Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 335/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 335/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 3186/94/2011
Dosar nr._
(2341/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.335
Ședința publică de la 27.02.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant A. D., formulat împotriva deciziei civile nr. 168 A din 10.09.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. L. M. și cu intimații intervenienți în nume propriu C. V., B. V. și B. E..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant A. D. personal, lipsind intimata pârâtă R. L. M. și intimații intervenienți în nume propriu C. V., B. V. și B. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 07.02.2014, a unei cereri formulate de către recurentul reclamant A. D., prin care acesta arată că înțelege să renunțe la judecarea recursului exercitat în prezenta cauză, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 246 din codul de procedură civilă și la care a anexat copie de pe procesul verbal nr.2 încheiat la data de 03.02.2014 de către Biroul Executorului Judecătoresc R. C. C., cât și de pe actul de identitate.
Se mai învederează instanței depunerea la dosar, prin serviciul registratură la data de 25.02.2014, a unei întâmpinări formulate de către intimata pârâtă R. L. M..
A fost legitimat recurentul A. D., care prezintă C.I., . nr._, eliberată de SPCLEP Câmpina la data de 08.01.2014.
Interpelat fiind, recurentul reclamant învederează instanței împrejurarea că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1416,1 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei, prin raportare la faptul că înțelege să renunțe la judecarea cererii de recurs.
Cutea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului pentru netimbrare, motiv pentru care acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Recurentul reclamant arată că este de acord cu admiterea excepției de netimbrare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul A. D., a chemat în judecată pe pârâta R. L.-M., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr.290/2008, a fost desfăcută prin divorț căsătoria părților.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit în cote de 90% pentru reclamant și 10% pentru pârâtă următoarele bunuri: spațiu comercial, identificat în contractul de vânzare cumpărare nr. 655/30.03.2004 BNP P. I.; o boxă depozit, identificată în contractul de vânzare cumpărare nr.991/2004 BNP P. I.; apartament, identificat în contractul de donație nr. 1053/2007, BNP I. M. și S. V..
Părțile au mai dobândit și bunuri mobile, respectiv: TV color; combină muzicală marca Philips; mașină de spălat; frigider; dulap de haine; pat, mobilă de sufragerie; canapea de colț plus fotolii; mobilă de bucătărie; aragaz, bunuri aflate în posesia reclamantului .
În posesia pârâtei au rămas următoarele bunuri comune: autoturism Dacia Break nr._ ; cameră video, suma de 3000 USD; asigurări ING.
A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei la restituirea unei verighete din aur de 5 gr. si două brățări din aur, una de 12 gr. și cealaltă de 20 gr.
Reclamantul a susținut că are contribuție majoră la dobândirea bunurilor comune, întrucât după nașterea copilului, începând cu anul 2000 a plecat să lucreze pe un vas de croazieră.
Câștigurile realizate de reclamant au devenit din ce în ce mai mari, permițând părților un trai decent. Aceștia au amenajat un apartament proprietatea mamei reclamantului pentru a putea locui în el, dobândind și bunuri electrocasnice .
A mai arătat acesta că tot din banii ce i-a câștigat a fost cumpărat un autoturism Opel, s-a înființat o societate comercială, a cumpărat un spațiu comercial, o boxă depozit, s-au făcut amenajări și investiții în spațiul comercial.
Pe durata căsătoriei, pârâta a lucrat numai 10 luni, atât ea, cât și copilul fiind întreținuți de reclamant.
Suma de 3000 USD a fost lăsată de reclamant pârâtei, la momentul plecării în voiaj, pentru plata unei datorii, care însă nu a fost achitată.
Pârâta a depus întâmpinare și o cerere reconvențională, arătând că este de acord cu partajul bunurilor comune, însă în cote egale.
S-a arătat de pârâtă că, reclamantul lucra 7-8 luni pe an, veniturile sale fiind de 500 USD pe lună, conform unei adeverințe de venituri depusă în dosarul de divorț.
Încă de la 16 ani, pârâta-reclamantă a avut loc de muncă, obținând venituri din vânzarea unor legume cultivate împreună cu părinții ei. Tot părinții pârâtei-reclamante asigurau cele necesare traiului de zi cu zi părților (carne, lapte, legume, băuturi alcoolice ).
Reclamantul-pârât își cheltuia banii, tratându-și prietenii cu mâncare, băuturi, pârâta-reclamantă fiind nevoită să pregătească în permanență mese festive.
Atunci când pleca în voiaj, reclamantul-pârât se împrumuta de la rudele pârâtei-reclamante de bani, fiind nereală susținerea acestuia cu privire la suma de 3000 USD, lăsată pentru plata unor datorii.
Apartamentul donat de mama reclamantului-pârât a fost cumpărat din banii părților, pe numele acestuia, și nu din banii bunicilor reclamantului-pârât, afirmația fiind falsă.
Spațiul comercial a fost cumpărat în mare parte din banii împrumutați de la o rudă a pârâtei-reclamante (4200 EURO), și de la tatăl acesteia, reparațiile și amenajările făcându-se tot cu ajutorul părinților respectivei.
