Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 208/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 18879/303/2011
Dosar nr._
(84/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.208
Ședința publică de la 13.02.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă R. M. M., împotriva deciziei civile nr. 907 A din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. P. C. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. S. 4 BUCUREȘTI și AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. S. 6 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă R. M. M. personal și asistată de avocatul M. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, eliberată de Baroul București, atașată la fila 33 din dosarul de apel, lipsind Autoritatea Tutelară de pe lângă P. S. 4 București și Autoritatea Tutelară de pe lângă P. S. 6 București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 10.02.2014, a unei întâmpinări formulate de către intimatul reclamant, act procedural comunicat și părții adverse.
Avocatul recurentei pârâte procedează, sub semnătură, la completarea împuternicirii avocațiale anexate la fila 33 din dosarul Tribunalului București, în sensul că reprezintă partea și în faza procesuală a recursului, în baza aceluiași contract de asistență juridică.
Interpelată fiind, recurenta R. M. M., personal, precizează că înțelege să o mandateze pe doamna avocat M. C. să îi reprezinte interesele și în recurs.
Avocatul recurentei pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar corespunzător, pe care instanța le anulează.
Au fost legitimate părțile, după cum urmează: R. M. M. prezintă CI, . nr._, eliberată de D.E.P.A.B.D la data de 20.08.2010; R. P. C. prezintă CI, . nr._, eliberată de SPCLEP Mioveni la data de 05.03.2009.
Avocatul recurentei învederează faptul că părții pe care o reprezintă nu i-a fost comunicată întâmpinarea depusă la dosar.
Intimatul reclamant înmânează recurentei un exemplar al întâmpinării.
Având în vedere împrejurarea că în cuprinsul întâmpinării nu se invocă aspecte noi, ci apărări în raport cu motivele de recurs, Curtea dispune reluarea dosarului pentru a-i da posibilitate avocatului recurentei pârâte să o lectureze.
La reluarea cauzei, se prezintă recurenta pârâtă R. M. M. personal și asistată de avocatul M. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, eliberată de Baroul București, atașată la fila 33 din dosarul de apel, lipsind Autoritatea Tutelară de pe lângă P. S. 4 București și Autoritatea Tutelară de pe lângă P. S. 6 București.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au probe noi de administrat și nici cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei pârâte arată că, prealabil, înțelege să facă anumite precizări în ceea ce privește conținutul întâmpinării depuse la dosar. Astfel, se poate observa că în cuprinsul acestui act procedural se precizează că în cadrul dosarului de apel s-a solicitat, verbal, în nenumărate rânduri, stabilirea unui program de vizitare, oricare ar fi el față de cel solicitat în scris. Solicită ca, în urma verificărilor făcute de către instanța de recurs, să se constate că nu există nicio încheiere de ședință prin care să se consemneze o astfel de solicitare verbală sau în alt mod decât cea scrisă de către intimatul de față.
Se mai susține prin întâmpinare faptul că intimatul înțelege să își însușească hotărârea pronunțată de către instanța de apel, chiar dacă prin respectiva hotărâre nu s-a stabilit programul solicitat de parte, ci el excede solicitărilor formulate în scris.
Se mai invocă de către partea adversă faptul că din 2001 nu a avut acces la minor, însă, solicită a se observa că prin încheierea de ședință din data de 27.08.3013, se menționează că de la data repunerii pe rol a dosarului intimatul reclamant nu a mai căutat-o pe recurentă, fapt precizat de către partea adversă.
Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii recurate în sensul modificării programului de legături personale între intimatul reclamant și minor astfel cum este menționat prin motivele de recurs, precizarea locului de unde va fi luat și adus minorul de către intimatul reclamant, precum și să dispună eliminarea din dispozitivul hotărârii a dispoziției „menține celelalte dispoziții”, având în vedere următoarele considerente:
Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este confuză și contradictorie și motivează această susținere, deoarece dispune, în plus față de instanța de fond, completarea programului de vizitare al minorului de către tată cu ziua de miercuri, fără a face o precizare esențială ce se întâmplă în cazul în care această zi de miercuri cade în perioada de concediu a mamei sau în zilele atribuite în favoarea sa. Mai mult decât atât, instanța tribunalului dispune „menține celelalte dispoziții”. Or, se poate observa faptul că în cuprinsul hotărârii, instanța de apel, reține următoarele „ De asemenea, întrucât acest program este destul de amplu, nu este necesar a se menționa expres alte sărbători, precum Sf. Ș.”.
Curtea pune în vedere apărătorului recurentei pârâte să facă referire, în cadrul concluziilor pe care le formulează și la actuala formă a dispozițiilor înscrise în art. 281 indice 2 a din Codul de procedură civilă, potrivit cu care îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 281 și 281 indice 2 din Codul de procedură civilă.
Avocatul recurentei pârâte, în continuarea pledoariei, arată că, în opinia sa, hotărârea recurată este confuză tocmai pentru că în cuprinsul acesteia se regăsesc termeni și susțineri contradictorii, este și motivul pentru care a invocat dispozițiile înscrise în art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, urmează a se avea în vedere faptul că hotărârea recurată se întemeiază pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, avându-se în vedere interesul superior al copilului. Or, din punctul său de vedere, interesul superior al copilului nu prevede ca minorul să se întoarcă acasă la o oră foarte târzie și care afectează programul de odihnă al acestuia prin devansarea orei de baie și a mesei de seară.
Precizează faptul că recurenta pârâtă nu se opune ca tatăl să ia minorul la domiciliul său astfel cum a stabilit instanța de apel, însă solicită ca întoarcerea acestuia la domiciliul mamei să se realizeze mai devreme, având în vedere vârsta minorului.
De asemenea, pentru aceleași considerente, solicită și modificarea orei de luare a minorului din domiciliul mamei de către intimatul pârât, în sensul stabilirii orei 11, 00.
Un al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă. În acest sens, a precizat că instanța de apel a dispus ca programul de legături personale între intimatul reclamant și minor să se desfășoare în anii impari pe parcursul a 4 zile în perioada sărbătorilor P., cu toate că partea adversă a solicitat doar două zile de P., motiv pentru care, apreciază că se impune a fi respectată cererea intimatului reclamant, urmând a se constata că Tribunalul București a acordat mai mult decât s-a cerut.
În legătură cu cele 3 zile consecutive în vacanța de primăvară, de asemenea, solicită a se constata că nu au fost solicitate.
Concluzionând, solicită stabilirea unui program de vizitare atât în interesul minorului, cât și în interesul părinților acestuia.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Învederează instanței împrejurarea că de la data despărții de către recurentă, a reușit să viziteze minorul numai condiționat și nu mai mult de 2 ore la o întâlnire. Mai arată că pe parcursul procesului, la solicitările sale, instanța de judecată i-a pus în vedere mamei să îi permită să aibă legături personale cu fiul său.
Consideră că nu poate fi reținut primul motiv de recurs, în contextul aprecierii întregului material probator de către instanța de apel la pronunțarea hotărârii și care a stabilit un program care nu afectează în niciun fel sănătatea ori timpul de odihnă al minorului, avându-se în vedere interesul superior al copilului și nu interesul părinților.
