Legea 10/2001. Decizia nr. 1703/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1703/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 6447/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1703R
Ședința publică de la 10 noiembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1379/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. R., având ca obiect: legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă reprezentată de avocat P. C. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul intimatei reclamante arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei reclamante depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurată, cu obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, reclamanta M. R. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului - teren si la acordarea de despăgubiri pentru imobilul - construcție ce a fost situat în București, . nr. 36, sector 3, ce fac obiectul notificării nr. 313/21.06.2001, să se dispună restituirea în natură a imobilului teren, iar în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură, să fie obligat pârâtul să emită o dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri pentru imobilul teren și construcție.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, a solicitat Primăriei Municipiului București, prin notificarea nr. 313/21.06.2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren și construcție în suprafață de 200 mp, situat în București, . nr. 36, sector 3, care a aparținut reclamantei și soțului său, M. D., conform actului de donație autentificat sub nr. 7269/26.06.1975 de fostul notariat al Sectorului 4 București, fiind preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 98/1989.
Potrivit art. 25 alin. l din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură."
Reclamanta a susținut că aceeași obligație îi revenea pârâtului și în ipoteza reglementată prin art. 24 alin. L din Legea 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, situație în care persoanei îndreptățite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Potrivit deciziei Î.C.C.J. nr. XX/19.03.2007, interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 din Legea 10/2001 este în sensul în care instanța judecătorească este competentă să soluționeze pe fond, atât în cazul în care constată nelegalitatea sau netemeinicia deciziei/dispoziției emise de unitatea deținătoare a imobilului, cât si în cazul când unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege, prin decizie, respectiv dispoziție motivată, putând dispune ea însăși, în mod direct, restituirea în natură a imobilului, respectiv acordarea de despăgubiri cu privire la pretențiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege.
Curtea Europeană a recunoscut libertatea statului român de a reglementa condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce i-au fost transferate înainte de ratificarea convenției, inclusiv sub aspectul alegerii modalității concrete, neimpunându-se vreo obligație în sensul restituirii bunurilor, însă în măsura în care se adoptă o anumită soluție de despăgubire a foștilor proprietari, aceasta trebuie transpusă de o manieră rezonabil de clară și coerentă pentru a permite, pe cât posibil, evitarea insecurității juridice și a incertitudinii fie legislativa, administrativă, ori judiciară pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluții.
Cum dispozițiile Legii 10/2001 privind modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspundă, sunt imperative și nu au caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor, reclamanta a solicitat să se constate că pârâtul a adoptat o conduită culpabilă prin care a afectat interesele sale și a lipsit-o de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, ale Protocolului nr. l al CEDO, Decizia Î.C.C.J. nr.20/19.03.2007.
În susținerea cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 1 din legea nr. 10/2001 și a timbrului judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, au fost depuse la dosar înscrisuri; s-a solicitat proba cu expertiză.
Pârâtul M. București prin Primar General nu a formulat întâmpinare, însă a transmis în copie actele din dosarul administrativ nr._ constituit în baza notificării formulate de reclamanta M. R..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1379/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta M. R. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL; s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile cap. III din Legea nr. 165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, fosta .. 36, sector 3, compus din teren în suprafață de 200 m.p. și construcții demolate în suprafață construită desfășurată de 117,90 m.p. (suprafață utilă 94,84 m.p.).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 21.06.2001, reclamanta M. R. a formulat notificarea nr._ prin intermediul executorului judecătoresc Casagranda-S. A. în baza Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, . nr. 36, sector 3, compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție.
Notificarea a fost înregistrată la Prefectura Municipiului București sub nr. 7619/2001, fiind transmisă ulterior Primăriei Municipiului București.
Deși avea obligația legală de a soluționa notificarea, prin emiterea unei decizii motivate, pârâtul M. București nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Având în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cu care instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, tribunalul urmează să analizeze fondul cererii de restituire formulată de reclamantă.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că este întemeiată cererea, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 7269/26.06.1975 de fostul Notariat de Stat al Sectorului IV București, reclamanta M. R. și soțul său, M. D., au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - construcție, compusă din 3 camere, vestibule, hol, bucătărie, cămară, wc și magazine, situată în București, .. 36, sector 4; terenul în suprafață de 200 mp a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Ulterior, imobilul a fost preluat de stat, iar construcția a fost demolată, în baza Decretului nr. 98/1989, figurând în anexa nr. 1 a decretului de expropriere, ce cuprinde tabelul proprietarilor imobilelor expropriate, la poziția 135/259 pe numele M. D. și M. R., cu teren în suprafață de 208 mp și construcție în suprafață desfășurată de 117,90 mp, din care suprafață utilă 94,84 mp, preluarea fiind abuzivă conform art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește calitatea reclamantei de succesoare a soțului său, coproprietar al imobilului, tribunalul reține că în urma decesului lui M. D. (02.04.1994) au rămas ca moștenitori reclamanta M. R., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de ¼ din masa succesorală, și copiii M. I., M. M. și B. A., fiecare cu cota de ¼ din masa succesorală, conform certificatului de moștenitor nr. 3113/18.01.1995 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 3 București.
