Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 1402/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1402/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 19184/4/2010
Dosar nr._
(1001/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1402
Ședința publică de la 06.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant, A. R., împotriva deciziei civile nr.607.A. din 05.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. N. M..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, P. C., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant, A. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, lipsește intimata-pârâtă, M. N. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentului-reclamant precizează că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, văzând că în cauză nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Având cuvântul avocatul, recurentului-reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate și să se constate că dreptul de creanță stabilit în sarcina recurentului reclamant, nu se justifică, reprezentând o plată dublă în favoarea intimatei-pârâte.
Precizează că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.p.civ. atunci când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin admiterea apelului în ceea ce privește obligarea reclamantului la plata către pârâtă, a jumătate din creditul contractat de_ lei.
Mai arată că prin cererea de partaj, reclamantul a solicitat să se constate o cotă egală la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei, prin atribuirea apartamentului către pârâtă și reclamantul să păstreze autoturismul.
Cu referire la creditul contract de către pârâtă, arată că acesta a fost folosit pentru lucrări de îmbunătățiri la apartamentul în litigiu, aspecte susținute și de martorii audiați în cauză, apartament care a rămas în posesia pârâtei.
Astfel, prin expertiza efectuată în cauză, datorită acestor îmbunătățiri, consideră că a crescut cu mult, valoarea apartamentului, folosit exclusiv de către pârâtă, iar recurentul reclamant fiind obligat să plătească așadar o sultă foarte mare și consideră că este vorba despre o îmbogățire fără just temei.
Mai mult, conform deciziei din apel, prin care reclamantul a fost obligat să plătească jumătate din creditul contractat de către pârâtă, consideră că reclamantul este pus în situația ca să plătească de două ori, întrucât apartamentul cu îmbunătățirile aduse, este deținut în continuare de către pârâtă.
Solicită și cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3170/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât A. R., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. N. M.; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta pârâta-reclamantă M. N. M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. R..
S-a dispus ieșirea părților din indiviziune cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei în cote egale, respectiv: apartamentul nr.43 situat în București, . . marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_, televizor Philips, mobilier pentru dormitor, camera tineret, mobilier pentru bucătărie, cuptor cu microunde și mobilier de birou, astfel cum au fost identificate și evaluate de experții A. V., B. S. M. și B. E. prin formarea a două loturi: Lotul nr. I compus din apartament, mobilierul pentru dormitor și mobilierul pentru bucătărie și Lotul nr. II compus din autoturism, televizor, cuptorul cu microunde, camera Tineret și mobilierul de birou.
S-a atribuit lotul I pârâtei-reclamantă iar lotul II reclamantului-pârât și a obligat-o pe pârâta-reclamantă să-i plătească reclamantului-pârât o sultă în cuantum de 93.842 lei în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanța a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind stabilirea unor cote diferențiate de contribuție, capetele de cerere reconvențională privind includerea în masa partajabilă a unei cote de 50% din părțile sociale la . SRL și cererea de obligare a reclamantului-pârât la plata sumei de 5139 lei cu titlul de despăgubiri privind pretinsa datorie comună.
A fost obligată pârâta-reclamantă să restituie în favoarea Statului român ajutorul public judiciar în cuantum de 8040 lei de care a beneficiat în cursul acestui proces și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, obligând pe pârâta-reclamantă să-i plătească reclamantului-pârât suma de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6.10.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ reclamantul-pârât A. R. a chemat în judecată pe pârâta M. N. M. solicitând instanței să dispună partajul imobilului situat în București, sector 4, . . parter . autoturismului marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_ în cote egale, atribuirea imobilului către pârâtă și a autoturismului către reclamant, stabilirea sultelor precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a precizat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 27.07.1985 iar prin sentința civilă nr. 6669/9.12.2008 s-a dispus divorțul pe baza acordului părților. S-a învederat că imobilul a fost cumpărat prin contractul autentificat sub nr. 4000/22.07.1997 la Biroul Notarului Public A. Ș. și se află în posesia pârâtei de la data pronunțării divorțului, cu acordul reclamantului. De asemenea, reclamantul a precizat că nu are nicio pretenție la bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei, ce au rămas în apartamentul ocupat de pârâtă, dar solicită să-i fie atribuit autoturismul deoarece îi este util în activitatea pe care o desfășoară.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 673 și urm. C.p.c.
