Validare poprire. Decizia nr. 1198/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1198/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-07-2014 în dosarul nr. 40470/4/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1198R
Ședința publică de la 14 iulie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentul-debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de recurentul-terț poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică, împotriva deciziei civile nr.31A/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor G. F., cauza având ca obiect „validare poprire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-debitor, reprezentat de consilier juridic P. E., cu delegație la dosar, lipsind recurentul-terț poprit și intimatul-creditor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Reprezentantul recurentului-debitor depune la dosar sentința civilă nr._/19.11.2013 și sentința civilă nr.6694/19.06.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, cu mențiunea rămânerii irevocabile. Învederează că nu are cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurentului-debitor solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile pronunțată în cauză, ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-terț poprit, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, creditorul G. F. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și terțul poprit Trezoreria Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, validarea popririi înființate de B.E.J.A. „D. G., L. G. și M. P.” în dosarul de executare nr. 1069/2012, până la concurența sumei totale de 98.062lei.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că titlurile executorii sunt reprezentate de sentința civilă nr. 1152/03.07.2007 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 43./14.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, decizia civilă nr. 7268/09.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2007 și decizia civilă nr. 94/23.01.2008 a Tribunalului D. în dosarul nr._/63/2007, iar, deși executorul judecătoresc a înființat poprirea, terțul poprit nu a dat curs cererii de înființare a popririi, refuzul fiind întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
Creditorul a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a învederat că statul ar trebui să execute o hotărâre din oficiu, fără a putea invoca lipsa resurselor financiare, posibilitatea invocării de către instituția publică a unui termen pentru a face demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată, precum și lipsa fondurilor fiind prevederi incompatibile cu principiile statuate în jurisprudența Curții.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 460 C.pr.civ.
Debitorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că în cauză sunt incidente disp. art. 452 alin. 2 lit. a C.pr.civ. prin raportare la disp. art. 1 din OG nr. 22/2002, art. 1 din OUG nr. 71/2009, art. 43 din Legea nr. 293/2011, art. 52 din legea nr. 5/2013 și art. 47 din Legea nr. 500/2002, în sensul că afectațiunea specială fiind prevăzută de lege, nu mai este necesar ca terțul poprit sau debitorul-instituție publică să probeze suplimentar condițiile de existență a destinațiilor speciale ale sumelor de bani aflate în conturi, condiții în care cererea dedusă judecății încalcă prevederile legale în materie.
La solicitarea instanței, B.E.J.A „D. G., L. G. și M. P.” a comunicat copia certificată a dosarului de executare nr. 1069/2012.
Prin sentința civilă nr. 7711/09.07.2013, Judecătoria sectorului 4 București a respins cererea de4 validare a popririi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că, la data de 23.04.2012, creditorul a solicitat B.E.J. Asociați „D. G., L. G. și M. P.” începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1152/03.07.2007 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 43./14.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, decizia civilă nr. 7268/09.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2007 și decizia civilă nr. 0094/23.01.2008 a Tribunalului D. în dosarul nr._/63/2007, formându-se în acest sens dosarul de executare nr. 1069/2012 pe rolul B.E.J. Asociați „D. G., L. G. și M. P.”.
Prin adresa din data de 08.10.2012 întocmită de către B.E.J.A. „D. G., L. G. și M. P.” și comunicată terțului poprit la data de 10.10.2012, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în cadrul dosarului de executare nr. 1069/2012, solicitându-se terțului poprit Trezoreria Municipiului București (Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București) indisponibilizarea sumelor datorate de către terțul poprit debitorului M. Justiției, până la concurența sumei totale de 98.062 lei, cuvenită tuturor creditorilor din dosarul de executare.
Terțul poprit nu a confirmat înființarea poprii și nu a consemnat suma de bani așa cum s-a solicitat de executor prin adresa de înființare a popriri.
În drept, judecătoria a reținut incidența dispozițiilor art. 460 C.pr.civ. și a art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 230/2011, potrivit cărora, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare după cum urmează: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit aceluiași act normativ (art. 1 alin. 2), în cursul termenului prevăzut, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Suspendarea de drept reglementată prin OUG nr. 71/2009 presupune imposibilitatea pentru executor de a mai emite acte de executare, dar și obligația pentru instanța care soluționează o cerere de validare de a nu a da curs acestei solicitări. În cazul admiterii cererii, s-ar produce o încălcare a normei imperative menționate, întrucât executarea și-ar continua cursul.
Judecătoria a constatat că, deși la momentul înființării popririi prevederile O.U.G. nr. 71/2009 erau aplicabile în raport de titlul pus în executare de către creditori, totuși din dosarul de executare rezultă că s-a înființat poprirea la cererea creditorilor pentru întreaga sumă la care ar fi îndreptățiți potrivit titlului executoriu, cu nesocotirea termenelor de plată menționate mai sus pentru tranșele astfel stabilite.
Împotriva sentinței civile nr. 7711/9.07.2013 a declarat recurs creditorul G. F..
În motivarea căii de atac, creditorul a susținut următoarele critici:
Prima instanța a soluționat in mod nelegal cererea de validare a popririi, raportarea la cauza D. c. României fiind fireasca, însă nefiind făcuta in mod corect.
Astfel, statul a adoptat OUG nr. 71/2009 (după declararea neconstituționala a OUG nr. 75/2008), prin care a prevăzut plata eșalonată a drepturilor salariale, act normativ modificat ulterior prin OUG nr. 18/2010 si OUG nr. 45/2010 si apoi Legea nr.230/2011. Potrivit acestor acte normative, drepturile salariale stabilite in favoarea personalului din sistemul bugetar prin hotărâri judecătorești urmează a fi achitate de instituțiile publice in cinci transe, prima - în anul 2012, a doua - în anul 2013, ultima in anul 2016. Aceleași acte normative instituie măsura suspendării de drept a executării hotărârilor având atare obiect.
In speța, raportându-ne la situația concreta in considerarea atât a creditorului cat si a debitorului, analizând OUG nr. 71/2009 cu modificările si completările ulterioare, prin raportare la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudența Curții Europene, trebuie sa se constate ca actul intern contravine normelor si jurisprudenței europene, context in care executarea silita a fost legal declanșata.
De asemenea, având un titlu executoriu împotriva recurentului, există un bun, in sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Prin adoptarea unor acte normative cum ar fi OUG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2009, OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, Legea nr.230/2011, statul își creează un regim preferențial, avantajos fata de orice alți debitori persoane fizice ori juridice, stabilindu-si termene de gratie pentru executarea unor hotărâri judecătorești, privilegiu pe care nici un alt participant la proces nu ii poate folosi.
In jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat ca, deși o autoritate statala nu ar putea sa invoce lipsa de lichidați pentru a justifica refuzul de e executa o condamnare, in mod excepțional, se admite ca o întârziere in executare ar putea fi justificata de circumstanțe special, chiar daca regula este aceea a executării .. Aceasta întârziere nu trebuie sa se eternizeze, astfel încât sa aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 par. 1 din Convenție (Cauza Burdov contra Rusiei). De asemenea, reținând constatările Curții in cauzele S. si S. P. împotriva României, lipsa fondurilor nu este considerată un motiv justificat in întârzierea executării obligațiilor statului.
Prin încheierea din data de 06.01.2014, tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apelul, având în vedere criteriul valoric stabilit de art. 282 C. și suma 106.508,38 lei, cu privire la care se solicită validarea popririi.
Prin decizia civilă nr. 31A/13.01.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul creditor G. F. împotriva sentinței civile nr. 7711/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimatul debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimatul terț poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis cererea și a validat poprirea, obligând terțul poprit să plătească reclamantului sumele datorate debitorului până la concurența sumei de 106.508,38 lei, conform adresei de înființare a popririi din dosarul de executare 1069/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 452 alin. 1 rap. la art. 460 alin. 1 C.pr.civ., în cadrul cererii de validare a popririi, instanța are de analizat exclusiv dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, neputând face obiectul acestei proceduri verificarea legalității titlului executoriu sau lămurirea acestuia ori verificarea legalității declanșării executării silite împotriva debitorului sau a legalității actelor de executare.
Tribunalul a menționat că reclamantul-creditor deține împotriva debitorului, în condițiile art. 379 C.pr.civ, o creanță certă (a cărei existență rezultă indubitabil din hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii), lichidă (cuantumul său fiind determinabil cu ajutorul criteriilor stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii) și exigibilă (caracter avut încă din momentul pronunțării hotărârilor în primă instanță), executarea silită fiind încuviințată de instanța de executare determinată de sediul debitorilor în conformitate cu disp. art. 453 C.pr.civ., potrivit cărora poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
La acest moment al fazei execuționale, terțul poprit și debitorul nu mai pot invoca apărări legate de aplicabilitatea OG 22/2001, OUG 71/2009 și celorlalte acte speciale, având in vedere elementele a căror analiză trebuie făcuta in cadrul cererii de validare a popririi, acestea putând fi invocate doar în procedura contestației la executare, așa încât, acestea nu mai sunt îndreptățite ca in procedura validării de poprire sa invoce nelegalitatea executării silite in raport de prevederile OG 22/2000 și celelalte acte speciale, ci exclusiv aspecte legate de forma execuționala a popririi la acest moment procesual, in raport de disp. art. 460 C.pr.civ.
Tribunalul a apreciat că dispozițiile OG 22/2002, invocate, care limitează dreptul creditorului de a urmări silit bunurile aflate in patrimoniul instituției publice în raport de procedura instituita de aceasta ordonanța, încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par 1 din CEDO din perspectiva interpretării date in mod constant in jurisprudența Curții, în acest sens tribunalul invocând cauzele S. c. Romaniei, Metaxas c. Greciei, Karahalios contra G., C. c. României, Hornsby c. Greciei, Oneryildiz c. Turciei, Sacaleanu împotriva României, Bourdov c. Rusiei, Scordino vs. Italia, Moroko vs. Rusia.
Tribunalul nu a putut reține în cauza incidenta OUG 71/2009 și OUG 45/2010 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar care stabilește o noua eșalonare a plații sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, in trei etape, pana in anul 2010, 2011, 2012, precum si faptul ca in cursul acestui termen orice cerere de executare silită se suspendă de drept, având în vedere argumentele referitoare la concordanta OG 22/2002 cu CEDO, tribunalul apreciind că și prin adoptarea acestui nou act normativ, care prevede de asemenea un regim diferențiat de executare a obligațiilor in raport de alți debitori de drept comun, care stabilește in mod unilateral termene si condiții de plata ale creanțelor acordate in favoarea creditorilor prin titluri executorii, conducând la o noua amânare a executării, se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, precum si al principiului egalității armelor in proces (in acest sens si cauza Stran si Stratis Andreatis c. Greciei).
Tribunalul a mai constatat că ulterior adoptării OUG 71/2009, publicată în Monitorul Oficial din 18.06.2009, au fost adoptate în mai puțin de un an de la . alte două acte normative, OUG 18/2010, publicată în Monitorul Oficial din 12.03.2010, și OUG 45/2010, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2010, prin care s-au adus modificări substanțiale, de esență, actului normativ constatat ca fiind constituțional în forma sa inițială, cu motivarea de mai sus. În această situație, considerăm că nu s-ar putea reține existența unor circumstanțe excepționale care să justifice în mod nelimitat abaterea de la procedura execuțională de drept comun atunci când statul este debitor, situația extraordinară care a determinat constatarea constituționalității actului normativ în forma inițială fiind transformată într-o situație obișnuită, în care statul în calitate de debitor intervine în faza executării silite a titlurilor executorii obținute în contradictoriu cu instituțiile sale, prin amânarea în mod repetat și reeșalonarea obligațiilor stabilite prin acestea.
Acest aspect reiese și din ultima reglementare în materie, respectiv Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar care dispune a patra re-eșalonare a plăților pe perioada 2012-2016.
Arbitrariul și imprevizibilitatea conduitei statului, care, în considerarea calității sale de debitor, ar fi trebuit să adopte o conduită constantă și consecventă pentru a putea beneficia de derogările reținute de Curtea Constituțională transformă dreptul la un proces echitabil de care a beneficiat creditorul în faza judecății într-un drept iluzoriu în faza executării silite.
În aceste condiții, luând în considerare jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, din care se desprind principiile enumerate mai sus, ingerința în dreptul la un proces echitabil și în dreptul de proprietate al creditorului apare ca fiind disproporționată, aplicarea dispozițiilor OUG 71/2009, astfel cum au fost modificate, conducând la o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul accesului la justiție și termenului rezonabil, și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Suspendarea executării chiar de către debitorul autoritate a statului și eșalonarea de către debitorul autoritate a statului a propriilor sale debite încalcă flagrant si dreptul la un proces echitabil in sensul Convenției, părțile fiind lipsite de orice posibilitate de realizarea efectiva a acestor drepturi.
Împotriva deciziei civile nr. 31A/13.01.2014 au declarat recursuri debitorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și terțul poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.
În motivarea recursului, debitorul M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut următoarele critici de nelegalitate:
Prin sentința civilă nr. 6694/19.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 București a admis contestația la executare formulată de contestatorul M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva adresei de înființare a popririi emisă la data de 08.10.2012 de B.E.J.A "D. G., L. G. și M. P." în dosarul de executare nr. 1069/2012 privind pe creditorul G. F. și a anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 1069/2012. Menționăm că în cauză nu a fost declarat recurs, astfel că această hotărâre este definitivă și irevocabilă.
În sistemul procesual actual, poprirea poate parcurge, în unele cazuri, două faze: înființarea și validarea popririi, potrivit art. 453 alin. 1 și art. 460 alin. 1 C.pr.civ.
Procedura de validare a popririi este faza judiciară a procedurii execuționale și presupune cu necesitate existența unei popriri în mod legal înființate, în speță, însă, aceasta a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă executarea silită prin poprire ce face obiectul dosarului de executare nr. 1069/2012 al B.E.J.A "D. Gont, L. Gont și M. P.", poprirea nu este legal înființată, astfel încât instanța de apel, în mod netemeinic, și nelegal, a validat poprirea, pronunțând o hotărâre cu încălcarea legii.
I. În ceea ce privește incidența în cauză a O.U.G nr. 71/2009, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011 și a O.G nr. 22/2002, republicată, precum și compatibilitatea acestora cu prevederile legislației europene în materia drepturilor omului, recurentul debitor consideră că tribunalul a restrâns în mod nelegal câmpul de aplicare a actelor normative anterior menționate, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică sau să restrângă aplicarea prevederilor O.U.G nr. 71/2009, republicată și ale O.G nr. 22/2002, republicată, în procedura de validare a popririi.
Prin invocarea O.U.G nr. 71/2009 și a O.G nr. 22/2002, M. P. nu a criticat și nu a pus în discuție neregularități ale executării silite, care se circumscriu strict domeniului de aplicare a contestației la executare, ci a solicitat să se constate că, în lumina dispozițiilor art. l din O.U.G nr. 71/2009, republicată, raportat la art. 460 C.p.c, terțul poprit nu datorează nici o sumă de bani debitorului, iar acesta nu are nici o obligație de plată scadentă către creditor (situația plăților fiind la zi conform eșalonărilor prevăzute de O.U.G nr. 71/2009), caz în care poprirea se impune a f i desființată.
Totodată, a precizat debitorul, procedura de validare a popririi presupune cu necesitate existenta unei popriri în mod legal înființate.
Or, legalitatea înființării popririi nu poate fi analizată decât în raport de dispozițiile legale în materia executării silite, care, în cauză, este, la rândul ei, condiționată atât de dispozițiile OUG nr. 71/2009, republicată, cât și de cele ale O.G nr. 22/2002, republicată.
Așadar, instanța de apel era ținută să analizeze în concret aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G nr. 71/2009, republicată, și ale O.G nr. 22/2002, republicată, ceea ce ar fi fost de natură să conducă la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 460 C.p.c.
Instanța de apel a interpretat în mod greșit prevederile art. 1 din O.U.G nr. 71/2009, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011 și ale art. 379 C.p.c, în sensul că suma stabilită drept creanță (în limita căreia a fost validată poprirea) are caracter exigibil, deși aceasta este afectată de termene suspensive legale.
Totodată, s-a apreciat în mod greșit că sunt întrunite cerințele art. 460 C.p.c, deși obligația terțului poprit de a efectua poprirea și de a consemna sumele poprite nu există.
Exigibilitatea unei creanțe are în vedere faptul că s-a împlinit scadența, iar executarea poate fi cerută imediat de creditor.
Recurentul debitor a precizat că în măsura în care obligația este afectată de un termen suspensiv, executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
In concret, analizând natura juridică și obiectul titlurilor executorii prin prisma dispozițiilor art. l alin. 1 și 2 din O.U.G nr. 71/2009, republicată, rezultă că acestea cuprind obligații de plată afectate de termene suspensive legale, până la a căror împlinire orice procedură de executare silită este suspendată de drept.
Constituționalitatea O.U.G nr. 71/2009 a fost constatată de Curtea Constituțională, care, prin Decizia nr. 1533/2011 a respins obiecțiile de neconstituționalitate referitoare la Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea acestei ordonanțe), reținând că „măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea suinelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia".
Curtea a conchis că executarea necontrolată a unui număr atât de mare de hotărâri judecătorești executorii, ce privesc numai creanțe salariale într-un cuantum total foarte ridicat, ar duce la crearea unui dezechilibru bugetar, că „ situația invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătorești izolate, gradul mare de abatere de la obișnuit în cazul de față fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligentă a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate" și că „statul nu contestă existența unui bun în sensul art. l din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora".
Mai mult, convenționalitatea O.U.G nr. 71/2009, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, a fost confirmată de C.E.D.O prin Hotărârea pronunțată în cauza D. și alții contra României.
Termenele de eșalonare stabilite de O.U.G nr. 71/2009, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, acte normative confirmate la nivel național și european și pe deplin aplicabile în cauză, amână executarea obligațiilor de plată, acestea neputând fi considerate exigibile.
2. Potrivit art. 19, art. 20, art. 27 lit. b, art. 28 lit. d, e și f, art. 32 și art. 33 - 36 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, republicată, Ministerul Finanțelor Publice are, între altele, obligația de a asigura ordonatorilor principali de credite fondurile necesare acoperirii salariilor personalului din subordine, iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este ținut să respecte dispozițiile art.22 alin. l și alin.2 lit. a din același act normativ. Or, în bugetul Ministerului P. pe anul 2014 nu au fost incluse sumele necesare achitării imediate și integrale a drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești de personalul din sistemul justiției, întrucât normele legale în materie, respectiv art. l din O.U.G nr. 71/2009, republicată, și art. 46 din Legea nr. 356/2013, prevăd numai achitarea parțială a acestor creanțe.
Prin urmare, creanța deținută de creditor nu poate fi executată dintr-o dată și nici în alte condiții decât cele stabilite de O.U.G nr. 71/2009, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, cu respectarea prevederilor art. l din O.G nr. 22/2002, republicată.
3. Debitorul a efectuat demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare achitării drepturilor salariale stabilite prin titluri executorii în favoarea personalului bugetar (în acest sens, anexează adresa nr. 405/C din 29.02.2012, emisă de Procurorul General).
Pe această cale, M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și-a îndeplinit obligațiile de mijloace ce-i incumbau (anume, de a solicita alocarea fondurilor) pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. l din O.U.G nr. 71/2009, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, și ale art. 46 din Legea nr. 356/2013, acte normative incidente tuturor creanțelor din sistemul bugetar în ceea ce privește eșalonarea executării obligațiilor cuprinse în titluri executorii.
4. În acord cu principiul legalității, M. P., în calitate de debitor, era ținut și este ținut să respecte întocmai condițiile și procentele de eșalonare prevăzute de O.U.G nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011: (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: n) în anul 2022 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu",
b)în anul 2013 se plătește 20% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din vnlonrea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevăzut In alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
M. P. nu a făcut altceva decât să respecte cu strictețe condițiile de plată (eșalonată) stabilite de dispozițiile legale în materie (care prevăd inclusiv actualizarea sumelor datorate cu rata inflației - art. l alin.3 din O.U.G nr. 71/2009).
5. Deși instanța de apel evocă în mod corect Hotărârea pronunțată de C.E.D.O în cauza D. ș.a. contra României, totuși, în mod nelegal, condiționează aplicarea principiilor ce se degajă din aceasta de anumite particularități ale situației de fapt din respectiva speță. Însă, particularitățile elementelor de fapt din cauza D. ș.a. contra României, respectiv: cuantumul/fracția sumelor plătite, data pronunțării titlurilor executorii, calitatea părților, etc., nu pot înlătura de la aplicare și nu pot suprima efectele principiilor ce au rezultat în urma soluționării sale.
Acceptarea raționamentului instanței de apel ar conduce la înfrângerea temeiurilor și rațiunilor care au stat la baza edictării O.U.G nr. 71/2009 și Legii nr. 230/2011 și ar permite executarea imediată și integrală a tuturor creanțelor ce intră sub imperiul acestor acte normative, ceea ce, în mod indubitabil, nu a reprezentat și mi reprezintă voința legiuitorului.
6. Tranșa de 5% aferentă anului 2012 a fost executată în conformitate cu dispozițiile art. l alin. l lit. a) din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Totodată, tranșa aferentă anului 2013 a fost achitată potrivit Legii nr. 5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013.
Potrivit H.G. nr. 149/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 216 din 16 aprilie 2013, H.G. nr. 355/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 360 din 18 iunie 2013, H.G. nr. 697/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 13 septembrie 2013 și H.G. nr. 977 din 11 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 779 din 12 decembrie 2013, în lunile aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2013 s-a efectuat plata celor patru tranșe din anul 2013, conform calendarului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 C.pr.civ.
În motivarea recursului, terțul poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a susținut următoarele critici de nelegalitate:
Hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În condițiile în care exista un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credința.
Prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor drepturi salariale prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările si completările ulterioare, conform cărora a fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.201 1, validarea popririi, cu consecința plații drepturilor salariale într-o singură tranșă neavând temei legal, întrucât încalcă prevederile actului normativ sus indicat.
Recurenta terț poprit învederează instanței că nu poate constata existenta unei neconcordante intre dispozițiile art. l din OUG nr.71/2009 modificata pe de o parte si art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, atâta timp cat prevederile art. l din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituționala a României.
In motivarea Deciziei nr.206/2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. l din OUG nr.71/2009, Curtea Constituționala a reținut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constituției României, prin raportare inclusiv la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea în acord cu cele de mai sus arată ca la data de 04.09.2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza D. D. D. șa. C. României, în care Curtea a reținut faptul că nu poate fi reproșat Guvernului că prin adoptarea unor acte normative care să eșaloneze plata drepturilor salariale ale personalului din justiție, acesta ar fi refuzat executarea hotărârilor judecătorești prin care au fost cunoscute reclamanților drepturi de natură patrimonială (par. 43).
Așadar, întrucât legea aplicabilă în materie nu permite executarea silită a titlurilor executorii cuprinzând drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarată constituțională în conformitate cu dispozițiile legii fundamentale, ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate i Curții Constituționale, vă rugăm să constatați că în prezenta cauză, cererea de validare a popririi contravine legii aplicabile în materie, pentru toate motivele de fapt și de drept indicate în prezentul
F. de cele arătate mai sus, rezulta fără putința de tăgada ca acțiunea terțului poprit de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 a fost pe deplin justificata.
Recurenta terț poprit a invocat dispozițiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 92/2011, care au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 Cod Procedura civila, ce reglementează materia executării silite prin poprire.
Prin dispozițiile O.G. nr.22/2002 au fost reglementate condițiile in care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute in Constituție si legea finanțelor publice.
Recurenta terț poprit a mai menționat că, prin Decizia nr. 784/12.05.2009 Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 motivat de faptul ca "dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se Aplica fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art. 16 si art.44 alin.(2) din Constituție. Potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecata tara sa aducă atingere substanței drepturilor si libertăților fundamentale."
F. de aceste dispoziții legale imperative, Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plați din aceste conturi, fără o dispoziție expresa din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare si a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Pentru a admite apelul declarat de intimatul-creditor, instanța de apel a reținut că aspectele legate de efectele dispozițiilor OUG nr. 71/2009 și ale OG 2/2002 asupra cauzei de față nu pot fi analizate în cadrul acțiunii având ca obiect validarea popririi, ci reprezintă chestiuni ce se analizează numai pe calea contestației la executare.
În faza de recurs debitorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a administrat proba cu înscrisuri noi, depunând la dosar sentințele civile nr. 6694/19.06.2013 și nr._/19.11.2013 pronunțate de Judecătoria sector 4 București, ambele purtând mențiunea rămânerii irevocabile prin nerecurare.
Din aceste înscrisuri noi Curtea constată că recurentul-debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a uzat de mijlocul procedural reglementat de art. 399 C.pr.civ., formulând contestație la executare în contradictoriu cu intimatul-creditor G. F. și cu terțul poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva actelor de executare silită începute de către B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 1069/2012, solicitând anularea tuturor actelor de executare. În cadrul acestei proceduri, debitorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că executorul judecătoresc nu mai poate cere ori continua executarea silită pe durata suspendării stipulate de OUG nr. 71/2009, creanța nefiind exigibilă deoarece nu a ajuns la scadență; că în cursul termenului prevăzut acest act normativ orice procedură de executare silită se suspendă de drept; caracterul executoriu al titlurilor executorii fiind suspendat până la îndeplinirea termenelor prevăzute de legea specială, a mai susținut debitorul contestator incidența dispozițiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, așa cum a fost modificată, și a mai susținut conformitatea măsurilor ce au fost stabilite prin OUG nr. 71/2009 și OG nr. 22/2002, atât cu prevederile constituționale, cât și cu principiile dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională.
Prin sentințele civile nr. 6694/19.06.2013 și nr._/19.11.2013, irevocabile prin nerecurare, Judecătoria sector 4 București a admis contestația la executare și a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 1069/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..
Din examinarea celor două hotărâri judecătorești menționate mai sus Curtea constată că instanța de executare Judecătoria sector 4 a analizat pe rând toate susținerile invocate de către contestatorul debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la nelegalitatea actelor de executare, constând în incidența dispozițiilor OUG nr. 71/2009, concordanța acestor dispoziții legale cu prevederile art. 6 par. 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; și a concluzionat că, în ceea ce privește titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare, executarea este reglementată printr-o procedură specială de executare prevăzută de OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată, care reglementează termene suspensive de executare. După analiza jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului, instanța de executare a concluzionat că actele de executare din dosarul de executare 1069/2012 au fost efectuate cu nerespectarea dispozițiilor legale, creanța pentru care au fost efectuate aceste acte de executare nefiind exigibilă.
Prin recursurile de față, recurentul-debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reiterează aceleași apărări pe care le-a formulat și în cadrul dosarelor nr._/4/2013 și nr._ ale Judecătoriei sector 4, având ca obiect contestație la executare.
În această situație, Curtea va da eficiență juridică considerentelor edictate de Judecătoria sector 4 București la pronunțarea sentințelor civile nr. 6694/19.06.2013 și nr._/19.11.2013, prin care, în calitate de instanță de executare, a tranșat în mod irevocabil asupra chestiunilor legate de efectele pe care le produce OUG nr. 71/2009 și OG nr. 22/2002 asupra dreptului de creanță al intimatului-creditor.
Dezlegarea dată de instanța de executare în cele două dosare având ca obiect contestație la executare, asupra aspectelor menționate mai sus (care reprezintă motive de recurs în cauza de față), a intrat în puterea lucrului judecat, motiv pentru care Curtea constată că se impun în procesul de față cu puterea unei prezumții absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C.civ.
Curtea subliniază că nu reține excepția autorității de lucru judecat, ci funcția de prezumție a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis de o altă hotărâre, teză exprimată prin adagiul res iudicata pro veritate habetur.
D. consecință, Curtea va admite criticile formulate prin cele două recursuri de față, referitoare la incidența și efectele dispozițiilor OUG nr. 71/2009 asupra executării silite pornite în dosarul de executare nr. 1069/2912, a dispozițiilor OG nr. 22/2002, la concordanța acestor dispoziții legale cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza D. ș.a. contra României, deoarece se constată identitatea problemei de drept litigioase cu procesul ce a avut ca obiect contestație la executare; iar examinarea, din nou, a acestor probleme deja tranșate în mod irevocabil de instanța de executare ar fi de natură să conducă la încălcarea prezumției irefragrabile a autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești irevocabile, potrivit căreia ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).
