Anulare act. Decizia nr. 1468/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1468/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 35353/300/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1468R
Ședința publică de la 9 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. I. împotriva deciziei civile nr. 609/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Ș. F., având ca obiect: anulare act, caducitate testament, acțiune în constatare, alte cereri.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 6.10.2014 și apoi la 9.10.2014
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 27.09.2011, completată ulterior, reclamantul G. I., prin mandatar E. V., în contradictoriu cu pârâtul Ș. F., a solicitat constatarea caducității testamentului autentificat la data de 13.04.1995 prin care pârâtul a fost desemnat legatar universal; constatarea nulității absolute a acestuia; constatarea lipsei calității de moștenitor a pârâtului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
P. cerere reconvențională, pârâtul a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 23/25.05.2001 eliberat de B.N.P. M. R. în dosarul notarial nr. 27/2001 și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
P. sentința civilă nr._/27.06.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului; a admis în parte cererea completată și precizată formulată de reclamantul pârât G. I., prin mandatar E. V., în contradictoriu cu pârâtul reclamant Ș. F.; a anulat ca insuficient timbrat capătul de cerere din cererea principală prin care se solicită constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr._/13.04.1995 de notar I. Sapsa din cadrul notariatului de Stat Local al Sectorului 3 București; a admis cererea reconvențională precizată formulată de pârâtul reclamant Ș. F. în contradictoriu cu reclamantul pârât G. I.; a constatat caducitatea testamentului doamnei G. C. autentificat sub nr._/13.04.1995 de N. I. Sapsa din cadrul Notariatului de Stat Local al Sectorului 3 București; a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 23/15.05.2001 emis de BNP M. R. de pe urma defunctei G. C.; a constatat că atât reclamantul pârât G. I. cât și pârâtul reclamant Ș. F. sunt străini de succesiunea acesteia prin neacceptarea în termenul legal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că mama reclamantului G. C., a donat fiului reclamantului, G. R.-E., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 23, sector 2, rezervându-și dreptul de uzufruct viager, prin contractele de donație autentificate sub nr. 7159/25.02.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București și nr. 6216/14.03.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 București. Donatarul G. R.-E. a înstrăinat dreptul numitului B. V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 28.286/16.11.1994.
Instanța a reținut că, ulterior, G. C. a întocmit testamentul autentificat sub nr._/13.04.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București prin care a lăsat pârâtului reclamant Ș. F. toate bunurile sale mobile și imobile ce se vor afla în patrimoniul său la data decesului, instituindu-l pe acesta legatar universal conform art. 888 Cod civ. Pârâtul-reclamant Ș. F. nu a acceptat succesiunea numitei G. C. înăuntrul termenului legal, nefăcând dovada în acest sens.
Instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 2949/18.02.1998 pronunțată în dosarul nr. 1752/1998, Judecătoria Sectorului 2 București a admis acțiunea formulată de Ștefanescu F. și Ș. A. în contradictoriu cu G. C. și a constatat valabilitatea convenției încheiată între părți asupra imobilului din București, .. 23, sector 2, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare iar pârâta G. C. a renunțat la apel, astfel că hotărârea nu a fost motivată potrivit prevederilor legale în vigoare la data respectivă.
Instanța a constatat că, deși G. C. a formulat cerere de revocare a donației și cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de donatar pentru încălcarea dreptului său de uzufruct viager, acestea fiind conexate în stadiul rejudecării după casarea cu trimitere la Judecătoria Sector 2 București, reclamanta a decedat pe timpul judecății, respectiv la data de 10.01.1999, astfel cum rezultă din considerentele decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din 11.03.1999, Judecătoria Sector 2 București a luat act de renunțarea reclamantului la cele două acțiuni ca urmare a constatării că pârâtul G. R.-E. este unicul moștenitor al reclamantei defuncte G. C., astfel cum rezultă tot din considerentele deciziei civile nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă. Recursul formulat de Ș. F. împotriva acestei încheieri de renunțare la judecată a fost admis cu opinie majoritară prin decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, motivat de faptul că renunțarea s-a făcut fără a fi indicați toți moștenitorii și de către avocat fără ca acesta să aibă o procură specială. De asemenea, s-a reținut faptul că Ș. F. are calitate procesuală activă în calitate de succesor în drepturi al defunctei, respectiv legatar cu titlu universal, pe fondul cauzei urmând a se stabili dacă mai există și alți moștenitori îndreptățiți.
