Legea 10/2001. Decizia nr. 832/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 832/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 37239/3/2007*
Dosar nr._
(379/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.832
Ședința publică de la 19 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr. 1923 din 24.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. A. I., B. A. G. și cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. G., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți B. A. I., B. A. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 19.05.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul –pârât M. București prin P. G. și intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și P. G. al Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin registratura instanței, a unei întâmpinări formulate de intimații-reclamanți B. A. I., B. A. G., la data de 06.03.2014 care a fost comunicată recurentului-pârât.
Apărătorul intimaților-reclamanți arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată .
În ceea ce privește primul motiv de recurs apreciază că este inadmisibil, având în vedere că, în raport de soluționarea căii de atac a recursului și a condițiilor de rejudecare stabilite prin dispozițiile art.315 din Codul de procedură civilă, orice motiv de recurs prin care se solicită rejudecarea restituirii în natură a suprafeței de 357,29 mp și atribuirea în compensare a suprafeței de 233,33 mp devine inadmisibilă câtă vreme au fost deja soluționate.
Menționează că instanța de recurs nu este învestită cu analiza pe fond a considerentelor sau criteriilor tehnice care au determinat atribuirea terenului, limitele învestirii instanței se opresc la faptul că nu s-au solicitat două adrese, abrogarea compensării prin Legea nr.165/2013, lipsa unei expertize și prematuritatea acțiunii.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că, la dosarul cauzei, se află situația juridică a imobilului, istoricul de rol fiscal, acte de autoritate care atestă deținerea, amplasamentul și întinderea dreptului de proprietate preluate în baza Decretului nr.92/1950; pe de altă parte recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nu există nici o critică în prezentul recurs cu privire la constatările tehnice.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, arată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 24.10.2012, iar Legea nr.165/2013 a intrat în vigoare la 17.05.2013; în al doilea rând la data redactării recursului era în vigoare Legea nr.368 din 18.12.2013 prin care s-a modificat Legea nr.165/2013 și s-a reintrodus compensarea cu alte bunuri sau servicii.
Apreciază că nici o lege viitoare nu poate modifica sau stinge raporturi de drept stabilite irevocabil prin hotărâri judecătorești care nu mai sunt susceptibile de exercitarea vreunei căi de atac ordinare. În mod separat de faptul că Legea nr.165/2013 nu a modificat art.315 din codul de procedură civilă pentru ca instanțele să poată ignora problemele de drept dezlegate în primul ciclu procesual, decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel București în primul ciclu procesual a stabilit în mod irevocabil legea aplicabilă și drepturile cuvenite intimaților-reclamanți.
Concluzionând, arată că Decizia nr.88/2014 pronunțată de Curtea Constituțională reprezintă o completare a unei practici instituite de Înalta Curte de Casație și Justiție la apariția Legii nr.247/2005 și soluționată prin decizia civilă nr.52/2007.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 29.10.2007, sub nr._/_, reclamanții B. A. I. și B. A. G. au chemat în judecată pe pârâții P. G. al Municipiului București și M. București, prin P. G., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care: în condițiile Deciziei nr. XX/2007 pronunțata de ICCJ și a dispozițiile art.25 și 26 raportat la art.2 alin.1 lit.a) și 10 alin.1 și 3 din Legea nr.10/2001, să se dispună restituirea în natura a terenului în suprafața de 385,70 mp., situat în București, ..31-33, Sector 1, având vecini la N - blocul 3, la S - blocul 4, la E - . la V-proprietatea Municipiului București; în condițiile dispozițiile art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001, pentru diferența de teren în suprafața de 110,30 mp., imposibil de restituit în natura, să se dispună compensarea cu terenul în suprafața de 110,30 mp. situat la limita VESTICA a terenului în suprafața de 385,70 mp. aflat în proprietatea Municipiului București; în condițiile dispozițiile art.10 alin.10 și 32 în Legea nr.10/2001, obligarea paraților sa acorde un alt imobil prin compensare pentru construcția demolată; în condițiile art. 580 ind. 3 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la art.483 și următoarele C.civil și O.U.G. nr.9/2001, sa fie obligați pârâții la plata sumei de 180.000 EURO, cu titlu de daune interese, reprezentând dobânda legala pentru anii 2006 și 2007, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 26.02.2008 (fila 93 dosar), reclamanții au arătat că evaluează pretențiile aferente petitului 4 al cererii la suma de 657.000 RON, sumă ulterior precizată ca fiind 669.600 RON (fila 105).
