Conflict de competenţă. Sentința nr. 70/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-07-2014 în dosarul nr. 17825/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 70F
Ședința din Camera de Consiliu de la 14 iulie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. STELUȚA C.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 6 București, în cauza civilă privind pe reclamantul S. V., cu domiciliul ales la C.I.Av „P. I.-I.”, în G., ..79, ., județul G., în contradictoriu cu pârâții T. B., M. M.-E., domiciliați în București, ., ..B, ., sector 6 și Z. C., domiciliată în București, ..8, ., ..
Fără citarea părților, conform art. 135 alin. 4 NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 31.10.2013, sub nr._/303/2013, reclamantul S. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții T. B., M. M. E., Z. C.: să se constate deschisă succesiunea defunctei S. I., constatarea masei succesorale rămasă ca fiind compusă din 1&2 din imobilul apartament din București, . . parter, ., să se constate că reclamantul în calitate de soț supraviețuitor împreună cu pârâții sunt moștenitorii și cotele ce revin fiecăruia, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defunctei.
Prin sentința civilă nr. 3173/16.04.2014 Judecătoria Sector 6 București a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că, primul capăt de cerere – constatarea ca deschisă a succesiunii defunctei – este capăt principal, celelalte cereri sunt cereri accesorii a căror soluționare depinde de primul capăt, întrucât doar ca urmare a constatării deschiderii succesiunii se poate analiza existența unor moștenitori, stabilirea cotelor succesorale și a masei succesorale.
Judecătoria a apreciat că cererile având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitori și a cotelor succesorale sunt cereri în constatare neevaluabile în bani, de competența tribunalului ca instanță ca drept comun.
Capetele de cerere având ca obiect constatarea masei succesorale și partajul imobilului invocat sunt de competența judecătoriei față de valoarea indicată în acțiune, mai mică de 200.000 lei, dar a apreciat că acestea sunt accesorii față de capătul principal constând în constatarea deschiderii succesiunii.
Prin încheierea din data de 24.06.2014 Tribunalul București Secția a III-a civilă a constatat că este necompetent material în soluționarea cauzei, în temeiul art. 134 NCPC a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 94 lit. i N.C.pr.civ., cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, sunt de competența judecătoriei.
Potrivit art. 123 NCPC, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
Din perspectiva celor două texte de lege, în situația cererii având ca obiect și finalitate partaj succesoral, problema care se naște este de a identifica voința legiuitorului din art. 94 lit. i (I.) și de apreciere asupra caracterului principal a capătului privind constatarea deschiderii succesiunii (II).
I. Opinia tribunalului cât privește intenția legiuitorului care se desprinde din art. 94 lit. i este aceea că legiuitorul a intenționat ca orice partaj, indiferent de izvorul coproprietății să fie de competența materială a judecătoriei. Dispozițiile din materia procedurii speciale a partajului prevăd că în cadrul partajului instanța stabilește bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii. (art. 984 NCPC). Este astfel evident că legiuitorul nu a privit aspectele de stabilire a bunurilor succesorale, a cotelor, a calității de coproprietar, a sarcinilor și datoriilor moștenirii ca fiind cereri principale, ci ca aspecte de soluționat în cadrul acțiunii de partaj. Acestea reprezintă chestiuni care se judecă în procedura unitară a partajului și nu au fost apreciate ca cereri distincte de către legiuitor. Prevăzând și că cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, se judecă de judecătorii, rezultă că voința legiuitorului a fost ca partajele, indiferent de izvorul lor să intre în competența materială a acestor instanțe. Faptul că în cadrul acestor partaje instanța apreciază asupra cotelor, calității de coproprietari, bunurilor de împărțit, ele nu determină concluzia că acestea sunt cereri distincte și că ar fi cereri principale.
Modul de formulare a unor cereri nu poate schimba natura juridică reală, corectă a acestora. Faptul că s-a practicat și se practică în cererile de partaj succesoral o formulare de genul: să se constate deschisă succesiunea defunctului X, să se stabilească masa succesorală ca fiind alcătuită din (…), nu determină concluzia că acestea sunt capete principale.
II. Aprecierea că un capăt de cerere având ca obiect constatarea ca deschisă a succesiunii este capăt principal, iar cererile privind stabilirea masei succesorale, a cotelor succesorale și a partajul succesoral sunt capete accesorii, care depind de soluționarea primului capăt, este eronată.
O asemenea apreciere este considerată ca o aplicare excesiv de formalistă și rigidă din perspectiva definiției capetelor principale și capetelor accesorii ale unei acțiuni civile. Capetele de cerere privind stabilirea masei succesorale și stabilirea cotelor succesorale reprezintă, alături de capătul de cerere privind constatarea ca deschisă a succesiunii, cereri prealabile ce au ca obiect constatarea incidenței unor aspecte prealabile, necesare soluționării însă capătului principal de acțiune, anume partajul succesoral.
Constatarea ca deschisă a succesiuni unui defunct nu reprezintă un capăt principal de acțiune civilă de sine-stătător, deoarece prin el însuși nu produce niciun fel de efecte juridice, în afara cererilor privind constatarea compunerii masei succesorale și stabilirea cotelor succesorale (primul capăt fiind de altfel și evaluabil în bani). Prin urmare nu se poate aprecia că aspectul prealabil al constatării deschiderii succesiunii poate determina distinct o acțiune care să formeze un litigiu având ca obiect o contestație asupra unui drept civil.
