Legea 10/2001. Decizia nr. 549/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 549/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 13725/3/2006
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 549A
Ședința publică de la 18.12.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - LIVIU-EUGEN FĂGET
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
GREFIER - F. J.
**************
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții-contestatori G. M. M. (moștenitoarea defunctei B. L. R.), V. M. și V. A.-I. (moștenitorii defunctei V. E.), împotriva sentinței civile nr.1352/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, în contradictoriu cu intimata . administrator judiciar . SPRL și Activ Lichidator IPURL prin reprezentant permanent E. R. și intervenienta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 26.11.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea la datele de 11.12.2014 și 18.12.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă la data de 19.04.2006 sub nr._, reclamantele V. E. și B. V. L. R. I. au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu pârâta . care să dispună anularea Deciziei nr. 38/24.01.2006 emisă de . calitate de unitate deținătoare și obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilelor (teren și construcții) aparținând fostei Întreprinderi Metalurgice D. V. SAR București, situată în București, .. 25 și 29 și .. 2.
In motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, după apariția Legii 10/2001 s-au adresat intimatei solicitând restituirea în natură a imobilelor menționate prin notificarea nr. 392/2002, însoțită de toate documentele necesare soluționării cererii.
S-a susținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului D. V., conform procesului verbal din anul 1946 „partea I și a II-a", înscrisuri emise de Comisia pentru înființarea cărților funciare și că acest imobil a fost preluat în mod abuziv, fără a exista un titlu care să justifice această preluare, așa cum rezultă din adresa nr. 3446a/909/2003 emisă de PMB.
S-a mai arătat că decizia atacată, prin care se respinge notificarea prin care se solicitase restituirea în natură a imobilului, cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă, deoarece imobilul face parte integrantă din activitatea societății, fiecare clădire, spațiu, având un rol bine-definit, ele fiind necesare procesului de fabricație, este nelegală, raportat la art. 9, 10 alin. 1 și 2 și 21 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001.
Astfel, din analiza acestor texte rezultă că restituirea în natură este obligatorie ori de câte ori este posibilă, unitatea deținătoare neavând drept de opțiune și de acordare a restituirii în echivalent.
In drept, contestația a fost întemeiată pe disp. art. 9, 10 alin. 1 și 2 și 21 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001 și Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001.
Pârâta . formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, arătând, privitor la construcții, că au fost modificate în proporție de 100% din starea lor inițială, fiind adăugate noi construcții, omogenizate, iar, privitor la teren, că aceste construcții, așa cum au fost modificate și completate de cădiri, ocupă aproape integral terenul revendicat, singurul teren rămas neocupat de edificii fiind căile de acces între multiplele obiective industriale care permit exploatarea, prin ieșirea la calea publică, a tuturor edificiilor aflate în incinta . a mai arătat că bunurile revendicate și identificate au fost evaluate conform legislației în vigoare de către . ANEVAR, concluziile fiind prezentate contestatorilor, care nu au avut obiecțiuni majore cu privire k modul de evaluare.
În cauză au fost efectuate expertize tehnice specialitatea construcții, fiind depus raportul de expertiză nr. 2714/4.04.2007 efectuat de experți tehnici P. V. M., P. Z. și P. D. N. și specialitatea topografie, fiind depus raportul de expertiză nr._ efectuat de experți tehnici C. V., C. M. și C. C.; a fost depusă copia dosarului administrativ finalizat prin decizia nr. 38/24.01.2006.
P. sentința civilă nr. 1352/22.10.2007 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantele V. E. și B. V. L. R. I. prin mandatar V. loan A., în contradictoriu cu pârâta . administrator judiciar ..
P. a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată la B. V. P. sub nr. 392/08.02.2002 reclamantele V. E. și B. V. L. R. I. au solicitat unității deținătoare . unei dispoziții privind restituirea în natură sau despăgubiri bănești privind imobilul situat în București, .. 25 și 29 și .. 2, fost Întreprinderile Metalurgice D. V. SAR București, actualmente .-a menționat în cuprinsul notificării că Întreprinderile Metalurgice D. V. SAR București, fostă proprietatea D. V., a fost naționalizată prin Legea 119/1948.
P. dispoziția nr. 38/24.01.2006 emisă de . fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, teren și construcții situat în București, .. 25 și 29 și .. 2, constatându-se că revendicarea în natură nu este posibilă, întrucât imobilul face parte integrantă din activitatea societății, fiecare clădire, spațiu, având un rol bine-definit, ele fiind necesare procesului de fabricație, iar, pe de altă parte, pe o parte din teren s-au construit hale de producție, care se integrează în fluxul tehnologic. S-a stabilit dreptul la despăgubiri al notificatoarelor pentru imobilul menționat.
Având în vedere solicitarea reclamantelor din prezenta acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, raportat la faptul că în speță există o situație de excepție de la primul principiu instituit de Legea 10/2001, cel al prevalentei restituirii în natură, deoarece aceasta măsură este expres înlăturată de la aplicare de lege și nu este posibilă.
Tribunalul a avut în vedere în primul rând dispozițiile art. 18 lit. a din Legea 10/2001, care stabilesc că „măsurile se stabilesc doar în echivalent daca persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și activelor la data preluării acestora în mod abuziv cu excepția situației în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membrii ai aceleiași familii".
În prezenta cauză, ne aflăm în situația în care reclamatele, în calitate de moștenitoare ale defunctului D. V., solicită restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru imobilul, teren și construcție, care a aparținut întreprinderii Metalurgice D. V. SAR, naționalizată prin Legea 119/1948, aspect care rezultă din chiar notificarea formulată.
In condițiile în care, conform adresei nr. 3446/a/2003 emisă de Primăria Municipiului București se comunică că nu se cunosc date cu privire la modalitatea de preluare în proprietatea statului a imobilelor ce fac obiectul notificării nu se poate aplica prezumția instituită de art. 24 din Legea 10/2001, care stabilește că, în condițiile în care nu se cunoaște existența dreptului de proprietate și întinderea, acestea se prezumă a fi cele din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Cu toate acestea, deși nu există probe, nu se poate avea în vedere afirmația reclamantelor din notificare, în sensul că imobilul în litigiu ar fi trecut în proprietatea statului în urma Legii nr. 119/1948, prin care a fost naționalizată Întreprinderea Metalurgică D. V. SAR.
De asemenea, conform Cap. l punctul 1 lit. e din HG 250/2007 Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sarcina probei proprietății la momentul deposedării abuzive revine persoanei care pretinde dreptul.
Așadar, tribunalul a constatat că reclamantele nu au făcut dovada faptului că autorul lor era proprietarul imobilului în litigiu la data preluării abuzive, înscrisurile emise de Comisia pentru înființarea cărților funciare făcând dovada proprietății autorului D. V., ca persoană fizică doar la nivelul anului 1946 și doar asupra unor clădiri identificate limitativ.
Tribunalul a reținut că de la acel moment și până la momentul naționalizării, există probe în sensul că dreptul de proprietate ar fi fost transferat întreprinderii Metalurgice D. V. SAR.
Având în vedere, pe lângă afirmația chiar a reclamantelor din notificare, menționată anterior și celelalte acte din dosarul de notificare, respectiv bilanțul de profit și pierderi al Fabricii de Mașini și Turnătoria D. V. SAR și procesul verbal al Adunării generale Extraordinare din 1946, precum și destinația imobilelor a căror restituire se solicită-construcțiile având destinația de hală montaj, turnătorie, tâmplărie etc., s-a apreciat că imobilul nu poate fi constatat ca fiind proprietatea persoanei fizice D. V. la momentul preluării abuzive, prezumția fiind în sensul că, o dată preluate cu ocazia naționalizării întreprinderii D. V. SAR prin Legea 119/1948, reprezentau proprietatea acestei persoane juridice la momentul naționalizării.
In concluzie, întrucât așa cum rezultă din procesul verbal al Adunării Extraordinare al Întreprinderii Metalurgice D. V. SAR, D. V. nu era asociat unic și nici toți asociații nu erau membrii ai aceleiași familii, s-a constatat că art. 18 din Legea 10/2001 înlătură expres de la aplicare principiul restituirii în natură.
In al doilea rând, s-a avut în vedere la respingerea contestației imposibilitatea restituirii în natura a terenului, întrucât, pe lângă incidența art. 18 din legea 10/2001, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001, în conformitate cu care, dacă pe terenul pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă.
Din schița anexă nr. 6 la raportul de expertiză specialitatea topografie rezultă în mod clar că nu există o porțiune de teren liberă, neafectată de construcții noi, care să poată fi restituită în natură.
Tribunalul a avut în vedere în acest sens și amplasamentul construcțiilor noi identificate pe schiță în culoarea portocaliu, precum și al celorlalte dotări în strânsă legătură cu clădirile noi, precum și posibilitățile de acces la aceste clădiri, strict necesare procesului de producție.
Nu poate fi primită afirmația reclamantelor că este posibilă restituirea în natură a întregului imobil, teren-delimitat cu culoarea albastru pe schița anexă nr. 6 și construcții, deoarece construcțiile noi nu sunt autorizate.
Conform alin.3 al art. 10 din Legea 10/2001 „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de l ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile"", or construcțiile edificate după anul 1948 nu sunt construcții ușoare sau demontabile si sunt anterioare anului 1990, așa cum rezultă din raportul de expertiză.
Alineatul 3, subsecvent alineatului 2 vine să precizeze exact alineatul 2, stabilind că este posibilă restituirea în natură doar dacă construcțiile neautorizate sunt ulterioare anului 1990.
Având în vedere dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, tribunalul a respins contestația, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 1352/2007 au declarat apel contestatoarele V. E. și B. V. L. I., în motivarea căruia au susținut următoarele critici:
1. Instanța a aplicat în mod nelegal prevederile art. 18 lit. a din Legea 10/2001, deoarece, pentru a retine incidența acestui text legal, este necesar ca persoana juridica al cărei patrimoniu a fost preluat in mod abuziv sa fi fost proprietara imobilelor a căror restituire se solicita in baza prevederilor legii speciale, condiție care nu este îndeplinită.
Apelantele contestatoare au arătat că prin actul autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția notariat sub nr. 9974/1906 Ernest Ciriack vinde lui F., Bruno si Ernst E. Ciriack precum si autorului contestatoarelor, D. V., imobilul situat în București, Campu Moșilor nr. 25, compus din teren si clădiri (anexa 1); suprafața si vecinătățile imobilului (teren + construcții) sunt confirmate si de schița plan care se regăsește în anexa 2; în anul 1915 moștenitorii lui E. Ciriack vând întreaga avere dobândită de la defunct (inclusiv imobilul situat în .. 25) lui Bruno Ciriack si lui D. V. (anexa 3- actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1915).
În același an 1915, un alt moștenitor al defunctului E. Ciriack, R. Ciriack vinde lui Bruno Ciriack si lui D. V. partea sa din averea succesorala, averea succesorala care include și imobilul situat in .. 25 (actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1915 - anexa 4).
Tot în anul 1915 prin contractul autentificat sub nr._/1915 F. Ciriack, în calitate de moștenitor al defunctului Ernst Ciriack vinde lui Bruno Ciriack și D. V. partea sa din averea succesorala moștenită de la acesta, avere ce includea și terenul din Câmpul Moșilor nr. 25 (anexa 5).
Apelantele contestatoare au arătat că, anterior încheierii acestor contracte de vânzare cumpărare, în anul 1908, F. Ciriack renunța la drepturile sale rezultate din contractul autentificat sub nr. 9974/1906 in favoarea celorlalți asociați și membrii ai firmei „E Cjriak si fii" (actul autentificat sub nr. 3487 din 22 martie 1908 - anexa 6).
Ulterior, în anul 1918, această societate s-a dizolvat, patrimoniul acesteia, inclusiv terenul din .. 25 revenind lui D. V., așa cum rezulta din documentele intitulate „Mențiune din Opisul Alfabetic de inscripții si transcripții litera c U. din anii 1915-1920 de la Tribunalul Ilfov secția Notariat, poziția nr 3375 din 7 octombrie 1918" (anexa 7) si cel denumit „Mențiune din Opisul Alfabetic de inscripții si transcripții litera C U. din anii 1915 - 1920 de la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, poziția nr. 296 din 10 martie 1920" (anexa 8).
Aceste susțineri sunt confirmate și de Darea de seamă a Consiliului de Administrație document redactat în anul 1942 (anexa 9), act care demonstrează ca în anul 1919 Societatea în nume colectiv E. Ciriack nu mai există fabrica trecând asupra D-lui D. V..
În anul 1936 firma individuala „Fabricile de mașini D. V." se transforma în Societatea Anonima „Întreprinderile Metalurgice D. V." Societate Anonima R. (anexa 9).
La nivelul anului 1948 funcționa D. V. SAR - Fabrica de Mașini si Turnatoria, societate care avea sediul în București, .. 3-5, așa cum rezulta din documentul adresat Ministerului Comerțului la 31 mai 1948 (anexa 10 și anexa 11).
Cu privire la construcțiile edificate pe acest teren, apelantele contestatoare au arătat că o parte din acestea au fost dobândite prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9974/1996 de la E. Ciriack (anexa 1) în timp ce altele au fost edificate de însuși autorul contestatoarelor, D. V., așa cum o dovedesc următoarele înscrisuri:
- autorizația de construcție nr. 259C/20.10.1919 emisă de către Primăria Orașului București (anexa 12);
- autorizația de construcție nr. 233/M/1921 emisă de către Primăria Orașului București (anexa 13);
- autorizația de construcție nr.371/C/1926 emisa de către Primăria Orașului București (anexa 14);
- autorizația de construcție nr. 1 M/27.07.1931,59M/27.07.1931, 12M/25.07.1931 emise de către Primăria fostului Sector II N. (anexa 15);
- autorizația de construcție nr. 62/M/1939 emisa de fosta Primărie a Sectorului II N. (anexa 16);
- autorizația de construcție nr.365 emisa de Primăria Orașului București (anexa 17) - extras din Registrul de autorizații din anul 1908 (anexa 18).
Ca urmare în anul 1946, toate clădirile edificate pe imobilul teren din .. 25-29 si Principesa M. nr. 2 au fost înscrise în Cartea Funciara ca proprietate a autorului contestatoarelor D. V., ele nefăcând parte nici o clipă din patrimoniul societății (societăților) la care D. V. a fost acționar. Aceasta împrejurare este probata de procesul verbal întocmit la 9 decembrie 1946 (anexa 19).
În aceste condiții apare ca lipsita de suport probator afirmația instanței de fond conform căreia „reclamantele nu au făcut dovada proprietății autorului lor asupra imobilului în litigiu la data preluării abuzive, înscrisurile emise de Comisia pentru înființarea Cărților funciare făcând dovada proprietății ca persoană fizică doar la nivelul anului 1946 și doar asupra unor clădiri identificate limitativ".
Apelantele contestatoare au precizat că instanța de fond a susținut că de la acel moment si pana la momentul naționalizării, există probe în sensul ca dreptul de proprietate ar fi fost transferat Întreprinderii Metalurgice D. V. SAR.
Probele pe care își întemeiază instanța aceasta susținere sunt: afirmația reclamantelor din notificare, celelalte acte din dosarul de notificare, respectiv bilanțul de profit si pierderi al Fabricii de Mașini și Turnatoria D. V. si procesul verbal al Adunării Generale din 1946.
A. În legătura cu presupusa afirmație a contestatoarelor, au arătat că niciodată nu au susținut că imobilul solicitat de către acestea ar fi fost deținut în proprietate de către societatea la care autorul lor a fost acționar.
B. Faptul ca acesta a fost utilizat în desfășurarea activității Fabricii de Mașini și Turnători D. V. - SAR nu înseamnă ca a fost proprietatea acestei persoane juridice. Această entitate deținea cu titlu precar acest imobil aflat în proprietatea unuia din acționari. Se invocă situația juridica a imobilului din .. 3-5 care reprezenta sediul principal al acestei persoane juridice aflată în proprietatea a doi din acționarii societății: M. D. V. si A. Pherekide V. (anexa 20 si anexa 21). Aceeași era situația si in cazul SAR Uzinele D. V. B., căreia D. V. ii închiriase imobilul proprietatea sa din . 22).
C. Bilanțul de profit si de pierderi al Fabricii de Mașini si Turnatoria D. V..
Din punct de vedere juridic activul, prin compoziția lui, grupează elementele în bunuri reale si creanțe, iar pasivul în capital propriu si datorii.
