Servitute. Decizia nr. 1214/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1214/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 9887/300/2008

Dosar nr._

(1120/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1214

Ședința publică de la 09.09.2014

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR - M. H.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarat de recurenta – reclamantă C. F., împotriva deciziei civile nr.1124 A din data de 27.11.2013 și de recurentul pârât C. C. – I., împotriva deciziei civile nr. 1266 A din data de 10.12.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți I. Ș., C. T., C. E., C. Ș. și cu intimații – intervenienți MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, . S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Obiectul pricinii – servitute.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurenta – reclamantă C. F., personal, avocat C. D. A. – M., în calitate de reprezentant al recurentului - pârât C. C. – I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – intervenient MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL în baza delegației pe care o depune, lipsind intimații – pârâți I. Ș., C. T., C. E., C. Ș. și reprezentanții intimaților – intervenienți . S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură, a fost depusă la data de 31.07.2014, notă scrisă din partea intimatei – interveniente . la data de 03.09.2014, recurentul – pârât C. C. I. a depus întâmpinare, având atașată și dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 27 lei, potrivit chitanței nr._ din data de 03.09.2014, aferente cererii de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă.

Curtea procedează la legitimarea recurentei – reclamante, aceasta prezentând CI . nr._ – CNP_.

Recurenta – reclamantă, personal, având cuvântul, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Curtea, în urma deliberării, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de motivul invocat de recurenta – reclamantă, în vederea achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs formulate.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta – reclamantă C. F., personal, avocat C. D. A. – M., în calitate de reprezentant al recurentului - pârât C. C. – I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – intervenient MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL în baza delegației depuse, lipsind intimații – pârâți I. Ș., C. T., C. E., C. Ș. și reprezentanții intimaților – intervenienți . S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta – reclamantă, personal, depune dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 27 lei, potrivit chitanței nr._ din data de 09.09.2014 și timbru judiciar de 0,50 lei, aferente recursului promovat.

În continuare, având cuvântul, solicită instanței de judecată a lua act că înțelege să renunțe la judecata recursului, din motive de sănătate.

Reprezentanții recurentului – pârât și recurentului – intervenient, având pe rând cuvântul, solicită a se lua act de cererea prin care recurenta – reclamantă înțelege să renunțe la judecata recursului formulat în prezenta cauză.

Reprezentanții părților și recurenta – reclamantă C. F., personal, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului pârâtului C. C. – I..

Recurentul - pârât C. C. – I., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului și obligării recurentei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Intimatul – intervenient MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de Tribunalul București sub aspectul cuantumului onorariului de avocat.

Recurenta – reclamantă C. F., personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurentul – pârât.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.09.2008 sub nr._ , reclamanta C. F. i-a chemat în judecată pe pârâții I. Ș. și C. T., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se stabilească linia de hotar dintre imobilele aflate în București, ., sector 2, precum și un drept de servitute de trecere.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că tatăl său D. G., a dobândit în deplină proprietate și posesie partea din spatele curții din ., sector 2, București, prin sentința civilă nr. 3618/04.04. 1997, definitivă și irevocabilă. Astfel, reclamanta a susținut că tatăl său a dobândit terenul în suprafață de 295 m.p., parte indiviză din suprafața totală de 535,6 m.p., cu drept de servitute de trecere pe toată lungimea curții, precum și construcția edificată pe această suprafață împreună cu magazia și pivnița aferente. A arătat că prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 633/29.09.1996 de B.N.P. E. B. s-a constatat că imobilul nu este partajabil în natură, ieșirea din indiviziune efectuându-se prin prelungirea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 616 și urm. C.civ.

Prin cererea precizatoare de la fila nr. 14 din dosar, reclamanta C. F. a solicitat ca pârâții I. Ș. și C. T. să fie obligați să respecte sentința civilă nr. 3618/04.04. 1997, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 2257/1996, potrivit căreia pârâta Coseac A. a fost de acord ca tatăl său D. G. să primească în deplină proprietate și posesie terenul de 295 mp situat în partea din spate a curții, din suprafața totală de 535,6 mp, cu drept de trecere pe toată lungimea curții.

Prin cererea de la fila nr. 16 din dosar, intervenienta C. E. a formulat cerere de intervenție voluntară principală, considerând că are calitatea de coproprietar al imobilului în litigiu, alături de pârâtul C. T..

Față de această cerere, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată prin completarea cadrului procesual pasiv cu această parte, dar și cu pârâtul C. Ș., instanța luând act în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 1 C. pr. civ., de modificarea cadrului procesual pasiv (fila nr. 285 din dosar).

De asemenea, raportat la faptul că pârâta avea deja calitate de parte în litigiu, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală.

Conform încheierilor de ședință din 24 aprilie 2009 și 5 iunie 2009, pârâtul I. Ș. a formulat cerere de chemare în judecată a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a M. București, prin Primar General, și a S.C. A. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 56-59 C.proc.civ., raportat la faptul că S. Român este coproprietar al terenului în litigiu, prima instanță citând aceste pârâte în cauză.

Ulterior, la fila nr. 253 din dosar a fost formulată cererea scrisă îndreptată împotriva acestor instituții, pârâtul I. Ș. apreciind că este proprietarul cotei de ¼ din întregul teren de 544,75 mp și al cotei de jumătate din 3/7 din construcția cu 7 camere și dependințe edificată pe acest teren, care a aparținut bunicei sale I. F., cunoscută și ca E. E., fostă I., decedată la 16 decembrie 1958.

La prima instanță au fost administrate probe cu înscrisuri, fiind atașate la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul: hotărâre judecătorească, acte de identitate, certificate de moștenitor, contract de partaj voluntar, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, act de donație, act de vânzare, precum și alte înscrisuri.