La 17.06.2008 (fila 288), reclamanții au formulat o nouă cerere precizatoare, ce vizează petitele 1 și 2 ale acțiunii inițiale, solicitând restituirea în natură a terenului de 329,67 m.p., situat în .. 31 - 33, sector 1 iar, pentru restul de teren până la 496 mp., să se dispună compensarea unei suprafețe de 166,33 mp. din terenul proprietatea Municipiului, situat la limita vestică a terenului liber de 329,67 mp.
La 11.05.2010 (fila 66 din voI. II), reclamanții au depus cerere precizatoare și modificatoare, prin care au chemat în judecată și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând restituirea în natură a terenului liber, situat în ..31 - 33, sector 1, să se atribuie prin compensare valorică imobilele din București, .-20, sector 4 sau .-4 sector 1, în schimbul imobilului preluat abuziv și imposibil de restituit în natură; în subsidiar, în condițiile art.480 - 481 cod civil și art.1 din Primul Protocol, rap. la Decizia nr. 33/2008, să fie obligați pârâții la plata sumei de 1.969.600 euro, despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură sau pentru care nu se poate dispune compensarea, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 600/29.03.2011 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiune a precizată și completată formulată de reclamanți și a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a suprafeței de 357,29 mp. teren, situată la adresa din București, ..31 - 33, identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul B. C., expertiză care face parte integrantă din prezenta sentință; a atribuit reclamanților în compensare, pentru terenul de 138,71 mp. și construcția demolată, imposibil de restituit, suprafața de 233,33 mp., situată în București, . - 4 și identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul B. C., expertiză care face parte integrantă din prezenta sentință; a respins în rest acțiunea precizată și completată, ca neîntemeiată și a obligat pârâții P. G. și M. București, prin P. G., la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 2.100 lei.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanții B. A. I. și B. A. G. cât și pârâții M. București, prin P. G. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cereri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
În esență, reclamanții au criticat hotărârea instanței pentru neacordarea prin compensare a unor bunuri la valoarea imobilului teren și construcție astfel cum a fost stabilită prin expertiză.
S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a susținut în esență că nu are calitate procesuală pasivă în raport de dispozițiile art. l din Legea nr.10/2001, conform cărora măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri se acordă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată, și nu de către Ministerul Finanțelor Publice, neexistând nici un text de lege care să stabilească în sarcina acestuia o astfel de obligație. A susținut, de asemenea, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor art.20 alin.5 din Legea nr.10/2001
La termenul din 6.10.2011, Curtea a calificat căile de atac exercitate în cauză ca fiind recursuri și a pus în discuția părților excepția nulității recursului declarat de pârâtul M. București prin P. G., având în vedere că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul prevăzut de lege.
Prin Decizia civilă nr.1189/08.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie în dosarul nr._ (2045/2011), a fost admis recursul declarat de recurenții - reclamanți B. A. I. și B. A. G. și recursul declarat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr.600 din 29.03.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. G. al Municipiului București. Curtea a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la același Tribunal. Totodată, a constatat nul recursul declarat de re curentul pârât M. București prin P. G..
