Pretenţii. Decizia nr. 940/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 940/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 10471/301/2008*

Dosar nr._

(541/2014)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.940

Ședința publică din 04.06.2014

Curtea constituită din:

Președinte - Andreea Doris Tomescu

Judecător - M. G. R.

Judecător - E. V.

Grefier - N. C. I.

*******

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ., împotriva deciziei civile nr.134 A din 04.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă ..

Cauza are ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. L. în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte ., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 01.03.2014 eliberate de Baroul București (fila 34) și avocat F. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/02.03.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererii de recurs au fost comunicate intimatei, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare,

Reprezentantul recurentei-pârâte . depune chitanța nr._/28.05.2014 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei. Arată că intimata . se află în insolvență și solicită instanței ca reprezentantul acesteia să prezinte mandatul de reprezentare din partea lichidatorului judiciar.

Intimata-reclamantă ., arată că împuternicirea avocațială este semnată de administratorul judiciar .. Depune înscrisuri reprezentând informații publicate pe portalul Tribunalului București privind cererea de deschidere a procedurii insolvenței, ce face obiectul dosarului_/3/2013, și în care a fost confirmat planul de reorganizare al societății.

Invocă excepția nulității recursului, în temeiul art.302 ind.1 alin.1 lit.c și 306 C.pr.civ., arătând în susținere că recurenta nu a invocat nici unul din motivele de recurs stipulate de art.304 C.pr.civ., din dezvoltarea motivelor nu se poate face o încadrare a criticilor în nici unul din aceste motive de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea excepției. Susține că a invocat ca temei de drept dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, respectiv art.483 și art.488 lit.4, 6, 8. Criticile vizează motive de nelegalitate astfel cum sunt stipulate în art. 304 pct. 6 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, respectiv instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut și hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

La solicitarea instanței de a preciza dispoziția legală încălcată, reprezentantul recurentei-pârâte arată că au fost aplicate în mod greșit prevederile art.611-612 C.civ.

Curtea, deliberând, respinge excepția nulității recursului apreciind că motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.6 și 9 C.pr.civ., urmând ca punctual, la analizarea fiecărui motiv de recurs în parte, să aibă în vedere dacă parte din motive se încadrează sau nu în dispozițiile legale anterior.

Recurenta-pârâtă ., prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în susținerea excepției lipsei de interes a .. Arată că solicitat primăriei comunicarea unei situații privind existența rețelelor de apă, canalizare din zonă, însă nu a primit încă un răspuns; apreciază ca utilă depunerea la dosar a motivării instanței în cauza ce a avut ca obiect anularea autorizației de construire, și totodată învederează că în ziua de 20.06.2014 Tribunalul București judecă dosarul privind deschiderea procedurii de insolvență a ., iar pronunțarea unei decizii poate susține excepția lipsei de interes.

Intimata-reclamantă ., prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în combaterea susținerilor recurentei. Depune în dovedirea situației juridice, extras de carte funciară din care rezultă că din anul 2001 a fost notat dreptul de concesiune în favoarea sa, timp de 49 de ani, apreciind că acestea lămuresc situația terenului astfel încât înscrisurile solicitate de recurenta ar deveni inutile.

Susține că nu a înstrăinat imobilul în litigiu, extrasul de carte funciară făcând dovada că imobilul invocat de recurentă că ar fi înstrăinat fiind cel învecinat, ce are un alt număr cadastral iar la dosar se află depusă și decizia nr.1639 din 23.06.2008 pronunțată de Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București în cauza ce a avut ca obiect anularea autorizației de construire.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, având cuvântul asupra probei cu înscrisuri solicitată de intimata-pârâtă, solicită ca aceasta să depună un extras de carte funciară actual, având în vedere că cel prezentat instanței este eliberat în luna noiembrie anul 2010, prin aceasta urmând a se dovedi că este vorba de terenul în cauză, învecinat cu drumul public.

Curtea, deliberând, respinge proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-pârâtă ., apreciind că acestea nu sunt concludente și utile soluționării cauzei, iar o parte din înscrisurile solicitate, respectiv hotărârea judecătorească prin care a fost anulată autorizația de construire a intimatei-reclamante se regăsește la dosar.

Respinge proba cu înscrisuri solicitată de intimata-reclamant ., primind exclusiv informațiile publicate pe portalul Tribunalului București din care rezultă că societatea reclamantă se află în reorganizare. Cu privire la extrasul de carte funciară, constată că aceasta se regăsește depus la dosar, iar solicitarea recurentului-pârât de a se depune un nou extras nu este utilă soluționării cauzei.

Reprezentantul intimatei-reclamante solicită a se observa că extrasul de carte funciară depus azi este diferit de cel depus de către recurenta-pârâtă, fiind cărți funciare și numere cadastrale diferite, între imobilul despre care se pretinde că s-ar fi înstrăinat și imobilul ce face obiectul dosarului de față, aflat în concesiune.

Curtea primește extrasul de carte funciară depus de către intimata-reclamantă urmând a se verifica dacă este vorba de extrase de carte funciară diferite.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.6 și 9 C.pr.civ., respectiv instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut și hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În susținere arată că, astfel cum se observă din schițele atașate, din expertizele omologate efectuate în cauză, cele două proprietăți sunt învecinate pe 9,83 metri, în partea din spate a magazinului, pe restul lungimii terenului fiind construit drum public. Faptul că recurenta ar obstrucționa vreun drept de servitute de vedere al intimatei este în mod eronat interpretat de instanță.

Va solicita acordarea cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

Intimata-reclamantă ., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Consideră că instanța de apel a apreciat corect probatoriul administrat în cauză, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art.612 C.civ.. Culoarul pietonal de care face vorbire recurenta a o lățime de doar 1 m, astfel că deschiderile efectuate nu respectă distanța de 19 dm impusă de art.612. Mai mult, instanța de control, trimițând apelul spre rejudecare a indicat expres faptul că efectele puterii de lucru judecat ale deciziei nr.1639 nu pot fi avute în vedere, deoarece prin hotărârea menționată nu au fost analizate condițiile în care au fost realizate deschizăturile.

Depune concluzii scrise și arată că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să desființeze lucrările de construcție amenajare efectuate cu încălcarea dreptului său de proprietate și a nomelor privind servitutea de vedere și de trecere, sub sancțiunea de daune cominatorii de 1000 euro/zi.

Prin sentința civilă nr. 5216 pronunțată la data de 8.04.2010, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a analizat cu prioritate dreptul reclamantei asupra terenului din .. 1 și, respectiv, dreptul acesteia de a invoca nerespectare dispozițiilor art. 611, 612 Cod civil, întrucât pârâta a contestat aceste aspecte.

Conform contractului de concesiune nr. 9 din 25.06.2001 (f. 21), Municipiul București a concesionat reclamantei . terenul situat în București, sector 3, .. 9, în suprafața de 352,03 mp (în realitate conform expertizei topo efectuata în cauza, de 360 mp - f. 133-138).

În condițiile în care contractul nu fost desființat, acțiunea în nulitatea acestui contract, promovata de parata . respinsa ca inadmisibila prin sentința 3751/08.09.2006 (f. 48-51), reclamanta are calitatea de concesionar, de titular al unui drept real opozabil erga omnes și, astfel, ar avea dreptul să promoveze o acțiune în desființarea unor lucrări edificate în contra dispozițiilor art. 611, 612 cod civil de către proprietarii vecini care sunt de natură să aducă atingere atributelor posesiei și folosinței pe care le-a dobândit prin concesiune.

Susținerile pârâtei în sensul că reclamanta nu ar avea de fapt vreun drept asupra terenului pentru ca acesta ar aparține ADP S3 nu au fost reținute de instanță. Nu există nici un titlul pentru ADPS3, mențiunea din contractul pârâtei în sensul că ADP este vecin al terenului nu are valoare de proprietate și nu este de natura sa desființeze titlul pe care reclamanta îl are asupra terenului. Este problema Municipiului daca, eventual, a concesionat aceleași drepturi către două persoane, dar atâta timp cat reclamanta este titulară a dreptului de concesiune ca efect al contractului neanulat, este îndreptățită să își apere acest drept. La fel de bine, poate ca s-a făcut o eroare în contractul pârâtei cu privire la vecinătăți.

