Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 288/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 2568/312/2011
Dosar nr._
(205/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.288
Ședința publică de la 24 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Z. (fostă I.) F., împotriva deciziei civile nr.83 A din 23.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. N..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 24 februarie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.853 din 22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis acțiunea formulată de reclamantul I. N. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. O. în Slobozia, ..I.10, . în contradictoriu cu pârâta Z. (fostă I.) F., domiciliată în Slobozia, ..F.1, ., . având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părți și ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul situat în Slobozia, Bld. M. B., ., ., jud. Ialomița și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta Z. (fostă I.) F..
S-a constatat că reclamantul I. N. și pârâta Z. (fostă I.) F. sunt coproprietari asupra apartamentului compus din 2 camere, situat în Slobozia, Bld. M. B., ., ., jud. Ialomița, în suprafață utilă de 47,86 mp și terenul aferent construcției, de 15 mp, fiecare cu o cotă de 50% din imobil.
S-a luat act ca pârâta Z. (fostă I.) F. nu a solicitat un drept de creanța cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, constând în: placaje gresie, placaje faianță, pardoseli cu parchet melaminat, înlocuit instalație electrică, procurat și montat centrală termică și accesorii, înlocuit uși interioare, înlocuit ferestre exterioare cu tâmplărie PVC, închideri balcon cu tâmplărie PVC.
S-a constatat că părțile au avut o datorie comună în cuantum de 3536 lei (reprezentând 3370 lei - cheltuieli întreținere – la data de 10.04.2006 și 166 lei – impozit apartament, pentru anul 2010), fiecare dintre părți având o cotă de ½ din această datorie, datorie ce a fost achitată în întregime de pârâta Z. (fostă I.) F..
S-a atribuit reclamantului I. N. cota de ½ din datoria comună în cuantum de 3536 lei achitată de pârâtă, respectiv atribuie acestuia valoarea de 1768 lei.
S-a omologat în parte raportul de expertiză imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar C. V. și s-a atribuit în deplină proprietate și posesie pârâtei Z. (fostă I.) F. imobilul apartament compus din 2 camere, situat în Slobozia, Bld. M. B., ., ., în suprafață utilă de 47,86 mp și terenul aferent construcției, de 15 mp, cu obligarea acesteia la plata către reclamantul I. N. a sumei de 50.468 lei cu titlu de sultă în termen de 3 luni de la comunicarea prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta Z. (fostă I.) F. la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu de expert), sumă stabilită conform cotei cuvenite.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 11.06.1994, iar prin sentința civilă nr.1768/25.05.2011 a Judecătoriei Slobozia s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, din culpă comună.
Prin contractul de vânzare-cumpărare_/26.08.1994, soții I. N. și I. F. au cumpărat de la RAGCL Slobozia un apartament cu 2 camere situat în Slobozia, Bld. M. B., ., ., jud. Ialomița, în suprafață utilă de 47,86 mp și terenul aferent construcției, de 15 mp (f. 9-10).
Conform acestui contract, prețul total al apartamentului a fost de 724.775 lei, iar suma achitată de ambele părți cu titlu de avans a fost de 71.903 lei, în continuare plata apartamentului efectuându-se în rate lunare, iar la data de 18.12.1995 a fost achitat integral.
Atât reclamanta, cât și pârâtul au avut loc de muncă în perioada căsătoriei, conform susținerilor lor (fără ca aceștia să depune acte în acest sens, la dosar) și față de aceste aspecte, instanța a apreciat că ratele pentru apartament și diferența reprezentând prețul integral achitat la 18.12.1995, au fost suportate de ambii soți, în cauză, părțile nedovedind contrariul. De asemenea, și cu privire la avansul dat la achiziționarea imobilului, instanța a reținut că din probatoriu, nu s-au conturat date privind o contribuție majoritară a vreunuia dintre soți, astfel că a reținut o contribuție egală a acestora la dobândirea bunului comun.