Judecătoria a reținut că, la acest moment, cererile formulate de defunctă, de revocare a donației și de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de donatar, se află pe rolul instanței de judecată – dosar nr._ .
Instanța a reținut că, între timp, reclamantul pârât G. I., prin mandatar cu procură specială, a dezbătut succesiunea mamei sale la notar, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 23/15.05.2001 de BNP M. R. prin care s-a stabilit faptul că acesta este unicul moștenitor legal care a acceptat tacit succesiunea, nefiind renunțători la succesiune, iar masa succesorală este compusă din cota de 5/8 din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci, notarul stabilind că reclamantul a acceptat succesiunea în termenul legal exclusiv în baza declarației mandatarului acestuia, fără ca la dosarul succesoral să existe vreo dovadă a acceptării exprese ori tacite a succesiunii de către reclamant înăuntrul termenului legal.
Instanța a reținut că reclamantul pârât, conform propriilor afirmații din cuprinsul procurii speciale dată în scopul dezbaterii succesiunii a aflat de decesul mamei sale la 15.11.2000, adică la aproape 2 ani de la data morții acesteia - 10.01.1999. P. urmare, reiese cu claritate că, până la 15.11.2000, reclamantul pârât nu a făcut acte de acceptare, expresă sau tacită, a succesiunii defunctului. Deși reclamantul pârât susține că a plătit sumele datorate pentru concesiunea și întreținerea locurilor de veci moștenite, acesta nu face dovada potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin.1 teza finală Cod proc.civilă, iar dacă ar fi plătit pentru întreținerea locului de veci, aceasta s-ar fi putut întâmpla numai după data la care acesta susține că a aflat de deces, respectiv după 5.11.2000, deci la aproape 2 ani de la deces.
Instanța a considerat că, prin neacceptarea expresă sau tacită a succesiunii defunctei înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin.1 C.civ., legatul universal a devenit caduc potrivit art. 928 Cod civ. coroborat cu art. 686 C.civ., iar pârâtul reclamant a devenit străin de succesiune prin neacceptare.
Instanța a reținut că, în speță, certificatul a fost emis în favoarea reclamantului pârât fără ca notarul public să facă verificări la Camera Notarilor Publici privind existența unui testament autentificat lăsat de defunctă, această minimă diligență impunând respectarea dispozițiilor art. 75 alin.1 și 2 din Legea nr. 36/1995 privind obligativitatea citării legatarului în cadrul dezbaterii succesorale notariale.
P. decizia civilă nr. 609A/11.06.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea caducității testamentului nr._/13.04.1995 autentificat de notar public I. S., a constatat că reclamantul-pârât G. I. este străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul legal și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că împrejurările invocate de apelantul reclamant –părăsirea țării în anul 1971 și neaducerea la cunoștința sa a decesului mamei sale - nu constituie motive de suspendare a cursului prescripției, în condițiile în care decesul a intervenit în anul 1999, dată la care faptul că o persoană a emigrat anterior anului 1989 nu producea consecințe juridice de nicio natură, iar apelantului în calitate de fiu al persoanei decedate, îi obligația morală de a se interesa de soarta acesteia. Pe cale de consecință, fiind făcută dovada că reclamantul nu a acceptat succesiunea în termenul legal, că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, în mod corect prima instanță a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 23 emis la 15.01.2001 de notarul public M. R., în baza temeiului juridic reținut corect art. 88 din Legea nr. 136/1995.
