Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 947/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 947/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 17231/299/2012
Dosar nr._
(1000/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.947
Ședința publică din 04.06.2014
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - N. C. I.
*******
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. I., împotriva deciziei civile nr.1314 A din 18.12.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. I. V. și autoritatea tutelară P. S. 1 București.
Cauza are ca obiect: exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant A. I., legitimat cu CI . nr._ și intimata-pârâtă M. I. V., legitimată cu CI . nr._, lipsind reprezentantul autorității tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se împrejurarea că motivele cererii de recurs au fost comunicate intimatei, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, iar recurentul-reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8,00 și timbru judiciar în valoare de 1 leu.
La interpelarea instanței, recurentul arată că intimata este cea care nu îi permite vizitarea minorului.
Intimata-pârâtă susține că afirmațiile nu sunt reale, că recurentul este cel care nu s-a prezentat la întâlnirea stabilită cu minorul, că nu participă la cheltuielile legate de creșterea și educarea minorului, că nu răspunde la nenumăratele apeluri telefonice, iar minorul nu mai dorește să utilizeze telefonul primit de la tatăl său.
Curtea acordă cuvântul pentru formularea cererii de probe.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu solicită încuviințarea altor probe.
Curtea, din oficiu, pune în discuția excepția nulității recursului având în vedere criticile aduse de recurent deciziei pronunțate.
Recurentul-reclamant solicită respingerea excepției și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În susținere arată că intimata este cea care nu îi permite vizitarea minorului, nu poate lua legătura cu acesta, intimata l-a căutat într-o zi de duminică când se afla la serviciu. Nu înțelege să participe la cheltuielile de creștere și educare câtă vreme nu poate avea legături personale cu acesta.
Intimata solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțate de Tribunalul București ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/29.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. 1 București a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâta M. I. V. și AUTORITATEA TUTELARA P. SECTOR 1 BUCUREȘTI; a stabilit exercitarea în comun de ambii părinți a autorității părintești pentru minorul A. A. V., născut la data de 18.04.2004; a stabilit locuința minorului la domiciliul mamei și a stabilit program de legături personale ale reclamantului cu minorul, astfel: primul și al treilea sfârșit de săptămâna, de vineri ora 18 până duminica ora 18; o săptămâna în vacanta de vara; o săptămâna în vacanta de iarnă; de ziua de naștere a tatălui; alternativ de sărbătorile de Paste și de C., începând cu anii pari la tată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că minorul A. A.-V. s-a născut la data de 18.04.2004, având filiația stabilită, atât față de mamă, cât și fată de tată.
Părțile au conviețuit împreuna cu fiul lor, după care aceștia au hotărât sa se despartă. De la aceasta dată minorul a rămas în grija mamei sale, iar reclamantului i s-a interzis accesul la legături personale, deși acesta a încercat să-l vadă pe minor chiar și la școala unde învață, însă fără succes.
Cu ocazia încetării conviețuirii, părțile nu s-au mai înțeles cu privire la drepturile și obligațiile fata de minor, iar pârâta a împiedicat prin toate mijloacele legătura reclamantului cu minorul.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 1 C. civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc, iar potrivit alin. 2 dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile de la divorț, în speță prevederile art. 397-399 C. civ. Art. 397 C. civ. prevede că autoritatea părintească revine ambilor părinți și numai prin excepție, în cazurile prevăzute la art. 398 și 399 C. civ., exercitarea autoritășii părintești va fi exercitată de unul dintre părinți sau de alte persoane.
Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art. 263 C. civ. implică faptul ca minorul să se bucure de prezența ambilor părinți, care au îndatorirea de a se îngriji de sănătatea și de dezvoltarea sa fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a sa în vederea unei dezvoltări armonioase, iar numai în cazuri de excepție, autoritatea părintească să revină numai unuia din părinți, ceea ce presupune existenta unor motive bine întemeiate.
Prin probele administrate în cauză s-a dovedit faptul că pârâta a împiedicat stabilirea legăturilor reclamantului cu minorul, că deși reclamantul este interesat de aceste legături firești și are dorința de a se ocupa personal de copil, între părinți ar trebui să existe – dincolo de neînțelegerile care au intervenit în viata de cuplu - dialog și colaborare în luarea deciziilor privitoare la copii.