De asemenea, instanța nu a reținut apărările pârâtei . în sensul ca terenul aferent rețelelor publice de apă care se află pe direcția ferestrelor a căror închidere se solicită ar aparține .>

Într-adevăr terenul aflat în dreptul deschiderilor din construcția pârâtei este teren aferent rețelelor edilitare și zonei de protecție așa cum au învederat și expertul topo (f. 192-193) și expertul construcții desemnat (f. 201), iar acest teren conform art. 3 alin. 4 rap.la pct.III Anexa alin. 4 din Legea 213/198 este bun din domeniul public. Dar, reclamanta exact asta a dobândit prin contractul nr. 9, un drept de concesiune asupra unui bun din domeniul public, astfel ca are un drept de concesiune și asupra terenului de deasupra conductelor de apa. Și Apa N. recunoaște prin adresa BA3457/05.05.2009 (f. 159), comunicata chiar la solicitarea pârâtei, ca ei nu decât o concesiune asupra serviciilor de exploatare și întreținere a rețelelor de apa. Și din contractul de concesiune încheiat intre Apa N. și Municipiul București privind furnizarea de servicii de alimentare cu apă și canalizare pentru Municipiul București (f. 175-180) rezulta ca Apa N. are doar un drept asupra serviciilor, clauzele unui contract trebuind a fi interpretate în mod unitar, unele prin altele și conform obiectului și scopului contractului. În contract se menționează ca obiectul contractului îl constituie o concesiunea asupra bunurilor proprietate publica, bunuri care nu sunt reprezentate, conform pct. 1.1 Definiții și Caietului de Sarcini partea VI (f. 177, respectiv f.180 verso) de toate bunurile care constituie proprietate publica așa cum a subliniat parata pe contract, ci de „toate bunurile, elementele, instalațiile, echipamentele, consumabile, bunuri aflate în stoc care constituie bun proprietate publica”, fraza trebuind a fi citita în integralitate. Practic, s-au avut în vedere acele bunuri imobile prin destinație care sunt necesare pentru realizarea scopului contractului - de a furniza servicii de alimentare cu apa și canalizare. Mai mult, daca în realitate, contrar acestor prevederi contractuale, Municipiul, în calitatea sa de proprietar, pe care și-a păstrat-o expres și prin acest contract, a concesionat suprafața de teren către două persoane diferite, este problema Municipiului și a celor două persoane juridice, nu a terțului pârât. Acest aspect nu ar putea fi invocat de parata pentru a nega dreptul de concesiune al reclamantei.

Nu au fost reținute nici susținerile pârâtei în sensul ca reclamanta nu ar avea vreun drept sa ceara desființarea lucrărilor pentru că reclamanta sau Municipiul București care a concesionat reclamantei sunt cei care nu au respectat dispozițiile privind servituțile. Prin sentința civila 1347/23.02.2007 (f. 17) s-a dispus anularea autorizației de construire a reclamantei pe motiv ca acea construcție care se dorea a fi realizată pe terenul concesionat pe baza autorizației nu respecta prev. art. 611 și 612 Cod civil. Dar, pe de o parte, acea construcție nici nu a mai fost realizata. Pe de altă parte, distanța de 1,9 ml pe care reclamanta o solicita a fi respectata se calculează de la o fereastra deja existenta până la limita proprietății vecine, adică pana la linia de hotar a terenului, nu eventualul zid al unei construcții de pe terenul vecin care nici nu exista, iar pe de o alta parte, și daca ar fi fost edificata acea construcție de către reclamanta prea puțin contează, pentru ca instanța este investită cu o acțiune care vizează numai faptele pârâtei, nu ale reclamantei, eventualele acte ilegale ale reclamantei, pretinsa edificare ilegala a unui gard intre imobile, pretinsa nerespectare a distanțelor legale, neconferind pârâtei dreptul ca, la rândul ei, să încalce legea.

Pentru aceste motive, instanța a reținut ca reclamanta are dreptul să ceara desființarea lucrărilor edificate cu nerespectarea art. 611, 612 Cod civil, acțiunea nefiind inadmisibila, dar, în același timp, pe fond, instanța constata ca prezenta acțiune este neîntemeiata, nejustificându-se desființarea lucrărilor de amenajare pentru motivele de mai jos.

În primul rând, nu se impune desființarea lucrărilor de deschidere dinspre terenul reclamantei în condițiile în care parata . are o servitute de vedere contrara de peste 30 de ani.

Prin decizia 1639/23.06.2008 (f.114), pronunțată în contradictoriu și cu reclamanta, s-a reținut că „zidul magazinului proprietate a . aparține integral spațiului comercial al reclamantei, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 3264/2002 și nu poate fi considerat zid comun sau zid despărțitor. Codul civil definește „zidul comun” la art. 590 „orice zid care servește la despărțirea între clădiri sau între curte și grădina… se socotește comun, daca nu există titlu”, cum intimata deține titlu de proprietate pentru acest zid, parte integranta din spațiul comercial și se învecinează pe această latură cu terenul în litigiu. Construcția Complexului Comercial CA11, datând din anul 1965, avea prevăzute în proiectul inițial ferestre și vitrina spre terenul adiacent pe o lungime de 16 m, conform planșei foto anexata”.

Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat și în cauza .. României din iunie 2008 că articolul 6 § 1 din Convenție nu face nici o distincție între hotărârile prin care se admite acțiunea și cele prin care se respinge acțiunea și că indiferent de rezultat, hotărârea trebuie să fie respectată și aplicată, obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot împiedica și cu atât mai mult nu pot repune în discuție fondul problemei soluționate prin hotărârea judecătorească.

De asemenea, în cauza Amurariței c. României din septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate. Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă. În cauza Amuraritei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că instanțele ar fi trebuit sa țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la situația terenului din locul numit „B”. Repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, nu poate fi justificată prin prisma art. 6 § 1din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52). Instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare, ar fi trebuit sa țină cont de probele pe care părțile le-au administrat în procedurile anterioare, de partaj, nulitate act, în care s-a soluționat definitiv problema suprafeței de teren și nu ar fi trebuit să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare.

Plecând de la același raționament, față de dispozițiile art. 6 din CEDO aplicabil în baza art. 20 din Constituție, rezultă că și în prezenta cauza, constatările din procedura anterioară privind existența, încă din anul 1965, a ferestrelor și a vitrinelor în zidul constatat ca fiind bun propriu al pârâtei . pot fi repuse în discuție și constatat contrariul.

Fața de aceste considerente, existând o servitute de vedere contrară de peste 30 de ani în favoarea pârâtei, reclamanta nu mai are dreptul să ceară desființarea acestor ferestre și vitrine și nu se poate vorbi de o emitere a unei autorizații cu încălcarea art. 611, de edificarea unor lucrări în contra dispozițiilor autorizației sau în contra art. 611 Cod civil, cu nerespectarea distanțelor legale, așa cum s-a susținut prin expertiza construcții efectuată în cauză.

Faptul că prin procesul verbal 1086/22.03.2006 (f. 40), Inspectoratul de Stat în Construcții a menționat că autorizația de construire 986/2005 a pârâtei nu ar respecta disp. art. 611, 612 Cod civil nu schimbă datele problemei. La măsurile dispuse pentru nerespectarea acestor dispoziții (f. 41), s-a stabilit doar sancționarea verificatorului și a întocmitorului AC, nu și o eventuala anulare a autorizației și o obligație de readucere a imobilului în forma inițiala. D. în privința autorizației reclamantei 1370/2005 s-a stabilit reanalizarea, în condițiile în care lucrările autorizate nu au fost începute, în caz contrar urmând a se demara procedura de anulare în contencios a acestei autorizații. Prin adresa 86/23.03.2006 comunicata reclamantei (f.47) i s-a și pus în vedere acesteia ca, în condițiile în care lucrările pârâtei sunt finalizate, autoritatea publică nu mai poate solicita în instanța anularea autorizației pârâtei, iar daca se consideră prejudiciată, se poate adresa instanței. Reclamanta a și formulat cerere de anulare a autorizației pârâtei, cerere care însă a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civila 1347/23.02.2007 (f. 76-79) irevocabilă prin respingerea recursului prin aceeași decizie 1639/23.06.2008 mai sus menționata (f. 114) prin care s-a reținut și servitutea contrară a pârâtei.