Tribunalul a considerat că susținerile apelantului relative la calitatea sa de moștenitor sezinar, sunt reale, însă sezina are efecte doar cu privire la deținerea în fapt a bunurilor ce fac obiectul moștenirii fără a avea vreo influență asupra situației juridice de acceptare a acesteia în termenul legal. P. urmare, până la această dată pot interveni diverse schimbări – vânzări, cumpărări, donații, pieirea unor bunuri – care să determine mărirea sau micșorarea patrimoniului testatorului, fără ca acestea să modifice, însă vocația legatarului la întreaga succesiune în componența ei concretă de la data decesului testatorului, astfel că susținerile apelantului din motivele de apel în sensul că din succesiune nu a mai rămas nimic, toate bunurile existente în patrimoniul defunctei sunt nerelevate cu privire la calitatea pârâtului Ș. F. de legatar universal.
În ceea ce privește acceptarea succesiunii de către legatarul Ș. F., tribunalul a constatat în baza probelor administrate în apel, că acesta a făcut dovada acceptării tacite în condițiile art. 689 alin. 2 Cod civil. Martora P. S. L., audiată în apel a declarat că după decesul defunctei legatarul universal a ocupat imobilul ce a constituit proprietatea acesteia, a efectuat renovări și a achitat taxele și impozitele, acte ce implică în mod neechivoc intenția de a accepta succesiunea defunctei ce a instituit legatul. P. urmare, și sub acest aspect urmează a fi schimbată sentința atacată în sensul că se va constata că, doar reclamantul-pârât G. I. este străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul legal.
Tribunalul a considerat că susținerile apelantului reclamant în sensul că prin decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a făcut dovada calității de moștenitor, nu pot fi primite în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu o cerere în dezbaterea succesiunii și a stabilirii calității de moștenitor, statuările instanței în acel litigiu fiind relative doar la părțile ce pot continua un litigiu, respectiv pot renunța la judecarea unuia, în condițiile în care partea decedase anterior finalizării sale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G. I. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 din Codul de procedură civilă, să se constate caducitatea testamentului autentificat la data de 13.04.1995 prin care S. F. care a fost desemnat legatar universal, să se constate lipsa calității de moștenitor testamentar al intimatului Ș. F.. Totodată a solicitat respingerea cererii reconvenționale depusă de Ș. F., prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor a recurentului reclamant G. loan. Alternativ, recurentul reclamant a mai solicitat casarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă, astfel, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a acțiunii așa cum a fost precizată, fiind necesară administrarea de probe noi, pentru a se asigura o judecată unitară.
Recurentul reclamant a arătat că, în susținerea cererii sale, invocă excepția lipsei calității de moștenitor acceptant al succesiunii mamei sale conform art. 700 cod. Civ.
Cu privire la solicitarea de respingere a cererii reconvenționale formulată de intimatul-pârât Ș. F., recurentul reclamant a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al apelantului Ș. F., întrucât cererea reconvențională așa cum a fost formulată este o petiție în ereditate; excepția tardivității și a lipsei de interes a introducerii cererii de anulare a certificatului de moștenitor.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că atât instanța de fond cât și instanța de apel, au judecat cauza nesocotind întregul material probator administrat în cauză și făcând totodată o greșită aplicare a legii, atât cu privire la exercitarea dreptului de opțiune succesorală a lui Ș. F. care a renunțat în mod tacit la moștenirea mamei sale așa cum rezultă din probe, cât și a lipsei lui de interes ca urmare a acestei renunțări, situație din care decurge ineficiența acțiunii sale în a cere constatarea nulității absolute a certificatului său de moștenitor după propria mamă.
Recurentul reclamant a arătat că, prin judecarea greșită a cauzei, nu numai că nu i s-a judecat cererea în mod corect, instanța de apel dând chiar mai mult decât s-a cerut statuând calitatea de moștenitor acceptant al mamei sale, în persoana lui Ș. F., recunoscându-i acestuia fără temei, un drept inexistent în fapt, conform probelor și actelor aflate la dosar.
