Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1225/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1225/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 2044/339/2008
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1225 R
Ședința publică din data de 04.09.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți C. A. și C. I. împotriva deciziei civile nr.95/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți B. F., D. (fostă D.) C. și P. I., cauza având, ca obiect, „grănțuire; revendicare imobiliară; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții reclamanți C. A. și C. I., personal și asistați de avocat M. I., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât P. I., reprezentat de avocat D. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți B. F., D. (fostă D.) C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul pârât P. I. a depus la dosar, prin poștă, întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurenților.
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar timbru judiciar de 0,15 lei, la fila 11 aflându-se dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți C. A. și C. I. solicită admiterea recursului, în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a disp. art.480-481 C.civ.
În susținerea recursului, apărătorul recurenților reclamanți arată că în speță, fiind vorba despre o acțiune petitorie, se analizează drepturile de proprietate ale părților, nu se analizează drepturile de folosință, așa cum au procedat instanța de fond și cea de apel. Sub acest aspect, probele administrate în cauză, care atestă dreptul de proprietate, nu pot fi contestate, deoarece sunt înscrisuri autentice. Astfel, dreptul de proprietate al recurenților este atestat de actul autentic de vânzare-cumpărare nr.1101/28.06.2007, potrivit căruia recurenții reclamanți dețin în proprietate 2250 mp, iar în realitate, conform măsurătorilor efectuate, dețin numai 2050 mp. Mai arată că în cursul judecății în primă instanță, una dintre pârâte, B. F., și-a retras gardul conform dreptului său de proprietate, astfel încât s-au recuperat 64,5 mp și au rămas 135,5 mp, deținuți de pârâtul P. I., aspect confirmat de toate cele trei rapoarte de expertiză efectuate în cauză. Mai mult, dreptul de proprietate al acestui intimat pârât este atestat și de o hotărâre judecătorească irevocabilă, nr.892/1999, pronunțată de Judecătoria Z., care consfințind convenția părților, atestă că dreptul de proprietate al lui P. I. este pentru suprafața de 1874,5 mp.
Pentru aceste motive, întrucât suprafața de 135,5 mp este deținută, în mod incontestabil, de către intimatul pârât P. I., apărătorul recurenților reclamanți C. A. și C. I. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea acțiunii în revendicare și obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren solicitată și stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 101-117, conform expertizei N. L.. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Apărătorul intimatului pârât P. I. solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând, pe de o parte, faptul că expertul N. L. a creat un drept suplimentar de proprietate pentru recurentul reclamant, iar, pe de altă parte, expertiza este inadmisibilă, deoarece nu suntem într-o acțiune care are ca obiect constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, acesta fiind și motivul pentru care instanța nu a luat în considerare acest raport de expertiză. Mai mult, doamna expert a fost și radiată din tabloul experților judiciari.
În ceea ce privește hotărârea judecătorească din 1999, de care se prevalează recurenții reclamanți, apărătorul recurenților reclamanți arată că nu este adevărată susținerea că aceasta i-ar crea pârâtului o suprafață mai mică de teren, deoarece în această suprafață este inclus și terenul lui P. I.. Mai arată că între celelalte două expertize efectuate în cauză există foarte mici diferențe de calcul.
Apărătorul intimatului pârât mai arată că la termenul de judecată din data de 12.03.2014, fiind interpelat în fața instanței de judecată, recurentul C. I. recunoaște că la data cumpărării a știut ce cumpără, respectiv 2050 mp, așa cum rezultă și din extrasul de carte funciară, precum și faptul că cele două curți erau îngrădite și că nu se schimbase linia de hotar.
Pentru aceste considerente, apărătorul intimatului pârât P. I. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor recurate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2700 lei, conform chitanțelor aflate la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr. 2044/11.11.2008, reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâții D. C., B. F. și P. D. solicitând să se dispună stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților și obligarea pârâților să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care au acaparat-o din proprietatea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1101/28.06.2007 autentificat la BNP C. R. a cumpărat în . din pământ bătut și terenul aferent în suprafață de 2250 mp, imobil pentru care plătește taxele și impozitele aferente.
Cu ocazia intabulării în Cartea funciară a dreptului său de proprietate s-a constatat în urma măsurătorilor că are o suprafață de 2050mp, lipsindu-i 200 mp care în opinia sa se află în posesia celor trei pârâți ale căror proprietăți sunt limitrofe în partea de est cu terenul proprietatea sa.