Instanța a dispus din oficiu emiterea unor adrese către P.M.B. - Direcția Evidența Proprietății pentru a comunica situația juridică a imobilului, către D.I.T.L. - Consiliul Local al Sectorului 2 București pentru a comunica istoricul de rol fiscal al imobilului, precum și toate actele existente în dosarul fiscal și administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate în topografie, având ca obiective: stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți în funcție de actele de proprietate ale părților, stabilirea căii de acces a reclamantei către imobilul său, cu respectarea condițiilor servituții legale, precizându-se dacă este sau nu ipoteza unui drum înfundat, expertiza fiind efectuată de către expertul judiciar M. C. L., față de care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Totodată, instanța a dispus atașarea dosarului nr. 2257/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București, la solicitarea pârâtului I. Ș..

Prin încheierea pronunțată în data de 05.02.2009, instanța a admis cererea reclamantei de acordare a ajutorului public judiciar prin plata onorariului de expert în cuantum de 800 lei.

Prin Încheierea de ședință din 01.04.2011, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Ș., invocată din oficiu, raportat la faptul că acest pârât nu este titularul dreptului de proprietate asupra vreunuia dintre imobile, astfel încât nu are legitimitate procesuală pasivă în acțiunea de grănițuire și de instituire a dreptului de servitute. De asemenea, în aceeași ședință de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a S.C. A. S.A., privind cererea de intervenție forțată formulată de pârâtul I. Ș., pe care a unit-o cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 5147/15.04.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._ , prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a S.C. A. S.A., privind cererea de intervenție forțată formulată de pârâtul I. Ș., invocată din oficiu.

A respins cererea principală astfel cum a fost modificată de reclamanta C. F., în contradictoriu cu pârâtul C. Ș., pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea principală astfel cum a fost modificată în contradictoriu cu pârâții I. Ș., C. E. și C. T., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție voluntară principală formulată de pârâta C. EIena, ca inadmisibilă.

A respins cererea de intervenție forțată a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată de pârâtul I. Ș., pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea de intervenție forțată a M. București, prin Primarul General, formulată de pârâtul I. Ș., ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, iar în ceea ce privește onorariul expertului judiciar în specialitatea topografie, în cuantum de 800 lei, ce a făcut obiectul cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, instanța a dispus că va rămâne în sarcina statului.

Analizând probele administrate în cauză, atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a S.C. A. S.A., pe cererea de intervenție forțată formulată de pârâtul I. Ș., invocată din oficiu și unită cu fondul cauzei, cât și în privința fondului dreptului dedus judecății, instanța a reținut că prin actul de vânzare autentificat sub nr. 2591/20.02.1912 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat, numita E. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilul situat în București, sector 2, ., compus din teren și construcție.

Ulterior, numita E. E. a donat fiilor săi, A. I. și M. I. (cunoscut și sub numele de I. Angel Michel sau I. A. Michel), nuda proprietate a imobilului menționat anterior constituit din teren în suprafață de 578,76 m.p. și construcție edificată pe acesta, donatoarea rezervându-și dreptul de uzufruct viager, potrivit actului de donație autentificat sub nr._/20.07.1926 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat.

Ca modalitate de împărțire între donatari a nudei proprietăți asupra construcției, în contractul indicat s-a specificat faptul că numitul A. I. va stăpâni la față două camere cu o sală și în spatele curții o cameră, construită pe cheltuiala sa, iar numitul M. I. va stăpâni trei camere și o sală, nefiind făcută nici o mențiune în privința terenului, motiv pentru care instanța a dedus că acesta era stăpânit în coproprietate.

Prin certificatul de moștenitor nr. 114/13.05.1959, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 23 August, s-a constatat că moștenitorii legali ai numitei E. E. (cunoscută și sub numele de I. F.) sunt numitul I. Angel Michel, în calitate de fiu, având o cotă de 2/4 din masa succesorală, pârâtul I. Ș., în calitate de nepot de fiu predecedat, având o cotă de 1/4 din masa succesorală, numita J. A., în calitate de nepoată de fiu predecedat, având o cotă de 1/4 din masa succesorală, fiind menționată și numita E. I., soția supraviețuitoare a numitului I. A., dar în calitate de titular al dreptului de habitație asupra terenului în suprafață de 73,50 m.p. pe care se află o construcție.

În cuprinsul Certificatului de moștenitor se specifică faptul că terenul a avut o suprafață totală de 578 m.p. (578,76 m.p. mai precis), din care în anul 1942 a fost expropriată o suprafață de 24 m.p., rămânând în patrimoniul defunctei numai suprafața de 554,76 m.p.

În temeiul Certificatului de succesiune vacantă nr. 367/05.05.1961, cota indiviză de 2/4 din terenul în litigiu în suprafață totală de 554,75 m.p. (277,38 m.p.), aparținând numitului I. Angel Michel, a devenit proprietatea Statului Român, fiind preluată în temeiul Decretului nr. 111/1951, aspect ce rezultă din situația juridică a imobilului transmisă de P.M.B. - Serviciul Evidența Proprietății.

Consiliul General al M. București - A.F.I. a vândut pârâților C. T. și C. E., prin Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 7505/18.01.2007 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, construcția cu destinația de locuință situată în București, sector 2, ., . 3 camere, bucătărie, 2 vestibule, antreu, în suprafață utilă de 53,68 m.p., reprezentând o cotă-indiviză de 57,14% din întregul imobil, precum și terenul situat sub construcție în suprafață de 98,42 m.p.

