Obligaţie de a face. Decizia nr. 1871/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1871/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 32124/301/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1871
Ședința publică de la 3 decembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant V. G. împotriva deciziei civile nr.1136A/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația de proprietari . ca obiect „anulare act, pretenții, obligație de a face, alte cereri”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 28 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 3 decembrie 2014.
CURTEA
Prin cererea din 01.09.2011, reclamantul V. G., a chemat în judecată pe parata Asociația de Proprietari . nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare din 06.08.2011, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 39 din Legea nr. 230/2007 și art. 26 din Hotărârea nr. 1588/2007, obligarea pârâtei să prezinte în copie xerox procesele verbale încheiate în ședințele adunărilor generale din 10.04.2011, 06.08.2011 și 21.07.2011 pentru respectarea hotărârii adunării generale ordinare din 10.04.2011 și a deciziei comitetului executiv din 14.04.2011 privind prețul și modalitatea de închiriere a spațiului, cât și la obligarea, tuturor proprietarilor care au beneficiat gratuit de spații comune ocupate ilegal și abuziv, la prețul de 15 lei/lună începând cu 01.05.2011 și la evacuarea lor din acestea.
În motivare, a arătat că, în ședința adunării generale din 10.04.2011 și a comitetului executiv din 14.04.2011, s-a hotărât modalitatea de închiriere, cât și prețul închirierii, pentru spațiile comune aflate în proprietate comună și perpetuă din imobil.
Contrar celor hotărâte, în ședința din 06.08.2011, în prezenta celor 19-20 proprietari prezenți, s-a hotărât revenirea asupra hotărârii din luna aprilie 2011, în sensul ca locatarii care au ocupat spațiile comune să le dețină în continuare cu titlu gratuit.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 39 din Legea nr. 230/2007 și art. 26 din Hotărârea nr. 1588/2007, care interzic atribuirea proprietății indivize cu titlu gratuit.
La 16.03.2012, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește formularea capătului al doilea de cerere, excepția inadmisibilității în ceea ce privește formularea capătului trei de cerere și excepția lipsei calității procesuale active în formularea capetelor patru și cinci de cerere, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin sentința civilă nr._ din 19.10.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active și a admis în parte acțiunea în sensul că a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a proprietarilor din 06.08.2011, în ceea ce privește folosirea exclusivă și gratuită a boxelor aflate pe palier și a obligat pe pârâtă să respecte hotărârea comitetului executiv privind închirierea acestor spații comune.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut calitatea de proprietar a reclamantului pentru apartamentul 44, situat în București, .. 9, ., apartament ce face parte din blocul administrat de parata.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța a constatat că unicul subiect al dezbaterii din 10.04.2011 a fost folosința boxelor aflate la subsolul și pe palierele blocului, iar reclamantul a contestat numai atribuirea în folosința gratuită a spatiilor comune de pe palierele blocului, fostele ghene de gunoi. Pârâta nu a făcut dovada că a pus în discuția proprietarilor prezenți în adunarea generală din 06.08.2011, problema închirierii spațiilor comune de la nivelul casei scărilor și nici a modului cum au fost repartizate aceste spații.
Or, având în vedere contestarea acordului majorității proprietarilor cu folosința gratuită a fostelor ghene de gunoi, instanta a constatat caracterul echivoc al modului cum a fost adusa la cunostinta proprietarilor problema acestei folosinte. Astfel, în mod nejustificat, fara a se contesta acest aspect, a fost pus accentul pe plata chiriei pentru boxele de la subsol ( prima parte a întrebarii ) pentru a fi lasata pe plan secund adevarata problema ridicata de reclamant și stabilita în comitetul executiv al asociației, respectiv inchirierea spatiilor comune foste ghene de gunoi.
Astfel, instanta a apreciat că nu s-a obtinut un acord clar al tuturor proprietarior cu privire la folosinta gratuita a acestor spatii. Tabelul depus la dosar nu este datat, nu cuprinde mentiunea numelui celui care l-a intocmit și nu rezulta în ce conditii a fost intocmit.
Instanta a reținut că în cauză sunt incidente dispozitiile art. 39 din Legea 230/2007, care prevăd că, proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.
În cauză nu se pune problema acordului pentru folosința acestor spatii, ci pentru folosința lor gratuită, motiv pentru care a anulat hotărârea adunării generale a proprietarilor din 06.08.2011 în ceea ce privește folosirea exclusivă și gratuită a boxelor aflate pe palier și a obligat pe pârâtă să respecte hotărârea comitetului executiv din 14.04.2011.
În ceea ce priveste al doilea capat de cerere avand ca obiect obligarea paratei să prezinte în copie procesele verbale încheiate în ședintele Adunarii generale de la 10.04.2011 și 06.08.2011, precum și alte inscrisuri, instanta a reținut că acestea au fost depuse în copie la dosar, astfel incat acest capăt de cerere a rămas lipsit de obiect.