Autoturismul Dacia, fiind degradat, a fost vândut de pârâta-reclamantă în anul 2009 cu 1200 lei, camera video a fost restituită reclamantului-pârât, iar asigurările ING au expirat.
În posesia pârâtei – reclamante se află numai o brățară de 12 grame din aur, cea de 20 grame fiind în posesia reclamantului-pârât, verigheta fiind pierdură de acesta.
Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat completarea masei bunurilor de împărțit cu următoarele bunuri: un TV marca Panasonic și unul marca JVS; un calculator P4 cu toate extensiile, inclusiv imprimantă; un home-cinema Panasonic cu subufer și DVD; o mașină de spălat marca ARDO, un aragaz mare din inox cu 4 ochiuri; o combină frigorifică de 360 litri, din inox marca ARDO, o chiuvetă din inox; o hotă din inox; o mașină de călcat; un aspirator marca Domotec; un ceas electric cu veioză, marca Domotec; un tablou imagini abstracte, set de tacâmuri cu suport, inclusiv suport pentru cuțite; o saltea de pat Relaxa; covor în sufragerie 2x3 m, bej cu maro; un coș pentru rufe din paie; un bidon albastru pentru varză de 80 litri; serviciu Luminarc - din sticlă termorezistentă din 44 piese; un mixer; două servicii pentru tort, o fructieră din inox; 2 aplice; storcător pentru fructe Domotec; 4 seturi cești pentru cafea ; 25 pahare diverse ; 10 căni forme diverse ; trei boluri din ceramică; un telefon fix Panasonic, fără fir .
A mai solicitat pârâta-reclamantă, obligarea reclamantului-pârât la restituirea bunurilor personale primite ca zestre, respectiv: mobilă de dormitor din larice, compusă din pat, două noptiere, șifonier cu patru uși din două bucăți; mobilă de sufragerie din larice; o masă pliantă pentru sufragerie cu picioare strunjite; o masă mică pentru cafea din larice cu picioare strunjite; o masă din sticlă pentru telefon, pe care a cumpărat-o ea înainte de căsătorie; un cuier hol din larice; o masă pentru bucătărie din lemn de cireș cu picioare strunjite; patru scaune din lemn cu picioare strunjite; galeriile din larice, din sufragerie și dormitor; perdele de mătase de la ferestre; 6 perne; o plapumă; o pătură cu două fețe; două pături normale; un serviciu de masă pentru 12 persoane primit de la mama sa înainte de nuntă; două mileuri brodate primite de la bunica sa; borcane pentru murături, 3 bucăți de 10 litri și unul de 15 litri; un set de oale albastre 6 bucăți; un suport pentru brad / pom de iarnă; o icoană înfățișând M. Domnului cu P., primite de la cumnata sa ; șase căni cu picior primite la de bunica sa ; mochetă corabie primită de la fratele său.
Mobilierul aflat în locuința părților a fost confecționat de tatăl pârâtei-reclamate, care a fost ulterior vândut, fiind cumpărate alte obiecte de mobilier.
Reclamantul-pârât și-a precizat cererea în sensul că a chemat în judecată pe pârâții B. V. și B. E. (părinții pârâtei-reclamante) solicitând să se constate că, în timpul căsătoriei soții au edificat o construcție pe terenul aparținând respectivilor, pe fundația unei case bătrânești ( două camere, hol, bucătărie, baie, terasă).
Asigurările ING au fost încasate de pârâta-reclamantă (suma de 5151,15 lei ) ca urmare a rezilierii contractelor.
Reclamantul-pârât, în întâmpinarea depusă la cererea reconvențională a arătat că, o parte din bunurile comune indicate există, neexistând însă (nefiind niciodată dobândite) următoarele bunuri: o imprimantă; un home-cinema Panasonic; o combină frigorifică de 360 litri Ardo; storcător de fructe Domotec; 4 seturi de cești pentru cafea.
Bunurile indicate de pârâta-reclamantă, ca fiind bunuri personale, sunt în fapt bunuri comune, iar mobila ce a fost confecționată de tatăl pârâtei-reclamante a fost plătită integral.
Bunurile propriii ale pârâtei-reclamante sunt: o masă de telefon; o pătură cu două fețe; două pături normale; o icoană .
Pârâta-reclamantă și-a completat cererea în sensul că a chemat în judecată și pe mama reclamantului-pârât, numita C. V., solicitând să se constate că, în timpul căsătoriei, părțile au făcut o . investiții la locuința proprietatea acesteia, respectiv: au spart un perete la bucătărie; modernizat bucătăria și baia (faianță, gresie, obiecte sanitare noi), montat centrală termică proprie.
Reclamantul-pârât a solicitat prin întâmpinare la cererea completatoare, respingerea acesteia, îmbunătățirile făcute la locuința mamei sale fiind făcute din banii acesteia, câștigați în Spania .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, iar ca urmare a admiterii cererii de strămutare de către ICCJ, aceasta a fost trimisă spre soluționare la Judecătoria B..
