Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 528/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 528/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 20121/4/2011
Dosar nr._
(1757/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.528
Ședința publică din 26.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. D. T.
JUDECĂTOR - M. G. R.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât A. M., împotriva deciziei civile nr.43 A din 23.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. C. și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria S. 4 București și de pe lângă Primăria Orașului Voluntari.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19 martie, apoi la 26 martie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2011 pe rolul Judecătoriei S. 4 București – Secția Civilă sub numărul_, reclamanta C. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul A. M., solicitând ca în contradictoriu cu Autoritățile Tutelare Primăria Sector 4 București și Primăria Voluntari, să se dispună reîncredințarea minorilor A. Brandon, născut la data de 08.12.1996 și A. V., născut la data de 10.02.2006 către aceasta.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr.1132 din 30.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București a fost desfăcută căsătoria dintre ea și pârât și s-a dispus ca minorii să fie încredințați tatălui lor.
A mai arătat reclamanta că din aprilie 2009 pârâtul a refuzat să îi permită să își viziteze minorii, le spune numai lucruri urâte despre ea cum că ea ar fi vinovată de destrămarea relațiilor de familie, că este o femeie rea care vrea să îi răpească și să îi ducă în C., că lucrează cu clanurile mafiote chineze.
În cerere se arată, de asemenea, că pârâtul îi abuzează emoțional pe minori prin faptul că atunci când cel mic a dorit să își îmbrățișeze mama în incinta tribunalului, acesta a fost oprit cu brutalitate de tată și admonestat, prin faptul că se folosește de copii pentru a se răzbuna pe ea, prin faptul că nu îi permite să își exercite dreptul la vizită, drept câștigat prin hotărâre judecătorească, prin faptul că provoacă scandal și îi adresează expresii triviale de față cu minorii.
Pârâtul a depus întâmpinare la dosar (filele 24-25), prin care a solicitat, în esență, respingerea cererii reclamantei, considerând că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanțele care au dispus încredințarea minorilor.
Arată că dimpotrivă, relațiile cu cei doi minori s-au consolidat prin menținerea unui mediu ambiant și corespunzător intereselor minorilor cât privește îngrijirea, creșterea și educarea acestora, în cadrul familiei bunicilor paterni, în cadrul căreia locuiesc împreună cu tatăl lor.
Pe de altă parte, intimatul susține că s-au răcit și mai mult relațiile dintre minori și mama-reclamantă.
Prin Sentința civilă nr.2751/02.04.2011, pronunțată de Judecătoria S. 4 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a respins cererea formulata de reclamanta C. C., în contradictoriu cu pârâtul A. M. și cu Autoritățile Tutelare Primăria Sector 4 București și Primăria Orașului Voluntari, ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 1132 din data de 22.02.2009 pronunțată de Judecătoria S. 4 București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1003 din data de 04.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a desfăcut căsătoria reclamantei C. C. cu pârâtul A. M., minorii A. Brandon, născut la data de 08.12.1996 și A. V., născut la data de 10.02.2006 fiind încredințați tatălui spre creștere și educare, avându-se în vedere interesul superior al minorilor, respectiv principul neseparării fraților, atașamentul minorilor față de tatăl lor și atitudinea rece a mamei față de minori.
Instanța a constatat că nu a devenit incident în cauză Codul Civil publicat în M.Of. nr. 505/15.07.2011, întrucât noua lege este aplicabilă potrivit dispozițiilor art. 6 alin 2 C.Civ. numai actelor juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse după . legii noi.
S-a reținut că art.6 alin.6 din noul cod civil prevede că: dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi, constatându-se că este incident litigiilor civile pornite după . legii noi.
Aceeași concluzie se impune având în vedere și dispozițiile exprese ale art.40 și 42 din Legea de punere în aplicare a Codului civil nr.71/2011 în care se permite aplicarea unor dispoziții din noul civil în litigiile începute înainte de .>
S-a reținut că legiuitorul nu ar fi indicat în mod expres aplicarea unor texte din noul cod pentru litigiile deja începute, dacă ar fi înțeles ca toate litigiile aflate pe rolul instanțelor să fie supuse noilor dispoziții.
Prin urmare, s-a reținut că regula în litigiile deja începute la data intrării în vigoare a noului cod civil, este aceea a aplicării legii vechi, cu excepțiile prevăzute de art.40 și 42 din Legea nr 71/2011. În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr 71/2011, s-a constatat că acestea prevăd posibilitatea ca la cererea părților (prin urmare pe calea unei acțiuni, iar nu au unei căi de atac împotriva unei proceduri deja demarate în baza legii vechi) măsurile privind relațiile dintre părinți și copii să fie modificate.
S-a mai reținut că „principiul previzibilității legii” impune de asemenea această concluzie, neputând să se impună părților aplicarea unei legi noi, intervenită după demararea litigiului, câtă vreme părțile au avut în vedere la declanșarea acestuia dispozițiile legii vechi.
De asemenea, s-a reținut că nu poate fi admis ca în cazul demarării unui litigiu anterior intrării în vigoare a legii noi, una dintre părți să introducă o cerere incidentală (spre ex. cerere reconvențională) susținând aplicarea legii noi, Legea veche fiind aplicabilă întregului litigiu demarat odată cu cererea principală.
În condițiile art.44 alin.1 Codul familiei, s-a reținut că instanța poate modifica măsurile luate cu privire la drepturile și obligațiile personale ale părinților cu privire la copii, în măsura în care a avut loc o schimbare de ansamblu a împrejurărilor care au determinat instanța să dispună încredințarea minorului spre creștere și educare unuia dintre părinți.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a reținut că copilul are dreptul de a fi îngrijit, crescut și educat de către părinții săi, iar potrivit art.30 alin.1 din același act normativ, are dreptul să crească alături de părinții săi.
Corelativ, conform art.8 din C.E.D.O., prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, iar exercitarea drepturilor părintești reprezintă un element al vieții de familie.
În concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., dar și cu prevederile art.2 din Legea nr.272/2004, s-a reținut că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Cum, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor, în măsura în care însă există neînțelegeri între părinți, care afectează în mod direct și pe copil, iar instanța judecătoreasca este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, s-a apreciat că este necesar să fie considerat în primul rând interesul superior la copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.
Instanța a reținut că interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență, constatând că aceste criterii sunt următoarele: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o buna dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor, precum și al minorului față de părinte, grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor și altele asemenea.
S-a reținut că criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective, astfel că în aprecierea interesului superior al minorului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând să le evalueze în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
În concret, din înscrisurile aflate la dosar și din susținerile reclamantei, necontestate de către pârât, instanța a reținut că la momentul desfacerii căsătoriei părților, minorii au fost încredințați tatălui, avându-se în vedere faptul că aceștia manifestau atașament puternic față de tată, că ambii părinți dispuneau de medii adecvate creșterii și educării minorilor, chiar dacă nici unul dintre ei nu avea un venit lunar fix, însă, s-a reținut că tatăl era ajutat și susținut în creșterea copiilor de bunicii paterni.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul tatălui s-a reținut că în prezent acesta locuiește cu minorii și bunicii paterni, într-o casă la curte, locuința fiind bine întreținută.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul mamei s-a reținut că aceasta locuiește într-o casă la curte, condițiile de locuit fiind foarte bune, astfel că, instanța a constatat că în privința condițiilor de locuit nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la încredințarea minorilor.
Totodată, instanța a reținut din declarațiile martorilor audiați, că pârâtul se ocupă de creșterea și îngrijirea minorilor, care sunt bine întreținuți, fiind ajutat de mama sa.
