Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 570/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 4771/299/2008
Dosar nr._
(54/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.570
Ședința publică de la 7 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta reclamantă-pârâtă V. A. M., împotriva deciziei civile nr. 861 A din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant V. M..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 31 martie 2014 și apoi la 7 aprilie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25.03.2008, reclamanta V. A. M. a chemat în judecată pe pârâtul V. M. și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, sistarea stării de devălmășie asupra bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei, fiecare în cotă de ½, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei cu pârâtul a dobândit o . bunuri, respectiv ¾ din apartamentul situat în București, .-10, ., . în val de 150 000 euro, un imobil construit în București, ., sect. 1 compus din două camere, 2 holuri, bucătărie, baie, cămară, garaj în val. de 100 000 euro., două auto marca Dacia 1300 în val. de 15 000 ron, un dormitor complet în val de 1000 lei, o canapea extensibilă în val de 500 ron, două fotolii mici în val de 100 ron, o masă de 12 pers în val de 300 ron, 6 scaune în val de 200 ron, un aragaz cu 4 ochiuri în val de 100 ron, un frigider Arctic în val de 1000 ron, o ladă frigorifică în val de 500 ron, o mașină de spălat în val de 100 ron, două televizoare alb negru în val de 100 . Arată că toate bunurile se află în posesia pârâtului la domiciliul acestuia iar în anul 2001 s-a pronunțat desfacerea căsătoriei
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile prevăzute de art. 36 din C.fam., art. 673 din C.pr.civ..
La data de 21- 04.2008, pârâtul a formulat întâmpinare, calificată la data de 20 mai 2008, în ședință publică, ca fiind cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că la data căsătoriei deținea împreună cu mama sa V. R. imobilul situat în București, ., sector 1. Imobilul construcție compus din două corpuri de clădire cu câte două camere, a fost edificat de părinții săi încă din anul 1937.
După ce s-a căsătorit cu pârâta, în anul 1969, pentru ca acesteia să i se permită să locuiască în București, a dat declarație autentică sub nr. 1969/03.04.1970, prin care arăta că o ia în spațiu pe reclamantă în calitate de soție. Arată în continuare că imobilul după căsătorie nu a suferit schimbări esențiale, că singura modificare efectuată a fost aceea de a dărâma un perete pentru a se amenaja o bucătărie și un garaj, însă aceste transformări au fost făcute în regie proprie fără a utiliza banii comuni. În anul 2001, în ceea ce privește imobilul situat în . sector 1, a obținut prin prescripție achizitivă dreptul de proprietate și prin accesiune asupra construcției, în baza sentinței civile nr._/28.11.2000, pronunțate în dosarul nr._/2000, de Judecătoria sectorului 1 București. La data pronunțării sentinței civile mai sus menționate, pârâtul arată că era despărțit în fapt de reclamantă, aceasta părăsind domiciliul conjugal.
După plecarea reclamantei a făcut la imobil o . îmbunătățiri: uși și geamuri termopan, învelit acoperișul cu tablă, edificarea camerei de baie, bucătărie, garaj. În ceea ce privește imobilul din .-10, ., etj. 7, sector 2 arată că este bunul său propriu, fiind dobândit prin certificatul de moștenitor nr. 367/1986 în dosar notarial nr. 765/1986 și certificat suplimentar nr. 358/1987 de la defuncta A. V..
Cu privire la bunurile mobile, respectiv cele două autoturisme Dacia 1300 lei, a susținut că acestea au fost vândute de comun acord cu reclamanta, înainte de despărțirea în fapt. Arată că în posesia sa se mai găsesc: dormitorul, două fotolii mici, o masă de 12 persoane, 6 scaune, un aragaz cu 3 ochiuri, un frigider Arctic, lada frigorifică, mașină spălat rufe și 2 televizoare alb negru.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 20.05.2008, reclamanta a învederat că imobilul din . încheierii căsătoriei era format dintr-un singur corp de clădire format din două camere, că la data încheierii căsătoriei pârâtul a primit de la tatăl reclamantei cu titlu de dotă suma de 60 000 lei, că pe parcursul căsătoriei cei doi soți au edificat două camere din cărămidă, două holuri, o bucătărie, un hol, o baie, o cămară, un WC, și un garaj, folosind materialele cumpărate cu banii primiți drept dotă..