Analizând bilanțul încheiat la 31 decembrie 1947, rezultă că la rubrica „activ" nu sunt individualizate imobilele solicitate de către contestatoare în baza Legii 10/2001, întrucât ele nu se aflau în patrimoniul persoanei juridice, fiind proprietatea autorului contestatoarelor D. V. (anexa 23).
Ba mai mult, în contul de profit si pierderi încheiat la 31 decembrie 1947 la rubrica Debit este evidențiata suma de 484.836 lei - cu titlu de chirii fabrica – împrejurarea care întărește susținerea că Fabrica de Mașini si Turnatoria D. V. folosea spațiile în care își desfășura activitatea în baza unui contract de închiriere, proprietarul acestora fiind D. V. (anexa 24).
D. Procesul verbal al Adunării Generale din 1946 (anexa 25).
Acest înscris nu oferă nicio informație de natură să ducă la concluzia că bunurile revendicate de contestatoare au constituit proprietatea persoanei juridice sus menționate.
In primul rând, acest proces verbal este întocmit în urma convocării Adunării Generale Extraordinare a SAR - Întreprinderile Metalurgice D. V. si nu a Fabricii de Mașini si Turnatoria D. V. - SAR, persoană juridica distincta, înființata ulterior .
La nivelul anului 1947 aceasta persoana juridica, SAR - Întreprinderile Metalurgice D. V. nu mai exista, întrucât conform aceluiași proces verbal, Adunarea Generala Extraordinară a decis ca întregul patrimoniu activ și pasiv al Societății, urmează să fuzioneze în SAR Uzinele D. V. din Brasov (pagina 3 lit. a) a procesului verbal).
Sintetizând, în niciun document contabil al persoanelor juridice la care era acționar D. V. nu sunt evidențiate imobilele care fac obiectul notificării adresate .>
E. În mod greșit instanța a recurs la aplicarea art. 1203 cod civil „prezumând ca odată preluate cu ocazia naționalizării Întreprinderii D. V. SAR prin Legea 119/1948, reprezentau proprietatea acestei persoane juridice".
Procedând astfel, instanța a încălcat prevederile art. 1203 Cod civil care reglementează domeniul de aplicare al prezumțiilor simple, legiuitorul reglementând sfera de incidența a acestora la cazurile in care este permisa si dovada prin martori or, legea 10/2001 nu permite dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, prin administrarea probei cu martori.
F. Mai susține instanța că reclamantele nu au făcut dovada faptului ca autorul lor, era proprietarul imobilului în litigiu la data preluării abuzive, înscrisurile emise (...) făcând dovada proprietății autorului lor doar la nivelul anului 1946.
P. urmare, instanța a solicitat reclamantelor să facă dovada unui fapt negativ, adică a împrejurării că în perioada 1946-1949, D. V. nu a transmis Fabricii de Mașini și Turnătoria D. V. dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
In opinia apelantelor contestatoare, în condițiile în care, în cauză nu s-a făcut dovada contrarie (nu s-a probat faptul ca a avut loc o astfel de transmisiune), susținerea instanței nu poate fi primita. Chiar daca în speță ar fi existat un proces verbal întocmit cu ocazia naționalizării, in acesta nu se puteau regăsi decât bunurile care făceau parte din patrimoniul societății naționalizate or, aceste imobile, așa cum am demonstrat nu făceau parte din acesta, fiind închiriate de la proprietarul acestora, D. V..
G. Argumentând incidența in speța a art. 18 din Legea 10, instanța a făcut trimitere la procesul verbal al Adunării Extraordinare al întreprinderii Metalurgice D. V. - SAR, afirmând că D. V. nu era asociat unic si că asociații acesteia nu erau membrii aceleiași familii.
Argumentarea instanței are la baza o grava confuzie:
- din procesul verbal sus amintit, rezulta acționariatul întreprinderii Metalurgice D. V. - SAR, societate care si-a încetat existenta prin hotărârea aceleiași adunări care a decis lichidarea întregului patrimoniu prin fuziunea cu Societatea din B. individualizata in cuprinsul aceluiași proces verbal
- în anul 1947 D. V. era acționar al Fabricii de Mașini si Turnatoria D. V. si nu al unei societăți care încetase să mai existe prin lichidarea patrimoniului său în anul 1946. Întreprinderea Metalurgică D. V. - SAR si Fabrica de Mașini si Turnatoria D. V. sunt doua persoane juridice distincte, ele neputând fi confundate așa cum face instanța de fond.
2. Un alt motiv pentru care instanța a respins cererea contestatoarelor se refera la imposibilitatea restituirii în natură a terenului susținând că în speța sunt incidente dispozițiile art. 10 alin 2 din Legea 10/2001.
Totodată, instanța a înlăturat apărarea contestatoarelor în sensul inexistentei vreunui impediment la restituirea în natură a întregului imobil identificat prin rapoartele de expertiza față de lipsa autorizațiilor de construire emise în favoarea intimatei.
În opinia apelantelor contestatoare, susținerea instanței este nelegală, interpretând textul legal în sensul de a conferi protecție juridica celui care a edificat în mod ilegal construcții pe terenul preluat in mod abuziv.
Dând o astfel de interpretare textului legal amintit, instanța îl favorizează pe cel care a construit ilegal înainte de 1989, motivând că legiuitorul nu a prevăzut expres obligația restituirii în natura într-o astfel de ipoteza, așa cum a făcut-o în situația construcțiilor edificate ilegal după 1990.
Aceasta lacuna legislativa poate fi suplinita prin aplicarea dreptului comun in materie respectiv, cel din materia accesiunii artificiale. Principiul fundamental in materie este ca orice construcție aparține celui care la data edificării, era proprietarul terenului.
P. urmare, trebuie să se determine cine este proprietarul terenului la data edificării construcției. Având in vedere că în speța există preluarea fără titlu valabil, în baza art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001 apelantele contestatoare sunt și proprietarele construcțiilor ilegal edificate (persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării) .
Apelantele contestatoare consideră hotărârea instanței ca nelegala si în raport de conținutul art. 10 alin. 5 care permite în mod expres restituirea atunci când ulterior preluării abuzive s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare per a contrario, restituirea în natură este posibilă, cu atât mai mult, în situația construcțiilor edificate ilegal.
Apelantele arată că intimata face obiectul procedurii falimentului, imobilele litigioase nemaifiindu-i necesare „unității deținătoare".
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ.
Judecarea apelului a fost suspendată în perioada 2.05._09, prin acordul părților.
Judecarea apelul a fost suspendată în perioada 18.12.2009-5.04.2011, în baza art. 243 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. ca urmare a cererii apelantei-reclamante V. E. privind introducerea în proces a moștenitorilor apelantei-reclamante B. V. L. R. I., decedată pe parcursul judecării apelului, G. M. M. fiind introdusă în cauză în calitate de moștenitoare ai defunctei B. V. L. R. I., în baza certificatului de moștenitor nr. 90/24.09.2009 emis de BNP O. A. R. (fila 189-193 din dosarul de apel, vol. I).
P. încheierea din data de 9.09.2011 instanța a încuviințat administrarea probelor necesare pentru soluționarea cauzei și ordinea de administrare a acestora.
La filele 444-445 din dosarul de apel, vol. II, prin adresa nr._/13.10.2011 PMB Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat a comunicat la dosar situația juridică a imobilului de la adresa .. 25-29 și Principesa M. nr. 2, sector 2.
La filele 446-982 din vol. II al dosarului de apel, la filele 983-1464 din vol. III al dosarului de apel, precum și la filele 1465-273 din vol. IV al dosarului de apel; OCPI Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară a comunicat la dosar copiile cărților funciare deschise pentru imobilul situat în .. 25, sector 2; și a comunicat de asemenea că nu au fost deschise cărți funciare pentru imobilele situate în .. 29, sector 2 și .. 2, sector 2.
La filele 2278-2285 din dosarul de apel, vol. V, Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale, Serviciul Municipiului București a comunicat la dosar, în copie xerox cu ștampila „Executat la Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale”, documente emise de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București, privind imobilul situat în .. 25 și 29 și .. 2, respectiv Partea I-a, Partea a II-a, Proces-verbal nr._/9.12.1946 și Planurile cadastrale nr. 701 și 702, scara 1:500.
La filele 2294-2334 din dosarul de apel, vol. V, Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale a comunicat la dosar în copie Ordonanța de adjudecare transcrisă de Grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat, la nr. 3238/1936.
La filele 2338-2406 din dosarul de apel, vol. V, a fost depus raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert B. Emeric, însoțit de 17 Anexe.
La filele 2412-2469 din dosarul de apel, vol. V, expertul tehnic judiciar topografie B. Emeric a depus completarea Anexei 10 a raportului de expertiză, cuprinzând coordonatele imobilului din .. 23 și nr. 25 și Fișa Corpului de Proprietate ale parcelelor de la aceste adrese, astfel cum i-au fost transmise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București cu adresa nr._/31.10.2011.
La filele 2474-2511 din dosarul de apel, vol. V, intimata-pârâtă A. a depus obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea topografie și înscrisuri în susținerea acestor obiecțiuni.
P. încheierea din data de 20.01.2012 instanța de apel a încuviințat obiecțiunea nr. 3, ca urmare a faptului că expertul specialitatea topografie a precizat că nu are și specialitatea construcții, motiv pentru care a dispus efectuarea expertizei specialitatea construcții pentru a se răspunde la obiectivele referitoare la construcții. De asemenea, Curtea a prorogat obiecțiunea nr. 2 – referitoare la obiectivul privind stabilirea terenului liber ce poate fi restituit în natură în sensul Legii nr. 10/2001, după efectuarea expertizei în specialitatea construcții.
La fila 2542 din dosarul de apel, vol. V, PMB Serviciul Cadastru a comunicat cu adresa nr._/23.02.2012 istoricul de adresă poștală al imobilului.
La filele 2543-2567 din dosarul de apel, vol. V, apelantele-contestatoare au depus „Extras din Planul de reorganizare a activității debitorului .>
La filele 2637-2640 din dosarul de apel, vol. VI, expertul tehnic judiciar topografie B. Emeric a depus completare la raportul de expertiză cu Planul cu toate construcțiile distincte ca funcționalitate (Anexa A) și cu Tabelul cu suprafețele la sol ale construcțiilor cu caracteristici diferite (Anexa C). Cu privire la această Completare a raportului de expertiză topografie, înregistrată la dosar la data de 27.11.2012, prin încheierea din data de 7.12.2012 Curtea a dispus refacerea sa în totalitate, cu convocarea din nou a părților și deplasarea la fața locului, pentru motivele arătate în încheiere.
La filele 2664-2670 din dosarul de apel, vol. VI, expertul tehnic judiciar topografie B. Emeric a depus Completarea la raportul de expertiză – Refăcut în totalitate, cuprinzând Anexele A-G, Planul cu notările obiectivelor (Anexa A), Planul de situație, clădiri existente detaliate pe funcționalitate (Anexa F) și Tabelul cu suprafețele la sol ale construcțiilor cu caracteristici diferite (Anexa G); ulterior fiind depus la dosar, la filele 2680-2682 din vol. VI, Tabel final cu suprafețele pe teren revendicat și cu suprafața totală a construcțiilor (Anexa G).
La data de 18.01.2013 A. pentru Valorificarea Activelor Statului A. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte . care a solicitat respingerea apelului declarat de contestatoare, cu cheltuieli de judecată; cerere ce a fost încuviințată în principiu prin încheierea din data de 22.02.2013.
La filele 2739-2747 din dosarul de apel, vol. VI, expertul tehnic judiciar topografie B. Emeric a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de intimata-pârâtă ., astfel cum a fost refăcută, a raportului de expertiză topografie (fila 2664), obiecțiuni ce fuseseră încuviințate de instanță la termenul din data 22.02.2013.
La termenul din data de 7.06.2013 (filele 2777-2781 din dosarul de apel, vol. VI), intimata-pârâtă . depus autorizațiile de construire nr. 2Z/20.11.1983, 1Z/12.03.1990, 2Z/14.11.1989 și 3Z/7.08.1979, obținute de la Primăria Municipiului București în urma cererii acesteia din data de 17.08.2012.
La filele 2788-2883 din dosarul de apel, vol. VI, expertul tehnic specialitatea construcții E. Hintea a depus raportul de expertiză construcții și evaluare proprietăți imobiliare.
P. încheierea din data de 20.09.2013 instanța a dispus completarea Cap. VI pct. 6-5 și pct. 2.4 din raportul de expertiză specialitatea construcții în sensul de a se avea în vedere și autorizațiile de construire depuse de intimata-pârâtă . dosar, între termene, completare ce a fost depusă la dosar de expertul construcții la filele 3026-3032 din vol. VII.
La termenul din data de 11.10.2013 (filele 3059-3093 din dosarul de apel, vol. VII), intimata-pârâtă . depus autorizațiile pentru executare lucrări nr. 37Z/16.11.1960, 135M/24.07.1963, 6Z/19.07.1963, 9Z/14.12.1963, 26Z/26.12.1961, 23Z/24.12.1964, 9Z/31.05.1966, 21Z/7.09.1966, 11Z/3.06.1967, 4//25.03.1971, 7Z/9.08.1973, 4Z/11.04.1974, 5Z/11.08.1976, 6Z/11.08.1976, 8Z/9.09.1976, 1Z/5.01.1977, 4Z/16.08.1977, 3Z/11.10.1978, 6Z/27.12.1978, 3Z/7.08.1979, 11Z/14.09.1979, 4Z/1.09.1980, 1Z/18.08.1983, 2Z/28.11.1983, 1Z/2.04.1985, 1Z/5.08.1988, 2Z/14.11.1989, 1Z/12.03.1990, obținute de la Primăria Municipiului București în urma cererii acesteia din data de 25.09.2013.
P. încheierea din data de 11.10.2013 instanța a dispus completarea pct. 2.4 din raportul de expertiză specialitatea construcții în sensul de a se avea în vedere și autorizațiile pentru executare lucrări depuse de intimata-pârâtă . dosar, la acest termen.
La data de 22.10.2013 (filele 3126-3480 din dosarul de apel, vol. VII), intimata-pârâtă . depus documentațiile în baza cărora au fost emise autorizațiile pentru executare lucrări ce au fost depuse la dosar la termenul din data de 11.10.2013.
La data de 6.11.2013 (filele 3484-3578 din dosarul de apel, vol. VIII), intimata-pârâtă . depus autorizațiile pentru executare lucrări nr. 9Z/14.11.1963 și nr. 135M/24.07.1963 și documentațiile tehnice în baza cărora au fost emise aceste autorizații.
La filele 3581-3611 din dosarul de apel, vol. VIII, expertul judiciar specialitatea construcții E. Hintea a depus completarea la raportul de expertiză solicitată de instanță în scopul identificării construcțiilor ce au fost edificate în baza unei autorizații de construire.
La filele_-3123 din dosarul de apel, vol. VII, expertul judiciar E. Hintea a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză construcții.
La filele 3667-3669 din dosarul de apel, vol. VIII, expertul judiciar E. Hintea a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la completarea la raportul de expertiză construcții.
Instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor apelantei-contestatoare V. E., decedată pe parcursul judecării apelului, respectiv V. M. și V. A., conform certificatului de moștenitor nr. 88/2013 emis de BNP D. B. și D. B..
P. încheierea din data de 13.12.2013 Curtea a dispus efectuarea expertizei specialitatea topografie cu privire la obiectivul prorogat de instanță conform încheierii din data de 20.01.2012, stabilind ca obiective: identificarea, prin suprafață, întinderea laturilor și cu efectuarea unor schițe cadastrale, însoțită de avizul tehnic al ANPI conform art. 4 lit. e) din Legea nr.7/1996, a: 1) terenului ocupat de construcții vechi, rămase nedemolate (total sau parțial), conform pct. 2.2. din raportul de expertiză construcții; 2) terenului ocupat de construcții vechi, cărora le-au fost adăugate construcții noi, prin alipire pe orizontală, conform pct.2.6 din raportul de expertiză construcții; 3) terenului ocupat de construcții noi, neautorizate, conform pct. 2.4. și completării raportului de expertiză construcții; 4) terenului ocupat de construcții noi, demontabile, conform pct.2.5. din raportul de expertiză construcții; 5) terenului ocupat de construcții noi, autorizate, care nu mai sunt necesare intimatei S.C. A. S.A; 6) terenului liber, neocupat de construcții, vechi sau noi, și neafectat de servituți legale sau amenajări de utilitate publică.
