Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1342/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 16.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a permite mandatarului recurenților – reclamanți R. I. – M. – A., B. D. – H. – Y. – Germaine să poată depune concluzii scrise, potrivit art. 68 Cod Procedură Civilă, Curtea a amânat pronunțarea la 23.09.2014, hotărând următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12.06.2003, reclamanții C. A. (decedată ulterior) prin moștenitor C. Ș. G., B. P. A. (P. B., decedat ulterior) prin moștenitori H. Y. Germaine B. D., B. Nicolas A. și D. S. – A. – M., B. I. J. L. de Lapinay, B. G. M. M., F. S. Y. și R. M. A. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie partea din imobilul cunoscut sub denumirea „CICLOP” situat în București, .-8, sector 1, formată din construcție și teren, astfel cum urmează să fie determinate pe bază de expertiză topo cadastrală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că în baza notificării nr. 2226/2001 au solicitat pârâtei restituirea în natură a părții din imobilul purtând denumirea de „CICLOP”, .-8, sector 1, formată din construcție și teren deținută de către pârâtă.

Prin Decizia nr. 1378/2003, deținătorul imobilului a respins solicitarea reclamanților cu motivarea că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de către stat.

În ceea ce privește calitatea lor de persoane îndreptățite, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii foștilor proprietari ai întregului imobil de la adresa respectivă, preluarea acestuia de către stat, făcându-se în baza Decretului nr. 92/1950, contrar Constituției în vigoare la acea vreme și tratatelor internaționale la care România era parte.

S-a mai arătat că acțiunea reclamanților întemeiată pe dispozițiile dreptului comun pentru revendicare, era suspendată.

La cerere, s-au atașat documente probatorii și s-a depus dosarul administrativ.

La data de 13.10.2003, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod Procedură Civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 213/2003 nr. vechi.

La data de 11.09.2013 s-a solicitat repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, dosarul nr. 213/2003 cu nr. actual_ fiind soluționat irevocabil, sens în care s-au atașat la dosar hotărârile relevante.

La data de 03.06.2013, A.A.A.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat pe de o parte, faptul că nu s-a finalizat procedura administrativă, iar pe fond, în ceea ce o privește, are conform legii, numai obligația de a emite decizia cu propunere de acordare de despăgubiri, conform Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005.

Cauza a fost repusă pe rol, reclamanții au solicitat administrarea de probe constând în înscrisuri și în cadrul căreia s-a depus și raportul de expertiză judiciară efectuat în dosarul nr. 378/2004 al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, în care figurau ca reclamanți părțile persoane fizice din cauza de față și ca pârât Municipiul București prin Primarul General, având ca obiect Legea nr. 10/2001. Acesta avea ca obiect partea din imobilul ce poartă denumirea „CICLOP” deținută de pârâtă.

În cadrul acestui raport de expertiză, au fost evidențiate și spațiile deținute în același imobil, de pârâta din cauza de față, .>

Reclamanții au depus la dosar concluzii scrise.

Prin sentința civilă nr.2233/19.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea de restituire în natură formulată în principal de către reclamanții C. Ș. G., B. I. J. L. de Lapinay, B. Nicolas A., B. G. M. M., F. S. Y., R. M. A. și H. Y. Germaine B. D., în contradictoriu cu pârâții . A. pentru Administrarea Activelor Statului, a admis cererea formulată în subsidiar, privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, a anulat decizia de respingere a notificării formulată și înregistrată sub nr. de 2226/13.08.2001, emisă de pârâta . a obligat pe pârâta A.A.A.S să propună măsuri reparatorii prin puncte compensatorii conform Legii nr.165/2013 în vigoare, reclamanților, pentru spațiul deținut de . imobilul denumit "Ciclop", subsol și parter, astfel cum sunt identificate în raportul de expertiză întocmit de expert N. A., fila 427 din dosar.

Analizând probele administrate, Tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 2226/2001, moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului ce a purtat adresa poștală .-8, sector 1, SA.BUCUREȘTI, cunoscut sub denumirea de „CICLOP”, au solicitat restituirea imobilului preluat de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, calitatea stabilită în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 451/2002 a Tribunalului București-Secția a IV-a Civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3727/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri depuse la dosar.