În dovedire reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu interogatoriu și proba cu expertiză.
La data de 19.01.2011 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să fie partajată și cota de 50% din părțile sociale deținute la . SRL, dobândită în timpul căsătoriei în cote egale și să se dispună obligarea reclamantului la plata sumei de 5139 lei ce reprezintă ½ din valoarea creditului restituit către .. De asemenea, a solicitat să-i fie atribuit autoturismul pe considerentul că reclamantul mai are un autoturism iar autovehiculul marca Dacia a fost folosit timp de 2 ani ca taxi. Pârâta a precizat și că a absolvit de curând cursurile școlii de șoferi.
În motivare pârâta-reclamantă a precizat că suma împrumutată de la . a fost folosită pentru amenajarea apartamentului supus partajului, amenajare de care reclamantul profită datorită creșterii valorii bunului supus partajului.
La data de 21.02.2011 reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a învederat că părțile sociale în cazul unei societăți cu răspundere limitată sunt drepturi de creanță ce nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile, drepturile aferente calității de asociat neputând fi exercitate decât de titularul părților sociale. Raportându-se la prevederile Legii nr. 31/1990, reclamantul-pârât consideră că cererea de partajare a părților sociale este inadmisibilă.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 5139 lei, reclamantul-pârât a precizat că nu a avut cunoștință de creditul contractat de pârâta-reclamantă, în perioada respectivă fiind despărțiți în fapt.
La data de 23.02.2011 reclamantul-pârât a depus o cerere completatoare prin care a solicitat includerea în masa partajabilă a unor bunuri mobile: televizor Philips, cuptor microunde Daewoo, mobilier dormitor și birou, mobilier pentru bucătărie, tablouri Hultoana I. și calculator.
Pârâta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că a participat la toate activitățile implicate de înființarea societății comerciale, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 30 și 35 C.Fam, părțile sociale pot fi partajate. De asemenea, a susținut că reclamantul-pârât nu părăsise domiciliul conjugal la data la care a fost contractat creditul pentru efectuarea amenajărilor.
Printr-o altă cerere, depusă la dosar în data de 6.04.2011, pârâta-reclamantă a solicitat ca bunurile mobile să fie atribuite către reclamantul-pârât și obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare cotei sale de contribuție. Totodată, a precizat că tablourile nu pot fi incluse în masa partajabilă deoarece sunt primite în dar iar calculatorul a fost luat de reclamantul-pârât la punctul de lucru al societății Rotech Total Systems SRL.
La termenul din 4.05.2011 s-au încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială, iar pentru reclamantul-pârât și efectuarea unor expertize: imobiliară, mobiliară și auto. Toate probele au fost administrate în cursul judecății.
Ulterior, la data de 15.06.2011, pârâta-reclamantă a depus precizări prin care a solicitat să-i fie atribuit apartamentul în natură și să se constate că a avut o cotă de contribuție de 75% la dobândirea acestuia.
În motivare s-a învederat că prețul plătit pentru apartamentul supus partajului a fost de 20.000.000 Rol și a fost achitat cu banii încasați din vânzarea unui apartament situat în București, .. 12 . la . în anul 1992, apartament ce fusese atribuit pârâtei-reclamante cu chirie de la societatea la care lucra. S-a mai învederat că reclamantul-pârât nu a avut un loc de muncă stabil în perioada 1992-2002, reclamanta-pârâtă achitând singură ratele pentru imobil. Referitor la bunurile mobile, pârâta-reclamantă a solicitat să fie atribuite reclamantului-pârât cu obligarea acestuia la plata unei sulte egale cu jumătate din valoarea lor.
La data de 15.06.2011 reclamantul-pârât a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat să se constate că a avut o cotă de contribuție de 80% la dobândirea apartamentului, având venituri mai mari decât cele ale pârâtei-reclamante în timpul căsătoriei.
Ulterior, la data de 1.02.2012, reclamantul-pârât a depus o nouă cerere precizatoare prin care a solicitat să-i fie atribuit apartamentul învederând că pârâta-reclamantă nu are venituri pentru a putea achita sulta, o dovadă în acest sens fiind cererile repetate de ajutor public judiciar formulate de aceasta în cursul judecății și datoria pe care o are față de Asociația de proprietari. Printr-o altă cerere precizatoare depusă ulterior reclamantul-pârât a solicitat să se constate în favoarea sa o cotă de contribuție de 80% și la dobândirea autoturismului și a celorlalte bunuri mobile, să îi fie atribuit autoturismul iar celelalte bunuri mobile către pârâta-reclamantă.