La filele 3631-3656, 3690-3728 și 3664-3666 din dosarul de apel, vol. VIII, expertul tehnic judiciar specialitatea topografie B. Emeric a depus dovada efectuării demersurilor pentru obținerea avizului tehnic al ANPI conform art. 4 lit. e) din Legea nr.7/1996, documentația necesară pentru avizare, încadrarea planului în sistemul de coordonate Stereo70, planurile de amplasament și delimitare a imobilului, coordonatele construcțiilor situate pe teren, extrase carte funciară, Planul general cu rețele edilitare și obiectivele A. și Procesul-verbal de recepție nr. 215/14.03.2014 emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București.
La filele 3737-3794 din dosarul de apel, vol. VIII, expertul tehnic judiciar specialitatea topografie B. Emeric a depus raportul de expertiză specialitatea topografie cu obiectivele stabilite prin încheierea din data de 13.12.2013, însoțit de 30 de anexe.
La filele 3843-3875 din dosarul de apel, vol. VIII, intimata-pârâtă . lichidator judiciar a depus un Studiu tehnologic privind procesul de producție în cadrul fabricii A. în ipoteza eliberării terenului în litigiu în dosarul nr._ al Curții de apel București întocmit de prof.dr.ing. C. D..
Intimata-pârâtă S.C A. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat în principal, respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, întrucât apelantele-reclamante nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite pentru niciunul din imobilele revendicate (lipsa calității procesuale active);
În primul subsidiar, respingerea apelului și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, întrucât apelantele-reclamante, pe de o parte, nu au făcut dovada depunerii notificării pentru imobilul din Principesa M. nr. 4, iar cu privire la celelalte bunuri din .. 25 si nr. 29 nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea în natură.
In al doilea subsidiar, în măsura în care analizând cauza, instanța va trece peste apărările A. și ad absurdum va constata că apelanții/contestatori au făcut proba proprietății, a solicitat următoarele:
(1) P. construcțiile noi constatând că sunt autorizate, pentru suprafața ocupată de acestea și având în vedere că nu există teren liber în înțelesul Legii nr. 10/2001, să se dispună măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, potrivit art.10 alin. 2 din Legea 10/2001, raportat lapct.9.3 din Normele metodologice de aplicare;
(2) P. construcțiile autorizate cu privire la care se apreciază că nu mai sunt necesare desfășurării activității unității deținătoare, să se dispună restituirea numai condiționat de achitarea de către apelanții/contestatori către intimata-pârâtă a unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcțiilor respective (astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză) în sumă de 6.420.985 lei, potrivit art.10. alin 5 din Legea 10/2001.
În motivarea concluziilor scrise, intimata-pârâtă a arătat următoarele:
Situația de fapt. Neîndeplinirea calității de persoană îndreptățită
1. Dispoziții legale incidente - art. 3 din Legea 10/2001, pct.3.1.1it.e) din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, art. 4 din lege.
2. Analiza actelor depuse în dovedirea calității de persoană îndreptățită
Niciunul dintre actele depuse de către apelante în probațiune nu reprezintă un titlu de proprietate aparținând persoanei fizice D. V..
2.1. Acte privind Ziduri Moși (Câmpul Moșilor) nr.25
Intimata-pârâtă solicită să se constate că niciunul dintre acestea nu doar că nu sunt capabile să fundamenteze susținerile apelanților, ci fac chiar dovada indubitabilă a faptului că în patrimoniul persoanei fizice D. V. nu s-a aflat vreodată dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, până la preluarea acestuia de către stat, Sentința apelată fiind legală și temeinică sub acest aspect.
2.1.1. Actul de vânzare nr. 9974/1906, aflat la fila 21 și fila 335 din dosarul de apel
P. actul de vânzare în discuție, astfel cum se arată în conținutul acestuia, E. Ciriack, în calitate de vânzător, „voind a mă retrage din afaceri am hotărât să cedez fondul meu de comerț și industrie fiilor mei F., Bruno si Ernst Ciriack si ginerului meu D. V.", fiind transferată în acest mod în întregime participația sa în cadrul Societății în Nume colectiv „E. Ciriack și fii" către cei patru cumpărători, F., Bruno și Ernst Ciriack, respectiv D. V..
În conținutul documentului, părțile au procedat la individualizarea parțială și cu titlu de lămurire, a bunurilor care compuneau patrimoniul societății și asupra cărora purtau cotele de participație transmise prin vânzare și anume: „imobilul din București, Câmpul Moșilor nr.25, compus din teren și clădiri [...]", care era sediul societății și destinat nemijlocit desfășurării activității acesteia și -„împreună cu această proprietate (...) și fondul de industrie si comerț compus din mașini, unelte, materiale, materii prime și, în genere tot activul si pasivul cu excepția ""creanței pe care vânzătorul o avea asupra lui D. V..
Faptul că imobilul din Ziduri Moși nr. 25 aparținea societății „E. Ciriack și fii" este confirmat și în cea de-a doua parte a documentului, unde se arată că „Subsemnații, F. Ciriack, Bruno Ciriack, Ernst Ciriak și D. V. declară că am cumpărat de la D-l E. Ciriack imobilul din București, Câmpul Moșilor nr. 25 compus din (...) cu toate mașinile, instalațiunile (...) și în genere tot activul si pasivul firmei."
Rezultă că prin Actul de vânzare din 1906, cei patru cumpărători au dobândit fiecare numai cote de participații de 25% în cadrul companiei. Nici frații Ciriack și nici ginerele vânzătorului, D. V., nu au obținut astfel vreun drept de proprietate cu privire la bunurile care compuneau patrimoniul societății „E. Ciriack și fii", în calitate de persoane fizice.
Acesta este singurul mod în care poate fi interpretat acest act juridic, în concordanță cu voința inechivocă a părților, aspect confirmat și de faptul că prețul vânzării stabilit a fost unul de ansamblu, pentru întreaga operațiune și se referă la participația în cadrul societății, stipulându-se expres că ,J*rețul acestei vânzări este de lei una suta de mii (100.000) care se împarte astfel (...)". Esențial este ca nu a fost individualizat nici un preț pentru vreunul dintre bunurile care se individualizează în conținutul actului de vânzare, în mod particular: nici pentru imobilul din Câmpu Moși nr. 25, nici pentru bunurile mobile corporale care alcătuiau fondul de comerț al societății, nici pentru creanțele SNC-ului.
Chestiunea semnalată este o dovada în plus a faptului că Actul de vânzare din 1906 nu reprezintă titlu de proprietate cu privire la imobilul situat în .. 25, întrucât prin acest act nu a fost transmisă proprietatea (ori o cotă-parte din aceasta) către persoana fizică D. V. ori ceilalți cumpărători. Or, în măsura în care acest act juridic ar fi, prin absurd, interpretat în acest mod, el este lovit de nulitate absolută pentru lipsa obiectului și anume a prețului de vânzare cu privire la acest bun, care constituie un element esențial, cerut de lege pentru valabilitatea unui astfel de contract.
2.1.2. Succinte considerații teoretice cu privire la natura particulară a unei SNC
Compania „E. Ciriack și fii" era o „firmă în nume colectiv", fapt stipulat expres în Modificarea de Contract de Societate nr. 3407 din 22 martie 1908, la care ne vom referi în detaliu într-o secțiune subsecventă.
Societatea în nume colectiv, astfel cum este definită în art. 77 pct. l C. . comercială cu un patrimoniu propriu, compus din bunuri mobile și imobile, printre care și fondul de comerț, distinct de patrimoniul persoanelor fizice care dețin participații în cadrul acesteia în calitate de asociați.
Actul de vânzare nr. 9974/1906 nu reprezintă un titlu de proprietate al persoanei fizice D. V., obiectul înstrăinării 1-au constituit participațiile în cadrul SNC-ului, care poartă asupra patrimoniului societății și fondul de comerț și industrie al acesteia, actul fiind corelat cu Modificarea de Contract Societate nr. 3487 din 22.03.1908 și cu mențiunile din Darea de seamă din anul 1942 (pe care le vom analiza mai jos), iar faptul că în conținutul documentului au fost individualizate în mare parte bunurile corporale care alcătuiau patrimoniul societății nu este de natură să determine o concluzie contrară.
2.1.3. Modificare de Contract de Societate nr.3487 din data de 22 martie 1908 aflat la fila 36 și fila 457 din dosarul de apel, califică expres Actul de vânzare 9974/1906 ca un act de modificare a contractului de societate a societății în nume colectiv.
Actul este un document statutar și arată că, în anul 1908, F. Ciriack s-a retras din societatea numită „E. Ciriack și fii" („Subsemnatul F. Ciriack declar că m-am retras pe ziua de azi si am ieșit în mod definitiv și irevocabil din societate").
Ca urmare a acestei decizii a asociatului F. Ciriack, cota de participație a acestuia, deținută potrivit Actului de vânzare 9974/1906, care purta asupra activului și pasivului societății „E. Ciriack și fii", a fost transferată asupra celorlalți asociați, respectiv D. V., Bruno Ciriack și Ernst Ciriack (fiul), ale căror participații au crescut în mod corespunzător, după cum se arată în conținutul documentului în discuție: Subsemnații D. V., Bruno Ciriack si Ernest Ciriac declarăm că primim retragerea din firmă „E. Ciriack si fii" a lui F. Ciriack, (...) că luăm asupra noastră tot activul si pasivul societății (...)." Totodată, în cuprinsul actului se consemnează următoarele: În schimbul acestei retrageri am primit (n.n. F. Ciriack) suma de (...) care reprezintă partea ce mi se cuvine din drepturile prevăzute în actul autentificat la nr. 9974/1906 precum si din tot activul social, capital si beneficii"; „Din această sumă lei 5000 (cinci mii) reprezintă activul imobiliar si mobiliar, iar lei 1000 creanțele (...) și celelalte drepturi incorporate".
Concluzie: Actul modificator al Contractului de Societate din 1908 nu reprezintă un titlu de proprietate, ci vine să confirme faptul că ceea ce le-a fost transferat fraților Ciriack si lui D. V. de către E. Ciriack în anul 1906 sunt cote de participație în cadrul societății, iar nu drepturi de proprietate asupra bunurilor - descrierea particulară a imobilului din Câmpul Moși nr. 25 în privința căruia poartă discuția a fost doar cu titlul de a arăta ca în proprietatea societății se află și acest bun.
În urma operațiunilor juridice relevate supra, D. V., respectiv Bruno și Ernst Ciriack au ajuns să dețină câte o participație de 1/3 (33,33%) în cadrul companiei „E. Ciriack și fii".
2.1.4. Actul de vânzare_ din data de 08 iulie 1915 (fila 26 și fila 451 din dosar)
Acest document atestă faptul că în anul 1915 E. Ciriack (tatăl), losefina Ciriack, Fritzi Ciriack și E. Hr. M. (surori), în calitate de sucesori ai defunctului Ernest Ciriack (fiul), vând către Bruno Ciriack și D. V. cotele părți indivize din masa succesorală dobândită de pe urma lui E. Ciriack fiul, respectiv: „părțile indivize din averea succesorală mobilă si imobilă rămasă de pe urma defunctului noastru fiu si frate Ernest Ciriack. Aceasta avere se compune din mașini, material de fierărie și lemnărie brut si lucrat, fondul comercial si industrial, creanțe etc. precum și din imobilul din București, ..25 si aparținea defunctului Ernst Ciriack în asociație (n.subln. adică în societate și pe cote părți) si indivizie cu cumpărătorii de azi D-nii Bruno Cirial și D. V.."
În cuprinsul actului de vânzare se mai arăta că „întreaga acesta avere a fost inventariată cu ocazia încheierii bilanțului din 18/31 Martie 1915 si trecută în registrul inventar al Fabricii (n.n. „E. Ciriack si fii"), vizat de Tribunalul Comercial Ilfov la N.2146/1915, modificându-se numai în ceea ce privește prețuirea averei imobile".
Esențial a se avea în vedere este că trimiterea referitoare la inventarierea imobilului în bilanțul societății, la 31 martie 1915, probează fără dubiu faptul că toate bunurile la care se face referire în acest act, inclusiv terenul din Câmpul Moșilor nr. 25. făceau parte din patrimoniul societății și nu patrimoniul persoanelor fizice asociați, care dețineau numai participații care purtau asupra activului SNC-ului, respectiv pasivului acesteia.
P. urmare, Actul de vânzare în discuție confirmă faptul că persoana fizică D. V. nu deținea nici un titlu de proprietate asupra imobilului din Câmpul Moșilor nr. 25, ci numai în asociație și în cotă indiviză din societate, adică o participație în cadrul societății.
2.1.5. Actul de vânzare_ din data de 26 septembrie 1915, filele 31 și 453
Nici acest document, similar sub aspectul conținutului și efectelor cu Actul de vânzare din iulie același an, descris supra, nu are valoarea unui titlu de proprietate din perspectiva persoanei fizice D. V..
Actul atestă că, în anul 1915, R. Ciriack, în calitate de succesor al defunctului său frate Ernst Ciriack, vinde către Bruno Ciriack și D. V., cota sa „parte indiviză din averea succesorală mobilă si imobilă rămasă de pe urma defunctului E. Ciriack fiul. Aceasta avere se compune din: mașini, materiale, fondul comercial și industrial, creanțe, precum și imobilul din București, .. 25, pe care defunctul le deținea în asociație (n.subln. adică în societate-conform contractului de societate) și indiviziune cu Bruno Ciriack și D. V.". întreaga această avere a fost inventariată cu ocazia încheierii bilațului din 18/31 Martie 1915 și trecută în registrul inventar al Fabricei vizat de Tribunalul Comercial Ilfov la N.2146/1915 modificându-se numai în ceea ce privește prețuirea averei imobile ".
Concluzie: prin actul de vânzare vizat se transferă masa succesorală reprezentând participația lui E. Ciriack (fiul) în compania „E. Ciriack și fii" către ceilalți doi asociați, iar trimiterea referitoare la inventarierea imobilului în bilanțul societății la 31 martie 1915 confirmă și face, totodată, dovada indubitabilă a faptului că toate bunurile, inclusiv terenul din Câmpul Moșilor nr. 25. făceau parte din patrimoniul societății și nu din patrimoniul persoanelor fizice, asociați în cadrul acesteia.
2.1.6. Actul de vânzare_ din data de 21 noiembrie 1915, aflat la fila 455
Acest act de vânzare are o natură identică și un conținut similar celorlalte două, având drept obiect transmiterea către Bruno Ciriack și D. V. a cotei părți indivize deținute de F. Ciriack din averea succesorală a lui Ernest Ciriack compusă din: „mașini, material de ferarie si lemnărie brut și lucrat, fondul comercial și industrial, creanțe, etc. și imobilul din București, ..25, pe care defunctul le deținea în asociație și indivizie cu Bruno Ciriack si D. V. și care, așa cum am subliniat anterior si cum se confirmă chiar de către acest act, reprezenta de fapt participația lui Ernst Ciriack în cadrul societății în nume colectiv, care a fost transmisă prin moștenire succesorilor săi în drepturi.
Important este că și în cuprinsul acestui act se menționează explicit faptul că „întreaga această avere precum și partea cuvenită defunctului și din care vând partea mea, a fost inventariată cu ocazia încheierii bilanțului din 18/31 Martie 1915 si trecută în registrul de inventar al Fabricei vizat de Tribunalul Ilfov la n. 2146/915 (...)", fiind astfel confirmat din nou că toate aceste bunuri alcătuiau activul societății, asupra cărora purtau participațiile transmise de E. Ciriack tatăl în anul 1906 și nu făceau parte din patrimoniul persoanelor fizice - asociați decât prin prisma acestor cote de participații în cadrul SNC-ului.
Concluzii: (a) Se transferă masa succesorală reprezentând participația lui E. Ciriack (fiul) în compania „E. Ciriack și fii";
(b) P. trimiterea referitoare la inventarierea imobilului în bilanțul societății la 31 martie 1915 se probează fără dubiu faptul că toate bunurile, inclusiv terenul din Câmpul Moșilor nr. 25, făceau parte din patrimoniul societății, iar nu în cel al persoanelor fizice asociate, printre care și D. V..