Recurentul reclamant a arătat că, în privința cererii reconvenționale formulate de Ș. F. împotriva recurentului reclamant, instanța a dat mai mult decât s-a cerut, pronunțându-se pe ceea ce nu s-a cerut. Ș. F., a solicitat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor iar instanța s-a pronunțat asupra calității reclamantului de moștenitor.
Recurentul reclamant a considerat că Ș. F. nu a acceptat succesiunea înăuntrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 700 alin. 1 C.civ., pe cale de consecință, legatul a devenit caduc potrivit art. 928 Cod. Civ. coroborat cu art. 686 C. civ, intimatul-pârât devenind străin de succesiune prin neacceptare. Dreptul de a accepta succesiunea se naște la data decesului celui ce Iasă moștenirea; acest drept revine tuturor persoanelor chemate la succesiune în temeiul legii sau prin testament (art. 650 C.civ.) Legatarul are însă drept de opțiune succesorală. Codul civil reglementează principiul conform căruia nimeni nu este obligat să accepte o moștenire care i se cuvine. Simpla existență a unui testament nu îi conferă lui S. F. calitatea de moștenitor.
Recurentul reclamant a arătat că pârâtul nu a făcut nici măcar un simplu act de acceptare tacită a succesiunii, cu atât mai puțin nu a procedat la citarea recurentului reclamant în străinătate, care avea calitatea de rezervatar pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la atribuirea rezervei. Această operațiune era obligatorie.
Recurentul reclamant a considerat că S. F. nu putea să accepte succesiunea prin faptul că si-a plătit impozitul la propria casă, și că locuia în imobilul asupra căruia obținuse titlu de proprietate cu un an înainte de decesul mamei sale; în concluzie, nu se poate vorbi de posesia imobilului și plata impozitelor aferente după decesul mamei recurentului, ca o acceptare tacită a succesiunii. Înmormântarea defunctei nu poate constitui acte de acceptare a succesiunii, precum și actele de conservare și administrare provizorii, dacă cel ce le-a făcut nu a luat titlu sau calitate de erede. Din masa succesorală la momentul decesului mamei recurentului reclamant, G. Constanta, făcea parte doar locul de veci situat în cimitirul C.. Acesta era singurul bun succesoral. S. F. nu s-a interesat de singurul bun succesoral, nefăcând nici un act juridic ori material prin care să rezulte că a acceptat succesiunea mamei recurentului, ca legatar testamentar, cu privire la singurul bun al succesiunii.
Recurentul reclamant a precizat că deși la modul general este acceptat că plata impozitelor valorează acte de acceptare tacită a moștenirii, există două argumente pentru care, în cazul de față, plata impozitului pentru imobilul casă teren din .. 23, realizată de către Ș. F. după decesul mamei recurentului reclamant, nu poate avea o asemenea semnificație, deoarece imobilul nu îi mai aparținea mamei, ci lui Ș. F. încă din timpul vieții mamei sale, prin hotărâre judecătorească în contradictoriu cu mama recurentului reclamant. Cel de-al doilea argument este dat de propriile afirmații ale lui Ștefanescu, care a menționat la interogatoriu, că nu a luat în stăpânire locurile de veci, deoarece a considerat că acestea aparțin familiei G.. Cu alte cuvinte, el s-a dezis de calitatea de moștenitor testamentar, acceptând că acest drept îl poate avea doar subsemnatul G. I.. Cu atât mai mult, Ștefanescu F. certifică calitatea sa de moștenitor prin faptul că folosește în fața instanței de recurs a Tribunalului București tocmai certificatul de moștenitor eliberat pe numele recurentului.
