Pretenţii. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 4718/2/2014
Dosar nr._
(1662/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 497 A
Ședința publică de la 14.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului, în evocarea fondului, în urma anulării sentinței civile apelate nr. 543/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, de către Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și reținerea pentru rejudecare, cerere formulată de reclamanta D. C. Ș. în contradictoriu cu pârâtul, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- REPREZENTAT DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN.
P. are ca obiect – pretenții în baza Legii nr.221/2009.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 07.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
În evocarea fondului cauzei, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 64 A din 25.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dos.nr._, s-a admis apelul formulat de apelanta – reclamantă D. C. Ș., împotriva sentinței civile nr. 543/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – reprezentat de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN.
S-a anulat sentința apelată.
S-a reținut cauza spre judecarea procesului, iar în temeiul art.4 din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 29/17.02.2014, a fost înaintată cauza președintelui de secție în vederea repartizării către o secție civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
„Prin sentința civilă apelată, TRIBUNALUL TELEORMAN SECTIA CIVILA a dispus: „Admite excepția tardivității cererii privind acordarea daunelor morale, invocată de instanță din oficiu.
Respinge, ca tardiv formulată cererea reclamantei D. C.-Ș., domiciliată în A., . 3, ., județ Teleorman, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în A. ., ., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul social în A., ., județ Teleorman”.
A arătat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din_, reclamanta D. C. Ș. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării bunicului său la 15 ani închisoare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că bunicul său, Mârtâcu S., a fost condamnat de către Tribunalul M. Teritorial București, în dos. nr. 131/1952 Ia 15 ani închisoare, cu specificația „muncă silnică, 10 (zece) ani degradare civică, 200 (două sute) lei cheltuieli de judecată și cu confiscarea averii personale, pentru crime de uneltire contra ordinii sociale p.p.de art. 209 PCP.
Până la liberare a avut un regim de detenție greu de suportat, fiind bătut, umilit, înfometat, ca, de altfel, majoritatea deținuților politici din regimul comunist.
Chiar și după detenție a fost permanent persecutat, urmărit insistent de securitate, chemat, periodic, dar la intervale scurte de timp.
În perioada cât acesta a executat acei ani grei de detenție familia și-a pierdut averea, casa, terenurile, inventarul agricol și gospodăresc, supraviețuind cu mijloace minime de subzistență.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009 și art. 998-999 C.Civ art. 1 și 6 din CEDO.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie, înscrisuri.
La data de_, Direcția Generală a Finanțelor Publice, în numele pârâtului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, a inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii .
A motivat, în ce privește excepția autorității de lucru judecat că, reclamanta a formulat acțiune prin care a solicitat despăgubiri in cuantum de 500.000 Euro statului român pentru prejudiciul moral suferit de bunicul sau ca urmare a condamnării acestuia la 15 ani de închisoare, în condițiile în care obiectul acestei acțiuni a format obiectul dosarului nr._, ce s-a judecat de Tribunalul Teleorman si a cărei cerere a fost respinsa ca neîntemeiata, sentința menținută si de Curtea de Apel București prin respingerea recursului ca neîntemeiat.
Conform art. 431, alin. (1) Cod procedura civila, „Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeași calitate, in temeiul aceleiași cauze si pentru același obiect”.
În prezenta cauza reclamanta D. C. S. nu mai poate sa ceara obligarea statului român la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, atâta timp cât prin hotărârea data în litigiul anterior s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca cererea este neîntemeiata.
Autoritatea de lucru judecat este un principiu de interes general potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, bine sau rău, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată. Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege.
Cât privește excepția inadmisibilității a arătat că, prin decizia nr._.10.2010 a Curții Constituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 care prevedeau acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare au fost declarate neconstituționale, astfel că nu mai există temei legal pentru a fi solicitate.
Cu referire la fondul cauzei a arătat în esență că, reclamanta nu a adus un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate prin arestarea ilegală a bunicului său.
La termenul de judecată din_, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii privind acordarea daunelor morale.
Analizând cu prioritate excepția tardivității cererii privind acordarea daunelor morale, față de excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii invocate de pârât, prima instanță a apreciat că este întemeiată.
Potrivit art. 5 alin.1 din legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la despăgubiri.
Legea nr. 221/2009 a intrat în vigoare la data de 14 iunie 2009, iar termenul maxim de depunere a unor cereri de despăgubiri s-a împlinit la data de 14 iunie 2012.
Întrucât reclamanta a promovat acțiunea la data de_ deci, după împlinirea termenului prevăzut de lege,cererea privind acordarea daunelor morale va fi respinsă ca tardiv formulată.
Față de considerentele expuse, se va respinge ca tardiv formulată cererea privind acordarea daunelor morale.”