(c)Bunul imobil era deținut în asociație - adică în societate, contractul societății SNC se întocmea conform contractului de asociere din codul civil la care codul comercial făcea trimitere expresă în considerarea aspectelor relevate cu privire la cele trei Acte de vânzare încheiate în anul 1915, se impune a se menționa faptul că toate aceste acte stabilesc un singur preț, global, pentru întreaga operațiune, care a fost aceea de transfer a cotei care le revenea succesorilor asociatului Ernst Ciriack din participarea acestuia în cadrul SNC-ului „E. Ciriack și fiul", nefiind particularizat nici un preț pentru vreunul dintre bunurile arătate exemplificativ în conținutul actului, care de altfel făceau parte din patrimoniul societății asupra căruia purta participația.
Acest lucru întărește din nou realitatea faptului că prin niciunul dintre aceste documente, la fel ca și prin actul de vânzare inițial încheiat între E. Ciriack tatăl și cei patru cumpărători în anul 1906, nu a fost transmis persoanelor fizice vreun drept de proprietate distinct asupra vreunui bun indicat în acte, cu precădere asupra imobilului din .. 25.
2.1.7. Contractul de Societate_ din data de 21 noiembrie 1915, aflat la fila 347
Este un act statutar de înființare a unei companii și nu un titlu de proprietate. Acest document atestă că în anul 1915 Bruno Ciriack și D. V., deveniți singurii doi asociați în cadrul SNC-ului „E- Ciriack și fii", rămași în urma operațiunilor de transmitere a cotelor părți deținute de Ernst și F. Ciriack, au înființat societatea „E. Ciriack și fii, fabrica de mașini și turnătorie proprietari Bruno Ciriack și D. V.".
Analizând Contractul de societate în discuție, se observă că acesta are de fapt valoarea unei modificări/transformări a societății „E. Ciriack și fii", sub aspectul denumirii/firmei, asociaților, capitalului social.
Aceasta deoarece atât forma juridică a societății a rămas aceeași - în nume colectiv, dar și obiectul asocierii, așa cum se arăta în chiar cuprinsul documentului era tot „exploatarea fabricei de mașini și turnătorie (n.n. „E. Ciriack și fii"), cumpărată în comun de la D-nul E. Ciriack cu actul autentificat de Tribunalul Ilfov N 9974/906 (n.n. adică actul de vânzare din 1906) și cu actele autentificate de același Tribunal la N_/915 si_/915 de la moștenitorii fostului nostru asociat Ernst Ciriack".
Astfel, mențiunile evidențiate vin să confirme și să facă o dovadă suplimentară, în cazul în care acest lucru mai este necesar, a faptului că:
- atât prin Actul de vânzare din anul 1906, cât și prin actele de vânzare din anul 1915 (încheiate cu moștenitorii asociatului Ernst Ciriack), cumpărătorii D. V. și Bruno Ciriack au dobândit cote de participații în cadrul companiei „E. Ciriack și fii",
- aceștia au devenit astfel asociați în societate, dar nu au obținut drepturi de proprietate, în calitate de persoane fizice, asupra bunurilor care compuneau activul societății, printre care și imobilul din .. 25.
Acest lucru rezultă și din modalitatea în care asociații au aportat la capitalul social al societății, participațiile fiecăruia constituind, așa cum se arată în Contractul de Societate, din numerar și din cotele pe care le dețineau în cadrul „E. Ciriack și fii", inclusiv asupra imobilului din Câmpul Moșilor nr. 25 - sediul societății și afectat desfășurării activității acesteia, aspect care se desprinde fără echivoc din litera documentului - „(...) (b) lei 64.088 bani 23 depuși de mine D. V. constând în lei 10.000 din numerar iar restul de lei 54.088, bani 23, din creanțe, fond comercial și partea mea indiviză din imobilul situat în București, ..25".
Concluzii: (a) Actul nu reprezintă titlu de proprietate privind pe persoana fizică D. V.; (b) Bruno Ciriack împreună cu D. V., au pus bazele unei noi companii, (c) Fondul de comerț al „E. Ciriack și fii" și imobilul din Câmpul Moșilor nr. 25, a fost în patrimoniul noii companii înființate în anul 1915;
Singura ipoteză în care întreg patrimoniul societății (inclusiv terenul din Câmpul Moșilor nr. 25) ar fi revenit integral sau parțial persoanei fizice D. V., este aceea a dizolvării anticipate (înainte de expirarea duratei înființării, i.e. 20 de ani) ca urmare a decesului lui Bruno Ciriack și numai sub condiția achitării de către D. V. către fiul/fiica lui Bruno Ciriack a sumei de 20.000 lei plus capitalul stabilit prin ultimul inventar.
2.1.8. Opisul Alfabetic de inscripții și transcripții litera C U. din anii 1915 - 1920 de la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, pozițiile 3375 din 7 octombrie 1918 aflat la fila 39.
Actele ce privesc o perioadă de timp ulterior anului 1915 nu dovedesc susținerea avansată de către reclamantele contestatoare în cuprinsul motivelor de apel formulate că, în anul 1918, societatea „E. Ciriack și fii" s-a dizolvat, iar patrimoniul acesteia, inclusiv terenul din .. 25, a revenit d-lui D. V., pentru considerentele prezentate în cele ce succed.
Un prim aspect este acela că la nivelul anului 1918, terenul din Câmpul Moșilor nr. 25 era în patrimoniul noii societăți „E. Ciriack și fii, fabrica de mașini și turnătorie proprietari Bruno Ciriack și D. V.", și nu „E. Ciriack și fii", iar prin urmare, soarta societății „E Ciriack și fii" nu mai prezintă importantă.
În ceea ce privește societatea „E. Ciriack și fii, respectiv fabrica de mașini și turnătorie proprietari Bruno Ciriack și D. V.", potrivit Contractului de societate din 1915, singura ipoteză în care întreg patrimoniul societății (inclusiv terenul din Câmpul Moșilor 25) ar fi revenit integral sau parțial lui D. V., este aceea a dizolvării anticipate (înainte de expirarea duratei înființării) ca urmare a decesului lui Bruno Ciriack, și numai sub condiția achitării de către D. V. către fiul/fiica lui Bruno Ciriack a sumei de 20.000 lei plus capitalul stabilit prin ultimul inventar.
În concluzie, pentru a se acredita scenariul avansat de către apelanți, aceștia ar fi trebuit să probeze următoarele: decesul lui Bruno Ciriack la nivelul anului 1918; îndeplinirea condiției de plată de către D. V.; dizolvarea și procedura de transmitere în urma lichidării societății, iar la dosar nu au fost depuse documente care să facă vreo dovadă în acest sens.
Din cuprinsul înscrierii din anul 1918, se reține, într-adevăr, referirea la existența unui contract de dizolvare de societate, de menționat este că existența unui atare document nu a fost probată în nici un fel. Numele și prenumele debitorului, vânzătorului și garantului este precizat a fi Ciriack Bruno, iar numele creditorului, cumpărătorului și al aceluia ce i s-a dat garanția este D. V..
În contextul în care în anul 1918 Bruno Ciriack a înscris garanția, înseamnă că acesta era încă în viață, astfel încât în mod evident că nu s-a îndeplinit situația premisă necesară pentru a se declanșa mecanismul contractual descris anterior care ar fi generat atribuirea imobilului către D. V..
Astfel, chiar dacă, prin ipoteză, s-ar admite că societatea „E. Ciriack și fii, fabrica de mașini și turnătorie proprietari Bruno Ciriack și D. V." s-a dizolvat în anul 1918, este vorba cel mult de o dizolvare voluntară, cu împărțirea activelor patrimoniale în mod corespunzător participației, respectiv 40% Bruno Ciriack și 60% D. V..
Actul indirect - indexul alfabetic privește un alt imobil (Câmpul Moșilor 45), deoarece la rubrica descrierea obiectului afectat este trecută adresa din București, .. 45 (deci un alt număr poștal decât cel ce face obiectul notificării, cu precizarea că din cuprinsul niciunui act nu se reține schimbarea numerotării străzii).
În lumina argumentelor expuse, nu se poate reține că Opisul Alfabetic de inscripții și transcripții litera C U. din anii 1915 - 1920 de la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, pozițiile 3375 din 7 octombrie 1918, face proba transferului în proprietatea persoanei fizice D. V. a imobilului notificat, situat în Câmpul Moșilor nr. 25.
Concluzii: (a) Actul opus nu valorează titlu de proprietate; (b) Vizează alt imobil decât cel notificat, respectiv Câmpul Moșilor nr. 45; (c) Bruno Ciriack era în viață la momentul înscrierii, astfel încât nu este îndeplinită situația premisă ce ar fi declanșat mecanismul dizolvării prin decesul asociatului și nici nu a fost dovedită existența unui contract de dizolvare voluntară; (d) înscrisul în discuție este o probă indirectă și echivocă, care nu valorează nici măcar început de dovadă scrisă în ceea ce privește dreptul de proprietate al persoanei fizice D. V. asupra imobilului din Ziduri Moși (Câmpul Moșilor) nr. 25.
2.1.9. Opisul Alfabetic de inscripții și transcripții litera C U. din anii 1915 - 1920 de la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat poziția nr. 296 din 10 martie 1920 - fila 40 din dosar.
Înscrierea din anul 1920 se referă la imobilul din .. 25, numele și prenumele debitorului, vânzătorului și garantului este specificat a fi C. E. Ernest, iar la rubrica numele și prenumele creditorului, cumpărătorului și al aceluia ce i s-a dat garanția, este specificat Statul, cu mențiunea că este vorba în speță de o ipotecă legală.
Din cuprinsul acestui înscris se reține că proprietar al imobilului situat în Câmpul Moșilor nr. 25, la nivelul anului 1920 este C. E. Ernest și nicidecum D. V.. În contextul în care E. Ciriack (fiul) decedase încă din 1915, este posibil ca persoana care figurează în această înscriere să fie E. Ciriack tatăl.
Aceasta ipoteza își găsește susținere în prevederile Actului de Vânzare nr. 9974/1906, potrivit căruia E. Ciriack tatăl, deținea două creanțe asupra ginerelui său D. V.: a) una anterioară Actului de Vânzare nr.9974, cu privire Ia care menționează expres că „n-am cedat-o, rămânând să regulăm această chestiune prin osevita învoială" și (b) creanța născută din Actul de Vânzare 9974, garantată prin rezerva proprietății. Potrivit înțelegerii părților, ultima tranșă a prețului în valoare de 30.000 lei era scadentă la 1 Noiembrie 1918, astfel încât putem admite că E. Ciriack tatăl a dat eficiența clauzei privind rezerva proprietății, motiv pentru care figurează ca proprietar în înscrierea din anul 1920.
Concluzii: (a) Actul nu valorează titlu de proprietate; (b) în cazul în care s-ar admite ipoteza înaintată, aparent proprietarul imobilului din Câmpul Moșilor 25, era la nivelul anului 1920 C. E. Ernest și nu D. V.; (c) Orice aserțiune cu privire la proprietatea autorului apelanților contestatori referitoare la transmiterea în anul 1918 a terenului din .. 25 către D. V., în urma dizolvării Societății „E. Ciriack și fii", nu are corespondent în probele existente la dosar.
2.1.10. Darea de seamă pe anul 1942 a Consiliului de Administrație către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Întreprinderii Metalurgice D. V. - fila 41 din dosar
Acest document are cel mult valoare istorică și nicidecum juridică, și cu atât mai mult nu reprezenta titlu de proprietate a persoanei fizice D. V..
În concret, actul explică și confirmă natura juridică a documentelor prezentate, în sensul că imobilul din Ziduri Moși (Câmpul Moșilor) nr. 25 a fost întotdeauna proprietatea unor entități juridice, care s-au succedat începând cu înființarea „E. Ciriak și fii" în anul 1882.
Prezentarea evoluției istorice a fabricii arată că înființarea firmei individuale „Fabricile de Mașini D.V." a avut loc în anul 1919, simultan fiind deschisă și o sucursala la B., și menționează transferul fabricii, nu a bunului imobil teren din Câmpul Moșilor 25. în cuprinsul „Dării de seamă", se menționează că fabrica a trecut asupra lui D. V. și nu imobilul din Câmpul Moșilor nr.25, cel mai probabil bunul fiind în activul societății.
În anul 1936, firma individuală Fabricile de Mașini D. V. se transformă în societate anonimă sub denumirea de întreprinderile Metalurgice D. V., potrivit mențiunilor din Darea de seama din anul 1942 (adică cu tot activul și pasivul, deci nu există nici un transfer de bun de la societate la persoana fizică).
Cu toate că, în cauză au fost exhibate acte privind evoluția istorică începând cu anul 1882, analiza juridică prezintă relevanță semnificativă începând cu anul 1936, an în care Fabricile de Mașini D. V. se transformă în societate anonimă, sub denumirea de întreprinderea Metalurgică D. V. - Societate anonimă romana (societate pe acțiuni)- SAR.
Concluzii; a) Este un document contabil/societar cu valoare pur istorică, fără a avea forță juridică pentru a echivala proba dreptului de proprietate; (b) Coroborat cu celelalte înscrisuri întărește concluzia că terenul făcea parte din patrimoniului societății și era aferent desfășurării activității acesteia, fiindu-i și sediu social.
2.1.11. Contractul de cont curent garantat din data de 30 ianuarie 1939 - fila 360 din dosar.
Acest contract atesta încheierea la nivelul anului 1939 a unui contract de cont curent, între Societatea Națională de Credit SA, pe de o parte, și întreprinderile Metalurgice D. V. SAR și D. V., pe de altă parte, prin care s-a contractat o linie de credit în valoare de 30.000.000 lei. Creditul este garantat prin instituirea unei ipoteci asupra fabricii din București Ziduri Moși nr. 25.
Două clauze prezintă deosebită relevanță pentru speța de față, prin prisma redactării acestora și a efectelor pe care le produc, în concret: art. 13 din acest contract, "pentru garantarea soldului debitor (...) D. V. declar că afectez și ipotechez în favoarea creditului industrial cu următoarele imobile: a) fabrica mea care este situată în București, Câmpul Moșilor nr. 25, 27, 29, compusă din întregul teren, construcții, magazii și locuințe (...) tot ce se află construit, având suprafața și vecinătățile arătate în schița plan ce face parte integrantă din act".
Esențial este că, potrivit schiței plan, la care se face referire în contractul de cont curent, terenul apare ca aparținând persoanei juridice - întreprinderea Metalurgică D. V. SA, iar nu persoanei fizice D. V.. Expresia "fabrica mea " reflectă caracterul de acționar majoritar și nu de proprietar pe terenul situat la adresele respective pe care era edificată o fabrică.
Suplimentar, pentru a înlătura orice dubiu, în cuprinsul art. 18 se menționează expres „Tot pentru garantarea creditului (...) subscrisa „întreprinderile metalurgice D. V. S.A." cât și D. V. personal, declarăm că gajăm (...)".
În concluzie, apare evident că acest credit a fost contractat de societate, în patrimoniul căreia se afla imobilul grevat de garanția constituită pentru rambursare, iar D. V. s-a obligat în calitate de fidejusor care, în conformitate cu dispozițiile Codului comercial aplicabil, era ținut personal la îndeplinirea obligațiilor asumate de împrumutatul principal.
P. urmare, indiferent de susținerile apelanților/contestatori, apreciază că nu se poate cristaliza convingerea instanței referitor la proba proprietății întrucât în perioada 1939 - 1946 nu mai există evidențe privind societatea nici stingerea creditului, iar momentul 1946, societatea s-a lichidat, patrimoniul acesteia fiind împărțit între 2 alte persoane juridice.
Concluzii: (a) La nivelul anului 1939, imobilele situate în București, .. 25 și nr. 29, respectiv Principesa M. nr. 2, erau în proprietatea persoanei juridice întreprinderea Metalurgică D. V.; (b) Potrivit contractului, rezultă că D. V. a semnat contractul de cont curent atât în calitate de reprezentant legal al întreprinderii, cât și de garant obligat personal, context în care sintagma "fabrica mea" nu trebuie interpretată ad litteram, ci ceea ce este rezonabil raportat la controlul efectiv și real asupra societății pe acțiuni; (c) Deși în contract sunt menționate atât imobile situate în B., identificate cu numere cadastrale, cât și imobile situate în București (.. 25 și nr. 29, respectiv Principesa M. nr. 2), în considerarea schiței plan atașate, rezultă că persoana fizică deținea în proprietate numai imobilele din B..