Recurentul reclamant a arătat că intimatul-pârât Ștefanescu F. nu a îndeplinit obligația de a face inventarul succesiunii și de a-l cita în calitate de moștenitor legal, rezervatar al mamei sale, deși îi cunoștea adresa din Anglia, venind cu o scrisoare a recurentului reclamant în apel, dar mințind că nu are plicul cu adresa recurentului.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de intimatul-pârât Ș. F., recurentul a invocat excepția prescripției dreptului material Ia acțiune al apelantului Ș. F., întrucât cererea lui este o petiție în ereditate; excepția tardivității.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Deși recurentul a invocat în cererea de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, acesta nu a dezvoltat critici care să se circumscrie acestor motive de recurs. Astfel, conform textelor legale indicate, casarea hotărârii se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și, respectiv, când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. În motivarea recursului, recurentul nu a invocat aspecte privind alcătuirea instanței sau referitoare la competența de soluționare a cauzei, situație în care respectivele motive de recurs nu sunt incidente în cauză.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din codul de procedură civilă este, de asemenea, neîntemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea recurată poate fi modificată dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Motivul de recurs invocat este incident atunci când, depășind limitele învestirii, instanța a încălcat principiul disponibilității și obligația sa de a se pronunța asupra cererilor deduse judecății și a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererile cu care a fost învestită. Recurentul reclamant a susținut în mod neîntemeiat că instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut stabilind calitatea pârâtului de moștenitor acceptant al mamei reclamantului. Calitatea părților de moștenitori ai defunctei G. C. a format obiectul dezbaterii în cadrul procesului deoarece, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat constatarea caducității testamentului și, pe cale de consecință, înlăturarea calității pârâtului de moștenitor testamentar, iar prin cererea reconvențională pârâtul reclamant a solicitat anularea certificatului de moștenitor al reclamantului, și, pe cale de consecință, înlăturarea calității acestuia de moștenitor legal al mamei sale. Astfel, contrar susținerilor recurentului reclamant, calitatea sa de moștenitor a fost contestată în cauză, solicitându-se nulitatea certificatului său de moștenitor. De asemenea, calitatea pârâtului de moștenitor a fost contestată de reclamant. În această situație, pronunțându-se cu privire la aspectele menționate, instanța nu a depășit limitele învestirii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă este neîntemeiat. Examinând decizia recurată, Curtea constată că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care tribunalul a pronunțat soluția. Împrejurarea că, în urma raționamentului juridic, tribunalul a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de parte, nu reprezintă o motivare contradictorie sau străină pricinii iar modul în care tribunalul a interpretat și aplicat prevederile legale incidente la speța dedusă judecății urmează a fi cercetat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Susținerile recurentului referitoare la greșita interpretare a probelor de către instanța de apel nu pot fi reținute întrucât acestea vizează netemeinicia deciziei, respectiv modul de interpretare a probelor, care este atributul exclusiv al instanțelor de fond. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate în situațiile limitativ prevăzute de lege astfel încât vor fi avute în vedere numai criticile privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale invocate de recurent, întrucât criticile vizând motivele de netemeinicie exced controlului de nelegalitate specific acestei căi de atac.
P. testamentul autentificat de Notariatul de stat al sectorului 3 București, prin încheierea nr. 19.643/13.04.1995, G. C. l-a instituit pe Ș. F. legatar universal.
P. sentința civilă nr. 2949/18 februarie 1998, Judecătoria sectorului 2 București a constatat valabilitatea convenției încheiate între G. C. și Ș. F. și Ș. A. asupra imobilului din București, .. 23 sectorul; 2, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare – cumpărare. G. C. a renunțat la dreptul de a formula apel.
Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 689 alin. 2 din Codul civil, reținând calitatea pârâtului de moștenitor testamentar al defunctei G. C.. Potrivit art. 689 C.civ. acceptarea poate fi sau expresă sau tacită; este tacită printre altele când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Susținerile recurentului reclamant în sensul că pârâtul nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil astfel încât nu are calitatea de moștenitor nu pot fi reținute. După decesul testatoarei moștenirea a fost acceptată tacit de pârât, care a preluat pur și simplu moștenirea, atât bunul imobil cât și bunurile mobile aflate în acesta. Chiar dacă s-ar considera că preluarea bunului imobil nu ar reprezenta un act neechivoc de acceptare, dată fiind obținerea hotărârii judecătorești de constatare a valabilității convenției de vânzare - cumpărare, preluarea tuturor bunurilor mobile ale defunctei are acest caracter, din acest fapt rezultând voința de a păstra calitatea de moștenitor.