În conformitate cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Sub acest aspect, tribunalul apreciază că reclamanta a justificat pe deplin atât calitatea sa de proprietar al imobilului, cât și calitatea de succesor în drepturi de pe urma fostului coproprietar, M. D..
Cu privire la întinderea dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că, în contractul de donație autentic a fost menționată suprafața de 200 mp teren, suprafață ce a fost identificată pe baza planului topografic și în nota de reconstituire nr._/16.01.2012 întocmită de Direcția Patrimoniu - Serviciul cadastru din Primăria Municipiului București.
Cât privește construcția, tribunalul a avut în vedere suprafața trecută în anexa decretului de expropriere, care corespunde mențiunilor din fișa tehnică a imobilului, respectiv o suprafața desfășurată a construcției de 117,90 mp, fiind astfel incidente în privința construcției dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr.10/2001,care instituie o prezumție relativă de proprietate în baza mențiunilor din actul de preluare.
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 (și art. 1 alin. 1 din Legea nr. 165/2013) conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilesc că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din același act normativ, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Așa fiind, din examinarea probatoriului administrat în cauză, tribunalul a constatat că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă.
În acest sens tribunalul a avut în vedere că imobilul - construcție a fost demolat ulterior preluării în proprietatea statului, iar în privința terenului are în vedere nota de reconstituire nr._/16.01.2012 întocmită de Direcția Patrimoniu - Serviciul Cadastru din Primăria Municipiului București. Potrivit acesteia, terenul în suprafață de 200 mp din fostul imobil situat în . nr.36 este afectat în totalitate de elemente de sistematizare: trotuar, carosabil, parcaj amenajat de Primăria Sector 3, rețele edilitare subterane, astfel că nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent. La stabilirea acestor măsuri urmează a se ține seama de sumele încasate de reclamantă și soțul său cu titlu de despăgubire la momentul exproprierii conform dovezilor depuse la dosarul cauzei – 40.899 lei în 1990 (fila 35).
În consecință, în raport de cele reținute, constatând că în prezent construcția nu mai există, iar terenul nu este liber, tribunalul a considerat că nu este posibilă restituirea în natură conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București.
Totodată, având în vedere prevederile Legii nr.165/2013, conform cărora dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor,..., ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, tribunalul va face aplicarea art. 1 alin. 2 din acest act normativ, care prevede că în situația în care restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, măsura reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit Capitolului III din lege și drept consecință:
A constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile cap. III din Legea nr. 165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, fosta .. 36, sector 3, compus din teren în suprafață de 200 mp și construcții demolate în suprafață construită de 117,90 mp (din care suprafață utilă 94,84 mp).
Împotriva sentinței civile nr.1379/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a declarat în termen legal recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.pr.civ recurentul pârât critică sentința ca fiind lipsită de temei legal, ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. pentru următoarele motive:
Potrivit notificării nr. 313/21.06.2001 reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul casa și teren în suprafață de 200 mp, din București, ., nr. 36, sector 3.
În ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii a solicitat observarea ca, legea nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent pe care le reglementează și nu acorda preferabilitate în vreun caz concret despăgubirii persoanei deposedate de bunul său în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării.
Din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent, se înțelege ca legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității investite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a-și oferi bunurile ori serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr.10/2001, republicata, atunci când restituirea în natură nu este dorită de solicitant sau este imposibil de asigurat, potrivit legi. Prin notificarea formulată reclamanții nu au solicitat acordarea de bunuri sau servicii în compensare.
Recurentul mai susține că legiuitorul nu a obligat în nici un fel unitatea deținătoare de a despăgubi în acest mod persoana deposedată nici măcar atunci când aceasta deține în patrimoniul său astfel de bunuri ori poate asigura prestarea de servicii ce ar putea fi oferite în schimb și ca echivalent al bunurilor preluate, pentru care restituirea în natura nu poate fi asigurată, după cum nu a fost obligat nici notificatorul să accepte, peste voința sa, o astfel de modalitate reparatorie.