De asemenea, apreciază că nici cel de al doilea motiv de recurs nu poate fi primit. Este adevărat că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, însă a dispus în acest mod analizând probele administrate în cauză și ca o consecință a constatării faptului că a fost lezat în drepturile sale de părinte.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 6 București la data de 05.09.2011, sub nr._, reclamantul R. P.-C. a chemat în judecată pe pârâta R. M.-M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să încuviințeze un program de vizitare a minorului R. R.-Ș..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2401/14.03.2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, iar minorul a fost încredințat spre creștere și educare mamei. În ceea ce privește programul de vizitare a minorului, instanța nu a stabilit un astfel de program, lăsând posibilitatea de înțelegere a părților, cu privire la timpul petrecut cu minorul și stabilirea unui program de vizitare de comun acord. De la data pronunțării sentinței de divorț - 14.03.2008, pentru o perioadă de aproximativ 8 luni, respectiv, până la sfârșitul anului 2008, reclamantul a avut posibilitatea să viziteze minorul săptămânal, stabilind programul de comun acord cu mama acestuia. La sfârșitul anului 2008, respectiv luna decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă, părțile au căzut de comun acord că ar trebui să mai încerce o împăcare. Ca urmare a acestui fapt, sărbătorile le-au petrecut împreună, iar în luna ianuarie 2009 părțile au decis să se mute din nou împreună în apartamentul reclamantului. Ca urmare a programului foarte încărcat de serviciu al ambilor părinți, aceștia au fost nevoiți să angajeze în acel moment o bonă pentru creșterea copilului. După aproximativ două luni și jumătate de la începutul noului an școlar și începerea grădiniței, din cauza deselor îmbolnăviri, mama minorului a decis ca acesta să fie crescut de către bunica maternă, în apartamentul acesteia, iar la sfârșitul programului zilnic de serviciu, fiecare dintre părinți, în funcție de posibilitate, să treacă să îl ia pe minor acasă. În luna martie 2010, mama minorului a decis ca, dat fiind programului foarte încărcat, a distanței prea mari până la domiciliul mamei acesteia, cea mai bună soluție pentru copil a fost ca aceasta să se mute împreună cu minorul la mama ei, iar în locuința comună a părților să vină doar în week-end. De la acest moment au început neînțelegerile intre părți, ca și cuplu, și, bineînțeles, neînțelegeri asupra dreptului reclamantului de petrecere a timpului liber cu minorul. Astfel, începând din mai 2010, reclamantul a putut sa petreacă timp cu fiul său (sa iasă în parc, sa meargă în magazine, la locuri de joaca pentru copii, etc.) numai în condițiile impuse de parată. Tot din acest moment, a încetat orice relație de cuplu intre reclamant și parata. Cu privire la condițiile impuse de către pârâtă, reclamantul a arătat ca acestea nu puteau fi negociate niciodată, nici cu privire la ora, nici cu privire la faptul ca mereu trebuia, conform acestor condiții, sa fie însoțiți, atât reclamantul cât și minorul, de către mama acestuia din urma, neacordându-i timp și intimidate cu propriul său fiu. Reclamantul a mai precizat că, din cauza neînțelegerilor și deselor conflicte cu mama pârâtei, nu avea acces la apartamentul unde locuia aceasta împreuna cu fiul său și mama acestuia, fapt bine cunoscut de către pârâtă. Pe parcursul anului 2011, cu toate ca fiul său este atașat fata de reclamant, urmare a comportamentului abuziv al pârâtei, a avut ocazia sa își vadă fiul numai de câteva ori, respectiv de ziua lui de naștere, pe 18 ianuarie 2011 și apoi doar cu alte câteva ocazii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 43, art. 44, art. 97, art. 98 și art. 101 din Codul familiei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii, stabilindu-se ca programul de vizitare al minorului R. R.-Ș. să se desfășoare numai în prezența pârâtei, după cum urmează: trei ore după amiaza în prima și a treia sâmbăta din luna; cu ocazia zilei de naștere ale copilului; în zilele ce reprezintă sărbătorile religioase de P. și C.; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că nu a interzis niciodată reclamantului sa-și viziteze minorul, din contră, atât aceasta, cât și copilul i-au solicitat sa o facă, cu prilejul fiecărei discuții purtate. Cu toate acestea, pana la introducerea prezentei acțiuni, reclamantul nu și-a mai vizitat copilul din aprilie anul curent, respectiv de cca. 6 luni. D. consecința, pârâta a solicitat să se constate lipsa de temei a cererii reclamantului de stabilire pentru acesta a unui program de vizita a minorului, atâta timp cat nu ii este îngrădit sub nicio forma menținerea relațiilor personale cu minorul. Mai mult, sa se constate lipsa de consecventa a reclamantului în crearea și menținerea unor relații normale de afectivitate fata de minor, având în vedere atât perioadele lungi de timp în care nu a vizitat minorul, cat și faptul ca timp de 6 luni nu și-a manifestat intenția de a vedea copilul. Ca urmare a celor menționate, sa se constate inadmisibila și totodată lipsita de interes cererea reclamantului în acțiunea de încuviințare a programului de vizitare a minorului, având în vedere dispozițiile legale ale art. 31 alin. 3 din Legea nr.272/2004 care prevăd ca dreptul de a avea relații personale cu copilul este un drept izvorât din lege (nu acordat prin hotărâre judecătoreasca), pentru a cărui realizare nu este necesara calea acțiunii în justiție, decât în cazul limitării. În concluzie, ca urmare a celor mai sus prezentate, pârâta a solicitat în principal instanței respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiata și, totodată, ca urmare a lipsei de interes a reclamantului în promovarea acesteia. Acest fapt a fost constatat și de instanța ce a pronunțat în data de 06.10.2011 în dosar_/303/2011, judecat pe rolul acestei instanțe, soluția de respingere ca inadmisibila a cererii reclamantului de stabilire a unui program de vizitare a minorului, pe cale de ordonanță președințiala.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ.
La data de 12.12.2011, pârâta a depus întâmpinare la cererea precizatoare formulată de reclamant, prin care a solicitat respingerea acesteia, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, având în vedere că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost introdusa de reclamant în data de 05.09.2011, în prezenta cauza nu pot fi aplicate dispozițiile noului Cod civil, deoarece la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv 01.10.2011, prezenta acțiune era pendinte.
La data de 06.02.2012, reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat instanței să dispună și cu privire la reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea minorului, de la suma de 525 lei pe luna la suma calculata prin raportare la venitul său net actual, conform prevederilor art. 94 Codul familiei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civila nr. 2401/14.03.2008, pronunțata de Judecătoria S. 2 București, a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea paratei în cuantum de 525 lei pe luna de la pronunțarea sentinței și pana la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor care au condus instanța la a da aceasta soluție. De la pronunțarea sentinței și pana în prezent, reclamantul s-a ocupat permanent, fără întrerupere de minorul R. R.-Ș. și a achitat pensia de întreținere în cuantumul stabilit de către instanța de judecata. Întrucât spre sfârșitul anului 2010, reclamantul și-a întemeiat o nouă familie, iar la data de 21 septembrie 2011 s-a născut cel de-al doilea copil al său, respectiv minora R. S.-M., a solicitat reducerea pensiei de întreținere alocata minorului, în conformitate cu prevederile Codului familiei și ale Codului de procedura civila, astfel încât ambii copii sa aibă drepturi egale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 114 C.pr.civ., art. 107 raportat la 94 Codul familiei.
Prin sentința civilă nr. 6452/26.07.2012, Judecătoria S. 6 București a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea; a încuviințat reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul, fără prezența pârâtei, după următorul program: în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 16:00 la ora 20:00; în anii pari - trei zile de Sărbătoarea de C. și de ziua de naștere a minorului; în anii impari – trei zile de sărbătoarea de Paști și de ziua onomastică a minorului; în fiecare an pe o perioadă de trei săptămâni în timpul vacanței de vară.
Instanța de fond a redus de la 525 lei lunar la 298 lei lunar pensia de întreținere datorată de reclamant minorului R. R.-Ș., născut la data de 18.01.2008, începând cu 06.02.2012 până la majoratul minorului.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de pârâtă cu privire la primul capăt de cerere, instanța de fond a constatat excepția ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 401 cod civil dispun că: „În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept”.
Astfel cum rezultă chiar din cererea și din întâmpinarea formulate în cauză, a apreciat prima instanță, între părinții minorului R.-Ș. există neînțelegeri cu privire la programul de vizitare a minorului, constatându-se o diferență majoră între programul solicitat de tată și cel acceptat de mamă. Față de această situație de fapt, instanța a constatat că existența interesului în formularea cererii de chemare în judecată de către reclamant este prezumată chiar de lege, care prevede că în cazul unei neînțelegeri între părinți, instanța de tutelă decide, decizia instanței fiind dată evident ca urmare a solicitării din partea părintelui la care minorul nu are stabilită locuința.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că reclamantul are interes în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, din moment ce legea îi conferă dreptul de a solicita stabilirea unui program de vizitare în cazul unei neînțelegeri între părinți. Pentru aceste motive, excepția lipsei de interes a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Instanța a făcut precizarea că apărarea pârâtei în ceea ce privește neretroactivitatea legii nu va fi reținută în cauză, constatând că cele două capete de cerere formulate de reclamant, stabilirea unui program de vizitare și reducerea pensiei de întreținere, reprezintă instituții care au primit o reglementare sensibil identică în cele două Coduri, respectiv Codul familiei și Codul civil, iar cererile întemeiate pe una sau cealaltă din cele două legi nu împiedică instanța în soluționarea acestora pe fondul cauzei.