Referitor la problema dedusă judecății de către aceștia, privind spațiul deținut de către . privatizată, în imobilul din litigiu și pentru care s-a formulat notificarea anterior menționată, respinsă de către pârâtă, Tribunalul a constatat că potrivit legii speciale, entității juridice implicate în privatizare, îi revine obligația de a emite decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii corespunzătoare spațiilor deținute de către societatea privatizată, astfel încât a fost apreciată întemeiată acțiunea reclamanților sub acest aspect, fiind admisă.

Ca atare, văzând și dispozițiile Legii nr. 165/2013 în vigoare, ce reglementează categoriile de măsuri reparatorii în echivalent, sub forma punctelor compensatorii, tribunalul a obligat pârâta A.A.A.S, implicată în privatizarea . al cărei patrimoniu se regăsește imobilul pretins prin notificarea adresată acesteia, să emită decizie cu propunere de acordare a punctelor compensatorii.

A fost respinsă solicitarea reclamanților de restituire în natură față de pârâții din cauză.

Împotriva sentinței civile nr.2233/19.12.2013 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă au declarat recurs reclamanții R. M. A. și H. Y. Germaine B. D., reclamanții B. Nicolas A., I. – J. L. de Lapinay și B. G. M. M., reclamantul C. Ș. G., reclamanta F. S. I. și pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

Prin recursurile lor, reclamanții recurenți R. M. A. și H. Y. Germaine B. D., B. Nicolas A., I. – J. L. de Lapinay și B. G. M. M., C. Ș. G., F. S. I. au solicitat în esență, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului aceleiași instanțe spre rejudecare și în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de restituire în natură, formulate în principal de către C. Ș. G. și ceilalți reclamanți, a părții deținute de către pârâta . imobilul cunoscut sub denumirea „Ciclop”, situat în București, ..6-8, sector 1.

După ce au expus istoricul cauzei, au arătat că hotărârea Tribunalului București este nelegală:

1. Hotărârea atacată nu este motivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă. Prima instanță a reținut în considerente că se respinge solicitarea principală a reclamanților fără să ilustreze în nici un fel motivele care au stat la baza acestei respingeri. Nicăieri în considerente nu se regăsește vreo referință la susținerile reclamanților pe care s-a întemeiat capătul principal de cerere, pentru a obține restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu valabil. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă, au solicitat în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate.

2. Hotărârea atacată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod Procedură Civilă.

În măsura în care soluția de respingere a cererii de restituire în natură s-ar baza pe art.29 alin. (1) din Legea nr.10/2001 (ceea ce nu rezultă cu claritate, întrucât sentința nu conține nici un temei legal făcând doar referire la statutul pârâtei A. S.A. de „societate privatizată"), hotărârea a fost dată cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești, pentru considerentele ce succed.

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 29 (1) după republicarea Legii nr.10/2001 prevedea că „P. imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate".

Anterior modificărilor aduse prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, textul de lege citat mai sus făcea distincție între imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu, în sensul că doar pentru primele rămânea deschisă doar calea măsurilor reparatorii prin echivalent, în măsura în care făceau parte din patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate.

Prin decizia nr. 830/2008, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 și a constatat că abrogarea sintagmei „cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr.10/2001 încalcă art. 15 alin. (2) și 16 alin. (1) din Constituție. Curtea Constituțională a reținut că aplicarea formei modificate a art. 29 alin. (1) din Legea nr.10/2001, raporturilor juridice generate de această lege, mai specific raporturilor juridice concrete ivite în urma transmiterii notificărilor de către persoanele îndreptățite, încalcă principiile neretroactivității legii civile și egalității cetățenilor în fața legii. Subiectul de sezină a Curții Constituționale în cadrul dosarului în care s-a pronunțat decizia nr. 830/2008 a fost Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urma acestei decizii a instanței de contencios constituțional, art. 29 alin. (1) al Legii nr.10/2001 în forma modificată a fost eliminat din sistemul legislativ român, ca urmare a viciului de neconstituționalitate. Această prevedere nu mai putea fi aplicată raporturilor juridice care nu erau încă finalizate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data publicării în Monitorul Oficiul a Deciziei nr. 830/2008. În caz

contrar se încalcă atât însăși decizia Curții Constituționale, cât și sfera puterii

judecătorești, deoarece aceasta din urmă aplică la un caz concret un text de lege lipsit de suport constituțional.

3. Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind incidentă teza I a art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.