Ceea ce se solicită prin această cerere este o constatare a unei situații de fapt (producătoare de consecințe juridice a căror analiză se solicită a fi realizată de instanță în cadrul partajului, nu independent de partaj), nu de drept. Totodată, această situație de fapt, deschiderea succesiunii prin decesul unei persoane, prezintă relevanță doar din perspectiva solicitărilor privind stabilirea masei succesorale,a cotelor succesorale și realizării partajului succesoral dacă acesta a fost solicitat, dar nu poate prezenta relevanță prin el însuși, din punct de vedere al unei acțiuni civile care să implice analiza unor drepturi sau obligații.
În concluzie, Tribunalul a reține că cererile privind constatarea ca deschisă a succesiunii, stabilirea masei succesorale și a cotelor succesorale reprezintă capete de cerere având ca obiect stabilirea unor aspecte prealabile judecății capătului principal de acțiune și care reprezintă finalitatea urmărită de reclamant, anume partajul succesoral.
Dacă cererea de partaj este precedată de cereri având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a cotelor/părți, aceste cereri nu pot fi calificate ca principale, ci simple chestiuni prealabile ce trebuie soluționate în cadrul partajului - ele nici nu trebuie formulate distinct -, instanța fiind învestită, în fapt, cu o cerere unică, având ca finalitate partajul.
De altfel, în procedura specială privind partajul care se aplică indiferent de cauza proprietății comune (art. 979 NCPC), prin hotărârea de partaj trebuie stabilite bunurile supuse partajării, calitatea de coproprietar, cota parte ce revine fiecăruia, creanțele născute din starea de coproprietate.
Art. 983 NCPC prevede că dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili: datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele moștenitorilor față de defunct, sarcinile moștenirii.
Este astfel mai mult decât evident că aspectele referitoare la constatarea deschiderii moștenirii, stabilirea cotelor, a calității de moștenitor, stabilirea datoriilor și sarcinilor moștenirii se realizează în cadrul partajului succesoral, nu în afara acestuia. Art. 983 NCPC este relevant în acest sens și demonstrează că toate aspectele așa zise prealabile analizei efective asupra ieșirii din indiviziune, fac parte din procedura de partaj succesoral și nu reprezintă capete de cerere principale ci cereri formulate în cadrul partajului succesoral. Astfel, instanța poate fi învestită, sub aspectul formulării, cu o cerere de genul: să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale de pe urma defunctului X, conform cotelor succesorale legale ce revin părților, masa succesorală fiind compusă din (…). Prin urmare, cererea distinctă în constatare ca deschisă a succesiunii nici nu este imperativ să fie formulată, iar o considerare a acestei solicitări ca fiind un capăt de cerere principal ține de o apreciere formalistă fără argument logico-juridic. O asemenea apreciere determină calificarea ca fiind o cerere principală a unei solicitări care nici nu poate fi considerată că poate fi de sine stătătoare și nici nu poate face obiectul unui litigiu distinct.
În condițiile în care partajul constituie finalitatea oricărei cereri în materie succesorală împreună cu care este formulat, că în speță constatarea deschiderii succesiunii reprezintă doar un aspect de fapt prealabil care se soluționează în cadrul partajului succesoral solicitat, iar nu un capăt de cerere principal neevaluabil în bani, tribunalul va constata că potrivit art. 94 lit. i NCPC, judecătoria este competentă să soluționeze prezentul dosar, indiferent de valoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, există conflict de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru existența conflictului negativ de competență, întrucât Judecătoria Sectorului 6 și Tribunalul București și-au declinat competența în legătură cu aceeași pricină.
Asupra regulatorului de competență, Curtea constată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă din punct de vedere material să soluționeze cererea de față, având ca obiect partaj succesoral.
Astfel, se reține că reclamantul S. V. a investit instanța cu soluționarea acțiunii de față la data de 31.10.2013, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 24 din noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 (potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după ., adică introduse după data de 15.02.2013)raportat la dispozițiile art. 82 din Legea nr. 76/2012, sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.
Într-adevăr, așa cum în mod judicios a reținut Tribunalul, potrivit art. 94 lit. i N.C.pr.civ., cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, sunt de competența judecătoriei.
Potrivit art. 30 alin. 3 NCPC, cererea principală este cererea introductivă de instanță, iar potrivit alin. 4 cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată capătului de cerere principal.
Este greșit raționamentul Judecătoriei potrivit căruia capătul principal de cerere este cel prin care reclamantul solicită să se constate deschisă succesiunea defunctei, iar capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune este accesoriu acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 983 NCPC, în cazul acțiunilor având ca obiect partajul judiciar, instanța va mai stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cotele-părți, creanțele născute din starea de coproprietate, iar dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili: datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele moștenitorilor față de defunct, sarcinile moștenirii.
Prin urmare, legiuitorul însuși califică cererile având ca finalitate realizarea unui partaj judiciar, ca fiind capătul principal de cerere, deoarece asupra celorlalte aspecte - referitoare la constatarea deschiderii moștenirii, stabilirea cotelor, a calității de moștenitor, stabilirea datoriilor și sarcinilor moștenirii - instanța trebuie să se pronunțe în mod obligatoriu, indiferent dacă părțile au formulat o cerere expresă în acest sens, sau nu, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul a avut în vedere că acestea sunt simple chestiuni prealabile ce se impun a fi soluționate în cadrul acțiunii având ca obiect partajul judiciar.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 133-135 din noul C.pr.civ., Curtea va stabili competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTAREȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei privind pe reclamantul S. V., în contradictoriu cu pârâții T. B., M. M.-E. și Z. C., în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14.07.2014.
Președinte, Grefier,
C. M. Steluța G.-M. V.
Red.dact.jud.MSC
2 ex./17.07.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1946/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