P. urmare, în considerarea tuturor împrejurărilor expuse, care rezultă fără putința de tăgadă din conținutul documentelor analizate, depuse chiar de apelanții din prezenta cauză, se impune a se constata că nu există nici un act care să ateste faptul că, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în .. 25 ar fi fost vreodată transmis în patrimoniul persoanei fizice D. V., nefiind adusă vreo dovada viabila în acest sens.
2.1.12. Planul de situație al întreprinderilor Metalurgice D. V. din anul 1940, aflat la fila 115-116 din dosar
În cuprinsul acestor înscrisuri se consemnează că întreprinderea Metalurgică D. V. SAR deținea imobilele ce fac obiectul cererii de restituire formulate, suprafața terenului societății fiind în întindere de 17.860 m.p., suprafața clădită de 9.739,49 m.p., iar suprafața împrejmuirii de 121 ml (a se vedea filele 103 și urm. din dosarul instanței de apel).
Acest plan a stat la baza conturării întinderii pretinsului drept în raportul de expertiză topografică realizat în prezenta cauză. Or, este mai mult decât netemeinic și nelegal să se întemeieze drepturile cu privire la terenul a cărui restituire se solicită, pe un plan care arată ca și proprietar o altă persoana fără a exista o minimă dovada cu privire la transmiterea dreptului de proprietate.
2.1.13. Procesul verbal nr._/09.12.1946 (sau 1940) si extrasul de carte funciară Partea I si Partea a Il-a, emise de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București - filele 404 și urm. din dosar.
Acest act nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului ce se dorește a se restitui în natură, întrucât înscrierile în cartea funciară existente în regat la anul publicității aveau drept efect opozabilitatea față de terți, fără a garanta și existența sau valabilitatea dreptului de proprietate, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.
Dispoziții legale.
În regiunea Vechiului Regat (Muntenia, M., Oltenia și Dobrogea) s-a aplicat sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni, reglementat de Codul civil și Codul de procedură civilă. Din interpretarea coroborată a art. 1738, art. 1779 și art. 1818 din Codul civil și respectiv art. 711 din codul de procedură civilă rezultă faptul că îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara nu avea caracter constitutiv de drepturi, ci numai acela de opozabilitate pentru terți.
Concluzii: (a) în epocă, la momentul realizării înscrierii, efectul înscrierii în cartea funciară constă numai în opozabilitatea față de terți pentru publicitate din vechiul regat; (b) Susținerile apelanților în sensul că procesul-verbal nr._/1940 ar putea face dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra construcțiilor (întrucât numai la aceste imobile se face referire), înscrierea în cartea funciară având un pretins caracter constitutiv, sunt eronate și esențial nelegale, dat fiind faptul că prevederile art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 sunt inaplicabile în speță. (c) Aceste acte nu sunt susceptibile să probeze existența dreptului de proprietate (la momentul preluării de către Stat) asupra imobilului solicitat a fi restituit în natură, ci în cel mai rău caz, s-ar putea poate cel mult prezuma, până la dovada contrarie, că la nivelul anului 1940 ori 1946 (n. subl anterior naționalizării) D. V. ar fi deținut sub nume de proprietar, numai o . construcții situate în .. 29 și .. 2 (ulterior devenită D. Simo nr.2). (d) Aceste acte vizează numai adresele: Ziduri Moși nr. 29 și Principesa M. nr. 2 menționate și nici cu privire la acestea nu are forță juridică a face proba proprietății. (e) In concluzie, nici cu privire la o posibilă înregistare fiscală nu se poate invoca rezonabil o minimă probă, ba mai mult dovada este contrară, nu a existat nici o evidență cu privire la calitatea de proprietar, cauza efectivă fiind lipsa unui titlu de proprietate a persoanei.
2.1.14. Autorizațiile de construire ce constituie Anexa 12 la apel - filele 44 si urm.
Autorizațiile de construire exhibate de apelanții/contestatori (autorizațiile emise în 1908, 1912 și 1939) nu sunt de natură să nască nici măcar o prezumție, întrucât se referă la construcțiile edificate pe terenul de la nr. 25, care, potrivit adresei PMB nr._/1901/03.04.2008, nu figurează în cartea funciara din anul 1940.
Totodată, aceste autorizații se referă la alte imobile decât cele enumerate în procesul-verbal de carte funciară din 1946 (1940). Astfel, potrivit adresei Arhivelor Naționale nr. C2278/02.07.2007, autorizația eliberată în 1908 a avut ca obiect ridicarea unei case de locuit, iar cea din anul 1912 a avut ca obiect ridicarea unui etaj la o clădire ce a avea numai parter.
Conform autorizației din 1939, aceasta a fost emisă "în mod provizoriu, retras din alinierea în interiorul proprietății, o hală din ferme metalice, pentru montat vase, parter, (...) în legătură cu prezenta autorizație, s-a dat avizul Comisiei Speciale a Municipiului București nr. 266 din 13.04.1909".
Or, de vreme ce în procesul-verbal de carte funciară nr._/1940, se face referire la construcții precum "clădirea administrației, clădirea portarului si a informației, atelierul mecanic, turnătoria, cuptoare de turnătorie, turnătoria veche, uscătorul, depozit de benzină, de apă, de cărbuni, curățătorie pt. fontă, răcitor", etc, este evident că, exceptând casa de locuit, autorizațiile exhibate de apelanți nu se referă la construcțiile menționate în procesul-verbal.
În al treilea rând, autorizațiile emise în 1908, 1912 sau fost emise în virtutea calității de proprietar al beneficiarului - titularului societății în nume colectiv (Ernest Ciriack). Concluziile cu privire la transmiterea participației a se vedea la secțiunea 2.1.1-2.1.5.
Cu privire la autorizația de construire din 1939, concluzia expusă rezultă din faptul că această autorizație a fost emisă în conformitate cu același Regulamentul de construcțiuni și alinieri, în baza căruia au fost emise autorizațiile din 1908 și 1912, se reține expres faptul că "prezenta autorizație se eliberează în conformitate cu (...) avizul Comisiei Speciale nr. 266 din 13.04.1909", astfel că, fără nici un dubiu, artificiul publicării în cartea funciară al unor autorizații care nu valorează tirul de proprietate, care nu privește dreptul de proprietate cu privire la teren în mod evident nu are vreo forța juridică ( a se vedea și comentariile cu privire la lipsa oricărei verificați juridice cu privire la actele care se transcriau în Cartea funciară provizorie - Ilfov, expuse supra).
2.1.15. Procesul-verbal al ședinței Adunării Generale extraordinare a acționarilor „Întreprinderii Metalurgice D. V. - Societate Anonimă Română (SAR) ", ședința ce a avut loc la data de 20.02.1946 - filele 61-63 din dosarul de fond
Acest document nu este un act juridic, ci unul cu valoare istorică, care nu dovedește transmiterea dreptului de proprietate cu privire la teren.
Din actul examinat reiese ca D. V. era acționar la aceasta SAR, alături de alte persoane fizice, în adunarea generală, s-a decis lichidarea acestei societății prin fuziune cu societatea Uzinele D. V. din B. nou înființată: „întregul patrimoniu activ si pasiv al Societății (n.n. întreprinderile Metalurgice D. V. SAR) urmează să fuzioneze în SAR Uzinele D. V. din B. ".
2.1.16. Certificatul nr._ din 27 octombrie 1947 emis de către Camera de Comerț și Industrie din București - Oficiul Registrului Comerțului - fila 63 din dosarul de apel
Se certifică faptul că în registrul de firme, se găsește înmatriculata în anul 1947 firma Societatea Anonimă Româna Uzinele D. V. din B.. Această societate a făcut obiectul naționalizării, conform cererii de modificare (mențiuni) înregistrată la Camera de Comerț și Industrie B. - Oficiul Registrul Comerțului cu nr._ din 23 noiembrie 1948, (a se vedea fila 108 din voi. I al dosarului instanței de fond).
2.1.17. Procesului verbal al ședinței Adunării Generale ordinare a acționarilor SAR Fabrica de mașini si turnătoria D. V. din ziua de 5 mai 1947 - fila 91 din dosarul de apel, act cu valoare istorică fără valoare juridică
2.1.18. Actului constitutiv și Statutul SAR Fabrica de Mașini și Turnătoria D. V., publicat în Monitorul Oficial - Partea II nr. 247 din 29 octombrie 1945 - fila 86 și urm. din dosarul de apel
Potrivit acestor documente, prin sentința comercială nr. 869 din 23 octombrie 1945 a fost acordată autorizațiune legală de funcționare acestei societăți. P. urmare, SAR Fabrica de Mașini și Turnătorie D. V., s-a înființat în anul 1945, anterior dizolvării/lichidării întreprinderii Metalurgice D. V.. Acționari la această societate sunt: D. V., D. G., Prof. V. S., L. B., D. C., A. V., Cicerona B..
Capitalul social al societății a fost de_ lei, împărțit în 27.500 acțiuni, din care 26.235 acțiuni deținute de D. V., M. D. V., C. V. și A. V., diferența de acțiuni aparținând altor persoane fizice, (n.n. Procesul verbal al ședinței Adunării Generale ordinare a acționarilor din ziua de 5 mai 1947- astfel cum a fost acesta prezentat la instanță de către apelantele-contestatoare, nu prezintă informații privind și pe deținătorii celorlalte 1.265 acțiuni la societate - a se vedea în acest sens înscrisul aflat la filele 91 și urm. din dosarul de apel) care au preluat o parte din universalitatea societății dizolvate, aceasta fiind și suportul capitalului și patrimoniului societății dizolvate.
In procesul verbal se reține: „după cum va este cunoscut după constituirea societății noastre prin actul constitutiv si statutele aut. De Trib. Ilfov S. Not la No si a autorizațiunii legale de funcționare in urma negocierilor purtate, o parte din universalitatea patrimoniala a fostei societăți anonime întreprinderile Metalurgice D. V. a fuzionat in societatea noastră care a preluat comenzile si angajamentele in legătura directa cu obiectul si drepturile patrimoniale fuzionate ".
2.1.19. Cerere de modificare mențiuni_ din 28 ianuarie 1948 - fila 83
Actul nu prezintă nicio relevanță pentru soluționarea speței. Atestă modificarea capitalului social al „SAR Fabrica de Mașini și Turnatorie D. V.".
2.1.20. Cererea de modificare (mențiuni) înregistrată Ia Camera de Comerț și Industrie București - Oficiul Registrul Comerțului nr._ din 3 septembrie 1948- fila 81 din dosarul de apel, fără valoare juridică, ci doar istorică
F. SAR Fabrica de Mașini și Turnătoria D. V. a făcut obiectul naționalizării, schimbându-și denumirea în Uzinele Metalurgice V. Roaită.
2.1.21. Bilanțul, Contul de Profit si Pierdere si Balanța de verificare per 31 decembrie 1947 al Fabricii de Mașini si Turnatorie D. V. SAR - fila 42 și urm., fila 66 din dosarul de apel nu reprezintă un act juridic din care să reiasă orice transfer al dreptului de proprietate al bunurilor imobile care se solicită a fi restituite în natură.
2.1.22. Studiu monografic din 16 aprilie 1948 al Fabricii de Mașini si Turnătorie D. V. SAR - fila 109 din dosar
Aceste acte (2.2.21-2.1.22) sunt fără valoare juridică, ci doar istorică, reflectând cum s-a încercat evitarea naționalizării și efectele acesteia asupra bunurilor societății, lăsând să se înțeleagă că nu ar exista bunuri în patrimoniu, însă societatea putea să își desfășoare activitatea.
Actele prezintă situația financiar-contabilă, privind datele sintetice ale companiei fără a face proba vreunui drept de proprietate, cu atât mai mult cel al unei persoane fizice. Mai mult, potrivit legislației aplicabile, acest tip de documente fac proba în contra societății de la care emană și în nici un caz nu pot fi reținute ca probă a dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, apelanții/contestatori se prevalează de aceste documente pentru a își dovedi calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii 10, argumentând că: „in nici un document contabil al persoanelor juridice unde era acționar D. V. nu sunt evidențiate imobilele care fac obiectul notificării" (fila 4 a motivelor de apel).
Esențial a se avea în vedere este că proba dreptului de proprietate nu se face prin „metoda excluderii", respectiv în contextul în care imobilele nu se află în proprietatea societății, cu siguranță se află în proprietatea lui D. V.. Această aserțiune este complet eronata și lipsită de orice fundament juridic. Calitatea de persoană îndreptățită se face cu acte care valorau titlu de proprietate, la momentul naționalizării, i.e. 1948.
Totodată, apelanții/contestatori înaintează scenariul potrivit căruia imobilele - teren ar fi fost închiriate de către D. V., în calitate de proprietar, companiei pentru a fi utilizate în derularea activității.
În susținerea acestei idei nu se aduc însă contracte de locațiune și nici alte probe, în afară de rezultatul exercițiului financiar al „Fabricii de Mașini și Turnătorie D. V. SAR", de unde concluzionează apelanții că, în anul 1947, D. V. ar fi fost proprietar exclusiv al terenului situat în Ziduri Moși nr.25 pe baza următoarelor argumente: - nu figurează imobile în contul de active al Fabricii de Mașini și Turnătorie D. V. SAR; - figurează, însă, „chirii fabrică" în valoare de 484.826 lei (adică aproximativ 50 de lei de astăzi, inflația la momentul acela fiind severă). Ce omit apelanții, este că, la nivelul anului 1947, întreprinderea Metalurgică D. V. SAR se dizolvase, iar potrivit chiar afirmațiilor apelanților, activul și pasivul acesteia se transferaseră către Uzinele D. V. B. (fila 4 din motivele de apel).
Concluzii: (a) „întreprinderea Metalurgică D. V. SAR" s-a lichidat în 1946, activele acesteia fiind împărțite între „SAR Uzinele D. V. din B." și „SAR Fabrica de mașini și turnătoria D. V.", ambele înființate, aparent, anterior lichidării; (b) Nu există nici o trimitere sau orice act de natură a arăta că imobilele aparținând societății pe acțiuni dizolvate, adică ale întreprinderii Metalurgice D. V.- Societate Anonimă Română (SAR) s-ar fi transmis persoanei fizice D. V.; (c) Nu există nici un document care să ateste cum și în ce cote s-a făcut transmiterea patrimoniului către cele două companii, ori care să vizeze strict imobilul din Ziduri Moși nr. 25; (d) Toate actele prezentate la punctele de mai sus 2.1.14- 2.1.19 sunt acte societare care prezintă relevanță din perspectiva pur istorică privind evoluția în timp a fabricii de pompe fără a valora titlu de proprietate; cel mult, aceste acte ar putea susține teza potrivit căreia terenul a fost afectat patrimoniului societății unde D. V. era acționar/asociat, indiferent de forma de organizare sau denumirea acesteia; (e) Actele prezentate la punctele (2.1.20) - (2.1.21 ) sunt acte contabile care vizează datele sintetice ale „Fabrica de Mașini și Turnătorie D. V. SAR" care nu pot proba dreptul de proprietate al persoanei fizice D. V.; sunt probe circumstanțiale și indirecte; nu se poate reține scenariul apelanților, potrivit căruia dacă imobilul nu este în proprietatea „Fabrica de Mașini și Turnătorie D. V. SAR" cu siguranță este în proprietatea persoanei fizice, îndeosebi față de împrejurarea că mai există și posibilitatea ca acesta să fi fost transferat în patrimoniul „SAR Uzinele D. V. din B.".
2.2. Acte privind Ziduri Moși (Câmpul Moșilor) nr.29
2.2.1 Actul de vânzare autentificat de către Tribunalul Ilfov-secția notariat sub nr. 9715 din 05.05.1923 - fila 352 din dosar și Actul de vânzare nr._ din data de 08 decembrie 1925 - fila 356 din dosar
Ambele documente atestă faptul că, la nivelul anului 1925, D. V. dobândise prin vânzare cumpărare numai cota indiviză din imobilul situat în Câmpul Moșilor nr. 29 (cota parte indiviză, deținută de către Angliei loniță Ș. moștenită de la autorul său loniță Ș. B.). P. urmare, în contextul în care nu se poate cunoaște delimitarea proprietății astfel dobândite de către D. V. și nici nu există alte documente care ar proba dobândirea și a diferenței de ¾ se apreciază că nu se poate considera că apelanții/contestatori au făcut proba proprietății cu privire la Câmpul Moșilor nr. 29, cu atât mai mult cu cât expertul topografic desemnat în cauză a omis să identifice terenul care, în epocă, era localizat la această adresă.
