fi definit ca nevoia copilului de echilibrul rezultat din interesul și preocuparea din partea părinților, disciplina corespunzătoare și consistența în continuitatea interesului pentru copil. Sunt astfel esențiale modul în care copilul interacționează cu părinții, modalitățile în care părinții interacționează cu copii, inclusiv modalitățile în care comunică cu aceștia, ceea ce include și împărtășirea emoțiilor. Cel mai important factor este maturitatea părintelui și abilitatea acestuia de a arăta cât de mult își iubește copilul.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului, constând în vârsta copilului, posibilitățile părinților de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul acestora față de minor și al minorului față de fiecare dintre părinți, grija manifestată de părinți, implicarea personală a părinților în diverse etape de evoluție a minorului, opinia copilului etc., formează un ansamblu compatibil cu principiul egalității între părinți, principiu dedus din întreaga concepție modernă evidențiată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Strasbourg, prin hotărârile sale și regăsit pe plan intern, prin dispozițiile art. 31 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale art. 97 din Codul Familiei: ”Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptați. Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor” și ale art. 98 al. 1 din Codul Familiei: ”Măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți, de comun acord”. În aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul din criteriile enunțate, instanțele urmând a le evalua în ansamblul lor.
Tribunalul a reținut și faptul că programul de vizitare al unui copil nu poate fi circumscris unor tipare rigide, dată fiind complexitatea și dinamica relațiilor de familie, în contextul unei societăți aflate într-o dinamică accentuată. Programul de relații personale se impune a fi stabilit într-o modalitate care, răspunzând interesului superior al copilului, să favorizeze dezvoltarea în continuare a vieții de familie a copilului, cu ambii părinți.
Față de aspectele redate, Tribunalul a apreciat că prima instanță a stabilit în mod judicios conținutul programului de vizitare sub aspectul perioadelor în care urmează a se desfășura legăturile personale între tată și minor.
Toate aceste considerente anterior enunțate se constituie în argumente prevalente, conforme dispozițiilor sentinței apelate, dar contradictorii celor menționate de apelanta pârâtă - reclamantă și de apelantul reclamant-pârât în motivarea apelului, conducând la concluzia că este în interesul superior al copilului să aibă un program elaborat de vizită la apelantul reclamant-pârât. Principiul interesului superior al copilului, anterior enunțat și detaliat, impune așadar, menținerea programului stabilit de prima instanță de fond atât sub aspectul programului de vizitare până la împlinirea de către minor a vârstei de patru ani, cât și ulterior împlinirii acestei vârste.
Astfel, în condițiile în care tatăl a realizat dovada deținerii unei locuințe confortabile, precum și pe aceea a obținerii unor venituri îndestulătoare, iar din cuprinsul probelor administrate în cadrul procesului, au rezultat posibilitățile sale de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul său față de minor, tribunalul a apreciat că programul de vizitare care se impune a fi stabilit, trebuie să fie unul larg, fiind benefic ca minorul să fie obișnuit cu prezența părintelui cu care nu locuiește, încă de la o vârstă fragedă.
Astfel, stabilirea unui program de vizită lunar în sensul ca in perioada frecventării grădiniței (scolii) minorul sa fie luat de tata de la grădinița/școala pe perioada de o ora; primul și al treilea sfârșit de săptămână din luna pana la împlinirea vârstei de 4 ani, sâmbăta si duminica in intervalul 10.00-20.00 fără luarea peste noapte, nu este de natură a-l perturba sau obosi pe minor, în pofida vârstei mici a copilului. Nu mai puțin, considerentele anterioare justifică de asemenea, extinderea programului de vizitare lunar după împlinirea de către copil a vârstei de patru ani în sensul celor stabilite prin sentința apelată, respective de vineri ora 18.00 pana duminica ora 18.00 cu luarea minorului peste noapte la domiciliul reclamantului-parat; după vârsta de 4 ani – in anii pari – perioada Sărbătorilor P. începând cu prima zi de Paste - ora 10.00 – pana a treia zi ora 18.00; in anii impari – perioada Sărbătorilor de C., începând cu prima zi 25 decembrie ora 10.00 pana a treia zi de C. 27 decembrie ora 18.00; de ziua de naștere a minorului, interval orar 10.00-20.00 in anii impari, cu posibilitatea luării minorului din domiciliul mamei, iar in anii pari doar o ora vizita in intervalul 10.00 – 12.00 la domiciliul minorului; in perioada vacantei de iarna, a doua săptămână, după împlinirea vârstei de 4 ani, în perioada vacantei de vara – 2 săptămâni in luna iulie (1 iulie – 15 iulie), respectiv 2 săptămâni in luna august (1 august – 15 august) respectându-se același interval orar de preluare a minorului, ora 10.00 si de aducerea la domiciliul mamei, ora 18.00 la sfârșitul perioadei.