Pentru toate aceste motive, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor privind servitutea de vedere care să justifice desființarea deschiderilor.

Nici pretinsa încălcare prin aceste deschideri a condițiilor privind servitutea de trecere nu poate fi reținută de instanța.

Situația suprafeței de teren aferentă trotuarului pietonal nu va fi analizată de instanța, pentru caă, pe de o parte, trotuarul pietonal este un drum public care nu face parte din contractul de concesiune așa cum se observă chiar din schița de plan anexă la contractul de concesiune al reclamantei (f. 27) și din raportul de expertiza topo efectuat în cauza (f.158) la efectuarea căruia s-au avut în vedere planurile cadastrale ale PMB (f. 157). Prin urmare, în dreptul acestui trotuar, părțile din cauză nu sunt vecini, iar desființarea unor lucrări (deși vorbim de un trotuar pietonal care prin definiție este un bun de uz public) putea fi cel mult solicitată de proprietar, adică de Municipiu. Pe de altă parte, lucrările de construcție, ferestrele, vitrinele a căror închidere se solicită nu se află în dreptul acestui trotuar, ci mai sus pe aliniamentul 4-5, fix intre terenurile celor două părți.

Pe acest aliniament 4-5, în dreptul terenului pe care reclamanta are un drept de concesiune, . are un drept de servitute de trecere. Nu se poate reține că, având deschideri, vitrine pe acea latură și dobândind o servitute de vedere contrară încă din 1965, așa cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia1639/23.06.2008, ar fi dobândit în aceleași condiții și o servitute de trecere, atâta timp cât servitutea de trecere, o servitute necontinuă, nu poate fi dobândită prin uzucapiune.

Dar reclamanta, care a beneficiat de servicii de asistența juridică, nu a învestit instanța cu o acțiune negatorie prin care să solicite să i se interzică pârâtei trecerea sau să se constate ca nu există un drept de trecere pe terenul său, ci cu o acțiune în strict în desființarea unor lucrărilor pretins a fi fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor privind servitutea de trecere și de vedere.

Or, acele ferestre ale pârâtei nu sunt efectuate pe terenul reclamantei, ci pe zidul proprietatea considerată cu autoritate de lucru judecat ca fiind proprie a pârâtei (decizia1639/23.06.2008). Totodată, o vitrină, o fereastră prin ea însăși nu poate fi făcută cu încălcarea regulilor privind servitutea de trecere. Numai niște fapte, acte ale unei persoane pot încălca regulilor privind servitutea de trecere, servitutea de trecere vizând, așa cum ii spune și numele, anumite condiții de trecere pe un teren, or, ferestrele nu „trec” în lungul unui teren. Servitutea de trecere vizează situația în care proprietarul unui teren înfundat solicita drept de trecere cu piciorul sau cu mașina pe terenul vecinului. Prin urmare, ce legătura au niște ferestre cu servitutea de trecere?

Instanța nu are dreptul să desființeze ușile și ferestrele atâta timp cat existența lor nu încălca prin sine nicio regula. Instanța nu are dreptul să dispună desființarea ușilor doar pentru ca potențialii clienți sa nu mai traverseze spațiul de teren din fata acestora care aparține în concesiune pârâtei, în condițiile în care soluția . poate fi dispusă în funcție de modul în care sunt folosite acele deschideri. Sa admitem ca s-ar dispune închiderea acestor vitrine, cum se rezolva situația terenului reclamantei? Orice persoana va putea în continuare să treacă pe segmentul de teren în cauza, fie pur și simplu pentru a trece în cealaltă parte a terenului, fie pentru ca dorește să se plimbe prin zonă. Prin urmare, rezulta, evident, ca nu ferestrele aduc atingere dreptului reclamantei asupra terenului, ci doar trecerea propriu zisă a unor persoane peste acel teren. Dar, pentru faptele acestor alte persoane, tolerate sau nu de parata, permise sau nu de parata, determinate sau nu de parata, nu se justifica desființarea unor ferestre. Așa cum s-a reținut și anterior, reclamanta, care a beneficiat de asistența juridica, nu a formulat o acțiune negatorie prin care să se interzică accesul pe acel segment de teren, ci a investit instanța strict cu o acțiune în desființarea unor ferestre pentru nerespectarea dispozițiilor privind servitutea de trecere, acțiune care insa nu poate fi admisa pentru ca niște ferestre prin ele însele nu încalcă dispozițiile privind servitutea de trecere.

Pentru toate aceste motive, având în vedere ca existența deschiderilor din imobilul pârâtei nu încalcă nici dispozițiile art. 611 Cod civil, parata dobândind o servitute de vedere contrara, și, în niciun caz, condițiile pe care le presupune o servitute de trecere, instanța a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 956 A pronunțată la data de 14.11.2011 de Tribunalul București – Secția a III – a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat împotriva acestei sentințe.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că situația de fapt a fost reținută corect, iar prima instanță a examinat în mod judicios materialul probator al cauzei, a interpretat și aplicat în mod corespunzător prevederile legale incidente în cauză.

S-a reținut că este nefondată și critica referitoare la servitutea de vedere în privința căreia instanța de fond a aplicat în mod just dispozițiile art. 611 și urm. C.Civ. reținând că nu se poate proceda la desființarea lucrărilor de deschidere dinspre terenul reclamantei câtă vreme pârâta beneficiază de o servitute de vedere contrară de peste 30 de ani, sub acest aspect instanța făcând trimitere la puterea de lucru judecat ce decurge din existența deciziei civile nr. 1639/2008, decizie în care s-a arătat că nu poate fi considerat zid comun sau zid despărțitor zidul magazinului proprietate a ., ci el aparține în integralitate spațiului comercial al acestei societăți.

În consecință, concluziile primei instanțe privind existența unei servituți de vedere contrară se întemeiază pe situațiile deja expuse într-o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată anterior și în care s-a arătat că încă din 1965 datează construcția Complexului Comercial, construcție ce avea prevăzută în proiectul inițial ferestre și vitrine spre trotuarul adiacent pe o lungime de 16 m, conform planșei anexate, ori spațiul comercial care aparține pârâtei se află situat în incinta respectivului complex comercial.

Totodată în privința servituții de vedere în favoarea pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta a fost dobândită la momentul edificării în anul 1965 a complexului Comercial, fiind astfel îndeplinite în cauză și cerințele impuse de art. 623 C.Civ. care statuează că ”servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani”.

Tribunalul a înlăturat ca neîntemeiate și celelalte critici prin care s-a susținut că amenajările și lucrările executate de pârâtă încalcă prevederile art. 611 – 612 C.Civ., precum și autorizația de construire nr. 986/24.08.2005, sub acest aspect avându-se în vedere că prin decizia civilă nr. 1639/2008 a fost respinsă cererea privind anularea respectivei autorizații.

Cu privire la susținerile din apel, cum că instanța de fond nu a făcut nicio referire la dispozițiile art. 612 C.Civ., tribunalul a considerat aceste critici ca neîntemeiate întrucât în considerentele hotărârii apelate s-a arătat că, dată fiind servitutea de vedere contrară în favoarea pârâtei nu se poate solicita desființarea ferestrelor și vitrinelor dinspre terenul concesionat reclamantei, neputându-se vorbi de emiterea unei autorizații ce încalcă art. 611 C.Civ. ori de efectuarea unor lucrări ce nesocotesc dispozițiile art. 611 C.Civ. și prevederile autorizației, precum și distanța legală, ceea ce evidențiază concluzia primei instanțe în sensul că lucrările de amenajare efectuate de intimată respectă dispozițiile art. 612 C.Civ.

Criticile din apel privitoare la încălcarea prin aceste deschideri a condițiilor referitoare la servitutea de trecere au fost apreciate ca nefondate, sub acest aspect prima instanță precizând în mod just în considerente că situațiile expuse de reclamantă ar fi putut fi examinate în cadrul unei acțiuni negatorii prin care să se solicite să i se interzică pârâtei trecerea ori să se constate că nu există un drept de trecere pe terenul său, însă instanța nu a fost învestită cu judecarea unei astfel de cereri.

Prin decizia nr. 1372 R pronunțată la data de 29.06.2012 de Curtea de Apel București – Secția a IV – a Civilă a fost admis recursul formulat împotriva acestei decizii și s-a hotărât casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, reținându-se incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.Proc.Civ.

