Grăniţuire. Decizia nr. 1631/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1631/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 3998/292/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1631 R
Ședința publică din data de 30.10.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul reclamant A. T. și de recurentul intervenient M. R. împotriva deciziei civile nr. 260A/25.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. F., cauza având, ca obiect, „grănțuire; obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant A. T. personal, și recurentul intervenient M. R. prin avocat Ț. G., cu împuternicire avocațială la fila 18, lipsind intimata pârâtă M. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul intervenient M. R. a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare la recursul declarat de recurentul reclamant A. T..
Recurentul reclamant A. T. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei, Curtea constatând că pentru recurentul intervenient M. R. taxa judiciară de timbru se află la fila 10 din dosar.
Se comunică un exemplar al întâmpinării recurentului reclamant A. T., care nu solicită acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință.
Apărătorul recurentului intervenient M. R. procedează la semnarea întâmpinării depusă la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursuri.
Recurentul reclamant A. T., personal, solicită admiterea recursului său și respingerea recursului declarat de intervenient, menționând că intervenientul a cumpărat de la părinți suprafața de 1885 mp în anul 1991. În anii 1994-1995 s-a emis titlul de proprietate pe numele mamei acestuia, iar în 2004-2005 s-a efectuat cadastru și suprafața s-a mărit la 1936 mp, cu toate că familia A. deține aceeași suprafață încă din anul 1949 și până în prezent, neînstrăinând niciodată vreo suprafață de teren. Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului intervenient M. R. solicită respingerea recursului reclamantului, arătând că motivele de recurs scrise, precum și cele susținute oral, au fost soluționate în cauza de fond funciar, iar ceea ce a rămas de soluționat este grănțuirea. Mai arată că nu s-au făcut probe în sensul că intervenientul ar fi acaparat o parte din terenul reclamantului nici în dosarul de fond funciar și nici în cel de față, care vizează grănțuirea și ridicarea construcției. Solicită respingerea recursului, raportat la raportul de expertiză ce a fost corect efectuat și omologat de către instanță.
Totodată, solicită admiterea recursului declarat de intervenient, casarea deciziei și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei și admiterea cererii de intervenție formulată în legătură cu ridicarea construcției, ce reprezintă un saivan de animale edificat pe linia de hotar dintre cele două proprietăți. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Recurentul reclamant arată, în replică, că saivanul este pe linia de hotar, dar pe partea de teren cu care s-a mărit proprietatea intervenientului. Mai arată că toate măsurătorile efectuate în dosar diferă una de cealaltă.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede sub nr. 1335/292 din 18 aprilie 2012 reclamantul A. T. le-a chemat în judecată civilă pe pârâtele Comisia Județeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Comisia locală Măldăeni pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună modificarea titlul de proprietate nr._ eliberat în data de 27.09.1994 pe numele autoarei acestuia A. G., în sensul de a fi menționată suprafața totală de 1.700 mp în loc de 1.300 mp teren intravilan.
În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că nu a măsurat niciodată curtea iar părinții săi, fiind în vârstă, nu au fost preocupați de acest aspect. În momentul în care a verificat registrul agricol a aflat că suprafața de teren deținută de familia mamei sale, la rubrica curți, construcții, este de 1700 mp. Având în vedere că limitele curții nu s-au modificat niciodată reclamantul a considerat că în mod eronat a fost înscrisă în titlul de proprietate mai sus indicat suprafața de 1300 mp teren intravilan, în loc de 1700 mp, așa cum rezultă din evidențele registrului agricol.
La data de 27.09.2012 reclamantul a formulat cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâtei M. F. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile acestora. Și-a întemeiat cererea pe disp. art. 560 Cod civil.
La data 13.11.2012 M. R. a formulat cerere de intervenție în interes propriu arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 490 din 4 februarie 1991 mama sa -pârâta M. F. - i-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului casă din cărămidă și terenul aferent, de 1885 mp, situat în .: N- DC, E- DC, S-A. A., V- M. S.. În anul 2001 a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară pentru suprafața de 1885 mp din acte autentice (1935 mp din măsurători). După efectuarea vânzării, mamei sale i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate nr._, pentru suprafața 0,1900 ha teren intravilan.
Prin cererea formulată intervenientul a solicitat obligarea reclamantului să-și ridice construcția din BCA edificată pe linia de hotar în anii 2006-2007 și a unei alei de beton, de 0,40 m lățime, edificată pe proprietatea sa, pe o lungime de 13 m. A arătat că hotarul despărțitor nu a fost mutat de peste 70 de ani, autorii părților nu au avut niciodată dispute legate de hotarul despărțitor, reclamantul fiind cel care a spart gardul din beton, care desparte cele două proprietăți, pentru a tencui construcția edificată pe hotar.