Totodată, din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a reținut că minorii nu vor să o vadă pe mama lor, martora B. E. fiind singura care a constatat că minorul cel mare are o atitudine oscilantă față de mamă, uneori vorbește cu ea, alteori este recalcitrant.
De asemenea, din raportul de evaluare psihologică a minorilor, instanța a reținut că minorul cel mare nu dorește să stea cu mama sa, având o atitudine rece față de aceasta, iar minorul cel mic simte nevoia prezenței mamei sale, chiar dacă el afirmă contrariul. Același lucru a fost constatat și de către instanță cu ocazia audierii minorilor în Camera de Consiliu.
Față de toate acestea, instanța a constatat că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanță atunci când s-a dispus încredințarea către tată, în continuare principiul neseparării fraților și atașamentul puternic al acestora față de tată, impune ca aceștia să locuiască în continuare cu tatăl și să fie crescuți de către acesta.
Împotriva sentinței civile nr.2751 din 02.04.2011, pronunțată de Judecătoria S. 4 București – Secția Civilă în dosarul nr._ a declarat apel reclamanta C. C., considerând că este netemeinică și nelegală.
În ansamblu, privitor la problematica supusă judecații, consideră că hotărârea atacată se caracterizează în primul rând prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului său în ceea ce privește judecarea pe fond a unei cauze complexe și plină de implicații pentru ea și pentru viitorul copiilor săi, solicitând schimbarea în tot și admiterea acțiunii de reîncredințare a minorilor.
Astfel, arată că prin acțiunea formulata pe rolul Judecătoriei sector 4 București, a solicitat instanței de judecata reîncredințarea copiilor săi minori A. Brandon născut la data de 08.12.1996 și A. V. născut la data de 10.02.2006. în cererea introductiva a arătat faptul ca după despărțirea de soțul său și după ce acesta efectiv i-a răpit și copilul cel mic ce mai era în îngrijirea sa, întâmpină mari dificultăți în ceea ce privește vizitarea și păstrarea legăturilor cu copiii săi, datorită fostului soț care înțelege să-i interzică legătura cu cei doi copii ai săi precum și sa-i întoarcă pe aceștia împotriva sa prin conturarea greșită și cu rea voința a imaginii sale, prezentând-o ca fiind o mamă rea și o femeie periculoasă, susținând că lucrează cu clanuri mafiote chineze și are o atitudine violentă, că vreau să-l răpească pe minorul V. și sa~l ducă în C. precum și o . multe alte neadevăruri, ceea ce a determinat în timp formarea unor concepții total greșite a copiilor săi despre ea, ajungând ca aceștia sa-i adreseze cuvinte urâte și jignitoare pe care nu le auzise din gura lor.
Apelanta susține că a arătat și a demonstrat totodată ca fostul său soț încearcă în permanenta sa o discrediteze în fața copiilor săi, exercitându-si drepturile părintești cu rea credința, ignorând astfel interesul superior al copiilor folosindu-se de aceștia ca de niște marionete, invitându-i sa vorbească urât despre ea și spunându-le în permanență ca nu o interesează deloc soarta lor.
Arată că deși a demonstrat ca temeiurile avute în vedere la încredințarea copiilor către fostul său soț nu numai ca s-au schimbat, ci s-au înrăutățit constant, întrucât acesta a continuat, contrar recomandărilor C. prin Decizia nr 1003/04.10.2010, sa o discrediteze "contrar intereselor superioare ale copiilor care au dreptul să mențină contacte și sa stabilească relații cu ambii părinți sa cunoască moștenirea culturala și religioasa a amândurora și sa primească principii educative și morale de la amândoi", perseverând în permanență într-o atitudine total anormală, instanța de fond, în mod greșit i-a respins acțiunea de reîncredințare formulata, deși pe lângă toate acestea a arătat ca o parte din actele care au fost avute în vedere la încredințarea minorilor ori au fost niște falsuri întocmite pro causa, ori nu au avut nici un fel de suport juridic în urma verificării lor de către instituțiile competente, precum sancționarea medicului care a eliberat niște adeverințe neconforme realității și care a depus mărturie în dosarul privind încredințarea minorilor, noua adeverința de la grădinița prin care demonstrează că acesta de fapt nu a înregistrat niciodată copilul la acea grădiniță.
Mai mult, inclusiv din probele administrate și din declarația martorei B. E., reiese ca tatăl nu are serviciu, aspect de care se plânge chiar mama pârâtului.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați, instanța a reținut doar faptul ca pârâtul se ocupa de creșterea și îngrijirea minorilor, care sunt bine întreținuți, fiind ajutat de mama sa și de asemenea ca minorii nu vor sa o vadă pe mama sa, doar martora B. E. (mama unui copil prieten cu minorul cel mare), fiind singura care a constatat ca minorul cel mare are o atitudine care oscilează față de mama, uneori vorbește cu ea, alteori fiind recalcitrant, în ceea ce privește restul declarației martorei, mama prietenului fiului său cel mare, în grija căreia mai fusese lăsat, care relatează faptul ca la nivelul anului 2011 Brandon devenise și este un copil traumatizat care trebuie sa-si ascundă sentimentele pentru a face pe plac tatălui, care este amenințat ca va fi dus la "chinezoaică" (apelativ folosit constant de către tată în descrierea mamei copiilor lui, de asemenea jumătate chinezi, ce au moștenit trăsăturile asiatice ale mamei), căruia li se menționează în permanență că singurul "drept" al mamei lor este să le dea o pensie cât mai mare.
În faza de apel au fost administrate probe cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria S. 4 București nr._/P/2010 din 23 noiembrie 2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privindu-i pe învinuiții C. C. și Wang Li Qin (cumnatul apelantei), privind plângerea penală adresată de intimatul A. M., prin care pretindea că a fost amenințat la telefon cu moartea de către cumnatul apelantei, acesta fiind instigat de către fosta soție; Adeverința nr. 185 din 2 mai 2011 emisă de Școala „A. P.”, Grădinițele „Arc-en-ciel”, prezentată de către tatăl pârât, prin care se atestă faptul că minorul A. V. este înscris la aceste grădinițe din data de 2 mai 2011 și Adresa nr. 21 din 24 ianuarie 2012 emisă de aceeași Școală „A. P.”, Grădinițele „Arc-en-ciel”, prin care i se comunică mamei faptul că minorul A. V. nu a fost înscris la aceste grădinițe în perioada 1 aprilie 2011 – 23 ianuarie 2012 (filele 93-94 din dosar); Decizia nr. 1253/2011 luată de Colegiul Medicilor București – Comisia de Disciplină, prin care a fost sancționat cu „Avertisment” medicul dr. S. G. pentru adeverințele medicale pe care i le-a eliberat pârâtului pentru a le folosi în procesul de încredințare a minorilor și prin care aceasta a consemnat că la 1 februarie 2010, minorii A. Brandon și A. V. prezentau o „stare reactivă post agresiune fizică și psihică în familie (mama)”, Comisia constatând că medicul în cauză, care a fost audiat și ca martor în procesul inițial de încredințare a minorilor, nu a constatat personal faptele consemnate (filele 95-99 din dosar); Certificatul nr._ emis de Autoritatea Națională Pentru Cetățenie prin care se atestă că prin Ordinul Președintelui ANPC nr. 1077/P/2011 din 1 noiembrie 2011, reclamanta C. C. a dobândit cetățenia română; Sentința civilă nr. 8952 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria S. 4 București în dosarul nr._/4/2010 prin care, pe cale de ordonanță președințială, s-a stabilit dreptul mamei de a avea legături personale cu minorii, provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._/4/2010, în prima și a treia Sâmbătă din lună, între orele 11-18 și în a doua și a patra D. din lună, între orele 11-18; Diplome de studii școlare și de participare la concursuri școlare aparținând minorului A. Brandon; Ordonanța Procurorului nr. 1542/P/2010 din 24 septembrie 2012 din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. 4 București prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. C., privind plângerea penală adresată de către mama intimatului A. M. (A. F.), pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 C. penal; Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria S. 4 București nr. 3960/P/2011 din 3 octombrie 2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privindu-i pe învinuiții C. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 193 C. penal și A. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 259 alin. 1 și 307 alin. 2 C. penal; Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria S. 4 București nr. 6284/P/2012 din 18 septembrie 2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privindu-l pe învinuitul A. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și sancționate de art. 288 și 291 C. penal; planșe fotografice înfățișându-l pe tată împreună cu minorul A. V.; Situația la învățătură și purtare a minorului A. Brandon, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic bilingv „D.”, rezultând că minorului i-a fost scăzută nota la purtare la 8, pentru număr de 36 absențe nemotivate.