Instanța de recurs a constatat că hotărârea instanței de apel nu precizează argumentele avute în vedere la pronunțarea deciziei, ci preia motivarea primei instanțe, fără a răspunde la motivele de apel formulate de reclamantă.

Astfel, Curtea a constatat că și instanța de apel și prima instanță au avut în vedere efectele deciziei civile nr. 1639/2008, însă efectele puterii de lucru judecat au fost reținute în mod greșit deoarece prin această decizie nu au fost analizate condițiile în care au fost realizate deschizăturile, ci s-a reținut numai că la nivelul Complexului Comercial au existat niște ferestre pe zidul pârâtei care datau din anul 1965. Constatarea instanței de contencios administrativ, realizată pe cale incidentală, a fost numai cu privire la existența unor deschizături pe zidul proprietatea pârâtei.

Instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de apelantă cu privire la faptul că deschizăturile din anul 1965 erau simple ferestre mici pentru iluminat și că actualele ferestre au alte dimensiuni, fiind efectuate în baza autorizației obținute de pârâtă.

De asemenea, instanța de apel nu a răspuns criticilor referitoare la faptul că trecerea pe terenul său se realizează ca efect al golurilor pentru uși realizate de pârâtă.

S-a constatat că lipsa motivării instanței de aple împiedică controlul judiciar și reprezintă o insuficientă cercetare a cauzei sub aspectul stării de fapt.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.Proc.Civ., Curtea a constatat că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 612 – 613 C.Civ., fără a ține cont de probele administrate în cauză, respectiv de conținutul rapoartelor de expertiză efectuate în fața instanței de apel.

Instanța de apel a aplicat, ca și prima instanță, în mod greșit, efectele puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1639/2008, fără a ține cont de faptul că, prin această decizie nu s-a soluționat pe fond cerere reclamantei de anulare a autorizației de construire obținute de pârâtă.

De asemenea, curtea a constatat că pentru a se răspunde criticilor formulate în apel este necesar să se efectueze un nou raport de expertiză în construcții, dar și un nou raport de expertiză topografică, în vederea identificării cu exactitate a ferestrelor și a ușilor care au fost efectuate de pârâtă, pentru stabilirea datei efectuării acestor deschizături, dacă sunt menționate în autorizația de construire a pârâtei și dacă au fost respectate distanțele legale prevăzute de art. 611 – 612 C.Civ.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă la data de 27.07.2012, sub nr._ .

A fost suplimentat probatoriul administrat prin raportul de expertiză în specialitatea construcții (filele 20 și urm.) și prin raportul de expertiză în specialitatea topografie.

Prin decizia civilă nr.134 A/04.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul, a modificat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să desființeze pe latura de est a imobilului orice nouă deschidere și orice modificare a dimensiunilor deschiderilor existente anterior – în raport de cele menționate în Planul situației existente întocmit de petrol Proiect Ing în cadrul Proiectului 4/2005 care a stat la baza documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construcție – fila 94 în dosarul instanței de fond, respectiv:

-între axele a – cI vitrine

-între axele cI – d o fereastră, pentru biroul nr. 6, fără specificația dacă este cu ochiuri fixe sau mobile (astfel cum acestea au fost constatate în expertiza în specialitatea construcții în cadrul răspunsului la obiectivul nr. 5)

A respins cererea de obligare la plata daunelor cominatorii potrivit art. 580 ind. 3 alin. 5 C.Proc.Civ.

Tribunalul a reținut că reclamanta este, în baza contractului autentificat sub nr. 1077/21.06.2001, titulara dreptului de concesiune asupra unei suprafețe de 352,03 mp. (360 mp. în fapt) având destinație de terasă, învecinat la vest cu .: pe 9,38 ml. construcție și pe 11 ml. trotuar pietonal.

Pârâta a dobândit spațiul comercial învecinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3264/13.12.2005, iar conform planului cadastral anexat, accesul în magazin se făcea pe ușile situate pe latura de sud, iar componența spațiului era următoarea:

-camera 1 – wind-long – 7,67 mp.

-camera 2 – sala vânzare – 121,3

-camera 3 – depozit – 21,02

-camera 4 – hol – 3,16

-camera 5 – grup sanitar – 6,09

-camera 6 – birou – 16,17

-camera 7 – depozit – 21,94, suprafață totală 197,35, suprafață construită 228,07.

Prin Autorizația de construire nr. 986/24.08.2005, Primăria Sectorului 3 București a autorizat pârâta să execute lucrări de construire pentru reamenajarea și recompartimentarea spațiului existent, respectiv:

-închiderea unor goluri de uși și ferestre existente

-dezafectarea unor pereți despărțitori

-realizarea unor compartimentări interioare din gipscarton

-montarea de tâmplărie itnerioară din pvc

-înălțarea cotei pardoselii în dreptul grupurilor sanitare

-închiderea unor goluri în tâmplăria exterioară și realizarea unui gol în fațadă

-desfacerea glafului și a parapetului de pe fațada laterală

-înlocuirea tâmplăriei metalice cu tâmplărie din pvc

-refacerea finisajelor interioare și exterioare.

La data efectuării expertizei în specialitatea construcții s-a constatat că lucrările erau parțial executate, fără să existe recepția finală a lucrărilor.

Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții s-au concluzionat următoarele:

1.au fost identificate următoarele ferestre și uși realizate de pârâtă:

•execuția unui gol de ușă, dublă, în fațada principală (latura din sud) pentru accesul în incinta spațiului comercial nou creat

•pe fațada dinspre est: desființarea parapetului existent și înlocuirea vitrinei metalice existente cu tâmplărie din profile din pvc și geam termopan (pe înălțimea de 50 cm de la cota trotuarului, ferestrele sunt înlocuite cu panel), în care au fost prevăzute următoarele uși de acces:

-ușă simplă de acces în spațiul nou creat

-ușă de acces dublă

-vitrină din tâmplărie din profile pvc cu geam termopan, cu ușă dublă de acces inclusă, pe tot peretele exterior al spațiului cu nr. 5 (fost birou cu nr. 6 în planul inițial al spațiului)

2.aceste lucrări au fost executate în perioada septembrie – octombrie 2005, aprecierea având la bază procesul verbal nr. 1086/22.03.2006 întocmit de ISC-MB.

S-a concluzionat de către expert că lucrările executate sunt menționate în partea desenată a proiectului pentru autorizarea lucrărilor – proiectul nr. 4/2005 întocmit de ., iar planșele proiectului au fost vizate ”spre neschimbare” și sunt parte integrantă din autorizația de construire nr. 986/2005. S-a menționat că înființarea de noi uși pe fațada din est a clădirii nu este menționată expres în partea scrisă a autorizației de construire.

La obiectivul privind respectarea prevederilor art. 611 și 612 C.Civ., expertul a apreciat, ca și ISC – MB în procesul verbal nr. 1086/2006, că nu sunt respectate aceste dispoziții, astfel:

-ușile de acces din fațada din est aferente spațiilor nr. 3 și 4 sunt realizate la limita trotuarului pietonal, cu lățime de 1 m (în fapt, 2 m)

-vitrina realizată pe peretele exterior al spațiului nr. 5 (fost și actual birou cu nr. 6) inclusiv ușile de acces din exterior sunt amplasate la limita de proprietate cu terenul de 360 mp. al reclamantei.

A mai arătat expertul că nici memoriul tehnic al proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construcții nr. 4/2005 și nici Autorizația de construire nr. 986/2005 – partea scrisă a dosarului pentru autorizarea executării lucrărilor – nu prevăd explicit modificări ale accesului din exterior pe latura din est, acestea fiind prevăzute numai în partea desenată a dosarului de autorizare a executării lucrărilor, respectiv planșele A2 și A5 ale proiectului vizate ”spre neschimbare”.

În cazul spațiului comercial nr. 5 pe planșa A2 a proiectului nr. 4/2005 (fostul birou cu nr. 6) a fost desființat peretele exterior și a fost înlocuit cu o vitrină realizată din profile din pvc și geam termopan în care a fost înglobată și o ușă dublă de acces, iar expertul nu a identificat autorizarea acestei lucrări.