A solicitat ca stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților să fie făcută conform schiței cadastrale efectuată la intabularea dreptului de proprietate.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 49 Cod procedură civilă și art. 612 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1876 din 11.06.2013 instanța a admis excepția invocată de intervenientul M. R. privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei M. F. și a respins cererea completatoare formulată de reclamant, având ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea reclamantului și a pârâtei M. F., pentru lipsa calități procesuale pasive, a respins cererea introductivă formulată de reclamantul A. T., privind modificarea și completarea titlului de proprietate nr._/1994 eliberat de Comisia județeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele titularei inițiale A. G. și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. R..
Prin decizia civilă nr. 580/R/6 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă, au fost admise recursurile declarate de către recurentul – reclamant și recurentul intervenient, a fost casată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea deciziei s-a reținut că instanța fusese investită cu o cerere de stabilire a liniei de hotar de către intervenient și era obligată să se pronunțe asupra acesteia, lucru pe care nu l-a făcut, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.
În rejudecare s-a pronunțat sentința civilă nr. 3060/21.11.2013 prin care s-a respins cererea principală de fond funciar formulată de reclamantul A. T., având ca obiect majorarea suprafeței de teren intravilan de la 1300 mp. la 1700 mp. și s-a disjuns cererea de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a pârâtei M. Filica și cererea completatoare având ca obiect stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților, ambele formulate de către reclamant la data de 27.09.2012. De asemenea s-a disjuns cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. R. care avea ca obiect solicitarea de ridicare a construcției din BCA edificată pe linia de hotar și a unei alei din beton.
Prin decizia civilă nr. 20/24.01.2014 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. T. împotriva sentinței civile nr. 3060/2013.
Cererile disjunse prin sentința civilă nr. 3060/21.11.2013 au fost soluționate de către Judecătoria Roșiorii de Vede prin sentința civilă nr. 870/17.04.2014. Prin această din urmă sentință s-a luat act că în ședința publică din 13.03.2014 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. Filica, s-a respins cererea completatoare formulată de reclamantul A. T. în contradictoriu cu pârâta M. Filica având ca obiect stabilirea liniei de hotar, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei din urmă, s-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. R., s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și cea a intervenientului între punctul 18-19-11, conform raportului de expertiză tehnică judiciară și schițelor anexe întocmite de inginer G. O. G., a fost obligat reclamantul să desființeze trotuarul de protecție din beton edificat pe terenul intervenientului, cuprins între punctele 20-21-11-19, potrivit aceluiași raport de expertiză și schițelor anexe, s-a respins capătul de cerere din cererea de intervenție în interes propriu privind demolarea construcției din BCA aflată pe linia de hotar, s-a omologat raportul de expertiză întocmit de expert G. O. G. și au fost compensate parțial cheltuielile de judecată, fiind obligat reclamantul să-i plătească intervenientului o diferență de 418,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a arătat că potrivit declarațiilor martorilor linia despărțitoare a proprietăților părților datează de foarte mulți ani. Date fiind raportul de expertiză efectuat în cauză și titlurile de proprietate prezentate de către reclamant și intervenient, s-a observat că fiecare dintre aceștia ocupă o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în titlul de proprietate. Din același raport instanța a reținut că saivanul este construit exclusiv pe terenul reclamantului, iar trotuarul de protecție din beton este situat pe terenul intervenientului, astfel că se impune stabilirea liniei de hotar cu consecința obligării reclamantului la desființarea trotuarului de protecție din beton.
Prin decizia civilă nr. 260/A/25 iunie 2014 Tribunalul Teleorman Secția Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de intervenientul M. R. și reclamantul A. T..
Instanța de apel a reținut că susținerile apelantului reclamant potrivit cărora ar fi îndreptățit la acordarea unei suprafețe suplimentare de teren de 0,17 ha nu pot fi primite în condițiile în care acesta a sesizat instanța cu grănițuire și nu cu revendicare, iar prin sentința civilă nr. 3060/2013 a fost respinsă cererea apelantului reclamant de modificare a titlului de proprietate sub aspectul terenului intravilan.
De asemenea, instanța de apel a reținut că intervenientul nu a solicitat instanței să fie obligat apelantul reclamant să-i repare gardul, astfel că prima instanță nu se putea pronunța asupra unui capăt de cerere cu care nu fusese investită.
Sub aspectul capătului de cerere privind ridicarea construcției, tribunalul a reținut că, într-adevăr considerentele sentinței sunt greșite, deoarece dispozițiile art. 610 din vechiul cod civil nu se referă la ridicarea construcției ci la distanțele prevăzute prin reglementări speciale ori prin obiceiul locului.
În speță, construcția saivan de vite din BCA se află pe hotarul dintre proprietățile părților contrar prevederilor legale de mai sus, dar apelantul intervenient nu a invocat nici o vătămare și nici un prejudiciu, astfel că se impune menținerea soluției de respingere a cererii de ridicare a saivanului. Aceasta cu atât mai mult cu cât în opinia tribunalului apelantul intervenient a fost de acord cu amplasarea construcției.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs atât intervenientul M. R., cât și reclamantul A. T..