La data de 29.02.2012 pârâta-reclamantă a depus întâmpinare la aceste ultime cereri precizatoare ale reclamantului-pârât.
Pârâta-reclamantă a beneficiat de ajutor public judiciar în cuantum de 8040 lei sub forma scutirii sale de plata acelei sume cu titlul de taxă judiciară de timbru.
Din analiza probelor s-a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 27.07.1985-9.12.2008, căsătoria fiind desfăcută prin divorț pe baza acordului prin sentința nr. 6669 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._/4/2008. Imobilul din București, . 4 . sector 4 a fost cumpărat de părți în timpul căsătoriei la prețul de 20.000.000 Rol prin contractul autentificat sub nr.4000/22.07.1997 la BNP A. Ș. iar autoturismul Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_ este înmatriculat pe numele reclamantului-pârât in noiembrie 2004, la dosar nefiind depus actul prin care a fost dobândit din care să reiasă prețul de achiziție. D. fiind că, potrivit certificatului de înmatriculare, anul fabricației autoturismului este 2004, se prezumă că autoturismul a fost dobândit în anul 2004. Prin raportul de expertiză întocmit de B. S. M. autoturismul a fost evaluat la suma de 8647 lei.
Conform adresei nr._/21.01.2011 emisă de Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 4 București, imobilul supus partajului nu are carte funciară deschisă iar din verificările efectuate de această instituție a rezultat că nu există sarcini sau servituți înscrise în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni.
De asemenea, prin raportul de expertiză imobiliară întocmit de expertul A. V. s-a stabilit că apartamentul supus partajului este format din 3 camere și dependințe, are o valoare de circulație de 195.631 lei și nu a putut fi partajat în natură.
În cea ce privește bunurile mobile, expertul B. E. desemnat să efectueze expertiza, a identificat numai televizorul marca Philips, cuptorul cu microunde, mobilierul pentru dormitor, mobilierul de birou, mobilierul tineret „N.”, mobilierul pentru bucătărie și calculatorul, stabilind că televizorul are o valoare de 500 lei, cuptorul, 200 lei, mobilierul de dormitor se compune din 2 dulapuri șifonier cu 2 și 3 uși, pat dublu cu saltea cu două fețe și ansambluri de rafturi, două dulapuri suspendate și are o valoare de 1000 lei, mobilierul de birou are o valoare de 450 lei și se compune din birou, ansamblu de rafturi și două corpuri dulap, camera de tineret are o valoare de 250 lei este formată din dulap, două corpuri bibliotecă și birou, mobilierul de bucătărie are o valoare de 1100 lei și se compune din 5 corpuri suspendate, corp hotă, corpuri de bază, mască chiuvetă, blat, corp tip soldat iar calculatorul are o valoare de 400 lei, valoarea totală a bunurilor fiind de 3900 lei. Factura fiscală nr._ din 7.12.2002 emisă de Metrou Cash & Carry Militari confirmă susținerile părților privind achiziționarea televizorului în timpul căsătoriei, cumpărător fiind reclamantul-pârât, iar factura fără număr emisă de ICL Mobila Unitatea nr. 7 atestă cumpărarea de către reclamantul-pârât a mobilierului - Cameră tineret. În facturile fiscale referitoare la calculator, nr._/20.07.2002 și nr._/20.07.2002 emise de . nu figurează însă niciuna dintre părți drept cumpărător ci o societate comercială.
Având în vedere împrejurările reținute mai sus, mărturisirile făcute de părți prin cererile depuse la dosar cu privire la bunurile mobile, faptul că încheierea de către părți a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobil și dobândirea autoturismului au intervenit în timpul căsătoriei, față de dispozițiile art. 30 C.Fam conform cărora bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii, bunuri comune ale soților, instanța a reținut caracterul de bunuri comune pentru apartamentul nr.67 situat în București, . ., autoturismul Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_ și pentru următoarele bunuri mobile: televizor, mobilier pentru dormitor, camera tineret, mobilier pentru bucătărie, cuptor cu microunde și mobilierul de birou și, întrucât din probe nu au rezultat diferențe în ceea ce privește contribuția părților la achiziționarea bunurilor comune, față de principiul egalității în drepturi și obligații între soți, principiu instituit de art. 1 și 2 C.Fam, instanța a stabilit cote egale.