Anterior acestor modificări, expertul a identificat pe baza Planului situației existente în proiectul lucrărilor nr. 4/2005, existau următoarele:

-un singur acces din exterior, pentru tot spațiul, situat pe fațada principală a clădirii (fațada de sud), către camera cu nr. 1 – wind long

-pe fațada de est a clădirii:

-între axele a – cI vitrine

-între axele cI – d o fereastră, pentru biroul nr. 6, fără a se specifica dacă este cu ochiuri fixe sau mobile.

Din raportul de expertiză în specialitatea construcții, tribunalul a reținut că la nivelul anului 2005 pârâta a efectuat lucrări de reamenajare a spațiului proprietatea sa, inclusiv efectuarea unor deschideri (ferestre și uși) pe zidul dinspre est, pe latura învecinată cu proprietatea reclamantei. Cu privire la autorizarea acestor lucrări, fie că ele au fost autorizate, fie ca au fost menționate numai în memoriul tehnic, tribunalul constată că executarea acestora fără autorizare nu face obiectul prezentei cauze.

Reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru încălcarea dispozițiilor art. 611 și art. 612 C.Civ.

Potrivit art. 611 C.Civ., ”Unul din vecini nu poate face, fără consimțământul celuilalt, nici într-un chip, fereastră sau deschidere într-un zid comun”.

Tribunalul a apreciat că situația în care se află părțile nu îndeplinește premisa prevăzută de lege, respectiv aceea ca zidul de pe latura de est a imobilului proprietatea pârâtei să fie zid comun, în sensul art. 590 C.Civ., potrivit căruia ”orice zid care servește de despărțire între clădiri sau între curte și grădină, și între ograde la țară, se socotește comun, dacă nu există titlu sau semn care ar proba contrariul”.

Fără a contraveni dispozițiilor art. 315 C.Proc.Civ., întrucât instanța de recurs a constatat că instanțele de fond au reținut greșit efectele puterii de lucru judecat a deciziei 1639/2008, deoarece prin această decizie nu au fost analizate condițiile în care au fost realizate deschizăturile, ci s-a reținut numai incidental că existau niște ferestre pe zidul intimatei încă din 1965, tribunalul a constatat că în cauză există putere de lucru judecat în privința calificării zidului de pe latura de est a proprietății pârâtei ca fiind comun sau nu.

Fără a reține că prin această decizie ar fi fost analizate condițiile în care au fost realizate deschizăturile sau că existau ferestre încă din 1965, se constată că prin această decizie a fost expres analizată calificarea zidului ca nefiind comun prin raportare la dispozițiile art. 590 C.Civ., constatându-se că pârâta deține acest zid cu titlu, ceea ce împiedică calificarea sa ca fiind zid comun.

Nu există nicio schimbare a situației de fapt (respectiv a existenței titlului) pentru ca prin prezenta hotărâre să se rețină că zidul ar fi comun.

Instituind o prezumție de comunitate a zidului care servește de despărțire între două proprietăți, art. 590 Cod civil are în vedere zidul ce desparte două clădiri, 2 curți sau grădini. În toate aceste cazuri se presupune că zidul aduce foloase egale ambilor proprietari și se prezumă că s-a făcut cu cheltuiala comună. Cum prezumțiile sunt de strictă interpretare, nu se poate aprecia că această prezumție subzistă în privința zidului care desparte o clădire de un loc neclădit (cum este cazul în speță), deoarece în acest caz utilitatea zidului este mai mare pentru proprietarul clădirii și prezumția de comunitate nu mai operează.

Cum proprietara exclusivă a clădirii în care este încorporat zidul este pârâta, lipsind astfel faptul conex necesar a fi dovedit pentru reținerea prezumției, corect instanţa a înlăturat această prezumție de comunitate a zidului și incidenţa interdicţiilor prevăzute de art. 611 Cod civil nu ca servitute, ci ca o consecință a proprietății.

Această calificare a zidului ca nefiind comun este importantă, întrucât numai ea poate atrage obligația prevăzută de art. 611 C.Civ., în lipsa sa, neexistând o faptă ilicită imputabilă pârâtei (respectiv aceea de a executa ferestre sau deschideri în zidul comun al părților).

A mai solicitat reclamanta antrenarea răspunderii civile delictuale pentru încălcarea dispozițiilor art. 612 C.Civ., respectiv ”nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină”.

Prima instanță a reținut că există o servitute contrară dobândită prin posesie de 30 de ani.

Sub acest aspect, apelanta-reclamantă a criticat soluția primei instanțe pe considerentul că a reținut acest aspect fără a fi învestită cu o cerere reconvențională având acest obiect. Această critică este neîntemeiată, deoarece instanța nu a soluționat un capăt de cerere reconvențională, ci s-a pronunțat asupra unei apărări invocate expres de către pârâtă prin întâmpinarea formulată (fila 15 în dosarul instanței de fond) și care nu putea fi ignorată în cadrul soluționării dosarului.

În urma efectuării expertizei, a reieșit că nu toate ferestrele și deschiderile datează din 1965.

Prin urmare, existența servituții contrare ca argument pentru respingerea acțiunii reclamantei subzistă numai pentru deschiderile care existau anterior, respectiv pentru cele constatate de expert ca existând pe fațada de est a clădirii anterior modificărilor efectuate în 2005, respectiv:

-între axele a – c¹ vitrine

-între axele c¹ – d o fereastră, pentru biroul nr. 6, fără specificația dacă este cu ochiuri fixe sau mobile, deschideri reținute pe baza Planului situației existente în proiectul lucrărilor nr. 4/2005.

Modificarea acestor deschideri, cum ar fi înlocuirea tâmplăriei, nu poate fi considerată ca fiind executarea unei noi deschideri, astfel încât tribunalul își însușește concluziile primei instanțe în privința existenței unei servituți contrare dobândită prin posesie îndelungată.

Potrivit art. 612 C.civ. servitutea de vedere constă în interdicția de a deschide ferestre de vedere, balcoane, asupra fondului învecinat, la distanțe mai mici decât cele prevăzute de lege. Servitutea astfel definită de codul civil este o simplă restricție legală a proprietății, o așa zisă servitute pasivă, care se stinge atunci când un proprietar a dobândit servitutea contrară, adică dreptul de a avea vederi la o distanță mai mică decât cea legală.

Tocmai această servitute contrară, continuă și aparentă, servitute activă poate fi dobândită atât prin titlu, cât și prin uzucapiune, adică prin continuarea exercitării sale timp de peste 30 ani.

Pârâta a dobândit dreptul de a avea deschideri de vedere spre proprietatea vecină, la o distanță mai mică decât distanța legală, iar reclamanta nu are dreptul de a cere închiderea ferestrelor, negând astfel servitutea de vedere activă și împiedicând exercitarea sa.

În cadrul motivelor de apel, apelanta a criticat existența unei servituți de vedere, arătând că din probele administrate a rezultat că anterior modificărilor din 2005, construcția pârâtei era prevăzută doar cu niște ferestre de sticlă, de mici dimensiuni, poziționate la o înălțime mai mare decât înălțimea unui om și care erau opace, fiind vopsite. Împrejurarea că aceste ferestre erau opacizate este o dovadă clară a lipsei caracterului continuu al posesiei asupra dreptului real de servitute de vedere, a întreruperii acestei posesii, fiind deci inaptă de a se transforma în proprietate prin efectul prescripției achizitive. Cu toate acestea, tribunalul a constatat că acest fapt nu conduce prin el însuși la stingerea servituții de vedere reținute în favoarea pârâtei, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prescrise de art. 636 și urm. C.Civ.

Prin urmare, tribunalul a reținut, ca și prima instanță, că există în favoarea pârâtei o servitute de vedere activă asupra fondului aservit al reclamantei.

Pe de altă parte, art. 629 C.Civ. dispune că stabilirea unei servituți implică și acordarea tuturor mijloacelor pentru întrebuințarea ei, însă proprietarul fondului dominant (în cauză pârâta ca titular a unei servituți active de vedere dobândită prin uzucapiune) nu are dreptul să exercite servitutea decât în limitele în care a fost stabilită, fără să poată agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit (reclamanta). Art. 635 C.Civ. interzice exercitarea servituții peste cuprinderea fixată în titlu sau să se facă vreo schimbare care să îngreuneze sarcina fondului aservit.