În soluția cu privire la autoritatea părintească instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturilor Omului, apreciind că o custodie exercitată în mod egal de ambii părinți, consacră și respectă, atât pentru părinți, cât și pentru copil, dreptul lor la viață privată și de familie. În acest sens, Curtea a statuat că în relația dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești este un element fundamental al vieții de familie, în mod normal părinții trebuind să decidă cu privire la toate aspectele vieții minorului, ținând seama de responsabilitățile lor corelative (Cauza R c. Marii Britanii, Cauza Hoffman c. Austriei).
Instanța a avut în vedere aceste aspecte și, cu prioritate interesul superior al minorului, care presupune, printre altele, exercițiul drepturilor părintești în comun, reținând faptul că și reclamantul își dorește sa contribuie în mod efectiv la creșterea și dezvoltarea armonioasă a fiului său și constatând că nu s-a facut nici o dovadă în sensul că ar exista motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către unul dintre părinți.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, instanța a reținut că părinții nu s-au înțeles cu privire la stabilirea locuinței minorului, însă la termenul din data de 29.05.2013, reclamantul a fost de acord cu propunerea ca locuința minorului să fie stabilită la domiciliul mamei, nemaifiind astfel necesar ca instanța, pe baza materialului probator administrat și ținând seama de interesul superior al minorului, să ii stabilească locuința la unul dintre părinții săi.
Criteriile de apreciere pe care instanța trebuie sa le aibă în vedere la luarea acestei hotărâri sunt vârsta copilului, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul părintelui față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după separarea în fapt și alte asemenea împrejurări legate de interesul copilului, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, ori altul să nu fie luat în seamă.
Instanța a reținut că potrivit art. 6 lit. i din Legea nr. 272/2004, unul dintre principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea acestuia, iar sub acest aspect prezența constantă în creșterea și îngrijirea minorului a fost și rămâne mama, nerezultând din nicio proba administrata faptul ca aceasta si-ar fi neglijat copilul, ca nu s-ar fi ocupat așa cum trebuie de creșterea și educația sa.
În aceste condiții, atâta timp cat din probatoriul administrat nu a rezultat că dezvoltarea fizică și mentală ale minorului nu ar putea fi asigurate de către mamă ori că ar fi contrar interesului acestuia să locuiască împreuna cu mama sa, ținând seama de considerentele mai sus expuse, instanța va stabili locuința minorului la mama, luând act și de acordul dat de reclamant în acest sens.
În ce privește cererea formulată de către reclamant privitoare la stabilirea programului de vizitare, instanța a avut în vedere două principii instituite prin codul civil și prin Legea nr. 272/2004.
Astfel, s-a avut în vedere, în primul rând, că principiul interesului superior al copilului este cel care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, acest principiu fiind impus inclusiv în legătura cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului (art. 2 alin. 2 și 3 din Legea nr. 272/2004).
În al doilea rând, s-a ținut seama de principiul care rezulta din întreaga reglementare privitoare la autoritatea părinteasca, potrivit căruia ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri fata de copiii lor minori, în exercitarea drepturilor părintești barbetul și femeia având drepturi egale.
În aplicarea acestui principiu, art. 401 alin. 1 cod civil prevede ca părintele ce a fost separat de copilul sau are dreptul de a avea legături personale cu acesta.
În același sens sunt și disp. art. 16 din Legea nr. 272/2004 care consacra dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, daca a fost separat de unul dintre aceștia.
Tot astfel, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 - privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
S-a apreciat că este în interesul superior al minorului de a avea legături personale cu părintele care nu locuiește - în speța tatăl - pentru a se da acestui părinte posibilitatea de a veghea efectiv la creșterea și educarea sa.
Or, faptul că locuința minorului a fost stabilită la mama sa presupune ca acesta va fi părintele care se va ocupa în permanenta de creșterea și educarea copilului, care va lua deciziile curente privind îngrijirea și educarea copilului, aceste lucruri trebuind sa fie știute de copil.
În aceste împrejurări, sub aspectul programului ce urmează a se stabili, instanța a considerat adecvat, atât interesului minorului, cât și dreptul părintesc al reclamantului, ca programul de vizitare să se desfășoare după un program minimal, având în vedere împrejurarea că minorul până la aceasta dată nu a avut legături cu tatăl său și acesta nu este încă obișnuit cu prezenta tatălui. În acest sens, însăși reclamantul și-a precizat cererea în sensul stabilirii unui program limitat și care să corespundă totuși scopului pentru care a promovat aceasta cerere, instanța încuviințând acest program așa cum a fost precizat de reclamant.