S-au mai depus o multitudine de răspunsuri la întâmpinare, cerere reconvențională, note de susțineri; precizări la cereri, care însă nu au modificat petitul cererilor deja aflate la dosarul cauzei, făcându-se referire la diverse situații de fapt, ce ar fi putut avea relevanță în procesul de divorț.
Introdușii în cauză, B. V. și B. E. au solicitat respingerea cererii reclamantului-pârât, aceasta fiind neîntemeiată, întrucât ei au făcut extinderile la casă. Aceștia au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei-reclamante.
Pârâta-reclamantă și-a completat cererea, solicitând obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii lipsei de folosință pentru apartamentul situat în Municipiul Câmpina, ., ., respectiv la obligarea acestuia să-i plătească o sumă de 100 euro/lună (adică ½ din chiria minimă care se plătește de regulă pentru un astfel de apartament ) pe ultimii trei ani.
Prin sentința civilă nr.4571/28.06.2013, Judecătoria B. a admis în parte cererea principală, a admis în parte cererea reconvențională și a respins celelalte cereri; a omologat raportul de expertiza efectuat în cauza de expert constructor C. C. M., cu completările ulterioare; a constatat ca valoarea apartamentului reținut în Încheierea interlocutorie este de_ lei, iar a spațiului comercial de_ lei; a atribuit pârâtei - reclamante apartamentul situat în orașul Câmpina, ., ., ., iar reclamantului – pârât, spațiul comercial situat în Valea Doftanei, ., în valoarea de_ lei; pentru egalizarea loturilor obliga reclamantul la_ lei sulta către pârâta; a omologat raportul de expertiza prețuitoare, efectuat în cauza de expert P. V.; a atribuit pârâtei lotul A- bunuri mobile, iar reclamantului lotul B bunuri mobile cu o valoare de 3524 lei și a compensat cheltuielile de judecata.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond, analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, a reținut că, în timpul căsătoriei, atât reclamantul – pârât, cât și pârâta-reclamantă au realizat venituri.
Astfel, reclamantul-pârât a fost angajat al unei companii străine, pe un vapor de croazieră, lucrând circa 7-8 luni pe an în perioada anilor 2000-2007.
Pârâta-reclamantă a fost angajată aproape în permanență, carnetul ei de muncă fiind deschis în anul 1997 și închis în anul 2010, când aceasta a intrat în șomaj.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit mai multe bunuri imobile, respectiv un apartament, un spațiu comercial și o boxă depozit.
De asemeni, părțile au dobândit în comun și o . bunuri de folosință îndelungată ( mobilier, aparatură electrocasnică, bunuri de folosință curentă necesare în gospodărie).
S-a mai reținut faptul că, pârâta-reclamantă a contribuit la cheltuielile casei și cu veniturile sale realizate din vânzarea unor legume obținute în sera părinților săi, care au asigurat o parte din alimentele necesare părților (carne, lapte, brânzeturi, băuturi alcoolice).
Instanța a constatat că părțile au mai dobândit tot în cote egale, următoarele bunuri mobile: un TV marca Panasonic și unul marca JVS; un calculator P4 cu accesorii, un home-cinema Panasonic și DVD; o mașină de spălat marca ARDO, un aragaz mare din inox cu 4 ochiuri; o combină frigorifică din inox marca ARDO, o chiuvetă din inox; o hotă din inox; o mașină de călcat; un aspirator marca Domotec; un ceas electric cu veioză, marca Domotec; un tablou, set de tacâmuri cu suport, inclusiv suport pentru cuțite; o saltea de pat Relaxa; covor în sufragerie 2x3; un coș pentru rufe din paie; un bidon albastru pentru varză de 80 litri; serviciu din sticlă termorezistentă, un mixer; serviciu pentru tort, o fructieră din inox; 2 aplice; storcător pentru fructe Domotec; 4 seturi cești pentru cafea; 25 pahare diverse ; 10 căni forme diverse; trei boluri din ceramică; un telefon fix Panasonic, mobilă de dormitor, compusă din pat, două noptiere, șifonier cu patru uși din două bucăți; mobilă de sufragerie; o masă pliantă; o masă pentru cafea,o masă pentru telefon, un cuier hol; o masă pentru bucătărie; patru scaune din lemn; galerii; perdele; 6 perne; o plapumă; o pătură cu două fețe; două pături normale; un serviciu de masă pentru 12 persoane, două mileuri brodate,borcane pentru murături; un set de oale 6 bucăți; suport de brad; o icoană; șase căni cu picior ; mochetă corabie.
Procedând în acest mod, instanța a avut în vedere faptul că, părțile și-au recunoscut practic pretențiile cu privire la compunerea masei de împărțit.
În ceea ce privește bunurile imobile, instanța a reținut existența unor acte de proprietate, aflate în dosarul cauzei.
Existența bunurilor mobile, a fost recunoscută, pârâta-reclamantă neprobând faptul că, bunurile indicate în cererea reconvențională ca fiind proprii au acest regim juridic.