De aici rezultă că pârâta nu poate efectua noi deschideri și nu poate modifica dimensiunile deschiderilor de vedere de pe latura de est a proprietății sale față de dimensiunile pe care aceste deschideri le aveau la momentul anului 1965 și pe care tribunalul le-a reținut ca fiind cele cuprinse în planul situației existente care a stat la baza documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire (Planul situației existente întocmit de Petrol Proiect Ing în cadrul proiectului 4/2005 care a stat la baza documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construcție – fila 94 în dosarul instanței de fond).

Contrar celor reținute de prima instanță, tribunalul nu a înlăturat această soluție pentru porțiunea dintre proprietăți între care se află un trotuar pietonal. Este adevărat că dispozițiile legale au în vedere proprietăți învecinate, însă această prevedere se datorează faptului că o situație precum cea de față (în care între două proprietăți se interpune un trotuar cu dimensiuni mai mici decât cele prevăzute de lege pentru servitutea de vedere) nu este considerată suficient de generală pentru a fi reglementată normativ astfel încât dispozițiile legale trebuie interpretate pentru identitate de rațiune (potrivit principiului ubi eadem ratio ibi idem jus).

În final, tribunalul a reținut ca și prima instanță că reclamanta nu este titulara unei servituți de trecere și că negarea dreptului de trecere al pârâtei pe terenul reclamantei se putea face numai printr-o acțiune negatorie. Chiar dacă este evidentă legătura dintre ușile realizate de pârâtă și trecerea sa (a clienților săi) pe terenul reclamantei, acțiunea nu a fost calificată corect, astfel încât dacă instanța s-ar fi pronunțat în sensul interzicerii accesului pârâtei pe terenul reclamantei, aceasta ar fi acordat mai mult decât s-ar fi cerut și ar fi schimbat cauza juridică a acțiunii formulate de reclamantă.

În ceea ce privește cererea de obligare la plata de daune cominatorii, tribunalul a apreciat că aceasta este inadmisibilă potrivit art. 580 ind. 3 alin. final C.Proc.Civ. fiind respinsă ca atare.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta ., criticând-o, în esență, pentru următoarele motive:

Intre cele analizate de instanța de rejudecare a apelului, aceasta reține înainte de toate faptul că S.C. C. T. S.R.L., este titulară a contractului de concesiune autentificat sub nr. 1077/21.06.2001 pentru un teren cu destinația "terasa", teren ce se învecinează cu societatea recurentă la est, pe o lungime de 9,38 ml și pe 11 ml cu trotuarul pietonal.

Astfel, conform proiectului de lucrări nr. 4/2005, vecinătatea recurentei este compusă astfel:

- distanța de la punctul a la punctul a" reprezintă în fapt o retragere a fațadei dinspre sus;

- de la punctul a" până la c’ recurenta se învecinează cu trotuarul pietonal public;

- 9,38 ml, din punctul c’prin d și până la e.

Astfel, pe partea de est a clădirii recurentei, în zona dinspre terenul concesionat de S.C. C. T. S.R.L., au fost identificate ca fiind practicate deschizături pe lungimea de vecinătate (9,38 ml), doar camerele cuprinse între axele c" - d (o fereastră) conform proiectului de lucrări sus arătat.

Totuși, în interpretarea sa, instanța de rejudecare omite să amintească faptul că lungimea pe care cele două proprietăți se învecinează în mod direct și, astfel, vorbește despre zidul dintre proprietăți pe toată lungimea sa, când de fapt nu vorbim și despre lungimea învecinată cu trotuarul.

Tribunalul nu face deosebire între lungimea vecinătății directe și cea a vecinătății cu trotuarul, considerând în mod eronat că axa a – c’ ar fi vecinătate comună, când de fapt este vorba de învecinarea cu trotuarul pietonal public.

Astfel, vorbind despre deschiderile ce existau anterior pe fața de est a clădirii, în aprecierea sa, instanța de apel include practic și lungimea vecinătății cu trotuarul public, lungime ce, în opinia recurentei, nu face obiectul rejudecării cauzei (conform dispozițiilor instanței de recurs ce a trimis dosarul spre rejudecare) și nici obiectul cauzei, așa cum s-a mai arătat.

În analiza dreptului de a avea vederi spre proprietatea învecinată, cât și a dobândirii unei servituți de vedere contrară prin exercitarea acestui drept mai mult de 30 de ani de către recurentă, instanța de rejudecare constată și instituie în favoarea acesteia dreptul de a avea vederi chiar și la o distanță mai mică decât cea legală.

Ceea ce omite din nou instanța de rejudecare este să facă distincția față de vecinătatea recurentei cu trotuarul, nu cu proprietatea S.C. C. T. S.R.L.

După ce instanța de rejudecare aduce din nou argumente în susținerea apărărilor recurentei și implicit reafirmă legalitatea respingerii acțiunii S.C. C. T. S.R.L., în motivarea hotărârii pronunțate în cadrul dosarului de rejudecare, instanța aduce în discuție două noi temeiuri de drept, și anume art. 629 Cod Civil și art. 635 Cod civil.

Instanța arată că recurenta - pârâtă nu poate efectua deschideri și modificări pe latura de est a proprietății altfel față de cum arătau ele în anul 1965.

Totodată, însă, instanța de rejudecare apreciază în mod total greșit faptul că lungimea vecinătății recurentei este pe întreaga lungime a zidului proprietatea exclusivă a acesteia, adică apreciază ca fiindu-i opozabilă interdicția și cu privire la lungimea pe care se învecinează cu trotuarul public.

Astfel, instanța de rejudecare se contrazice în aprecierea făcută cu privire Ia puterea de lucru judecat asupra calificării zidului.

Chiar dacă s-ar putea judeca pe baza unor evenimente viitoare și eventuale (ceea ce este imposibil), S.C. C. T. S.R.L. tot nu ar putea emite vreo pretenție, din cel puțin două motive, și anume i) având în vedere existența rețelelor de apă și canalizare sub terenul sau, nu poate construi decât cu suportarea cheltuielilor de mutare a acestora și ii) în corelare cu primul motiv, S.C. C. T. S.R.L. se află în stare de insolvență.

Se mai invocă de către recurente aspecte care, în opinia sa, țin de legalitatea constituirii, funcționarii și identificării la O.R.C a S.C C. T. S.R.L. Astfel, în contractul de concesiune încheiat de S.C. C. T. S.R.L. cu Primăria Municipiului București în anul 2001, se identifică fiind înregistrata la O.R.C. București sub nr. J_ și C.U.I. R350758.

În întâmpinarea depusă în Dosarul_ judecat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București de către S.C. C. T. S.R.L. - obiect anularea autorizației de construire a acesteia, S.C. C. T. S.R.L. arată că este înregistrată la O.R.C. București sub același număr, și anume J40 /3320 /1991, însă de aceasta cu C.U.l._.

În cererea introductiva de chemare în judecată depusă în anul 2008, S.C. C. T. S.R.L. se identifica din nou ca fiind înregistrată la O.R.C. București sub același număr, și anume J40 /3320 /1991 și C.U.I._.

Concret, deși își păstrează numărul de înmatriculare J40 / 3320 / 1991, aceasta societate își schimbă în timp Codul Unic de înregistrare, din R_ în_ (adică tocmai ceea ce este echivalentul CNP-ului la persoane fizice).

Printr-o cercetare sumară cu ajutorul programului RECOM (documente O.R.C. și Buletinul Insolvenței), recurenta a constatat că:

a) S.C. C. T. S.R.L. - înmatriculata sub nr.J40/3320/24.05.1991 și C.U.I. R_;

b) S.C. Esplanada .. - înmatriculata sub nr.J40/6465/15.07.1991 și C.U.I._.

De asemenea, recurenta invocă aspecte cu privire la interesul S.C. C. T. S.R.L., existând dubii că această societate este identică cu cea care a promovat acțiunea. Menționează în continuare, în mod distinct, elementele ce sunt în opinia recurentei, de natură a reliefa lipsa de interes a S.C. C. T. S.R.L. în prezenta cauză, la această dată:

A. Aspecte legate de obligațiile contractuale ale S.C. C. T. S.R.L. în virtutea contractului de concesiune

a) Calitate concesionar

Așa cum reiese din contractul de concesiune al S.C. C. T. S.R.L., terenul a fost dat în concesiune proprietarului clădirii ca teren aferent acesteia, iar la art. 9.4. din acest contract se observă că dreptul de concesiune se transmite către persoana căreia concesionarul îi înstrăinează clădire.

b) înstrăinare teren - Efecte legale

Așa cum s-a arătat mai înainte, odată cu vânzarea clădirii (pe care a deținut-o lângă recurentă S.C. C. T. S.R.L.), aceasta ar fi trebuit să înstrăineze și dreptul de concesiune, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Acest lucru a fost posibili, în opinia recurentei, prin eludarea contractului, folosindu-se filiația între societățile comerciale.