S-a luat act de faptul ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta M. I. V.,solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul modificării programului de legături personale cu minorul A. A. V. stabilit pentru reclamantul A. I., în sensul ca vizitarea minorului de către tatăl sau sa aibă loc în primul și al treilea sfârșit de săptămână, sâmbăta și duminica, în prezența mamei, și exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă.
S-a arătat că aproximativ până la vârsta de trei ani minorul a locuit cu ambii părinți. De atunci părinții săi s-au separat, din cauza gravelor neînțelegeri dintre ei, iar minorul a locuit și a fost îngrijit doar de către mama sa.
De aproximativ sase ani de când minorul locuiește doar cu mama sa, tatăl sau, intimatul - reclamant nu s-a implicat în ceea ce privește creșterea și educarea minorului, astfel încât minorul nu a petrecut timp împreună cu acesta, nu există o legătură afectivă între minor și tatăl său, chiar se poate spune ca minorul se teme de el - din cauza episoadelor de violență din trecut (au fost introduse și plângeri penale - Dosar nr._/299/2005 al Jud. Sector 1).
Cu privire la comportamentul violent al intimatului-reclamant față de minor și mama acestuia s-au învederat și aspectele reținute prin sentința civila nr._/29.10.2007 (pronunțată în Dosar nr._/299/2007 de Judecătoria Sector 1 București), precum și programul de vizită stabilit prin respectiva sentința.
Din păcate, deși a trecut ceva timp, situația nu s-a îmbunătățit, în sensul că minorul nu s-a atașat afectiv de tatăl sau, se teme de acesta și refuză să fie în prezența lui.
Așadar, având în vedere situația reala existentă între intimatul-reclamant și minorul A. A. V. se consideră că programul stabilit de către instanța de fond care presupune ca minorul sa rămână la tatăl său de vineri până duminică primul și al treilea sfârșit de săptămâna, o săptămâna în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă, de P. sau de C., nu este benefic și nici posibil de realizat, având în vedere teama puternica pe care o resimte minorul.
II. Cu privirea la exercitarea autorității părintești instanța reține că ""nu s-a făcut nici o dovadă în sensul ca ar exista motive întemeiate pentru ca autoritatea părinteasca să fie exercitata exclusiv de către unul din părinți”, s-a precizat că pârâta a fost în imposibilitate de a prezenta probele pe care le deține, deoarece nu a avut cunoștință de termenele de înfățișare, fiind citată “prin mica publicitate”; deși s-a mai întâlnit cu intimatul-reclamant acesta nu i-a comunicat despre existența dosarului (a aflat abia în luna februarie de la școala la care învață copilul și apoi, de la arhiva instanței mi s-a spus că “dosarul este suspendat”).
Totuși la dosarul cauzei este depusa sentința civilă nr._/29.10.2007 pronunțata în dosarul nr._/299/2007 prin care se stabilise anterior ca vizitarea minorului sa se facă “in prezenta personalului calificat din cadrul Direcției Generale de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Sector 1” și alături de celelalte considerente și precizări din acea sentința ar fi putut atrage atenția instanței.
Având în vedere comportamentul intimatului-reclamant față de apelantă și fata de minor (a se vedea și Dosar nr._/299/2005 și Dosar nr._/299/2006 ale Judecătoriei Sector 1), starea de temere pe care o au față de acesta, toate acestea duc la imposibilitatea de a colabora ca părinți și a lua împreuna decizii privitoare la minor, și ca atare consideră că în interesul minorului ar fi să i se permită să exercite în mod exclusiv autoritatea părinteasca, pentru a putea lua la timp deciziile care se impun pentru creșterea și dezvoltarea minorului, fara tergiversări cauzate de intimatul-reclamant. Precizează apelanta că nu dorește să excludă prezența tatălui din viața minorului, însă la acest moment, un program de legături personale cu minorul (în condițiile expuse anterior) este cel mai potrivit pentru minor.
