Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 31323/3/2013
Dosar nr._
(1454/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.120 A
Ședința publică de la 16.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE –I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă ., împotriva sentinței civile nr. 338 din 19.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. E. „VIILOR” și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ.
Cauza are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.03. 2015, la 09.03.2015 și apoi la 16.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr._, la data de 24.09.2013, reclamanta ..R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. E. „VIILOR” și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI -ACTIVITATEA DE TREZORERIE Șl contabilitate PUBLICĂ pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună, în temeiul dispozițiilor art. 1349, art. 1357 și urm. C.civ., privind răspunderea civilă delictuală, obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului în cuantum de 503.989,70 lei provocat prin încălcarea dispozițiilor exprese ale legii.
În temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (2) și art. 43 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 a solicitat exonerarea de obligația de plată a taxei de timbru, susținând că societatea nu a realizat venituri în ultimele 12 luni.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin titlul executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 4844/14.04.2011 s-a dispus obligarea debitorului C. E. „Viilor” la plata sumei de 160.011,33 lei reprezentând contravaloare factură, penalități de întârziere de 68.484,71 lei și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data de 08.07.2010 până la plata efectivă.
Judecătoria Sectorului 5 București a încuviințat executarea silită la data de 21.10.2011 în dosarul înregistrat sub nr._/302/2011.
Debitorul s-a prevalat inițial de dispozițiile OG 22/2002 și a invocat lipsa disponibilului într-o perioadă de 6 luni de la data încuviințării executării silite, iar la data de 18.05.2012 s-a dispus înființarea popririi pe conturile debitorului la terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Sectorului 5 București.
Deoarece terțul poprit a refuzat executarea obligației de poprire a sumei s-a solicitat de către creditor validarea popririi, încuviințată de către Judecătoria Sector 5 la data de 03.10.2012, în cauza înregistrată sub nr._/302/2012.
La data de 7.06.2013 s-a încuviințat de către Judecătoria Sectorului 3 București executarea silită împotriva terțului poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Sectorului 5 București, iar la data de 29.07.2013 s-a înființat poprirea asupra conturilor debitorului Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Sectorului 5 București.
Prin adresa nr._/31.07.2013 debitorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a comunicat executorului judecătoresc faptul că plata se va face în funcție de disponibil, dar contul este zero.
În urma demersurilor efectuate, reclamanta a fost informată că figurează la poziția 82 pe o listă privind ordinea în care urmează să se efectueze plățile, iar după o aproximativ o lună a constatat că figura la aceeași poziție, contul debitoarei fiind tot zero.
În continuare, reclamanta a susținut că, deoarece încasarea sumei prevăzute în Titlul executoriu era iminentă, la data de 13.02.2012 a contractat un credit la IFN EXTRA FINANCE SA, în sumă de 200.000 lei, în scopul continuării activității, respectiv pentru efectuarea unor plăți a căror scadență era depășită.
Deoarece încasarea sumei prevăzute în titlul executoriu nu s-a realizat și nu exista posibilitatea respectării graficului de rambursare pentru instituția de credit, la 20.05.2012 a fost contractat la aceeași instituție un nou credit, pentru suma de 20.000 lei, cu același scop fiind încheiat și Actul Adițional nr. 1 din 13.02.2012 pentru suma de 20.000 lei.
Debitoarea nu și-a executat obligația nici de bună voie și nici silit, ajungându-se astfel ca reclamanta să aibă până la momentul promovării prezentei cereri obligații de plată reprezentând dobânzi, penalități de întârziere și cheltuieli de executare către terți în sumă totală de 503.989,70 lei după cum urmează: suma de 279.931,63 lei către IFN EXTRA FINANCE SA cu titlu de dobândă; suma de 193.285,17 lei către IFN EXTRA FINANCE SA cu titlu de penalități până la data de 20.07.2013; suma de 11.775 lei către IFN EXTRA FINANCE SA cu titlu de dobânzi și penalități de la data de 20.07.2013 la data promovării cererii; suma de 8135,13 lei către ., cu titlu de cheltuieli de executare; suma de 10.862,40 lei către . cu titlu de penalități.
În aceste condiții, reclamanta apreciază că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru exercitarea abuzivă a obligațiilor de plată în termenul prevăzut în hotărârea judecătorească.
A arătat că este real faptul că prin OG nr. 22/2002 se prevede că nu pot fi poprite sumele aferente cheltuielilor de personal, dar, în același timp, se prevede obligativitatea instituției debitoare să constituie fondurile necesare acoperirii debitului într-un termen de maximum 6 luni(art. 2), iar art. 3 prevede: „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”. Aceasta presupune aplicarea normei comune, respectiv dispozițiile art. 452 Cod procedură civila, potrivit căreia: nu sunt supuse executării silite prin poprire: c) sumele necesare plății drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi. Aceeași normă este reluată în art. 780 alin. (5) lit. c) C.proc.civ., termenul fiind redus la 3 luni.