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V- a Civilă, la data de 29.02.2012, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.1932/24.10.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea, formulată de reclamanții B. A. I. și B. A. G. pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis, în parte, acțiunea promovată de reclamanții B. A. I. și B. A. G., împotriva pârâților M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a suprafeței de 357,29 mp. teren, situată în București, .. 31-33, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert B. C., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și atribuirea către reclamanți, în compensare pentru terenul în suprafață de 138,71 m.p. și construcție demolată, imposibil de restituit în natură, a suprafeței de 233,33 m.p., situată în București, .-4, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B. C., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și a suprafeței de 453,97 mp., situată în București, .-20, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B. C., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, pe cale de consecință, a respins capătul subsidiar de cerere, privind acordarea de despăgubiri, cu obligarea pârâților M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București la 3.100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a statua astfel, instanța de fond a reținut, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, că pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care reglementează condițiile în care persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești, și cum reclamanții au uzat de procedura reglementată de Legea nr.10/2001, acesta nu poate beneficia de despăgubiri în alte condiții și pe alte temeiuri de drept decât cele prevăzute de legea specială, respectiv în condițiile și procedura prevăzute de Legea nr.10/2001.
De altfel, acest aspect a fost dezlegat irevocabil prin decizia de casare, dar mai mult a fost tranșat și de Înalta curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.27/2011 dată în recurs în interesul legii, prin care a statuat în sensul că, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001, republicată, prin care se solicita obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuala pasivă.
Conform art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite.
Potrivit art.1 alin.3 „măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
Tot, astfel, potrivit disp.art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001 în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
Rezultă, așadar, că raportul juridic prevăzut de dispozițiile legale mai sus enunțate se naște prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care a transmis notificarea si entitate a juridică care, conform legii speciale, a soluționat notificarea sau avea obligația să o soluționeze.
In plan procesual civil acest raport juridic stabilit de lege conferă calitate procesuală activă persoanei îndreptățite care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entității juridice care, potrivit legii, a soluționat notificarea sau care avea obligația de a o soluționa, în speță M. București, iar nu S. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând cererea, prin prisma probatoriului administrat, în raport de dispozițiile legale aplicabile, și ținând seama de cadrul procesual stabilit prin decizia de casare, Tribunalul a constatat că prin notificarea nr.1903/9.08.2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în ..31-33 (fostă .), Sector 1, compus teren de 496 m.p. și, pentru situația în care restituirea integrală a terenului nu ar mai fi posibilă, compensarea diferenței cu un alt teren, iar, pentru construcția demolată ca urmare a exproprierii, efectuată fără plată, să se dispună plata unor despăgubiri.
Reclamanții și-au justificat calitatea de persoane îndreptățite, prin trimitere la titlul de proprietate al autorului lor, C. H G., și prin afirmarea preluării abuzive de către stat a imobilului proprietatea autorului lor, în baza Decretului nr.92/1950.
Întrucât entitatea deținătoare nu s-a conformat obligației impuse de art.25 și art.26 din Legea nr.10/2001, de a emite dispoziția motivată în termen de 60 de zile de la depunerea înscrisurilor doveditoare, reclamanții s-au adresat instanței, fiind astfel pronunțată de Judecătoria Sector 5 Sentința civilă nr.5936/2005 în sensul obligării Primăriei Municipiului București la emiterea dispoziției motivate asupra notificării nr.1903.
Cum nici până la data pronunțării prezentei hotărâri, PMB nu s-a conformat dispozițiilor mai sus amintite și hotărârii judecătorești (definitivă și irevocabilă), prin care entitatea deținătoare a fost obligată la soluționarea notificării, refuzul acesteia se privește ca fiind nejustificat, astfel că, în raport de Decizia nr. XX/2007a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate rămâne necenzurat, instanța învestită fiind competentă să soluționeze pe fond acțiunea reclamanților.
Din analiza probei cu înscrisuri, rezultă că reclamanții își justifică calitatea de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor prevăzute de Legea nr.10/2001, în condițiile art. 3, 4 din acest act normativ, fiind moștenitorii fostului proprietar al imobilului, C. H G., aspect reținut irevocabil prin Decizia Civilă nr.19A/12.01.2009 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosar nr._/3/2007.