Calculatorul nu a putut fi inclus în masa partajabilă câtă vreme, potrivit facturii depuse la dosar, acesta aparține unei persoane juridice, iar din probe nu a rezultat existența vreunei relații între societatea care l-a achiziționat și vreuna dintre părți. De asemenea, tablourile nu au putut fi incluse în masa bunurilor partajabile deoarece pârâta-reclamantă a contestat calitatea acestora de bunuri comune iar prin probele administrate nu s-a făcut dovada datei dobândirii, a persoanei care le-a achiziționat și nici a modului de dobândire. În lipsa acestor elemente nu se poate reține că părțile dețin în proprietate comună devălmașă tablourile, prezumția comunității de bunuri operând numai în situația în care se face dovada achiziționării acelor bunuri în timpul căsătoriei de către unul dintre părți. În plus, tablourile nici nu au putut fi identificate de expert.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei-reclamante de a se include în masa partajabilă și părțile sociale deținute de reclamantul-pârât la . SRL și, instanța de fond a reținut că părțile sociale nu se pot transmite decât în condițiile Legii nr.31/1990 iar acest act normativ nu reglementează partajul ca mod de dobândire a calității de asociat de un terț. Conform art. 202 alin.1, 2 și 3 din Lege, părțile sociale pot fi transmise între asociați, iar transmiterea către persoane din afara societății este permisă prin succesiune sau prin acte între vii, în acest ultim caz numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social. Societatea cu răspundere limitată este o societate comercială cu număr mic de asociați, bazată pe încredere, acesta fiind și motivul pentru care s-au reglementat condiții restrictive pentru transmiterea părților sociale.
Conform adresei nr._/1.04.2011 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, . SRL a fost înființată în octombrie 2006 și avea ca asociați pe reclamantul-pârât și pe G. V., fiecare având câte 100 de părți sociale.
Față de dispozițiile Legii nr. 31/1990, în măsura în care o parte din sumele de bani în schimbul cărora a dobândit reclamantul-pârât părțile sociale menționate mai sus ar proveni din veniturile pârâtei-reclamante, aceasta nu ar avea decât cel mult un drept de creanță împotriva reclamantului-pârât, nicidecum un drept de coproprietate pentru a se putea include în masa partajabilă valoarea părților sociale.
Ca atare, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea pârâtei-reclamante de partajare a părților sociale. Totodată, întrucât aceasta nu a solicitat constatarea în favoarea sa unui drept de creanță împotriva reclamantului-pârât cu privire la părțile sociale, în temeiul art. 129 C.p.c., instanța nu s-a pronunțat cu privire la acel drept.
Cât privește contribuția părților la dobândirea bunurilor reținute ca fiind comune, din înscrisurile depuse la dosar de părți, din răspunsurile părților la interogatoriul reiese că ambele părți au avut perioade în care au avut venituri, indiferent de sursa acestora (salariu, venituri din dividende, din cedarea folosinței unor bunuri, activitate de transport persoane în regim de taxi, după caz) dar și perioade în care nu au desfășurat activități remunerate. Pe de altă parte, deși ambele părți au susținut că prețul apartamentului supus partajului ar fi fost plătit, cel puțin parțial, din prețul încasat ca urmare a vânzării unui alt apartament, iar această împrejurare se regăsește și în declarațiile martorilor, la dosar nu s-a depus copia contractului prin care a fost înstrăinat apartamentul respectiv, din București, ..12 . și nici vreun alt înscris din care să rezulte prețul încasat din acea tranzacție. Oricum, conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/1991, apartamentul respectiv a fost cumpărat de pârâta-reclamantă la data de 25.02.1992, așadar, în timpul căsătoriei, operând prezumția comunității de bunuri. Declarațiile martorilor sunt contradictorii pe aspectul contribuției părților la dobândirea apartamentelor respective, martorul S. C. susținând că apartamentul din . fost cumpărat cu banii amândurora iar cel din . încasați din vânzarea primului, tranzacții în urma cărora ar fi rămas o diferență de 5000 de dolari pe care părțile ar fi folosit-o pentru începerea unei afaceri de către reclamantul-pârât. De asemenea, martorul C. M. a învederat că primul apartament a fost cumpărat cu plata prețului în rate, ratele fiind achitate de pârâta-reclamantă, iar apartamentul supus partajului a fost achiziționat cu banii încasați din vânzarea primului, diferența de 5000 de dolari fiind folosită pentru renovarea apartamentului și pentru începerea unei afaceri de către reclamantul-pârât. Martora L. A.-L. a precizat însă că apartamentul din . cumpărat cu banii încasați din vânzarea primului apartament fără a putea furniza detalii cu privire la achiziționarea primului apartament sau cu privire la diferența dintre prețul încasat pentru apartamentul vândut și cel plătit pentru apartamentul cumpărat. Martorul T. C. a susținut că nu știe cu ce bani a fost cumpărat imobilul supus partajului.
