Validare poprire. Decizia nr. 376/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 376/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 8287/4/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 376 R

Ședința publică de la 25 martie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - S. M.

JUDECĂTOR- O. M. D.

JUDECĂTOR - F. L. E.

GREFIER - A. G. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenta-creditoare T. A. M., recurentul-debitor M. Justiției și recurentul-terț poprit A. de T. și contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice din cadrul D.G.F.P.M.B., împotriva Deciziei civile nr. 316 A/12.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la 25 martie 2015.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București, la data de 01.04.2013 creditorul T. A. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu debitorul și terțul poprit, să dispună validarea popririi înființate de B. D. și D. în dosarul de executare nr.1816/2012, cu privire la suma de 115.746,89 lei reprezentând debit principal și cheltuieli de executare.

Prin sentința civilă nr._/24.10.2013, Judecătoria sector 4 București a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată creditoarea T. A.-M. în contradictoriu cu debitorul M. Justiției și cu terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - A. de T. și contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 460 C.pr.civ, art. 1 alin.1 și alin.2 din OUG nr. 71/2009, art. 1 alin.1 și art. 60 din Legea nr. 500/2002, art. 1, art. 2 și art. 3 din OG nr. 22/2002.

Procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, adoptată prin Ordinul MFP nr. 2336/2011, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 523/25.07.2013.

În fapt, prin titlurile executorii reprezentate de decizia civilă nr.434/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._, sentința civilă nr.451/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, sentința civilă 118/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ și modificata prin decizia Curții de Apel G. nr.1188/R/28.10.2009, pronunțată în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 63/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._, Ministerului Justiției a fost obligat la plata către creditoare a unor drepturi salariale.

În vederea executării acestor obligații de plată a fost întocmit dosarul de executare silită nr.1816/2012, aflat pe rolul B. D. și D..

Încuviințarea executării silite a fost dispusa prin decizia civila nr. 577R/27.02.2013 pronunțată de Tribunalului București - Secția a V-a Civila (chiar dacă executorul judecătoresc nu a depus această încheiere la dosar, instanța reține din verificările efectuate în baza de date a Ministerului Justiției, prin programul ECRIS, dar și în baza de date publică – www.portal.just.ro că într-adevăr, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea respectivă, emisă de Tribunalul București).

În procedura de executare silită, B. D. și D. a transmis terțului poprit - Trezoreria Municipiului București din cadrul DGFPMB, adresa de înființare a popririi nr.1816/2012/11.03.2013 prin care i-a fost pus în vedere să indisponibilizeze sumele aflate în conturile Ministerului Justiției până la concurența sumei de 115.746,89 lei.

Terțul poprit nu a dat curs popririi astfel înființate, iar prin adresa nr._/15.03.2013 a precizat că plata drepturilor salariale se face în mod eșalonat, potrivit dispozițiilor OUG nr. 71/2009, invitându-l pe executorul judecătoresc să revină cu o adresă de înființare a popririi doar în ceea ce privește suma exigibilă în 2013 (fila 148).

S-a arătat că în procedura validării popririi există două tipuri de raporturi care trebuie analizate: raportul dintre creditor și debitor, pe de o parte și raportul dintre debitor și terțul poprit, pe de alta.

În ceea ce privește raportul dintre debitor și terțul poprit, potrivit art. 460 alin. (2) C., trebuie cercetat și stabilit dacă „terțul poprit datorează sume de bani debitorului”, fie în sensul clasic al unui raport obligațional creditor debitor, fie în sensul prevăzut de art. 454 alin. 22 C., respectiv în ipoteza unei bănci care deține conturile debitorului.

Din această perspectivă, în speță ne aflăm în cadrul celei de a doua ipoteze, fără însă ca terțul poprit din speță – A. de trezorerie, să poată fi în mod total asimilat unei bănci.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 146/2002, trezoreria statului este un sistem unitar și integrat prin care statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Din acest text rezultă că trezoreria statului își desfășoară activitatea în legătură strictă cu fondurile publice și are în primul rând responsabilitatea de a asigura direcționarea acestora către instituțiile responsabile de gestionarea nevoilor economice și sociale ale statului și ale cetățenilor săi, astfel cum au fost stabilite de factorii decidenți, potrivit legii.