În motivarea recursului declarat de reclamantul A. T. se critică faptul că doi experți care au folosit instrumente de măsurare performante au ajuns la diferențe de măsurători ale suprafețelor de 100 m și se consideră că expertiza corectă este cea întocmită de inginer I. care a ținut cont de semnele de hotar existente pe teren la acel moment.
Recurentul - reclamant arată că . făcut-o cu acordul lui M. R. deoarece, în lipsa acesteia, apa pluvială se scurge pe terenul care este mai jos.
Recurentul – reclamant precizează că terenul a fost luat abuziv de către M. R., fără a avea acte și solicită admiterea recursului și omologarea raportului de expertiză întocmit de inginer I. C..
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și următoarele din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
În motivarea recursului declarat de către intervenientul M. R., se critică greșita aplicare a dispozițiilor art. 610 din Vechiul Cod Civil (art. 612 din Noul Cod Civil) și, după ce se face istoricul cauzei, se susține că instanța de apel a reținut greșit că recurentul nu s-ar fi opus la ridicarea construcției. Sub acest aspect recurentul arată că instanța ar fi trebuit să constate doar că respectiva construcție este nelegală și să dispună demolarea ei deoarece nu este autorizată.
Ambele recursuri au fost declarate în termen și au fost legal timbrate.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recurentul reclamant critică decizia din apel și implicit sentința primei instanțe din perspectiva faptului că ar fi fost obligat în mod greșit să ridice . care a făcut cu acordul lui M. R..
Curtea constată că argumentul avut în vedere de către instanțele de fond pentru a stabili obligația menționată anterior în sarcina apelantului a fost acela că . terenul intervenientului și că, în lipsa unei convenții, solicitarea acestuia din urmă de obligare la ridicarea aleii de beton nu putea primi altă soluție decât cu încălcarea dreptului de proprietate fără nici o justificare legală, ceea ce nu putea fi primit.
Nemulțumirile reclamantului cu privire la faptul că instanțele de fond au optat pentru concluziile raportului de expertiză întocmit de inginer G. O. G. și nu pentru concluziile raportului de expertiză întocmit de către inginer I. C. sunt aspecte de temeinicie și nu de legalitate, astfel că nu pot fi cercetate în cadrul motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Oricum, instanța de apel și-a motivat opțiunea pentru expertiza întocmită de către inginer I. C..
În ceea ce privește recursul declarat de către M. R., Curtea constată, în primul rând, că poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece se pune problema unei greșite aplicări a dispozițiilor art. 610 Cod civil și, în al doilea rând, că obligația de ridicare a saivanului nu poate fi analizată din perspectiva altor dispoziții legale decât a acelora indicate de către parte și avute în vedere de către instanțele de fond. În această din urmă privință, Curtea învederează faptul că ridicarea saivanului nu poate fi dispusă pentru motivul nou reprezentat de lipsa autorizației de construire reglementată de Legea nr. 50/1991.
Raportat strict la dispozițiile art. 610 cod civil, Curtea, la fel ca Tribunalul, consideră că acordul proprietarului imobilului învecinat de înălțare a unei construcții pe linia de hotar, fără respectarea distanțelor prevăzute de regulamentele sau obiceiurile locului, este suficient pentru a împiedica demolarea construcției la solicitarea celui care a fost anterior de acord cu amplasamentul construcției și care nu aduce argumente din care să rezulte că s-a aflat în eroare la momentul la care a fost de acord cu ridicarea construcției ori că respectiva construcție îi produce prejudicii.
Există o diferența de regim juridic între . saivan chiar dacă se reține că la momentul edificării acestor lucrări a existat acordul proprietarului imobilului învecinat. Este vorba de faptul că prima dintre lucrări a fost ridicată pe un teren care nu aparține celui care a edificat-o pe când cea de a doua a fost ridicată pe terenul proprietatea celui care a edificat-o. Această diferență justifică soluția diferită a instanțelor de fond în privința obligației de ridicare (demolare) a saivanului, respectiv în privința obligației de ridicare (demolare) a aleii.
Având în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac, Curtea nu va analiza criticile recurenților care se referă exclusiv la modul în care a fost interpretat probatoriul și care nu pot fi circumscrise vreunuia dintre cazurile de modificare sau casare reglementate în art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru toate cele arătate anterior, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Curtea va respinge cererea recurentului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată deoarece recurentul intervenient nu a căzut în pretenții în calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de recurentul reclamant A. T. și de recurentul intervenient M. R. împotriva deciziei civile nr. 260A/25.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. F..
Respinge cerere recurentului – reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./10.11.2014
| ← Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 234/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 832/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
