Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 1474/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1474/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 1409/3/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1474 R
Ședința publică din data de 09.10.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta U. NAȚIONALĂ A PATRONATELOR CU CAPITAL PRIVAT DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..9B, sector 4, împotriva sentinței civile nr.329/10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA PATRONATULUI ROMÂN, cu sediul în București, ..17-19, sector 2, cauza având, ca obiect, „reprezentativitate sindicat”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta U. Națională a Patronatelor cu Capital Privat din România, prin președinte Oteanu C., și intimata Federația Patronatului Român, prin avocat S. C. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea revine asupra dispozițiilor luate prin încheierea de la termenul anterior, în sensul că, Curtea de Apel constată și nu califică, că în cauză calea de atac era apelul și nu recursul, cum s-a declarat.
Raportat la această constatare, Curtea, în complet legal constituit din trei judecători, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului raportat la disp. art.457 alin.3 NCPC, potrivit cărora „Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.”
Apărătorul intimatei solicită admiterea excepției, pe care menționează că a invocat-o în întâmpinare.
Reprezentantul recurentei lasă la aprecierea instanței, însă menționează că la Tribunalul București s-a făcut o eroare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.01.2014 la Tribunalul București, petenta Federația P. Român a solicitat pronunțarea unei sentințe prin care să se constate îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate la nivel de sector de activitate, pentru următoarele sectoare: agricultură, acvacultură și pescuit; silvicultura și economia vânatului; industria extractivă, exploatarea și prelucrarea primară a lemnului; fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie; industria sticlei și a ceramicii fine; industria materialelor de construcții - fabricarea altor produse din minerale nemetalice.
Au fost anexate înscrisuri doveditoare, printre acestea figurând și un înscris emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale la data de 17.12.2013, act din care rezultă că petenta îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate mai sus menționate.
În raport de considerentele arătate, date fiind dovezile cu înscrisuri atașate la dosarul cauzei, în raport de prevederile Legii nr. 62/2011 Titlul III privind dialogul social, instanța a dispus admiterea cererii și a constatat reprezentativitatea petentei la nivel de sector de activitate, așa cum s-a solicitat prin prezenta acțiune.
Prin sentința civilă nr. 329/10.03.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de petenta Federația P. Român și a constatat reprezentativitatea petentei la nivel de sector de activitate și anume: agricultură, acvacultură, pescuit, silvicultură, economia vânatului și prelucrarea primară a lemnului, fabricarea hârtie și a produselor din hârtie, industria sticlei și a ceramicii fine, industria materialelor de construcții, fabricarea materialelor din minerale nemetalice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta U. Națională a Patronatelor cu Capital Privat din România.
În motivarea recursului se arată că la data depunerii cererii de reprezentativitate, la nivel de sectoare de activitate numitul G. N. nu avea calitatea de reprezentant legal al Federației Patronatului Român, iar FPR nu are cel puțin 10% din efectivul angajaților sectoarelor de activitate, pentru care acesta a cerut acordarea reprezentativității.
Se mai precizează că numitul G. N. avea mandatul de reprezentant legal expirat, neavând astfel acordul Adunării Generale pentru a folosi date despre membrii ai patronatelor din compunerea federației.
Se precizează că există plângere penală împotriva numitului G. N. și că Federația Patronatului român nu a respectat dispozițiile art. 59 alin. 5 din Legea nr. 62/2011, și nici art. 55 alin. 1 din aceeași lege.
La data de 04.06.2014, s-a depus la dosar întâmpinare din partea Federației Patronatului Român solicitându-se respingerea ca inadmisibilă a cererii recurentului conform dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 62/2001.
Asupra recursului de față, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Potrivit art. 51 alin. 1 și 4 hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul de față, putea fi atacată numai cu apel.
Conform celor reținute în practicaua prezentei hotărâri, Curtea de Apel a constatat așadar că sentința nr. 329/2014 pronunțată de Tribunalul București putea fi atacată așadar, numai cu apel, constatând că aceasta este calea de atac ce putea să fie promovată.
Asupra excepției inadmisibilității recursului declarat împotriva sentinței 329/2014, excepție pusă în discuție la termenul din 09.10.2014, Curtea constată că aceasta este întemeiată.
În dispozitivul sentinței civile nr. 329/2014, pronunțată de Tribunalul București s-a trecut mențiunea inexactă cu privire la calea de atac și anume „cu recurs” în locul căii corecte de atac, „apelul”.
Conform art. 457 alin. 1 din NCPC hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Conform alin. 3 al aceluiași articol, dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar, va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării, începe să curgă termenul, dacă este cazul, pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.
În speță, în cuprinsul sentinței atacate există mențiunea inexactă a căii de atac, trecându-se în mod greșit „cu recurs, în loc de „cu apel”, iar partea care a înțeles să atace această hotărâre, și-a intitulat calea de atac „recurs” tocmai în considerarea mențiunii inexacte privind calea de atac.
Față de acest considerent, în baza articolului procedural menționat anterior, se va respinge ca inadmisibil recursul, urmând ca raportat la cele menționate, să se dispună comunicarea hotărârii tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta U. Națională a Patronatelor cu Capital Privat din România cu sediul în București, ..9B, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 329/10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata Federația Patronatului Român, cu sediul în București, ..17-19, sector 2.
Prezenta decizie va fi comunicată tuturor părților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. B. A. C. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC 2 ex.
21.10.2014
Jud. fond C. T.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 1090/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 506/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|