Cu privire la fondul capătului de cerere având ca obiect stabilire program de vizitare, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2401/14.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți și încredințarea spre creștere și educare către pârâtă a minorului R. R.-Ș., născut la data de 18.01.2008, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 525 lei lunar.
Conform art. 401 C.civ., părintele separat de copilul său, prin stabilirea locuinței la celălalt părinte, are dreptul de a avea legături personale cu acesta. De asemenea, potrivit art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. În sensul legii, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte etc. (art. 15 din lege).
Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată doar în parte cererea reclamantului de stabilire a unui program de vizitare, urmând să o admită ca atare și să încuviințeze reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul, fără prezența pârâtei, după următorul program: în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 16:00 la ora 20:00; în anii pari - trei zile de Sărbătoarea de C. și de ziua de naștere a minorului; în anii impari – trei zile de sărbătoarea de Paști și de ziua onomastică a minorului; în fiecare an pe o perioadă de trei săptămâni în timpul vacanței de vară.
În stabilirea acestui program de vizitare, instanța de fond a avut în vedere următoarele împrejurări:
Prin înscrisurile medicale depuse la dosar s-a făcut dovada că minorul suferă de sindromul „hohotului de plâns”, care se manifestă prin crize de plâns, urmate de apnee. Aceste crize apar în situații frustrante pentru copil, în situații de frică, emoție, furie. Cu toate acestea, rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei și din declarațiile de martori luate în cauză, faptul că această afecțiune a minorului nu este într-atât de gravă încât să nu permită petrecerea unui timp mai îndelungat cu tatăl său, reținându-se că din probele administrate în cauză rezultă că afecțiunea minorului nu s-a manifestat niciodată în prezența tatălui sau că acesta din urmă îi poate provoca minorului frică, emoție, furie. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, având în vedere conflictul evident existent între părinții minorului, și constatând tocmai existența unei afecțiuni în ce privește starea de sănătate a minorului, este de preferat ca programul de vizită a minorului să se realizeze fără prezența mamei, pentru a nu exista riscul ca divergențele dintre părți să se răsfrângă asupra stării psihice a minorului, care trebuie să evite orice mediu conflictual. În plus, instanța a reținut că programul de vizită astfel stabilit - raportat pe de o parte la vârsta minorului (patru ani, considerată a nu mai fi o vârstă atât de fragedă), pe de altă parte, la durata de timp îndelungată în care tatăl nu a mai relaționat cu minorul, legătura acestora fiind precară, precum și ținând cont de starea de sănătate a minorului, acesta având nevoie de atenție și grijă deosebite - este un program potrivit, atât pentru minor, cât și pentru părinte, pentru a crea acestora posibilitatea dezvoltării unei relații de afecțiune solide, însă în mod treptat, fără a pune în pericol starea de sănătate a minorului.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis în parte cererea și a încuviințat programul de vizită menționat.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect reducere pensie de întreținere, în materia obligațiilor legale de întreținere, hotărârea judecătorească nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, art. 531 alin. 1 C.civ. prevăzând că, în situația în care se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
Cuantumul întreținerii este stabilit în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 529 alin.1 din C.civ., respectiv, nevoia celui care cere pensia de întreținere și mijloacele celui care urmează să o plătească. Atunci când întreținerea este datorată de părinți, legea, prin art. 529 alin. 2 din C.civ. stabilește următoarele plafoane maximale din venitul lunar net al celui obligat: până la ¼ pentru un copil, până la 1/3 pentru doi copii, până la 1/2 pentru trei sau mai mulți copii.
În speță, potrivit adeverințelor de venit nr. 353/07.06.2012 și nr. 455/25.07.2012 eliberate de S.C. Convenience Prod S.R.L., instanța de fond a reținut că reclamantul a realizat în ultimele șase luni o medie a venitului net salarial în cuantum de 1788 lei, iar reclamantul a făcut dovada că mai are un copil în întreținere, respectiv minora R. S.-M., potrivit certificatului de naștere depus la fila 53 dosar.
Prin urmare, față de dispozițiile mai sus arătate, instanța de fond a reținut că în prezent pensia de întreținere la care poate fi obligat reclamantul este de 1/3 din suma de 1.788 lei pentru doi copii, respectiv, 298 lei lunar pentru un copil.
În ceea ce privește data de la care se datorează întreținerea, potrivit art. 532 alin. 1 C.civ., pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Pentru aceste considerente, raportat la prevederile legale mai sus arătate, instanța de fond a dispus reducerea de la 525 lei lunar la 298 lei lunar a pensiei de întreținere datorate de reclamant minorului R. R. Ș., născut la data de 18.01.2008, începând cu 06.02.2012 până la majoratul minorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.
În motivarea apelului declarat de apelantul-reclamant, s-a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a încălcat nu numai drepturile tatălui de a avea legături personale cu minorul R. R.-Ș., ci, mai ales, drepturile copilului de a păstra legături personale cu apelantul, alterând astfel principiul interesului superior al copilului, care este, conform Legii nr.272/2004, impus inclusiv în legătura cu drepturile și obligațiile ce le revin părinților divorțați cărora nu le-au fost încredințați copiii sa aibă legături personale cu aceștia.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a invocat niciun temei juridic sau vreo proba concreta în baza cărora sa poată acorda programul stabilit astfel stabilit.
Astfel, a precizat apelantul, s-a acordat un program care nu îi permite să mai părăsească orașul București la finalul săptămânilor pentru a merge, spre exemplu, la domiciliul său din Mioveni sau în vreo scurtă vacanță cu familia, de vineri până duminică, întrucât are dreptul, cât și obligația, stabilite astfel de către instanța de fond, de a vedea copilul în fiecare zi de sâmbăta de la orele 16.00 la orele 20.00.
În situația în care instanța de control judiciar nu poate, în urma probelor ce vor fi administrate, stabili un program care sa prevadă dreptul de a-și vizita și lua copilul o zi în timpul săptămânii, miercuri astfel cum a solicitat, apelantul a menționat că, într-o astfel de situație, este imperativ, pentru a se putea stabili intre el și fiul său o strânsa relație de afecțiune (astfel cum a reținut instanța de fond ca este necesar ), sa se stabilească un program care sa prevadă dreptul său la vizita și luare la domiciliu cat și în mini-vacante în afara București-ului doua week-end-uri pe luna, în prima și a treia săptămâna din luna, de vineri orele 17.00 pana duminica orele 17.00, în așa fel încât să poată avea dreptul de a petrece nu numai câteva ore sâmbăta, ci mai multe zile la rând și nopți cu copilul.
Apelantul a precizat că nu este cu putință să vadă minorul câteva ore sâmbăta pe tot parcursul anului și la cele mai importante sărbători ale anului, Crăciunul sau Pastele, sa îl ia direct de la mamă, să doarmă pentru prima dată după foarte mult timp cu apelantul, alături de o noua familie. Aceste situații se gestionează în decursul timpului, astfel încât copilul sa nu simtă sub niciun aspect diferența de a locui la el acasă alături de mama sa ori în vizita la apelant, unde, evident, va avea parte de o familie în integralitate, care cuprinde și o soră, în persoana minorei R. S..
În mod greșit, a precizat apelantul, instanța de fond a apreciat ca administrarea probei expertizei medico-legale în specialitatea psihiatrie nu este utila soluționării cauzei. Instanța nu a motivat în vreun fel respingerea acestei probe în măsura în care a reținut pentru stabilirea programului acordat starea de sănătate a minorului, astfel cum a fost prezentata de actele medicale existente în dosar, emise de către medicul de familie, prietena foarte buna cu bunica materna a minorului.
Apelantul a susținut că fisa medicala vizând minorul de la medicul de familie este o fișă contrafăcuta, conceputa special pentru acest dosar, pentru a împiedica tatăl sa aibă acces la minor, fapt susținut și de mărturia depusa de martora apelantei-parate, Sojka C. E., care nu a văzut niciodată ca minorul sa manifeste un astfel de sindrom, al spasmului hohotului de plâns, fapt ce se coroborează cu poziția reclamantului, care nu a văzut niciodată minorul manifestând aceasta ipostaza a hohotului de plâns și nici nu i-a fost adus la cunoștința despre acest fapt de către mama copilului pana la introducerea acestei cereri de chemare în judecata.