A. de interes public desfășurată de trezorerie apare astfel cu evidență.

Din această perspectivă, trebuie amintit că trezoreria statului este o instituție publică din ramura executivă a statului, a cărei atribuție principală este aceea de a pune în aplicare legea (în sens larg), sau în cazul concret, de a pune în aplicare, printre alte acte normative din sfera economică și dispozițiile OUG nr. 71/2009.

Modul în care trezoreria respectă dispozițiile legale are o influență esențială asupra modului de funcționare a tuturor instituțiilor publice ale căror conturi le gestionează, nu doar asupra Ministerului Justiției și în mod implicit, asupra serviciilor publice pe care acestea le pun la dispoziție (sănătate, educație, justiție etc.).

Dacă o unitate bancară, îndeplinind obligațiile care rezultă din înființarea popririi, încalcă doar o convenție pe care a avut-o anterior cu deponentul, consemnând o sumă de bani fără acordul acestuia, A. de T. este ținută și de respectarea unor acte normative de nivel egal cu codul de procedură civilă, respectiv Legea nr. 500/2002, OUG nr. 71/2009.

Din aceste motive, este necesar că raportul dintre terțul poprit (Trezoreria statului) și debitor (instituție publică) să fie analizat în cadrul procedurii popririi în mod nuanțat, ținându-se cont de particularitățile amintite, care diferă față de cele generate de raporturile clasice presupuse de procedura validării popririi, respectiv raportul juridic obligațional creditor – debitor (art. 452 C.) sau raportul juridic asimilat bancă – deponent (art. 454 alin. 22 C.).

Din perspectiva raportul dintre creditor și debitor, instanța admite că în principiu, în procedura validării popririi, terțul poprit nu poate formula apărări legate de titlul executoriu (sau, cu alte cuvinte, legate de raportul dintre creditor și debitor).

Totuși, în ceea ce o privește pe instanță, nu s-ar putea cere acesteia să ignore orice cauză, chiar vădită și aparentă, care afectează titlul executoriu întrucât s-ar putea ajunge la situații de neacceptat. Spre exemplu, într-o ipoteză exagerată intenționat pentru sugestivitate, dacă executorul judecătoresc ar încerca să poprească sume de bani în absența absolută a unui titlu executoriu, dincolo de discuțiile privind răspunderea profesională a executorului, nu s-ar putea cere instanței să admită o eventuală cerere de validare a popririi doar pe considerentul că ceea ce trebuie verificat în această procedură este simpla existență a raportului obligațional dintre debitor și terț poprit.

Prin urmare, o analiză aparentă a titlului executoriu este necesar a fi făcută chiar și în această procedură, pentru situații care ar conduce în caz contrar, la autorizarea prin intermediul unui judecător, a abuzului, a unei eventuale fraude evidente sau chiar a unei simple erori evidente.

S-a reținut că opinii similare care admit punerea în discuție a unor aspecte legate de titlul executoriu, în circumstanțe particulare, au fost exprimate atât în doctrină (I. L., Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ediția a 3 –a, Ed. C.H. B., 2007, pag. 1204, primul paragraf;), cât și în jurisprudență (CSJ, secția civilă, decizia nr. 1259/1997, în B.J. – baza de date, citat de G. B. și O. S.-M. în codul de procedură civilă adnotat, Ediția a doua, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 899, speța nr. 1).

În dosar există o apărare a debitorului (formulată prin întâmpinare), care invocă tocmai eșalonarea legală a plăților de natură salarială conținute în titlurile executorii invocate de creditoare. De asemenea, terțul poprit, chiar dacă în mod formal nu a formulat nicio apărare în prezentul dosar, în adresa de răspuns către executorul judecătoresc a invocat drept motiv al refuzului de a da curs validării popririi, faptul că titlul executoriu este afectat de o suspendare de drept a executării, intervenită ulterior rămânerii definitive a acestuia.

În cazul particular dedus judecății, analiza suspendării de drept a executării silite a titlului executoriu este autorizată în mod expres de lege, în condițiile în care dispozițiile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009 vorbesc despre faptul că orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Prin urmare, dacă legea suspendă orice procedură, inclusiv cea a validării popririi, ar fi absurd ca tocmai instanța, care este învestită constituțional cu verificarea modului de aplicare a legii, să nu poată da eficiență acestui text.