Cu privire la brățara din aur primită de pârâta –reclamantă cadou, (fapt recunoscut de aceasta) bunul devine personal, neimpunându-se partajarea acestuia.
În cazul autoturismelor, Opel și Dacia, s-a constatat că acestea au fost vândute de părți, nesolicitându-se partajarea sumelor de bani obținute din vânzare.
În ceea ce privește cota majorată de 90% pretinsă de reclamantul-pârât la dobândirea bunurilor, s-a apreciat că aceasta este lipsită de fundament juridic. Faptul că reclamantul-pârât a obținut sezonier venituri mai mari decât cele realizate de pârâta-reclamantă nu conduce la concluzia că acesta are o cotă majorată.
Pârâta – reclamantă a fost angajată în timpul căsătoriei astfel că a obținut venituri. Pe lângă acest venit, pârâta-reclamantă a muncit în gospodărie, a crescut copilul rezultat din căsătorie, obținând, totodată, și venituri din vânzarea de legume.
Privitor la pretinsele investiții de ambele părți, la casele părinților acestora, ambele cereri au fost apreciate ca lipsite de fundament juridic. Pe lângă faptul că cererile nu sunt probate (interogatoriul fiind irelevant, iar depozițiile martorilor contradictorii) este greu de presupus că, în timp ce părțile făceau eforturi să-și amenajeze propria casă și să demareze o afacere ce necesită investiții, acestea și-au mai permis din punct de vedere financiar, să facă lucrări costisitoare la cele două locuințe.
Mai mult, cererile au fost apreciate ca fiind cu caracter șicanator, relațiile actuale dintre părți nefiind foarte bune.
Analizând cererile si materialul probatoriu administrat în cauza, instanța a reținut ca prin încheierea interlocutorie din data de 06.04.2012 s-a constatat ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, următoarele bunuri imobile: apartamentul situat în Orașul Câmpina, ., ., un spațiu comercial și o boxă depozit, situate în ., Județul Prahova, si tot în cote egale, următoarele bunuri mobile: un televizor marca Panasonic și unul marca JVS; un calculator P4 cu accesorii; home-cinema Panasonic și DVD; mașină de spălat marca ARDO, aragaz din inox cu 4 ochiuri; combină frigorifică, marca ARDO, chiuvetă din inox; hotă din inox; mașină de călcat; aspirator marca Domotec; ceas electric marca Domotec; tablou, set de tacâmuri cu suport, saltea de pat Relaxa; covor 2x3, serviciu din sticlă termorezistentă, mixer; serviciu pentru tort, fructieră; două aplice; 4 seturi cești pentru cafea; storcător de fructe Domotec, 25 pahare; 10 căni; trei boluri din ceramică; telefon fix Panasonic; mobilă de dormitor; mobilă de sufragerie, masă pliantă, masă pentru cafea, masă de telefon, cuier pom, masă de bucătărie; patru scaune din lemn; două galerii perdele; perdele; 6 perne; o plapumă; o pătură cu două fețe; două pături normale; serviciu de masă pentru 12 persoane; două mileuri brodate; 4 borcane de murături diverse; 6 bucăți de oale; suport de brad; o icoană; 6 căni cu picior ; mochetă corabie.
Rapoartele de expertiza efectuate în cauza, au răspuns obiectivelor stabilite de instanță.
Instanța a dispus omologarea acestora si sistarea stării de devălmășie, prin atribuirea de loturi.
Întrucât pârâtei - reclamante i-a fost încredințată spre creștere si educare copilul din căsătorie, i-a fost atribuit apartamentul, reclamantul primind spațiul comercial, compensarea diferenței de valoare urmând a se face printr-o sulta ce va fi plătită de reclamant.
Privitor la bunurile mobile, expertul a întocmit doua loturi egale din punct de vedere valoric, fiecare dintre părți au primit câte unul, respectându-se principiul partajării în natură.
Văzând si disp.art.274 C.p.c, instanța de fond a compensat cheltuielile de judecata.
Împotriva sentinței civile nr. 4571/28.06.2013 și a încheierii din data de 06.04.2013, a formulat apel reclamantul solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a încheierilor de admitere în principiu în sensul celor arătate cu consecința refacerii rapoartelor de expertiză.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de fond a reținut greșit cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, apreciind eronat că aceasta ar fi egală, respingându-se capătul de cerere al acțiunii prin care a solicitat reținerea unei contribuții diferențiate în favoarea sa, respectiv 90% și 10%.
În opinia apelantului, această diferențiere provine din faptul că bunurile comune s-au dobândit preponderent din veniturile sale care au fost substanțiale, iar imobilul care a constituit domiciliul comun a fost donat de mama sa în considerarea persoanei reclamantului. Începând cu anul 2000 și până la momentul despărțirii definitive la finele lunii martie 2007, reclamantul a lucrat pe vas pe baza unui contract cu compania Princess Cruise Line, realizând, așa cum rezultă din dovada eliberată cu privire la ultimul contract 11.05._07, 3000 USD.