D. fiind faptul ca instanța de fond a reținut acest sindrom al spasmului hohotului de plâns, apelantul a solicitat instanței admiterea cererii de efectuare a expertizei medico-legale în specialitatea psihiatric pediatrica pentru minorul R. R. Ș. ca fiind pertinenta, concludenta și utila soluționării cauzei, astfel încât și tatăl sa aibă acces la a cunoaște starea reala de sănătate a minorului, la care, fără un program bine stabilit, nu are sub nicio forma acces.
În perioada în care parata și minorul au locuit împreuna cu apelantul, pentru o perioada lunga de timp de aproximativ un an de zile, încercând să își refacă relația, minorul a fost luat în evidență la medicul de familie și la psihiatru fără ca reclamantul să fie anunțat și fără ca aceste aspecte sa poată fi confirmate de către apelanta-parata în răspunsurile la interogatoriul luat la instanța de fond. Apelantul a solicitat instanței de control sa admită cererea sa de luare a unui interogatoriu apelantei-parate. Mai mult, a precizat apelantul, atâta timp cat nu exista legătura de cauzalitate intre sindromul spasmul hohotului de plâns reținut copilului și prezenta tatălui în viata sa, stabilirea unui program impune efectuarea expertizei solicitate care sa infirme actele medicale existente și care să lase libertate totala completului de judecata de a pronunța un program pentru un raport normal tată-fiu, copil perfect sănătos, așa cum îl cunoaște apelantul-reclamant pe minor.
În perioada în care părțile s-au judecat pe calea ordonanței președințiale pentru stabilirea unui program de vizita, a specificat apelantul-reclamant, apelanta-parata a permis săptămânal reclamantului să vadă minorul. După pronunțare, a învederat apelantul-reclamant, apelanta-parata nu i-a mai răspuns la telefon și nu i-a mai permis sa vadă copilul, fapt precizat tot timpul în dosarul de fond. Apelantul a precizat că a făcut demersuri să se înțeleagă asupra unui program de vizitare a minorului pe cale amiabila, astfel încât sa nu fie nevoie sa se ajungă în instanța, însă parata a susținut permanent ca reclamantul nu are drepturi asupra copilului și ca pârâta nu are încredere în reclamant și doar, după ce va vedea cu proprii ochi ca reclamantul este un om matur, îi va permite sa ia singur copilul cu care avea și are o legătura foarte puternica și afectiva.
Apelantul a menționat că a depus la dosar și o înțelegere, insa nici nu s-a putut discuta.
În principiu, a precizat apelantul, nu exista vreun indiciu conform căruia legătura cu reclamant în timpul săptămânii ar putea sa ii afecteze programul fiului părților în măsura în care și reclamantul îl poate însoți în parc sau oriunde ar avea nevoie sa meargă copilul în cazul în care ar începe vreo activitate extrașcolara. Din contra, a precizat apelantul, este imperativ ca și apelantul, în calitate de tata, sa aibă dreptul sa îl însoțească în timpul săptămânii, astfel luând contact cu educatoarea și implicându-se direct în educația și creșterea sa armonioasa, lucruri care nu pot fi făcute doar în week-end și, de asemenea, sa poată lua legătura inclusiv cu medicul de care aparține, astfel fiind permanent pus la curent cu starea sa de sănătate.
În opinia apelantului-reclamant, instanța de fond în mod greșit a interpretat probele administrate în fond și a pronunțat sentința ce afectează puternic legătura existenta între apelant și fiul său, R. R.-Ș., pe o perioadă foarte lungă de timp.
Pentru motivele expuse, apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, pronunțarea unui program de vizitare care să respecte drepturile minorului de a avea legături personale cu reclamantul, fără prezența mamei, care nu se impune la vârsta pe care o are fiul părților, inclusiv miercurea după-amiaza, de la orele 16.00 pana la orele 20.00, timp în care reclamantul sa îl poată lua pe minor la domiciliul sau la plimbare, la joaca, la sport sau la orice alta activitate extrașcolara ar apărea în decursul timpului, astfel încât reclamantul să își poată manifesta dreptul de a veghea nemijlocit la creșterea și educarea sa, la pregătirea profesionala ce va urma.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la micșorarea pensiei de întreținere acordate minorului, apelantul-reclamant a apreciat că instanța de fond a făcut o corecta apreciere a probelor administrate, sentința, din acest punct de vedere, fiind legala și temeinica, solicitând menținerea acesteia ca atare.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 282 și următoarele C.pr.civ., Codul familiei, Legea nr.272/2004.
În motivarea apelului declarat de apelanta-pârâtă, s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și netemeinică, prin neanalizarea logică, corectă și coroborată a probelor administrate în cauză.
În motivarea în fapt a apelului, apelanta-pârâtă a arătat că temeiul de drept invocat de instanța de fond, în susținerea respingerii excepției lipsei de interes a reclamantului, este art. 401 din noul Cod civil. Având în vedere ca acțiunea reclamantului de stabilire a programului de vizitare a minorului a fost formulata și adresata instanței înainte de 1 octombrie 2011, acestei acțiuni îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, a specificat apelanta.
Ca urmare, apelanta a solicitat instanței de apel sa constate aplicarea greșita a legii în motivarea respingerii excepției lipsei de intere invocata de pârâtă.
Prin hotărârea pronunțata, a specificat apelanta, instanța de fond a dispus ca programul de vizitare al minorului de către reclamant sa se deruleze fără prezenta pârâtei, cu toate ca atât recomandările medicului curant, cat și cele ale medicului specialist sunt de a se păstra o supraveghere permanenta a minorului.
Instanța de fond, a precizat apelanta, a reținut în motivarea hotărârii de stabilire a programului de vizitare a minorului de către reclamant, fără prezenta mamei, faptul ca minorul nu ar fi manifestat în prezenta reclamantului afecțiunea de care suferă. În situația prezentata de instanța, aceasta omite faptul ca din probatoriul existent la dosar, rezulta faptul ca reclamantul și-a vizitat minorul la intervale lungi de timp, fapt ce a împiedicat stabilirea unei legături afective intre aceștia.
Ca urmare, apelanta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de a dispune ca minorul în vârsta de 4 ani sa-și petreacă timp cu reclamantul, fără prezenta mamei, atât ziua, cât și pe timpul nopții, fiind astfel lipsit de persoana fata de care el a creat atașament și alături de care se simte în siguranța, contravine recomandărilor medicale existente la dosar, încălcându-se astfel interesul copilului la o viața sănătoasa.
În plus, a precizat apelanta, instanța de fond a admis ca fiind normal ca ziua de naștere a copilului sa se petreacă un an cu tatăl și un an cu mama acestuia, când în mod normal ar trebui în principiu cu ambii părinți, sau cel mult o zi cea dinaintea zilei de naștere sa fie petrecuta împreuna cu reclamantul.
În ceea ce privește ziua onomastica (Sf. Ș. - 27 dec), instanța de fond a dispus ca aceasta sa fie petrecuta de reclamant împreuna cu minorul în anii în care nu sunt împreuna de C.. Apelanta consideră ca este mult mai bine atât pentru părți, cat și pentru minor ca reclamantul sa-l viziteze pe minor de ziua onomastica în anii pari când se vede cu acesta și de C., având în vedere ca ziua Sf. Ș. este sărbătorit în 27 decembrie, și nu în anii impari așa cum a dispus instanța.
Cu toate ca în preambulul hotărârii, a precizat apelanta, instanța de fond a menționat faptul ca a invocat anularea capătului de cerere privind reducerea pensie de întreținere, ca netimbrat, nu s-a menționat acest aspect și în motivarea instanței.
Capătul de cerere privind reducerea pensie a fost formulat de reclamant ulterior acțiunii inițiale, respectiv printr-o cerere completatoare, dar fără sa se facă timbrajul acestuia. Instanța de fond, a precizat apelanta, cu toate ca a reținut motivarea de anulare a cererii ca netimbrata, a admis solicitarea reclamantului de reducere a pensiei de întreținere, fără a se pronunța cu privire la timbraj.
Mai mult, instanța de fond a socotit ca baza de calcul asupra căreia se aplica procentul de jumătate din 1/3 este venitul net salarial, din care a scăzut valoarea de 250 lei, reprezentând debitul restant la plata pensie de întreținere, pe care reclamantul îl are fata de minor. Or, a precizat apelanta, Codul civil prevede ca procentul de stabilire a valorii pensiei de întreține se aplica asupra venitului lunar net și nu asupra venitului virat de către societate.