A mai menționat că între terenul său și terenul pârâților deși există semne exterioare de delimitare, sunt îndoieli și suspiciuni că acestea ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietăți conform actelor de proprietate, astfel că generează neînțelegeri.
În privința revendicării, reclamantul a arătat că pârâții i-au acaparat 200 mp din terenul proprietatea sa.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480-481 și art.584 cod civil iar în dovedirea acțiunii a depus înscrisuri și a solicitat probele cu interogatoriul pârâților, expertiză tehnică, martori și înscrisuri, probe încuviințate și administrate de instanță.
La data de 07.08.2009, pârâtul P. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului deoarece hotarul dintre proprietatea sa și cea a reclamantului nu a fost modificat din strămoși, invocând și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În apărare a depus un set de înscrisuri.
Prin cererea depusă la data de 14.10.2009 intitulată întâmpinare, același pârât - P. I. a arătat că în mod greșit a fost citat cu numele de P. D., invocând inadmisibilitatea acțiunii reclamantului deoarece acesta este coproprietar al imobilului supus grănițuirii împreună cu soția sa, C. A..
La termenul din 14.10.2009 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a soției sale, C. A., care, prezentă în instanță, a arătat că își însușește acțiunea iar prin încheierea din 21.10.2009, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis cererea de introducere în cauză a soției reclamantului - C. A. și a luat act de cererea reclamantului de renunțare la judecată a reclamantului cu privire la pârâta B. F..
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii și au fost efectuate două expertize judiciare topografice de către experții N. L. și D. D..
Prin sentința civilă nr. 2110 pronunțată la data de 04.11.2011, Judecătoria Z. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. I. și C. A., a dispus grănițuirea proprietăților părților conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul D. D. a stabilit hotarul despărțitor pe aliniamentul B-S-R-P-O-F-G-H și a compensat cheltuielile de judecată.
Comparând cele două expertize efectuate în cauză, instanța de fond a apreciat că cea întocmită de expertul D. D. este cea mai completă conform măsurătorilor stabilindu-se o linie dreaptă de hotar menționată în dispozitiv prin care P. I. rămâne cu 2089 mp (împreună cu fratele său) iar reclamanții cu 2175 mp, suprafețe de teren apropiate de cele menționate în actele de proprietate ale părților.
În consecință, prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 din CEDO, care consacră dreptul la respectarea bunurilor ceea ce presupune și dreptul părților la grănițuirea proprietăților lor a admis acțiunea reclamanților, a dispus grănițuirea reclamanților pe aliniamentul B- S- R-P- O –F-G-H determinate prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de D. D., iar în baza art. 276 Cod procedură civilă a compensat cheltuielile judiciare efectuate de părți.
Prin cererea depusă la data de 12.01.2012, reclamanții au solicitat completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2110/2011, în sensul pronunțării și asupra capătului de cerere privind revendicarea.
Prin sentința civilă nr. 1593 pronunțată la data de 25.07.2012, Judecătoria Z. a admis cererea reclamanților și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2110/04.11.2011 pronunțată în dosarul nr._, în sensul că, a respins capătul de cerere privind revendicarea ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii și capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 135,30mp teren intravilan precum și stabilirea liniei de hotar în raport de actele de proprietate și semnele vechi de hotar.
Prin decizia civilă nr. 95/26.03.2014 Tribunalul Teleorman – Secția Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-reclamanți C. I. și C. A. împotriva sentințelor civile nr. 2110 din 04.11.2011 și nr. 1593 din 25.07.2012 pronunțate de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimații-pârâți D. (fostă D.) C., B. F. și P. I. și a obligat apelanții la plata sumei de 1900 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul P. I..
Verificând în limitele cererilor de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul, a respins apelurile declarate împotriva sentințelor nr. 2110/04.11.2011 și nr. 1593/25.07.2012, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește prima critică formulată vizând stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul propus prin completarea raportului de expertiză întocmit de expert D. D., cu încălcarea dreptului de proprietate al apelanților - reclamanți și nerespectarea semnelor vechi de hotar se apreciază că nu este întemeiată.