De asemenea, a fost administrată proba testimonială, fiind audiați martorii B. E. și C. D..
La 15 ianuarie 2013, cei doi minori au fost audiați nemijlocit de tribunal în camera de consiliu, declarațiile minorilor fiind consemnate în procesele-verbale întocmite cu această ocazie.
Din audierea minorului A. V. și din comportamentul acestuia pe parcursul audierii, tribunalul a reținut în mod nemijlocit, că acest copil, deși are vârsta de 6 ani și 11 luni, până în prezent nu a urmat cursurile unei grădinițe sau ale altei forme de educație preșcolară, afirmând că atunci când era la mama, a fost dus la o grădiniță din Sectorul 2 unde stătea de dimineața până seara.
Copilul a afirmat că nu vrea să meargă la mama, întrucât i-a amenințat că vine să-i ia cu jandarmii, că nu vrea să se întâlnească cu ea niciodată, dorește să rămână pentru totdeauna cu tatăl, cu care îi place să se joace. A arătat că merge la biserică împreună cu tata, că are un singur prieten care locuiește la . nume nu și-l amintește, dar că atunci când merge în parc, se joacă cu copii de vârsta lui. Despre fratele cel mare, a arătat că se înțelege bine cu el și că acesta, uneori mai bea bere și mai fumează.
Tribunalul a reținut în general, din comportamentul acestui minor, că prezintă evidente carențe în educație în raport cu alți copii de vârsta lui, manifestă o anumită temere nejustificată, are o repulsie nejustificată și de neexplicat la vârsta lui, atât față de mama, cât și față de alte persoane de origine chineză, punând totul pe temerea că mama împreună cu astfel de persoane sau cu autoritățile („jandarmii”, cum afirmă copilul), ar putea să-l ia cu forța de lângă tatăl lui, alături de care se simte bine și în siguranță.
În ceea ce-l privește pe minorul A. Brandon, în vârstă de 16 ani și 2 luni tribunalul a reținut că acesta a susținut că nici el și nici fratele său nu doresc să fie încredințați mamei, pe de o parte, sub pretextul că nu s-ar înțelege bine cu ea, întrucât, deși este de 17 ani în România, nu cunoaște bine limba română, iar pe de altă parte, întrucât nu au multe amintiri, iar amintirile pe care le au sunt neplăcute.
Prin decizia civilă nr.43A/23.01.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă C. C., a modificat în tot sentința în sensul că a admis, în parte, cererea reclamantei C. C., a dispus reîncredințarea către reclamantă, spre creștere și educare, a fiului A. V., născut la data de 10 februarie 2006 și, pe cale de consecință a obligat tatăl pârât A. M. la 500 lei pensie de întreținere lunară către minorul A. V., începând cu data pronunțării prezentei decizii până la majoratul copilului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, analizând cererile și apărările părților, probele administrate în cauză, atât la prima instanță, cât și în apel, dispozițiile legale incidente, sentința primei instanțe, motivele de apel invocate de către reclamantă și apărările intimatului, că apelul este întemeiat și va fi admis conform art.296 Cod procedură civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre parțial nelegală și netemeinică referitor la situația reîncredințării minorului A. V., în contradicție cu interesul major al acestui copil, motiv pentru care urmează să fie schimbată sub acest aspect.
Înainte de analiza concretă a cauzei de față, asupra dispozițiilor legale relevante, tribunalul reține că în condițiile art. 44 alin. 1 Codul familiei, instanța poate modifica măsurile luate cu privire la drepturile și obligațiile personale ale părinților cu privire la copii, în măsura în care a avut loc o schimbare de ansamblu a împrejurărilor care au determinat instanța să dispună încredințarea minorului spre creștere și educare unuia dintre părinții divorțați.
Potrivit art.1 alin.5 codul familiei, „drepturile părintești se exercită numai în interesul copiilor”, iar art. 43 alin.3 C. familiei, prevede că „părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională”.
Referitor la „drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori”, tribunalul reține că potrivit art.97 C. familiei, „ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiați”, aceștia exercitând drepturile lor părintești numai în interesul copiilor.
Potrivit art.101 C. fam., „părinții sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității”.
Articolul 109 Codul familiei prevede că „dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament față de România, instanța judecătorească, la cererea autorității tutelare, va pronunța decăderea părintelui din drepturile părintești”.
Potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, se reține că această lege, precum și orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal (alin.2).
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (alin.3 din același articol), iar aceste autorități „sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei”, prin aceasta înțelegându-se în primul rând, părinții minorului, conform art.4 lit. b din aceeași lege.
Potrivit art.5 din Legea nr.272/2004, copiii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, în condițiile prezentei legi, iar „răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia” (alin. 2) și numai în subsidiar, responsabilitatea revine colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa.
Articolul 6 din aceeași lege, prevede că „respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; b) egalitatea șanselor și nediscriminarea; c) responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; d) primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului; f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; g) respectarea demnității copilului; h) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate; i) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție; j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil; k) asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului; l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie”.
Așa cum a reținut și prima instanță, tribunalul a constatat că la desfacerea căsătoriei părților, prin Sentința civilă nr.1132/20 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria S. 4 în dosarul nr._/4/2008, menținută prin Decizia civilă nr.1003 din 4 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, minorii A. Brandon și A. V. au fost încredințați tatălui spre creștere și educare, avându-se în vedere faptul că aceștia manifestau atașament puternic față de tată, că erau distanți față de mamă, iar mama avea o atitudine mai rece față de minori, că ambii părinți dispuneau de medii adecvate creșterii și educării minorilor, chiar dacă nici unul dintre ei nu avea un venit lunar fix, însă, s-a reținut că tatăl era ajutat și susținut în creșterea copiilor de bunicii paterni și că minorii nu doreau să fie încredințați mamei.
Instanța de recurs a reținut că în aplicarea art. 42 C. fam, este în interesul minorului A. V. să fie încredințat tatălui.
S-a constatat că ambii părinți dispun de posibilități materiale și prezintă garanții morale pentru a-i asigura minorului condiții optime de dezvoltare, astfel că în aceste condiții, pentru stabilirea interesului superior al copilului trebuie avute în vedere criterii suplimentare.
Curtea a apreciat că necesitatea menținerii fraților împreună trebuie să prevaleze schimbării mediului familial.
S-a apreciat că chiar dacă de la separarea părinților (vara anului 2007) cei doi frați au trăit despărțiți, este evidentă puternica legătură emoțională dintre ei, întrucât la momentul audierii minorului Brandon de către instanță, acesta a simțit nevoia să se refere și la V., iar diferența de vârstă de 10 ani dintre cei doi copii nu este un argument suficient pentru ca aceștia să fie separați.