Sentința recurată nu are temei legal, întrucât în cuprinsul său instanța nu face nicio referire Ia vreun text de lege în urma aplicării căruia a adoptat soluția de a respinge cererea recurentului – reclamant C. Ș. G. de restituire în natură.

4. În speță este deopotrivă aplicabilă și teza a II-a a art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă. Hotărârea atacată este dată cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001

În măsura în care instanța a avut în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr.10/2001 (ceea ce s-ar deduce din referința Ia statutul pârâtei A. S.A. de "societate privatizată"), atunci soluția este rezultatul unei greșite aplicări a legii.

Legea nr. 10/2001 instituie principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, iar acordarea reparației în echivalent se va realiza numai în mod excepțional, respectiv dacă restituirea în natură nu mai este posibilă sau este expres înlăturată, conform art.1 lit. a) din H.G. nr.250/2007.

În speță, recurenții – reclamanți apreciază că imobilul este restituibil în natură conform principiului din legea de reparație specială. În ceea ce privește imobilele preluate fără titlu valabil, astfel cum s-a arătat mai sus, înainte de adoptarea Legii nr.247/2005, prevederile art. 29 din Legea nr.10/2001 se regăseau în art. 27, legea făcând distincție între imobilele preluate fără titlu valabil și cu titlu, în măsura în care acestea se regăseau în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, în sensul că primele erau supuse restituirii în natură, pe când pentru celelalte se puteau acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea Constituțională prin decizia nr. 830/2008 a constatat că modificările aduse acestui articol prin art.I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituționale, deoarece contravin principiilor constituționale referitoare Ia neretroactivitatea legii și la egalitatea cetățenilor în fața legii. În consecință, art. 29 din Legea nr.10/2001 trebuie

aplicat în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea 247/2005.

Apoi, în ceea ce privește raportarea art. 29 la art. 20 din Legea nr.10/2001, cele două norme juridice se interpretează în sensul că, în ceea ce privește imobilele preluate fără titlu valabil evidențiate în patrimoniul societății privatizate, acestea sunt supuse restituirii în natură, chiar dacă societatea este integral privatizată.

În cazul de față, imobilul solicitat spre restituire a fost preluat fără titlu valabil și se află în deținerea pârâtei S.C. A. S.A., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0205 emis de Ministerul Turismului și potrivit constatărilor expertului N. A. ce a întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în dosarul nr._ . Acesta a individualizat atât partea de construcție, cât și terenul aferent acestei părți, ambele deținute de . consecință, nu numai că nu există vreun impediment la restituirea în natură a imobilului în litigiu, dar dreptul pozitiv și în special art. 29 (1) din Legea nr. 10/2001 impun această măsură. În ipoteza imobilelor preluate fără titlu valabil, obligația de restituire în natură - care are natura unei

obligații propter rem - incumbă și societăților integral privatizate.

În drept, și-au întemeiat recursurile pe dispozițiile art. 1 alin. (5) și 147 alin. (4) din Constituția României, art. 29 din Legea nr.10/2001, Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod de procedură civilă.

Recurenta – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile, respectiv respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală față de AAAS.

În drept, invocă dispozițiile art. 304¹ și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., precum și celelalte prevederi legale menționate.

1. Primul motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, AAAS apreciind că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit și nelegal dispozițiile Legii nr.10/2001/R.

În raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001/R pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de măsuri reparatorii, nu s-a dovedit că reclamantul a urmat procedura administrativă obligatorie legală. După cum se observă din actele dosarului, reclamantul nu a transmis în mod direct AAAS notificare.

Recurenta – pârâtă învederează instanței că prin art. II din Legea nr. 302/06.10.2009 a fost modificat art. 31 din Legea nr.10/2001/R, respectiv, "În procesele și cererile având ca obiect stabilirea potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr.10/2001... a măsurilor reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a acțiunilor, A. pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi".

Din analiza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că "Actele doveditoare... pot fi depuse până la data soluționării notificării".

În ceea ce privește motivele acțiunii, recurenta – pârâtă învederează instanței că AAAS poate soluționa notificările care sunt însoțite de documentația completă ale persoanelor fizice, asociați ai persoanei juridice, care dețineau imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

Pe acest aspect, învederează instanței că, cu toate susținerile reclamantului, AAAS apreciază că se impune constituirea dosarului administrativ având la baza notificarea în original, transmisă de C. Ș. G. la . se afla în curs de soluționare a procedurii administrative în temeiul Legii nr.10/2001/R.