Cu ocazia măsurătorilor efectuate de către expert în vederea intabulării în Cartea Funciară, s-a constatat că suprafața deținută în realitate de către vânzătorii, B. G. și B. I. este mai mică cu 200 mp decât cea trecută în titlu de proprietate, respectiv suprafața de 2050 mp, suprafață care a fost și înstrăinată în cunoștință de cauză apelanților reclamanți prin contractul mai sus menționat.
Referitor la titlul pârâtului P. I. instanța de fond a reținut contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 356/9 noiembrie 1965, la notariatul de Stat al Raionului Z., contract prin care autorii săi, P. I. R. și P. R. M. au cumpărat de la vânzătorii C. G. P. și C. P. A. un imobil compus dintr-un teren loc de casă în suprafață de 2100 mp, o casă de locuit și anexe, situat în . la Răsărit - Drum comunal Negreni - Bujoru, Apus – N. P I., Miazăzi- B. Gh. M. și Miazănoapte - D. L C..
Pe calea unei acțiuni în grănițuire este necesar să se stabilească vechiul hotar dintre fondurile învecinate, adică acea linie de graniță originară stabilită fie prin voința comună și concordantă a proprietarilor, fie prin hotărâre judecătorească sau lege. Cele de mai sus implică și concluzia că la stabilirea, pe cale judiciară, a liniei de graniță nu este determinantă asigurarea în totalitate a suprafețelor de teren înscrise în cartea funciară ori, după caz, în titlurile de proprietate emise în temeiul legii nr.18/1991, deoarece atât în cartea funciară, cât și prin analogie, asemenea titluri de proprietate garantează existența dreptului, dar nu și întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeței la care s-ar referi.
Varianta aleasă de instanța de fond, cea întocmită de expertul D. D. este legală, în condițiile în care părților li se asigură suprafețe de teren apropiate de cele menționate în actele de proprietate ale acestora, expertul a argumentat de ce suprafața deținută de intimata-pârâtă D. C. nu influențează suprafața de teren la care au dreptul apelanții-reclamanți și a ținut cont de convenția voluntară de grănițuire intervenită pe parcursului procesului între apelanții-reclamanți și pârâta B. F., convenție care a și determinat renunțarea la judecată împotriva acesteia. Pe de altă parte, amplasamentul și întinderea terenului sunt elemente ce au fost asumate de apelanții-reclamanți la data dobândirii dreptului de proprietate, acestea rezultând din documentația cadastrală existentă la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare.
Nefondată este și critica privind modul de soluționare a acțiunii în revendicare prin Sentința nr.1593/25.07.2012, din probele administrate în cauză nerezultând că intimatul-pârât P. I. ar fi ocupat apelanților-reclamanți suprafața de 200 mp sau 135,30 mp (64,30 mp recuperându-i pe parcursul procesului de la pârâta B. F.).
În cauză, apelanții-reclamanți nu au făcut dovada că suprafața solicitată s-ar afla în posesia intimatului-pârât P. I. prin mutarea în timp a gardului de către acesta pe o linie deviată de la linia reală de hotar.
În condițiile în care la data încheierii contractului exista gard între cele două fonduri, aspect recunoscut de apelantul-reclamant C. I. cu ocazia administrării interogatorului și la interpelarea instanței, acesta știa că vânzătorii dețin în fapt o suprafață mai mică decât cea rezultată din acte (cu 200 mp mai puțin) și a acceptat să cumpere în aceste circumstanțe iar intimatul-pârât P. I. deține la rându-i mai puțin în fapt decât în drept, în mod legal instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea în revendicare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C. A. și C. I..
În motivarea recursului, se arată că nelegal a fost stabilita linia de hotar in raport de suprafața de teren folosita de părți ci nu de cea prevăzuta in titlurile de proprietate, acțiunea in grănițuire si revendicare fiind una petitorie care pune în discuție însuși dreptul de proprietate.
Recurenții reclamanți au mai arătat că acțiunea dedusa judecații a avut doua capete de cerere revendicarea suprafeței de 200 m.p. teren intravilan si grănițuirea dintre terenul proprietatea recurenților și proprietățile învecinate ale intimaților-parați.
Se arată că în raport de dispozițiile art. 584 C.civ. si art. 480 c.civ. acestea sunt acțiuni petitorii care pun în discuție dreptul de proprietate al părților, ci nu numai dezmembrăminte ale acestui drept (folosința).
