Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 2190/202/2012
Dosar nr._
(2663/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.423
Ședința publică de la 13.03.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă D. M., împotriva deciziei civile nr. 66 din 19.09.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. V..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că termenul a fost acordat pentru a se pune în discuție incidentul procedural al perimării.
Curtea constată că la data de 14.02.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților. La data de 18.02.2014, din oficiu, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției perimării și s-a acordat termen de judecată la data de 13.03.2014, C 10, cu citarea părților.
Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile de la data suspendării din vina părților, Curtea constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care reține dosarul în pronunțare în ceea ce privește incidentul procedural al perimării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 18.04.2012 reclamanta D. M., domiciliată în loc. Buești, ., Județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul N. V., domiciliat în Călărași, ., ..1, ., a solicitat prelungirea termenului stabilit prin sentința civilă nr. 4744/13.12.2011 pronunțată de Judecătoria Călărași, cu privire la data plății sultei în sumă de_,29 lei datorată pârâtului.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.4744/13.12.2011 pronunțată de Judecătoria Călărași s-a dispus partajarea bunurilor comune, în sensul atribuirii către reclamantă a apartamentului situat în Călărași, ., .. Călărași și a altor bunuri, aceasta fiind obligată să plătească pârâtului o sultă în sumă de_,29 lei, instanța stabilind ca termen de plată 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei.
A mai arătat reclamanta că datorită șicanelor pe care pârâtul i le-a făcut nu a putut să înstrăineze apartamentul și astfel să poată achita în termenul stabilit sulta către pârât.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 557 C.p.c și art. 888 C.p.c.
Pârâtul a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii, arătând că la data la care reclamanta depune acțiunea termenul stabilit de instanța de fond pentru plata sultei a expirat procedându-se deja la executarea silită și că în speță nu există nici un impediment la executarea silită cu atât mai mult cu cât fiind de bună credință, acesta a făcut demersuri pe lângă reclamanta pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 4744/2011 a Judecătoriei Călărași, apreciind că este legal să-i predea apartamentul, actele și cheile și că prin prezenta cerere reclamanta nu face altceva decât să tergiverseze executarea sentinței în ceea ce privește plata sultei și că oricum vânzarea apartamentului nu se poate realiza decât după ce se achită sulta.
Prin sentința civilă nr.1648/10.05.2012 Judecătoria Călărași a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei D. M., formulată împotriva pârâtului N. V., domiciliat în Călărași, ., ..1, ..
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că nici un text de lege din legislația civilă nu reglementează o astfel de situație potrivit sentinței civile nr.4744/2011 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă și irevocabilă, prin care reclamanta a fost obligată să plătească o sultă în sumă de_,29 lei în termen de trei luni calculată cu începere de la data de 3 ian. 2012, termen ce a expirat la data 3 aprilie 2012.
Potrivit art. 673 alin 4 C.p.civ., instanța va „putea să atribuie bunul direct prin hotărâre judecătorească unuia dintre coproprietari stabilind totodată sumele ce se cuvin celuilalt și termenul la care este obligat să le plătească”.
Textul de lege menționat se referă la un singur termen și nu mai multe, cererea reclamantei ținând de alte instituții referitoare la executarea silită.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta D. M..
În motivarea apelului, s-a arătat că nelegal instanța de fond a reținut că data de înregistrare a dosarului său este 18.04.2012, în realitate cererea sa fiind depusă la 30.03.2012, deci anterior expirării termenului de plată a sultei iar apărările pârâtului în sensul că nu s-ar fi opus punerii în executare a sentinței sunt contrazise de probele administrate din care a rezultat reaua credință a pârâtului care a schimbat yala apartamentului, i-a amenințat și agresat potențialii cumpărători, toate aceste aspecte fiind ignorate de instanță care a reținut declarațiile mincinoase ale intimatului.
Apelanta a mai arătat că nu cunoștea la data depunerii cererii sale faptul că se demarase o executare silită împotriva sa, acest lucru nerezultând din dosar, încheierea de încuviințare a executării silite fiind pronunțată abia la 22.05.2012 și că reținerea instanței în sensul că dreptul pârâtului de a executa sentința trebuie considerat ca o respectare a dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu ține cont de încălcarea unor dispoziții legale de către acesta (art.557 Cod pr. civ., 888 Cod pr. civ. și art.271 Cod penal) comportamentul său încălcându-i dreptul de proprietate câștigat în urma aceleiași hotărâri.
A fost depusă de către apelantă încheierea din 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași prin care s-a încuviințat începerea executării silite împotriva sa.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul N. V. a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, arătându-se că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziții legale inexistente sau abrogate, că în momentul actual s-a procedat la punerea în executare a sentinței iar apelanta reclamantă a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite, acest capăt de cerere fiindu-i anulat pentru neplata cauțiunii iar contestația suspendată conform art.244 din codul de procedură civilă până la soluționarea cauzei de față.