Criteriul vârstei fragede a fost înlăturat cu motivarea că la momentul pronunțării deciziei din apel, minorul V. avea 3 ani și 10 luni, vârstă la care prezența zilnică a mamei nu a mai fost considerată ca imperios necesară, iar în ceea ce privește comportamentul tatălui, care l-ar fi reținut pe V. fără acordul mamei și fără a-i mai permite acesteia să aibă legături cu minorul, Curtea a reținut că este adevărat, ca și faptul discreditării mamei în fața copiilor, fiind apreciate ca fiind contrare interesului superior al copiilor, care au dreptul să mențină contacte și să stabilească relații cu ambii părinți, să cunoască moștenirea culturală și religioasă a amândurora și să primească principiile educative, morale și valorile sociale de la amândoi.
S-a apreciat însă, că nici acest criteriu și comportament al tatălui, nu ar fi suficient de puternic pentru a prevala celui al menținerii fraților împreună, dar că ar putea fi pus în discuție, în cazul în care tatăl ar persevera într-o asemenea atitudine față de mamă, într-o eventuală cerere de reîncredințare a ambilor copii.
În raport cu situația anterioară avută în vedere de către instanțe la încredințarea minorilor către tată, din Referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul tatălui, dar și din declarațiile martorilor audiați atât la prima instanță, cât și în faza de apel, s-a reținut că în prezent acesta locuiește cu minorii și bunicii paterni, într-o casă la curte, iar locuința este bine întreținută, având condiții materiale și morale corespunzătoare creșterii și educării minorilor.
Totodată, prima instanță a reținut corect din declarațiile martorilor audiați la prima instanță, ca și din Ancheta socială efectuată la domiciliul său, că tatăl s-a ocupat și se ocupă de creșterea și îngrijirea minorilor, care sunt bine întreținuți, fiind ajutat de mama acestuia, situație confirmată și prin probele administrate în faza de apel.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, prima instanță a reținut că minorii nu vor să o vadă pe mama lor și că martora B. E. este singura care a constatat că minorul cel mare Brandon, are o atitudine oscilantă față de mamă, uneori vorbește cu ea, alteori este recalcitrant.
De asemenea, din raportul de evaluare psihologică a minorilor, instanța a reținut că minorul cel mare nu dorește să stea cu mama sa, având o atitudine rece față de aceasta, iar minorul cel mic simte nevoia prezenței mamei sale, chiar dacă el afirmă contrariul. Același lucru a fost constatat și de prima instanță cu ocazia audierii minorilor în Camera de Consiliu.
Cu toate acestea, prima instanță a constatat că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanță atunci când s-a dispus încredințarea către tată, întrucât, așa cum a stabilit instanța de recurs cu ocazia încredințării minorilor către tată, în continuare principiul neseparării fraților și atașamentul puternic al acestora față de tată, impune ca aceștia să locuiască cu tatăl și să fie crescuți de către acesta.
Tribunalul a apreciat că sub aceste ultime aspecte, prima instanță a apreciat eronat probele administrate în cauză, a aplicat greșit dispozițiile legale care vizează interesul superior al minorului A. V. și a ignorat comportamentul inadecvat al tatălui care s-a manifestat în continuare, pe toată perioada, începând de la încredințarea minorilor și până în prezent.
Astfel, din Raportul de evaluare psihologică a minorilor efectuat de DGASPC Sector 4 București prin psihologul P. N. O., ale cărui concluzii rămân valabile până la înscrierea în fals, în condițiile în care nu s-a dovedit că acest specialist nu ar fi relatat adevărul, tribunalul a reținut că minorul A. Brandon prezintă tendința manifestă de a comunica agresiv cu psihologul, își exprimă cu înverșunare refuzul de a fi vizitat de către mamă, cu motivarea că nu are nevoie de aceasta, îi aduce mamei acuze pe care nu le poate proba în concret, are tendința de a lua hotărâri și în ceea ce-l privește pe fratele său mai mic, afirmând că
Aceleași manifestări le-a avut minorul A. Brandon și cu ocazia audierii minorilor de către prima instanță, dar și cu ocazia audierilor din celelalte dosare privind litigiile purtate între părți începând din 4 octombrie 2010 și până în prezent, cu ocazia prezentării reprezentanților Autorității tutelare la domiciliul acestora, dar și cu ocazia audierii de către Tribunal, iar apelativul „chinezoaică” pe care-l folosește la adresa mamei sale, nu este întâmplător, constituind însușirea unui limbaj trivial folosit în familie, în primul rând de către tatăl A. M..
Minorul A. Brandon și-a însușit nu numai acest limbaj trivial, dar și atitudinea ușor agresivă pe care a manifestat-o și o manifestă și în continuare, tatăl A. M., nu numai în raporturile cu fosta soție, ci și cu reprezentanții autorităților care au atribuții privind ocrotirea minorilor și cu care a trebuit să intre în contact.
Este firesc, ca minorii să-l aibă drept model pe tatăl lor, nefiresc fiind însă faptul că tatăl a mutat ostilitățile și atitudinea agresivă de pe teritoriul relațiilor dintre foștii soți, care au fost încheiate prin divorț, pe teritoriul relațiilor care ar trebui să existe între părinții despărțiți în vederea creșterii și educării cât mai normale a acestora, cu consecințe nefaste asupra comportamentului și educației minorilor, consecințe pentru care tatăl are deplina responsabilitate conform art. 31, 32 și 44 din Legea nr. 272/2004, citate mai sus.
Legat de același minor A. Brandon, tribunalul a reținut că dacă rezultatele la învățătură sunt meritorii și relevă un copil inteligent, muncitor, optimist, încrezător în forțele sale și preocupat de viitorul său, în plan comportamental și educațional, se situează, cel puțin în ultimii ani, pe o poziție contradictorie și pe o pistă deja greșită și dificil de corectat la vârsta de 16-17 ani, în condițiile în care, primul model este tatăl său (absențe nemotivate cu consecința scăderii notei la purtare, ceea ce denotă în mod clar lipsa de control și supraveghere a tatălui căruia i-a fost încredințat; fumează și consumă băuturi alcoolice, în medii publice, situații tolerate de tată, deși acesta nu fumează, ceea ce denotă și o anumită independență chiar și față de tatăl său, pe care-l ignoră, în condițiile în care, avându-l drept model pe tatăl său, pe mama o desconsideră total, însușindu-și motive și valori care nu-i aparțin, respectiv, motivele tatălui de ostilitate față de fosta soție și considerând-o utilă doar pentru plata pensiei).
Legat de același minor Brandon, din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă în mod evident, că tatăl l-a scăpat de sub control.
Datorită discreditării promovată de către tată, mama mai poate să aibă încă, doar o mică influență în corectarea atitudinii minorului, dar acest lucru nu se poate realiza prin reîncredințarea către mamă, pe care fiul de 17 ani nu și-o dorește, iar ținând cont de vârsta minorului și de faptul că acesta a locuit chiar de la naștere împreună cu bunicii paterni, tribunalul nici nu o consideră oportună.
Această corecție nu se poate realiza nici prin vizite nedorite la domiciliul minorului, pe care acesta le vede doar ca pe încă o posibilitate de noi conflicte, ci, numai prin discuțiile mamei pe care trebuie să le poarte cu ocazia întâlnirilor pe care le are cu minorul, prin invitarea acestuia treptată, la locul său de muncă, la domiciliul său și în comunitatea din care face parte, pentru ca în acest fel, mama să-l facă pe fiul său care se apropie de majorat, să înțeleagă că de fapt, nici ea și nici celelalte persoane de origine chineză (care au sau nu și cetățenia română), nu sunt așa cum i-au fost înfățișați în mod special de către tatăl său.