Chiar in ipoteza în care s-ar admite ca în speță s-a făcut proba proprietății pentru imobilul din Câmpul Moșilor nr.29, actele invocate vizează o perioadă cu 22 de ani anterior momentului naționalizării, iar dispozițiile Legii 10/2001 acordă beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ - restituire în natură sau acordare de despăgubiri, foștilor proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, ceea ce presupune în virtutea principiul onus probandi incubit actori că apelanții ar fi trebuit să probeze calitatea de proprietar al lui D. V. asupra imobilului situat la adresa Ziduri Moși (Câmpul Moșilor nr. 29) la nivelul anului 1947.
2.3. Acte privind Principesa M. nr. 2
Nu s-a depus nici un înscris susceptibil să facă proba proprietății pentru Principesa M. nr.2. Potrivit notificării nr. 392 din 08.02.2002, apelantele-contestatoare au solicitat "restituirea în natură sau despăgubiri bănești privind imobilul situat în .. 25 și 29 și Principesa M. nr. 2".
Cu toate că prin notificarea nr. 392 din 08.02.2002, apelantele contestatoare au solicitat terenul situat în .. 25 și 29 și .. 2, actele de vânzare-cumpărare vechi indicate de apelantele contestatoare în motivele de apel și care au stat la baza notificării, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9974 din 1906,_ din 1915,_ din 1915 și_ din 1915, vizau doar terenul din Ziduri Moși nr. 25.
Ulterior, potrivit actelor depuse în apel la termenul din 09.09.2011, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9715 din 1923 și actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 1925, obiectul tranzacției îl constituie terenul situat în .. 29 cu suprafața de 1416 mp, iar în actul de vânzare autentificat sub nr._ din 1926, obiectul tranzacției îl constituie terenul situat în .. 4, cu suprafața de 12.892,57 mp.
2.3.1. Actul de vânzare nr._ din 12 aprilie 1926- fila 371 din dosar
Documentul atesta ca, la nivelul anului 1926, D. V. a dobândit prin cumpărare un imobil situat în .. 4 - Obor, iar nu nr. 2. Cu privire la acest aspect, arătăm că terenul situat la nr.4, nu a făcut obiectul notificării și a întregii proceduri administrative în genere și excede datorită acestor circumstanțe limitelor cadrului procesual stabilit în prezenta cauză.
În același timp, se arată că prin Adresa nr._/2195 din 23.02.2012, emisă de PMB - Direcția Patrimoniu, aflată la fila 2542 din dosar, stabilește că nu există identitate între Principesa M. nr. 2 și Principesa M. nr. 4, astfel încât, în mod evident, înscrisul mai sus prezentat nu reprezintă o probă utilă soluționării cauzei, întrucât nu vizează imobilul notificat și urmează a nu fi luat în considerare de către instanță.
În ceea ce privește Procesul verbal nr._/09.12.1946 (sau 1940) și extrasul de carte funciară Partea I si Partea a Il-a, emise de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București care face trimitere deopotrivă la Ziduri Moși (Câmpul Moșilor) nr. 29 si Principesa M. nr. 2, argumentele pe care intimata își sprijină apărările sunt expuse în cadrul secțiunii 2.1.13 și se fundamentează îndeosebi pe aceea că înscrierile în epocă nu aveau valoare constitutivă, ci erau efectuate numai pentru opozabilitate, precum și pe faptul că procesul verbal nu cuprinde nicio mențiune referitoare la teren, ci numai la o . construcții.
Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natura a imobilului.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. l din lege a fost prelungit succesiv de două ori cu câte trei luni prin OUG nr.109/2001 și OUG nr. 145/2001.
În condițiile în care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002.
Orice notificare depusă de persoanele îndreptățite după această dată, este tardivă, întrucât dispozițiile legale citate sunt imperative, neputându-se deroga de la acestea.
Termenul de 6 luni prevăzut inițial de lege, prelungit ulterior la un an stabilit de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, și nu un termen de recomandare.
Acest aspect rezultă în mod incontestabil din prevederile art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 care prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita injustiție măsuri reparatorii în natură, sau prin echivalent.
Fiind un termen de decădere, acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.
Concluzii cu privire la proba proprietății/calitatea de persoane îndreptățite:
(a)Imobilul din Ziduri Moși nr.25 a fost întotdeauna afectat patrimoniului unei societăți, indiferent de numele pe care 1-a purtat acesta; (b) Nu s-a depus niciun înscris care să dovedească oricând în timp, dar îndeosebi la nivelul anului 1948, calitatea de proprietar exclusiv a persoanei fizice D. V.; c) Toate înscrisurile depuse reprezintă probe indirecte care arată cel mult participația lui D. V. în societate (indiferent de forma îmbrăcată de aceasta), ori asupra unei cote părți indivize dintr-o universalitate de bunuri ce constituie fondul de comerț; D. fiind că apelanții nu și-au dovedit calitatea procesuală activă, concretizata în prezenta cauză prin calitatea de persoane îndreptățite, în înțelesul art. 3 din Legea 10/2001, în sensul celor arătate, vă solicităm să respingeți apelul și să mențineți ca temeinică și legală sentința pronunțată de prima instanță.
III. Aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. 2 și alin. 3 din Legea 10/2001. Inaplicabilitatea Accesiunii imobiliare
În măsura în care, prin expertizele efectuate în cauză, s-au identificat clădiri vechi (edificate anterior naționalizării), rugăm instanța a observa că acestea sunt utilizate de către A. în procesul de producție, astfel încât o eventuală restituire în natură ar genera întreruperea fluxului de producție, cu consecința blocării acestuia, fără a fi posibilă relocarea utilajelor adăpostite de construcțiile vechi nedemolate aflate pe terenul revendicat.
Potrivit art. 10 alin. 3 Legea 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de l ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. P. urmare, exprimarea este neechivocă în sensul că alin. 3 vizează strict construcțiile edificate după 1990 fără îndeplinirea formalităților de autorizare.
Susținerea apelantelor reclamante privind aplicabilitatea în speță a dreptului comun în materie de accesiune imobiliară artificială nu poate fi primită. Astfel cum rezultă din concluziile rapoartelor de expertiză administrate în prezenta cauză (fond și apel), și cum de altfel a reținut în mod corect și prima instanță, construcțiile existente pe terenul obiect al cererii de restituire au fost edificate ulterior anului 1948 - data naționalizării societății - și anterior anului 1990 (n.n. a se observa că anul indicat prin PIF vizează data punerii în funcțiune a construcției și nu data edificării).
Or, în speța de față, A. a depus în apărare autorizațiile de construire pentru aproape toate clădirile edificate pe terenul în disputa ulterior naționalizării. Astfel, potrivit raportului de expertiză topografică, s-a identificat o suprafață de teren acoperită de construcții „neautorizate" de 1256 mp, însă, așa cum rezultă din raportul de expertiză în construcții, clădirile ce acoperă această suprafață de teren sunt edificate anterior anului 1990, și, prin urmare, nu se poate reține că este vorba de construcții neautorizate în sensul Legii 10.
Mai mult, analizând poziționarea în spațiu a terenurilor afectate de clădiri vechi nedemolate, se poate observa cu ușurință că, acesta este imposibil de restituit în natură, din cauza inexistenței căilor de acces în cazul în care s-ar admite o restituire în natură.
Potrivit art. 10 alin 2 din Legea 10/2001 „ În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
P. urmare, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementează situația terenurilor ocupate de construcții autorizate, instituind regula stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent pentru această situație, iar art. 10 alin. (3) reglementează situația terenurilor ocupate de construcții neautorizate, stabilind clar că principiul restituirii în natură rămâne aplicabil numai dacă terenul este ocupat de construcții neautorizate edificate după data de 01 ianuarie 1990.
Se va avea în vedere că Legea nr. 10/2001 este o lege specială de restituire și, prin urmare, pretențiile apelantelor reclamante vor fi soluționate potrivit celor dispuse prin acest act normativ. P. urmare, în mod corect, prima instanță a reținut că art. 10 alin. (3) nu este incident în speță.
Pe de altă parte, în toată această perioadă și până la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de către S.C. A. S.A, proprietar al terenului pe care au fost edificate construcțiile a fost Statul Român. Astfel, acesta a devenit și proprietar al construcțiilor edificate pe acest teren, drept de proprietate ce a făcut obiectul transmisiunii în favoarea S.C. A. S.A. în temeiul H.G. nr. 834/1991.
Nu în ultimul rând, chiar dacă ar fi primită susținerea avansată de către apelanții reclamanți privind preluarea fără titlu de către Statul Român a imobilelor obiect al cererii de restituire nu poate fi lipsită de importanță împrejurarea că, astfel cum am arătat mai sus, apelantele reclamante nu au făcut dovada că autorul acestora era proprietarul imobilului teren obiect al cererii de restituire.
P. toate considerentele arătate mai sus, intimata a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță a art. 10 alin. (2) din lege.
De altfel, pentru considerentele expuse anterior, apelantele reclamante nu au făcut nici dovadă încadrării acestora în situația de excepție prevăzută la art. 18 lit. a) din lege, pentru a avea beneficiul restituirii în natură a imobilelor notificate, după cum vom detalia la secțiunea următoare.
IV. Netemeinicia cererii de restituire în natură
În contextul în care apelanții/contestatori nu au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 alin. l lit. a) din Legea nr. 10/2001, i.e. persoane fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, restituirea în natură nu poate fi dispusă din perspectiva mai multor argumente, respectiv: 1. Impediment legal din perspectiva art. 18 din Legea nr. 10/2001- lipsa calității de unic asociat; 2. Impediment legal din perspectiva art. 10 alin. 5 și art. 11 din Legea nr. 10/200 - bunurile nu pot fi restituite din considerente ce țin de activitatea desfășurată; 3. Lipsa cale de acces. În cele ce succed intimata a detaliat fiecare dintre aceste argumente care sprijină teza privind netemeinicia cererii de restituire în natură. 4.1. Lipsa calității de unic asociat
În mod corect a apreciat instanța de fond că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Legea nr.10 care prevăd o situație de excepție de la principiul prevalentei restituirii în natură, respectiv: „măsurile se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii".
Or, în speță, D. V. era acționar al societății anonime române fără a fi însă asociat/acționar unic sau parte din aceeași familie cu ceilalți acționari, după cum rezultă din actele societare depuse la dosar de înseși apelanții și analizate în cadrul secțiunii II.
Ipoteza conținută de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 vizează interdicția restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații de capital social la societăți comerciale, această soluție fiind justificată de faptul că asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății si, ca atare, stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este imposibil de operat. O excepție de la regula restituirii în echivalent este tratată tot în cuprinsul acestui text legal.
Astfel, în ipoteza în care persoana îndreptățită era unic asociat la întreprinderea naționalizată, proprietară a imobilului/imobilelor solicitate (sau ipoteza în care persoanelor îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii), art. 18 lit. a) din același act normativ acordă acestuia/acestora beneficiul restituirii în natură a imobilelor evidențiate în patrimoniul persoanei juridice.
Nefiind dovedită încadrarea în situația prevăzută de art. 18 lit. a) teza finală, din Legea 10/2001, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, apelantele reclamante nu pot avea beneficiul restituirii în natură a imobilelor obiect al cererii formulate.
Susținerea este cu atât mai clară cu cât, potrivit prevederilor art. 121 din Codul . de 10.09.1887, precum și art. 134 din Codul comercial publicat la data de_, într-o societate anonimă (pe acțiuni) numărul acționarilor nu putea fi mai mic de șapte.
4.2. Analiză caracter necesar. Inaplicabilitatea prevederilor art. 10 alin. 5 din Legea 10/2001
Potrivit textului de lege anterior invocat: "Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare".
În continuare, prin pct. 10.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 se prevede că: "În cazul în care pe terenul notificat se află edificate construcții care nu mai sunt necesare unității deținătoare, se poate dispune restituirea și a terenului aferent acestora dacă persoana îndreptățită achită unității deținătoare o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Despăgubirea aferentă construcției se stabilește de unitatea deținătoare pe baza unei expertize extrajudiciare dispuse de aceasta, în toate cazurile această despăgubire nu poate fi mai mică decât valoarea contabilă de înregistrare a construcției în activul patrimonial al unității deținătoare la momentul emiterii deciziei de restituire. Oportunitatea aplicării acestei măsuri revine exclusiv unității deținătoare"
P. motivele de apel formulate, se susține inter alia că în speță s-ar impune aplicarea art. 10 alin 5 din Legea 10, în raport de faptul că intimata face obiectul falimentului, imobilele litigioase nemaifiindu-i necesare. Această argumentație nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
4.2.1. Un prim aspect care se impune a fi reiterat este că aprecierea asupra necesității imobilelor notificate aparține exclusiv unității deținătoare, această apreciere fiind una ce ține de oportunitate și lăsată de legiuitor la latitudinea entităților investite (a se observa paragraful 1.2. mai sus).
La momentul deciziei unitatea deținătoare avea cu certitudine nevoie cu necesitate de aceste bunuri pentru fluxul de producție, de o producție cu o destinație specială.
Concluzie: decizia unității deținătoare la momentul emiterii acesteia este în concordanță cu prevederile legale și situația de fapt de la acel moment. Contestația formulată sub acest aspect nu este întemeiată pentru că încearcă să invoce situații ulterioare deciziei.
4.2.2. In speță, A. este o societate aflată într-adevăr în procedura falimentului potrivit dispozițiilor Legii 85/2006 privind procedura insolvenței, guvernată de principiul maximizării averii debitoarei și de principiul procedurii concursuale.
Principiul maximizării averii debitoarei, care decurge din însuși scopul procedurii insolvenței, are în vedere valorificarea activelor debitorilor la un preț cât mai mare, spre satisfacerea în proporție cât mai mare a intereselor creditorilor înscriși la masa credală. În același scop (n.n. al acoperirii pasivului debitoarei), este și principiul procedurii concursuale, statuat prin art. 2 Legea 85/2006.
În concret, pentru o societate aflată în procedura falimentului, este esențială securizarea masei credale, respectiv a activului patrimonial, în scopul valorificării acestuia și stingerii creanțelor deținute de terții înscriși la masa credală.
Concluzii: a) prin valorificare, activele și, implicit, activitatea de producție realizată pe terenul în litigiu va fi transferată asupra unui terț, și (b) prin valorificare, se ține la stingerea în cât mai mare măsură a creanțelor terților de bună credință, ori nu se poate admite ca prin aplicarea Legii 10 să se aducă atingere intereselor unor terți străini de prezentul litigiu.
Fără a antama detaliile procedurale în materie de insolvență, arătăm că în ceea ce privește A., o eventuală restituire în natură a terenului în litigiu, ar împiedica continuarea procesului de producție de către dobânditorul activelor și, implicit, ar avea un impact negativ asupra posibilității reale de valorificare în mod adecvat a patrimoniului, cu respectarea principiilor mai sus amintite.
4.2.3. Concluziile raportului de expertiză în construcții, arată că pe terenul revendicat se găsesc o . construcții noi identificate la punctul 2.3 din raport.
O mare parte din aceste construcții permit realizarea procesului de producție, iar cu acest titlu exemplificăm câteva dintre ele care sunt situate integral pe terenul revendicat:
- C1_1 hala tehnologie la rece situată integral pe terenul revendicat;
-C2_ 1 depozit tuburi sudura situat integral pe terenul revendicat;
-C2_ 2 depozit tuburi sudura situat integral pe terenul revendicat;
-C5_1 anexa C5- depozit situat integral pe terenul revendicat;
-C5_2 anexa C5 - atelier geamuri situat integral pe terenul revendicat;
-C5_ 3 anexa C5-birou situat integral pe terenul revendicat;
C6 magazie motoare situat integral pe terenul revendicat.
Intimata-pârâtă arată că amplasarea zonei de teren revendicată pe planul societății A. și eventuala restituire a terenului influențează decisiv fluxul de producție al societății, conducând la imposibilitatea continuării activității.
Potrivit analizei efectuate intern și susținută de „Studiul tehnologic privind procesul de producție" depus la dosar în ședința publică din data de 26.11.2014, eventuala restituire a terenului generează o . probleme care pot fi grupate în 3 categorii: (a) întreruperea căilor de comunicații interne; (b) întreruperea activității unor ateliere cheie ale societății și (c) întreruperea alimentării cu energie electrică și apă industrială/potabilă, prezentate pe larg, în Anexa l la prezenta.