Recurenții reclamanți au precizat că grănițuirea este un atribut al dreptului de proprietate care este imprescriptibil, iar exercitarea acestui drept constituie o facultate ce nu se stinge prin nefolosire.
Se menționează că o astfel de acțiune este admisibilă, chiar dacă între proprietăți exista hotare anterioare, ori de câte ori aceste hotare nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească.
Se mai precizează că acțiunea în grănițuire este acea acțiune prin care reclamantul pretinde ca instanța să determine prin semne exterioare întinderea a doua fonduri învecinate, fiind admisibila si în situația în care, precum în prezenta cauza, delimitările existente sunt contestate de părți. De asemenea, au precizat recurenții reclamanți, în condițiile în care aceștia au solicitat si o parte din terenul limitrof, despre care au susținut că este deținuta fără drept de către pârâți, se impunea și analizarea actelor de proprietate prezentate de părți si implicit a drepturilor autorilor de la care provin acestea, pentru a stabili autorul al cărui drept este preferabil.
Recurenți reclamanți au mai arătat că în cauză s-au administrat probe cu actele de proprietatea ale părților care au înțeles să administreze această probă, relații de la Primăria Cervenia si s-au efectuat trei expertize tehnice: una de ing. N. L., cea de-a doua întocmită de expertul D. D., iar în apel s-a efectuat o expertiza tehnica de expertul Bucata C..
Se menționează că instanța de apel, deși a constatat că recurenții au cumpărat suprafața de 2250 m.p și în prezent au o suprafață mai mica decât cea cumpărată, a apreciat că recurenții și-au asumat acest risc astfel, cu alte cuvinte, deși au titlu pentru o suprafața de teren mai mare, neavând folosința acestuia, recurenții consideră că nu își pot reîntregi proprietatea, deoarece si vecinul acestora, intimatul P. I. ar avea o suprafața de teren mai mică față de actele de proprietate.
Recurenții reclamanți consideră că deși în apel au depus copie de pe sentința civila nr.892/04.11.1999 pronunțata de Judecătoria Z. prin care s-a luat act de tranzacția intervenita intre moștenitori iar intimatul P. I. a primit in deplină proprietate si pașnica posesie suprafața de 1874,5 m.p. teren care se învecinează cu reclamanții, tribunalul nu a avut in vedere aceasta hotărâre și s-a raportat la un titlu de proprietate care nu mai este actual pentru intimat, titlul acestuia de proprietate fiind reprezentat de această din urmă hotărâre de expedient.
Se precizează că din schița la raportul de expertiza D.(confirmata de instanța de fond si apreciata si de instanța de apel ca fiind cea mai completa) rezulta ca intimatul P. I. deține suprafața de 2104 m.p.(2078 m.p. conform expertizei Bucata C. si 2136 m.p. conform expertizei N. L.) față de 1874,5 m.p la cât are dreptul conform titlului său de proprietate (sentința civila nr. 892/1999). Intimatul are în folosință o suprafață mai mare decât are în proprietate cu 229,5 m.p.(2104- 1874,5 m.p.).Or, în raport de împrejurarea că, în discuție se pune dreptul de proprietate, ci nu dreptul de folosința și că intimatul P. I. deține mai mult teren cu 229,5 m.p. decât suprafața de 1874,5 m.p. care rezulta din acte, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegala. Nu s-a raportat la titlurile de proprietate actuale ale părților și avut în vedere suprafața folosita de părți, ci nu cea aflată în proprietatea acestora, deși avea de soluționat doua cereri petitorii, ci nu posesorii.
Recurenții reclamanți au arătat că expertiza care a ținut cont de titlurile de proprietate ale părților este cea efectuata de ing. N. L., linia de hotar stabilită de experta în anexa l la raportul de expertiza fiind cea care reflectă drepturile de proprietate ale părților, iar nu folosința astfel cum este ea deținută.
Se menționează că potrivit acestei expertize, intimatul P. I. si fratele său vor deține suprafața pe care o au în acte (1 874,5 m.p +125 m.p.) iar recurenții reclamanți 2114,70 m.p față de 2250 m.p. cât au în actul de vânzare-cumpărare.
Recurenții reclamanți consideră că așa după cum concluziile acestei expertize reflectă, dintre toate cele trei expertize, drepturile de proprietate ale parților, aceasta trebuia confirmată de tribunal, având în vedere împrejurarea că se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză.