Deși pârâta a susținut că i se cuvine o cotă majoritară de 90%, motivând acest lucru prin îmbunătățirile aduse, prin plata impozitelor privind imobilul și prin plata a unei datorii comune de 4000 lei, instanța, la stabilirea cotei ce se cuvine fiecărui coproprietar nu a luat în calcul acest aspect în condițiile în care contribuția la dobândirea bunului comun a fost egală.
Astfel, cu privire la îmbunătățirile efectuate de pârâtă (conform susținerilor pârâtei coroborate cu declarațiile martorilor T. A. și Ș. M. și înscrisurile depuse la dosar), aceasta ar avea un eventual drept de creanță asupra imobilului, drept de creanță care însă nu este de natură a diminua sau mări cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunului comun. Instanța a constatat că pârâta nu a indicat valoarea acestui eventual drept de creanță (și, pe cale de consecință, nu a timbrat la valoare), ci a înțeles să îl indice ca pe un motiv de sporire a cotei ce i se cuvine din bunul comun, aspect pe care instanța nu l-a primit.
În referire la existența unor datorii comune și care au fost achitate de pârâtă, instanța a constatat, conform actelor depuse la dosar, că aceasta a achitat un debit comun, din anul 2006, înregistrat la Asociația de proprietari nr. 32-F1, în cuantum de 3370lei (conform adeverințelor de la fila nr. 32, 33, 34). Totodată, din chitanțele depuse în copie (f. 15), a reieșit că pârâta a achitat și suma de 166 lei, cu titlu de impozit privind apartamentul bun comun, pentru anul 2010.
Având în vedere că părțile au dorit partajarea apartamentului bun comun, dar nu au ajuns la o tranzacție, instanța prin încheierea din data de 16.06.2011, în baza art.6736 Cod procedură civilă a constatat că părțile sunt coproprietari asupra apartamentului compus din 2 camere, situat în Slobozia, Bld. M. B., ., ., jud. Ialomița, în suprafață utilă de 47,86 mp și terenul aferent construcției, de 15 mp, fiecare cu o cotă de 50% din imobil. De asemenea, s-a constatat că părțile au avut o datorie comună în cuantum de 3536 lei (reprezentând 3370 lei - cheltuieli întreținere – la 10.04.2006 și 166 lei – impozit apartament), datorie achitată de pârâta Z. (fostă I.) F..
Instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice pentru construcții, în vederea evaluării și lotizării imobilului pentru ieșirea din indiviziune.
Reclamantul I. N. nu a avut obiecțiuni cu privire la expertiza efectuată iar pârâta Z. (fostă I.) F. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică în construcții, respinse de instanță ca nefondate.
Pentru ieșirea din indiviziune și instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6739 cod procedură civilă, a reținut că imobilul apartament comun nu este partajabil în natură și ținând cont de poziția părților (reclamantul fiind de acord ca apartamentul în cauză să fie atribuit pârâtei, cu obligarea acesteia la plata sultei stabilite, iar pârâta neavând altă locuință și solicitând atribuirea apartamentului), a dispus atribuirea în deplină proprietate și posesie către pârâta Z. (fostă I.) F. a imobilului apartament cu obligația acesteia de a plăti reclamantului I. N. suma de 50.468 lei cu titlu de sultă în termen de 3 luni de la comunicarea prezentei hotărâri.
Față de prevederile art. 274 C. pr. civ. și față de actele dosarului, instanța a obligat-o pe pârâta Z. (fostă I.) F. la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu de expert), sumă stabilită conform cotei cuvenite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta reclamantă Z. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept dispozițiile art.304 pct.4, 6, 7 și 9 și art.3041 cod procedură civilă.
Ca prim motiv se invocă faptul că instanța de fond nu a motivat soluția de admitere a cererii reclamantului, încălcând dispozițiile art.261 pct.5 cod procedură civilă, dispozițiile și considerentele hotărârii sunt contradictorii, acordându-se altceva decât s-a cerut.