De asemenea, în ceea ce privește imobilul situat în .-10, sector 2 arată că pârâtul a primit cu titlu de moștenitor o cotă de 1/3 de la o rudă, pentru ca cota de 2/3 să fie cumpărată de ei, cei doi soți. Menționează că certificatul de moștenitor prin care pârâtul a primit cu titlu de moștenire și cota de 2/3 este un act simulat în raport cu contractul de vânzare cumpărare. Față de acestea solicită să se constate caracterul simulat al Certificatului de moștenitor nr. 358/1987 eliberat de notariatul de stat A.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 10.03.2009, prima instanță a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de 50% fiecare, următoarele bunuri: apartamentul situat în București, ., sector 1, 2 autoturisme marca Dacia 1300, un dormitor complet, o canapea extensibilă, 2 fotolii mici, o masă de 12 persoane, 6 scaune, un aragaz de 4 ochiuri, 1 frigider Artic, o ladă frigorifică, o mașină de spălat, 2 TV alb negru, constatând prin aceeași încheiere de admitere în principiu că imobilul din . este proprietatea exclusivă a pârâtului, fiind bun propriu, dobândit prin succesiune. Pentru a pronunța a astfel de încheiere de admitere în principiu instanța s-a raportat la dispozițiile legale ce reglementează regimul comunității de bunuri, dar și la înscrisurile și proba testimonială administrată în cauză, astfel cum reiese din considerentele acestui act procesual.
Astfel, în ceea ce privește susținerea reclamantei pârâte că pentru cota de 2/3 din imobilul situat în . soți au achitat o sumă de bani și prin urmare am fi în prezența unei simulații, instanța nu a putut reține această susținere, întrucât în cauză nu s-a probat nici cu înscrisuri dar nici prin martori, existența actului secret concomitent sau anterior actului public sau, în caz de imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris, a înțelegerii privind transferul dreptului de proprietate în favoarea celor doi soți sau a predării sumei de bani.
Nici solicitarea reclamantei pârâte de constatare a nulității certificatului suplimentar de moștenitor nu a fost primită de instanță, pornind de la aceeași situație de fapt reținută, aceea că reclamanta pârâtă nu a făcut dovada că pentru cota moștenită de pârâtul reclamant cei doi soți au achitat contravaloarea acesteia și prin urmare nu se poate afla în poziția unui terț față de certificatul de moștenitor în ceea ce privește contestarea întinderii dreptului succesoral al pârâtului reclamant. De altfel, o eventuală nulitate a certificatului de moștenitor suplimentar ar profita celorlalți moștenitori, întrucât reclamanta pârâtă nu are vreun titlu pe care să-l opună acestora.
Prin sentința civilă nr._/ 24.10.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte acțiunea principală formulata de reclamanta-pârâtă V. A. M. și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant V. M.. A dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea în natură către pârâtul-reclamant a imobilului construcție, situat in ., sectorul 1 București și l-a obligat la plata către reclamanta-pârâtă a sultei în cuantum de_ lei.
A atribuit către pârâtul reclamant bunurile mobile cuprinse in încheierea de admitere in principiu din data de 17.03.2009 și l-a obligat la plata către reclamantă parata a sumei de 2450 lei, cu titlu de sultă. A compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 5961/25.05.2001, Judecătoria sectorului 1 București a dispus desfacerea căsătoriei părților, încheiată la data de 03.09. 1969, prin acordul părților.
Potrivit, raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză astfel cum a fost refăcut de expert C. M., pe terenul în suprafață de 236 mp, situat în cartierul Dămăroaia, .. 34 sector 1, se află o clădire cu o suprafață de 86,87 mp și garaj de 15,8 mp.
În anul 1971 soții V. au extins clădirea de 33,58 mp primită de V. M. prin moștenire de la părinții săi, prin construirea a două camere din cărămidă și hol. Anterior, în anul 1965 s-a edificat în anul 1965 un garaj în suprafață de 15,8 mp.
După desfacerea căsătoriei, pârâtul-reclamant a efectuat o . îmbunătățiri evaluate de expert la 34 653 Ron.