Apelantul reclamant a arătat că în realitate lucrând ca ospătar pe lângă banii acordați de companie încasa și venituri din tipsuri, lucru care i-a permis să trimită în țară periodic sume importante de bani.
În ceea ce o privește pe pârâtă, apelantul a arătat că aceasta a avut ca sursă de venit doar salariul și acesta inconstant lucrând doar sporadic din 31.10.1998 până în 18.02.2000 și ulterior din 30.11.2005 până în 15.01.2007, apelantul fiind cel care a achitat cotele de contribuție CASS pentru intimată în perioada în care aceasta nu a realizat venituri.
În opinia apelantului, nu se poate susține că pârâta care a realizat doar un salariu la nivel minim pe economie, lucrând ca vânzătoare și ulterior ca patiser ar fi avut vreo contribuție la dobândirea unor valori importante cum sunt spațiul comercial, mobilierul, aparatura electrocasnică din gospodărie și autovehicule. Nu au nici un suport probatoriu susținerile instanței de fond în sensul că pârâta ar fi contribuit la cheltuielile casei cu veniturile realizate din vânzarea unor legume obținute în sera părinților sau că aceștia din urmă ar fi asigurat o parte din alimentele părților.
Apelantul a susținut că declarația singulară a martorei C. M. care a arătat că pârâta se ocupa de cultivarea legumelor nu se coroborează cu nicio altă probă, nu se face dovada existenței unei sere, a valorificării eventualelor produse și nici a sumelor încasate.
Cu privire la apartamentul situat în Campina, ., . Prahova, apelantul a arătat că acesta a fost cumpărat de pârâta C. V., mama sa, așa cum a relatat și martora N. M., apartamentul fiind dat soților spre folosință pentru a locui singuri.
Pe parcursul folosirii imobilului, C. V. i-a dat fiului său bani pentru efectuarea unor lucrări de modernizare și îmbunătățiri așa cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză. În data de 13.03.2007, C. V. le-a donat soților apartamentul, donația fiind făcută în considerarea persoanei reclamantului.
Apelantul a arătat că la câteva zile după încheierea actului de donație, intimata a părăsit domiciliul comun premeditând despărțirea. În ceea ce privește susținerile intimatei în sensul că apartamentul ar fi fost achiziționat cu banii soților, apelantul a arătat că acestea nu sunt adevărate întrucât în anul 2001 nu dispuneau de aceste sume și că actul de donație a fost încheiat abia la 6 ani de la data achiziționării apartamentului.
În opinia apelantului, instanța de fond a procedat în mod greșit atunci când a respins cererea de reținere la masa de partaj a autoturismului marca Dacia Break întrucât intimata a recunoscut existența acestui bun în masa de partaj, arătând numai că autovehiculul a fost înstrăinat de ea la data de 15.11.2009.
Apelantul a arătat că atâta timp cât bunul a rămas în posesia pârâtei – reclamante și a fost înstrăinat numai de aceasta după despărțirea soților, încasând pentru sine și suma rezultată din vânzare, drepturile cuvenite celuilalt soț care nu a consimțit la vânzare se raportează la valoarea bunului la momentul despărțirii și nu la suma încasată din vânzare care este una aleatorie, stabilită numai de către unul dintre vânzători.
O altă critică adusă de apelant a privit faptul că instanța de fond a refuzat reținerea la masa de partaj a pasivului comunitar în cuantum de 3600 euro, sumă care a rămas în posesia intimatei la momentul despărțirii în fapt, fiind împrumutată de părți de la rude și restituită de către reclamant din bani proprii după despărțirea în fapt.
Nu s-a reținut la masa bunurilor comune nici suma de 5151,15 lei reprezentând contravaloarea asigurării ING încasată de pârâta – reclamantă.
Cu privire la sentința civilă nr. 4571/28.06.2013, apelantul a arătat că în mod greșit instanța a procedat atunci când a efectuat partajarea bunurilor mobile întrucât atât cu ocazia concluziilor orale cât și a celor scrise, ambele părți au solicitat ca toate bunurile mobile să fie atribuite în lotul pârâtei – reclamante față de faptul că ele sunt aferente apartamentului care i-a fost atribuit.
Față de aceste aspecte, apelantul a solicitat refacerea variantei de lotizare prin includerea în lotul pârâtei – reclamante a tuturor bunurilor mobile reținute prin încheierea interlocutorie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 05.09.2013, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Intimata pârâtă a apreciat ca fiind corectă modalitatea în care instanța de fond a reținut în IAP, contribuția foștilor soți în cote egale de ½ la dobândirea bunurilor comune întrucât susținerea apelantului în sensul că la dobândirea apartamentului a fost ajutat de părinții săi nu este reală, acesta fiind dobândit prin donație de foștii soți, iar acțiunea mamei recurentului reclamant prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de donație a fost respinsă ca nefondată.
A mai arătat intimata că din înscrisurile depuse la doar nu rezultă faptul că apelantul a venit cu bani în țară în anul 2004 pentru cumpărarea spațiului comercial, deci nu poate solicita o cotă majorată, banii pentru achiziționarea spațiului comercial, au fost câștigați de ea de pe urma vânzării legumelor din seră.