Astfel, în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificărilor, pe baza actelor doveditoare depuse de petent în dosarul administrativ, AAAS a apreciat ca este încă în termenul legal de analiza a notificărilor și este necesară efectuarea demersurilor necesare de către reclamant pentru completarea dosarului administrativ și probarea pretențiilor sale, conform Legii nr.10/2001/R.

Față de cele arătate, recurenta – pârâtă învederează instanței că în privința competenței instanței, aceasta poate interveni numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziție motivată de către AAAS, prin finalizarea procedurii administrative și această decizie să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 (3) din Legea nr. 10/200/R.

Având în vedere aceste dispoziții legale și actele cauzei, recurenta – pârâtă apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementată de aceste dispoziții legale, pentru a nu se încălca competențele și cadrul legal expres prevăzut de Legea nr.10/2001/R și în consecință, solicită admiterea excepției inadmisibilității.

2. Solicită instanței să constate că acțiunea este neîntemeiată și nelegală și solicită respingerea acesteia față de AAAS, deoarece nu au fost dovedite ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/2001/R privind calitatea de persoană îndreptățită.

Așa cum se poate constata, prin acțiune, reclamantul solicită să se constate calitatea de persoană îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește, dovedirea calității de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr.10/2001/R, recurenta – pârâtă învederează instanței că, din analiza art. 3 (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se poate constata că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, persoanele fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

Prin dispozițiilor art. 31 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată, se prevede că "Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin.1 se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului Finanțelor Publice...".

Așa cum s-a arătat, prin art. II din Legea nr. 302/06.10.2009, a fost modificat art. 31 din Legea nr.10/2001/R, respectiv "În procesele și cererile având ca obiect stabilirea potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr.10/2001... a măsurilor reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a acțiunilor, A. pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi".

Analizând textele legale, reclamantul trebuie să dovedească cu acte, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată și a art. 3 alin.1 lit. b din Legea nr. 10/2001/R .

3. Învederează instanței că acțiunea nu este întemeiată față de AAAS, deoarece în condițiile Legii nr. 10/2001/R AAAS are obligații legale numai în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, respectiv numai pentru imobilele care se afla evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, cu respectarea dispozițiilor legale de către AAAS.

Astfel, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, AAAS are obligația să emită o decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Această decizie motivată în condițiile legii trebuie înaintată legal instituției competente Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile Legea nr. 165 din 16 mai 2013, art. 21.

Astfel, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, AAAS are obligația să emită o decizie motivată, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr. 165 din 16 mai 2013, și să înainteze această decizie Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În cadrul legal astfel stabilit, se poate constata față de AAAS că nu sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, deoarece nu s-a finalizat procedura administrativă, nu s-a dovedit calitatea de persoane îndreptățite și că imobilul revendicat se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral cu respectarea dispozițiilor legale de către AAAS.

Așa cum s-a arătat, procedura administrativă în temeiul Legii nr.10/2001/R, se afla în curs de soluționare, dosarul administrativ al reclamanților nu este completat cu toate actele doveditoare, în condițiile art.23, art.24 din Legea nr.10/2001/R pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite.

Intimata – pârâtă . formulat întâmpinare prin poșta electronică și fax, la recursurile reclamanților, prin care a solicitat respingerea acestora și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, pentru următoarele motive:

În fapt, în anii 1995 și 1996 cu F.P.S. și SIF Transilvania în baza Legilor nr. 58/1991 și nr. 77/1994 s-au încheiat contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 298/20.06.1995, 936/27.08.1996, CV/4/21.06.1995 și contractul de schimb nr. C.164/12.05.1995, pentru întreg pachetul de acțiuni.

Toate aporturile F.P.S. și SIF Transilvania la capitalul social al . de acțiunile ce au fost transmise prin contractele menționate, au fost aporturi în natură, constând din terenuri, construcții și bunuri de inventar, care s-au aflat în proprietatea statului la momentul constituirii . HG nr. 1041 din 25 septembrie 1990, în baza Legii nr. 15/1990.

Între bunurile reprezentând partea din capitalul social deținută de F.P.S. și SIF Transilvania, s-a aflat și imobilul care face obiectul acțiunii reclamantei, respectiv Restaurantul A. care face parte din Complexul A. (imobil care se afla la parterul și subsolul imobilului Ciclop). Imobilul a fost identificat printr-o expertiză efectuată într-o altă cauză de expertul N. A. și care a fost depus în prezenta cauză în cadrul probei cu înscrisuri.