S-a reținut că între Primăria M. București, în calitate de proprietar, prin S.C. F. S.A., în calitate de prestator și pârâtul C. T., în calitate de chiriaș, s-a încheiat Contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu altă destinație decât cea de locuință nr._/22.06.2007, având ca obiect dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 178,96 m.p., situat în București, sector 2, ..

În ceea ce privește cota de ¼ din teren aparținând numitei J. A. (după căsătorie Coseac A.), aceasta a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 08.09.1978, sub forma înscrisului sub semnătură privată intitulat chitanță, cu tatăl reclamantei D. G., în calitate de promitent-cumpărător.

Astfel, promitenta-vânzătoare s-a obligat față de promitentul-cumpărător să vândă partea de moștenire preluată prin reprezentarea succesorală a tatălui său I. A., decedat la data deschiderii moștenirii numitei E. E., aspect care rezultă atât din cuprinsul chitanței, cât și din întâmpinarea formulată de numita Coseac A. la cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare promovată de numitul D. G., în dosarul nr. 2257/1996 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

S-a reținut că litigiul menționat anterior a fost soluționat printr-o tranzacție judiciară, consfințită prin Sentința civilă nr. 3618/04.04.1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în care instanța a luat act de un contract judiciar, prin care numitul D. G. dobândea în deplină proprietate și posesie partea din spatele curții compusă dintr-un teren în suprafață de 295 m.p., parte indiviză din suprafața totală de 535,6 m.p., cu drept de servitute pe toată lungimea curții până în . o construcție cu anexe.

S-a reținut că suprafața totală de 535,6 m.p. a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în acel dosar de expertul judiciar M. R., în care se consemnează faptul că din suprafața consemnată în înscrisuri și anume cea de 578 m.p., vecinul C. C. a acaparat o porțiune de teren, prin mutarea gardului pe o adâncime de 4 m., motiv pentru suprafața efectivă a terenului s-a micșorat la 535,6 m.p.

S-a reținut că reclamanta C. F. este unul dintre moștenitorii legali ai cumpărătorului D. G., potrivit Certificatului de moștenitor nr. 118/29.07.1998 eliberat de B.N.P. I. T., iar prin Contractul de partaj voluntar încheiat între moștenitori și autentificat sub nr. 633/26.02.1999 de B.N.P. E. B., reclamantei i s-a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie terenul din spatele curții în suprafață de 295 m.p., parte indiviză din totalul de 535,6 m.p. și construcțiile amplasate pe teren, cu drept de servitute până în .> Deși prevederile contractuale menționează o suprafață de teren de 295 m.p., parte indiviză din totalul de 535,6 m.p., instanța a apreciat că părțile au tranzacționat asupra unei suprafețe determinate în materialitatea sa din terenul indiviz, din moment ce localizarea acesteia este precis stabilită, atât prin indicarea spatelui curții, cât și prin specificarea construcției edificate pe această suprafață de teren.

De asemenea, s-a reținut că instituirea unui drept de servitute de trecere în folosul cumpărătorului și, respectiv, a copărtașului, nu poate conduce decât la concluzia fermă că ceea ce s-a tranzacționat este o parte determinată materialmente din bun, întrucât dacă s-ar fi înstrăinat o cotă indiviză din dreptul asupra întregii suprafețe de teren, cumpărătorul, substituindu-se în drepturile vânzătorului, ar fi beneficiat de dreptul de proprietate asupra bunului, ceea ce ar fi implicat prerogativa folosinței sale, nemaifiind necesară instituirea servituții, întrucât titularul dreptului de proprietate nu poate fi simultan și titularul unui dezmembrământ al dreptului său de proprietate asupra aceluiași bun.

Instanța a constatat că aspectul litigios din prezentul dosar vizează vânzarea de către un coproprietar a bunului în materialitatea sa, iar nu a cotei-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunului, fără acordul celorlalți coproprietari. Soluția admisă de doctrină și jurisprudență în materia vânzării lucrului indiviz este aceea potrivit căreia soarta contractului de vânzare-cumpărare depinde de rezultatul partajului.

Ca atare, instanța a reținut că terenul în suprafață totală de 554,76 m.p. astfel cum rezultă din actele de proprietate succesive (535,6 m.p. rezultați din măsurători, diferența fiind dată, potrivit susținerilor părților și concluziilor expertizei tehnice extrajudiciare, de acapararea de către numitul C. C. a unei porțiuni de teren în mod abuziv prin mutarea gardului), obținută din scăderea suprafeței de 24 m.p. de teren expropriată din totalul de 578,76 m.p., se află în coproprietatea pârâtului I. Ș., având o cotă de 1/4 din acesta, a numitei Coseac A., având o cotă de ¼ a din acesta și a M. București, având o cotă de 2/4 din acesta.

Instanța a apreciat că aspectul că numita Coseac A. a vândut o parte determinată din teren în materialitatea sa către D. G. (tatăl reclamantei), la fel cum a procedat și Municipiul București către pârâții C. E. și C. T., nu este de natură să aducă atingere drepturilor coproprietarilor care nu au consimțit la încheierea contractelor și nici nu le-au ratificat ulterior, aceștia având posibilitatea să procedeze la partajarea terenului (prin atribuirea către un singur coproprietar, cu obligarea acestuia la plata sultelor corespunzătoare drepturilor celorlalți coproprietari, dat fiind faptul că bunul nu este partajabil în natură). În funcție de rezultatul partajului și anume de atribuirea sau nu a bunului în proprietatea exclusivă a copărtașului înstrăinător, contractele de vânzare-cumpărare a porțiunilor de teren înstrăinate în materialitatea lor se vor desființa sau dimpotrivă se vor consolida în mod retroactiv.