Potrivit art. 460 C., pentru a se putea admite cererea de înființare a popririi, este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții: cererea de validare a popririi să fi fost depusă la instanță în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă; debitorul să datoreze o sumă de bani terțului poprit;

terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit;

Admițând că primele două condiții sunt îndeplinite, a fost analizată cea de-a treia. În acest sens, trezoreria și-a fundamentat refuzul de a popri în întregime sumele invocate de executorul judecătoresc, pe aplicabilitatea dispozițiilor OUG nr. 71/2009.

OUG nr. 71/2009 este un act normativ de nivelul legii, în vigoare pe teritoriul României, fiind necesar ca acesta să producă efecte față de toți participanții la viața juridică, inclusiv față de executorul judecătoresc, față de trezorerie, față de creditor și debitor.

În plus, trezoreria este ținută de aplicarea acestui act normativ și prin prisma celor arătate mai sus, respectiv a faptului că este o instituție publică având atribuții specifice tocmai în domeniul finanțelor publice ale statului, care este și domeniu de reglementare al OUG nr. 71/2009, având chiar obligația să pună în executare respectivul act normativ.

Prin urmare, nu se poate reproșa terțului poprit refuzul întemeiat pe incidența OUG nr. 71/2009, tocmai pentru că trezoreria este, prin statutul său și prin atribuțiile sale, chiar obligată să pună în aplicare acest act normativ.

În măsura în care executorul judecătoresc sau creditorul sunt de părere că acest act normativ nu este aplicabil, erau datori să invoce argumente pentru înlăturarea sa de la aplicabilitate.

În răspunsul la întâmpinare, creditoarea a precizat expres că nu contestă caracterul valabil al dispozițiilor OUG nr. 71/2009 și nici ale deciziei de inadmisibilitate pronunțată de CEDO în cauza D. și alții c. România.

Potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009, în perioada stabilită de termenele prevăzute la art. 1 alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”.

Adresa de înființare a popririi (fila 147) este emisă la data de 13.03.2013, prin urmare, în interiorul termenului de suspendare de drept a executării silite pentru sumele exigibile pentru anii 2013, 2014, 2015 și 2016.

Așadar, dincolo de argumentele creditoarei legate de distincția dintre executorialitate și exigibilitate, înființarea popririi a fost dispusă printr-un act emis într-o perioadă în care orice procedură de executare era suspendată, inclusiv posibilitatea înființării popririi.

În ceea ce privește afirmația creditoarei, potrivit căreia adresa terțului poprit echivalează cu o recunoaștere și cu o acceptare la plată, instanța urmează să respingă acest argument, arătând că poziția terțului poprit nu poate prevala în fața dispoziției de suspendare de drept a executării silite, prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009. De asemenea, această afirmație a creditoarei este extrasă din cuprinsul adresei nr._/17.06.2013 (fila 236) prin care trezoreria a răspuns adresei executorului judecătoresc înregistrată sub nr._/10.06.2013. Or, în discuție în prezentul dosar este procedura de înființare a popririi care a debutat prin adresa nr.1816/2012/11.03.2013 și la care terțul poprit a răspuns prin adresa nr._/15.03.2013, instanța nefiind învestită cu soluționarea raportului juridic în care este implicată adresa nr._/17.06.2013 (fila 236).

În acest cadru, se constată că atitudinea terțului poprit nu s-a înscris în afara limitelor permise de lege în situația sa particulară.

Prin urmare, nu doar cererea de validare a popririi apare ca neîntemeiată, ci și cererea de amendare a terțului poprit, neputându-se reține în sarcina acestuia nicio culpă.

Mai mult, procedura validării popririi este o procedura de sancționare a terțului poprit care are un comportament cel puțin neglijent, dacă nu rău intenționat, împiedicând prin comportamentul său executarea patrimoniului debitorului. Or, în speță, din motivele invocate anterior, nu se poate reține acest lucru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea T. A.-M., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 23.01.2014, sub nr. de dosar_ .