Având în vedere elementele expuse prin raportare și la Anexa l, se poate concluziona cu ușurință (chiar de către persoane neavizate), că restituirea în natură a imobilului în litigiu (teren+construcții), ar genera, fără îndoială, întreruperea fluxului tehnologic datorită: lipsei de semifabricate turnate ( realizate pe linia DISMATIC ), forjate sau sudate; imposibilității de a finaliza pompele fără operațiile de echilibrare dinamică și fără probe hidrodinamice; imposibilității de a realiza vopsirea produselor.
În egală măsură, intimata a arătat că, urmare a intrării în faliment a Societății, Lichidatorul a organizat lichidarea patrimoniului acesteia. P. hotărârea adoptată la 10.04.2013, adunarea creditorilor A. a aprobat lichidarea Activelor A. prin vânzare în . fix, de aceea în extrasele de carte funciară figurează înregistrată o promisiune de vânzare. Astfel, creditorii (mai exact creditorul majoritar AAAS), au stabilit o procedură de valorificare atipică, care presupune continuarea activității de producție tip A., pentru o perioadă de cel puțin 3 ani de la momentul valorificării activelor în procedura de lichidare.
Mai mult, continuarea activității de către potențialul dobânditor al activelor, se va face sub stricta supraveghere a A. SA prin Lichidator, de unde rezultă în mod evident că procedura falimentului nu se va închide cel puțin până la expirarea acestei perioade, astfel încât A. SA va continua să existe ca entitate distinctă.
Concluzia care se desprinde prin analiza celor de mai sus, este aceea că terenul disputat în prezentul dosar, este absolut necesar prin prisma continuării activității, în scenariul în care se va dispune restituirea în natură, fie și parțial a terenului disputat, consecința directă va fi imposibilitatea continuării activității de producție.
Pe de altă parte, contestatorii/apelanți se vor afla într-o situație „câștigătoare", chiar în eventualitatea respingerii prezentului apel, dat fiind că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent.
Astfel, ori de câte ori nu se poate realiza restitutio in integrum cu privire la terenul disputat, vor beneficia de măsuri compensatorii, acordate potrivit Legii nr. 165/2013.
Concluzii: (a) D. V. nu avea calitatea de proprietar exclusiv al imobilelor notificate Ia data preluării abuzive și nici de acționar/asociat unic al companiei „Fabrica de Mașini și Turnătorie D. V. SAR"; (b) P. terenul nesolicitat a se restitui în natură situat în fosta adresă . 4 nu s-a îndeplinit procedura prevăzută de legea 10/2010, fiind unele acte depuse doar în apel, acte care, însă, nu dovedesc calitatea de proprietar a lui D. V. la data naționalizării; (c) Terenul notificat nu poate face obiectul unei restituiri în natură, întrucât ar genera încetarea în mod definitiv a activității de producție tip A., cu impact negativ atât asupra unor terți față de prezenta speță dar și asupra economiei naționale.
4.3. Lipsă cale de acces
În subsidiar, în măsura în care nu se vor avea în vedere argumentele învederate, restituirea în natură nu se poate dispune, întrucât nu există o cale de acces prin care să se facă accesul, în mod comod și fără a afecta activitatea curentă a subscrisei, precum și pentru faptul că, prin restituirea clădirilor vechi nedemolate sau noi, edificate pe orizontală, subscrisa nu ne-am putea desfășura activitatea comercială.
Astfel, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că succesorii lui D. V. ar fi îndreptățiți la măsuri reparatorii, acestea s-ar putea acorda numai prin echivalent și nu în natură.
Pe de altă parte, soluționarea cererii de restituire, chiar și în ipoteza în care ar fi în subsumată prevederilor legale, trebuie să se facă și în echitate, respectiv cu protejarea intereselor persoanei care deține cea mai mare parte a construcțiilor, în speță intimata-pârâtă. De altfel, restituirea în natură nu constituie o soluție benefică pentru niciuna dintre părți, față de împrejurarea că bunul imobil nu este ușor identificabil și partajabil, astfel încât existența unor construcții situate deopotrivă pe terenul notificat dar și în afara acestuia fac imposibilă utilizarea acestuia în mod individual fără a afecta terenul A., astfel încât o eventuală restituire în natură are potențialul de a genera o . litigii între părți, distrugând ambele proprietăți.
Analizând sentința apelată, în raport de criticile formulate, precum și actele și lucrările dosarului, în raport de normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
P. notificarea înregistrată la B. V. P. sub nr. 392/08.02.2002, V. E. și B. L. R. I. au solicitat . în natură sau despăgubiri bănești privind imobilul situat în .. 25 si 29 și ..2, fost Întreprinderile Metalurgice D. V. S.A.R. București actualmente .., fostă proprietatea D. V..
P. dovedirea calității de proprietar al autorului D. V., notificatoarele au atașat Procesul-verbal din 9.12.1946 de înscriere în cartea funciară nr._/1940, Anexă la procesul-verbal Partea I-a Date referitoare la imobil și Partea a II-a Date privitoare la proprietate; iar pentru dovedirea calității de moștenitoare ale autorului de pe urma căruia au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 au atașat la notificare certificatele de moștenitor nr. 278/8.07.1996, nr. 76/27.05.1997 și nr. 119/4.10.1999 (filele 125-136 din dosarul de fond, vol. I).
În data de 7.12.2005 notificatoarele au completat dosarul administrativ format la . urmare a înregistrării notificării nr. 392/2002, cu Planul Cadastral scara 1/500 emis de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare București privind imobilul din .. 25 și nr. 29 și .. 2 eliberat și legalizat de Arhivele Naționale sub nr. C2223/24.08.2005.
Conform „Procesului-verbal încheiat în data de 11.08.2005 la sediul . privind revendicarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de moștenitorii legali ai numitului D. V.”, . propus moștenitorilor lui D. V. acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat, în sumă de 9.380 mil. lei (266.477 Euro), în baza Raportului de evaluare efectuat de . luna iulie 2005 (R.ev. 50.696/23).
De asemenea, la solicitarea . fost întocmită, în luna septembrie 2005, Documentația Tehnică – Plan de situație a terenului aflat în incinta societății, din .. 25, sector 2.
P. Referatul întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 instituită în baza deciziei nr. 242/23.06.2005 în cadrul .-a stabilit că din actele depuse de notificatoare „se prezumă că imobilul revendicat situat în .. 25 și 29, clădiri și teren, se găsea la data de 11.06.1948 în proprietatea lui D. V.”.
P. Decizia nr. 38/24.01.2006, intimata-pârâtă . stabilit faptul că nu a putut fi clarificat fără echivoc obiectul notificării întrucât moștenitorii nu au putut depune titlul sau procesul-verbal prin care s-a făcut predarea-primirea bunurilor imobile la 11.06.1948 și că din actele depuse se prezumă că imobilul revendicat, teren + clădiri, se găsea la 11.06.1948 în proprietatea lui D. V..
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (potrivit cărora, în redactarea de la data emiterii deciziei, „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”) și a dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (potrivit cărora, în redactarea de la data emiterii deciziei, „Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”), prin art. 1 al Deciziei nr. 38/2006 . respins cererea de restituire în natură a imobilului (teren + construcții) situat în .. 25, cu motivarea că „restituirea în natura nu este posibilă întrucât imobilul face parte integrantă din activitatea societății, fiecare clădire, spațiu având un rol bine definit, ele fiind necesare procesului de fabricație, iar pe de altă parte, pe o porțiune de teren s-au edificat hale de producție, care se integrează în fluxul tehnologic".
De asemenea, prin art. 2 din Decizie, . dispus acordarea de despăgubiri persoanei îndreptățite, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
P. urmare, intimata-pârâtă . constatat că este legal investită conform Legii nr. 10/2001, prin înregistrarea notificării nr. 392/2002 de către notificatoarele Voineascu E. și B. V. L. R. I., iar prin Decizia nr. 38/2006 a stabilit următoarele:
1. că D. V. a avut calitatea de proprietar la momentul 11.06.1948 al imobilului notificat, compus din teren și clădiri; prin urmare, a stabilit faptul că D. V. are calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001;
2. că notificatoarele au calitatea de moștenitoare legale ale persoanei îndreptățite, în baza certificatelor de moștenitor atașate notificării;
3. că . calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, având în vedere că a reținut drept temei juridic al acestei Decizii dispozițiile art. 20 alin. 1 din lege conform cărora are calitatea de a se pronunța asupra notificării societatea comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar;
4. că preluarea de către stat a imobilului notificat a fost abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001.
P. contestația formulată împotriva Deciziei nr. 38/24.01.2006, contestatoarele Voineascu E. și B. V. L. R. I. (decedate pe parcursul judecății, ai căror moștenitori au fost introduși în cauză) au dedus judecății instanței legalitatea și temeinicia felului măsurilor reparatorii acordate de unitatea deținătoare prin decizia contestată, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilelor (teren și construcții) ce au aparținut autorului D. V., situate în București, .. 25 și 29 și .. 2.
Întrucât aspectele referitoare la - calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitatea de moștenitori legali de pe urma persoanei îndreptățite ale persoanelor care au formulat notificarea nr. 392/2002, calitatea de unitate deținătoare a emitentului deciziei, precum și caracterul abuziv al preluării - au fost stabilite în procedura administrativă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, respectiv de intimata-pârâtă . apreciază că aceste aspecte nu mai puteau fi repuse în discuție în cadrul contestației formulate de notificatoare, deoarece se opunea principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Or, pentru a respinge contestația prin care notificatoarele solicitau verificarea legalității și temeiniciei tipului de măsuri reparatorii acordate prin decizia contestată, tribunalul a reținut că reclamantele nu au făcut dovada faptului că autorul lor era proprietarul imobilului în litigiu la data preluării abuzive, în acest fel, agravând contestatoarelor situația în propria cale de atac și depășind limitele investirii instanței, astfel cum au fost stabilite de contestatoare prin formularea cererii de chemare în judecată de față.
1. P. prima critică, apelantele-contestatoare au susținut greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, a căror incidență a fost reținută de către tribunal ca impediment legal la restituirea în natură a imobilului notificat.
Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. a) din lege: „Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii”.
Curtea constată că este întemeiată critica apelantelor-contestatoare prin care susțin că nu este întemeiată premisa pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor art. 18 lit. a) din lege, în sensul că imobilul notificat nu era proprietatea unei persoane juridice, la momentul preluării abuzive.
P. a stabili momentul preluării abuzive, Curtea are în vedere dispozițiile art. 1.3. lit. a) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora incidența preluării abuzive nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. (1) din lege. Or, prin Decizia nr. 38/2006 intimata-pârâtă a stabilit acest moment ca fiind data de 11.06.1948, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, constatare ce nu a fost contestată de reclamante în cadrul contestației.
Având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 119/1948 potrivit cărora „La predarea întreprinderii se va încheia un proces-verbal, în triplu exemplar, la care se vor alătura copii de pe inventar și bilanț. Un exemplar al procesului-verbal se va înmâna vechiului proprietar, un altul se va păstra de întreprindere, iar ultimul se va înainta Ministerului de resort”, coroborate cu relațiile referitoare la situația juridică a imobilului notificat, Curtea constată că imobilul notificat a fost preluat în fapt de către stat.
Astfel, Curtea are în vedere adresa nr._/13.10.2011 prin care PMB - Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat a comunicat la dosar situația juridică a imobilului notificat, în sensul că imobilul astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert B. Emeric reprezintă imobilul înscris în Cartea funciară din anul 1940 cu Procesul-verbal nr._/1940, la adresa .. 25 și nr. 29 și .. 2, în privința căruia nu se dețin date cu privire la actul normativ de preluare în proprietatea statului.
La momentul reținut de intimata-pârâtă ca fiind momentul preluării abuzive, 11.06.1948, calitatea de proprietar al imobilului notificat aparținea persoanei fizice D. V., așa cum a reținut însăși unitatea deținătoare prin decizia contestată, iar nu unei persoane juridice, cum în mod greșit a reținut tribunalul.
Astfel, pe lângă cele învederate în cele ce preced cu privire la necesitatea respectării principiului neagravării situației reclamantului în propria cale de atac, Curtea reține ca fiind temeinic fundamentat în fapt și în drept istoricul proprietății notificate, așa cum a fost redat în cadrul motivelor de apel.
P. actul autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, sub nr. 9974/1906 Ernest Ciriack a vândut lui F., Bruno și Ernst E. Ciriack precum si autorului contestatoarelor, D. V., imobilul situat în București, Câmpu Moșilor nr. 25, compus din teren si clădiri.
P. actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1915 moștenitorii lui E. Ciriack (E. Ciriack, I. Ciriack, Fritzi Ciriack și E. M.) au vândut întreaga avere succesorală, mobilă și imobilă, rămasă de pe urma defunctului Ernst Ciriack, inclusiv imobilul situat în .. 25, lui Bruno Ciriack și lui D. V..
P. actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1915 un alt moștenitor al defunctului E. Ciriack - R. Ciriack - a vândut lui Bruno Ciriack și lui D. V. partea sa din averea succesorala, avere succesorală ce includea și imobilul situat in .. 25.
P. contractul autentificat sub nr._/1915 F. Ciriack, în calitate de moștenitor al defunctului Ernst Ciriack, a vândut lui Bruno Ciriack și D. V. partea sa din averea succesorala moștenită de la acesta, avere ce includea și terenul din Câmpul Moșilor nr. 25.
P. contractul autentificat sub nr._/1915 Bruno Ciriack și D. V. au înființat societatea în nume colectiv „E. Ciriack și fiii” cu sediul în București, .. 25, societate care s-a dizolvat în anul 1918, patrimoniul acesteia, inclusiv terenul din .. 25 revenind lui D. V., așa cum rezulta din documentul intitulat „Darea de seamă a Consiliului de Administrație către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor” (fila 41 din dosarul de apel, vol. I).
P. contractul autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, sub nr. 9715/5.05.1923, G. A. I., A. Caistrescu, E. C. și T. A. au vândut lui D. V. părțile lor indivize din imobilul situat în București, .. 29, pe cale le aveau moștenire de la tatăl acestora, A. I., ce reprezenta averea moștenită de la bunicul I. Ș., imobil în suprafață totală de 1416 m.p., din care suprafața vândută reprezintă 236 m.p.
P. contractul autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, sub nr._/8.12.1925, I. A. și I. A. au vândut lui D. V. părțile lor indivize din imobilul situat în București, .. 29, pe cale le aveau moștenire de la tatăl acestora, A. I., ce reprezenta averea moștenită de la bunicul I. Ș.. În cuprinsul contractului se face mențiunea că toate celelalte părți din imobil au fost cumpărate de D. V. mai înainte, prin actele autentice de Trib. Not. Ilfov la nr._/1922 și 9715/1923, la momentul încheierii contractului autentificat sub nr._/1925 făcând obiectul vânzării ultimele cote-părți din acest imobil, moment de la care D. V. devine proprietar exclusiv asupra întregului imobil situat în .. 29, în suprafață totală de 1416 m.p.
P. contractul autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, sub nr._/12.04.1926, C. R. a vândut lui D. V. terenul situat în București, .. 4-Obor, în suprafață totală de_,37 m.p.
Pe acest teren D. V. a edificat o . construcții, în baza autorizațiilor nr. 259C/20.10.1919, nr. 233/M/1921, nr. 371/C/1926, nr. 81C/1927, nr. 51M/1928, nr. 7M/1931, nr. 59M/1931, nr. 112M/1931, nr. 62M/1930 și nr. 36/1912 emise de Primăria Orașului București.
Conform Procesului-verbal nr._/9.12.1946 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București, a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea lui D. V. asupra imobilului situat în București, .. 25 și nr. 29 și Principesa M. nr. 2, în componența arătată în cuprinsul acestui înscris, în baza actelor de proprietate și a planului anexat.
Din coroborarea acestor înscrisuri - respectiv procesul-verbal nr._/9.12.1946 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București și actele de vânzare-cumpărare autentice enunțate mai sus - Curtea reține că apelantele-contestatoare au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat.
P. urmare, Curtea nu va reține apărările formulate de intimata-pârâtă . concluziile scrise - potrivit cărora procesul-verbal nr._/9.12.1946 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, intimata-pârâtă susținând în acest sens că înscrierile în cartea funciară existente în regat la anul publicității aveau drept efect opozabilitatea față de terți, fără a garanta și existența sau valabilitatea dreptului de proprietate, pentru argumentele arătate pe larg la pct. 2.1.12 din concluziile scrise - deoarece Curtea a reținut că apelanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat din coroborarea tuturor înscrisurilor administrate în cauză, menționate în cele ce preced, respectiv în baza actelor autentice privind transmiterea proprietății, precum și în baza autorizațiilor de construire coroborate cu mențiunile din procesul-verbal nr._/1946 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București.