În același scop, poate interveni și responsabilitatea socială, prin instituțiile abilitate să ia măsuri pentru ocrotirea minorilor, dacă ambii părinți nu vor depune eforturi pentru stingerea conflictului dintre ei și nu vor interveni prin mijloacele pe care le au la îndemână, iar comportamentul minorului riscă să devină un caz social.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a apreciat că nu se impune reîncredințarea minorului A. Brandon, aspect cu privire la care acțiunea reclamantei a fost legal și temeinic respinsă de prima instanță.
Legat de minorul A. V., același Raport de evaluare psihologică a minorilor efectuat de DGASPC Sector 4 București atestă faptul că minorul o respinge pe mama, nu dorește să o vadă, exprimă sentimente negative față de aceasta pe care nu poate să le explice, iar în lipsa acesteia, se exprimă cu același apelativ „chinezoaica”, însușit de la fratele mai mare și din familia lărgită a tatălui, așa cum s-a reținut mai sus.
Copilul de 6-7 ani trăiește latent un conflict legat de privarea maternă și este confuz în ceea ce privește relațiile cu mama sa. Cu siguranță dorește să stea cu tatăl său, care nu-l supraveghează neapărat strict și personal, acesta fiind și în grija bunicilor, care se joacă uneori cu el, dar înlăuntrul sufletului său de copil, ar dori să stea și cu mama, neînțelegând suficient de ce nu se poate acest lucru și nici motivele pentru care este considerată ă „persoană rea”.
Ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară a S. 4 București la domiciliul tatălui, unde se află minorul V., relevă aspectul că este dezvoltat corespunzător vârstei sale, comunicativ, atașat de tată și de bunici, dar nu spune nimic dacă la acea dată (5 septembrie 2011), minorul de 5 ani și 7 luni, era sau nu integrat în vreun proces de educare, altul decât cel de care a beneficiat în familia bunicilor.
Prin Adeverința nr.185 din 2 mai 2011 emisă de Școala „A. P.”, Grădinițele „Arc-en-ciel”, prezentată de către tatăl pârât, acesta s-a străduit să dovedească faptul că minorul A. V. este înscris la aceste grădinițe din data de 2 mai 2011, însă prin Adresa nr.21 din 24 ianuarie 2012 emisă de aceeași Școală „A. P.”, Grădinițele „Arc-en-ciel”, se dovedește faptul că minorul A. V. de fapt, nu a fost înscris la aceste grădinițe în perioada 1 aprilie 2011 – 23 ianuarie 2012 (filele 93-94 din dosar), afirmația tatălui fiind nereală.
Martorul C. D., susține că minorul V. a fost dus la o grădiniță din apropierea casei bunicilor, însă o perioadă scurtă de timp, întrucât ulterior nu a mai fost dus de „teamă să nu vină mama să-l fure”, aceeași explicație dând-o și tatăl pârât prin răspunsul la întrebarea nr.4 din interogatoriul luat la prima instanță (fila nr.111 din dosar). Acesta a promis însă, că minorul va fi înscris la „clasa 0” pregătitoare, în toamna aceluiași an (2012), ceea ce nu s-a întâmplat.
Fiind audiat minorul V. la 15 ianuarie 2013, tribunalul ca constatat în mod nemijlocit că acest copil, deși are vârsta de 6 ani și 11 luni, până în prezent nu a urmat cursurile unei grădinițe sau ale altei forme de educație preșcolară, constatându-se că tatăl nu s-a preocupat în nici un fel de procesul educativ al minorului, încălcând dispozițiile art. 47 din Legea nr.272/2004 citate mai sus și interesul superior al copilului de a primi o educație adecvată vârstei și contextului social în care trăiește.
Minorul este în special cantonat în universul familiei extinse a tatălui, merge cu bunicii și cu tatăl la biserica ortodoxă română, are un singur prieten care locuiește la . nume nu și-l amintește, sau nu-l cunoaște destul de bine, iar pe mamă, pe care nu a văzut-o efectiv din luna august 2011, nu o cunoaște prea bine, nu-i cunoaște cu adevărat originea, cultura și tradițiile decât din înfățișarea negativă pe care i-o face tatăl și fratele mai mare, fiindu-i inoculată ideea, respectiv, temerea, că mama nu are altă preocupare decât să încerce să-l fure, să-l ia cu „Jandarmii” și să fugă cu el undeva în C., despărțindu-l astfel de tatăl și de fratele de care este puternic atașat.
Tribunalul a reținut în general, din comportamentul acestui minor, că prezintă evidente carențe în educație în raport cu alți copii de vârsta lui, manifestă o anumită temere nejustificată, are o repulsie nejustificată și de neexplicat la vârsta lui, atât față de mamă, cât și față de alte persoane de origine chineză, fără să discearnă dacă oamenii de această naționalitate prezintă sau nu vreun pericol pentru el, punând totul pe temerea că mama împreună cu astfel de persoane sau cu autoritățile, ar putea să-l ia cu forța de lângă tatăl lui, alături de care se simte bine și în siguranță.
S-a reținut astfel, spre deosebire de perioada 2009-4 octombrie 2010, avută în vedere la încredințare, că tatăl căruia i-a fost încredințat minorul spre creștere și educare, nu și-a îndeplinit obligația de a lua cele mai adecvate măsuri pentru educarea minorului, punându-l astfel în situația de inferioritate față de alți copii de aceeași vârstă, ca la 15 septembrie 2013, când minorul va avea vârsta de 7 ani și 8 luni să nu fi frecventat nicio unitate de educație preșcolară sau de socializare.
Tribunalul a constatat că responsabilitatea facilitării relațiilor normale, liniștite și nestingherite cu mama, cădea în mod special în sarcina tatălui A. M., care trebuia să ia toate măsurile pentru ca aceste relații să fie efective și nu iluzorii, atâta timp cât relațiile aveau să aibă loc pe proprietatea părinților săi și la locuința acestuia și a minorilor.
Tatăl nu se poate prevala în mod real, de paravanul că „nu vor copiii să o vadă pe mamă”, întrucât acesta, adult fiind, se presupune că știa sau trebuia să știe că este în interesul superior al copiilor săi, să dezvolte, să cunoască și să întrețină relații libere cu ambii părinți, indiferent de originea lor socială, ocupații, avere sau alte criterii mai mult sau mai puțin justificate.
În cauză nu s-a dovedit că mama este implicată în acțiuni antisociale, de violență, că este în legătură cu „clanuri de tip mafiot”, așa cum pretinde tatăl, acesta prevalându-se în chip abuziv de un conflict în care au fost implicate mai mult rudele fostei soții în anul 2006 și care nu a avut repercusiuni penale sau contravenționale pentru mama C. C..
Relevante privind atitudinea tatălui de obstrucționare a relațiilor copiilor minori cu mama, sunt hotărârile judecătorești prin care tatăl pârât a fost obligat să-i respecte mamei un program provizoriu de vizitare, plângerile penale făcute împotriva fostei soții de către pârât, dar și de către bunica paternă, pentru violare de domiciliu și nu în ultimul rând, declarația martorului N. T. (fila 207 din dosar), care relevă o atitudine ostilă nu numai din partea tatălui, ci și a copiilor, inclusiv a minorului V., care a aruncat cu apă și le-a udat, atât pe mama, cât și pe martoră, iar atitudinea a fost agresivă și nu una în joacă.
Atitudinea ostilă a tatălui față de mamă și obstrucționarea relațiilor acesteia cu minorii, a fost dovedită și în cadrul acestui proces de reîncredințare.