Cu privire la termenul de apel s-a arătat că apelanta a fotocopiat sentința civilă nr._/29.05.2013 la data de 12.06.2013, dată de la care consideră că începe să curgă termenul de 15 zile pentru apel, astfel că solicită să se considere apelul ca fiind formulat în termenul procedural.
Totodată, se invocă și prevederile art. 103 C.proc.civ. și se solicită repunerea în termen și să se constate că apelul este formulat în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștința de sentința pronunțată în cauză.
Probe: înscrisuri, depoziții, precum și orice alte probe necesare și utile soluționării cauzei. Solicită și audierea minorului.
În drept: art. 282 și urm. C.proc.civ. de la 1865, art. 263, art. 448, art. 403, art. 396 - 398 C.civ., art. 14-16 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri propusă de apelantă.
Prin decizia civilă nr.1314 A/18.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată exclusiv de apelanta pârâtă, a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de legături personale cu minorul: în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, sâmbăta și duminica, între orele 10-18, la domiciliul copilului sau în alt loc convenit de părinți, în prezența mamei și a menținut dispozițiile privind locuința minorului.
Prin apelul formulat, pârâta a criticat, în esență, sentința civilă a primei instanțe sub aspectul soluțiilor pronunțate referitor la exercitarea autorității părintești și a programului de relații personale cu minorul.
În raport de criticile referitoare la soluția primei instanțe de exercitare în comun a autorității părintești, precum și privind programul de legături personale stabilit, tribunalul a constatat că acestea apar ca fondate.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că probatoriul administrat în cauză a relevat motive întemeiate care să justifice ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către mamă, iar programul de vizitare să fie într-un alt mod încuviințat.
S-a reținut astfel că, prin cererea de apel, apelanta-pârâtă a imputat o anumită conduită intimatului-reclamant care n-ar justifica soluția instanței de fond, afirmație care are suport în probatoriul administrat în cauză. Astfel, la dosar s-a atașat chiar de către reclamant copia sentinței civile nr._/29.10.2007, hotărâre judecătorească ce a reținut din analiza probatoriului administrat în cauză că la nivelul anului 2007 părțile erau separate în fapt, iar ca urmare a obținerii evacuării pârâtei prin sentința civilă nr._/28.06.2006, aceasta și minorul locuiau la acel moment într-un adăpost în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Sector 1. Mai mult decât atât, s-a reținut că pârâta și minorul au suferit în mai multe rânduri traumatisme ca urmare a unor acte de violență exercitate asupra lor, existând indicii care să ateste un comportament agresiv al reclamantului asupra acestora. D. urmare, s-a reținut comportamentul violent al pârâtului față de copil, vârsta sa (3 ani), precum și locația în care se găsea la acel moment, astfel că programul de legături personale a fost încuviințat prin vizitarea minorului de către tată, în prezența personalului calificat din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului.
În continuarea aceluiași raționament s-a reținut că la dosar, la fila 28, se află raportul întocmit de Autoritatea Tutelară Sector 1 din care rezultă, potrivit declarațiilor reclamantului, că acesta nu cunoaște unde locuiesc pârâta și fiul său. Astfel, deși reclamantul invocă nerespectarea programului stabilit de Judecătoria S. 1 prin sentința civilă anterior menționată de către pârâtă, se poate observa că demersurile sale privind interesul manifestat în privința minorul, respectiv solicitările adresate unității de învățământ unde este înscris copilul și Direcției de Asistență și Protecția Copilului, datează din 25.04.2012 și 01.03.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată de acesta pe rolul Judecătoriei S. 1 la data de 26.04.2012.
În concluzie, în condițiile în care prin sentința judecătorească a cărei nerespectare se invocă s-a stabilit un program de vizitare a minorului la nivelul anului 2007, în anumite condiții determinate de conduita reclamantului față de mamă și copil, iar demersurile anterior menționate sunt întreprinse de reclamant la aproximativ 5 ani de la momentul pronunțării hotărârii, în lipsa altor probe, nu se poate aprecia că s-a dovedit, astfel cum a reținut în mod greșit instanța de fond, că reclamantul este împiedicat de pârâtă să stabilească legătura cu minorul, că acesta este interesat de aceste legături sau că nu s-a probat că ar exista motive temeinice pentru care autoritatea părintească să nu fie exercitată în comun. În acest sens, se reține și împrejurarea că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, deși reclamantului i-au fost încuviințate probele cu interogatoriul pârâtei și depoziția unui martor, pe care a înțeles să nu le mai administreze.