În opinia reclamantei, interpretarea rațională a acestor texte conduce la concluzia că legiuitorul nu a lăsat la latitudinea unui funcționar decizia de a achita sau nu o obligație prevăzută în titlu și nu i-a dat funcționarului dreptul să plimbe creditorul ani de zile până la îndestularea creanței, ci a stabilit o procedură fermă, pe care pârâții nu au respectat-o. Cu alte cuvinte, se acordă instituției un termen de grație de 6 luni, după care se procedează la executare silită potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, inclusiv pe drepturile salariale ale personalului.
În concluzie, reclamanta a solicitat să se constate comportamentul abuziv și discreționar al funcționarilor din instituțiile debitoare, faptul că au refuzat să execute obligația în termenul legal stabilit, astfel încât prin acțiunea lor au provocat reclamantei un prejudiciu de 503.989,70 lei. A arătat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că pârâtele au provocat, prin prepușii lor, cu vinovăție, constând în refuzul aplicării normelor legale care reglementează materia, un prejudiciu cert reclamantei și urmează a fi obligate în solidar la repararea acestuia. De asemenea, s-a solicitat a se constata că prejudiciul provocat este reprezentat numai de dobânzi, penalități de întârziere și cheltuieli de executare și nu sunt solicitate pârâtelor sumele asupra cărora au fost calculate aceste obligații, deoarece acestea sunt asumate de către reclamantă.
Totodată, a solicitat a se dispune exonerarea sa de obligația de plată a taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (2) și art. 43 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 deoarece societatea nu a realizat venituri nu doar în ultimele 3Juni, ci și în ultimele 12 luni.
Sub acest aspect a menționat faptul că prin neîncasarea sumei care face obiectul executării silite societatea nu a mai avut resurse pentru continuarea activității, deoarece dobânzile și penalitățile aplicate de către creditori la sumele împrumutate au epuizat posibilitățile de susținere ale asociaților.
Prin sentința civilă nr. 338/19.03.2014 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că argumentele reclamantei, în sensul că încasarea sumei prevăzute în titlul executoriu menționat a determinat-o să contracteze două credite la IFN Extra Finance S.A., în vederea continuării activității, nu poate determina angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, cât timp titlul executoriu deținut de reclamantă este în curs de executare silită prin poprire .
S-a constatat că sumele pretinse de reclamantă prin acțiune reprezintă dobânzi și penalități datorate de aceasta către IFN Extra Finance S.A., în baza contactelor de credit nr.150/13.02.2012 și nr.180/10.05.2012, iar din probele administrate nu a rezultat că obligația de plată a acestora ar fi consecința unei fapte ilicite a pârâtelor, săvârșită cu vinovăție. Amânarea executării silite de către pârâți ca urmare a lipsei de disponibil (cum rezultă din adresa nr._/31.07.2013,fila 40) nu reprezintă o faptă ilicită care să angajeze răspunderea civilă delictuală a pârâților.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a susținut că netemeinicia și nelegalitatea sentinței apelate constă în aceea că instanța a refuzat să constate faptul că tocmai executarea silită este împiedicată prin refuzul pârâtelor de a se conforma normelor legale, care reglementează materia și că pârâtele își arogă dreptul de a stabili, cu de la sine putere, dacă execută sau nu obligațiile stabilite în cursul executării silite.
Reluând motivele de fapt din acțiune, a arătat că prin titlul executoriu – sentința comercială nr.4844/14.04.2011 s-a dispus obligarea pârâtului debitor C. E. Viilor la plata sumei de 160.011,33 lei, reprezentând contravaloare factură, penalități de întârziere de 68.484,71 lei și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, de la data de 08.07.2010 până la plata efectivă. Judecătoria sectorului 5 a încuviințat executarea silită la 21.10.2011, ocazie cu care debitorul s-a prevalat de dispozițiile O.G. nr.22/2002 și a invocat lipsa disponibilului într-o perioadă de 6 luni de la data încuviințării executării silite. La data de 18.05.2012, s-a dispus înființarea popririi pe conturile debitorului la terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Sectorului 5 București și deoarece terțul poprit a refuzat executarea obligației de poprire a sumei, s-a solicitat de reclamanta debitoare validarea popririi, care a și fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 5 București la 3.10.2012. Până la acest moment nu s-a realizat însă executarea silită a creanței, din corespondența purtată cu Direcția Generală a Finanțelor Publice rezultând că reclamanta figurează pe lista de așteptare la aceeași poziție, respectiv 82, contul pârâtei debitoare fiind 0.
S-a susținut de apelantă că a lăsat la latitudinea debitorului decizia de a achita sau nu o datorie echivalează cu refuzul înfăptuirii justiției, în condițiile în care toate demersurile executorului judecătoresc se lovesc de refuzul funcționalului, iar explicațiile privind inexistența resurselor financiare sunt nereale.