Astfel, se remarcă: refuzul cooperării cu organele autorității tutelare pentru consiliere în vederea restabilirii relațiilor dintre mamă și copii, în condițiile în care, astfel de relații s-au dovedit imposibile la locuința minorilor; lipsa de încredere în autorități, mergând până la faptul de a monta pe minori, aparatură de înregistrare audio-video, pentru că „nu era prost să trimită doi copii nesupravegheați într-o cameră cu indivizi corupți”; punerea mai presus de toate, a adevărului său suprem, inoculat și minorilor, în sensul că „mama este o femeie rea”, care „are doar dreptul de a le plăti pensia”, fără să se bucure de proprii copii cărora le-a dat naștere; discreditarea fățișă și continuă a mamei în fața minorilor, prin înfățișarea acesteia ca pe o femeie rea, care lucrează cu clanuri mafiote, care nu urmărește decât să-l ia pe minorul V. și să fugă cu el în C., concluzie ce se trage din limbajul și comportamentul total inadecvat folosit de minori la adresa mamei lor, concretizat inclusiv prin folosirea apelativului „chinezoaică”, nu în sensul bun al cuvântului, care determină apartenența unei persoane la această naționalitate, ci, într-un sens batjocoritor, înjositor și foarte apropiat de o acțiune de discriminare pe motiv de rasă și de naționalitate.
Acest sens batjocoritor, al apartenenței mamei la o altă naționalitate le-a fost inoculat și celor doi copii, care au și utilizat acest apelativ jignitor fie cu prilejul vizitelor mamei când s-a provocat scandal, fie în fața autorităților cu prilejul audierii minorilor, tatăl acestora trecând cu mare ușurință peste aspectul că ambii copii, prin fizionomia lor specifică, prezintă mai mult trăsături asiatice, apropiate de mamă, decât trăsături europene specifice tatălui.
Încă de la încheierea căsătoriei mixte cu reclamanta de naționalitate chineză, și apoi de la nașterea minorilor, intimatul-pârât trebuia să cunoască aspectul că noua familie și mai ales copiii rezultați din această căsătorie, urmează să cunoască și să trăiască în spiritul culturii și tradiției celor două popoare de care aparțin părinții, inclusiv sub aspect educativ și religios.
Astfel, tatăl pârât avea obligația să-i încurajeze pe cei doi minori să cunoască, nu numai limba română, tradițiile, cultura și religia majoritară creștin-ortodoxă practicată de poporul român, ci și limba chineză, tradițiile, cultura și religia specifică poporului chinez, de care aparține mama.
Tatăl copiilor, nu numai că nu și-a îndeplinit această obligație, dar a acționat în așa fel încât, i-a direcționat pe cei doi copii să se opună cu înverșunare cunoașterii limbii chineze, a culturii și tradițiilor poporului din care provine mama, făcându-i astfel ca, în anumite momente și conjuncturi să-și renege originea chineză pe care o au după mamă, situație care nu poate să rămână nesancționată de tribunal.
Astfel, tribunalul a constatat că prin toate aceste atitudini, afirmații nepotrivite legate de fosta soție și naționalitatea chineză cărei a îi aparține, sau chiar printr-o atitudine pasivă atunci când minorii au avut o conduită necorespunzătoare față de mama lor, se dovedește că pârâtul A. M. le-a inoculat celor doi copii, un soi de ură rasială, ori a asistat pasiv la instaurarea unui climat de ură și neacceptare a mamei de către copiii săi, ceea ce înseamnă că nu a gestionat corespunzător procesul de creștere și educare a minorilor, interesul superior al minorilor și încrederea acordată de către instanță atunci când s-a decis ca cei doi minori să îi fie încredințați lui spre creștere și educare.
Cum minorul A. V. se află încă la o vârstă la care pot fi schimbate în bine educația și comportamentul acestuia, tribunalul a admis apelul, a modificat sentința, a admis ca întemeiată acțiunea reclamantei privindu-l pe acest minor și a dispus reîncredințarea către mama-reclamantă, spre creștere și educare.
Totodată, având în vedere venitul declarat al pârâtului, de 1000Euro/ lună realizat din cesionarea chiriei imobilului părinților către el (echivalent 4360 lei), precum și limita legală de 1/3 din veniturile pârâtului care pot fi afectate pensiei de întreținere pentru 2 minori, tatăl pârât A. M. a fost obligat la 500 lei pensie de întreținere lunară către minorul A. V., începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la majoratul copilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A. M. arătând următoarele:
Decizia tribunalului este nelegală, conform art.296 Cod procedură civilă sub aspectul mențiunii: modificării în tot a sentinței civile nr.1132/2009, întrucât a admis în parte cererea apelantei - reclamante și dispunând reîncredințarea către aceasta numai a minorului V., minorul Brandon care a fost inițial solicitat a fi reîncredințat, a rămas în grija tatălui, păstrându-se astfel în parte hotărâre a instanței de fond.
Hotărârea judecătorească, așa cum a fost motivată, din totalul de 33, este nelegală și netemeinică, cu privire la reîncredințarea minorului A. V. către apelanta - reclamantă C. C., prin încălcarea prevederilor art.6 lit.a din Legea nr.272/2004, privind respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului și art.101 Codul familiei.
Motivarea acestei soluții făcută în cele 4 pagini din decizie (29-32), este de fapt o sancțiune ce îi este aplicată chipurile, pentru faptul că nu a asigurat, încurajat și chiar dezvoltat relația minorului cu mama sa.
Adică obligația pe care o avea aceasta de a-și crea și menține o legătură normală de la mamă la copil, i-a fost imputată recurentului, fiind astfel sancționat prin hotărârea judecătorească cu reîncredințarea minorului acesteia, neținându-se însă cont de cerința esențială în această materie, respectiv interesul actual superior al minorului.
Motivarea pe care a făcut-o și dovedit-o, o reprezenta faptul că exista această teamă fondată, ca minorul să nu fie luat de către apelantă în mod forțat, împotriva voinței acestuia și respectiv a recurentului, care era obligat fața de el, avându-l încredințat de către instanță. Faptul nefrecventării unei unități de pregătire preșcolară nu constituie prin însăși motivarea pe care o reține tribunalul, a priorii, aceea de inferioritate față de alți copii de aceeași vârstă la 15.09.2013, când va fi înscris în clasa I-a".
Se poate întâmpla ca educația și pregătirea preșcolara de acasă sa fie în unele situații mai bună decât ceea asigurată într-o unitate de profil, astfel ca motivarea tribunalului fără vreo probă în acest sens, este neîntemeiată.
Se reține în decizie că recurentul era responsabil de a facilita relațiile normale, liniștite și nestingherite cu apelanta.
Ori, așa cum a arătat și dovedit nu a fost niciodată împotriva vizitării minorilor de către apelantă. Numai că, față de faptul că de la început aceasta nu a venit singură, ci însoțită fie de alte persoane particulare, fie de avocat, fie de executor, neînștiințat fiind în acest sens, iar dacă copii nu au vrut să vorbească cu ea fără prezența mea, nu puteam să-i oblig să facă acest lucru.
Se reține în mod neîntemeiat, faptul că recurentul ar fi "inoculat celor doi copii sensul batjocoritor al apartenenței mamei la o altă naționalitate, respectiv prin folosirea apelativului chinezoaică" și a trecut astfel "cu mare ușurință peste aspectul că ambii copii, prin fizionomia lor specifică, prezintă mai mult trăsături asiatice, apropiate de mamă, decât trăsături europene specifice tatălui".
Deși tribunalul reține în motivare prev. art.101 din Codul familiei, nu are în vedere teza finală a acestui text, în sensul că obligația de a crește copilul "îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, se face, "în conformitate cu țelurile statului", spre a-l face folositor colectivității".