Părțile nu au dovedit prețul la care au fost achiziționate celelalte bunuri iar martorii au învederat că autoturismul a fost cumpărat fie cu bani strânși de către reclamantul-pârât (T. C.) fie cu bani împrumutați (L. A.-L.), niciuna dintre aceste ipoteze nefiind susținută de înscrisurile aflate la dosar sau de mărturisirile făcute de părți la interogatoriu.
Ca atare, întrucât nu s-a făcut dovada certă a unor contribuții diferențiate la dobândirea bunurilor, față de cele arătate mai sus, s-a reținut că părțile au contribuit în mod egal iar partajul se va face în cote egale.
Cum nimeni nu poate fi silit a rămâne în indiviziune, în conformitate cu art. 728 C. Civil, iar prin înscrisurile depuse la dosar nu s-a făcut dovada unui partaj anterior al bunurilor, în temeiul art. 673 ind. 1 și urm. C.p.c. și art. 36 C.Fam instanța a dispus sistarea proprietății comune prin formarea a două loturi: unul compus din apartament, mobilierul pentru dormitor și mobilierul pentru bucătărie și altul compus din autoturism, televizor, cuptorul cu microunde, camera Tineret și mobilierul de birou.
Având în vedere întinderea egală a drepturilor părților asupra masei partajabile, faptul că pârâta-reclamantă nu are permis de conducere, după cum a recunoscut la interogatoriu, împrejurarea că apartamentul s-a aflat în posesia pârâtei-reclamante de la despărțirea în fapt a părților, aspect recunoscut de reclamantul-pârât prin cererea de chemare în judecată, precum și utilitatea bunurilor mobile, după natura și destinația lor, instanța a atribuit reclamantului-pârât lotul nr. 2 iar pârâtei-reclamante lotul nr.1.
Cât privește modalitatea concretă de partajare a bunurilor, instanța a reținut că sistarea comunității de bunuri a soților se face, de regulă, prin împărțirea bunurilor în natură, în conformitate cu art. 36 C.Fam și art.673 ind. 5 C.p.c. La formarea și atribuirea loturilor trebuie să se țină seama de criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 C.p.c, respectiv: acordul părților, mărimea cotei ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația, faptul că unul dintre coproprietari a făcut îmbunătățiri sau construcții înainte de a cere împărțeala. Împărțirea în natură se referă la întreaga masă a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, nu la fiecare bun în parte, astfel încât este posibil ca prin formarea și atribuirea loturilor unele bunuri să revină în întregime unui soț iar altele celuilalt soț, fără să fie vorba despre atribuire ca modalitate subsidiară de partajare a bunurilor respective, în cazul în care partajul în natură nu este posibil.
Pentru egalizarea loturilor, în temeiul art.673 ind. 5 Cod procedură civilă, pârâta-reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului-pârât o sultă în cuantum de 93.842 lei în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei-reclamante de a se dispune obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 5139 lei cu titlul de despăgubiri pentru suma plătită în vederea restituirii unui credit, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada caracterului de datorie comună pentru acel împrumut.
Potrivit art. 32 C.Fam soții răspund cu bunurile comune pentru cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune, pentru obligațiile contractate împreună, pentru obligațiile contractate de fiecare dintre soți în vederea împlinirii nevoilor obișnuite ale căsniciei și pentru repararea prejudiciului cauzat prin însușirea de către unul dintre soți a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților. Fiind vorba despre o enumerare limitativă, orice altă datorie care nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 32 C.Fam constituie o datorie proprie a soțului care a contractat-o.