Intimata a susținut că sumele de bani pe care recurentul reclamant le-a adusă în țară în perioada 2006-2007 au fost investite exclusiv pentru achiziționarea unor utilaje pentru . utilaje care se găsesc în spațiul comercial din Valea Doftanei și care nu au fost solicitate în prezentul partaj.
S-a mai arătat că adeverința de salariu de la fila 121 din dosarul de fond nu este semnată și ștampilată și vine în contradicție totală cu ceea ce a declarat apelantul în dosarul având ca obiect pensie de întreținere. A mai arătat că apelantul realiza venituri aproximativ 7-8 luni pe an și că acesta nu a ținut cont de faptul că intimata a realizat venituri inclusiv în perioada în care a fost în concediu de creștere copil de până la doi ani și nici de munca pe care aceasta o presta în casă ca soție, mamă și gospodină dincolo de serviciul la patiserie.
În legătură cu pretențiile apelantului în sensul că ar fi achitat școlarizarea și cotele CAS, intimata a arătat că banii pentru școlarizare i-au fost dați de mama sa, iar cotele CAS le-a achitat din câștigurile realizate în urma vânzării legumelor din seră.
Cu privire la susținerea apelantului în sensul că mama acestuia ar fi dat bani pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, intimata a arătat că aceste costuri legate de modernizare au fost suportate doar de soți și că singura sumă pe care a încasat-o de la mama apelantului a fost suma de 200 de euro și că restul sumelor au fost trimise apelantului fără a se face însă dovada că acestea au fost ridicate.
În ceea ce privește critica referitoare la neaducerea la masa de partajat a autoturismului Dacia, intimata a arătat că apelantul a solicitat aducerea la masa partajabilă a autoturismului în natură și nu a contravalorii acestuia.
Intimata a solicitat respingerea solicitării apelantului de aducere la masa partajabilă a pasivului comunitar în sumă de 3600 de euro întrucât susținerile apelantului cu privire la proveniența acestei sume sunt nesincere inițial afirmând că provin din suma de 3000 de dolari datorată unei rude, ulterior că s-a împrumutat vărului său din Italia suma de 3000 de euro pe care a lăsat-o intimatei la plecarea din țară, pentru ca mai apoi să afirme că suma de 3000 de euro a fost împrumutată de la numitul L. Carbelea.
S-a mai arătat de către intimată că banii proveniți din asigurarea ING pe care i-a încasat au fost în sumă de 2050 lei bani care au fost folosiți pentru dotarea spațiului comercial restul de 2959,56 lei fiind încasați de apelant.
În ceea ce privește critica adusă sentinței civile nr. 4571/2013, intimata a arătat că soluția instanței de fond este corectă având în vedere faptul că la momentul efectuării expertizei tehnice, apelantul și-a exprimat dorința de a fi întocmită o variantă prin care să-i revină o . bunuri mobile.
Prin decizia civilă nr.168/A/10.09.2013, Tribunalul Ilfov a respins apelul ca nefondat și a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că primul motiv de apel se referă la încheierea interlocutorie din data de 06.04.2012, susținându-se că instanța de fond a făcut o caracterizare greșită a drepturilor cuvenite părților în ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Susținerile apelantului au fost apreciate neîntemeiate. Astfel, din cuprinsul adeverinței depuse la dosarul primei instanțe (f. 47) s-a reținut faptul că apelantul a lucrat pentru Princess Cruises, iar în cursul anului 2007 a fost remunerat cu suma de 500 USD lunar. În ceea ce privește alte sume suplimentare celei obținute cu titlu de remunerație, apelantul nu a făcut dovada obținerii acestora. Tribunalul a mai constatat că acest cuantum al veniturilor apelantului a fost avut în vedere și la stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorei (f. 229). În același timp, s-a reținut că, astfel cum reiese din cuprinsul înscrisului aflata la fila 121 din dosarul primei instanțe, veniturile apelantului, menționate mai sus, nu au avut un caracter permanent, ci unul sezonier. Din același înscris s-a reținut că numai în cursul ultimului contract apelantul a primit o remunerație în cuantum de 3.000 USD, în care a fost inclusă cazarea și masa. Pe de altă parte, intimata este cea care a avut în îngrijire copilul celor doi și a fost angajată, astfel cum reiese din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosarul primei instanțe (f. 51-54). Prin urmare, tribunalul a apreciat ca fiind temeinică soluția primei instanțe care a reținut o cotă de contribuție egală a celor două părți la dobândirea bunurilor comune.