La final, expertul concluzionează că imobilul nu este comod partajabil în natură, că valoarea imobilului construcție este de 175 142 Ron.
Prima instanță a mai reținut că părțile nu s-au înțeles cu privire la partajarea bunului imobil, reclamanta pârâtă solicitând împărțirea în natură în cote egale a construcției astfel cum este individualizată de expert iar pârâtul reclamant solicitând să-i fie atribuit întregul imobil.
Pornind de la criteriile de atribuire, instanța reține prin raportare la situația de fapt ce reiese din probele administrate în cauză, că cel care se află în stăpânirea de fapt a imobilului este pârâtul-reclamant, că acesta s-a preocupat de acest imobil după despărțirea în fapt a părților, l-a conservat și a adus îmbunătățiri, că acest imobil constituie domiciliul acestuia, în timp ce reclamanta pârâtă dorește să-i fie atribuită în natură o parte din acest imobil pentru ca atunci când vine în țară să aibă unde să stea, instanța va dispune sistarea stării de devălmășie și atribuirea imobilului construcție din ., sector 1, către pârâtul reclamant, înlăturând apărarea reclamantei pârâte.
Pentru egalizarea loturilor instanța va obliga pe pârâtul reclamant la plata unei sulte în favoarea reclamantei pârâte în cuantum de 70.244 lei.
La stabilirea acestei sulte instanța a pornit de la valoarea imobilului stabilită de expert de 175 142 ron, din care a scăzut contravaloarea îmbunătățirilor efectuate doar de către pârâtul reclamant, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei pârâte, care nu a contribuit la plata acestor îmbunătățiri și care aduc un spor de valoare construcției și prin urmare valorii de circulație astfel cum a fost stabilită de expert.
În ceea ce privește bunurile mobile, astfel cum au fost menționate în încheierea de admitere în principiu, instanța a reținut evaluarea efectuată de pârâtul-reclamant, care nu a fost contestată de reclamanta pârâtă, că aceste bunuri mobile după despărțirea părților în fapt au rămas în posesia pârâtului reclamant, ca acesta a beneficiat de folosirea lor contribuind la uzura fizică a acestora, instanța urmează a le atribui în natură pârâtului reclamant și a-l obliga pe acesta la plata unei sulte în favoarea reclamantei pârâte, reprezentând 50% din valoarea bunurilor, respectiv 2.450 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de_ .
În motivele de apel formulate, apelantul V. M. a susținut că prima instanță a introdus greșit în masa partajabilă imobilul situat în București, . sector 1, întrucât acest imobil este bunul său propriu, moștenit de la părinții săi, iar reclamanta are numai un drept de creanță asupra lucrărilor pe care le-au efectuat împreună la acest imobil. A mai solicitat să se constate intervenită prescripția dreptului material la acțiune pentru suma reprezentând partea cuvenită reclamantei-pârâte din contravaloarea extinderii și respingerea cererii având ca obiect obligarea apelantului la 1/2 din contravaloarea extinderii ca prescrisă.
În motivele de apel formulate, apelanta V. A. M. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, numai in sensul atribuirii in natura către aceasta a lotului nr. 2 (reprezentând 1/2 din imobil). Consideră ca instanța de judecata trebuia sa respecte încheierea de admitere in principiu, aceasta stabilind ca imobilul situat in București, ., sect. 1, este bun comun al parților, iar cota de contribuție este egala, de 1/2.
În mod greșit expertul a evaluat inclusiv terenul imobilului din ., deși acesta nu reprezintă un obiectiv al raportului de expertiza încuviințat de instanță si excede competentelor profesionale ale expertului, acesta fiind expert in construcții si nu topograf. Nici primul raport de expertiza nu a cuprins o expertiza a terenului, tocmai pentru ca nu acesta era obiectivul stabilit de instanța ci doar stabilirea valorii construcției. Singurul criteriu pe care instanța 1-a avut in vedere cu privire la atribuirea in natura a întregului imobil intimatului-parat a fost acela "ca acesta s-a preocupat de imobil după despărțirea in fapt a pârtilor, l-a conservat si a adus îmbunătățiri", omițând sa ia in considerare ca si pârâta a contribuit la edificarea acestui imobil.