În evocarea fondului, cauza a fost înregistrată prin repartizare, Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie cu dos.nr._ (1662/2014) - fiind stabilit termen pentru soluționare cu citarea părților, la data de 07.11.2014, când părțile au lipsit, iar în notele scrise depuse la dosar de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, s-a solicitat respingerea cererii de acordare daune morale ca prescrisă, respectiv ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții: să existe o hotărâre de condamnare și respectiv o hotărâre definitivă de achitare cu privire la fapta penală și respectiv și judecarea cauzei în lipsă (filele 11 - 12 dosar pendinte).
Nu s-au administrat noi probe în această fază procesuală, în afara înscrisurilor administrate la prima instanță, Tribunalul Teleorman: extras din sentința penală nr. 127/16.10.1952 de condamnare a inculpatului Mârtâcu (Mîrtîcu) S. la 15 ani de închisoare muncă silnică, 10 ani degradare civică, și confiscarea averii personale pentru „crime de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal, în detenție din. 12.01.1952, în dos.nr. 131/1952 - din care a executat 11 ani, fiind liberat la 01.03.1963, biletul de liberare 187/1963, fișa matricolă penală, adeverință caracterizare, certificatul de deces al susnumitului la 26.06.1997, certificatul de deces al tatălui reclamantei Mîrtîcu E. la data de 16.03.1989, alte acte de stare civilă.
Curtea constată că pârâtul prin Ministerul Finanțelor a invocat două excepții: 1. Privind prescripția dreptului material la acțiunea în răspunderea civilă delictuală întemeiată pe art. 998 și 999 c. civ.; 2. Inadmisibilitatea acțiunii în răspunderea statului pentru erorile judiciare care au avut loc în perioada regimului comunist, pentru care sunt incidente prevederile art. 504 din codul de procedură penală, cu îndeplinirea condițiilor statuate de acest text de lege și nu art. 998 – 999 c. civ.
Va fi analizată prima excepție, care are prioritate în raport de cea de-a doua formulată, constatându-se că dreptul material la cererea pentru acordarea de despăgubiri morale pentru condamnarea bunicului reclamantei în dosarul nr. 131/1952 de către Tribunalul M. Teritorial București în baza art. 209 C.P.- crime de uneltire contra ordinii sociale -, pentru prejudiciul constând în suferințele pe care acesta și familia sa le-a încercat pe timpul detenției politice timp de circa 11 ani din cei 15 ani de închisoare, dar și ulterior acestei perioade - este prescris, pentru considerentele ce urmează:
Se constată că autorul reclamantei Mîrtîcu (Mârtâcu) S. a fost încarcerat la data de 12.01.1952 și pus în libertate la data de 01.03.1963, fiind decedat conform certificatului de la dosar, la data de 26.06.1997.
Curtea constată că după abolirea vechiului regim comunist, începând cu data de 01.01.1990 a început să curgă prescripția dreptului la daune morale pentru condamnarea suferită, în temeiul art. 998 -999 c. civ., termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani conform art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă – și care astfel s-a împlinit deja la data de 01.01.1993, fiind îndeplinite la momentul de început al curgerii prescripției, și condițiile impuse de art. 7 și 8 din acest act normativ, privind data când s-a născut dreptul la repararea prejudiciului creat prin fapta ilicită ( condamnarea ), 01.01.1990, când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel răspunzător cu privire la ea.
Or, autorul reclamantei era îndreptățit să aprecieze dacă solicită sau nu, despăgubiri morale de la statul român, fiind încă în viață (până în anul 1997) în toată perioada curgerii prescripției extinctive cu privire la acțiunea în răspunderea delictuală a statului, fără a formula în instanță o astfel de acțiune, în tot acest timp.
Invocarea de către reclamantă a cazului de întrerupere a cursului prescripției dat de cele 45 de zile de suspendare a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 221/2009, prevăzute prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010- în notele scrise depuse la dosar – nu prezintă relevanță, având în vedere că temeiul cererii se situează în afara Legii nr. 221//2009, iar pe de altă parte că este necesar ca actele de întrerupere ori de suspendare a cursului prescripției să se situeze în cursul prescripției, iar nu după ce termenul de prescripție a fost anterior împlinit.
Având în vedere considerentele reținute, Curtea va respinge cererea reclamantei ca fiind prescrisă, analizarea excepției privind inadmisibilitatea acțiunii nemaifiind utilă, față de soluția reținută în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În evocarea fondului.
Respinge acțiunea ca având ca obiect acordarea daunelor morale formulate în temeiul art. 998 - 999 Cod Civil, formulată de reclamanta D. C. Ș. (CNP_), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în A., . 5, ., .,în contradictoriu cu pârâtul, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - REPREZENTAT DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județ Teleorman, ca prescrisă.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
F. P. C. M. T. Rădița I.
Red. FP
Tehnored. GIA
4 ex./23.12.2014
C. - S. a IX-a civ, .S. G. N., C. B. Tramîndan
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1946/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 935/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