În al doilea motiv de recurs recurenta susține că instanța de fond nu a examinat fondul cauzei din moment ce nu a făcut o calificare juridică a cererilor cu care a fost învestită – în speță cererea reconvențională – și nu s-a pronunțat asupra uneia dintre cereri – cererea privind îmbunătățirile, respectând cea vizând constatarea dreptului de creanță al pârâtei pentru valoarea privind îmbunătățirile aduse de aceasta precum și cheltuielile întreținerii – demonstrate în cauză și prin înscrisuri, interogatorii și martori.
În al treilea rând recurenta invocă faptul că instanța a dat reclamantului mai mult decât s-a cerut iar ei mai puțin.
Invocă recurenta și faptul că a învestit instanța cu o cerere în constatarea existenței dreptului său de creanță pentru o valoare stabilită chiar de expert, constând în îmbunătățiri și datorii comune plătite doar de ea, cerere care nu a fost pusă în discuția părților.
O altă critică adusă sentinței constă în aceea că reținerea situației de fapt s-a făcut numai din perspectiva probelor administrate de reclamant, fără a se avea în vedere și probele pârâtei, care au fost înlăturate.
Susține recurenta că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor și a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând principiul egalității părților în proces, având o atitudine vădit părtinitoare.
De asemenea, apreciază recurenta că în mod greșit instanța a respins cererea sa privind constatarea îmbunătățirilor aduse imobilului după despărțirea în fapt a părților, nepunând în discuția părților acest capăt de cerere și pronunțându-se evaziv, lipsind părțile de posibilitatea de a formula concluzii.
În opinia sa instanța trebuia să îl oblige pe reclamant la plata sumei de 22.122 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute de pârâtă și la plata sumei de 4.000 lei reprezentând impozite și cheltuieli de întreținere achitate tot de pârâtă. Apreciază recurenta că faptul că a înțeles să opteze pentru convertirea dreptului său de creanță în cotă procentuală nu poate fi de natură să conducă instanța la respingerea cererii nemotivat, fără a califica în final cererea reconvențională cu privire la îmbunătățiri - drept de creanță.
Pentru motivele invocate se solicită admiterea recursului și în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea și reaprecierea probelor și soluționarea corectă a capătului de cerere privind dreptul de creanță al pârâtei iar în subsidiar, reținerea cauzei și în rejudecare, modificarea hotărârii cu privire la plata sultei în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătățirilor, dreptul de creanță al pârâtei precum și a datoriei în cuantum de 4000 lei, menținând dispoziția cu privire la atribuirea în natură a imobilului pârâtei.
În drept cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 4, 6, 7, 9 și art.3041, 312 alin.1,2 și alin.32 cod procedură civilă.
Intimatul legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 18.10.2012 punând în discuția părților calea de atac, instanța de judecată a apreciat conform considerentelor încheierii de ședință de la acea dată că hotărârea instanței de fond este atacabilă cu apel șu a calificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs.
Prin decizia civilă nr.83/A/23.10.2012, Tribunalul Ialomița a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în ceea ce privește constatarea faptului că pârâta Z. F. nu a solicitat un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, valoarea apartamentului în litigiu și sulta la care a fost obligată și în consecință, a constatat că reclamantul I. N. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. O. în Slobozia, ..I.10, . și pârâta Z. F. sunt coproprietari asupra apartamentului compus din 2 camere, situat în mun.Slobozia, B-d M.B., . județul Ialomița, în suprafață utilă de 47,86 mp și terenului aferent construcției de 15 mp, imobil în valoare de_ lei, fiecare cu câte o cotă de 50 % din imobil; a constatat că pârâta Z. F. a adus îmbunătățiri imobilului bun comun, în valoare de 22.122 lei, îmbunătățiri constând în: placaje gresie, placaje faianță, pardoseli cu parchet melaminat, înlocuit instalație electrică, procurat și montat centrală termică și accesorii, înlocuit uși interioare, înlocuit ferestre exterioare cu tâmplărie PVC, închideri balcon cu tâmplărie PVC; a obligat pârâta Z. F. la plata către reclamantul I. N. a sumei de_ lei cu titlu de sultă în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri; a înlăturat dispoziția privind constatarea că pârâta Z. F. nu a solicitat un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că primul motiv de apel vizând nemotivarea sentinței nu este fondat, din considerentele acesteia reieșind clar care sunt motivele pentru care instanța a admis cererea reclamantului, precum și probele și raționamentul avut în vedere la stabilirea comunității de bunuri, a cotelor de contribuție a soților, precum și motivele pentru care a admis în parte cererea reconvențională.