În dezvoltarea motivelor de apel apelanta creditoare a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sector 4 București este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

În fapt a arătat că prin titlurile executorii: Decizia civila nr. 434/10.06.2008 (Tribunalul V.), Sentința civila nr. 451/17.06.2008 ( Tribunalul V.), Sentința civila 118/07.02.2008 (Tribunalul V.) modificata prin Decizia Curții de Apel G. nr. 1188, Sentința civila nr. 63/ 24.01.2008 (Tribunalul V.) s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata către mine a sumei de 115.746,89 lei, reprezentând drepturi salariate restante.

Întrucât debitorul a refuzat plata acestor drepturi salariale de bunăvoie, nesocotind astfel toate titlurile executorii sus arătate, subsemnata a fost nevoita să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, conform legii.

In acest sens a fost întocmit dosarul de executare silita nr. 1816/2012, aflat pe rolul B. D. si D..

Încuviințarea executării silite a fost obținută prin Decizia Civila nr. 577R/27.02.2013 pronunțata de către Tribunalului Bucuresti - Secția a V-a Civila si prin care a fost admis recursul apelantei a fost modificata in tot încheierea recurată si pe cale de consecința a încuviințat executarea silita in baza titlurilor executorii pe raza Sectorului 4 București.

In dosarul de executare sus amintit, B. D. si D. a transmis către Trezoreria Municipiului București din cadrul DGFPMB, adresa de înființare a popririi nr. 1816/2012/11.03.2013 prin care i-a fost pus in vedere terțului poprit sa indisponibilizeze sumele aflate in conturile Ministerului Justiției pana la concurenta sumei de 115.746,89 lei.

Urmare a înființării popririi, terțul poprit DGFPMB, prin Adresa nr._/15.03.2013, a refuzat plata sumelor datorate si se invoca prevederile OUG nr. 71/2009 conform căreia plata se face in mod eșalonat, după o anume procedura de executare: in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu;

Se susține in mod nefondat ca adresa de înființare a popririi trebuie făcuta numai pentru sumele devenite executorii in anul 2013.

Susținerea terțului poprit nu are suport legal si este doar o încercare de tergiversare, cu rea credința a executării hotărârilor judecătorești, întrucât întreaga creanța provine din titluri executorii - hotărâri judecătorești, iar împrejurarea ca fracțiuni din aceasta creanța devin exigibile la date diferite nu afectează unicitatea acestei creanțe, pentru care se poate deschide un singur dosar de executare silita.

Pe raționamentul terțului poprit, in fiecare an, apelanta ar trebui sa revină cu cerere de executare silita, cerința care nu este prevăzuta in lege si care este excesiva, cu atât mai mult cu cat prin lege, debitorul beneficiază de facilitate la plata.

Învederează instanței ca actul normativ susmenționat nu prevede o divizare pe ani a creanței ci doar evaluarea plații (scadente diferite) si modalitatea in care acesta se poate face eșalonat datorita necesitații respectării unor reguli de planificare bugetara.

In consecința, terțul poprit are obligația sa înființeze poprirea pentru întreaga suma si sa procedeze la indisponibilizarea si plata, cu procentele prevăzute in OUG nr. 71/2009, sumele corespunzătoare fiind determinabile.

Mai mult decât atât, in Adresa nr._/17.06.2013 emisa de terțul poprit Trezoreria Municipiului București către Biroul Executărilor Judecătorești D. si D., fila 236 din dosarul de fond al cauzei, se menționează următoarele: "A. de T. si Contabilitate Publica a Municipiului București a luat act de înființarea popririi in dosarul de executare

menționatsi va proceda la consemnarea sumei de 122.517,40 lei pe măsura creării de disponibil in conturile Ministerului Justiției, cu respectarea prevederilor OMFP nr.2336/2011, urmând a va comunica in scris acest lucru."

In condițiile in care terțul poprit accepta sa procedeze la consemnarea debitului, aceasta echivalează cu o adevărata recunoaștere si acceptare la plata si nu se mai poate pune problema exigibilității acesteia.