Curtea constată că în mod corect a considerat tribunalul că în cauză nu se poate reține caducitatea legatului pentru motivele invocate de reclamant.
Astfel, caducitatea presupune o imposibilitate de executare, independentă de voința testatorului sau de faptele culpabile săvârșite de legatar și intervine în următoarele cazuri: predecesul legatarului, conform art. 924 din Codul civil, incapacitatea legatarului de a primi legatul, potrivit art. 928 din Codul civil, neîndeplinirea condiției suspensive, refuzul legatarului de a primi legatul, conform art. 928 din același cod, pieirea în întregime a bunului care alcătuiește obiectul legatului, art. 927 din codul civil, în cazul legatului cu titlu particular. Cum, în speță, nu este îndeplinită nici una dintre aceste situații, fără justificare recurentul a susținut că legatul ar fi caduc.
Derularea unui proces având ca obiect constatarea valabilității antecontractului de vânzare cumpărare în contradictoriu cu testatoarea nu reprezintă o cauză de caducitate a legatului. În cauză, legatul este universal, astfel încât, cum corect a reținut tribunalul, împrejurările care determină micșorarea sau mărirea patrimoniului testatorului nu reprezintă cauze de caducitate a legatului universal.
Susținerea recurentului referitoare la faptul că nu a fost anunțat de decesul mamei sale nu este relevantă în cauză. Astfel, G. C. a decedat la 10.01.1999 iar certificatul de moștenitor nr. 23 a fost eliberat recurentului reclamant de Biroul Notarului Public M. R. la data de 15.05.2001, la mai mult de 2 ani de la data decesului. Recurentul nu își poate invoca propria culpă în sensul că nu a păstrat legătura cu mama sa, situație în care nu a aflat de decesul acesteia decât la doi ani de la producerea acestuia.
Susținerile recurentului referitoare la incidența art. 928 din Codul civil privind refuzul legatarului de a primi legatul nu pot fi reținute. Astfel, în lipsa unei manifestări de voință neechivoce a legatarului în acest sens, nu poate fi reținută o renunțare a sa la drepturile rezultând din legat. Formularea unei acțiuni în contradictoriu cu testatoarea pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare reprezintă exercitarea unui drept rezultând din convenție astfel încât nu poate constitui un act neechivoc de renunțare la moștenire.
Recurentul reclamant a invocat excepția prescripției dreptului material Ia acțiune al pârâtului Ș. F., întrucât cererea formulată de acesta ar fi o petiție în ereditate. Aceste susțineri nu pot fi reținute. Astfel, petiția de ereditate este o acțiune reală, prin care o persoană ce se pretinde chemată la moștenire cere instanței de judecată recunoașterea titlului său de moștenitor sau legatar și obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor. Curtea constată că pârâtul contestă calitatea de moștenitor a reclamantului înscrisă în certificatul de moștenitor însă acțiunea în anularea certificatului de moștenitor se combină cu acțiunea în petiție de ereditate, dacă bunurile succesorale se afla în posesia moștenitorilor mentionați în certificat, ceea ce nu este cazul în speță.
Susținerile recurentului referitoare la lipsa calității procesuale active a pârâtului în cererea reconvențională și tardivitatea acestei cereri nu pot fi reținute întrucât acestea decurg din pretinsa lipsă a calității de moștenitor acceptant a acestuia, problemă rezolvată în sensul existenței acestei calități, conform celor arătate mai sus.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant G. I. împotriva deciziei civile nr. 609/11.06.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant G. I. împotriva deciziei civile nr. 609/11.06.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Ș. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC 2 ex 14.10.2014
Jud. apel M. L. R.
A. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1505/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 216/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