Concret, situația este următoarea:

a)la S.C. C. T. S.R.L. avem:

- administrator dna. TAKA EVANGELIA

b)la S.C. Esplanada .. avem:

-asociat persoana fizică dna. TAKA EVANGELIA

- asociat persoană juridică STAFIX TRADING LIMITED

- administrator este S.C Management Activ Internațional S.R.L., reprezentată prin dna.TAKA EVANGELIA

c)la S.C. Gatedoor Holdings .. avem:

-asociat persoana juridica STAFIX TRADING LIMITED

-administrator este S.C Management Activ Internațional S.R.L., reprezentată prin dl. FERFELIS VASILEIOS.

Tot la fel de adevărat este și faptul că de fiecare dată, cu recurenta, în numele "vecinului" a stat de vorba dl. FERFELIS VASILEIOS, soțul dnei. Teka Evangelia.

Concret clădirea a fost înstrăinată fără drepturile de concesiune către S.C. Gatedoor Holding .., societate care are în acționariatul sau persoane fizice regăsite și la S.C. C. T. S.R.L. și la S.C. Esplanada ..

Mai departe, imobilul a fost înstrăinat către o persoană fizică care probabil ca nici măcar nu a avut cunoștința de existența cândva a drepturilor de concesiune pe terenul aferent clădirii.

B. Anularea autorizației de construire a S.C. C. T. S.R.L.

Susține recurenta că la data prezentului recurs nu i s-a eliberat încă un istoric de rol al proprietății deținute în concesiune de S.C. C. T. S.R.L., deci nu se poate vedea dacă a mai existat vreo solicitare de a construi, pe numele acestei societăți.

Din înscrisurile atașate, reiese clar că înstrăinarea către persoana fizică a fost făcută în luna august 2012, dar, recurenta nu cunoaște când a fost achiziționată de S.C. Gatedoor Holdings ..

Pentru aceste considerente, la acest moment, privitor la anularea autorizației de construire a S.C. C. T. S.R.L. nu se poate face referire decât la utilitatea terenului, utilitate despre care recurenta a mai vorbit pe larg în cuprinsul prezentului, de aceea nu va mai stărui. Ulterior vânzării terenului, singura păgubită legal este societatea care a cumpărat, iar Municipiul București ar fi singurul în măsură să solicite rezilierea contractului de concesiune. Deoarece municipalitatea, singura în măsura să lămurească aceste aspecte, nu s-a implicat niciodată în dosar, iar recurenta nu a avut interes în acest sens, toate instanțele arătând că "este problema municipalității daca acționează sau nu față de concesionarul său".

Având în vedere cele de mai sus, este clară în opinia recurentei intenția reprezentanților S.C. C. T. S.R.L. de a induce în eroare organele statului, în principal Municipiul București, dar și unitățile de administrare fiscală și nu în ultimul rând Oficiul de cadastru - Carte Funciară.

Recurenta arată că nu știe ce cod unic s-a folosit la înstrăinarea clădirii către societatea mamă, însă este clar că orice înregistrare în C.F. se face conform codului unic de înregistrare, astfel încât orice cumpărător ar fi solicitat vreun istoric de rol al proprietății, nu ar fi putut afla de drepturile de concesiune pierdute din vedere la transferul proprietății către societatea sora.

Precizează recurenta că S.C. C. T. S.R.L. a intrat în insolvență prin propria cerere, potrivit sentinței civile nr.6684/22.08.2013 pronunțate în dosarul nr._/3/2013 de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila, prin care s-a admis cererea debitorului S.C. C. T. S.R.L. și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a acestei societăți/identificate ca fiind înmatriculată sub nr. J40 / 3320 / 24.05.1991 și C.U.I._.

În concluzie, se arată de recurentă că prin trimiterea spre rejudecare, instanța de recurs a indicat ca obiective necesare pentru a răspunde criticilor formulate în apel de S.C. C. T. S.R.L., efectuarea unui nou raport de expertiza în construcții, dar și un nou raport de expertiza topografică, acestea având următoarele obiective:

- identificarea cu exactitate a ferestrelor și a ușilor care au fost efectuate de recurentă;

- stabilirea datei efectuării acestor ferestre și uși;

- dacă aceste ferestre și uși sunt menționate în autorizația de construire a recurentei;

- dacă au fost respectate distanșele legale prevăzute de art. 611 și 612 Cod civil.

Cu alte cuvinte, nu s-a dispus nimic cu privire la reconsiderarea deciziei civile nr.1639/23.06.2008, decizie cu putere de lucru judecat și nici cu privire la supunerea judecății porțiunea în care recurenta se învecinează cu trotuarul pietonal public, porțiune asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond și ulterior a fost menținută de toate instanțele.

Cu toate acestea, instanța de rejudecare se pronunță și asupra acesteia, astfel: 1. înainte de toate constată că există putere de lucru judecat în privința calificării zidului, ca nefiind comun celor două proprietăți, prin raportare la dispozițiile art. 590 Cod civil și, în mod implicit, constată că recurenta deține zidul cu titlu, ceea ce împiedică calificarea sa ca zid comun arătând ca:

a) nu există nici o schimbare a situației de fapt;

b) pentru a fi zid comun, se presupune ca au fost făcute cheltuieli comune de către cei doi vecini, însă aici nu poate fi vorba de așa ceva;

c) prezumția zidului comun este de stricat interpretare și subzista când este vorba de doua clădiri, doua curți sau grădini, nu și atunci când este vorba, ca în speța de față, de o clădire și un loc neclădit;

d) deoarece proprietatea exclusiva a clădirii în care zidul este incorporat îi aparține doar recurentei, în mod corect a fost înlăturata prezumția de comunitate a zidului și incidența interdicțiilor instituite de art. 611 Cod civil nu ca servitute, ci ca o consecința a proprietății.

2. La luarea deciziei, dispune și cu privire la porțiunea de zid cuprinsă între punctele a și c’, fără a ține cont de puterea lucrului judecat și astfel de calitatea zidului încorporat proprietății recurentei.

Concret, instanța reține una și dispune alta, contrazicându-se în aprecierea cauzei și, mai mult decât atât, însumează în decizia sa și porțiunea de drum cuprinsă între punctele a și a’, porțiune ce reprezintă, cum s-a mai arătat, o retragere a fațadei dinspre partea de sud a clădirii proprietatea recurentei.

În ceea ce privește întinderea puterii de judecare a instanței de rejudecare, în opinia recurentei, în afara aspectelor pur tehnice legate de cele două expertize, consideră că nu acoperă decât cercetarea aplicării corecte a prevederilor art. 611 și 612 Cod civil.

În acest sens, instanța de rejudecare susține punctul de vedere al recurentei și pe cel al tuturor instanțelor ce s-au mai pronunțat în aceasta cauza, însă, fără a cerceta interesul, motivele reale ale S.C. C. T. S.R.L (detaliate mai sus, în cuprinsul prezentului), invoca o anume aplicare a altor prevederi legale (de asemenea detaliate mai sus, în cuprinsul prezentului recurs) și, astfel, schimbă practic temeiul de drept al acțiunii principale, lucru total nelegal.

Față de acest aspect, recurenta consideră ca instanța de rejudecare și-a depășit atribuțiile ieșind din cadrul de judecata stabilit de instanța de recurs.

O ultima critică este aceea a greșitei aplicări de către instanța de rejudecare a prevederilor legale, și anume a prevederilor art. 611 și 612 Cod civil, raportat la prevederile 590 Cod civil, prevederi menținute prin decizia civila 1639 / 23.06.2008.

Față de toate cele de mai sus, recurenta solicită ca prin decizia ce se va pronunța să se dispună:

În principal

1. Admiterea recursului și casarea deciziei în tot, cu păstrarea cauzei

spre dreaptă și corectă judecare.