Ca urmare, a specificat apelanta-pârâtă, instanța de fond în mod greșit a aplicat formula de calcul a pensie de întreținere la un venit salarial mediu net pe ultimele 6 luni în valoare de 1788 lei, când valoarea reala a salariului luna mediu net pe ultimele 6 luni este de 2150 lei, fapt ce ar fi determinat un cuantum al pensie de întreținere a minorului, în valoare de 358 lei lunar.
În concluzie, ca urmare a celor mai sus prezentate, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului și, în principal, desființarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea excepție lipsei de interes a reclamantului, invocata de pârâtă și, în subsidiar, desființarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea în parte a acțiunii formulata de R. P. C., stabilindu-se ca programul de vizitare al minorului R. R. Ș. sa se desfășoare conform interesului superior al acestuia, numai în prezența pârâtei, după cum urmează: - în fiecare zi de sâmbăta, de la ora 16:00 la ora 19:00; - în anii pari - trei zile de sărbătoarea de C. (24-26 dec.) și una zi de ziua onomastica a minorului (27 dec); - în anii impari - trei zile de sărbătoarea de Paști și una zi în data de 17 ianuarie cu o zi înainte de ziua de naștere a minorului;
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 295 și 296 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.907/A/26.09.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant și de apelanta-pârâtă; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a stabilit în favoarea pârâtului-reclamant următorul program de legături personale cu minorul: în fiecare săptămâna impara, începând de sâmbăta, ora 10.00 și pana duminica, ora 20.00; în fiecare săptămâna, în ziua de miercuri, de la ora 17.00 la ora 20.00; în perioada sărbătorilor de iarna, începând cu ziua de 24.12, ora 10.00 și pana în ziua de 26.12, ora 20.00, în fiecare an par; în perioada celebrării anului nou, începând cu ziua de 31.12, ora 10.00 și pana în ziua de 01.01, ora 20.00, în fiecare an impar; în perioada sărbătorilor pascale, începând cu ziua de vineri ora 10.00 și pana în ziua de marți, ora 10.00, în fiecare an impar; în perioada vacantei de vara – 2 săptămâni în luna august, în perioada 1 august - 15 august, în perioada vacantei de primăvara a minorului, timp de 3 zile consecutive; în anii impari cu ocazia zilei de naștere a minorului, începând cu ora 10.00 și pana la ora 20.00; pe durata primului an de exercitare a prezentului program de vizitare, preluarea minorului de către tată se va face de la domiciliul mamei, după petrecerea unei perioade de acomodare de o oră, în prezența mamei minorului; a redus de la 525 lei lunar la 399 lei lunar pensia de întreținere datorată de reclamant minorului R. R. Ș., născut la data de 18.01.2008, începând cu data de 6.02.2012, până la majoratul minorului; a menținut celelalte dispoziții.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a analizat cu prioritate criticile formulate de apelanta R. M.-M. în ceea ce privește greșita respingere a excepției lipsei de interes, precum și nesoluționarea excepției de netimbrare a cererii de reducere a taxei de timbru.
Asupra susținerii apelatei pârâte în sensul că reclamantul nu are un interes în formularea acestei cereri de chemare în judecată, Tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect a respins ca neîntemeiată această excepție. Aceasta deoarece este evident că între părți există neînțelegeri în ceea ce privește exercitarea dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorul, ceea ce este de natură a legitima demersul procesual al reclamantului apelant. Nu au fost avute în vedere susținerile apelantei, în sensul că nu i-a îngrădit niciodată acest drept, acesta având posibilitatea de a-l vizita oricând dorește, acestea fiind contrazise de ansamblul materialului probator administrat în cauză precum și de susținerile părților în susținerea acestui apel. Tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect s-a raportat la prevederile art. 401 C.civ., susținerile apelantei că acest text de lege nu este aplicabil în cauză fiind eronate. Aceste aprecieri sunt în contradicție cu prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, care prevăd expres că dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din filiație și obligația legală de întreținere, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil. De altfel, chiar dacă s-ar considera că aceste dispoziții legale nu ar fi aplicabile, acest fapt nu ar fi de natură a influența soluția instanței, de vreme ce prevederile art. 401 alin. 1 reiau fidel dispozițiile art. 43 alin. 3 C.fam.
În ceea ce privește susținerea conform căreia ar fi invocat excepția nelegalei timbrări a cererii de reducere a pensie de întreținere, Tribunalul a constatat, în raport de actele și lucrările dosarului, că acestea sunt neîntemeiate, neexistând vreo cerere sau susținere în acest sens nici în cuprinsul cererilor formulate în scris și nici în cuprinsul încheierilor de ședință. Chiar dacă s-ar fi invocat o astfel de excepție, aceasta ar fi fost în mod evident neîntemeiată, dispozițiile art. 15 lit. c din Legea nr. 146/1997 stabilind că aceste cereri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Asupra motivului de apel formulat de către apelantul reclamant, în sensul că în mod greșit s-a respins expertiza medicală solicitată, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, soluția primei instanțe fiind validată și de respingerea în faza procesuală a apelului a acestei probe. Relevant sub acest aspect este faptul că opiniile specialiștilor care au fost solicitate de instanța de apel sunt în sensul că acest sindrom nu poate limita dreptul de vizită al părintelui, acesta ameliorându-se până la dispariție înainte de vârsta de 5 ani. Prin urmare, existența acestui sindrom este lipsită de relevanță în stabilirea programului de vizitare, ceea ce face ca această solicitare probatorie să fie neutilă soluționării cauzei.
În cuprinsul criticilor formulate față de programul de vizitare stabilit, apelantul reclamant a apreciat că acest program nu corespunde necesităților concrete, întrucât nu i s-a acordat posibilitatea de vizitare a minorului în timpul săptămânii, respectiv că nu îi permite să părăsească orașul în weekend.
Tribunalul a apreciat că aceste susțineri sunt întemeiate, în sensul că interesul superior al minorului impune stabilirea unui program de vizitare care să fie caracterizat de continuitate. Aceasta deoarece un copil minor necesită o prezență permanentă a părintelui său în viața sa, trecerea unui interval de timp îndelungat între vizite putând avea ca efect îngreunarea stabilirii unei legături efective între aceștia. Astfel, Tribunalul a considerat că afecțiunile de care suferă minorul nu sunt de natură a justifica o limitare a acestui program, întreruperea legăturilor pe o perioadă de două săptămâni fiind de împiedica instaurarea unei obișnuințe între minor și tatăl său. Consideră că și observațiile specialiștilor aflate la dosar sunt în același sens, aceștia opinând că prezența constată a tatălui este în interesul minorului.
Nici vârsta fragedă a minorului sau dependența acestuia de mamă nu poate duce la o altă concluzie, atâta timp cât programul trebuie stabilit în așa fel încât să permită ambilor părinți să aibă o legătură efectivă cu minorul, ceea ce este evident că nu s-ar putea realiza în cazul în care tatăl s-ar putea întâlni cu minorul doar în prezența mamei. O dependență de mamă, care este normală având în vedere că în primii ani de viață un copil petrece mai mult timp cu mama decât cu tatăl, nu poate fi avută în vedere pentru a îngreuna relațiile cu tatăl, de vreme ce interesul superior al minorului impune ca această situație să se schimbe, pentru a permite minorului să urmeze cursurile unei grădinițe și a unei școli.
Așa cum s-a stabilit de nenumărate ori și în jurisprudența Curții Constituționale, tatăl este creditorul acestui drept, iar mama, în speță părintele la care se afla în prezent minorul, este debitorul obligațiilor corelative, fiind ținută să asigure tatălui realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea ca drepturile menționate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești. Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv ca minorului sa nu i se producă un dezechilibru psiho-afectiv.
Aceasta este și opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în cauza Ignaccolo_Zenide c. Romaniei (cererea nr._/1996), că autoritățile trebuie să țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorilor, în special de interesul superior al copilului și de drepturile sale stipulate în art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, în ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele. Acest argument este reluat și în cauza Pini, Bertani, Manera și Atripaldi c. României (cererile nr._/2001 și_/2001).
Tribunalul a apreciat că, potrivit Legii nr. 272/2004 principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copii.