Datoria către . poate fi considerată o datorie comună câtă vreme nu s-a făcut dovada incidenței vreunuia dintre cazurile reglementate de art. 32 C.Fam. Nu s-a probat folosirea sa pentru susținerea sarcinilor familiei (efectuarea unor îmbunătățiri la imobilul ce a constituit domiciliul conjugal), cum a invocat pârâta-reclamantă. Reclamantul-pârât a negat existența unui asemenea împrumut destinat cheltuielilor familiei iar martorii nu au furnizat detalii relevante pe acest aspect.
În aceste condiții, fiind vorba despre o datorie personală a pârâtei-reclamante, nu există niciun temei legal pentru obligarea reclamantului-pârât la plata a jumătate din contravaloarea ratelor achitate pentru restituirea împrumutului respectiv, acest capăt de cerere fiind respins ca neîntemeiat.
Întrucât valoarea bunurilor primite de pârâta-reclamantă depășește de 10 ori cuantumului ajutorului public judiciar de care a beneficiat în acest proces, în temeiul art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 pârâta-reclamantă a fost obligată să restituie în favoarea statului român suma de 8040 lei reprezentând ajutorul public judiciar sub forma scutirii sale de plata taxei de timbru.
Cât privește cheltuielile de judecată, față de înscrisurile depuse la dosar referitoare la taxa judiciară de timbru plătită de părți, onorariul de avocat și onorariile pentru expertiză achitate de reclamantul-pârât, soluția de admitere în parte a cererilor și dispozițiile art. 274 C.p.c, în temeiul art. 276 C.p.c. instanța a compensat cheltuielile de judecată și a dispuns obligarea pârâtei-reclamante să plătească reclamantului-pârât diferența de 800 lei cu acest titlu. Pentru stabilirea acestei sume instanța a avut în vedere faptul că reclamantul-pârât este îndreptățit să primească de la pârâta-reclamantă numai ½ din cuantumul onorariilor pentru expertiză și numai taxa de timbru achitată pentru capetele de cerere care au fost admise, nu și taxa plătită pentru capătul de cerere având ca obiect stabilirea în favoarea sa a unei cote de 80% ori taxa plătită pentru partajul tablourilor și al calculatorului în privința cărora s-a stabilit că nu au putut fi incluse în masa bunurilor comune. De asemenea, pârâta-reclamantă este îndreptățită să recupereze de la reclamantul-pârât, pe lângă onorariul de avocat, taxa de timbru pentru capătul de cerere ce vizează partajul apartamentului (taxă pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar dar pe care pârâta-reclamantă trebuie să o restituie statului conform art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008), nu însă și cea pentru partajul părților sociale, pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții ori pentru cel privind stabilirea în favoarea sa a unei cote de contribuție de 75%.
Împotriva sentinței civile nr.3170/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București a formulat apel pârâta Măhiță N. aducându-i mai multe critici de nelegalitate și netemeinicie, inclusiv pe aspectul neincluderii în masa partajabilă a creditului de 10.278 lei contractat în timpul căsătoriei, asupra căruia instanța de fond trebuia să constate că pârâta are un drept de creanță în contra reclamantului cu privire la acesta.
În apel s-au administrat noi înscrisuri și declarații de martori.
Prin sentința civilă nr.607A/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă M. N. M., a fost s schimbă în parte sentința în sensul că s-a reținut la partaj datoria comună de 10.278 lei care a fost exclusiv de către apelanta M. N. M., a obligat pe reclamantul intimat A. R. la 5139 lei către apelanta M. N. M., reprezentând contravaloarea obligației sale de a suporta datoria comună și, pe cale de consecință au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, cu obligarea intimatului la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, către apelantă.
În considerentele deciziei pronunțată de Tribunalul București, s-au reținut următoarele:
„Analizând probele administrate în cauză, cererile și apărările părților, sentința primei instanțe și motivele de apel invocate de apelanta pârâtă M. N. M., în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. pr. Civilă, tribunalul a apreciat că apelul acesteia este întemeiat în parte, referitor la creditul de 10.278 lei care a fost contractat în timpul căsătoriei, folosit pentru realizarea unor îmbunătățiri la apartamentul-bun comun și restituit exclusiv de către apelanta M. N. M., astfel că a fost reținut la partaj ca datorie comună, constatându-se că sub acest aspect, prima instanță a pronunțat o hotărâre parțial nelegală și netemeinică, dată cu aprecierea greșită a probelor.
Cererea apelantei M. N.-M. de stabilire a unei cote de contribuție de 75% la dobândirea apartamentului situat în București ., ., sector 4, motivat de faptul că acest apartament a fost cumpărat cu o parte din banii proveniți din vânzarea apartamentului situat în ..12, BI.R3, ., este neîntemeiată și a fost respinsă în mod legal și temeinic de prima instanță.