Rezultă, de asemenea, din probatoriul administrat, că imobilul pentru care se solicită restituirea în natură ori reparații prin echivalent, imobil aflat la adresa din ..31-33, fostă . și respectiv 9 (conform adresei nr._/ 4.03.2011 a PMB, se încadrează în prev. art. 2 lit. a din Legea nr.10/2001 republicată., fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 (potrivit adresei PMB nr._/2257/ 27.02.2006).
Analiza înscrisurilor depuse de reclamanții notificatori în dosarul administrativ, înscrisuri depuse de reclamanți și în prezentul dosar, relevă că aceștia au îndeplinit întocmai obligația impusă de art.23 din Legea nr.10/2001 republicată, făcând dovada dreptului de proprietate invocat și a calității de persoane îndreptățite încă din procedura administrativă.
Rapoartele de expertiză în domeniul construcțiilor și în domeniul topografic, întocmite de expert tehnic judiciar G. C. și expert tehnic judiciar B. C., completate, în primul ciclu procesual, potrivit obiectivelor încuviințate de instanță în raport de precizările și modificările acțiunii în privința cererilor de compensare cu alte terenuri și a acordării despăgubirilor, și în rejudecare, potrivit deciziei de casare, relevă, pe de o parte, faptul că terenul poate fi restituit în natură doar parțial, în limita a 357, 29 m.p. și că imobilul - construcție nu poate fi restituit în natură fiind demolat, iar pe de altă parte că există terenuri în vecinătatea proprietății reclamanților care pot fi acordate reclamanților prin compensare pentru diferența de teren, până la suprafața de 496 m.p., și pentru construcția demolată, ambele imposibil de restituit în natură.
În raport de dispozițiile art.1, 7, 9 și 10 din Legea nr.10/2001, instanța a reținut că regula în materia reglementată de acest act normativ este restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul legii, în măsura în care această soluție este posibilă.
Potrivit Actului de vânzare încheiat la 14.11.1921 (titlu de proprietate al autorului reclamanților, înscris în cartea funciară) terenul naționalizat de la autorul reclamanților avea o suprafață de 496 mp. Aceeași suprafață a fost menționată de reclamanți în notificarea nr.1903/2001, dar și în petitul acțiunii inițiale.
Deși reclamanții au arătat, prin cererile precizatoare, că terenul a fost ulterior înscris în evidențele cadastrale din anul 1986 ca proprietate de stat, cu suprafața de 870 mp., din care 245 mp. construcții (așa cum rezultă din adresa PMB nr._/2257/27.02.2006), s-a avut în vedere doar suprafața de 496 mp., rezultată din titlul de proprietate al autorului reclamanților. De altfel, acest aspect nu a fost contestat de reclamanți în căile de atac exercitate în primul ciclu procesual, dezlegarea lui intrând, astfel, în puterea lucrului judecat.
Expertiza topografică, efectuată de expertul B., relevă, pe de o parte, că suprafața liberă și care poate fi, în consecință, restituită este de 357,29 mp. și că traversarea acestui teren de rețele electrice nu constituie un impediment la restituirea în natură, respectivele rețele putând fi deviate, iar diferența de 138,71 mp. teren este imposibil de restituit, fiind ocupată de trotuare, zona de protecție a blocului din vecinătate, construcții etc.
Văzând dispozițiile art.10 alin.10 și 11 alin.8 din Legea nr.10/2001 precum și concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, instanța a apreciat că, pentru restul de teren în suprafață de 138,71 mp. ca și pentru construcțiile demolate, imposibil de restituit, așa cum s-a arătat mai sus, poate fi dispusă compensarea cu terenul de 233,33 m.p., situată la adresa din .-4 și suprafața de 453,97 mp. situată în .-20, terenuri care nu fac obiectul vreunei notificări și care sunt învecinate terenului a cărui restituire în natură este posibilă și terenului restituit reclamanților, în natură, într-o altă cauză.
Instanța a arătat că, în această modalitate, se oferă posibilitatea unei reparații integrale, valoarea celor două terenuri acordate în compensare fiind egală cu valoarea terenului în suprafață de 138,71 mp. și a construcției, imposibil de restituit în natură precum și faptul că măsura reparației prin compensare cu alte bunuri este prevăzută de lege, că a fost solicitată de reclamanți prin chiar notificarea din 2001, existând așadar acordul acestora în sensul acceptării acestei forme de reparație prin echivalent, că este posibilă așa cum s-a arătat mai sus, dar și faptul că acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent prin compensare cu alte bunuri, prevăzută de lege și posibilă, așa cum s-a arătat mai sus, primează, conform art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001, acordării de măsuri prin plata de despăgubiri.
Prin recursul formulat și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă pârâtul M. București prin P. G. a susținut că hotărârea mai sus menționată este consecința aplicării greșite a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 care prevăd că singura măsură reparatorie în compensare care se acordă este compensarea prin puncte în procedura prevăzută în Cap. III din Legea nr.165/2013. Instanța de judecată a omis a pune în discuția părților necesitatea efectuării unui raport de expertiză, însă cu toate acestea, dispune prin alin.5 al dispozitivului cu privire la o restituire directă deși situația juridică a bunului nu era lămurită.
În cadrul motivelor de recurs a fost invocată excepția de prematuritate a cereri față de dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 care introduce noi termene în procedura administrativă, astfel că Primăria Municipiului București are la dispoziție în termen de 36 de luni pentru soluționarea notificării.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs evocate, precum și în condițiile prevăzute de art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Așa cum în mod corect a arătat și instanța de fond, prin decizia de casare cu nr.1189/06.10.2011, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a trimis cauza pentru rejudecarea fondului în vederea reanalizării pretențiilor reclamanților prin raportare la principiul restituirii integrale, în natură sau prin echivalent, a imobilului preluat abuziv urmând ca tribunalul să se pronunțe asupra măsurii compensării pe care au solicitat-o reclamanții dar și asupra oportunității acordării altor măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr.247/2005 – Titlul VII.
Curtea observă că instanța de trimitere a dat eficiență deplină dispozițiilor art.315 din Codul de procedură civilă și, prin raportare la cadrul procesual stabilit prin cererile părților și, respectiv, decizia de casare, a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.25 – 26 și ale art.3 din Legea nr.10/2001.
Pentru a examina calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, prima instanță a avut în vedere situația juridică a imobilului din litigiu, confirmată prin înscrisurile eliberate de Direcția de Evidență a Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București, istoricul de rol fiscal eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 și suprapunerea pe plan eliberată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară a Municipiului București, și a statuat corect asupra deținerii, amplasamentului și întinderii dreptului de proprietate al autorului reclamanților relativ la imobilul preluat abuziv în baza Decretului nr.92/1950.
Instanța de fond a analizat și situația juridică a terenului atribuit în compensare pe seama înscrisurilor și a probelor cu expertiză administrate atât în primul ciclu procesual cât și cu ocazia rejudecării fondului și, în acest context, a statuat că terenul acordat în compensare este liber și are o valoare egală cu cea a bunului preluat de stat de la autorul reclamanților.
În plus, Curtea arată că recurentul – pârât a lipsit pe parcursul judecării cauzei în fond; nu și-a exprimat poziția procesuală cu referire la concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, deși a avut posibilitatea ca, în condițiile art.82 din Codul de procedură civilă să arate instanței, în scris, opinia sa.
În privința celui de al doilea motiv de recurs, Curtea arată că sentința care formează obiectul prezentului recurs a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 (17.05.2013); mai mult, prin decizia nr.88/2014 Curtea Constituțională a statuat asupra dispozițiilor art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 în sensul că acestea sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare și excepția prematurității cererii reclamanților, față de . dispozițiilor Legii nr.165/2013, este nefondată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva sentinței civile nr.1923 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți B. A. I. și B. A. G. și cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red. D.M.
Tehnored.C.S.
Ex.2/04.06.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – N.M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1631/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1183/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