Învederează instanței faptul ca termenul de 6 luni prev. de art. 2 din OG nr. 22/2002 a fost împlinit încă din data de 06.05.2013, iar pana la acest moment debitoarea nu a dovedit in niciun fel ca pentru exercițiul financiar bugetar curent nu exista sume aprobate cu destinația stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice, conform art. l alin. l din OG nr.22/2002.

Pe de alta parte, in cazul in care debitoarea nu are suficiente fonduri pe care sa le aloce prin buget pentru plata creanțelor izvorâte din drepturi de natura salariala, art. 6 din OG nr.22/2002 ii oferă posibilitatea de a cere un termen de gratie.

Solicită sa se aibă in vedere ca termenul de 18 luni prevăzut de art. 3 alin 1 din OUG nr.75/2008 este in prezent vădit împlinit încă din luna ianuarie 2009, apelanta beneficiind de o creanța exigibila prin efectul legii.

Art. 460 C. impune următoarele condiții necesare admiterii cererii de înființare a popririi:

Cererea de validare a popririi sa fi fost depusa la instanța in termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila; debitorul sa datoreze o suma de bani terțului poprit; terțul poprit sa nu isi îndeplinească obligațiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit;

Apelanta consideră îndeplinita prima condiție, întrucât cererea de validare a popririi a fost formulata înăuntrul termenului legal de 3 luni, respectiv la o luna după comunicarea adresei de înființare a popririi nr. 1816/2012/11.03.2013.

Așa cum si instanța de fond a reținut si aceasta a doua condiție este îndeplinita întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 146/2002, trezoreria statului este un sistem unitar si integrat prin care statul asigura efectuarea operațiunilor de încasări si plați privind fondurile publice, inclusiv cele privind datoria publica, si a altor operațiuni ale statului, in condiții de siguranța si in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare.

Din dispozițiile legale incidente reiese in mod nemijlocit faptul ca organul public care se ocupa de stingerea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice este terțul poprit parte in prezenta cauza.

Așa cum a menționat in motivarea fondului, apelanta are un drept de creanța împotriva debitoarei recunoscut prin titlu executoriu încă din anul 2008. In procedura de executare silita instrumentata in dosarul de executare silita nr. 1816/2012, aflat pe rolul B. D. si D., a fost emisa adresa de înființare a popririi nr. 1816/2012/11.03.2013 către terțul poprit, prin care i-a fost pus in vedere sa indisponibilizeze sumele aflate in conturile Ministerului Justiției (fila 147 din dosarul de fond).

Terțul poprit a refuzat instituirea popririi, prin adresa nr._/15.03.2013, precizând ca se poate infinita poprirea numai pe sumele aferente anului 2013.

Apelanta solicită a se avea in vedere expunerile CEDO menționate care stabilesc in mod neîndoielnic incompatibilitatea prevederilor de planificare a datoriilor stabilite pe cale judecătoreasca cu exigentele art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si mai ales faptul ca neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa constituie o încălcare a dreptului justițiabilului la justiție, drept consacrat prin articolul 6 § 1 al Convenției.

S-a solicitat schimbarea in tot a sentinței atacate, in sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulata si precizata respectiv: sa validați poprirea instituita de către B. D. si D. prin Adresa nr. 1816/2012 din data de 11.03.2013 asupra conturilor Ministerului Justiției deschisa la DGFP Municipiul București - A. de T. si Contabilitate Publica - Serviciul verificarea si Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice, pentru suma totala de 122.517,40 lei conform precizării de la fila 213 formulata de B. D. si D.; amendarea terțului poprit cu suma de 1000 lei, cf. art. 460 alin. 2 Teza finala C.; cu cheltuieli de judecata conform art. 274 C..

In drept: 299 si urm., art. 303 alin 1 ai 2, art. 304 ind1 C.pr.civ, prevederile OUG nr.22/2002, prevederile OUG nr. 75/2008, prevederile HG nr. 78/1992.