Ca atare, deși la acest moment, în raport de terțe persoane, reclamanta este proprietar exclusiv asupra suprafeței de teren de 295 m.p. situată în spatele curții din ., nici contractul său judiciar de dobândire a proprietății imobilului și nici hotărârea judecătorească de expedient nu le sunt opozabile copărtașilor bunului, din moment ce nu au fost parte nici în tranzacție și nici în litigiu, întrucât actele juridice și hotărârile judecătorești produc, în principiu, efecte juridice relative, iar cazul de față nu reprezintă o excepție de la această regulă.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanța nu poate proceda la grănițuirea proprietății reclamantei, pentru că o astfel de delimitare, pe de-o parte, ar constitui o sistare a coproprietății nesolicitată de către părți, iar, pe de altă parte, ar aduce atingere drepturilor celorlalți copărtași de folosință a întregului bun aflat în coproprietate.

Referitor la instituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea reclamantei, din raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit în cauză de expertul judiciar M. Cisman L. s-a reținut că indiferent pe unde s-ar stabili o cale de acces, nu se poate respecta niciuna dintre condițiile servituții legale, întrucât s-ar împărți restul proprietății în două loturi, nefiind respectată nici servitutea de vedere, din cauza distanței mici dintre construcții.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a S.C. A. S.A., privind cererea de intervenție forțată formulată de pârâtul I. Ș. și a admis această excepție reținând că din moment ce aceste persoane nu au legitimitatea procesuală de a solicita grănițuirea terenului, nefiind titulare ale dreptului de proprietate asupra acestuia, nu au calitate procesuală pasivă nici în cazul acestei cereri, respingând cererea de intervenție forțată în consecință.

De asemenea, dată fiind soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Ș., instanța a respins cererea principală astfel cum a fost modificată în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Raportat la toate considerentele expuse anterior, instanța a respins cererea principală astfel cum a fost modificată în contradictoriu cu pârâții I. Ș., C. E. și C. T., ca neîntemeiată, precum și cererea de intervenție forțată a M. București, prin Primar General, formulată de pârâtul I. Ș..

Dată fiind soluția de respingere pronunțată de instanță pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție voluntară principală formulată de pârâta C. E., instanța a respins această cerere ca inadmisibilă.

Fiind reținută culpa procesuală a reclamantei în promovarea acțiunii, dată fiind soluția de respingere a pretențiilor acesteia deduse judecății, instanța a respins și cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Având în vedere soluția de respingere pronunțată asupra cererii principale, s-a dispus ca onorariul expertului judiciar în specialitatea topografie în cuantum de 800 lei, ce a făcut obiectul cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, să rămână în sarcina statului, raportat la disp. art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 5147/15.04.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._, a formulat apel reclamanta C. F., considerând că este nelegală și netemeinică.

Motivând apelul în fapt, a arătat că prin cererea introductiva de instanță a solicitat instanței de fond sa stabilească în favoarea sa, în funcție de documentele ce atesta dreptul său de proprietate asupra imobilului ce-l deține, o cale de acces către proprietatea sa. Având în vedere aceasta solicitare, instanța a dispus efectuarea unei expertize ca să poată stabili pe unde s-ar putea institui o servitute de trecere.

A chemat în instanța ca părți potrivnice, spre a se judeca cu ei, toate persoanele pe proprietățile cărora ar fi trebuit să treacă acest drept de servitute, întrucât așa cum spune legiuitorul, aceștia sunt cei ce puteau sta în instanța. În opinia sa, faptul că pârâții au proprietatea codevălmașă sau indiviza, nu ar avea asupra cauzei o mare importanță, instanța neputând solicita codevălmașilor să iasă din codevălmășie ca un aspect important al judecării cererii sale.

Consideră că dreptul său de proprietate este instituit, înscris, consfințit și delimitat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, această hotărâre - titlu de proprietate, fiind opozabilă erga omnes și nicidecum doar pârâților ce au stat în fața instanței în respectiva cauză. Ca atare, ea trebuie respectată, mai ales că aceasta nu invocă o proprietate obscură, ci una pe deplin legală și opozabilă tuturor prin efectuarea formalităților legale de publicitate, necesare în acest sens, dovedit acest aspect prin extrasul de carte funciară depus la dosar și prin hotărârea pronunțată de Biroul de Carte Funciara de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, depusă și ea la dosarul cauzei în fond.

Solicită instanței să admită apelul, să desființeze hotărârea apelată și pe fond să stabilească în favoarea sa o cale de acces către imobilul a cărei proprietară este apelanta – reclamantă.

Prin întâmpinarea sa intimatul I. Ș. a solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 5147/15.04.2011 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .

În faza de apel nu au fost administrate alte probe, iar părțile nu au reușit să stingă litigiul pe cale amiabilă.

Prin decizia civilă nr.1124 A/27.11.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă C. F., împotriva sentinței civile.

Analizând probele administrate în cauză la prima instanță, cererile și apărările părților atât de la prima instanță, cât și din faza de apel, sentința primei instanțe și motivele de apel invocate de către reclamantă, tribunalul a apreciat că apelul reclamantei este nefondat și a fost respins conform art. 296 C.pr.civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și netemeinică și nu cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

Astfel, s-a constatat că dosarul nr. 2257/1996 al Judecătoriei Sectorului 2 București a fost soluționat prin tranzacția judiciară, consfințită prin sentința civilă nr. 3618/04.04.1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București (fila nr. 5 din dosar), în care instanța a luat act de convenția părților, prin care autorul reclamantei, D. G., a dobândit în deplină proprietate și posesie partea din spatele curții compusă dintr-un teren în suprafață de 295 m.p., parte-indiviză din suprafața totală de 535,6 m.p., cu drept de trecere (servitute), pe toată lungimea curții până în . o construcție cu anexe.