Faptul că apartamentul din .. 12 i-a fost atribuit acesteia spre închiriere de societatea comercială în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea, nu poate fi echivalat cu o contribuție la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului.
În anul 1991 când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate cu SCAVL Berceni privind locuința din fondul locativ de stat, ambii soți au beneficiat de dispozițiile legale favorabile privind cumpărarea unei astfel de locuințe, iar ratele au fost achitate de foștii soți, în timpul căsătoriei, prezumându-se că contribuția a fost egală.
Niciunul dintre foștii soți nu a dovedit o contribuție mai mare la achitarea ratelor respective și nici venituri considerabil mai mari, pentru a se putea reține o contribuție majoritară.
Acel apartament a fost vândut de ambii soți la data de 18 iulie 1997, potrivit înscrisului depus la dosar în apel, au încasat prețul vânzării de 17.000 Dolari SUA, din care au plătit prețul de 20.000.000 lei, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4000 din 22 iulie 1997 prin care au dobândit apartamentul nr. 43 situat în București ., ., sector 4, supus în prezent partajului.
Susținerile apelantei cu privire la faptul că intimatul reclamant A. R., nu ar fi avut un loc de muncă în perioada 1992 - 2002 sunt infirmate de copia carnetului de muncă depusă la dosar (filele 151-157), din care rezultă că în acea perioadă, acesta a avut un loc de muncă și a realizat venituri, atât de la . și de la . SRL București.
Cum din probele administrate în cauză rezultă că veniturile părților au fost aproximativ egale, ambele părți s-au aflat la un moment dat în căutarea unui nou loc de muncă, astfel că în mod legal și temeinic, instanța de fond a stabilit că, cotele de contribuție la achiziționarea apartamentului sunt egale, respectiv 50% pentru fiecare dintre foștii soți, motivul de apel fiind nefondat.
În ceea ce privește atribuirea apartamentului nr.43 situat în București ., ., sector 4, în loturi, tribunalul a constatat că acesta a fost cuprins în Lotul nr.I și atribuit pârâtei M. N.-M., în mod eronat, pârâta susținând că nu i-a fost atribuită locuința în lot.
În ceea ce privește părțile sociale deținute de soțul reclamant la S.C.Rotech Systems S.R.L., tribunalul a constatat că în timpul căsătoriei părților, soțul reclamant împreună cu terțe persoane au constituit această societate comercială cu răspundere limitată, care a avut și are un patrimoniu distinct față de patrimoniul comun al soților, astfel că părțile sociale ale soțului reclamant sau cote-părți din acest patrimoniu special, nu fac parte din comunitatea de bunuri și nu pot fi împărțite la partajul bunurilor comune.
Astfel, instanța de fond a apreciat corect faptul că nu este întemeiată o partajare a acestor părți sociale motivată de dispozițiile Legii 31/1990, iar apelanta, atât prin cererea reconvențională depusă cât și prin întâmpinare, a solicitat în permanență atribuirea a ½ din 50% din părțile sociale și nu un drept de creanță.
Precizarea făcută la data l5 iunie 2011, la al 5-lea termen de judecată, a fost tardivă, fiind de fapt o modificare a cererii reconvenționale și nu o precizare a acesteia.
În societatea Rotech Systems S. R. L. apelanta M. N.-M., a avut calitatea de salariat sau de colaborator și nu poate fi reținut un drept de creanță al acesteia sau ala comunității de bunuri, asupra patrimoniului unei societăți comerciale care are altă afectațiune, asigurând desfășurarea activității acesteia.
Cheltuielile de judecată au fost repartizate între părți conform drepturilor culese din comunitate și în raport cu măsura în care au fost suportate de fiecare, astfel că tribunalul nu a reținut aspecte de nelegalitate a sentinței sub acest aspect.
În concluzie, conform art. 296 C. pr. civilă, se va admite apelul formulat de apelanta pârâtă M. N. M., împotriva Sentinței civile nr. 3170/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. R..
