Pretenţii. Decizia nr. 1031/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1031/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1764/2/2014
Dosar nr._
(609/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1031
Ședința publică de la 17.06.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. C., împotriva deciziei civile nr. 1867 R din data de 24.09.2013, pronunțate de către Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimatul I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU INDUSTRIALIZAREA ȘI MARKETINGUL PRODUSELOR HORTICOLE RA.
Obiectul pricinii – contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul P. C., personal, lipsind reprezentantul intimatului I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU INDUSTRIALIZAREA ȘI MARKETINGUL PRODUSELOR HORTICOLE RA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la legitimarea contestatorului, acesta prezentând BI . nr._ și acordă cuvântul în probațiune.
Contestatorul, personal, având cuvântul, solicită proba cu acte, în cadrul căreia consideră că se impune emiterea unei adrese intimatului, respectiv Biroului Resurse Umane, pentru a comunica legea în vigoare în timpul regimului comunist, care prevedea că angajații, încadrați ca zilieri, în baza unui contract colectiv de muncă pe perioadă determinată, nu aveau dreptul la concediu de odihnă și nici la compensații bănești; situație existentă și ulterior revoluției din decembrie 1989.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că, raportat la stadiul procesual al prezentei cauze, nu se impune la administrarea probei solicitate, motiv pentru care o respinge, ca neîntemeiată.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare punând în discuție această excepție, solicitând contestatorului să formuleze un punct de vedere și referitor la posibilitatea ca susținerile formulate în prezenta cale de atac să fie invocate în prima contestație în anulare.
Contestatorul, personal, având cuvântul, susține că, din punctul său de vedere, prezenta contestație în anulare este admisibilă.
Totodată, precizează că, a purtat discuții cu intimata, care i-a comunicat că, fiind angajat pe o perioadă determinată (ziler), nu are dreptul la concediu de odihnă și nici la acordarea unei sume de bani.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a III-a sub nr._, contestatorul P. C. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. de C. și Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole RA, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1867/R/25.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel București.
În motivarea contestației astfel formulate se arată în esență că:
În perioada 10.03.1987 – 30.10.1993, contestatorul a fost salariat al Institutului de C., Dezvoltare și Valorificare, Industrializarea Produselor de Marketing, și, deși a lucrat neîntrerupt în producție, nu a beneficiat de concedii de odihnă plătite.
Conducerea Institutului intimat a refuzat în mod sistematic, fără vreo justificare, semnarea cererilor de acordare a concediilor de odihnă.
Consideră contestatorul că funcționarii din conducerea Institutului care au exprimat un astfel de refuz – respectiv șeful Biroului personal, și consilierul juridic – sunt vinovați de încălcarea continuată, și cu premeditare a următoarelor acte normative: Legea 26/1967; Legea 6/1992; HG 250/1992; art. 111 din Codul muncii, precum și a prevederilor contractului colectiv de muncă.
Urmare a concedierii contestatorului, care a avut loc în anul 1993, consideră acesta că exista obligația reprezentanților Institutului intimat de a-i compensa în bani concediile de odihnă neefectuate și neplătite.
Se mai arată că, urmare a situației expuse în precedent, contestatorul a fost nevoit să formuleze, în anul 1994, o acțiune în justiție în cadrul căreia a administrat probe.
În consecința celor expuse, solicită admiterea prezentei contestații, și obligarea intimatului la plata drepturilor bănești neacordate pentru concediile de odihnă neacordate, neefectuate și neplătite pentru perioada lucrată, precum și „dobânzile în procent de 20% conform cu legislația în vigoare” de la data chemării în judecată a intimatului (10.03.1994) până la pronunțarea hotărârii irevocabile; plata sumelor privind calcularea vechimii în muncă atât pe cartea de muncă cât și pe Adeverința nr. 4233/27.10.1993, inclusiv acordarea procentului de 20% pe toată vechimea în serviciu.
Mai solicită contestatorul ca intimatul să fie obligat la plata sumei de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale.
În drept, sunt invocate prevederile art. 319 C.pr.civ., art. 1088 C.civ., dec. civ. nr. 513/1992 a ÎCCJ, art. 111 din C. muncii.
Contestație scutită de taxa de timbru.
Intimatul nu a depus întâmpinare în cauză.
În ședința publică din data de 17.06.2014, Curtea a pus în discuție, din oficiu, admisibilitatea contestației în anulare susținută prin motivele expuse în precedent.
Analizând cu precădere chestiunea admisibilității contestației în anulare, conform cu exigențele art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile – deci intrate în autoritatea lucrului judecat – numai în cazurile expres și limitativ stabilite prin art. 317 și 318 din C.pr.civ., respectiv: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale (formale); când instanța de recurs a omis să analizeze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Decizia civilă atacată prin contestația pendinte a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de contestație în anulare, în sensul respingerii respectivei căi de atac, ca inadmisibilă.
În condițiile în care ultimele două, dintre cele patru motive (expuse mai sus) care permit exercitarea contestației în anulare, sunt puse – prin prevederile art. 318 din C.pr.civ. – în relație necesară cu o hotărâre pronunțată în recurs, iar hotărârea atacată în speță nu este una prin care să fi fost soluționată o cerere de recurs, urmează a se constata că nu este îndeplinită una dintre cerințele ce țin de esența exercitării contestației în anulare împotriva ei, astfel încât contestația exercitată de către contestatorul P. C. nu poate fi privită ca admisibilă în coordonatele date de această normă procedurală specială.
Verificând admisibilitatea contestației în anulare – susținută prin argumentele expuse în precedent - din perspectiva motivelor reglementate prin art. 317 din C.pr.civ. (și anume neregularitatea citării părții la termenul la care s-a judecat pricina, și necompetența de ordine publică a instanței ce a pronunțat hotărârea ce se atacă), Curtea constată că niciuna dintre susținerile deduse analizei acestei instanțe de către contestator nu evidențiază o situație aptă a fi circumscrisă vreunuia dintre aceste din urmă motive.
Având în vedere caracterul special al normelor procedurale care stabilesc situațiile, și condițiile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare, Curtea notează că acestea sunt de strictă interpretare și aplicare, ele neputând fi extinse pe cale de analogie asupra altor situații decât cele la care se face explicit referire prin lege.
În condițiile în care contestația în anulare pendinte nu este fundamentată pe vreo împrejurare aptă a fi circumscrisă vreunuia dintre cazurile care, potrivit art. 317-318 din C.pr.civ., permit realizarea unui controlul judiciar extraordinar ce are potențialul legal de a conduce către o soluție de retractare, urmează a se constata că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru exercitarea acestei căi de atac. Pe cale de consecință, se va dispune respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P. C. împotriva deciziei civile nr.1867/R/24.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimatul pârât I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU INDUSTRIALIZAREA ȘI MARKETINGUL PRODUSELOR HORTICOLE R.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehnored.G.S/B.I.
2 ex/
------------------------------------------------
C.A.B.- Secția a IX-a – M.D.O.
- C.N.I.
- S.T.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1198/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 151/2014.... → |
|---|