În speță, din situația de fapt stabilită de către prima instanță de fond, prin coroborarea probelor administrate, confirmată de probatoriul administrat în prezenta etapă procesuală rezultă că în prezent copilul rezultat din căsătoria părților locuiește împreună cu apelanta pârâtă - reclamantă, între cei doi părinți existând o stare conflictuală care se răsfrânge și asupra modului de exercitare a drepturilor părintești, inclusiv în ceea ce privește vizitarea minorului și păstrarea între tată și copil a unor legături specifice vieții de familie.
Probatoriul administrat respectiv înscrisuri și depoziția martorilor M. M. și M. A. D. nu a relevat un comportament iresponsabil al apelantului reclamant-pârât în relația cu copilul ori lipsă de atașament, interes și preocupare față de acesta. Apelanta pârâtă-reclamantă nu a făcut dovada faptului că apelantul reclamant-pârât este un tată neglijent sau violent, a cărui atitudine ar putea pune în pericol sănătatea și integritatea copilului în perioadele când s-ar afla împreună. În același timp, din depoziția martorilor audiați în cauză, rezultă preocuparea apelantului reclamant-pârât în legătură cu creșterea și îngrijirea copilului.
În plus, Tribunalul a reținut că prima instanța a avut în vedere în mod corect faptul că a da eficiență dreptului copilului de a menține relațiile personale cu tatăl său presupune, conform art.6 lit.c) din Legea nr.272/2004, responsabilizarea acestuia din urmă cu privire la îndeplinirea obligațiilor părintești, aceasta putându-se realiza numai printr-un contact mai îndelungat între părinte și copil într-un cadru în care cei doi să-și poată dezvolta armonios și nestingheriți atașamentul reciproc. În condițiile în care probatoriul administrat în cauză nu a relevat nici un pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorului M. A. N. atunci când este lăsat în grija tatălui său, la stabilirea programului de vizitare, instanța a urmărit să asigure valorificarea optimă a dreptului părintelui și a copilului de a menține relațiile personale.
Instanța a avut în vedere în mod justificat și vârsta fragedă a minorului, precum și condiția imperios necesară a stabilității emoționale a copilului, care se realizează inițial prin raportarea la coordonate familiale fixe, iar odată cu înaintarea în vârstă a minorului să aibă loc și integrarea acestuia în familia extinsă a reclamantului.
De asemenea, Tribunalul a reținut ca fiind deosebit de important argumentul primei instanțe în sensul că impunerea voluntară de către un părinte a lipsei de contact cu celălalt părinte, nu pot avea drept consecință decât frustrarea afectivă a minorului. Punctele sale de reper la această vârstă se vor clătina, iar copilul se va simți nesigur, lipsindu-i un pol important al securității sale - afecțiunea unuia dintre părinți care nu poate fi compensată de celălalt părinte.
Pentru ansamblul acestor considerente, tribunalul a apreciat că modalitatea de stabilire a programului de vizitare a copilului în maniera solicitată de către apelantă, prin limitarea dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorul, sau în maniera solicitată de către apelant, prin extinderea dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorul, ar determina doar o aplicare formală a dispozițiilor art. 14 și 16 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, impunându-se păstrarea programului de vizitare stabilit de prima instanță de fond.
Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 din Codul de procedură civilă, reclamantul a susținut că instanța de fond a apreciat că în mod greșit că minorul poate avea domiciliul la mama sa, deși aceasta din urmă nu îi asigură un domiciliu stabil, lăsându-l în grija părinților săi, pentru a-și putea desfășura nestingherită activitatea cotidiană. Detașarea temporară în interes de serviciu a intimatei pentru efectuarea unor cursuri la B. a modificat și condițiile de locuit ale copilului, precum și modalitatea în care recurentul poate realiza programul de legături personale cu acesta în funcție de programul de la grădiniță al minorului care frecventează în prezent, cursurile unei grădinițe în orașul B..
Soluția a fost criticată și în privința cuantumului pensiei de întreținere stabilit de către instanța fondului în favoarea minorului, arătându-se că acesta depășește cuantumul legal în raport de veniturile recurentului reclamant.