Prin urmare, cu privire la criticile dezvoltate în cadrul ambelor motive de recurs, referitoare la incidența și efectele OUG nr. 71/2009 asupra executării silite în cauza de față și ale dispozițiilor OG nr. 22/2002, precum și la concordanța acestor dispoziții legale cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că neconvenționalitatea acestor dispoziții legale prin raportare în mod concret la procedura de executare silită ce se desfășoară în dosarul de executare nr. 1069/_, a fost deja constatată de instanța de executare, prin sentințele civile nr. 6694/19.06.2013 și nr._/19.11.2013, irevocabile prin nerecurare, pronunțate de Judecătoria sector 4 București.
Din acest punct de vedere, opinia Curții este în sensul că, chiar dacă analiza compatibilității dispozițiilor legale interne cu Convenția a fost realizată de Curtea Constituțională, prin deciziile invocate de ambii recurenți prin motivele de recurs, acest fapt nu înlătură posibilitatea instanței de a analiza în concret compatibilitatea dispozițiilor interne cu cele ale Convenției europene, în raport de situația particulară a fiecărei spețe deduse judecății. Controlul exercitat de Curtea Constituțională este unul în abstract, pe când cel efectuat de instanța de drept comun este raportat la situația specială din fiecare caz dedus judecății, verificarea condiției de a se păstra un just echilibru între interesele statului și interesele particularului necesitând o analiză în concret, raportat la datele fiecărui litigiu în parte.
Curtea are în vedere, din această perspectivă, considerentele enunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. l/2012, prin care a reținut, cu privire la interpretările divergente ale OUG nr. 71/2009, că: „în sistemul de drept românesc nu există nicio prevedere legală expresă care să atribuie Curții Constituționale exclusivitatea unui control de convenționalitate, după cum nimic nu validează punctul de vedere potrivit căruia, odată ce Curtea Constituțională a confirmat aptitudinea abstractă a unei legi de a fi compatibilă cu Convenția, instanțele de drept comun nu ar mai fi îndreptățite să analizeze nemijlocit convenționalitatea acelei norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiile cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe.
În consecință, față de cele anterior expuse, Înalta Curte reține că deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstract (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu datele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”.
Or, așa cum a reținut instanța de executare în dosarele nr._/4/2012 și nr. 8821/4/_, aplicarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 în cauza de față nu este contrară exigențelor art. 6 par. 1 din CEDO și ale art. 1 din Primul Protocol adițional, instanța de executare constatând, prin hotărâri irevocabile ce nu mai pot fi contrazise, respectarea raportului rezonabil de proporționalitate dintre interesul general și cel particular al intimatului-creditor.
În al doilea rând, este întemeiată și critica potrivit căreia în mod nelegal s-a dispus validarea popririi, atât timp cât poprirea nu este legal înființată.
Într-adevăr, validarea de poprire, ca fază judiciară a procedurii execuționale, presupune cu necesitate existența unei popriri în mod legal înființate.
Or, în speță, însă, adresa de înființare a popririi emisă la data de 8.10.2012 de B.E.J.A "D. Gont, L. Gont și M. P." în dosarul de executare nr. 1069/2012 a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa încât validarea popririi dispusă de instanța de apel apare ca fiind nelegală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate de recurentul debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și recurenta terț poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, va modifica în tot decizia civilă nr. 31A/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în sensul că va respinge apelul declarat de apelantul creditor G. F. împotriva sentinței civile nr. 7711/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul debitor MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și recurenta terț poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică împotriva deciziei civile nr. 31A/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul creditor G. F..
Modifică în tot decizia civilă recurată, în sensul:
Respinge apelul declarat de apelantul creditor G. F. împotriva sentinței civile nr. 7711/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. Steluța C. I. P. D. F. B.
GREFIER
G. M. V.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. TI/16.07.2014
2 ex/
Jud. apel: A. E. P.
A. C. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 940/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1031/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