Nici critica privind faptul că s-a dat altceva decât s-a cerut sau că reclamantului i s-a dat mai mult decât a cerut nu este fondată având în vedere că reclamantul prin cererea sa a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta iar instanța de fond a soluționat această cerere. La rândul ei, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat o cotă mai mare la partaj, având în vedere îmbunătățirile aduse imobilului supus partajului iar instanța a analizat și această cerere, motivând de ce a admis-o în parte.
Faptul că instanța a admis doar în parte cererea reconvențională nu echivalează cu situația în care instanța ar fi dat altceva decât s-a cerut.
Apelanta face o afirmație generală când susține că s-a dat mai mult decât s-a cerut, fără a indica concret ce s-a dat mai mult.
De asemenea, tribunalul a reținut că nu este fondat nici motivul privind reținerea în pasivul comunității a datoriilor comune.
Astfel, s-a constatat că instanța de fond a analizat această cerere și a reținut în comunitatea de bunuri, la pasiv datoria comună în cuantum de 3536 lei (reprezentând 3370 lei - cheltuieli întreținere – la data de 10.04.2006 și 166 lei – impozit apartament, pentru anul 2010), fiecare dintre părți având o cotă de ½ din această datorie, datorie ce a fost achitată în întregime de pârâta Z. (fostă I.) F., atribuindu-i și reclamantului I. N. cota de ½ din această datorie, respectiv suma de 1768 lei.
Motivul de apel privind situația juridică a îmbunătățirilor aduse de către pârâta reclamantă imobilului este fondat chiar dacă termenii contradictorii se regăsesc în cererile pârâtei și nu în considerentele instanței de fond care s-a pronunțat strict asupra a ceea ce s-a cerut.
Astfel, deși pârâta reclamantă prin cererea reconvențională a solicitat numai o cotă mai mare la stabilirea contribuției părților la dobândirea bunurilor, neformulând nicio altă cerere, pentru acordarea unui alt drept asupra acestor îmbunătățiri, totuși instanța, în baza rolului activ, față de motivarea cererii și probele solicitate de părți, admise și administrate în cauză, trebuia să clarifice cererea pârâtei reclamante cu privire la obiectul acesteia cu atât mai mult cu cât a luat act prin dispozitiv că pârâta nu a solicitat un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului și constatate prin expertiza efectuată în dosar.
Cum din probele administrate rezultă că apelanta a efectuat aceste îmbunătățiri, instanța a apreciat că se impune constatarea dreptului pârâtei asupra lor și dat fiind că îmbunătățirile au fost efectuate după separarea în fapt a părților de către pârâtă, că aceasta locuiește în imobil și tot ei i s-a atribuit imobilul, fiind deci beneficiara acestor îmbunătățiri, instanța va scădea din valoarea imobilului valoarea îmbunătățirilor, suma astfel rezultată urmând să fie împărțită părților în cote egale, iar ca urmare a atribuirii apartamentului către pârâtă, față de valoarea astfel reținută, se va diminua și sulta datorată de către apelantă intimatului reclamant.
Tribunalul a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantei în privința aprecierii probelor numai în favoarea reclamantului, fără a se avea în vedere și probele pârâtei și nici susținerea că instanța a fost învestită cu o cerere în constatarea dreptului de creanță iar instanța nu s-a pronunțata asupra ei deoarece așa cum s-a reținut anterior, pârâta reclamantă nu a formulat o astfel de cerere iar lămurirea cererii formulate se impunea din prisma susținerilor ulterioare ale acesteia, făcute în tot cursul procesului, a probelor administrate și nu în ultimul rând a unei soluții practice, efective care să lămurească raporturile existente între părți cu privire la comunitatea de bunuri.