Prin decizia civilă nr.66/19.09.2012, Tribunalul Călărași a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că data înregistrării acțiunii reclamantei este corect indicată în sentință ca fiind 18.04.2012 deoarece prima cerere din 28.03.2012 i-a fost restituită de judecătorul delegat cu mențiunea să o depună în două exemplare și să indice temeiul de drept pentru a se putea stabili taxa de timbru și timbrul judiciar, aceasta complinind parțial lipsurile primei cereri prin indicarea temeiurilor de drept prin cea de-a doua cerere depusă la 18.04.2012 și care a fost înregistrată sub nr._ la această din urmă dată.
Cât privește considerentele hotărârii apreciate de apelantă ca nefiind în concordanță cu realitatea, tribunalul a constatat că instanța de fond nu a reținut ca și situație de fapt susținerile intimatului, ci doar le-a reprodus în conținutul sentinței, în întâmpinarea depusă la 2.05.2012, făcându-se mențiunea demarării executării silite de către acesta deoarece se adresase probabil la acel moment executorului judecătoresc cu cererea de executare silită, iar acesta din urmă a formulat cerere de încuviințare a executării silite soluționată la 22.05.2012 conform mențiunilor apelantei. Tribunalul a reținut că menționarea apărărilor formulate de o parte într-o cauză este obligatorie pentru respectarea egalității armelor și a dreptului fiecăruia la un proces echitabil, astfel încât sentința apelată nu cuprinde motive contradictorii sau care să nu se fi întemeiat pe probele administrate.
Cât privește reținerile instanței acestea au fost numai în sensul motivării soluției pronunțate și anume de respingere a acțiunii reclamantei ca inadmisibilă întrucât solicitarea concretă a acesteia (de amânare a termenului de plată a sultei datorată pârâtului) nu putea fi analizată pe fond întrucât mijlocul procedural folosit de apelanta reclamantă – cerere formulată pe cale principală neîntemeiată pe nici un text de lege aplicabil (dispozițiile legale menționate fiind abrogate sau inexistente) - nu putea conduce la finalitatea urmărită de aceasta, respectiv la acordarea unui termen de grație pentru plata sultei.
Art.67310 din Codul de procedură civilă a cărui aplicare a fost făcută de instanța care a pronunțat hotărârea de partaj nu prevede posibilitatea acordării unor termene succesive pentru plata sultei datorate de coproprietarul căruia i-a fost atribuit bunul celuilalt coproprietar, ci doar a unuia singur, textul având în vedere ipoteza (neîndeplinită de apelanta reclamantă) că acela care a cerut atribuirea bunului dispune (sau va dispune într-un termen rezonabil) de suma de bani necesară plății sultei fără a fi necesară vânzarea bunului pentru obținerea acesteia, pentru alte situații existând varianta prevăzută de dispozițiile art.67311 din Codul de procedură civilă care nu a fost însă agreată de apelanta reclamantă la momentul partajului, astfel încât la data formulării acțiunii de față aceasta nu mai putea solicita un nou termen pentru plata sultei datorate decât formulând o cerere specifică în cadrul procedurii de executare silită, reținerea instanței de fond în acest sens fiind pe deplin valabilă.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care a respins apelul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr.1648/2012 pronunțată de Judecătoria Călărași ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta D. M..
În susținerea recursului, recurenta reclamantă a invocat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, că instanța, interpretând greșit actul juridic supus judecății, a schimbat natura, înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia respectiv că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fără a indica în concret argumente în sprijinul susținerilor sale.
Intimatul pârât N. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 14.02.2013, instanța de recurs a dispus, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei având în vedere că părțile, legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.
La data de 18.02.2014, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 13.03.2014, cu citarea părților, cu această mențiune.
Curtea reține în ceea ce privește normele de procedură incidente cauzei, că potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
În temeiul acestei norme tranzitorii, câtă vreme, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, la data de 10.05.2012, dispozițiile procesuale incidente în cauză sunt cele înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865 ( Codul de procedură civilă) iar nu cele cuprinse în Legea nr. 134/2010.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 316 din Codul de procedură civilă și art. 298 din Codul de procedură civilă, asupra excepției de perimare a recursului, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Curtea reține, totodată, dispozițiile art. 250 Cod Proc.Civ., din a căror interpretare rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat, astfel încât în cauza de față termenul de perimare a început să curgă la data de 14.02.2013, când judecata a fost suspendată chiar din pricina lipsei de stăruință a părților în judecată, așa cum s-a reținut mai sus.
În aplicarea acestor norme, perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 248 alin. 1 și 2 Cod Proc.Civ., cum între data de 14.02.2013 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an .
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin nici un alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă, va constat perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta reclamantă D. M. împotriva deciziei civile nr.66/19.09.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimatul pârât N. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/24.03.2014
---------------------------------------
T.Călărași – N.P.C.
- L.I.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 528/2014.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 973/2014. Curtea... → |
|---|