În opinia recurenților, nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C.civ. și art. 1 din Protocolul nr. l la CEDO le-a fost respinsă acțiunea în revendicare, tribunalul înțelegând să ocrotească dreptul de folosință asupra terenului, iar nu dreptul de proprietate.
Recurenții reclamanți au susținut că au dovedit calitatea lor de proprietari ai imobilului (teren si construcții) învecinat cu proprietățile intimaților pârâți cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1101/28.06.2007 BNP C. R. coroborat cu titlul de proprietate nr._/2002 eliberat in temeiul Legii 18/1991 autorului vânzătorilor care le-a transmis dreptul de proprietate. Aceste titluri de proprietate, intabulate în cartea funciară fac dovada că recurenții-reclamanți au cumpărat suprafața de 2250 m.p.
Se mai precizează că pentru apărarea drepturilor sale, proprietarul are la îndemână calea acțiunii în revendicare prin care tinde să stabilească direct existența dreptului său de proprietate, redobândirea posesiei, ca urmare a revendicării, fiind numai un efect accesoriu al acesteia acțiuni.
Se arată că în acțiunea în revendicare se procedează la compararea titlurilor de proprietate ale parților, chestiunea posesiei asupra terenului devenind subsecventă celei privind dovada dreptului de proprietate decurgând din compararea titlurilor.
Recurenții reclamanți au mai arătat că în cauză nu s-a pus problema suprapunerii titlurilor de proprietate în condițiile în care aceștia și-au dovedit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2250 m.p cu actul de vânzare-cumpărare autentic nr. 1101/28 iunie 2007 BNP C. R. coroborat cu titlul de proprietate nr._/2002 eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991, titluri intabulate în Cartea funciara în timp ce pentru intimatul-parat P. I., s-a dovedit cu sentința civila nr.892/1999 pronunțata de Judecătoria Z. că are în proprietate suprafața de 1874,5 m.p. Aceste titluri nu se suprapun, dimpotrivă, au susținut recurenții reclamanți, au probat că dețin mai puțin cu 135,30 m.p suprafața de teren pe care o deține fără drept intimatul-parat.
Analizând recursul declarat încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă Curtea de Apel constată că aceasta este nefondat pentru considerentele care vor urma:
În majoritatea lor, criticile menționate de către recurenți sunt de temeinicie, făcându-se referiri la probatoriile administrate în cauză.
În fapt, recurenții reclamanți doresc o reanalizare, o reinterpretare a acestor probatorii: înscrisuri și rapoarte de expertiză, ceea ce în fapt nu se poate realiza în calea de atac a recursului.
Instanța de recurs, raportându-se în mod strict la aspectele de nelegalitate invocate prin motivele de recurs, se rezumă la a constata că instanțele de fond și de apel au judecat în petitoriu și nu în posesoriu, verificând dreptul de proprietate, și nu posesia, așa cum susțin recurenții.
În cauză, reclamanții recurenți nu au probat aspectul că suprafața solicitată se află în posesia intimatului pârât P. I., prin mutarea gardului de către acestea, aspect reținut de către instanța de apel în mod corect.
De altfel, așa cum recurenții reclamanți au recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu consemnate și atașate la filele 142 și 143 din dosarul instanței de fond, aceștia au avut posibilitatea constatării potrivit măsurătorilor cadastrale făcute cu ocazia cumpărării, faptul că terenul cumpărat de aceștia avea o suprafață mai mică decât cea din acte, și anume de 2050 mp. Aceste probatorii au fost luate în considerate și analizate de către instanța de apel, nemaiputând fi astfel reinterpretate.
În cauză au fost efectuate mai multe expertize, concluzionându-se că toate părțile dețin în fapt teren mai puțin decât în realitate. Aceste probe nu mai pot fi repuse în discuția instanței, deja statuându-se aspectele mai sus menționate.
Față de considerentele expuse, Curtea de Apel constată că decizia recurată este legală și temeinică, astfel încât va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Curtea, în baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă va obliga recurenții la sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul P. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți C. A. și C. I. împotriva deciziei civile nr. 95/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți B. F., D. (fostă D.) C. și P. I..
Obligă recurenții la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul P. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC 2 ex
18.09.2014
Jud. apel C. Doinița
D. M. Nuți
| ← Anulare act. Decizia nr. 482/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 659/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