Mai susține recurentul că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din legea nr.10/2001, și că mai mult, prin art. 32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 120 zile în care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
În consecință, atât timp cât analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normative privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv Legea nr. 165/2013 începând cu 1 ianuarie 2014.
Având în vedere cele arătate, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea sentinței civile recurate,în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
In drept, dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
In baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Recurs scutit de taxă de timbru și timbru judiciar.
Intimata reclamantă prin avocat, a formulat note scrise.
Nu s-au administrat probe noi în faza recursului.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, precum și a criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin sentința recurată prima instanță a constatat că intimata reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile cap.III din Legea nr.165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, fosta .. 36, sector 3, compus din teren în suprafață de 200 m.p. și construcții demolate în suprafață construită desfășurată de 117,90 m.p. (suprafață utilă 94,84 m.p.), statuându-se în mod expres în dispozitivul sentinței atacate acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv măsura compensării prin puncte.
La data pronunțării sentinței recurate (03.07.2013) dat fiind faptul că notificarea reclamantei nu era soluționată irevocabil, dispozițiile Legii nr.165/2013 ca act normativ care a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013 erau aplicabile litigiului de față, legea permițând în forma aplicabilă la acea dată doar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea prin puncte, iar instanța s-a pronunțat în sensul ca măsurile compensatorii ce se cuvin reclamantei să fie acordate în concordanță cu prevederile legii, respectiv potrivit legii noi.
Potrivit art.4 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…)”, iar potrivit art.50 lit. c din același act normativ „La data intrării în vigoare a prezentei legi (…) articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă”.
Având în vedere că soluția pronunțată de Tribunalul București asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită în sensul legii nr.10/2001 la măsuri compensatorii pentru imobilul nu a fost criticată, recursul Municipiului București neconținând nici un argument cu privire la acest aspect, aceasta a intrat în puterea de lucru judecat.
În atare condiții, Curtea reține că intimata reclamantă este persoană îndreptățită la măsuri compensatorii pentru imobilul preluat abuziv, imobil care nu mai poate fi restituit în natură, prima instanță făcând corecta aplicare în cauză a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.165/ 2013 în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, prevederi potrivit cărora în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai era posibilă, măsura reparatorie în echivalent care se putea acorda consta în compensarea prin puncte, potrivit prevederile capitolului III din lege care reglementează procedura de acordare a măsurilor compensatorii.
Cu toate acestea, se constată că motivul de nelegalitate invocat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General, ce vizează modul în care au fost acordate de către prima instanță măsuri reparatorii prin echivalent nu este fondat deoarece Tribunalul nu a dispus obligarea recurentului la măsurile reparatorii în echivalent constând în compensarea cu bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate de intimată în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci la măsuri reparatorii constând în măsura compensării prin puncte prevăzută de art.1 alin.2 și de capitolul III al Legii nr.165/2013 potrivit formei legii în vigoare la data pronunțării sentinței.
Este adevărat că ulterior pronunțării sentinței, art.1 alin.2 al Legii nr.165/2013 a fost modificat prin Legea nr.368/2013 ce a intrat în vigoare la data de 24.12.2013, (legiuitorul prevăzând că ,,în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III), însă în cauză instanța a dispus prin sentința recurată, contrar susținerilor nefondate ale recurentului, acordarea măsurii compensării prin puncte prevăzută de art.1 alin.2 și de capitolul III al Legii nr.165/2013 potrivit formei legii în vigoare la data pronunțării hotărârii.
Nefondată este excepția de prematuritate a cererii, excepție invocată de apelant în raport de termenul instituit de dispozițiile art.33 alin.I din legea 165/2013 în favoarea entităților investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001. În acest sens, curtea constată că prin decizia Curții Constituționale nr.88 din 27 februarie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din 16 aprilie 2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Această decizie este, potrivit prevederilor art.147 alin.4 din Constituția României, obligatorie pentru instanțe le de judecată de la data publicării, respectiv începând cu data de 16 aprilie 2014.
Prin considerentele acestei decizii, s-a statuat în sensul că ,,prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
57. Astfel, Curtea reține că introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiție al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.,,
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 alin.1 și 3 C.pr.civ., Curtea va obliga pe recurent ca parte căzută în pretenții la cheltuieli de judecată către intimata M. R. reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli reduse la suma de 1500 lei corespunzător valorii pricinii și muncii îndeplinite efectiv de către avocat prin prezentarea la un termen de judecată și formularea de concluzii scrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.1379/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. R..
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată reduse la suma de 1500 lei către intimata M. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.BAS
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
16.02.2015
| ← Servitute. Decizia nr. 1214/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revocare donaţie. Decizia nr. 1589/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