În ceea ce privește soluția instanței de fond asupra programului de relații personale cu minorul, Tribunalul a reținut disp. art. 401 C.civ. din 2009 potrivit cărora în cazurile în care locuința copilului este stabilită la unul dintre părinți, celălalt are dreptul de a avea legături personale cu acesta; totodată, existența unui program de legături personale pentru părintele ce nu are un domiciliu comun cu cel fixat minorului este și un drept al minorului potrivit 262 alin. 2 Cod civil din 2009, iar stabilirea acestuia intervine în virtutea respectării interesului superior al minorului. Acest drept al copilului este menționat și de Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care, prin art. 14, prevede că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții. Art. 15 din aceeași lege prevede modalitățile prin care se pot realiza aceste relații personale, printre care: întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul.
În prezenta cauză, părțile litigante nu au reușit să se înțeleagă asupra unui program de vizitare al minorului rezultat din relația lor. În consecință, sunt incidente disp. art. 401 alin. 2 Cod civil, instanța de judecată fiind cea care decide cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorul.
În raport de criticile formulate prin cererea de apel și de caracterul tensionat al raporturilor dintre părți, astfel cum s-a configurat din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut ca premisă că drepturile menționate constituie, totodată, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are fiecare dintre părinți față de copilul său, aspecte ce impun cu necesitate o conduită cooperantă între părțile litigante.
Tribunalul a apreciat că, potrivit Legii nr. 272/2004 principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copii. Dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de vizitare a acestuia este consacrat și de art. 8 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (cauza Keegan c. Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994), statele având obligația pozitivă de a nu împiedica tatăl să stabilească legături cu copilul dacă dorește să facă acest lucru.
Pornind de la aceste premise, tribunalul a reținut că dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorul, trebuie analizat prin prisma interesului superior al acestuia din urmă.
În ceea ce privește conținutul concret al programului de vizitare, acesta trebuie stabilit în raport de următoarele criterii: vârsta minorului, programul școlar, asigurarea unei proporții de echilibru între părinți în ceea ce privește exercitarea drepturilor părintești. Alături de verificarea acestor criterii, vor fi avute în vedere condițiile concrete existente în speță, prin raportare la probatoriul administrat, respectiv faptul că, astfel cum și reclamantul susține și a fost reținut și de către instanța de fond, legătura cu minorul nu a fost păstrată în intervalul de timp scurs de la pronunțarea hotărârii nr._/29.10.2007, astfel că acesta nu este obișnuit cu prezența tatălui. În această situație, este nevoie de timp și de măsuri graduale, pentru a nu periclita o armonioasă dezvoltarea a copilului.
Tribunalul a reținut sub acest aspect dispozițiile legale precitate, considerentele expuse privind critica adusă modului în care s-a hotărât exercitarea autorității părintești, la care se adaugă poziția adoptată de copil cu ocazia participării la ședința de consiliere individuală în cadrul Cabinetului de Consiliere și Asistență Educațională, consemnată în procesul verbal întocmit la data de 13.05.2013 (fila 102 din dosarul de fond), constând în constatarea că minorul nu își dorește să se întâlnească cu tatăl său, însă ar accepta o astfel de întâlnire, în cazul în care mama și consilierul școlar ar fi prezenți.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul A. I., criticând-o pentru următoarele motive:
In ceea ce privește afirmația pârâtei referitor la dosarul penal nr._/_, instanța a fost indusă in eroare de susținerile acesteia, precum că ar exista episoade de violență, recurentul precizează că dosarul nu are nici o legătură cu persoana sa; acesta este un dosar în care pârâta M. I. V., iîn calitate de așa zisă parte vătămată (lovire, amenințare, insulta), in proces cu numitul P. M. C., in calitate de asa zis inculpat, dosar prin care faptele reclamate nu sunt adevărate, deoarece Judecătoria S. 1, a hotărât ca numitul P. M. C., a fost achitat, iar cererea pârâtei a fost pur si simplu o minciuna, cu scopul de a induce in eroare instanța de judecata. In legătura cu dosarul penal nr._/299/2005, recurentul precizează că a fost acționat in judecată de numita M. I. V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217, al. 1, Cp. Acest dosar a fost soluționat, în sensul ca s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Legat de afirmația făcuta de numita M. I. V., că recurentul nu achită în mod constant, lunar, pensia de întreținere, de 117,2 lei, aceasta afirmație nu este adevărată, mai mult începând cu data de 04.04.2013, plătește suma de 200 lei lunar, achitată lună de lună, conform cu dispozițiile de plata emise de BRD, unde se precizează ca depunător A. I., conform chitanțelor anexate.