A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a reținut la partaj datoria comună de 10.278 lei care a fost exclusiv restituită de către apelanta M. N. M. și a fost obligat reclamantul intimat A. R. la 5139 lei către apelanta M. N. M., reprezentând contravaloarea obligației sale de a suporta datoria comună.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Conform art. 274 C. pr. civilă, intimatul a fost obligat la 400 lei cheltuieli de judecată din apel, către apelantă, reprezentând parțial cheltuieli cu onorariul avocatului din apel, în măsură proporțională cu modul în care a fost admis apelul în parte”.
Împotriva deciziei civile nr.607A/05.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/4/2010 de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, a formulat recurs recurentul – pârât A. R., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, astfel:
Prin cererea reconvențională, la fond, pârâtă M. N. M. a solicitat introducerea în cauză și partajarea și a unui credit pe care l-a contractat după despărțirea în fapt, și pe care l-a utilizat exclusiv în lucrări de îmbunătățire a confortului apartamentului bun comun, care i-a și revenit prin atribuire – aspect pe care l-a susținut și reclamantul.
În mod legal și temeinic prima instanță a respins solicitarea din reconvenționala pârâtei, reținând că însăși pârâta – reclamantă a recunoscut la fond (dar și la apel), că întreaga sumă de_ lei a fost contractată cu titlu de împrumut de către pârâtă, fără acordul reclamantului și a fost utilizată „exclusiv la amenajarea și sporirea confortului apartamentului în litigiu”, dar se omite că acest „spor de confort” i-a folosit intimatei – pârâte în mod exclusiv, întrucât recurentul a plecat din imobil cu 6 luni anterior formulării acțiunii de partaj.
În mod greșit a arătat recurentul că instanța de apel a admis apelul pârâtei-reclamante, interpretând greșit actul dedus judecății, și l-a obligat pe reclamant la plata către pârâta – reclamantă a ½ din creditul contractat de către aceasta, fiind o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Or, creditul a fost angajat de către pârâtă, după separarea soților, utilizată exclusiv la sporirea confortului apartamentului care, astfel și-a mărit valoarea, iar de confortul creat se folosește pârâta, căreia i-a fost atribuit apartamentul, iar recurentul nu beneficiază de acest confort, la care nu se impunea a contribui, în mod egal.
S-a efectuat expertiza evaluatoare asupra imobilului în litigiu, expertiză care a ținut cont de acest plus de valoare adăugat apartamentului prin investițiile făcute, stabilindu-se în consecință și cuantumul sultei datorate.
Instanța de apel nu a ținut seama de susținerile recurentului – reclamant și a admis apelul pârâtei – reclamante, în sensul sus – menționat.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, constatarea că dreptul de creanță în contra recurentului nu se justifică și reprezintă o plată dublă în favoarea intimatei – pârâte – reclamante.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel – și necontestat de către recurent – creditul de 10.278 lei a fost angajat de către părți în timpul căsătoriei – fiind în mod cert o datorie comună, având destinația realizării unor îmbunătățiri la apartamentul bun comun – credit care însă a fost restituit în mod exclusiv de către intimata M. N. M., care astfel are o creanță în contra fostului soț de ½ reprezentând 5.139 lei cu drept de recuperare.
Însăși recurentul recunoaște în criticile formulate că susmenționatul credit – de 10.278 lei – a fost încorporat valoric în îmbunătățirile aduse apartamentului în litigiu, de către expert, astfel că ½ din această sumă se regăsește firesc în cuantumul sultei pe care este obligată intimata (căreia i s-a atribuit apartamentul) să i-o remită recurentului, în condițiile în care, îmbunătățirile aduse apartamentului care au crescut valoarea acestuia, s-au efectuat cu creditul exclusiv plătit de către intimată.
În aceste condiții în mod legal instanța de apel a constatat că sulta datorată urmează a fi diminuată cu ½ din creditul de 10.278 lei achitat exclusiv de către reclamantă care este incorporat în valoarea stabilită a apartamentului în expertiza tehnică administrată în cauză.
„Diminuarea” sultei datorate de către intimată se regăsește astfel, în decizia instanței de apel care a obligat pe recurent să plătească intimatei, jumătate din datoria comună achitată exclusiv de către aceasta – căreia i-a fost recunoscut dreptul de creanță susmenționat.
Având în vedere prevederile art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – reclamant A. R., împotriva de deciziei civile nr.607A(05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. N. M..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red. F.P.
Tehnored.B.I./cs
Ex.2/27.10.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – C.D.C.
- S.V.
Jud.sector 4 București- N.M.C. S.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 174/2014. Curtea... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 274/2014.... → |
|---|