În ceea ce priveste capatul al treilea de cerere, instanta a reținut că în urma constartării nulității hotararii adunarii generale de la 06.08.2011, se impune admiterea acestui capăt de cerere în sensul obligării pârâtei la respectarea și aplicarea de îndată a hotărârii adunării generale ordinare din 10.04.2011 și a deciziei comitetului executiv adoptată la 14.04.2011.
In ceea ce priveste capetele 4 și 5 de cerere, avand ca obiect obligarea paratei la perceperea chiriei retroactiv și la evacuarea proprietarilor care ocupa abuziv spatiile comune, instanța le-a găsit neîntemeiate .
Astfel, cu privire la plata retroactiva a chiriei, instanța a reținut ca reclamantul are calitatea de membru al asociației și a solicitat obligarea acesteia la o conduita diligenta. Deci, nu a solicitat plata pentru sine, ci obligarea paratei la perceperea acestei plăți, dar ocupanții spațiilor au calitatea de tolerați, aceștia putând fi obligați la o eventuala lipsa de folosința, iar nu cu titlu de chirie.
În ceea ce privește evacuarea spațiilor, instanța a constatat că cererea a fost formulată în mod global și nu poate primi o soluționare individuală.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, care a reiterat excepțiile invocate în primă instanță și a susținut nelegalitatea și netemeinicia pe fond a acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 1136A din 19.11.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a respins, ca neîntemeiate, cererile având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a proprietarilor din 06.08.2011 și obligarea asociației la respectarea hotărârii comitetului executiv privind închirierea acestor spații comune. Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a găsit întemeiat motivul de apel prin care se invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 39 din Legea nr.230/2007.
Astfel, a reținut că dispozițiile legale anterior menționate reglementează ipoteza în care se pune problema transmiterii dreptului de folosință asupra spațiilor comune dintr-un condominiu către terțe persoane, fizice sau juridice. Prin terțe persoane se vor înțelege persoanele care nu au un drept de coproprietate forțată asupra acelor spații, și nicidecum cele care sunt proprietarii condominiului.
Prin urmare, dispozițiile art. 39 din Legea nr.230/2007 nu sunt aplicabile situației de fapt deduse judecății, în care se pune problema dacă aceste spații pot fi date în folosință exclusivă proprietarilor din condominiu, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
În plus, tribunalul a constatat că reclamantul nu a contestat procesul verbal al adunării generale sub aspectul condițiilor de formă, astfel încât, acestuia trebuia să i se dea forță probatorie.
Ca urmare, instanța a primit susținerile apelantei, în sensul că hotărârea adunării generale a fost precedată de o convocare, ce a cuprins o ordine de zi clară, respectiv anularea hotărârii adunării generale din 10.04.2011 și a ședinței comitetului executiv din 14.04.2011, în legătură cu plata chiriei pentru boxele din subsol și de pe palierele blocului.
Cât privește al treilea capăt de cererea, instanța a reținut că atâta vreme cât s-a constatat lipsa de temeinicie a primului capăt de cerere, concluzia care se impune este că hotărârea din 6.08.2011 este valabilă și își produce efectele. Ca urmare, hotărârea adunării generale din 10.04.2011 și decizia ședinței comitetului executiv din 14.04.2011 și-au încetat existența, așa încât apelanta nu mai poate fi obligată să le respecte.
Referitor la motivele de apel prin care apelanta a reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru capetele 4 și 5 de cerere și excepția lipsei de interes pentru capătul 2 de cerere, tribunalul a constatat că aceste capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate (4 și 5) și ca rămasă fără obiect (2). În aceste condiții, motivele de apel apar ca fiind lipsite de interes.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, care, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a pretins că:
-apelul a fost declarat împotriva unei sentințe civile inexistente, respectiv nr. 1695/19.10.2012, deși în dosarul cauzei s-a pronunțat sentința civilă nr._ din 19.10.2012 de către Judecătoria Sectorului 2 București, motiv pentru care a solicitat să se constate nulitatea apelului, în baza art. 287 alin. 1 pct. 2 și art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă;
-instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007, când pretinde că acesta se referă doar la terțe persoane și nu a făcut o coroborare a acestor prevederi legale cu dispozițiile art. 42 din aceeași lege, potrivit cu care schimbarea destinațiilor spațiilor comune se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați. Or, în speță, simpla amenajare ca boxă a spațiilor comune reprezentând spațiul aferent ghenei de gunoi nu echivalează cu acordul coproprietarilor în privința schimbării destinației ghenelor de gunoi;
-greșit reține tribunalul că nu ar fi contestat procesul-verbal al adunării generale din 06.08.2011 sub aspectul condițiilor de formă, atâta vreme cât, prin cererea introductivă a solicitat verificarea legalității acestui înscris invocând nerespectarea Legii nr. 230/2007, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 1588/2007;
-instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 din HG nr. 1588/2007, când a reținut că tabelul convocator întrunește dispozițiile prevăzute de lege;
-instanța de apel a reținut greșit că nu ar fi solicitat și dovedit cheltuielile de judecată din prezenta cauză.