Tribunalul merge până acolo încât să acuze recurentul de faptul că ar fi inoculat celor doi copii " un soi de ură rasială" și astfel pentru că minorul Brandon, care o vârstă aproape de majorat a declarat în mod constant și motivat de ce nu dorește să fie reîncredințat mamei, instanța a apreciat ca sancționare a mea, reîncredințarea numai a minorului V., pentru că raportat la vârsta acestuia îi pot fi schimbate "în bine educația și comportamentul".
Numai că minorul Brandon nu a afirmat vreodată că recurentul, ca tată s-ar fi opus acestei situații și mai mult că ar fi inoculat pretinsul sentiment de ură rasială.
Din probele administrate nu s-a dovedit faptul că de la data încredințării și până la declanșarea procesului de reîncredințare s-ar fi schimbat în rău condițiile de creștere și educare ale minorului V..
Dimpotrivă, din ceea ce s-a probat la fond și a stat la baza soluției dată de către judecătorie, s-a dovedit faptul că de la pronunțarea divorțului și până la declanșarea procesului de reîncredințare, cei doi minori au fost efectiv terorizați, prin aceea că au fost supuși unui atac continuu de procese intentate de către apelantă, ceea ce a determinat prezența acestora în instanțele de judecată, respectiv în camerele de consiliu, supunerea la consultații psihologice și anchete sociale efectuate în acest scop.
Aceasta a fost de fapt atitudine a mamei privind relația ei afectivă față de cei doi copii, iar în ceea ce privește contribuția materială sau pecuniară, datorată legal copiilor, nu numai că benevol nu și-a manifestat în acest sens grija și chiar dragostea față de ei, dar nici atunci când a fost obligată prin hotărâri judecătorești nu și-a onorat îndatoririle.
Astfel, în urma examenului psihologic efectuat la 13.09.2010 privind pe minorul V. s-a constatat că acesta este un copil inteligent, căruia îi place să comunice, este sensibil și armonios dezvoltat, îi place să-și exprime și să-și împărtășească sentimentele față de tatăl său, a cărui companie o preferă, pentru a se simți în siguranță, securitate și armonie.
În Dosarul nr._/4/2010, având ca obiect stabilirea unui program de vizitare, în camera de consiliu, ambii minori fiind ascultați au declarat că se iubesc foarte mult și doresc să stea cu tatăl lor, nu doresc să meargă în vizită la mama lor și ar fi de acord ca mama să-i viziteze numai în prezența tatălui.
În Dosarul nr._/4/2010, cu același obiect, în camera de consiliu, ambii minori fiind ascultați, au făcut aceleași declarații, în sensul că au o relație foarte bună cu tatăl, că ei doi se înțeleg foarte bine și nu vor să se despartă, au precizat că nu au avut niciodată o relație bună cu mama lor.
Minorul Brandon a arătat chiar că mama este mincinoasă și nu are încredere în ea, exemplificând afirmația prin aceea că i-a cerut să meargă cu ea la mare, promițând-i în schimb că nu va veni cu executorul judecătoresc să îl ia pe fratele său, însă la întoarcerea de la mare mama a făcut totuși acel lucru.
El crede că mama sa vrea să se întoarcă în C. și să-I ia cu ea pe minorul V., precizând că a auzit de la o verișoară a mamei că familiei acestei nu-i mai merg afacerile în România și că toți vor să se întoarcă în țara lor. Ambii minorii au arătat că vor să o vadă pe mama lor numai la ei acasă, ori într-un loc public și numai în prezența tatălui lor.
Brandon a menționat faptul că nu tatăl se împotrivește ca mama să aibă legătură cu ei, ci ei sunt cei care refuză acest lucru, iar tatăl le respectă voința.
Din cele două procese verbale întocmite de reprezentanții D.G.A.S.P.C. din cadrul Primăriei Sector 4, întocmite la 09.08.2011 și 14.08.2011, cu ocazia vizitării celor doi minori de către mamă la domiciliul acestora, s-au constatat relațiile tensionate dintre aceștia, respectiv faptul că minorii nu doresc să comunice cu mama lor și nici să o însoțească.
De asemenea, s-a constatat atât faptul că recurentul - tatăl, nu a avut nici un fel de atitudine care să fi influențat minorii, cât și cererea expresă a minorului Brandon de a fi lăsat în pace și nu a mai fi tracasat, inclusiv sub forma acestei supravegheri a modului în care încearcă mama să-și viziteze copii.
Prin cererea olografă din 09.12.2011 și petiția depusă la Autoritatea tutelară a Primăriei Voluntari la 16.09.2011, personal, minorul Brandon solicită autorității tutelare să ia act de dorința atât a lui cât și a fratelui mai mic, de a nu merge împreună cu mama, nici statornic și nici să o însoțească, precum și istorisirea tensiunii pe care a creat-o apelanta, devenită o adevărată agresiune psihică asupra copiilor
Tribunalul nu face nici un fel de referire cu privire la situația materială a apelantei - reclamante, deși din probele dosarului rezultă, că aceasta nu poate oferi condiții corespunzătoare privind creșterea și educarea minorului V., atât sub aspect afectiv cât și material.
Minorul V. nu vorbește decât limba română și din 2009, când a fost adus și lăsat în grija recurentului, el nu a mai fost nici o zi într-o comunitate în care se vorbește limba chineză, ci a locuit numai cu tatăl și fratele său mai mare, între care s-a creat o puternică și reciprocă afecțiune.
Cât privește situația materială a apelantei, aceasta deși a susținut că locuiește într-un apartament proprietatea sa, nu a produs nici o dovadă în acest sens.
Din verificările efectuate de către B.E.J. Asociați D. Gont, L. Gont și M. P. în Dosarul nr.2393/2011, în cadrul executării silite privind sumele de plată restante datorate de către reclamantă cu titlu de pensie de întreținere pentru minori, a reieșit faptul că la adresa din P. - Tunari nr.106 - 108, unde domiciliază reclamanta, potrivit cererii sale, nu există nici un apartament sau casă pe numele acesteia.
De asemenea din adresele de răspuns nr._/24.11.2011 și nr._/23.11.2011, rezultă faptul că reclamanta nu figurează ca proprietar tabular în județul Ilfov și nici cu bunuri impozabile.
Astfel că nu se știe cu exactitate unde urmează să fie stabilit domiciliul.
Apelanta a fost obligată prin Sentința civilă nr.1132/20.02.2009, la plata sumei de 168 lei lunar, cu titlu de pensie, în favoarea celor doi minori, pe care însă a început să o plătească numai după soluționarea recursului la Curtea de Apel, respectiv în decembrie 2010.
Prin Sentința civilă nr.3744/17.05.2011 a fost obligată la plata unei pensii majorate în favoarea celor doi minori la suma de 1.481 lei începând cu 16.12.2010, pe care însă apelanta nu a înțeles să o achite nici până în prezent, motiv pentru care a depus plângeri penale, atât recurentul cât și minorul Brandon.
De altfel, împotriva acestei sentințe definitive și irevocabile, apelanta a formulat atât cerere de revizuire cât și contestația la executare, ce nu a schimbat însă cu nimic obligația legală de plată a pensiei majorate.
Decizia tribunalului nu are o consecvență în ceea ce privește rațiunea pentru care, pe de o parte, constată că față minorul Brandon nu se impune măsura reîncredințării, ci numai față de minorul V., cu toate că în fapt ambii minori s-au bucurat de aceleași condiții asigurate de către recurent, cât privește creșterea și îngrijirea acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată că recurentul critică decizia din apel din perspectiva admiterii cererii reclamantei și reîncredințării minorului V., prin raportare la nesocotirea interesului superior al acestuia, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 2 din Legea nr.272/2004.
Acest text de lege înscris în art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului dispune că orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile ce privesc copii, întreprinse chiar și de instanțele judecătorești.