Prin urmare și în situația data, Tribunalul a apreciat că dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorul, trebuie analizat prin prisma interesului superior al acestuia, respectiv prin legături directe cu ambii părinți.
Astfel, s-a apreciat ca un program care sa includă întâlnirea minorului cu tatăl și petrecerea unei perioade mai mari împreună, precum și participarea efectiva la evenimentele importante din viața lor, poate duce la întărirea legăturii dintre ei și poate asigura climatul necesar unei dezvoltări armonioase a personalității minorului. Conținutul concret al programului de vizitare trebuie să țină cont de următoarele criterii: vârsta minorului, programul școlar și să asigure o proporție de echilibru între părinți în ceea ce privește exercitarea drepturilor părintești.
F. de aceste aspecte, Tribunalul a stabilit ca legăturile personale dintre apelantul reclamant și minor să se desfășoare astfel: în fiecare săptămâna impară, începând de sâmbăta, ora 10.00 și pana duminica, ora 20.00; în fiecare săptămâna, în ziua de miercuri, de la ora 17.00 la ora 20.00; în perioada sărbătorilor de iarna, începând cu ziua de 24.12, ora 10.00 și pana în ziua de 26.12, ora 20.00, în fiecare an par; în perioada celebrării anului nou, începând cu ziua de 31.12, ora 10.00 și pana în ziua de 01.01, ora 20.00, în fiecare an impar; în perioada sărbătorilor pascale, începând cu ziua de vineri ora 10.00 și pana în ziua de marți, ora 10.00, în fiecare an impar; în perioada vacantei de vara – 2 săptămâni în luna august, în perioada 1 august - 15 august, în perioada vacantei de primăvara a minorului, timp de 3 zile consecutive; în anii impari cu ocazia zilei de naștere a minorului, începând cu ora 10.00 și pana la ora 20.00.
Instanța a apreciat că acest program răspunde cel mai bine dezideratului ca între minor și tată să se desfășoare relații efective, care să nu fie afectate de perioade lungi de timp de absență, pentru ca apoi relațiile să fie reluate prin prezența exclusivă a tatălui și prin luarea minorului din cadrul său familiar și dus într-un alt domiciliu. De asemenea, Tribunalul a considerat că se impune ca minorul să petreacă noapte la tată, fiind necesar ca acesta să nu îl perceapă pe tată ca fiind un simplu vizitator în domiciliul mamei, vârsta minorului nefiind atât de fragedă încât să împiedice un astfel de program. De asemenea, întrucât acest program este destul de amplu, nu este necesar a se menționa expres alte sărbători, precum Sf. Ș.. În ceea ce privește aniversarea minorului, acesta este stabilită alternativ cu fiecare dintre părinte, pe fondul neînțelegerilor dintre părți, în anul în care acesta este stabilită pentru apelantul reclamant, apelanta pârâtă având în mod evident posibilitatea petrecerii zilei dinainte sau de după împreună cu minorul.
Cu toate acestea, Tribunalul și-a exprimat îngrijorarea în sensul că reluarea deplină a legăturilor dintre tată și minor să nu se realizeze atât de ușor, să nu se poată face imediat și să necesite unele măsuri pregătitoare. Din aceste motive, în vederea diminuării pe cât posibil a unor eventuale traume inerente oricărei schimbări în programul minorului, Tribunalul a considerat că este necesar ca în primul an de exercitare a prezentului program de vizitare, preluarea minorului de către tată se va face de la domiciliul mamei, după petrecerea unei perioade de acomodare de o oră, în prezența mamei minorului.
Tribunalul și-a exprimat speranța ca, în vederea protejării minorului, părinții să ajungă la o înțelegere și să limiteze la minim stările conflictuale, pentru a nu compromite o cât mai ușoară tranziție a minorului de la programul actual la cel stabilit prin prezența hotărâre, binele minorului impunând ca părțile să ajungă la un consens și să nu perpetueze litigiile dintre aceștia.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la stabilirea întinderii obligației de întreținere, Tribunalul a apreciat că criticile apelantei pârâte sunt întemeiate, urmând a se raporta la venitul net realizat de către apelant, motiv pentru care, în baza art. 529 alin. 2 din C.civ., reduce de la 525 lei lunar la 399 lei lunar pensia de întreținere datorată de reclamant minorului R. R. Ș., născut la data de 18.01.2008, începând cu data de 6.02.2012, până la majoratul minorului.
Fața de aceste aspecte, în temeiul art. 296 C.proc.civ., Tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată sub aspectul programului de vizitare încuviințat și a cuantumului pensiei de întreținere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R. M. M., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii următorului program de legături personale între apelantul-reclamant și minor:
- în fiecare săptămâna impară, începând de sâmbăta, ora 11,00 și până duminica, ora 17.00; - în fiecare săptămână pară, în ziua de miercuri, de la ora 17,00 la ora 19,00 cu excepția perioadei de concediu a apelantei-pârâte sau a perioadelor ce sunt stabilite de instanța în favoarea acesteia; - în perioada sărbătorilor de iarnă, în fiecare an par, începând cu ziua de 24 decembrie ora 11.00 și până în ziua de 26 decembrie ora 17,00; - în perioada celebrării anului nou, în fiecare an impar, începând cu ziua de 31 decembrie ora 11,00 și până în ziua de 01 ianuarie ora 17,00; - în perioada sărbătorilor P., în fiecare an impar, prima zi de Paste de la ora 11,00 până a doua zi de P. la ora 17,00; - în perioada vacanței de vară - 2 săptămâni în luna august, în perioada 01-15 august; - în anii impari cu ocazia zilei de naștere a minorului, începând cu ora 11,00 și până la ora 17,00.
Cu precizarea ca apelantul-pârât va lua minorul de la domiciliul acestuia la începutului programului și-l va aduce înapoi la domiciliu la ora fixată pentru sfârșitul programului.
În motivare, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată în cauză este confuză prin omisiunea unor precizări esențiale la care instanța de apel era necesar sa le facă și contradictorie având în vedere intenția instanței de a respecta interesul superior al minorului, dar în același timp stabilește un program care poate afecta sănătatea și nevoia de odihnă a acestuia (art.304 pct.7).
În susținerea celor mai sus menționate, recurenta a arătat că instanța de apel a dispus în plus față de instanța de fond completarea programului de vizitare a minorului de către tată cu ziua de miercuri, fără a face o precizare esențială ce se întâmplă în cazul în care această zi de miercuri cade în perioada de concediu a mamei sau în zilele atribuite în favoarea ei.
Mai mult, în dispozitivul hotărârii instanța de apel dispune că „menține celelalte dispoziții". Ca urmare, dacă instanța a renunțat la unele elemente din program considerându-l suficient de amplu pe cel propus de ea, se impune modificarea dispozitivului hotărârii în sensul eliminării frazei care dispune că „menține celelalte dispoziții".
Lipsa precizărilor expuse mai sus, precum și inserarea în mod eronat a unor dispoziții contrare motivelor arătate în cuprinsul hotărârii, creează confuzie și lasă loc de interpretare.
În plus, s-a susținut că hotărârea instanței de apel vine în contradicție cu principiul pe care aceasta încerca să-l respecte - interesul superior al copilului. Astfel, atât ora de întoarcere a minorului la domiciliu (a se vedea ora 20.00) este destul de întârziată având în vedere vârsta acestuia, iar ora 10.00 este prea devreme ca un copil să se poată trezi într-o zi de week-end să apuce să mănânce și să se pregătească de plecare.
Interesul superior al copilului nu poate fi respectat în condițiile în care ora de plecare și de întoarcere a acestuia, afectează programul de odihnă al minorului prin devansarea orei de baie și a mesei de seară după ora 20.00, fapt ce ar conduce la o oră destul de înaintată de culcare a copilului și grăbesc în mod forțat trezirea și hrănirea acestuia în zilele în care acesta are program stabilit cu apelantul-reclamant.
Având în vedere aceste aspecte, recurenta a considerat întemeiată solicitarea de modificare a orei de înapoiere a minorului de către tată la domiciliul pârâtei cel târziu la ora 17.00 și devansarea orei de luare a minorului de la ora 10.00 la ora 11.00.
Recurenta pârâtă a susținut că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct.6).
Astfel, instanța de apel a dispus ca programul de legături personale între apelantul-reclamant și minor să se desfășoare în anii impari pe parcursul a 4 zile în perioada sărbătorilor P., cu toate că apelantul-reclamant a solicitat doar prima și a doua zi de Paste, fapt menționat de altfel de instanța în cuprinsul hotărârii.
Mai mult, instanța a atribuit apelantului-reclamant și 3 zile consecutive în vacanța de primăvară cu toate că acesta nu le-a solicitat.
Recurenta a susținut că instanța a nesocotit cererea apelantului-reclamant, acordând mai mult decât s-a cerut și ce nu s-a cerut, fapt ce duce la încălcarea dispozițiilor legale și la pronunțarea unei hotărâri netemeinice.
Intimatul reclamant R. P. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În referire la primul motiv de recurs, intimatul a arătat că nu poate fi primit acest punct de vedere în contextul aprecierii întregului ansamblu probator avut în vedere de către instanța la pronunțarea hotărârii în apel, în sensul că instanța de apel a pronunțat un program care nu afectează în nici un fel sănătatea ori odihna minorului, stabilind așa cum reclamantul a solicitat în nenumărate rânduri, în fața instanței, verbal, un program, oricare ar fi el față de cel solicitat în scris, întrucât doar în acest fel va avea acces la minor, fără a exista la mijloc voința subiectivă a vreunuia dintre părinți, sau veșnicele evitări și ezitări ale mamei.
S-a mai arătat că instanța de apel nu a încălcat legislația în vigoare, nu a acordat mai mult decât s-a cerut, nu a pronunțat decât un program în raport de cerințele părților și de dovezile din dosar, subliniind aici scrisorile de la medicii de specialitate solicitate de către instanță în mod direct, nu prin intermedierea părților, care confirmă că, și daca ar fi existat acest sindrom al spasmului hohotului de plâns, pe care îl tot invocă recurenta-pârâta, acesta ar fi dispărut înainte de împlinirea vârstei de 5ani, ori minorul a împlinit deja vârsta de 6 ani și nu a manifestat niciodată în prezența tatălui, la momentul descoperirii acestei afecțiuni vreun simptom, deși locuia în casa tatălui, iar în interogatoriile luate la fond și apel recurentei-pârâte, aceasta oscilează în răspunsuri contrazicându-se.
Copilul a fost permanent și este perfect sănătos, fișa medicală prezentată în dosarul de fond este o fișa contrafăcută, concepută special pentru acest dosar, pentru a împiedica tatăl să aibă acces la minor.
Instanța de apel corect și legal, menționând aici atât Legea 272/2004 cât și opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului conform cărora autoritățile trebuie să țină seama de interesul superior al minorului și să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între interesele și drepturile superioare ale copilului în raport de atitudinea conflictuală a părinților, a apreciat că dreptul intimatului-reclamant de a avea legături cu minorul trebuie analizat prin prisma interesului superior al minorului și a stabilit un program prin care a respectat într-o motivare elegantă și cât se poate de corectă întâlniri între copil și părintele ce nu îl are spre creștere și educare, program care include petrecerea unor perioade de timp mai mari împreună, care conduce la întărirea legăturii dintre ei, care să asigure climatul necesar dezvoltării armonioase a personalității minorului și care ține cont de vârsta și programul minorului din aceasta perioada.
În ceea ce privește modificarea orelor de preluare și aducere a minorului față de situația actuală, de vârsta acestuia, intimatul consideră că instanța de apel a raționat corect în stabilirea acestor ore, neinfluențând în vreun fel sănătatea sau nevoia de odihnă a minorului, faptul că pleacă sâmbăta la tata la ora 10.00 și se reîntoarce acasă duminica la ora 20.00. Intimatul menționează că trebuie avut în vedere faptul că programul grădinițelor și școlilor modifică substanțial programul de trezire al copiilor, fapt pentru care mai toți copiii își trezesc părinții sâmbăta și duminica cel târziu la ora 08.00, datorita obișnuinței căpătate în decursul săptămânii de a se trezi devreme pentru grădiniță ori școală. D. urmare, nu se impune sub nici o formă modificarea programului sub aspectul schimbării orelor de preluare și aducere a minorului.
În ceea ce privește motivul doi de recurs, intimatul apreciază că nici acesta nu poate fi primit de către instanță în contextul în care se interferează oarecum cu primul și presupune, de asemenea, modificarea programului sub pretext că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (art.304 pct.6 Cod proc.civ.). Intimatul precizează aici că instanțele de judecată numai în cazul bunei înțelegeri între părți acordă strict programul solicitat de acestea sau menționat în înțelegeri, în caz contrar stabilind un program în care se observă amprenta autorității instanței, care, evident niciodată nu poate satisface pe deplin doleanțele părților, ci apreciază actele din dosar și probele administrate în mod direct în fața instanței, pronunțând un program în care să fie respectate drepturile minorului și evident ale părintelui care nu îl are încredințat spre creștere si educare.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
În referire la prima critică prin care se susține că hotărârea pronunțată în cauză este confuză prin omisiunea unor precizări esențiale pe care instanța de apel era necesar să se facă, cu privire la completarea programului de vizitare a minorului de către tată pentru ziua de miercuri, fără a se face precizarea pentru situația în care această zi de miercuri cade în perioada de concediu a mamei sau în zilele atribuite în favoarea ei, Curtea apreciază că aceasta critică nu poate fi primită de către instanța de recurs, partea putând uza pentru lămurirea acestei situații de dispozițiile art. 2811 Cod procedură civilă.
Acest articol vine în sprijinul părților ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii, acestea putând solicita instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul, cererea urmând a se rezolva de urgență, prin încheiere, cu citarea părților. Astfel, de vreme ce recurenta are nelămuriri în legătură cu înțelesul și aplicarea dispozitivului deciziei de apel, iar legiuitorul a prevăzut o cale procedurală pentru înlăturarea acestei situații, instanța de recurs nu poate trece la înlocuirea respectivei căi reglementate de legiuitor prin aplicarea alteia, decât cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce nu-i este permis.
În ceea ce privește formula din dispozitiv: „Menține celelalte dispoziții”, Curtea nu poate valida punctul de vedere al recurentei, deoarece această mențiune se înscrie și corespunde celor constatate și dispuse de instanța de apel. Astfel, Curtea are în vedere că instanța de apel a admis cele două apeluri și a schimbat sentința atacată în privința programului de vizitare a minorului și al pensiei de întreținere, astfel că dispoziția instanței de fond referitoare la respingerea excepției lipsei de interes ca neîntemeiată a rămas nemodificată, precum și cea în privința admiterii în parte a acțiunii reclamantului, aspecte care sunt relevate și de considerentele deciziei din care rezultă că în această privință instanța de apel nu a operat nicio modificare.
Așa fiind, în mod greșit a susținut recurenta prin trimitere la unele elemente din programul de vizitare că s-ar impune eliminarea frazei „Menține celelalte dispoziții”, această soluție înscriindu-se în rândul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, care permite instanței de apel, prin admiterea apelului, să schimbe în parte hotărârea atacată, cu arătarea dispozițiilor neschimbate, ceea ce s-a întâmplat și în cazul de față.
În referire la critica recurentei în sensul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre fără a avea în vedere interesul superior al copilului, prin stabilirea unui program de week-end cu începere de la orele 10 și până la orele 20, Curtea urmează să aibă în vedere dispozițiile legale și convenționale incidente, respectiv cele cuprinse în Legea nr.272/2004 și jurisprudența C.E.D.O., raportat la situația de fapt stabilită de instanțele devolutive.
Ca punct de plecare în analiza criticii, Curtea are în vedere art.2 din Legea nr.272/2004, care consacră principiul interesului superior al copilului, în accepțiunea legiuitorului orice reglementare adoptată în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu fiind subordonat cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Totodată, Curtea are în vedere egalitatea între părinți reglementată de art.31 din Legea nr.272/2004, care dispune în sensul că: „Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copilului lor”, în îndeplinirea acestei obligații, părinții exercitând autoritatea părintească în comun și numai în interesul superior al copilului, în scopul asigurării bunăstării materiale și spirituale a acestuia.
Potrivit art.15 din actul normativ sus citat, în sensul acestei legi, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele sau vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit acestei legi, drepturi de a menține relații personale cu copilul, întâlniri ale copilului cu părintele într-un loc neutru, în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al acestuia.