2. Pe fondul cauzei, solicită:

a) să se constate că instanța de rejudecare s-a pronunțat în mod greșit și asupra porțiunii de zid ce se învecinează cu trotuarul pietonal public, și în consecință sa fie restrânsă hotărârea doar asupra porțiunii de 9,38 ml identificată în planul situației existente în proiectul lucrărilor nr. 4 / 2005 ca fiind cuprinsa între axele c’ - d și să fie menținută hotărârea inițială asupra acestei porțiuni;

b) să se constatate că din cauza atât a imposibilității schimbării temeiului legal, lipsei de interes dar și destinației și folosinței terenului concesionat de S.C. C. T. S.R.L., nu sunt aplicabile prevederile art. 630 Cod civil și, în consecință să se constate neproducerea niciunui prejudiciu acestei proprietăți și folosinței sale de către recurentă, îndepărtând aceste prevederi;

c) să se constate atât lipsa de interes a S.C. C. T. S.R.L. cât și dreptul recurentei de servitute contrară dobândit prin uzucapiune, în ceea ce privește porțiunea de 9,38 ml identificata în planul situației existente în proiectul lucrărilor nr. 4 / 2005 ca fiind cuprinsa intre axele c’ - d și sa fie casată decizia recurata și cu privire la acest aspect

În subsidiar, solicită:

1. Admiterea recursului și casarea deciziei în parte, cu păstrarea

cauzei spre dreapta și corecta judecare.

2. Pe fondul cauzei,

-să se constate că instanța de rejudecare s-a pronunțat în mod greșit și asupra porțiunii de zid ce se învecinează cu trotuarul pietonal public, și în consecință să fie restrânsă hotărârea doar asupra porțiunii de 9,38 ml identificata în planul situației existente în proiectul lucrărilor nr. 4/2005 ca fiind cuprinsa între axele c’ - d și să fie menținută hotărârea inițială asupra acestei porțiuni;

- să se constate că din cauza atât a imposibilității schimbării temeiului legal, lipsei de interes, dar și destinației și folosinței terenului concesionat de S.C. C. T. S.R.L., nu sunt aplicabile prevederile art. 630 Cod civil și, în consecință să se constate neproducerea niciunui prejudiciu acestei proprietăți și folosințe sale de către recurentă, îndepărtând aceste prevederi;

3. În cazul în care se va considera totuși ca fiind aplicabile prevederile art. 611 și 612 Cod civil, instanța să facă aplicarea acestora în ceea ce privește doar porțiunea de 9,38 ml cuprinsă între axele c’ – d și sa dispună în consecința.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 483 și art. 488 lit. 4, 6, 8 C.p.c..

Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Criticile recurentei au în vedere pe de o parte împrejurarea că la adoptarea soluției recurate instanța de apel nu a ținut seama că pe o anumită distanță proprietatea recurentei nu se învecinează cu cea a intimatei, ci cu trotuarul pietonal, situație de fapt rezultând din cuprinsul proiectului de lucrări nr. 4/2005, soluția încălcând ceea ce instanța de casare a dispus a se rejudeca, iar pe de altă parte se referă la împrejurarea că instanța nu a analizat interesul reclamantei de a promova acțiunea, în plus, instanța de apel invocând aplicarea unor dispoziții legale ce nu erau incidente, schimbând, astfel, temeiul de drept al acțiunii.

În ce privește primul aspect, Curtea apreciază că nu este întemeiată critica potrivit cu care instanța de apel, în rejudecare, a încălcat limitele învestirii, supunând analizei și pretențiile privind segmentul de limită a proprietății pe care terenul recurentei se învecinează cu . cu proprietatea intimatei reclamante.

Astfel, constată Curtea că din cuprinsul deciziei de casare (decizia civilă nr. 1372/29.06.2012) nu rezultă că rejudecarea apelului urmează a se face numai în limitele la care face referire recurenta. Dimpotrivă, s-a reținut de către instanța de recurs că instanțele de fond au soluționat cauza ca urmare a reținerii greșite a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1639/26.06.2008 pronunțată de instanța de contencios administrativ, care nu dezlegase aspectele privind situația de fapt legată de condițiile în care s-au efectuat deschizăturile. Mai mult, s-a stabilit că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor reclamantei, dar mai ales s-a constatat necesitatea efectuării unor expertize care să identifice ferestrele și ușile care au fost practicate de pârâtă, pentru stabilirea datei la care acestea au fost efectuate și dacă sunt menționate în autorizația de construire, fără însă ca instanța de casare să facă vreo mențiune privind localizarea acestor deschideri, în sensul situării acestora pe porțiunea învecinării cu . terenul concesionat de reclamantă.

Mai mult, Curtea constată că nu există nicio contradicție în considerentele pentru care instanța de apel a adoptat soluția recurată, sub aspectul susținut de pârâta recurentă. Astfel, tribunalul a făcut referire și la existența trotuarului pietonal ce desparte cele două proprietăți, arătând că soluția ce decurge din aplicarea dispozițiilor art. 611 și 612 C.civil, se impune a fi avută în vedere inclusiv pentru acest segment. Curtea consideră justă aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt rezultată, sub aspectul contestat de recurentă, soluția fiind justificată, astfel cum s-a reținut corect de instanța de fond, chiar de situația de fapt, cât privește dimensiunea redusă a acestui spațiu ce desparte proprietățile.

Cât privește critica referitoare la interesul reclamantei în susținerea pretențiilor decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 611 și 612 C.civil, Curtea consideră, de asemenea, că susținerile reurentei sunt neîntemeiate. Astfel, trebuie observat pe de o parte că din înscrisurile aflate de dosar nu rezultă că terenul cu privire la care reclamanta . a încheiat contractul de concesiune autentificat sub nr. 1077/21.06.2001 a fost înstrăinat de proprietar unei persoane fizice, din extrasele de carte funciară aflate la filele 31 (depus de recurentă), respectiv 78, 79 (depus de intimată) rezultând că acestea privesc imobile cu numere cadastrale/topografice diferite, concluzia rezultând inclusiv din descrierea imobilului (suprafață și compunere).

Pe de altă parte, este nerelevantă sub aspectul invocat de recurentă, al interesului intimatei reclamante în a continua acțiunea în pretenții, împrejurarea că a fost declarată deschisă procedura generală a insolvenței. Dimpotrivă, interesul apărării tuturor drepturilor de care se bucură intimata și a acoperirii pagubelor create prin acțiuni ale terților de limitare ori încălcare a acestor drepturi subzistă și este pe deplin justificat chiar într-o astfel de situație, cu atât mai mult cu cât rezultă din înscrisurile depuse de intimată în recurs că a fost confirmat de către instanță planul de reorganizare, în cadrul procedurii de insolvență.

Și în ce privește susținerile recurentei potrivit cu care instanța de apel a schimbat temeiul juridic al acțiunii prin referirile pe care le-a făcut la dispozițiile art. 629 și 635 C.civil, Curtea constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, trebuie observat că în cererea de recurs, subsecvent acestei critici, recurenta citează dispozițiile legale din Codul civil nou (Legea nr. 287/2009), pe care însă instanța de apel în mod evident nu le-a avut în vedere, nerezultând altfel din cuprinsul deciziei recurate. Dimpotrivă, prin redarea pe scurt a dispozițiilor art. 629 și 635, reiese că s-au luat în considerare prevederile Codului civil de la 1865.

De altfel, trebuie observat că dispozițiile noului Cod civil nu sunt incidente în cauză, raportat la art. 6 alin. 2 din cuprinsul acestuia, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea sa în aplicare, dispoziții ce reglementează aplicarea legii civile și care statuează în sensul că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după, caz, a săvârșirii ori producerii lor. Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 25.08.2008, pretențiile reclamantei vizând fapte săvârșite de pârâtă înainte de această dată.

Așa fiind, ținând seama de cele arătate anterior, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – pârâtă ., împotriva deciziei civile nr.134 A/04.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A.-D. T. M. G. R. E. V.

GREFIER

N. C. I.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

2 ex./24.06.2014

TB-S.3 – A.D.B.; A.E.P.

Jud.S.3 – D.A.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1699/2014. Curtea de Apel...		Validare poprire. Decizia nr. 1198/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 1702/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 924/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 1201/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1699/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Validare poprire. Decizia nr. 1198/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1031/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 549/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI