Obligaţie de a face. Decizia nr. 935/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 935/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 14464/303/2011
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.935 R
Ședința publică din data de 22.05.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: C. STELUȚA M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurenții reclamanți P. (V.) F. A., V. R. C. și V. V. împotriva deciziei civile nr.1264/11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, C. L. SECTOR 6 BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR și . având, ca obiect, „obligație de a face”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurenților reclamanți să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2011, reclamanții V. V., V. F. A. și V. R. C. au chemat în judecată pe pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la încheierea, în formă scrisă, a contractului de închiriere pentru imobilul situat în București, Calea Crângasi nr.15, ., ..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 și urm. din Legea nr.114/1996, art.112 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus în copie contract de închiriere nr.705/07.07.1986,fișa de calcul, procesul verbal de predare-primire a locuinței, chitanțe, certificat de grefă eliberat la data de 27.10.2011 în dosarul nr._, decizia civilă nr.740/09.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, decizia civilă nr. 631A/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, sentința civilă nr.7960/27.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, în dosarul nr._, chitanțele nr.383/12.12.2012, chitanța nr.8079/16.01.2012.
La termenul de judecată din data de 17.02.2011, reclamanții au depus la dosar cerere completatoare a cererii introductive, prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Primăriei Sector 6 București în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
La data de 22.03.2012, pârâta Primăria Sector 6 prin Primar, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sector 6.
La termenul din data de 05.10.2012, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei capacității de folosință a Primăriei Sectorului 6 București, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 6 București, a Consiliului G. al Municipiului București și a Municipiului București.
Prin sentința civilă nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Sector 6 București, fiind respinsă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâților M. București și C. G. al Municipiului București.
Instanța a respins acțiunea modificată introdusă de reclamanți împotriva pârâtei Primăria Sector 6 București, reținând astfel lipsa calității procesuale pasive. Totodată a fost respinsă în rest acțiunea modificată formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Prima instanță a constatat că Primăria Sector 6 nu are personalitate juridică, reprezentând doar o structură funcțională cu activitate permanentă, cu atribuții funcționale în aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului local și dispozițiilor Primarului în soluționarea problemelor curente ale colectivității locale, rezultând astfel că pârâta nu are capacitate procesuală de folosință și ca atare nu poate figura ca parte în procesul de față.
Instanța de fond a reținut în considerente că reclamanții ocupă spațiul situat în București, Calea Crângași, nr. 15, sector 6 fără a deține un titlu locativ valabil, afirmațiile reclamanților în sensul că beneficiază de un contract de închiriere valabil, fără însă se întocmi înscrisul doveditor al convenției nu sunt susținute de probele administrate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții V., care formulează critici arătând că în mod eronat s-a reținut în considerente faptul că apelanții nu dețin un titlu locativ valabil pentru a ocupa în continuare apartamentul în litigiu câtă vreme reclamanții au plătit chiria aferentă și ca atare se impune încheierea contractului de locațiune și în formă scrisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996.
Că proprietarul imobilului, prin administrator a acceptat tacit închirierea acestui spațiu întrucât a menținut la dispozițiile apelanților folosința respectivei locuințe, totodată încasând chiria datorată.
Prin decizia civilă nr. 1264 A/11.12.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți V. V., V. F. A., V. R. C.n, în contradictoriu cu intimații-pârâți . București prin Primar, C. L. Sector 6 București, C. G. al Municipiului București împotriva sentinței civile nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
Tribunalul a constatat că în cauza de față, instanța de fond a reținut în mod just faptul că reclamanții V. ocupă imobilul în litigiu fără a deține un titlu locativ valabil în acest sens, instanța având în vedere considerentele reținute în hotărârile judecătorești mai sus menționate cât și în sentința civilă nr. 7960/27.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 740/09.06.2011 a Curții de Apel București, hotărâri prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că simpla rămânere în locuință ca efect al nepunerii în executare silită a sentinței de evacuare nu poate avea valoarea unei convenții, iar plata de către reclamanți a sumei prevăzute în contractul inițial nu este în măsură să evidențieze exprimarea consimțământului locatorului pentru perfectarea unui contract de locațiune, ci reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a bunului imobil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 114/1996, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că reclamanții sunt tolerați în spațiul de locuit în litigiu din anul 2002 când s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 705/1986 prin sentința civilă nr. 1067/2002.