Această hotărâre judecătorească nu a fost pronunțată însă în contradictoriu cu ceilalți coproprietari ai imobilului, astfel că așa-numita servitute de trecere nu le este opozabilă chiar dacă a fost înscrisă în Cartea Funciară, iar în condițiile în care nu s-a înfăptuit partajul imobilului între coproprietari, chiar dacă aceștia au părți distincte din construcțiile situate pe teren, asupra terenului se află în stare de coproprietate toți coproprietarii, inclusiv reclamanta, având dreptul de folosință nestingherită asupra fiecărei părți materiale din teren, drept care nu putea fi grevat de către coproprietara Coseac A. prin constituirea unilaterală a unei servituți de trecere în favoarea cumpărătorului D. G., servitute care nu se afla în patrimoniul vânzătoarei pentru a putea fi transmisă.

Nici acest partaj voluntar nu le este opozabil adevăraților coproprietari ai imobilului și nu-i conferă reclamantei C. F. mai multe drepturi decât avea coproprietara Coseac A. și pe care aceasta i le putea transmite autorului D. G..

Pentru realizarea dreptului de proprietate exclusivă pretins de reclamantă atât privind terenul, cât și construcțiile, reclamanta are la îndemână acțiunea de partaj în cadrul căreia să poată culege drepturile coproprietarei Coseac A..

Prin cererea din 12 noiembrie 2013 (fila 116 din dosar), intimatul intervenient C. C. I. a solicitat completarea dispozitivului deciziei pronunțată de instanța de apel, solicitând obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată de 5.000 lei reprezentând onorariu de avocat și arătând că, deși a solicitat aceste cheltuieli de judecată atât în scris, cât și prin concluziile orale depuse în ședință publică și a depus dovezile privind aceste cheltuieli de judecată, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

În drept, a invocat art. 281² C. pr. civilă.

Prin decizia civilă nr.1266 A/10.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de intimatul C. C.-I., în contradictoriu cu apelanta-reclamantă C. F., precum și cu intimații-pârâți C. Ș., C. E. și C. T. și cu intimații-intervenienți MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, S.C. A. S.A. și S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1124 A din 27.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în sensul că: „Obligă pe apelanta apelanta-reclamantă C. F. la 500 lei cheltuieli de judecată din apel către intimatul C. C.-I., cu aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civilă”.

Cercetând dosarul de apel, încheierea de dezbateri din 6 noiembrie 2012 și dispozitivul deciziei civile nr. 1224 A din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, tribunalul a constatat că interveinentul-intimat C. C. I., reprezentat prin avocat, a solicitat respingerea apelului reclamantei și obligarea acesteia la cheltuieli de judecată, la fila nr. 88 din dosar a depus chitanța nr. 13 din 16 mai 2012 eliberată de avocatul ales C. D. A.-M., privind onorariul de 5.000 lei, iar instanța de apel, respingând apelul, nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de către intimat.

Conform art. 281² C.pr.civilă, tribunalul a reținut că „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281¹ alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor”.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru completarea dispozitivului, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civilă, constatând că apelanta-reclamantă este cea care au căzut în pretenții în sensul legii, a admis cererea intimatului-intervenient C. C.-I. și a obligat-o pe apelanta-reclamantă C. F. la 500 lei cheltuieli de judecată din apel către intimatul C. C.-I..

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civilă, constatând că în raport de complexitatea cauzei și de volumul de muncă presupus de o apărare rezonabilă în cauză a intimatului-intervenient, onorariul de 5.000 lei pretins de către acesta este excesiv și nu poate fi pus în totalitate în sarcina apelantei.

Împotriva deciziei civile nr.1124/27.11.2012 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă a declarat recurs reclamanta C. F., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea cererii și stabilirea unei căi de acces către imobilul a cărei proprietara este, în contradictoriu cu I. Ș., intimat-pârât, C. T. și C. E., intimați – pârâți și Municipiul București prin primar general, intimat –intervenient.

Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 alin.1 pct. 6 și 9 Cod de procedură civilă:

Recurentul – pârât C. C. – I. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.1266 A/10.12.2013 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, pe care o consideră nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1124 A/27.11.2013 astfel cum a fost formulată și obligării recurentei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit de 5.000 lei.

În motivare, după ce a expus istoricul litigiului, a arătat că în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel a redus acest cuantum motivând că are în vedere complexitatea cauzei, volumul de muncă presupus de o apărare rezonabilă și că onorariul de 5.000 lei este excesiv și nu poate fi pus în totalitate în seama apelantei-reclamante.

Decizia civilă nr. 1266 A/10.12.2013 este nelegală și netemeinică întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art.304 pct.7 C.pr.civ.) și este dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C.pr.civ.), respectiv cu aplicarea greșită a art. 274 C.pr.civ..

La stabilirea onorariului s-au avut în vedere timpul și volumul de muncă depus până la încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase, scoaterea din cauza a pârâtului lonescu Ș. și introducerea în cauză a recurentului – pârât și, ulterior, până la soluționarea cauzei în apel, precum și vechimea în muncă, experiența, specializarea și implicarea avocatului, importanța și obiectul cauzei, importanța intereselor părții, importanța prejudiciilor aduse de către intimata-reclamantă prin acest litigiu, în cei 6 ani de proces, prin cererile și pretențiile neîntemeiate și nelegale, abuzive, formulate cu o vădită rea-credință din dorința evidentă de a șicana.

Este un onorariu real, necesar și rezonabil raportat la împrejurările cauzei, perceput în mod legal, achitat și încasat în condiții legale, fiind emise factura și chitanțe depuse în original la dosarul cauzei.

Recurentul – pârât solicită să se observe că suntem în prezența unui proces ce a durat peste 6 ani de zile, declanșat de către reclamantă fără să aibă un minim de temeinicie, numai din rea-credință, bazându-se pe cereri de ajutor public judiciar, scutiri de la plata taxelor judiciare de timbru.

În fața instanței de fond, pârâtul I. Ș. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat apel, deși știa că cererea sa este lipsită de orice temeinicie.

În fața instanței de apel, pârâtul lonescu Ș., reprezentat de avocat, după formularea și depunerea întâmpinării la apelul declarat de reclamantă, i-a cesionat recurentului – pârât drepturile litigioase, acesta dobândind calitatea de intimat-pârât, pârâtul lonescu Ș. fiind scos din cauză.

Recurentul – pârât a continuat se fie reprezentat de același avocat ales de către pârâtul lonescu Ș., recurentul suportând toate cheltuielile ocazionate de prezentul proces.

Avocatul a formulat întâmpinarea la apel, l-a reprezentat pe pârâtul lonescu Ș. în dosarul cauzei și la încheierea contractului de cesiune drepturi litigioase, a formulat cereri și a solicitat introducerea recurentului – pârât în cauză, a continuat să îl reprezinte în fața instanței de apel până la soluționarea apelului.

Serviciile avocatului au inclus ore de consultanță, convorbiri telefonice, întâlniri cu pârâtul lonescu Ș. și cu recurentul - pârât, atât pentru formularea și depunerea întâmpinării, cât și pentru discutarea și încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase, formularea cererilor de scoatere din cauză a lui lonescu Ș. și introducerea în cauză a recurentului - pârât, discuții în vederea încheierii unei tranzacții cu reclamanta, reprezentare la termenele de judecată până la soluționarea apelului, formularea notelor scrise, servicii asigurate pe parcursul anilor 2012-2013, într-un proces care a început în anul 2008.

Față de aceste aspecte, aprecierea instanței de apel cu privire Ia complexitatea cauzei, volumul de muncă, apărarea rezonabilă și cuantumul excesiv al cheltuielilor este total netemeinică și nelegală.

Dacă un proces care durează 6 ani, o apărare care implica servicii și demersuri timp de 2 ani, așa cum s-a arătat mai sus, nu reprezintă suficiente criterii pentru a aprecia că față de complexitatea cauzei și volumul de muncă depus, apărarea a fost rezonabilă și onorariul nu este excesiv, atunci partea care cade în pretenții nu are nici o temere în a formula cereri neîntemeiate, întrucât va ști că nu va fi obligată la plata cheltuielilor sau va fi obligată la plata unor cheltuieli modice, infime pentru ani de procese, în care nu contează dacă partea împotriva căreia s-a îndreptat a fost prejudiciată.

Este greu de crezut în temeinicia și legalitatea unei decizii prin care munca unui avocat, timp de 2 ani, este redusă la 500 de lei, este înjositor pentru partea care a suportat cheltuielile și pentru avocat, și este încurajator pentru partea care a generat procesul și a pierdut cazând în pretenții.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.274 C.pr.civ., potrivit cărora judecătorul poate micșora onorariul avocatului dacă va constata motivat că este nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii și munca depusă de avocat.

Judecătorul nu motivează decizia de micșorare a onorariului și nu arată motivele care au condus la aprecierea complexității pricinii, la aprecierea muncii avocatului, la apărarea rezonabilă și la cuantumul excesiv, practic indică doar textul art.274 C.pr.civ., fără a arată cum și-a format convingerea, ceea ce ar fi reprezentat o motivare reală a deciziei.

Mai mult, cuantumul pe care l-a stabilit judecătorul deja apare ca nejustificat de mic, ceea ce tot contrar legii este.

Judecătorul a stabilit pentru munca unui avocat, timp de 2 ani, în sarcina părții care a generat procesul, cheltuielile și a pierdut cazând în pretenții, un onorariu mai mic decât salariul minim la nivel național.

Dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă nu sunt în sensul pe care l-a dat instanța de apel, nu au ca scop degrevarea părții căzute în pretenții de cheltuielile pe care le generează prin acțiunile sale și nu au ca scop sancționarea părții purtate în proces ani de zile și a avocatului acesteia.

Față de cele de mai sus, recurentul – pârât solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.1124 A/27.11.2013, astfel cum a fost formulată și obligării intimatei – apelante – reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit de 5.000 lei.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă, art.281¹ alin.1 Cod de procedură civilă, art.299 și următoarele Cod de procedură civilă, art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă, art.304¹ Cod de procedură civilă, art.312 alin.3 Cod de procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 09.09.2014, recurenta reclamantă a renunțat personal la judecata cererii sale de recurs formulate împotriva deciziei civile nr.1124 A din data de 27.11.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.

Intimatul pârât C. C. – I. a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea sa ca nefondat.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul – pârât, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.

Celelalte părți nu au formulat întâmpinări față de nici unul dintre recursuri.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele recursuri, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.

I. În conformitate cu dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți”.

Din punct de vedere procedural, renunțarea la judecată reprezintă un act de dispoziție al părții, expresie a principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În aceste condiții, Curtea va lua act în temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, de renunțarea reclamantei recurente la judecarea recursului său formulat împotriva deciziei civile nr.1124 A din data de 27.11.2013.

II. Examinând în continuare, decizia recurată civilă nr. 1266 A din data de 10.12.2013, prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtul C. C. – I., în limitele cererii sale de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

1. În privința motivului de recurs legat de modul de aplicare a art. 274 al. 3 Cod Procedură Civilă („Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”), Curtea observă că el este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

i. Calificând acest motiv de recurs în prevederile art. 304 pct. 5 Cod Procedură Civilă (și nu pct. 9, potrivit încadrării efectuate de recurentul pârât), conform art. 306 al.3 Cod Procedură Civilă, Curtea observă că acest al cincilea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă.

Critica privind greșita diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată aduce în discuție modul de aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la aplicarea art. 274 al. 3 Cod Procedură Civilă, ceea ce permite încadrarea ei în cazul prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, nu în cel de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.

Conform art.105 Cod procedură civilă: „Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Premisa îndeplinirii actelor cu neobservarea formelor legale are în vedere situațiile în care instanța fie nu recurge la textele de lege aplicabile speței, fie recurge, dar ori le încalcă, în litera sau spiritul lor, ori le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege face distincție, motivul de recurs vizează încălcarea legii de drept procesual.

Prin concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză.

Referitor la înțelesul sintagmei „îndeplinirea actelor cu neobservarea formelor legale” trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri, numai de o anumită marjă de apreciere.

ii. Raportând aceste considerații la motivul de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea constată că întradevăr, raportat la criteriile evocate de dispozițiile art. 274 pct. 3 Cod Procedură Civilă, se impunea reducerea corespunzătoare a cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului ales.

a) Astfel, evaluând munca realizată de acest avocat ales în faza apelului, Curtea constată următoarele elemente:

În primul rând, contrar susținerilor recurentului pârât, avocatul ales C. – D. A. – M. a depus delegație de asistență juridică la dosar, de-abia în faza apelului (la data de 15.05.2012, fila 55 dosar apel), data împuternicirii și a contractului de asistență juridică fiind 20.04.2012.

În faza fondului, pârâtul I. Ș. a avut un alt avocat ales, domnul G. D., cu delegație la fila 33 dosar fond.

În apel au fost acordate exclusiv 4 termene de judecată:

- la primul, intimata reclamantă a cerut exclusiv amânarea cauzei, pentru angajare avocat ales și pregătirea apărării, cerere încuviințată de instanța de apel ce nu a mai analizat sau pus în discuție alte aspecte, ci doar a comunicat întâmpinarea formulată de către doamna avocat C. – D. A. – M. însoțită de contractul de cesiune drepturi litigioase;

- la al doilea termen de judecată, doamna avocat a formulat cerere de introducere în cauză a cesionarului - recurentul pârât, cerere încuviințată, cauza fiind amânată pentru încheierea unei tranzacții, fără alte dezbateri;

- la al treilea termen, s-a cerut doar amânarea pentru finalizarea tranzacției, iar

- la al patrulea termen din data de 06.11.2012, cauza s-a judecat, formulându-se concluzii orale și depunându-se concluzii scrise de către doamna avocat.

Se constată că pe parcursul apelului, nu s-au solicitat probe noi, nu au fost formulate alte cereri sau excepții, iar concluziile scrise depuse de doamna avocat sunt identice în proporție de 95%, întâmpinării, fiind adăugate doar circa două noi paragrafe.

Asistarea părților contractuale ale convenției de cesiune, la momentul încheierii cesiunii de creanță litigioasă, de către doamna avocat, invocată de recurentul pârât, nu poate fi inclusă în munca desfășurată de avocat în sensul art. 274 al.3 Cod Procedură Civilă, realizarea actului juridic bilateral reprezentând manifestarea liberă, comună de voință a părților sale în acest sens, manifestare necircumstanțiată în vreun fel de rigorile procedurii din cadrul dosarului pendinte.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât convenția juridică de cesiune a fost încheiată la data de 30.03.2011, deci cu mai mult de un an înainte față de momentul încheierii contractului de asistență juridică – 20.04.2012 (fila 14 dosar apel).

Nu mai puțin, Curtea observă că invocatele ore de consultanță, convorbirile telefonice, întâlnirile cu pârâtul lonescu Ș. și cu recurentul - pârât, atât pentru formularea și depunerea întâmpinării, cât și pentru formularea cererii de scoatere din cauză a lui lonescu Ș. și introducerea în cauză a recurentului - pârât, discuțiile în vederea încheierii unei tranzacții cu reclamanta, nu sunt în nici un fel dovedite de partea recurentă, potrivit obligației procesuale derivate din art. 1169 Cod Civil, art. 129 Cod Procedură Civilă, nedepunându-se nici un document în acest sens (exempli gratia, proiecte de tranzacție, desfășurătoare telefonice, corespondență cu reclamanta intimată).

De altfel, chiar și în ipoteza demonstrării lor, Curtea ar observa că ele reprezintă acte premergătoare actelor procedurale efectuate de avocat pe parcursul apelului, fiind înglobate de acestea din urmă a căror evaluare prin prisma criteriului muncii îndeplinite de avocat, prevăzut de art. 274 Cod Procedură Civilă, instanța de recurs a realizat-o deja.

Critica recurentului vizând durata întreagă a procedurii, de 6 ani, este neesențială, atât timp cât în faza de fond, partea cedentă (a cărei calitate procesuală recurentul pârât a preluat-o) nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar avocatul ales al cărui onorariu se solicită ca și cheltuieli de judecată în prezent, a fost angajat de-abia în apel, fază procesuală a cărei judecată a durat 7 luni.

În temeiul tuturor acestor considerente expuse, Curtea apreciază în consonanță cu tribunalul, că munca avocatului ales, desfășurată pe un interval de circa 7 luni, concretizată în actele procedurale evocate, a fost una obișnuită, chiar minimală.

b) Nici din perspectiva criteriilor legate de complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, concluzia nu este diferită.

Astfel, obiectul cauzei l-a reprezentat grănițuire și stabilirea dreptului de servitute, obiect întâlnit în mod frecvent în cadrul litigiilor de drept civil.

De asemenea, lecturând cele două hotărâri pronunțate în cauză, dar și ansamblul probelor din dosar în ambele sale faze de judecată, Curtea prezentă observă că problema de drept a speței nu a prezentat nici caracter de noutate și nici de complexitate sau mare dificultate. Astfel, respingerea cererii principale a rezultat în mod evident, din faptul negativ determinat al lipsei oricărui partaj prealabil între coproprietari.

Observând argumentele instanței de apel care și-a însușit punctul de vedere sub acest aspect, al primei instanțe de judecată, Curtea apreciază că problema de drept nu era dificilă, ea fiind rezolvată în temeiul unor norme juridice notorii în dreptul civil.

Instanța de apel sau cea de fond nu au realizat nici un fel de considerații legate de survenirea în cauză, a unor elemente de noutate față de jurisprudența internă, neefectuând trimiteri nici la noile dispoziții din Codul Civil nou sau la eventuale elemente de drept comparat ori de drept comunitar care să îi fi circumscris raționamentul juridic.

Nu mai puțin, Curtea se raportează la împrejurarea că doar soluția pronunțată în raport de cererea principală a constituit obiect al apelului, restul hotărârii de fond intrând în puterea de lucru judecat, prin neapelarea de către părțile interesate.

Așadar, în temeiul tuturor acestor considerente expuse, Curtea apreciază că prezenta cauză a reprezentat și din această perspectivă, un litigiu comun.

c) Nu în ultimul rând, cel al criteriul valorii pricinii, prezenta instanță de apel apreciază că onorariul respectiv este mult exagerat, întrucât obiectul pricinii (obligație de a face, respectiv de grănițuire și de stabilire a unui drept de servitute) nu era evaluabil în bani, nefiind nici solicitate pe cale reconvențională, despăgubiri pentru eventuala instituire a servituții de trecere.

Prin prisma tuturor acestor considerente, Curtea constată în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, că în mod legal, onorariul de avocat de 5000 lei a fost redus (ca și cheltuială de judecată) într-o proporție corespunzătoare, soluția instanței de judecată de apel ce a procedat la acordarea în limita sumei de 500 lei, fiind judicioasă, ea fiind realizată printr-un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, instanța nedepășind prin reducerea operată, limitele marjei sale de apreciere date de textul de lege analizat și necauzând astfel, o vătămare recurentului, prin neobligarea părții adverse la o sumă mult mai mare decât cea care se impunea.

2. În privința motivului de recurs legat de lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată (art.304 pct.7 Cod Procedură Civilă), Curtea constată că potrivit acestui text legal, „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate(…)7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.”

După cum s-a statuat, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic complet, clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, aspect circumscris înseși esenței înfăptuirii justiției.

De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența acestui motiv de nelegalitate.

Se apreciază totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere, ceea ce echivalează cu răspunsul instanței asupra acestor apărări, printr-un considerent comun.

De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat că: „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (…) Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)”.

Acest motiv de recurs invocat este nefondat, deoarece în cauză, tribunalul și-a fundamentat soluția dispusă, prezentând argumentele sale de fapt și de drept, în sensul art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă menționat.

Astfel, instanța de judecată de apel și-a expus concluziile, în mod argumentat și coerent din punct de vedere juridic sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate recurentului pârât.

Tribunalul a precizat în mod expres, considerentele sale pentru care în contradicție cu solicitarea pârâtului, a apreciat că se impune diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate: „Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civilă, constatând că în raport de complexitatea cauzei și de volumul de muncă presupus de o apărare rezonabilă în cauză a intimatului-intervenient, onorariul de 5.000 lei pretins de către acesta este excesiv și nu poate fi pus în totalitate în sarcina apelantei”.

Nu în ultimul rând, nu se poate reține în mod întemeiat că sub acest aspect analizat, instanța de apel nu și-ar fi motivat hotărârea sau că aceasta ar fi lapidară, concizia și strictețea juridică a argumentelor instanței de apel fiind prioritare și realizate în cauză, nefiind condiționate astfel cum am evocat, de obligativitatea detalierii inutile a motivației.

Corectitudinea argumentelor instanței de apel reprezintă o problemă distinctă de cea a necesității și calității motivării, neputându-se realiza o echivalență între cele două obligații procesuale.

Așadar, motivarea hotărârii pronunțate anterior în cauză, nu suferă de nici una dintre carențele evidențiate în cuprinsul acestui motiv de nelegalitate.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat de pârât, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

Totodată, se va lua act, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă, că nu se solicită cheltuieli de judecată, aferente fazei recursului, de către recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act că recurenta – reclamantă C. F. a renunțat la judecarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.1124 A din data de 27.11.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul - pârât C. C. – I., cu intimații – pârâți I. Ș., C. T., C. E., C. Ș. și cu intimații – intervenienți MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, . S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – pârât C. C. – I., împotriva deciziei civile nr. 1266 A din data de 10.12.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.

Ia act că recurentul – pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. S. C. G. M. H.

GREFIER

S. R.

Red.M.H.

Tehdact.R.L./M.H.

2 ex./08.10.2014

TB-S.5 – S.V.; S.O.; N.M.

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1799/2014. Curtea de Apel...		Legea 10/2001. Decizia nr. 1703/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Servitute. Decizia nr. 1214/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Decizia nr. 1214/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI