Legea 10/2001. Decizia nr. 1946/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1946/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 42680/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1946 R
Ședința publică de la 18 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
JUDECATOR - G. S.
JUDECĂTOR - D. M. G.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă T. F.-Ș., precum și de recurentul pârât M. București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.961 din 27.06.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă T. F.-Ș., prin apărător, avocat Klassek I., cu împuternicirea avocațială . -_/2014, lipsind recurentul pârât M. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, în data de 10.12.2014 recurenta reclamantă T. F.-Ș. a depus întâmpinare la recursul formulat de M. București, care a fost comunicată.
Recurenta reclamantă T. F., prin apărător, arată că nu mai are cereri prealabile, iar probele de care înțelege să se folosească în cauză sunt înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Curtea. având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererilor de recurs.
Recurenta reclamantă T. F., prin apărător, arată că cererea sa de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041 c.pr.civ. și art. 304 pct. 9 c.pr.civ.. Apreciază că instanța poate relua cauza pe fondul contestației și consideră că hotărârea instanței de fond cu privire la contestația formulată este netemeinică și nelegală. Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a hotărârii atacate și pe fond admiterea contestației, astfel cum a fost modificată, în sensul anulării în parte a dispoziției Primarului General emisă în anul 2012 și să se acorde măsuri compensatorii și pentru construcția în suprafață de 113 mp, care nu a fost trecută în noua dispoziție emisă în 2012 și, de asemenea, cu privire la măsura compensatorie, pe care a solicitat-o, respectiv acordarea unui alt bun din patrimoniul societății, pentru care la instanța de fond s-au administrat probe, inclusiv cu expertiză specialitatea topografie și evaluatoare. Solicită să se constate că instanța a apreciat că nu se mai pot acorda măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri în condițiile în care autoarea sa a solicitat despăgubiri în echivalent bănesc, însă din cuprinsul notificării rezultă că autoarea contestatoarei a solicitat la modul general despăgubiri, notificarea fiind formulată în anul 2001, când nu se știa exact în ce vor consta aceste despăgubiri. La momentul în care actuala contestatoare a primit dispoziția a contestat și măsura acordării în echivalent. Arată că hotărârea atacată s-a pronunțat odată cu apariția noii legi, Legea nr.165/2013, modificată prin Legea nr.368/2013. Apreciază că este îndreptățită la măsura compensatorie nu prin puncte, ci la măsura compensatorie cu alte bunuri. Din probele administrate în cauză rezultă că există bunuri în patrimoniul statului care pot fi acordate în compensare, mai ales bunul care a fost expertizat. Solicită să se constate că și din situația juridică depusă cu privire la acest bun rezultă că poate fi acordat în compensare.
Solicită respingerea recursului formulat de M. București, să se constate că au fost îndeplinite condițiile art.22 din Legea nr.10/2001, în sensul că au fost depuse toate actele care au făcut dovada calității și a situației juridice a bunului respectiv. Consideră că în mod greșit M. București susține că s-a dat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că autoarea reclamantei a solicitat să se acorde măsuri reparatorii pentru imobil, prin imobil înțelegându-se atât construcția, cât și terenul. În ceea ce privește faptul că nu se pot acorda măsuri compensatorii, având în vedere dispozițiile Legii nr.165/2013, solicită să se constate că, chiar și Legea nr.368/2013 prevede și măsura compensatorie cu alte bunuri din patrimoniul statului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin contestația înregistrată la data de 06.11.2012, sub nr._, pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, reclamanta T. F. S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General, să se dispună anularea Dispoziției nr._/29.08.2012 și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care să se acorde măsuri reparatorii pentru întreg imobilul situat în .. 12, sector 3, compus din teren în suprafață de 240 mp, cât și construcții în suprafață de 113 mp, prin compensare cu alte bunuri.
În motivarea contestației s-a arătat că în anul 2001, autoarea sa, P. M. a formulat notificarea nr. 3053/25.01.2001, solicitând restituirea acestui imobil, fiind singura moștenitoare care a formulat notificare, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, iar ca urmare a decesului acesteia din 18.07.2002, s-a dezbătut succesiunea și reclamanta este unicul moștenitor conform certificatului de moștenitor nr. 61/18.07.2002.
Arată reclamanta că, deși a fost depus la dosarul administrativ acest certificat de moștenitor, a fost emisă Dispoziția nr. 5778/2006 tot pe numele defunctei, iar ulterior, reclamanta a solicitat modificarea art. 1 din această dispoziție, în sensul emiterii unei noi dispoziții pe numele său, în calitate de moștenitoare.
La data de 29.08.2012 s-a emis de către Primarul General al Municipiului București Dispoziția nr._/29.08.2012, care, spre deosebire de prima dispoziție, atât în conținutul preambulului, cât și în conținutul art. I și II, s-au omis construcțiile demolate care făceau parte din imobil, deși calitatea de proprietari a autorilor săi este dovedită cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1940 și transcris sub nr._/1940 de Tribunalul Ilfov – Secția Notarială.
Imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 155/1977 și a Deciziei nr. 1254/1977 la poziția 20 din anexa la decret.
S-a arătat că legiuitorul a dorit să acorde persoanelor îndreptățite o reparație satisfăcătoare, constând în aceea că, în locul imobilului preluat în mod abuziv, va primi în principal un alt imobil și numai în situația în care nu este posibilă compensarea se acordă despăgubiri la valoarea de circulație. În ciuda faptului că există numeroase bunuri în patrimoniul Municipiului București, Primarul General a interzis Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 să atribuie în compensare, pentru imobilele expropriate, alte bunuri în compensare, pe cale administrativă, încălcând astfel activitatea instanțelor judecătorești.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3, art. 1 alin. 2, art. 10 alin. 1, alin. 2 și alin. 10, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și Decizia XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 12.04.2013, contestatoarea a indicat bunul pe care îl solicită în compensare ca fiind cel situat în București, ., nr. 46 A, sector 1.
A fost atașat dosarul administrativ (filele 15-127).
Au fost făcute adrese la Primăria Municipiului București – pentru a preciza dacă imobilul solicitat în compensare figurează pe lista bunurilor ce pot fi oferite în compensare; Primăria Sectorului 1 – Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 (răspuns filele 140-141); Comisia de aplicare a Legii 10/2001 (răspuns fila 137), DITL Sector 1 București (răspuns fila 135) și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară (răspuns fila 136).
În privința probatoriului a fost încuviințată proba cu înscrisuri, iar pentru contestatoare proba cu expertiza în specialitățile topografie și evaluatoare.
Prinsentința civilă nr. 961 din 27.06.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa admis în parte contestația formulată de contestatoarea T. F. Ș., în contradictoriu cu intimatul M. București, prin Primar General și a dispus modificarea în parte a dispoziției nr._ din 29.08.2012, emisă de pârâta Primăria Municipiului București, în sensul că se propune acordarea de măsuri reparatorii și pentru construcția demolată în suprafață de 113 mp construiți și 53,84 mp utili în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, prin dispoziția nr. 5778/02.05.2006, Primarul General al Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafața de 240 mp și construcție demolată, persoanei îndreptățite P. M..
Prin cererea adresată de reclamanta T. F. Ș. către pârât la data de 08.12.2011, aceasta a solicitat modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 5778/02.05.2006, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată pe numele său, deoarece mama sa a decedat la 18.07.2002 și nu mai avea capacitate de folosință la data emiterii dispoziției.
Ulterior, a fost emisă Dispoziția nr._/29.08.2012, prin care s-a modificat dispoziția nr. 5778/02.05.2006, în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite T. F. Ș..
Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație reclamanta, solicitând măsuri reparatorii pentru întreg imobilul și acordarea în compensare a unui alt imobil.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor, și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. h și i din Legea nr. 10/200 în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare; sau orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Potrivit art. 3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Tribunalul a reținut că autoarea reclamantei, P. M., a formulat notificarea nr. 3053/25.01.2001, prin care a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în .. 12, sector 3.
Imobilul a fost dobândit de I. V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1940 și transcris sub nr._/1940 de Tribunalul Ilfov – Secția Notarială și a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 155/1977 și a Deciziei nr. 1254/1977 la poziția 20 din anexa la decret, figurând autorii reclamantei V. I. și V. R., cu teren în suprafață de 250 mp și construcții în suprafață de 113 mp construiți și 53,84 mp utili.
Conform certificatului de moștenitor nr. 1180/24.11.1977, V. I. a decedat la data de 08.12.1947 și au rămas ca moștenitori V. R., în calitate de soție supraviețuitoare și P. M., în calitate de fiică, fiind renunțător la succesiune V. N., în calitate de fiu.
Conform certificatului de moștenitor nr. 61/24.10.2002, de pe urma defunctei V. R., decedată la data de 30.05.1996, au rămas ca moștenitori V. N., în calitate de fiu și P. M., în calitate de fiică, iar de pe urma defunctei P. M., decedată la 18.07.2002, a rămas ca unică moștenitoare reclamanta T. F. Ș..
Având în vedere că singura moștenitoare a lui V. R. care a formulat notificare a fost P. M., aceasta este singura persoană îndreptățită pentru imobil, beneficiind și de cotele celorlalți, respectiv V. N., conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
De asemenea, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.
Conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura legii speciale beneficiază ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Prin urmare, tribunalul a reținut că a fost instituit un drept de acrescământ în favoarea acelor moștenitori care au urmat procedura prevăzută de legea specială, dar numai în privința cotei deținută de defunct (pe tulpină), astfel că dacă unul dintre coproprietari are mai mulți moștenitori și numai unii au formulat notificare de drepturile celor care nu au formulat notificare vor beneficia ceilalți comoștenitori, dar numai în limita cotei părți deținute de autorul lor.
Prin urmare, tribunalul a reținut că P. M. este singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, respectiv moștenitorii acesteia.
În ceea ce privește motivul de contestație privind neacordarea și a părții din imobil constând în construcțiile demolate, tribunalul a reținut următoarele:
Este adevărat că prin notificarea formulată de către P. M., aceasta a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în .. 12, sector 3, nespecificând că este vorba în notificare și despre construcții, însă pe de o parte, tribunalul a reținut că aceasta a avut în vedere noțiunea de imobil preluat abuziv iar, pe de altă parte, pârâta a soluționat această notificare prin dispoziția nr. 5778/02.05.2006, când a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată, persoanei îndreptățite P. M..
Prin urmare, învestit fiind cu soluționarea memoriului formulat de reclamanta T. F. Ș., care a solicitat modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 5778/02.05.2006, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată pe numele său, deoarece mama sa a decedat la 18.07.2002 și nu mai avea capacitate de folosință la data emiterii dispoziției, pârâtul nu mai putea să-și revoce propria hotărâre ce a intrat în circuitul civil în privința acordării de despăgubiri și cu privire la construcția demolată.
Astfel, tribunalul a găsit întemeiat acest motiv de contestație privind omisiunea de a include în cea de a doua dispoziție și a construcțiilor demolate.
În privința întinderii dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar, cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel, conform acestui articol „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”
Având în vedere că în anexa la decretul de preluare abuzivă, autorii reclamantei figurează cu construcția demolată în suprafață de 113 mp construiți și 53,84 mp utili, tribunalul a dispus modificarea în parte a dispoziției nr._/29.08.2012, emisă de pârâta Primăria Municipiului București, în sensul că se va propune acordarea de măsuri reparatorii și pentru construcția demolată în suprafață de 113 mp construiți și 53,84 mp utili în favoarea reclamantei.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de acordare în compensare a imobilului situat în București, ., nr. 46 A, sector 1, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată.
Din concluziile raportului de expertiză în specialitatea topografie efectuat de C. Gamet rezultă că imobilul preluat abuziv situat în .. 12, sector 3, este afectat în totalitate de lucrări de utilitate publică și elemente de sistematizare și nu poate fi restituit în natură, în timp ce imobilul solicitat în compensare în suprafață de 492 mp este liber și poate fi restituit în natură.
Sub un prim aspect, tribunalul a reținut că în cadrul contestației formulată împotriva unei dispoziții, instanța nu mai analizează notificarea formulată, ci doar legalitatea dispoziției contestate, în raport de dispozițiile legale, în vigoare la momentul soluționării notificării.
Astfel, în cadrul contestației nu se poate solicita atribuirea în compensare a unui imobil, dacă decizia emisă nu a fost contestată sub acest aspect.
Prin urmare, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 5778/02.05.2006, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată, persoanei îndreptățite P. M..
Reclamanta a formulat un memoriu prin care a solicitat modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 5778/02.05.2006 în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată pe numele său, deoarece mama sa a decedat la 18.07.2002 și nu mai avea capacitate de folosință la data emiterii dispoziției, nefiind criticată prima decizie sub aspectul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, pârâtul nefiind învestit cu o contestație împotriva acestui mod de soluționare a notificării, nu putea să modifice modalitatea de soluționare a notificării, astfel că nici instanța în cadrul contestației, nu poate schimba acest aspect.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că autoarea contestatoarei a solicitat prin notificarea formulată despăgubiri pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în .. 12, sector 3.
Astfel, în raport cu principiul disponibilității părții, unitatea deținătoare nu putea dispune restituirea în natură sau compensarea cu un alt imobil, acest aspect neputând fi invocat ulterior, pe calea contestației împotriva dispoziției emise.
Împotriva sentinței tribunaluluiau declarat recursatât reclamanta T. F.-Ș., cât și pârâtul M. București prin Primarul General.
Prin recursul său,pârâtul M. București prin Primarul Generala susținut următoarele critici:
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, iar unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Instanța de judecată reține că prin notificarea nr. 3053/25.01.2001 adresată Primăriei Municipiului București, P. M. a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în .. 12, sector 3.
În opinia recurentului-pârât, considerentele hotărârii pronunțate sunt în totală contradicție cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în sensul că, din dosarul administrativ nu rezultă că a înțeles contestatoarea să depună, în condițiile legii, notificare în ceea ce privește construcția.
În atare situație, apreciază recurentul-pârât că unitatea deținătoare nefiind sesizată cu o cerere în sensul dispozițiilor legii speciale nici nu putea acorda părții ceea ce aceasta nu solicitase.
Cererile formulate nu îndeplinesc condițiile limitativ și expres prevăzute de lege pentru a învesti unitatea deținătoare în sensul acordării de măsuri reparatorii cu privire la construcție.
Susține recurentul că, a îmbrățișa opinia instanței de judecată, înseamnă a nesocoti dispozițiile legale în materie și a soluționa cauza în afara legii fără a avea temeiul legal necesar, deoarece, în cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, a mai arătat că, potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, ci, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 și alin. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013, iar art. 50 lit. b menționează expres faptul că orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abrogă.
Pentru aceste motive, recurentul-pârât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 309 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său,reclamanta T. F.-Ș.a susținut următoarele:
Tribunalul interpretează greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu privire la dreptul său de a opta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu imobilul situat în București . nr. 46A, sector 1, în calitate de beneficiară a Dispoziției nr._/2012 emisă de Primarul General al Municipiului București.
Conform dispozițiilor legale în vigoare la data înregistrării contestației sale, respectiv art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 teza a II-a, "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu acordul persoanei îndreptățite."
De asemenea, în art. 10 alin. 10 din Legea nr. 10/2001 se prevede că, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către ....", iar conform art. 26 alin. 1 "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau entitatea investită .... este obligată ca prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii …”.
Arată recurenta-reclamantă că, raportat la aceste dispoziții legale, precum și la art. 1 pct. 7 și capitolul I pct. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a solicitat, prin contestația la dispoziția a cărei beneficiară este, acordarea în compensare a unui alt bun pentru imobilul fosta proprietate a autorilor săi.
Consideră că dreptul său de a contesta măsura reparatorie propusă prin Dispoziția nr._/2012 emisă de către Primarul General al Municipiului București și de a opta pentru compensarea cu alte bunuri, s-a născut numai după emiterea și comunicarea acesteia către ea, motivat de faptul că notificarea a fost formulată inițial de autoarea sa, P. M., iar calitatea sa de persoană îndreptățită s-a născut la data când dispoziția mai sus menționată a fost emisă pe numele său, T. F. Ș..