Un alt motiv de apel privește faptul că prima instanță nu a reținut în categoria bunurilor comune autoturismul marca Dacia Break cu numărul de înmatriculare_ . Nici acest motiv nu a fost apreciat întemeiat, întrucât, astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila 240 din dosarul primei instanțe, acesta a fost înstrăinat printr-un contract de vânzare – cumpărare. Eventual se putea solicita aducerea la masa de partaj a contravalorii acestui autoturism, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Al treilea motiv de apel se referă la faptul că prima instanță nu a reținut în masa partajabilă pasivul comunitar în cuantum de 3600 de euro. Tribunalul a reținut că potrivit art. 32 lit. b) C. fam reprezintă datorii comune ale soților, obligațiile contractate de către aceștia împreună. În același timp, pentru a fi cazul unei datorii comune este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: obligația să fie asumată împreună de către soți, iar aceștia să își asume această obligație fie participând în persoană la încheierea actului juridic, fie participând prin reprezentare. Cel care reprezintă poate fi chiar celălalt soț, însă în acest caz împuternicirea de reprezentare trebuie să izvorască dintr-un mandat expres sau tacit, iar nu numai din calitatea de soț, în temeiul prezumției de mandat reciproc între soți. În cauză, aceste condiții nu sunt îndeplinite, respectiv nu s-a dovedit faptul că apelantul a avut mandatul expres sau tacit al celuilalt soț pentru contractarea datoriei de 3.600 de euro.
Apelantul a mai invocat faptul că nu s-a reținut la masa partajabilă suma de 5.151,15 lei, reprezentând contravaloarea asigurărilor ING încasată de către pârâta – reclamantă. Nici acest motiv de apel nu a fost apreciat întemeiat, în cauză nefăcându-se dovada faptului că intimata și-ar fi însușit suma de bani menționată, din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe reieșind faptul că fiecare dintre cele două părți au formulat cereri pentru rezilierea contractelor încheiate cu ING Asigurări de Viață SA (f. 145-146).
În ceea ce privește criticile aduse sentinței civile nr. 4571/28.06.2013, tribunalul a reținut că prima instanță a respectat criteriile menționate de art.6739 C.pr.civ., respectând principiul atribuirii în natură a bunurilor comune.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 296 C.pr.civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, s-a luat act că intimata nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. D., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea schimbării în parte a încheierii interlocutorii și refacerii rapoartelor de expertiză.
În motivare, recurentul reclamant a arătat că, după cum rezultă din motivele de apel, a formulat o . critici împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond, acestea fiind grupate în patru motive de apel, trei împotriva încheierii interlocutorii și unul privind atribuirea bunurilor.
Tribunalul Ilfov a motivat foarte sumar aceste motive, fără să facă nicio referire la susținerile reclamantului referitoare la modalitatea de dobândire a apartamentului, la sumele pe care reclamantul le trimitea regulat din străinătate si pentru care au fost depuse înscrisuri.
Nepronuntarea tribunalului asupra acestor critici sau cereri echivalează cu o cercetare parțială a fondului cauzei ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 304 pct.5 din Codul de procedură civilă cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului.
În ceea ce privește nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civila, recurentul consideră că cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt consecința interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 31 si art. 36 al. 2 Codul familiei în vigoare la data declanșării litigiului.
S-a susținut că s-a făcut o caracterizare greșită a drepturilor cuvenite părților privitor la cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune. S-a apreciat eronat că aceasta ar fi egală, respingându-se capătul de cerere al acțiunii prin care reclamantul-pârât A. D. a solicitat reținerea unei contribuții diferențiate în favoarea sa, respectiv 90% si 10% pentru fosta sa soție.
Această diferențiere provine din faptul că bunurile comune s-au dobândit preponderent din veniturile reclamantului care au fost substanțiale, iar imobilul care a constituit domiciliul comun a fost donat de mama sa, C. V. în considerarea persoanei reclamantului.
Astfel, începând din anul 2000 și până la momentul despărțirii definitive în fapt care a intervenit la finele lunii martie anul 2007, reclamantul a lucrat pe vas, pe baza de contract cu compania Princess Cruise Lines, realizând venituri foarte bune.
Din dovada eliberata de aceasta companie rezultă că în ultimul contract 11.05._07 valoarea acestuia a fost de 3000 USD lunar.
In realitate, întrucât reclamantul lucra în calitate de ospătar, pe lângă banii acordați de companie, încasa și venituri din tipsuri. Acest lucru i-a permis să trimită în țară periodic sume importante de bani, dovezi aflate la filele 100-121 dosar fond.
În condițiile în care, prima instanța nu a făcut deloc referire la aceste venituri, instanța de apel s-a limitat a puncta doar asupra înscrisului aflat la fila 47 din dosarul de fond din care rezulta ca in cursul anului 2007 reclamantul era remunerat cu suma de 500 USD lunar.
A mai susținut că potrivit înscrisului aflat la fila 121 din dosarul primei instanțe veniturile reclamantului au avut un caracter sezonier, deși daca se face un calcul minim se poate observa ca acesta lucra minim 10 luni pe an.
A refuzat tribunalul să coroboreze aceste înscrisuri eliberate de companie cu cele privind expedierile de sume de bani care confirmau susținerea reclamantului în sensul că realiza venituri în plus, neimpozabile.
În ceea ce o privește pe pârâtă, acesta a avut ca sursă de venit doar salariul și acesta inconstant.