In acest sens, recurentul anexează rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, eliberată de P. de pe lângă Judecătoria S. 1 București unde a fost reclamat de numita M. I. V. că nu și-a îndeplinit obligația de plata a pensiei de întreținere în favoarea minorului A. A. V..
In sentința civila nr._/29.10.2007 au fost depuse la dosar certificatele medico legale eliberate de IML M. Minovici, nr. A_, nr. A_, si A_, aceste certificate medico legale nu au nici o legătura cu recurentul.
Unul din motivele care l-a determinat pe recurent sa ia decizia de a o evacua din imobil pe numita M. I. V., este faptul ca era reclamat des la Secția 5 Politie, pentru fapte neadevărate închipuite doar de ea. In acest sens anexează copiile invitațiilor la Secția 5 Politie.
Menționează recurentul că un alt motiv pentru care a hotărât sa o evacueze din imobil pe pârâtă, este faptul că a fost lovit pe neașteptate in cap cu o sticlă în timp ce mânca, fără nici un motiv, pe 25.10.2006.
In acest sens recurentul prezintă și certificatul medico-legal precum si tratamentul pe care a fost nevoit să-l urmeze la Secția Neurochirurgie, Spitalul Clinic Floreasca, precum si Rezoluția/08.02.2007 emisă de P. de pe lângă Judecătoria S. 1 nr._/P/2006 de neîncepere a urmăririi penale împotriva pârâtei, întrucât recurentul și-a retras plângerea penala formulată în cauză.
Evacuarea pârâtei M. I. V. din imobil a durat prin procese un an si jumătate. Mai mult, având decizia de evacuare din imobil, pârâta tot nu pleca, recurentul fiind nevoit sa-i aducă Ia cunoștința ca va apela la un executor judecătoresc, iar cheltuielile vor fi suportate de ea. De altfel, in Sentința civila de evacuare nr._/28.06.2006 este precizat următorul alineat: "Deși instanța a încercat de mai multe ori împăcarea părților aceasta a fost imposibil de realizat datorită caracterului inflexibil al pârâtei și agresivității acesteia În fata instanței",
Recurentul - reclamant menționează că s-a întâlnit cu M. I. V. si cu A. A. V. de câteva ori, acest lucru realizându-se foarte greu, ea împiedicând des legăturile personale ale recurentului cu minorul, iar când acest lucru s-a realizat, deși programul era între orele 10-18 ei se prezentau la întâlnire în jurul orelor 17 si practic stăteau 15-20 minute, de cele mai multe ori recurentul cu numita M. I. V. se certau, iar copilul începea să plângă.
În aceste condiții orice întâlnire a recurentului cu minorul în prezența numitei M. I. V. este imposibilă. După părerea recurentului acest copil este traumatizat de mama sa.
Față de cele prezentate mai sus, solicită casarea sentinței atacate.
Examinând actele dosarului, asupra excepției nulității recursului, ca urmare a nemotivării acestuia, Curtea, în baza art. 137 alin. 1 rap. la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:
Recurentul reclamant a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civ. De asemenea, relatările din cuprinsul cererii de recurs privesc împrejurări de fapt și nu pot fi încadrate în aceste motive de nelegalitate.
În aceste condiții, reținând că neindicarea în concret a vreunei critici față de hotărârea recurată, care ar fi de natură să atragă modificarea ori casarea acesteia nu poate permite efectuarea controlului judiciar, în raport și de dispozițiile art. 306 alin. 1 C.pr.civ., în conformitate cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 (motive de ordine publică), Curtea urmează că, făcând aplicarea acestor prevederi, să constate nul recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurentul – reclamant A. I., împotriva deciziei civile nr.1314 A/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu intimata – pârâtă M. I. V. și Autoritatea Tutelară – P. S. 1 BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER
N. C. I.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./10.06.2014
TB-S.5 – M.S. C.D.C.
Jud.S.1 - P. U.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1122/2014.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 70/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