Instanța prin sentința civilă nr. 2233/2013, a constatat că imobilul în litigiu este în proprietatea . privatizată și că în conformitate cu Legea nr. 10/2001, „entității juridice implicate în privatizare îi revine obligația de a emite decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii" pentru spațiu deținut de .>

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013, în mod corect instanța de fond a obligat recurenta-pârâtă A.A.A.S să propună măsuri reparatorii prin puncte compensatorii pentru spațiul deținut de . imobilul Ciclop.

Prin recursurile formulate au fost invocate trei motive de recurs, respectiv cele prevăzute de art.304 pct.7, art.304 pct.4 și art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă privind „ nemotivarea hotărârii", intimata – pârâtă consideră că instanța de fond și-a motivat hotărârea prin reproducerea textului art. 29 din Legea nr. 10/2001 „entității juridice implicate în privatizare îi revine obligația de a emite decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii". De asemenea și prin dispozițiile Legii nr. 165/2013 care reglementează categoriile de măsuri reparatorii.

Invocarea dispozițiilor art.6 alin.3 din Legea nr. 213/1998 nu sunt aplicabile, deoarece Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație și în conformitate cu prevederile art. 6 alin 2, "bunurile preluate de către stat fără un titlu valabil ... pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație."

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod Procedură Civilă" hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești", intimata – pârâtă consideră că trebuie respins, având în vedere că cererea de introducere în cauză a A.A.A.S. a fost formulată de C. Ș. G., pentru a fi obligată la emiterea deciziei de măsuri reparatorii.

Privatizarea societăților comerciale a început o dată cu adoptarea Legii nr. 58/1991. Încă de la apariția acestei legi a fost sesizată necesitatea reglementării regimului juridic al bunurilor preluate în mod abuziv de stat și evidențiate în patrimoniul societăților comerciale supuse privatizării însă, datorită inexistenței unui cadru legislativ privind restituirea bunurilor preluate în mod abuziv, prin art. 77 al Legii nr. 58/1991 s-a stabilit doar că reparațiile pentru astfel de bunuri vor fi reglementate printr-o lege specială.

Prin Legea nr. 99/1999 de modificare și completare a O.U.G. nr. 88/1997, au fost introduse în cuprinsul acestei ordonanțe primele reglementări vizând situația specială a unor imobile deținute de societățile comerciale care fac obiectul privatizării. Astfel, sub un prim aspect, prin dispozițiile art. 321 alin. (1) și (2) s-a stabilit că societățile comerciale care dețin terenuri necesare pentru desfășurarea activității lor în conformitate cu obiectul lor de activitate, dar al căror regim juridic nu a fost clarificat, se privatizează fără includerea în capitalul social a valorii acestor terenuri. Sub un al doilea aspect, prin reglementarea cuprinsă la art. 324 alin. (1) și (2) s-a stabilit că instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat prin plata unei despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost instituit regimul reparatoriu special în privința imobilelor preluate abuziv de stat sub aspectul condițiilor, procedurii și modalităților de restituire a unor astfel de imobile, reglementându-se explicit și regimul juridic al bunurilor imobile care au format obiectul unor preluări abuzive și care sunt evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate.

Astfel instanța a admis cererea de masuri reparatorii obligând AAAS la emiterea deciziei de propunere de masuri reparatorii prin puncte compensatorii.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, intimata – pârâtă consideră că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, considerând că imobilul a fost preluat cu titlul valabil și a dispus ca instituția publică implicată în privatizare, respectiv AAAS să emită decizie de propunere a măsurilor reparatorii.

Principiul securității raporturilor juridice reprezintă unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Recurenții-reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 (în baza notificării formulate în anul 2001 - care face obiectul prezentei cauze) au deschisă calea obținerii de măsuri reparatorii prin puncte compesatorii pentru imobil, la valoarea reală de circulație, astfel respectându-se principiul securității circuitului civil și principiul stabilității raporturilor civile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acțiunea în revendicare își păstrează caracterul real, cât timp există posibilitatea readucerii lucrului revendicat în patrimoniul revendicatorului. Dacă lucrul a fost însă transmis de uzurpator, în speță statul, unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea, obiectul revendicării se convertește într-o prestație în despăgubiri.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin practica sa consecventă, a statuat că trebuie păstrat un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele de salvgardare a drepturilor fundamentale ale omului.