Potrivit legislației în materie, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor. În cazul în care părinții divorțează, instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, prin raportare la interesul superior al copilului, urmărindu-se prin măsura dispusă să se asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului.
Curtea are în vedere că și instanța de contencios european, fiind chemată să soluționeze o cauză în care erau vizate cereri accesorii divorțului, (Cauza Ignaccolo – Zenide contra României - hotărârea din 25 ianuarie 2000), a stabilit că judecătorul este obligat ca la soluționarea cererilor accesorii divorțului, cum ar fi cea referitoare la încredințarea copiilor minori, să se țină seama de interesele minorilor, autoritățile având obligația de a depune eforturi rezonabile pentru ca atunci când interesele părinților sunt în conflict, iar copii nu sunt suficienți de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, interesele superioare ale acestora să fie promovate.
Așa fiind, aceste dispoziții legale și comunitare impun instanței de judecată ca soluționarea cauzei să se realizeze în mod obligatoriu prin prisma interesului superior al copilului.
Rațiunea interesului superior al copilului are caracter complex, conținutul său raportându-se la posibilitățile de dezvoltare fizică și psihică pe care poate găsi la unul dintre părinți. Tocmai din acest motiv noțiunea de „interes superior al copilului” are un caracter complex, fiind în funcție de factori multipli care se apreciază de către instanță. Astfel, instanța are obligația să obțină relații cu privire la profilul social-moral al părinților, modul în care aceștia își exercită îndatoririle față de copil, starea sănătății lor și a copilului, posibilitățile materiale pe care le au soții pentru asigurarea creșterii și educării copilului, precum și orice alte date care ar fi de natură să aibă o influență asupra soluției, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului.
Or, raportat la aspectele teoretice reținute mai sus, din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, în speță, în urma divorțului părților intervenit în anul 2009, minorii rezultați din căsătoria celor doi, respectiv A. Brandon și A. V. au fost încredințați spre creștere și educare tatălui, prin decizia civilă nr. 1003/4.10.2010.
Intimata – reclamantă a solicitat reîncredințarea minorilor motivat de faptul că, ulterior divorțului, a fost în imposibilitate de a-și menține relațiile personale cu minorii motivat de faptul că recurentul a împiedicat în mod direct acest lucru, dar și indirect, printr-o discreditare continuă a sa în fața minorilor.
Din examinarea probelor administrate în cauză, curtea constată că, în prezent, Brandon are aproape 18 ani, aspect în raport de care, coroborând poziția sa constantă, în sensul că nu este de acord să fie reîncredințat mamei, în mod corect tribunalul a apreciat că nu se poate pune problema admiterii cererii intimatei – reclamante în ceea ce-l privește.
Prin urmare, unicul aspect rămas în discuție, criticat de altfel prin motivele de recurs vizează exclusiv admiterea cererii în ceea ce-l privește pe minorul V., care are în prezent opt ani. Sub acest aspect, curtea reține că acesta este foarte apropiat de tatăl său, având o relație tensionată cu mama, pe care în mod constant refuză chiar să o vadă, arătând o reacție de respingere față de aceasta.
Este evident, contrar susținerilor recurentului că această reacție de respingere se datorează în principal atitudinii ambilor părinți, care au înțeles ca, în mod constant, să implice copiii în conflictele dintre ei, aceștia cunoscând în amănunt cele discutate nu numai între cei doi adulți, dar și în fața instanțelor de judecată, dar și comportamentului recurentului care nu a depus nici un fel de eforturi pentru a facilita menținerea relației mamei cu cei doi copii.
Curtea a putut constat în mod nemijlocit, în urma audierii minorilor, contrar celor susținute de aceștia, că ei condiționează relația cu mama lor de renunțarea la procese, la cererea de reîncredințare a lui V., evident fiind din limbajul minorilor că aceștia au preluat cuvintele tatălui.
În al doilea rând, curtea a putut constata că, inițial, impunând respectarea programului de vizită, minorii au avut față de mama lor o atitudine inacceptabilă, stropind-o cu apă și aruncând cu diverse lucruri în ea, atitudine care, nu numai că nu a fost sancționată de tată, ci chiar privită în mod pasiv și încurajată, prin susținerea că minorii sunt hărțuiți prin încercarea de realizare a programului de vizită. În momentul în care, curtea a solicitat reprezentanților Direcției de Protecția Copilului să evalueze și modalitatea în care părinții înțeleg să se impună în fața copiilor și să-i determine să aibă o atitudine civilizată, imediat comportamentul minorilor s-a schimbat, au venit cu flori la mamă, au ieșit împreună în oraș, fiind evident că tatăl este în măsură să le impună limite în comportament și atitudine, dar că nu dorește acest lucru și că încurajează în realitate atitudinea copiilor de a refuza contactul cu mama, inducându-le ideea că acceptând relația, minorii vor fi nevoiți să meargă în C..
Deși curtea constată că tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt și atitudinea evident greșită și culpabilă a recurentului, totuși apreciază că, este întemeiată critica recurentului sub aspectul că nu poate fi sancționat V. pentru această atitudine a tatălui său, întrucât prin reîncredințarea sa mamei este supus unui stres psihic nejustificat, determinat nu numai de schimbarea mediului de viață în care se simte confortabil și de schimbarea părintelui căruia i-a fost încredințat, dar și de separarea efectivă de fratele său, de care este foarte apropiat și pe care îl copiază ca și comportament. În acest sens, curtea nu poate fi de acord cu susținerea intimatei, referitoare la faptul că, încredințarea minorului V. către ea nu va duce la separarea celor doi frați, întrucât, nesuportând această situație și Brandon va veni să locuiască cu ea.
În acest sens, examinând și rapoartele psihologice întocmite în cauză, curtea constată că o asemenea măsură nu ar corespunde interesului superior al copilului, mai ales în condițiile în care acesta își percepe mama ca pe un străin, care îi vrea răul. Prin urmare, se impune a fi menținută soluția de încredințare a minorului la tată, unica modalitate pe care instanța o vede corespunzătoare interesului minorului, fiind aceea de a se respecta în continuare programul de vizită stabilit de instanțele anterioare, numai în acest mod mama putând să reia treptat relația cu cei doi copii și, în special cu cel mic.
Ținând seama de împrejurarea că minorii manifestă un atașament puternic față de tată, iar îndepărtarea lor din mediul oferit de aceasta care le conferă stabilitate și siguranță le-ar crea dificultăți de ordin emoțional, în special lui V., criticile din recurs cu privire la acest aspect apar ca fiind fondate.
Curtea înțelege să atragă atenția recurentului, asupra faptului că nu trebuie ca prin comportamentul său, să restricționeze relația mamei cu minorii, în sensul că este evident că el este cel care trebuie să înceteze a o mai denigra pe mamă în fața copiilor, să îi încurajeze și să îi ajute pe aceștia să-și refacă relația cu ea, apreciind că este singurul în măsură să facă acest lucru dacă dorește ca cei doi copii ai săi să beneficieze de o creștere și dezvoltare corespunzătoare.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 C. pr. civ. curtea admite recursul, modifică în tot decizia recurată, în sensul că respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât A. M., împotriva deciziei civile nr.43A din 23.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. C. și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria S. 4 București și de pe lângă Primăria Orașului Voluntari.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C. C. împotriva sentinței civile nr.2751/02.04.2011, pronunțată de Judecătoria S. 4 București – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. M., AUTORITATEA TUTELARĂ SECTOR 4 BUCUREȘTI și AUTORITATEA TUTELARĂ – PRIMĂRIA ORAȘULUI VOLUNTARI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehnored.C.S.
Ex.2/08.05.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – V.S.
- S.G.N.
Jud.sector 4 București- C.F.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 274/2014.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