De asemenea, potrivit art.14 din același act normativ, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, în măsura în care nu contravine interesului său superior. Totodată, același articol prevede că în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
Curtea are în vedere că, potrivit situației de fapt stabilite de instanțele devolutive, părintele la care nu s-a stabilit domiciliul copilului are condiții materiale și prezintă garanții morale pentru găzduirea copilului, aceste aspecte nefăcând obiect de critică în fața instanțelor de control judiciar, recurenta criticând în cuprinsul primei critici de recurs orarul de desfășurare a programului de vizitare.
Or, ținând seama de faptul că minorul are deja vârsta de 6 ani, fiind obișnuit cu programul de învățământ preșcolar, respectiv cu trezirea la ore ale dimineții pentru a merge la grădiniță, nu se poate aprecia că ora 10 este o oră atât de devreme și deci nepotrivită vârstei copilului. Mai mult, minorul este obișnuit să mănânce la orele dimineții astfel că nu se poate spune că micul dejun s-ar întinde pe o durată destul de mare în acest scop. De altfel, Curtea are în vedere că la această vârstă nici pregătirea de plecare nu mai este o problemă anevoioasă nici pentru copil și nici pentru părinte, mulți dintre copii având deja dobândite îndemânările de a se îmbrăca și încălța singuri.
În același sens al neprejudicierii minorului prin aducerea acestuia la orele 20 pledează aceleași considerente favorabile ce se degajă din vârsta copilului. Astfel, în condițiile în care după orele 20 copilul trebuie doar să se pregătească pentru culcare, Curtea apreciază că este suficient timp pentru ca acesta să mănânce - în cazul în care nu a servit deja masa cu intimatul reclamant – și să facă toaleta de seară. Stabilirea unei ore de aducere acasă așa cum a solicitat recurenta ar împiedica desfășurarea unei vizite în care minorul să aibă suficient timp să relaționeze cu tatăl său. Curtea are în vedere că vizitele în week-enduri sunt doar în săptămânile impare, în celelalte minorul putând să-și desfășoare programul astfel cum este stabilit de mama sa. Stabilirea unui program mai larg dă posibilitate minorului să se deplaseze și la bunicii săi, în localitatea Mioveni, putând astfel să aibă legături personale și cu familia lărgită a intimatului, sau în afara localității de domiciliu al minorului, unde împreună cu tatăl său poate decide petrecerea timpului liber.
În ceea ce privește critica referitoare la sărbătorile pascale și la stabilirea unui program de vizitare în vacanța de primăvară, timp de trei zile consecutiv, Curtea are în vedere faptul că obiectul cererii reclamantului cu care acesta a învestit instanța de judecată este reprezentat tocmai de acest petit constând în stabilirea unui program de vizitare a minorului, având ca scop păstrarea legăturilor personale a acestuia cu părintele său, la care nu s-a stabilit domiciliul copilului.
Or, în cadrul acestui petit, reclamantul a prezentat un program de natură a conveni programului său de serviciu și timp liber, care nu poate fi absolutizat și încuviințat în orice condiții de instanța de judecată în forma în care acesta este cerut. Aceasta deoarece programul se stabilește în principal ținând seama de interesul superior al copilului, instanța având a analiza cu prioritate dacă prin programul cerut de părinte nu sunt vătămate interesele copilului, respectiv dacă nu ar fi în interesul acestuia stabilirea unui program în alt mod decât cel prezentat de părinte.
Așa fiind, nu poate fi primită critica recurentei în sensul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut.
În cazul de față, Curtea apreciază că stabilirea unui program de vizitare mai extins cu ocazia sărbătorilor pascale, precum și în vacanța de primăvară a minorului nu poate decât să servească interesului minorului, acesta beneficiind de prezența tatălui în viața sa o perioadă de timp mai mare.
Mai mult, de vreme ce apelantul reclamant nu a atacat cu recurs hotărârea instanței de apel conduce instanța de recurs la concluzia că stabilirea unui program de vizitare a minorului și în vacanța de primăvară pe o perioadă de trei zile consecutive nu impietează asupra intereselor tatălui, astfel că susținerea recurentei - în sensul că prin pronunțarea unei astfel de soluții de către tribunal poate duce apelantul reclamant la imposibilitatea respectării acestui program deoarece el nu a fost cerut - nu poate fi validată.
În sensul celor reținute mai sus, respectiv al stabilirii unui program de vizitare cât mai larg cu celălalt părinte la care nu s-a stabilit domiciliul copilului vin și dispozițiile art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea reține că prin acest articol, Convenția protejează o sferă largă de interese, de natură personală, aceste dispoziții fiind incidente pe deplin în cadrul relației dintre părinți și copii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art.8 din Convenție.
Deși obiectul esențial al art.8 este protejarea individului împotriva acțiunii arbitrare a autorităților publice, există în plus și obligații pozitive inerente „respectării efective a vieții de familie”.
Obligațiile pozitive impuse statelor de art.8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său, Curtea interpretând deja aceste obligații pozitive în lumina Convenției de la Haga, care conține în art.7 o listă neexhaustivă de măsuri ce trebuie luate de state, pentru a asigura înapoierea promptă a copilului, inclusiv inițierea procedurilor judiciare (cauza Monory contra României și Ungariei).
În același sens al menținerii legăturilor copiilor cu familia și garantarea dreptului copilului la o evoluție într-un mediu sănătos, s-a statuat de către instanța de contencios european și în cauza Amanalachioai contra României, reținându-se că interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poată duce la o ruptură a unei părți a legăturii de familie și că trebuie să se facă tot posibilul să se păstreze relațiile personale și, dacă este cazul, la momentul potrivit, „să se reconstituie” familia”.
Curtea are în vedere, totodată, Convenția cu privire la drepturile copilului ratificată prin Legea nr.18/27.09.1990 și, îndeosebi, art.9 din acest act comunitar, care dispune în sensul că statele părți vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Or, un contact direct între intimatul reclamant și copilul său nu se poate realiza într-un mod firesc, decât în condițiile stabilirii unui program de vizitare cât mai larg, cât mai aproape situația în care s-ar fi realizat legăturile dintre părinte și minor în cazul în care aceștia ar fi locuit împreună. Mai mult, nu s-a constatat faptul că ar contraveni interesului superior al copilului luarea acestuia în domiciliul intimatului reclamant și pe această perioadă de timp.
Așa fiind, Curtea apreciază că este în interesul minorului să se stabilească în program de vizitare în sensul stabilit de instanța de apel, de vreme ce legăturile firești dintre părinte și copil nu se pot stabili într-un mod benefic decât în situația în care cei doi au la îndemână condiții optime pentru realizarea acestui deziderat.
Situația învederată de recurentă în sensul că este posibil ca în anii impari vacanța de primăvară a minorului să coincidă cu zilele de P., pe lângă faptul că ține de aleatoriu, fiind foarte puțin probabil să se cumuleze cele trei condiții ce trebuie îndeplinite – an impar, vacanța de primăvară să fie de doar o săptămână și să coincidă cu săptămâna de dinainte de prima zi de P. - tot nu ar duce la situația în care minorul să nu poată sta deloc cu mama sa, așa cum a susținut recurenta, rămânând cel puțin o zi, și aceasta doar dacă copilul este luat în alte zile, diferite de cele stabilite expres pentru sărbătoarea pascală.
De altfel, în spiritul bunei-credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial, ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, de așa maniera încât copilul să se bucure de prezența și afecțiunea ambilor părinți, care, prin comportamentul lor, ar trebuie să aibă în vedere în permanență principiul interesului superior al copilului și nicidecum să priveze copilul de prezența celuilalt părinte.
Programul de vizitare al unui copil nu poate fi circumscris unor tipare rigide, dată fiind complexitatea și dinamica relațiilor de familie, în contextul unei societăți aflate într-o dinamică accentuată. Programul de relații personale se impune a fi stabilit într-o modalitate care, răspunzând interesului superior al copilului, să favorizeze dezvoltarea în continuare a vieții de familie a copilului, cu ambii părinți.
În consecință, având în vedere că este în interesul minorului ca acesta să aibă legături personale într-un program de vizitare cât mai larg, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă R. M. M. împotriva deciziei civile nr.907/A/26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. P. C., Autoritatea tutelară de pe lângă P. S. 4 BUCUREȘTI și Autoritatea tutelară de pe lângă P. S. 6 BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/25.02.2014
-----------------------------------------
T.B- Secția a IV-a – A.M.B.
- E.A.
Jud.Sector 6 – F.A.D.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