Pe fondul cererii privind atragerea răspunderii civile delictuale, a arătat că a contractat credite pentru susținerea activității până la încasarea sumei prevăzută în titlul executoriu și, deoarece debitoarele au refuzat să execute obligația, condițiile împrumutului contractat au devenit extrem de oneroase, iar prejudiciul astfel suferit de reclamantă se impune a fi reparat de către pârâte.
Analizând sentința instanței de fond în raport de dispozițiile art. 466 și următoarele cod procedură civilă și de criticile formulate de apelanta reclamantă, care stabilesc limitele devoluțiunii cauzei în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul e nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 503.989,70 lei, reprezentând dobânzi, penalități de întârziere și cheltuieli de executare, datorate de aceasta către IFN Extra Finance S.A., în baza contactelor de credit nr.150/13.02.2012 și nr.180/10.05.2012, invocând în drept dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală a persoanelor.
În motivare a susținut, în esență, că a fost în imposibilitate să restituie IFN Extra Finance S.A sumele împrumutate prin contractele de credit anterior menționate, la termenele stipulate în convenții, datorită faptei culpabile a pârâților constând în neexecutarea, în condițiile legii, a titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 4844/14.04.2011, prin care pârâtul C. E. Viilor a fost obligat la plata sumei de 160.011,33 lei reprezentând contravaloare factură, penalități de întârziere de 68.484,71 lei și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data de 08.07.2010 până la plata efectivă.
Ca formă a răspunderii civile, răspunderea civilă delictuală a unei persoane poate fi angajată doar dacă se dovedește că sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite a acestei persoane ce provoacă altuia un prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția debitorului. Lipsa uneia sau unora din aceste condiții face imposibilă antrenarea răspunderii civile delictuale a persoanei a cărei faptă se invocă.
Din economia dispozițiilor art. 1349 din noul cod civil reiese faptul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane,cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunzând de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.
Noua reglementare a răspunderii civile delictuale, spre deosebire de vechea reglementare conținută de art. 998 C. civ., nu mai condiționează explicit angajarea răspunderii civile de culpa, de greșeala autorului, limitându-se la constatarea existenței unei încălcări prin acțiune ori inacțiune a drepturilor, dar si a intereselor legitime ale altor persoane, vina fiind, deci, prezumată.
Pe de altă parte, ca și în reglementarea anterioară, poate constitui faptă ilicită, nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzută de normele imperative ale legii constituie faptă ilicită, concluzionându-se că, inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată.
În cauza de față, chiar dacă s-ar considera, însă, că legea prezumă caracterul ilicit al faptei pârâților, constând în refuzul de a executa un titlu executoriu, în condițiile și termenele stabilite prin lege, aceasta nu ar fi de natură să atragă schimbarea soluției instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și angajării răspunderii civile delictuale a pârâților față de reclamantă, pentru prejudiciul invocat prin acțiune, nefiind îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
Pentru ca obligația de dezdăunare să ia ființă, trebuie să se stabilească existența unei legături de la cauză la efect între fapta comisă de o persoană și prejudiciul suferit de cealaltă. Așadar, răspunderea civilă constând în reparația prejudiciului nu poate exista în lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicită și prejudiciu, iar fără existența prejudiciului și fără constatarea că el este un efect al faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimată civilmente
Prejudiciul invocat de reclamantă în acțiune constă în dobânzi, penalități de întârziere și cheltuieli de executare, datorate de aceasta către IFN Extra Finance S.A., în baza contactelor de credit nr.150/13.02.2012 și nr.180/10.05.2012, iar prin dovezile administrate în cauză nu s-a probat de reclamantă că există o legătură de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită a pârâților.
Creditul a fost contractat de reclamantă la aproximativ un an de la pronunțarea hotărârii ce reprezintă titlu executoriu și nu există dovezi din care să rezulte că nerambursarea acestuia la termenele stipulate în actele de împrumut a fost consecința directă și necesară a neexecutării obligației pârâtei debitoare.
Pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești sau pentru executarea acesteia cu întârziere legea pune la dispoziția creditorului alte mijloace juridice, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, angajarea răspunderii civile delictuale a debitorului nefiind posibilă, decât sub rezerva îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de lege, anterior menționate.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Curtea va dispune, în baza art. 480 cod procedură civilă respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. C. S.R.L. cu sediul în București, ., ., . și cu sediul ales la Cabinetul de avocat V. V., cu sediul în București, .. 18, ., ., sectorul 3, în contradictoriu cu intimații pârâții C. E. „VIILOR”, cu sediul în București, ., sectorul 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 6 - 8, sectorul 4.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehnored.I.B.
6 ex/16.04.2015
T.B.-Secția a IV - L.I.-C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 333/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