Se mai susține în motivarea recursului că intimata nu vrea să dea curs prevederilor legale, nu respectă ariile principale de exercitare a autorității părintești și nici interesul superior al minorului de a avea o legătură cu tatăl său.
La rândul său, pârâta – reclamantă a criticat hotărâre instanței de apel din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, arătând că au fost aplicate în mod eronat dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 neacordându-se prevalență în demersurile și deciziile pe care îl privesc pe copil interesului său superior. Deși recurenta a propus prin cererea de apel ca minorul să fie vizitat de către tatăl său în fiecare week-end, sâmbăta orele 10, 00 – 20, 00 și duminica orele 10,00 – 20,00 la domiciliul acesteia, instanța de apel a considerat că acest program de legături personale cu minorul și acceptul precum și deschiderea la nelimitarea la programul inițial stabilit de instanța de fond a mamei minorului nu sunt suficiente și necesare în interesul acesteia.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs mai sus enunțate, Curtea reține următoarele:
Cu ocazia dezbaterilor asupra celor două recursuri formulate în cauză, recurentul – reclamant a precizat că programul de legături personale cu minorul este adecvat, singura sa nemulțumire fiind cauzată de faptul că recurenta – pârâtă nu îi permite să aibă legături personale cu copilul.
Din perspectiva dispozițiilor art.483, 503 și 504 din Noul cod civil coroborate cu dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004, Curtea reține că ambele instanțe au statuat corect asupra exercițiului autorității părintești cât și asupra cererii accesorii care privește stabilirea locuinței minorului la domiciliul pârâtei - reclamante, măsurile dispuse fiind în acord cu interesul superior al copilului de a beneficia de garanțiile efective ale dreptului său la viața de familie. Acest deziderat se realizează numai prin menținerea legăturilor personale ale tatălui cu propriul copil, în mod efectiv și fără nici o ingerință din partea mamei minorului, părintele cu care copilul nu locuiește având în continuare dreptul cât și obligația de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, de a participa la toate evenimentele importante din viața acestuia.
În privința dispozițiilor art.529-533 din Noul codul civil, instanțele de fond au statuat în mod corect și asupra obligației recurentului – pârât de a suporta cheltuielile pe care creșterea copilului le generează, cuantumul pensiei de întreținere fiind stabilit pe seama înscrisurilor depuse la dosar care fac dovada veniturilor acestuia (fila 69 dosar fond).
Modul în care a fost stabilit programul de legături personale cu minorul corespunde de asemenea interesului superior al copilului, analizat de instanța de recurs prin prisma criteriilor oferite de art.2 din Legea nr.272/2004, singura dificultate în derularea acestuia fiind constatată de Curte relativ la intervalul de o oră în care minorul va fi luat de tată de la grădiniță.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că este indubitabil că, în prezent, mama locuiește împreună cu copilul în orașul B., iar recurentul se află în imposibilitatea de a se deplasa zilnic din localitatea sa de domiciliu, respectiv orașul O., la B. pentru a putea realiza programul de vizitare al minorului în perioada în care acesta frecventează grădinița. Interesul superior al copilului este definit de cele mai multe ori prin nevoia acestuia de afecțiune și preocupare din partea părinților, stabilitate economică, psihică și morală, iar lipsirea copilului de afecțiunea unuia dintre părinți nu poate determina decât o frustrare afectivă a acestuia.
În acest context, pentru a se putea realiza în mod efectiv, și nu doar iluzoriu, programul stabilit de instanță și pentru ca recurentul – reclamant să aibă legături personale cu minorul, Curtea a apreciat că singurul argument de modificare al soluției anterioare este acela al înlăturării intervalului de vizită de o oră, determinat de împrejurarea obiectivă care a intervenit în activitatea profesională a recurentei pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul – pârât I. N. împotriva deciziei civile nr.360A/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă - reclamantă M. V. E. și Autoritățile tutelare de pe lângă P. sectorului 1 București ți P. O..
Admite recursul formulat de pârâta – reclamantă împotriva aceleiași decizii civile.
Modifică decizia civilă recurată în parte, în sensul că;
Admite apelul pârâtei – reclamante M. V. E. împotriva sentinței civile nr._/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în același dosar.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Înlătură din programul de vizitare al minorului dispoziția privind luarea minorului de către tată de la grădiniță sau școală pe o perioadă de o oră în perioada frecventării grădiniței (școlii).
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red. D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/11.06.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – E.A.
- C.C.I.
Jud.sector 1 București – E.M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 640/2014.... → |
|---|