P. sentința de fond tribunalul a reținut că, de la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către D. V. asupra imobilului situat în București, .. 25 și nr. 29 și Principesa M. nr. 2 și până la momentul preluării de către stat, există probe că dreptul de proprietate a fost transferat către Întreprinderea Metalurgică D. V. SAR, probe constând în: afirmația reclamantelor din notificare, bilanțul de profit si pierderi al Fabricii de Mașini și Turnatoria D. V. si procesul verbal al Adunării Generale din 1946.
Curtea reține ca fiind întemeiate criticile apelanților potrivit cărora instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor, deoarece în cuprinsul notificării nr. 392/2002 (fila 125 din dosarul de fond, vol. I) notificatoarele nu au arătat că imobilul notificat a fost proprietatea Întreprinderii Metalurgice D. V. SAR București, ci că a fost utilizat în desfășurarea activității acestei societăți; ci, dimpotrivă, au menționat în mod expres că imobilul notificat a fost proprietatea autorului lor, D. V..
Nici înscrisul intitulat „Bilanțul de profit și de pierderi al Fabricii de Mașini și Turnatoria D. V.” încheiat la 31 decembrie 1947 nu a fost interpretat în mod corect de către tribunal, acest înscris nefăcând dovada că imobilul în litigiu se afla în patrimoniul Fabricii de Mașini și Turnătoria D. V., ci, dimpotrivă, relevă faptul că activul acestei societăți nu cuprindea niciun bun imobil, fiind compus din debitori-bănci, investiții și garanții (fila 66 din dosarul de apel, vol. I).
Nici înscrisul intitulat „Procesul verbal al Adunării Generale din 1946” (fila 91 din dosarul de apel, vol. I) nu probează faptul că imobilul notificat ar fi fost transferat în patrimoniul Întreprinderii Metalurgice D. V. SAR, așa cum în mod greșit a reținut tribunalul, deoarece nu cuprinde nicio mențiune în sensul reținut de tribunal. Dimpotrivă, din înscrisul intitulat „Studiu monografic” întocmit în data de 16.04.1948 de Fabrica de Mașini și Turnătoria D. V. SAR se reține că inventarul întreprinderii nu cuprinde imobile (fila 109 din dosarul de apel, vol. I).
Este întemeiată și critica apelanților potrivit căreia instanța de fond a aplicat în mod greșit prezumția conform căreia - Întreprinderea D. V. SAR fiind preluată cu ocazia naționalizării prin Legea nr. 119/1948, reprezenta proprietatea acestei persoane juridice - deoarece Fabrica de Mașini și Turnătoria D. V. SAR nu figurează în anexa Legii nr. 119/1948, iar probele administrate în cauză au relevat că nu există un act de preluare în baza Legii nr. 119/1948 a Fabricii D. V., motiv pentru care instanța a reținut în cadrul situației juridice că imobilul notificat a fost preluat în fapt de către stat.
La pct. II.2 din cadrul concluziilor scrise intimata-pârâtă . analizat pe rând fiecare dintre înscrisurile depuse de apelanți în dovedirea calității de persoană îndreptățită conform legii a persoanei fizice D. V. și a solicitat instanței de apel să constate că dreptul de proprietate asupra imobilului notificat nu aparține persoanei fizice D. V., ci s-a aflat, la nivelul anului 1918, în patrimoniul societății „E. Ciriack și fiii, fabrica de mașini și turnătorie proprietari Bruno Ciriack și D. V.”, iar la nivelul anului 1939, în patrimoniul persoanei juridice Întreprinderea Metalurgică D. V..
Curtea nu va reține aceste apărări dezvoltate pe larg de intimata-pârâtă în cuprinsul concluziilor scrise la pct. 2.1.1 – 2.1.12, deoarece probele administrate în cauză dovedesc o altă situație juridică a întreprinderii „Fabrica de mașini și turnătoria D. V. SAR”.
Astfel, se reține că în Monitorul Oficial nr. 247/29 octombrie 1945 a fost publicat Actul constitutiv și Statutul „Fabricii de mașini și turnătoria D. V. SAR” (filele 87-89 din dosarul de apel, vol. I), ce a fost înființată de D. V., Dimitie G., V. S., L. Burghi, D. C., A. V. și Civerone B., ca societate anonimă pe acțiuni, pe timp nelimitat, având ca obiect de activitate fabricarea și comercializarea de locomotive, vagoane, vehicule, mașini de tot felul, turnătorie, ateliere de construcții de lemn, precum și orice obiect în legătură cu cele de mai sus (art. 3 din Actul constitutiv). Potrivit art. 6 din Actul constitutiv, capitalul social subscris a constat numai în bani, fiecare dintre fondatori subscriind o anumită sumă în lei.
Conform certificatului emis de Camera de Comerț și Industrie (fila 90 din dosarul de apel, vol. I) „Fabrica de mașini și turnătoria D. V. SAR” a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului la nr. 792/30.10.1945.
Potrivit Bilanțului încheiat la data de 31.12.1946 activul societății era constituit din creanțe, investiții, materiale și mărfuri, diverse conturi, imobilul în litigiu nefăcând parte din activul „Fabricii de mașini și turnătoria D. V. SAR” (fila nr. 284 dosar apel, vol. I), iar potrivit Studiului Monografic întocmit în data de 16.04.1948 de „Fabrica de mașini și turnătoria D. V. SAR”, în inventarul acestei societăți nu figurau imobile.
Curtea constată că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă faptul că la momentul preluării abuzive imobilul notificat se afla în patrimoniul vreunei persoane juridice, ci constată că probele, astfel cum au fost analizate mai sus, dovedesc existența dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, la momentul preluării abuzive, în patrimoniul persoanei fizice D. V., autorul notificatoarelor B. L. R. și V. E., autoarele apelanților.
2. P. cea de-a doua critică, apelanții susțin greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, precum și netemeinicia soluției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Curtea constată că și această critică este întemeiată.
Tribunalul a reținut ca impedimente la restituirea în natură: amplasamentul construcțiilor noi identificate pe schiță în culoarea portocaliu, precum și al celorlalte dotări în strânsă legătură cu clădirile noi, posibilitățile de acces la aceste clădiri, strict necesare procesului de producție, faptul că nu există autorizație pentru construcțiile noi și faptul că art. 10 alin. 2 și 3 din lege permite restituirea în natură doar în situația în care construcțiile neautorizate au fost edificate ulterior anului 1990.
Critica apelantelor, potrivit căreia o asemenea interpretare a dispozițiilor art. 10 din lege este de natură a conferi protecție juridică celui care a edificat în mod ilegal construcții pe terenul preluat în mod abuziv, este întemeiată, Curtea constatând că tribunalul a interpretat greșit aceste dispoziții legale.
Având în vedere că imobilul notificat a fost preluat în fapt, neexistând un act de preluare astfel cum rezultă din situația juridică comunicată la dosar de instituțiile competente, rezultă că regimul juridic al imobilului este reglementat de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
(1) În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(2) În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
(3) Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
(4) Se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
(5) Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
(6) În cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent.
(7) Dispozițiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător și imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse în timpul războiului, dacă proprietarii nu au primit despăgubiri.
(8) Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
(10) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
P. raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert B. Emeric ce a fost depus la dosar la data de 8.12.2011 expertul desemnat de instanță a procedat la identificarea imobilului notificat, în baza actelor vechi de proprietate (acte ce au fost enunțate și în cuprinsul raportului de expertiză, respectiv act de vânzare autentificat sub nr. 9974/1906 și schița anexă, act de vânzare autentificat sub nr. 9715/1923, act de vânzare autentificat sub nr._/1925 și act de vânzare autentificat sub nr._/1926), identificarea imobilului fiind expusă în Planul de situație ce reprezintă Anexa 15 la raportul de expertiză – fila 2400 din dosarul de apel, vol. V.
De aceea, având în vedere faptul că probele administrate în cauză, raportul de expertiză specialitatea topografie a identificat imobilul ce a făcut obiectul notificării nr. 392/2002 prin raportare la actele vechi de proprietate, enumerate în cuprinsul raportului, la certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea . ce a avut în vedere documentațiile cadastrale având ca obiect imobilul notificat, extrasele de carte funciară, avizul emis de OCPI, Curtea constată că este nefondată apărarea intimatei-pârâte conform căreia autoarele apelanților nu ar fi formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
De asemenea, expertul specialitatea topografie a precizat că acest imobil este inclus în suprafața menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 3812/26.11.1997 emis în baza HG nr. 834/1991 în favoarea intimatei-pârâte .>
P. raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert Hintea E. și depus la dosar la data de 13.09.2013, astfel cum a fost completat prin Completarea depusă la dosar în data de 14.11.2013, expertul desemnat de instanță a identificat toate construcțiile ce se află pe terenul revendicat, starea actuală a acestor construcții, respectiv existente pe teren sau demolate, a identificat construcțiile noi, edificate pe teren după anul 1948, a precizat care dintre construcțiile noi au fost realizate în baza unei autorizații de construire - la acest punct s-a realizat Completarea la raportul de expertiză, depusă la dosar la data de 14.11.2013, în cuprinsul căruia expertul construcții a avut în vedere toate autorizațiile de construire obținute pe parcursul procesului de către intimata-pârâtă .>
La pct. 3.3 din Completarea la raportul de expertiză expertul a stabilit valoarea de piață a construcțiilor noi edificate pe terenul notificat în baza unei autorizații de construire, la suma de 5.177.914 RON.
Din interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, reiese că alin. 2 instituie o excepție de la principiul restituirii în natură reglementat de art. 7 alin. 1 din lege, în ipoteza în care pe teren se află construcții noi, ce au fost edificate în baza unor autorizații de construire; iar alin. 3 reglementează un caz particular al principiului restituirii în natură, în ipoteza în care pe teren se află construcții neautorizate, edificate chiar și după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
Principiul restituirii în natură operează în ipoteza reglementată la alin. 3 al art. 10 din lege, indiferent dacă construcțiile au fost ridicate, fără autorizație legală, înainte sau după 1 ianuarie 1990.
Din coroborarea dispozițiilor art. 10 alin. 2 potrivit cărora pentru suprafața ocupată de construcții noi măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent cu cele ale art. 10 alin. 5 din lege, potrivit cărora, se revine la principiul restituirii în natură, și în ipoteza în care, pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat, ulterior preluării abuzive, construcții autorizate, cu condiția ca (1) aceste construcții să nu mai sunt necesare unității deținătoare și (2) ca persoana îndreptățită să achite acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Prima condiție stipulată de această normă juridică este întrunită, Curtea având în vedere că din probele administrate în cauză de intimata-pârâtă . privire la stadiul procedurii de insolvență reiese că, însă din data de 14.11.2012 (Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/14.11.2012), judecătorul sindic a aprobat metoda de vânzare a bunurilor debitoarei . vânzarea în . mobile și imobile ale debitoarei, în vederea continuării activității de către un eventual cumpărător.
De asemenea, Curtea mai reține, din extrasul de carte funciară nr. CF_ că asupra imobilului compus din teren în suprafață de_ m.p. și construcții în suprafață utilă de_ m.p. este notată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare conform actului notarial nr. 2194/25.09.2013, cu termen de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică în termen de 90 de zile de la soluționarea litigiilor în mod definitiv și irevocabil (filele 3752-3755 din dosarul de apel, vol. VIII).
Curtea nu va reține apărarea formulată de intimata-pârâtă . pct. 4.2.1. din concluziile scrise, conform căreia aprecierea asupra necesității în activitatea comercială a imobilelor notificate este o chestiune de oportunitate lăsată de legiuitor la latitudinea exclusivă a entității investite, deoarece condiția prevăzută de art. 10 alin. 5 din lege este o chestiune de apreciere a probelor asupra căreia instanța are plenitudine de competență și de aplicare a legii, neputând fi lăsată la aprecierea arbitrară a entității investite cu soluționarea notificării. Dimpotrivă, dacă s-ar accepta punctul de vedere al intimatei-pârâte, ar însemna respingerea contestației persoanei nemulțumite de refuzul unității deținătoare de a restitui în natură imobilul notificat, fără a fi analizată pe fond.
Curtea nu va reține nici apărarea formulată de intimata-pârâtă . pct. 4.2.2. din concluziile scrise, conform căreia aprecierea îndeplinirii acestei condiții se poate face doar prin raportare la momentul emiterii deciziei contestate, deoarece instanța analizează întrunirea condițiilor prevăzute de art. 10 din lege la momentul pronunțării hotărârii, în caz contrar s-ar nega chiar rolul unei contestații formulate de partea interesată cu privire la felul măsurilor reparatorii ce pot fi acordate în temeiul Legii nr. 10/2001, în cadrul căreia instanța este obligată să aibă în vedere situația juridică și în fapt, la zi, adică până la momentul pronunțării hotărârii, a imobilului notificat în litigiu.
P. aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea va admite apelul declarat de apelantele contestatoare G. M. M. (moștenitoarea defunctei B. L. Roldica), V. M. și V. A.-I. (moștenitorii defunctei V. E.) împotriva sentinței civile nr. 1352/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C A. SA prin administrator judiciar S.C RVA Insolvency Specialists SPRL și Activ Lichidator IPURL prin reprezentant permanent E. R. și intervenienta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, va schimba în tot sentința civilă nr. 1352/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în sensul că va admite contestația și va anula decizia nr. 38/24.01.2006 emisă de intimata-pârâtă .>
În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură coroborat cu art. 10 din Legea nr. 10/2001 rep., Curtea va obliga intimata-pârâtă . restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 25, sector 2, compus din teren în suprafață de 17.860 m.p. și din toate construcțiile situate pe teren, imobil identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B. Emeric și avizat de OCPI sub nr. 215/14.03.2014, sub condiția despăgubirii prealabile a . către apelanții-contestatori cu suma de 5.177.914 lei, reprezentând valoarea de piață a construcțiilor noi autorizate.
În temeiul dispozițiilor art. 49 și art. 51 C.pr.civ. va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de AAAS.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., constatând că intimata-pârâtă S.C A. SA a căzut în pretenții prin admiterea apelului declarat de apelanții-contestatori, o va obliga la plata sumei de 23.880 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanții-contestatori G. M. M., V. M. și V. A.-loan, reprezentând 14.880 lei onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. 93/17.12.2013, 9.000 lei onorarii de expertiză (filele 423 vol. II, 2538 vol. V, 2658 vol. VI și 3990 vol. IX).
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantele contestatoare G. M. M. (moștenitoarea defunctei B. L. Roldica), V. M. și V. A.-I. (moștenitorii defunctei V. E.), cu sediul ales la SCA P. și Asociații din București, ., . și SCA C.&C. din București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1352/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C A. SA prin consorțiul de lichidatori S.C RVA Insolvency Specialists SPRL cu sediul în Clădirea Phoenicia Business Center, ., ., și Beta Insolvency IPURL, cu sediul în Clădirea Centrul de Mobilă Elite, ., ., sector 6, București și cu sediul procesual ales la avocat B. G. SPARL din București, ., ., persoană împuternicite L. Carabisi, C. A., C. T., și intervenienta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în București, . Ș. nr. 51, sector 1 și cu sediul ales la SCP C. și Asociații din București, .. 28, sector 3.
Schimbă în tot sentința civilă nr. 1352/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în sensul:
Admite contestația.
Anulează decizia nr. 38/24.01.2006 emisă de intimata-pârâtă .>
Obligă intimata-pârâtă . restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 25, sector 2, compus din teren în suprafață de 17.860 m.p. și din toate construcțiile situate pe teren, imobil identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B. Emeric și avizat de OCPI sub nr. 215/14.03.2014, sub condiția despăgubirii prealabile a . către apelanții-contestatori cu suma de 5.177.914 lei, reprezentând valoarea de piață a construcțiilor noi autorizate.
Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de AAAS.
Obligă intimata-pârâtă S.C A. SA la plata către apelanții-contestatori G. M. M., V. M. și V. A.-loan a sumei de 23.880 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. E. F. M. STELUȚA C.
GREFIER
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/4 ex./13.01.2015
Jud. fond – A. Țambulea
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 151/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 272/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