Curtea reține că recursul nu este întemeiat din următoarele considerente.
Conform art. 287 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cererea de apel va cuprinde arătarea hotărârii care se atacă, iar conform art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă, cerința de la pct. 2 este prevăzută sub sancțiunea nulității.
În speță, prin declarația de apel, pârâta a indicat hotărârea atacată ca fiind sentința civilă nr. 1685 din 19.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Or, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București, respectiv în prezentul proces s-a pronunțat sentința civilă nr._ din 19.10.2012, iar criticile din declarația de apel o vizează în mod exclusiv pe aceasta.
Astfel fiind, Curtea reține că în speță, nu se pune problema neindicării hotărârii atacate pentru a fi incident motivul de nulitate prevăzut de art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă, ci problema unei erori materiale în indicarea numărului sentinței.
Or, conform art. 2812 lit. a Cod procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu pot fi cerute pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 – 2812 Cod procedură civilă. Ca urmare, critica astfel formulată este inadmisibilă.
Conform art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat numai cu acordul majorității proprietarilor, membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.
Din interpretarea textului de lege susmenționat rezultă, fără echivoc, că prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 care instituie obligativitatea încheierii unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune pentru utilizarea proprietății comune și acordul majorității proprietarilor, membri ai asociației, în utilizarea acestor spații, vizează numai pe terțele persoane fizice sau juridice de drept public sau de drept privat.
Or, în speță, utilizarea fostelor ghene de gunoi drept boxe se face de către proprietarii membri ai asociației și nu de către terți pentru a deveni incidente dispozițiile art. 39 din Legea nr. 230/2007, care obliga ca folosința lor să se facă în baza unor contracte de închiriere, folosință sau concesiune și cu acordul majorității proprietarilor.
Aceste dispoziții legale au o existență de sine stătătoare și nu se impune a fi interpretate prin coroborare cu dispozițiile art. 42 din aceeași lege, conform cu care schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical.
În mod evident, prin art. 42 din lege se impune o a treia condiție în ceea ce privește utilizarea spațiilor comune și se stabilesc obligații în sarcina proprietarilor, membri ai asociației, în acest sens.
Reclamantul însă, nu a invocat ca și temei juridic în susținerea cererilor sale din cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 42 din Legea nr. 230/2007.
De asemenea, reclamantul nu a invocat nerespectarea condițiilor de formă ale procesului-verbal al adunării generale din 06.08.2011 și nici nu a indicat în mod expres alte dispoziții legale din Legea nr. 230/2007, în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor de fond.
În ceea ce privește Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, reclamantul a invocat doar dispozițiile art. 26 din aceasta, care se referă la posibilitatea atacării în justiție a hotărârii adunării generale care este contra legii, statutului sau acordului de asociere, ori de natură să producă daune intereselor proprietarilor și nu la indicarea vreunui motiv de nulitate a hotărârii adunării generale.
Conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii de duse judecății.
Textul de lege susmenționat vizează atât obiectul material și dreptul subiectiv care-l însoțește, cât și temeiul juridic invocat.
Totodată, conform art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, iar conform art. 316 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs.
În speță, în primul rând, nu a fost suficientă indicarea generică a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 230/2007 și a Hotărârii de Guvern nr. 1558/2007 pentru ca instanța să se poată considera investită cu soluționarea tuturor cazurilor de nulitate a hotărârilor adunării generale deduse din aceste acte normative.
Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 1558/2007, care reglementează modalitatea de convocare și de prezență a membrilor asociației în adoptarea hotărârilor adunării generale, cât și în ceea ce privește nerespectarea condițiilor de formă în întocmirea procesului-verbal din 06.08.2011 al adunării generale.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel, nu puteau analiza în raport de limitele investirii, decât motivul de nulitate prevăzut de art. 39 din Legea nr. 230/2007, care a fost în mod expres invocat prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant.
Or, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 230/2007, nu-și au aplicare în cauză, cum just a reținut instanța de apel.
Întrucât acțiunea a fost respinsă în apel și soluția a fost menținută în recurs, reclamantul se află în culpă procesuală, astfel încât, chiar dacă justifică cheltuieli de judecată, acestea nu pot fi acordate în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant V. G. împotriva deciziei civile nr. 1136A din 19.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația de Proprietari .> Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. P. F.
GREFIER,
G.-M. V.
RED. AV
Tehnored. MȘ/PS 2 ex.
22.12.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1903/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 503/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