Pentru considerentele reținute, tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în ceea ce privește constatarea faptului că pârâta Z. F. nu a solicitat un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, valoarea apartamentului în litigiu și sulta la care a fost obligată și în consecință a constatat că reclamantul I. N. și pârâta Z. F. sunt coproprietari asupra imobilului în litigiu, fiecare cu câte o cotă de 50% din imobil; a constatat că pârâta Z. F. a adus îmbunătățiri imobilului bun comun, în valoare de 22.122 lei și a obligat pârâta Z. F. la plata către reclamantul I. N. a sumei de_ lei cu titlu de sultă în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. A înlăturat dispoziția privind constatarea că pârâta Z. F. nu a solicitat un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Z. (fostă I.) F..
În motivele de recurs s-a arătat că deși tribunalul a admis apelul și a modificat în parte sentința în ceea ce privește faptul că apelanta a adus îmbunătățiri imobilului – bun comun în valoare de 22.122 lei, obligând-o totodată la plata unei sulte în cuantum de_ lei, în trei luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și a înlăturat dispoziția privind constatarea că nu a solicitat un drept de creanță, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Apreciază recurenta că instanța de apel nu motivează și nu se pronunță cu privire la suma de 4000 lei datorii comune plătite integral de aceasta.
Instanța nu s-a pronunțat nici asupra cheltuielilor de judecată solicitate în cauză, încălcând astfel dispozițiile art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, dispozitivul și considerentele hotărârii fiind contradictorii.
Intimatul I. N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată recursul nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a respectat dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă deoarece considerentele sale răspund în mod concret și prin raportare la situația de fapt tuturor criticilor formulate în apel, motiv pentru nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Din considerentele sentinței rezultă fără echivoc că instanța a analizat critica referitoare la reținerea în pasivul comunității de bunuri a datoriilor comune.
Din această perspectivă dar și față de prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se impune a se menționa că datoriile comune sunt în sumă de 3536 lei și nu 4000 lei cum susține recurenta, compunându-se astfel cum a reținut și instanța de fond din suma de 3370 lei cheltuieli de întreținere și 166 lei impozit clădiri. Suma de 4000 lei menționată de recurentă nu rezultă din actele dosarului și nici recurenta nu a menționat compunerea acesteia, situație în care Curtea o poate reține ca atare.
Trecându-se peste acest aspect, prin hotărârea instanței de fond s-a constatat că părțile au avut o datorie comună de 3536 lei compusă din sumele menționate anterior, fiecare dintre părți având o cotă de ½ din această datorie și că a fost achitată în întregime de către recurenta – pârâtă Z. F..
Ambele instanțe au avut în vedere cu ocazia stabilirii sultelor datorate această datorie comună, suma de ½ din 3536 lei adică 1768 lei fiind scăzută din sulta stabilită în sarcina recurentei, împrejurare ce rezultă dintru-un simplu calcul matematic.
În ceea ce privește nepronunțarea pe cheltuielile de judecată solicitate de recurentă în apel Curtea constată că la ultimul termen de judecată aceasta nu s-a prezentat, însă a solicitat judecarea în lipsă prin intermediul concluziilor scrise.
Pe prima filă a concluziilor scrise s-a adăugat prin scriere olografă și cuvintele „cheltuieli de judecată” urmată de o semnătură, însă fără nici o dată a modificării. În lipsa oricăror mențiuni asupra datei la care s-a efectuat scriere olografă Curtea nu poate aprecia că cererea a fost formulată în termenul legal, pentru a constitui o nepronunțare asupra unei cereri. În acest context, cheltuielile de judecată se pot solicita pe cale separată, cererea fiind admisibilă .
În consecință, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă iar față de prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Z. (fostă I.) F., împotriva deciziei civile nr.83 A din 23.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/12.03.2014
-----------------------------------------
T.Ialomița – R.M.I.
- L.M.
Jud.Slobozia – F.M.P.
| ← Contestatie la executare. Decizia nr. 62/2014. Curtea de Apel... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 891/2014.... → |
|---|