Prin urmare, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, în vigoare la data înregistrării contestației sale, motiv pentru care solicită instanței de recurs, ca la soluționarea pe fond a contestației, să aibă în vedere dreptul său de a contesta dispoziția mai sus arătată și de a solicita măsuri reparatorii în compensare, atât în temeiul Legii nr. 10/2001, în vigoare la data înregistrării contestației, cât și în temeiul Legii nr. 165/2013 art. 1 alin. 2, modificat prin Legea nr. 368/2013, dispoziții aplicabile în cauză, la momentul soluționării contestației de către instanța de fond, conform art. 4 din Legea nr. 165/2013 modificată.
De asemenea, recurenta reclamantă a mai arătat că notificatoarea P. M., autoarea sa, când a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, prin cererea sa, despăgubiri pentru imobilul din .. 12, sector 3, București, imobilul nu mai exista fizic, deoarece construcția a fost demolată, iar terenul era ocupat de . acces, aceasta a avut în vedere la nivelul anului 2001, despăgubirea. În general, ca măsură reparatorie, dovada o constituie faptul că nu a solicitat în mod expres despăgubiri bănești, ceea ce nu lasă loc de interpretare.
Conotația noțiunii de "despăgubire" folosită de autoarea sa, arată recurenta-reclamantă, a fost corect înțeleasă de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 care a propus acordarea de "măsuri reparatorii în echivalent" pentru imobilul imposibil de restituit în natură, însă această sintagmă cuprinde în conținutul său, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, mai sus menționate, și acordarea de bunuri sau servicii în echivalent, pe care unitatea deținătoare le trece sub tăcere prin utilizarea numai a acestei sintagme care lasă loc de interpretare în detrimentul persoanei îndreptățite.
Pe fondul contestației, recurenta-reclamantă solicită admiterea acesteia, în sensul obligării intimatului la anularea Dispoziției nr._ din 29.08.2012 emisă de Primarul General al Municipiului București și obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru întreg imobilul situat în .. 12, sector 3, compus din teren în suprafață de 240 mp, cât și din construcții în suprafață de 113 mp, fosta proprietate a autorilor săi, prin compensare cu imobilul-teren situat în București . nr. 46A, sector 1.
În cauză, învederează recurenta-reclamantă, instanța de fond i-a încuviințat probatoriul solicitat, respectiv, proba cu înscrisuri și expertize topo și evaluatoare, atât pentru imobilul fosta proprietate a autorilor săi, cât și pentru imobilul solicitat în compensare. S-au emis adrese de către instanța de judecată către Direcția de Impozite și Taxe Locale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Primăria Municipiului București – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Primăria Sectorului 1 – Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, la care aceste instituții au comunicat răspunsurile din conținutul cărora rezulta că, imobilul – teren solicitat în compensare este liber de orice sarcină și îndeplinește toate condițiile unui bun disponibil, pentru a putea fi atribuit în compensare.
A mai arătat că, prin încheierea de ședință din 07.03.2014 (fila 151), instanța de fond a încuviințat proba cu expertize topo și evaluatoare, apreciind că aceste probe sunt pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, au fost efectuate aceste expertize, atât pentru imobilul fosta proprietate a autorilor săi, cât și pentru imobilul solicitat în compensare, iar din raportul de expertiză topo depus la dosarul cauzei, rezulta că imobilul fosta proprietate a autorilor săi este imposibil de restituit în natură, iar imobilul solicitat în compensare este liber, neafectat de elemente de sistematizare și că acesta poate fi restituit în natură. Din raportul de expertiză evaluatoare rezultă că, valoarea bunului fosta proprietate a autorilor săi este mai mare decât valoarea bunului solicitat în compensare, situație lămurită sub aspectul echivalenței valorice.
Recurenta-reclamantă solicită omologarea rapoartelor de expertiză topo și evaluatoare și admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și precizată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
T. F. Ș. a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de M. București prin Primarul General, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-intimat a interpretat greșit dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, din care s-ar desprinde, în opinia sa, faptul că notificarea formulată de autoarea sa nu a îndeplinit cerințele prevăzute de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, reclamanta arată că notificarea nr. 3053/2001 a fost formulată și depusă în termenul legal la data de 4 mai 2001, prin executorul judecătoresc, având ca obiect imobilul situat în București, .. 12, sector 3, așa cum este descris în notificare, expropriat și demolat, respectând termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la afirmația potrivit căreia notificarea nu vizează și construcția, arată că este greșită, raportat la conținutul notificării în care este descrisă și construcția care a fost demolată, așa cum rezultă din Adresa CPMB Serviciul Amplasamente din 12.04.1976, fapt pe care Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 l-a avut în vedere când a emis Dispoziția nr. 5778/02.05.2006, așa cum rezultă din preambulul și din art. l al acestei dispoziții.
Susținerea recurentului-intimat referitoare la faptul că instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut face entitatea investită cu soluționarea notificării, este greșită, neavând în vedere faptul că, însăși unitatea deținătoare prin emiterea Dispoziției nr. 5778/02.05.2006, a înțeles conținutul notificării și a acordat măsuri reparatorii pentru întreg imobilul expropriat, compus din teren și construcție demolată.
De asemenea, reclamanta critică susținerile recurentului-pârât, ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Cu privire la modalitatea de restituire invocată de către recurentul-pârât, reclamanta arată că această susținere nu poate fi reținută de către instanța de recurs întrucât, potrivit Legii nr. 165/2013 care a fost modificată prin Legea nr. 368 din 21.12.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1: "imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură".
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2: "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 ....". Recurentul-pârât a formulat recursul împotriva sentinței mai sus menționată după apariția Legii nr. 368/2013 care modifică Legea nr. 165/2013, acesta ignorând prevalența compensării cu alte bunuri, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Învederează că, recurentul-pârât mai invocă și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 165/2013, ignorând modificările aduse acestei legi prin art. 1 alin. 2, de către Legea nr. 368/2013 prin care în teza I prevalează acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu alte bunuri.
De asemenea, solicită ca susținerile recurentului-pârât prin invocarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 165/2013, să fie respinse de instanța de recurs, întrucât Legea nr. 368/2013 care aduce modificări Legii nr. 165/2013, modifică, totodată, și dispozițiile acestui articol raportate la dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, modificată.
Prin urmare, reclamanta solicită respingerea susținerilor recurentului-pârât și pe aspectul celui de-al doilea motiv de recurs, ca neîntemeiate.
În concluzie, solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, ca fiind nefondat și, pe cale de consecință, admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat, și modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată și precizată.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, atât de reclamantă, căt și de pârât, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat următoarele:
Referitor la recursul reclamantei, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs a constatat că este nefondată critica acesteia privind greșita soluționare a cererii sale de obligare a intimatului la anularea Dispoziției nr._ din 29.08.2012, emisă de Primarul General al Municipiului București și obligare la emiterea unei noi dispoziții, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru întreg imobilul situat în .. 12, sector 3, compus din teren în suprafață de 240 mp, cât și din construcții în suprafață de 113 mp, fosta proprietate a autorilor săi, prin compensare cu imobilul-teren situat în București . nr. 46A, sector 1.
Autoarea recurentei-reclamante, P. M., a formulat notificarea nr. 3053/25.01.2001, solicitând restituirea acestui imobil, iar ca urmare a decesului acesteia, din 18.07.2002, reclamanta este unicul moștenitor, conform certificatului de moștenitor nr. 61/18.07.2002.
Ca urmare a soluționării notificării, a fost emisă Dispoziția nr. 5778/2006 pe numele defunctei, iar ulterior, reclamanta a solicitat modificarea art. 1 din această dispoziție, în sensul emiterii unei noi dispoziții pe numele său, în calitate de moștenitoare.
La data de 29.08.2012 s-a emis de către Primarul General al Municipiului București Dispoziția nr._/29.08.2012, din conținutul căreia, spre deosebire de prima dispoziție, atât în preambul, cât și în art. I și II, lipsesc mențiunile privind măsurile reparatorii privind construcțiile care au existat pe teren și care au fost demolate.
Prin sentința civilă nr. 961 din 27.06.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte contestația formulată de reclamantă și a dispus modificarea în parte a dispoziției nr._ din 29.08.2012, emisă de pârâta Primăria Municipiului București, în sensul că se propune acordarea de măsuri reparatorii și pentru construcția demolată în suprafață de 113 mp construiți și 53,84 mp utili în favoarea reclamantei.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de acordare în compensare a imobilului situat în București, ., nr. 46 A, sector 1, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, motivat, în esență de faptul că, reclamanta, deși a solicitat modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 5778/02.05.2006, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată, pârâtul M. București prin Primarul General nu a fost învestit cu o contestație împotriva acestui mod de soluționare a notificării, deci nu putea să modifice modalitatea de soluționare a notificării, astfel că nici instanța în cadrul contestației, nu poate schimba acest aspect.
Critica recurentei-reclamante, sub aspectul respingerii cererii de acordare a măsurilor reparatorii prin compensarea cu un alt teren, nu poate fi primită, deoarece, așa cum a avut în vedere și judecătorul fondului, prin cererea adresată de reclamantă către pârât la data de 08.12.2011, aceasta a solicitat modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 5778/02.05.2006, doar în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată pe numele său (fila 26 dosar fond), nefiind criticată prima decizie sub aspectul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
În conformitate cu principiul disponibilității, părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. În aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Ca urmare, atâta vreme cât, reclamanta nu a învestit pârâtul cu o cerere de modificare a primei decizii prin care s-a soluționat notificarea și sub aspectul modalității de stabilire a măsurilor compensatorii, formulând doar în fața instanței de fond pentru prima dată această solicitare, acest lucru nu este posibil decât cu încălcarea principiului omisiio medio.
Nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante, potrivit căreia dreptul său de a contesta măsura reparatorie propusă prin Dispoziția nr._/2012 emisă de către Primarul General al Municipiului București și de a opta pentru compensarea cu alte bunuri, s-a născut numai după emiterea și comunicarea acesteia către ea, motivat de faptul că notificarea a fost formulată inițial de autoarea sa, deoarece recurenta a dobândit calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii 10/2001, prin transmiterea acestei calități de la autoarea sa în perioada soluționării pe cale administrativă a notificării, iar faptul că a solicitat modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 5778/02.05.2006, nu înseamnă decât că a avut cunoștință de întreg conținutul deciziei a cărei modificare a solicitat-o, inclusiv sub aspectul modalității în care s-a dispus compensarea.
De asemenea, Curtea mai arată și faptul că autoarea reclamantei a solicitat prin notificarea formulată despăgubiri numai pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în București, .. 12, sector 3, nu și pentru construcțiile demolate (fila 63 dosar fond). Or, iar din cuprinsul art. 26 al.1 din Legea 10/2001 rezultă că, atunci când restituirea în natură nu este posibilă și se impune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, regula este acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă aceasta nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri.
Ca urmare, este nefondată susținerea recurentei privind faptul că noțiunea de despăgubiri include și acordarea de bunuri sau servicii în echivalent, acestea reprezentând de fapt măsurile compensatorii, care alături de despăgubiri, reprezintă măsurile reparatorii prin echivalent.
Sub un alt aspect, Curtea arată că nu constituie un argument convingător, pentru a aprecia nelegalitatea sentinței recurate, faptul că în cauză s-au efectuat două expertize, topografică și evaluatoare, atât pentru imobilul fosta proprietate a autorilor săi, cât și pentru imobilul solicitat în compensare, pe care instanța le-a apreciat că sunt concludente și utile soluționării cauzei. Aceasta nu înseamnă că, în momentul încuviințării administrării lor, instanța deja a stabilit că cererea este întemeiată, deoarece aprecierea probelor este operațiunea logico-juridică de selectare a probelor și de evaluare a importanței lor pentru dezlegarea pricinii, înfăptuită de către judecător în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Prin urmare, constatând că în cauză recurenta-reclamantă nu a dovedit incidența cazurilor de modificare derivând din greșita aplicare a legii, Curtea urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă recursul acesteia, ca nefondat.
Cât privește recursul declarat de pârât, Curtea constată că este fondată critica acestuia privind greșita soluționare a cauzei de către instanța de fond, sub aspectul motivului de contestație privind neacordarea și a părții din imobil constând în construcțiile demolate.
Deși atunci când a analizat solicitarea reclamantei de a i se acorda un bun în compensare, judecătorul fondului a avut în vedere principiul disponibilității părților, respectiv, faptul că unitatea deținătoare nu putea dispune restituirea în natură sau compensarea cu un alt imobil, deoarece acest aspect nu poate fi invocat ulterior, numai pe calea contestației împotriva dispoziției emise, atunci când a analizat conținutul notificării, cu care autoarea reclamantei a învestit pârâtul, în baza dispozițiilor din Legea 10/2001, prima instanță nu se mai raportează și la acest principiu.
Astfel, deși reține că autoarea reclamantei, prin notificarea nr. 3053/25.01.2001, adresată Primăriei Municipiului București, a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în București, .. 12, sector 3, nu și pentru construcțiile pretins demolate, atunci când analizează contestația acesteia, apreciază că notificatoarea a avut în vedere noțiunea de imobil preluat abuziv iar, pe de altă parte, a reținut că pârâta a soluționat această notificare prin dispoziția nr. 5778/02.05.2006, când a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, .. 12, sectorul 3, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată, persoanei îndreptățite P. M..
Curtea arată că nu poate îmbrățișa acest punct de vedere, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 22 alin. 2 din Legea 10/2001 impun ca în notificare să se menționeze și care sunt elementele de identificare a bunului imobil solicitat, ceea ce înseamnă că folosirea noțiunii de imobil nu este suficientă, iar pe de altă parte, autoarea reclamantei a formulat notificarea solicitând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 240 mp, situat în București, .. 12, sector 3, respectând, prin urmare, rigoarea mențiunile obligatorii statuate de norma juridică anterior menționată.
Pe de altă parte, faptul că prin dispoziția nr. 5778/02.05.2006, s-a stabilit în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție demolată, fără a exista o solicitare a autoarei reclamantei și cu privire la construcții, nu înseamnă că ulterior, prin emiterea dispoziției nr._/29.08.2012, la solicitarea reclamantei de modificare a dispoziției anterioare, pârâtul nu mai putea să dispună în alt sens și sub alte aspecte. Aceasta deoarece, decizia sau dispoziția emisă în baza Legii 10/2001 de aprobare a a acordării de măsuri reparatorii constituie un act administrativ de autoritate, ce se supune regulilor generale în materie, cu excepția cazurilor în care legiuitorul a prevăzut norme speciale derogatorii. Astfel, această dispoziție poate fi revocată de organul care a emis-o, dacă se constată că actul este ilegal sau nu mai este oportun.
Curtea apreciază că nu este fondată susținerea recurentei-reclamante, în sensul că nu se mai putea reveni cu privire la dispoziția nr. 5778/02.05.2006, întrucât aceasta a intrat în circuitul civil, deoarece textul din normele metodologice de aplicare a Lg.10/2001 ( H.G. 250/ 3 aprilie 2007) din art.25 al.7, este edificator: „ După efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de unitatea care a depus-o”. per a contrario, înainte de efectuarea formalităților de publicitate imobiliară dispoziția poate fi revocată, iar la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi în acest sens.
În raport de aceste considerente și de dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civlă, Curtea apreciază că este necesară admiterea recursului pârâtului, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul că respinge va contestația, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă T. F.-Ș., împotriva sentinței civile nr. 961 din 27.06.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul-pârât M. București prin Primarul General.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva aceleiași sentințe civile.
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că respinge contestația, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. B. G. S. D. M.
G.
GREFIER,
G. C. A.
Red. ACB
Tehnored. ACB/PS 2 ex.
Jud. fond: I. P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 70/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