Faptul ca numai intimatul-parat "s-a preocupat" de imobil este firesc întrucât a fost obligata prin atitudinea acestuia sa părăsească imobilul, după aproape 30 de ani de căsătorie, timp în care a contribuit efectiv la edificarea imobilului, precum și la conservarea și administrarea acestuia.
In ceea ce privește partajarea in natura a imobilului situat in București, ., sector 1, instanța in mod greșit a reținut ca acesta nu este comod partajabil, deși asa cum reiese din co-raportul efectuat in cauza de ing. D. C., rezulta ca imobilul este comod partajabil in natura, putându-se constitui doua unități locative distincte (aproximativ egale ca si suprafața, cu doua intrări separate, cu grupuri sanitare proprii), lotul lor, notat in schița cu nr. 2, cuprinzând încăperile 8, 9, 10, 11, 12, 13, cu intrare din curte prin holul nr. 9, si respectiv lotul nr. 1 al intimatului-parat, cuprinzând încăperile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, cu intrare din curte prin holul nr. 4, (conform schiței).
Prin decizia civilă nr.861/26.09.2013 Tribunalul București - secția a III-a Civilă a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta V. A. M. în contradictoriu cu intimatul V. M.; a admis apelul formulat de apelantul V. M. în contradictoriu cu intimata V. A. M.; a schimbat în parte sentința civilă apelată și încheierea pronunțată la data de 17.03.2009, în sensul că dispune scoaterea din masa partajabilă a imobilului situat în București, ., sector 1 și înlătură obligarea pârâtului-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sultei de 70.244 lei; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; a obligat intimata la plata sumei de 9,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul.
În considerentele deciziei s-a reținut că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și declarațiile martorilor audiați, tribunalul reține, că imobilul situat în București, ., sectorul 1, a fost construit de către părinții apelantului-pârât V. M. pe terenul proprietatea acestora. Imobilul a fost construit în anul 1935, iar aici au locuit părinții pârâtului V. M. și apoi acesta împreună cu soția sa reclamanta V. A. M., după căsătoria lor.
Pentru terenul pe care a fost edificată construcția în anul 1935, părinții pârâtului au deținut titlu de proprietate, însă pentru construcție nu au avut un astfel de titlu. Prin sentința civilă nr._/28.11.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a constatat că pârâtul V. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și asupra construcției aflate pe teren a dobândit dreptul de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare.
După decesul părinților săi, pârâtul-apelant a continuat să locuiască în acest imobil, iar din anul 1969 acesta a locuit împreună cu soția sa apelanta-reclamantă.
În anul 1971, în timpul căsătoriei părților, a fost eliberată autorizație de construcție pentru extinderea locuinței situate în .. Rapoartele de expertiză construcții efectuate în cauză au confirmat faptul că din anul 1971 părțile au efectuat lucrări la imobilul ce a aparținut părinților pârâtului-apelant, iar aceste lucrări au constat în edificarea unor pereți noi prin care s-a realizat o legătură între corpurile de clădire deja existente.
Această situație de fapt este confirmată și de părți, reclamanta recunoscând, atât în fața primei instanței cât și în calea de atac a apelului, că la data căsătoriei acesteia cu pârâtul în . exista o construcție și împreună cu pârâtul a efectuat lucrări de extindere a construcției respective.
Tribunalul a constatat însă că părțile nu au făcut dovada că dețin un titlu de proprietate asupra imobilului supus partajului, respectiv asupra acelor lucrări de construcție pe care recunosc că le-au efectuat împreună la imobilul moștenit de pârât de la părinții săi.
Prin urmare, neexistând un titlu de proprietate deținut de către ambele părți asupra imobilului în litigiu, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut greșit că imobilul situat în . constituie bun comun dobândit de către părți în timpul căsătoriei, iar acesta trebuie suspus partajului. Acest imobil este proprietatea pârâtului, iar reclamanta nu are decât un drept de creanță asupra lucrărilor pe care le-a efectuat împreună cu pârâtul și care au fost identificate prin rapoartele de expertiză aflate la dosarul cauzei.
În consecință, s-a dispus scoaterea din masa partajabilă a imobilului situat în București, ., sector 1 și a înlăturat obligarea pârâtului-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sultei în sumă de 70.244 lei.
Referitor la eventualul drept de creanță pe care reclamanta-pârâtă îl deține asupra imobilului în litigiu, tribunalul a constatat că această cerere este o cerere nouă, formulată pentru prima dată în calea de atac a apelului, astfel încât, conform art. 294 din C.pr.civ., este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs V. A. M. apreciind că este nelegală.
Prin motivele de recurs se arată că prin încheierea de admitere în principiu din 10.03.2009 s-a constatat că din masa partajabilă fac parte apartamentul situat în București, .,sectorul1, precum și toate bunurile mobile menționate în acțiune, neincluzând în masa partajabilă apartamentul situat în .-10,sectorul2, constatând că acesta este bun propriu al intimatului – pârât.
Totodată s-a stabilit o cotă de contribuție egală pentru fiecare soț, ulterior dispunându-se expertiză pentru evaluarea imobilului reținut în masa partajabilă. Deși a formulat obiecțiuni la expertiză efectuată de expertul ing. C. M. instanța nu le-a încuviințat, după cum a respins și cererea de recuzare a expertului.
Apreciază că instanța trebuia să respecte încheierea de admitere în principiu, aceasta stabilind că imobilul din București, .,sectorul1 este bun comunal părților, iar cota de contribuție a soților este de 50%.
Calcularea la niște valori exorbitante a lucrărilor așa-zis efectuate de intimatul – pârât, prin firma sa proprie, fără să țină cont de faptul că bunul este comod partajabil în natură, având două intrări și 2 bucătării, două grupuri sanitare, ridică semne de întrebare asupra obiectivității expertului.
Astfel, în mod greșit s-a reținut că imobilul nu este comod partajabil în natură, deși acest aspect rezultă din coraportul de expertiză efectuat de expertul parte D. C.,putându-se constitui două unități locative distincte.
În temeiul art. 129 Cod procedură civilă instanța ar fi trebuit să dispună din oficiu o cercetare la fața locului.
Prin apel s-a criticat sentința numai sub aspectul modalității de partajare a imobilului, susținând cele învederate anterior.
În mod greșit instanța de apel a reținut în considerentele deciziei faptul că terenul aparține în baza unui titlu de proprietate părinților intimatului pârât iar construcția a fost edificată în anul 1935, această concluzie nefiind întemeiată pe nici o probă din dosar, din rapoartele de expertiză și declarațiile martorilor stabilindu-se că imobilul a fost edificat de soți împreună în anul 1971.
Această susținere a tribunalului este contrazisă și de faptul că intimatul pârât a promovat o acțiune de uzucapiune soluționată în anul 2000 (sentința civilă nr._/28.11.2000 a Judecătoriei sectorului 1 București) prin care acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcției aflate pe teren. Ori, această acțiune ar fi fost respinsă ca lipsită de interes în condițiile în care intimatul ar avea titlu de proprietate asupra terenului .
De asemenea, se mai arată că părțile erau căsătorite în anul 2000, astfel încât potrivit art. 30 și 35 C.F. și a mandatului tacit a dobândit și reclamanta alături de intimat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Faptul că imobilul - construcție a fost edificat de soți împreună din anul 1971 a rezultat din toate actele dosarului astfel încât instanța în mod greșit a reținut exclusiv susținerile pârâtului, în sensul că soții au edificat în timpul căsătoriei doar un perete de legătură între cele două construcții.
Intimatul –pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat .
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Curtea va analiza cu prioritate motivul de recurs ce vizează calificarea imobilului în litigiu ca bun propriu al intimatului pârât, celelalte critici fiind subsidiare dezlegării acestuia.
Potrivit art. 295alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul a fost investit prin apel atât de către reclamantă cât și de pârât.
Reclamanta – recurentă a criticat sentința sub aspectul modalității de sistare a stării de codevălmășie,susținând că imobilul este comod partajabil în natură.
Pârâtul a criticat încheierea de admitere în principiu și sentința invocând faptul că imobilul inclus în masa partajabilă este bun propriu, reclamanta având doar un drept de creanță pentru extinderea efectuată la acesta, în anul 1971.
Sub acest aspect, nu se poate susține, astfel cum sugerează recurenta, că instanța s-a pronunțat în afara motivelor de apel cu care a fost investită, deoarece apelul formulat de intimat viza tocmai calitatea imobilului de bun propriu ori bun comun.
Tribunalul a reținut corect că imobilul din București, .,sectorul 1 este bun propriu al pârâtului, dispozițiile art. 31 din Codul Familiei, fiind corect interpretate și aplicate în raport de situația de fapt .
Imobilul teren în suprafață de 236 mp și construcția casă de locuit în suprafață de 33,58 mp, corp B în suprafață de 12 mp cu destinație garaj a fost dobândită în proprietate de către intimatul pârât prin moștenire de la părintele său V. T. (procesul verbal din 12.02.1945), care l-a rândul său a dobândit proprietatea prin actul autentic nr._/1936, împrejurare dovedită cu înscrisurile depuse în cauză la filele 36-54 din dosarul tribunalului.
În anul 1971, după încheierea căsătoriei la construcția existentă pe teren s-au efectuat lucrări de extindere, acestea fiind identificate prin raportul de expertiză efectuat în apel de ing. F. F..
Această situație de fapt rezultă pe de o parte din constatările expertului care a arătat că la construcția existentă s-au mai adăugat camerele 4 și 5, a fost prelungită bucătăria la nivelul celor două camere, lucrările efectuate fiind detaliate în raport și în schița de plan anexă acestuia (fila 69-72 d.TB), iar pe de altă parte din autorizația de construcție nr.2R din 22.03.1971 prin care au fost autorizate” lucrări de extindere la imobilul existent, la partea dinspre fund pentru a se realiza o cameră și bucătărie conform planurilor depuse și avizate de DAS Comisia Locală ….”.
Prin urmare, în raport cu aceste înscrisuri tribunalul a apreciat corect că imobilul construcție este bun propriu al pârâtului, reclamanta neavând decât un drept de creanță, drept pe care însă nu l-a solicitat în prezenta cauză.
Curtea nu va primi susținerile recurentei cu privire la dispozițiile art. 35 din Codul Familiei, deoarece uzucapiunea, ca instituție juridică se întemeiază întotdeauna de un fapt personal al titularului dreptului subiectiv, respectiv posesia.
Prin sentința civilă nr._/28.11.2000 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a constatat că pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, deși pentru teren pârâtul deținea act autentic, iar asupra construcției a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară, deși și în acest caz pârâtul avea parțial titlu de proprietate, după cum s-a arătat anterior, motiv pentru care această sentință nu are ca efect convertirea calității bunului din bun propriu în bun comun.
Astfel, temeiul în baza căruia pârâtul intimat a dobândit dreptul de proprietate și pentru care bunul a fost calificat ca fiind propriu al pârâtului – intimat este succesiunea și dreptul de proprietate al antecesorului său provenind din act autentic de vânzare cumpărare, și nu sentința civilă nr._/28.11.2000 a Judecătoriei sectorului 1 București.
Camerele noi realizate urmare autorizației de construcție din anul 1971, edificate împreună cu recurenta – reclamantă reprezintă pentru aceasta un drept de creanță, numai acesta putând fi inclus în masa partajabilă, în condițiile în care s-ar fi solicitat.
Critica formulată de recurentă ce vizează raportul de expertiză efectuat de ing. C. M. nu poate forma obiect al recursului deoarece acest expert a efectuat lucrarea în primă instanță, la judecătorie, iar în apel tribunalul a dispus o nouă expertiză ce a fost formulată de către ing. F. F..
Critica referitoare la faptul că imobilul poate fi comod partajabil în natură este de prisos a fi analizată, câtă vreme imobilul a fost scos din masa partajabilă, fiind calificat bun propriu al pârâtului – intimat.
Astfel fiind, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul V. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă-pârâtă V. A. M., împotriva deciziei civile nr.861 A din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant V. M..
Obligă recurenta la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.DAB/B.I
2 ex/11.04.2014
---------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – A.D.B.
- C.M.
Jud.Sector 1 – E.Mădulescu
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 436/2014. Curtea de... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 366/2014. Curtea de... → |
|---|