Tot reclamantul era cel care a achita cota de contribuție la CASS pentru pârâtă pentru perioadele în care aceasta nu a realizat venituri (filele 191-197 dosar) și i-a achitat școlarizarea pentru urmarea cursurilor liceale (fila 212 dosar).
Nu se poate susține că pârâta care a realizat doar un salariu la nivelul venitului minim pe economie, lucrând ca vânzătoare si, ulterior, ca patiser ar fi avut vreo contribuție la dobândirea unor valori importante cum sunt spațiul comercial, mobilierul si aparatura electrocasnica din gospodărie, autovehicule și utilajele destinate derulării activității societății înființate în timpul căsătoriei.
În privința apartamentului, recurentul a arătat că mama sa le-a dat apartamentul spre folosința pentru a locui singuri, martorii relatând ca, anterior, soții au locuit pe rând și la pârâta C. V. și Ia intervenienții-pârâți B..
Pe parcursul folosirii imobilului de către soții A., C. V. i-a dat fiului său bani pentru efectuarea unor lucrări de modernizare și îmbunătățiri la acest bun (filele 203-206), împrejurare confirmată și de martorii N. M. (filele 252-253) si P. N. (fila 257).
În data de 13.03.2007, C. V. le-a donat soților apartamentul.
Donația s-a făcut în considerarea persoanei reclamantului care era fiul donatoarei, neexistând niciodată intenția acesteia ca bunul să profite norei.
În anul 2001, părțile nu dispuneau de veniturile necesare pentru achiziționarea bunurilor in condițiile în care reclamantul de abia încheiase cel de-al doilea contract.
În plus, nu se explica care ar fi fost impedimentul ca bunul să se achiziționeze pe numele soților dacă banii le-ar fi aparținut și de ce donația s-a făcut de abia peste 6 ani.
Este cert că soții nu au avut nicio contribuție și că actul de donație s-a făcut doar ca urmare a manoperelor dolosive ale pârâtei.
In concluzie, față de faptul că pe întreaga perioada a conviețuirii reclamantul a avut venituri substanțial superioare pârâtei și, în plus, apartamentul care a constituit domiciliul comun a fost donat de mamă, reclamantului, în mod greșit a fost respinsă solicitarea privind reținerea unei cote diferențiate a reclamantului la dobândirea bunurilor comune.
Recurentul a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de reținere la masa de partaj a autoturismului marca Dacia Break cu număr de înmatriculare_ .
Acest bun a fost solicitat de reclamantul-pârât A. D. la masa de partaj, iar pe cale de întâmpinare, pârâta-reclamanta a recunoscut existența acestui bun în masa de partaj, arătând numai ca autovehiculul a fost înstrăinat de ea la data de 15.11 2009, contractul de vânzare-cumpărare fiind depus la fila 257 din dosar.
În aceste condiții, instanțele au refuzat reținerea bunului la masa de partaj cu motivarea că el a fost înstrăinat și nu s-a solicitat partajarea sumei de bani rezultată.
Cât timp bunul a rămas în posesia pârâtei-reclamante și a fost înstrăinat numai de aceasta după despărțirea soților, încasând pentru sine și suma rezultată din vânzare, drepturile cuvenite celuilalt soț care nu a consimțit la vânzare se raportează la valoarea bunului la momentul despărțirii și nu la suma încasată din vânzare, care este una aleatorie, stabilită unilateral numai de către unul din vânzători.
Astfel, recurentul reclamant a susținut că se impune includerea la masa de partaj a bunului întrucât acesta este evident prejudiciat, în condițiile în care autoturismul a rămas în posesia fostei soții, acesta s-a folosit de el și l-a și înstrăinat.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 07.02.2014, recurentul a depus la dosar cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea recursului declarat în prezenta cauză.
Prioritar, la termenul de judecată din 27.02.2014, Curtea a invocat excepția nulității recursului, având în vedere faptul că recurentul reclamant nu a satisfăcut cerința timbrajului, acesta, prezent în fața instanței de judecată, învederând împrejurarea că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1416,1 lei.
Deliberând cu prioritate asupra excepției, potrivit dispozițiilor art.137 Cod de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform rezoluției de primire a cererii de recurs, a fost stabilită în sarcina recurentului reclamant obligația satisfacerii timbrajului în cuantum de 1416,1 – taxă judiciară de timbru și 5 lei – timbru judiciar.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurentul reclamant a fost legal citat pentru termenul din 27 februarie 2014 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1416,1 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se la fila 14 din dosarul de recurs, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin.3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, recurentul reclamant nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.
Mai mult, recurentul reclamant, prezent în fața instanței de recurs la primul termen de judecată a învederat că nu înțelege să satisfacă această cerință.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, poziția procesuală de netimbrare expusă de către recurentul reclamant, Curtea urmează a dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul reclamant A. D. împotriva deciziei civile nr.168/A/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. L. M. și intimații intervenienți în nume propriu C. V., B. V. și B. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/10.03.2014
--------------------------
T.Ilfov – M.E.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 366/2014. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