În cauza Pincova & Pinc, Curtea a arătat că diminuarea vechilor atingeri constând în prejudiciile create în trecut foștilor proprietari, nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate. Legislația internă trebuie să permită să se ia în considerare circumstanțele sociale ale fiecărei spețe, astfel încât persoanele care au dobândit bunurile cu bună-credință, să nu fie puse în situația de a suportă ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.

Față de cele menționate, recurenta - pârâtă . recursurile neîntemeiate și solicită instanței să le respingă și pe fond să mențină sentința nr.2233/2013 pronunțată în dosarul nr._ de pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, ca temeinică și legală.

Recurentul – reclamant C. Ș. G. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta – pârâtă AAAS, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele recursuri, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.

Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererilor de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și potrivit art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursurile promovate, ca fiind fondate, pentru următoarele considerente comune:

1.Sub un prim aspect, Curtea observă că potrivitprevederilor art. 29 al. 1, 3 din Legea nr. 10/2001 (în forma modificată prin Legea 247/2005) invocate de recurenții reclamanți: „(1) P. imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. (…) (3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 830/2008 a constatat însă, că dispozițiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, instanța de contencios constituțional a observat că „înainte de modificarea operată prin dispozițiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 reglementa în art. 27 alin. (1) următoarele: "P. imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, (…)."

În urma modificării Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un conținut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945 - 1989 și care fac parte din patrimoniul unor societăți comerciale privatizate. Dacă în art. 27 se făcea distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispozițiile art. 29 prevăd că persoanele îndreptățite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a acestora.

În continuare, Curtea constată că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptățite. În acest sens, este indubitabil că depunerea notificărilor s-a realizat sub imperiul Legii nr. 10/2001, în termenul acolo prevăzut. Întrucât acest termen nu era în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind expirat, așa cum s-a arătat mai sus, la data de 14 februarie 2002, se poate afirma că, odată înfăptuită, situația juridică respectivă s-a și finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situație juridică identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.(…)

Or, Curtea constată că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după .. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum și a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.

Mai mult, noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după . modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt - soluționarea cu întârziere a notificărilor de societățile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură, aflate, așa cum s-a arătat în prealabil, în situații identice”.

2. i.Sub un secund aspect, Curtea observă că potrivit prevederilor art. 1201 Cod Civil: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Printre efectele lucrului judecat, sunt și exclusivitatea care exclude posibilitatea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, precum și obligativitatea conform căreia părțile trebuie să se supună hotărârii judecătorești. A. de lucru judecat (concept juridic distinct de puterea de lucru judecat a cărei parte este) reprezintă efectul evocat al exclusivității.

Raportat la efectele puterii de lucru judecat, s-a admis în principiu, că partea din hotărâre care interesează această instituție juridică, este dispozitivul, pentru că în dispozitiv este cuprinsă soluția, iar dispozitivul este cel care se execută. Totuși, în lipsa unei reglementări legale în acest sens, doctrina și practica judiciară (inclusiv cea a instanței supreme) au recunoscut în mod unanim, acest efect și considerentelor hotărârii, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în el (în același sens, D., I.; D., V.– „Hotărârea judecătorească”, Editura Servo-.. 79-80) sau „altfel spus, vor beneficia de puterea lucrului judecat, acele considerente în lipsa cărora n-ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii, acele considerente decisive, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta” (Decizia civilă nr. 7222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală).

Având în vedere aceste considerente, pe cale de consecință, se constată că existența unei hotărâri judecătorești anterioare irevocabile va putea fi invocată în cadrul unui alt proces, inclusiv în referire la considerentele care explicitează dispozitivul, fie cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, fie cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie neapărat aceleași părți, să se discute același obiect sau aceeași cauză.

Concluzia expusă este impusă cu evidență, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul jurisprudenței sale. Reamintind că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, nu poate fi disociat de jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, formând împreună un „.> obligatoriu pentru autoritățile statale, deci, inclusiv pentru instanțele judecătorești, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 11 și 20 din Constituția României, dar și al articolului 46 din Convenție, Curtea prezentă consideră că neaplicarea acestei jurisprudențe în cauza dedusă judecății, ar determina premisa încălcării articolelor convenționale incidente.