Se arată că deși locatorul obținuse și evacuarea reclamanților, hotărârea nu a fost pusă în executare, pierzându-și puterea executorie, astfel că aceștia sunt îndreptățiți la continuarea raporturilor de locațiune, îndeplinind condițiile pentru repartizarea unei locuințe sociale.
Se mai precizează că reclamanții au continuat să achite costul chiriei și al utilităților: cote de întreținere, energie electrică, etc., astfel încât locatorul nu a mai cerut evacuarea lor.
Se arată că în lipsa unor îndrumări calificate, reclamanții nu au cunoscut obligația de a se adresa autorităților în vederea îndeplinirii formalităților impuse de dispozițiile Legii nr. 114/1996 și că doar prin cererile formulate către . înțeles că trebuie reluate procedurile administrative în vederea încheierii contractului de închiriere în formă scrisă. Se mai arată că .-a făcut cunoscut că este în vigoare contractul de închiriere nr. 705/1986, fiind întreținută starea de eroare.
În cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, se arată că instanța nu și-a exercitat rolul activ, deși avea această obligație legală, apreciindu-se că era necesar ca instanța să dispună în sarcina . dosarului de fond, care conținea documentele necesare încheierii contractului de închiriere, care ar fi contribuit la lămurirea aspectelor administrative, pe care pârâții nu le recunosc îndeplinite.
Obiectul acțiunii de față îl constituie solicitarea obligării pârâtei la încheierea în formă scrisă a contractului de închiriere pentru imobilul în litigiu.
În ceea ce privește acest imobil, conform sentinței civile nr. 7960/2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6, rămasă irevocabilă, s-a stabilit că ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1067/2002 prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 705/1986 pentru neplata chiriei cât și evacuarea reclamanților, simpla rămânere în locuință, drept efect al nepunerii în executare silită a sentinței de evacuare nu poate avea valoarea unei convenții și că încasarea chiriei nu e suficientă pentru a dovedi existența unui contract de închiriere.
Mai mult, din probele administrate, mai precis interogatoriul propus pârâtei . de fond, reiese că reclamanții locuiesc în imobil ca simpli tolerați, aceștia nefăcând demersuri pentru obținerea unui ordin de repartiție în vederea perfectării unui nou contract de închiriere (fila 139 dosar fond).
Faptul de care se prevalează recurenții reclamanți în sensul că plătesc lunar suma prevăzută în contractul inițial, nu dovedește consimțământul locatorului în vederea încheierii unui nou contract de locațiune, acest fapt fiind doar o dovadă că se achită contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu.
Conform art. 14 alin. 5 din OUG nr. 40/1999, chiriașul este obligat să părăsească locuința în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, în condițiile în care contractul nu a fost reînnoit, acesta fiind obligat să plătească întreaga chirie datorată, cât și cheltuielile de întreținere pentru perioada în care au ocupat efectiv locuința. Așadar, faptul rămânerii în această locuință și ulterior rezilierii contractului nu-i îndreptățește pe reclamanți să solicite obligarea pârâtei la încheierea în formă scrisă a contractului de închiriere, cât timp nu au fost urmate demersurile legale în vederea obținerii ordinului de repartiție pentru ca ulterior să se poate perfecta respectivul contract de închiriere,
Faptul că recurenții nu au primit îndrumări calificate și nu au cunoscut obligațiile legale ale acestora în vederea îndeplinirii formalităților impuse de dispozițiile legale nu-i îndreptățește pe aceștia să omită, să ocolească în fapt aceste dispoziții legale, cunoașterea legii fiind obligație a tuturor persoanelor.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți P. (V.) F. A., V. R. C. și V. V. împotriva deciziei civile nr.1264/11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, C. L. SECTOR 6 BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR și .>
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. C. Steluța M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red. S.G.
Tehnored. T.I.
2 ex./27.05.2014
Jud. apel:
M. P.
C. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1000/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