În cauză intimatul pârât M. Justiției a formulat întâmpinare la apelul declarat de aplanata creditoare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În apel a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 316A/12.02.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de creditoarea T. A. M. împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimatul-debitor M. Justiției și intimata - terț poprit A. de T. și Contabilitate Publică Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice din cadrul DGFPM București, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a validat poprirea înființată în dosarul nr. 1816/2012 al B. D. și D., la termenele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 71/2009, modificată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 295 alin.1 C.pr.civ. 1865 (acest Cod este aplicabil în cauză conform art. 3 din Legea nr. 76/2012), instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Așadar, și în apel este pe deplin aplicabil principiul disponibilității, devoluțiunea în fața celei de-a doua instanțe de fond fiind limitată de criticile formulate prin cererea de apel.

Recurenta-creditoare T. A. M. a criticat soluția de respingere a cererii de validare a popririi nu în sensul că ar considera inaplicabile dispozițiile OUG nr. 71/2009, astfel cum acestea au fost modificate, ci a solicitat validarea popririi la data exigibilității sumelor datorate, în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ. Această cerere a fost de altfel formulată și în fața primei instanțe, iar în fața instanței de apel nu s-ar fi putut cere altceva ori mai mult (spre pildă, validarea popririi pentru întreaga sumă, la momentul de față, înlăturând de la aplicare în totalitate dispozițiile OUG nr. 71/2009), întrucât se opun prevederile art. 294 alin.1 C.pr.civ., care opresc formularea unor cereri noi în apel.

Potrivit art. 1 alin.1 din OUG nr. 71/2009, modificată, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

După cum rezultă și din soluția amplu și judicios motivată a primei instanțe, până la data împlinirii termenelor de plată instituite de art. 1 din OUG nr. 71/2009, creanțele creditorului nu sunt exigibile (art. 379 C.pr.civ.), și, ca atare, nu se poate solicita poprirea pentru realizarea creanțelor neexigibile.

Chiar în lipsa oricărei contestații la executare, instanța de validare este ținută să verifice dacă se solicită punerea în executare a unui titlu executoriu și dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă (art. 372 și art. 379 C.pr.civ.), întrucât numai în aceste condiții refuzul terțului poprit de a da curs popririi apare ca nejustificat și nelegal, iar validarea popririi reprezintă o sancțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege în sarcina terțului poprit (art. 456 C.pr.civ.). Instanța de validare verifică atât existența raporturilor juridice dintre creditor și debitor, în condițiile stabilite prin titlul executoriu și dispozițiile legale aplicabile, cât și existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit, după cum rezultă din interpretarea art. 460 C.pr.civ.

Tribunalul a apreciat însă că terțul poprit are obligația de a da curs popririi înființate de executorul judecătoresc pentru acele părți din creanță care devin exigibile la termenele și condițiile prev. de OUG nr. 71/2009. Aceasta întrucât suspendarea de drept a executării silite, prev. de art. 1 alin.2 din OUG nr. 71/2009, trebuie raportată, prin interpretarea sistematică a întregului articol, la fiecare termen suspensiv stabilit de lege. Având în vedere că măsura suspendării executării silite are caracter excepțional față de dreptul comun, reprezentat de executarea de îndată și de bună-voie a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu (art. 3711 alin.1 C.pr.civ.), art. 1 alin.2 din OUG nr. 71/2009 trebuie interpretat restrictiv, în sensul strict necesar pentru realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la data adoptării actului normativ – respectiv plata eșalonată a creanțelor personalului bugetar, stabilite prin hotărâri judecătorești, pe o perioadă de 5 ani, pentru ca aceste creanțe să poată fi acoperite de la bugetul de stat, precum și suspendarea executărilor silite, până la data împlinirii termenelor suspensive prevăzute de lege. Tribunalul nu a putut să rețină că executarea silită ar fi suspendată în totalitate pentru întreaga perioadă la care se referă art. 1 alin.1 din OUG nr. 71/2009, inclusiv cu privire la sumele devenite exigibile, întrucât s-ar ajunge la un rezultat contrar celui urmărit de acest act normativ (plata eșalonată a sumelor datorate, dar benevolă și cu respectarea termenelor stabilite), de vreme ce plata ratelor prevăzute imperativ de lege ar fi lăsată la aprecierea debitorului.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs creditoarea T. A. M., debitorul M. Justiției și terțul poprit A. de T. și Contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice din cadrul D.G.F.P.M.B.

În motivarea recursului declarat de recurenta creditoare T. A. M. se arată că instanța de apel a reținut în mod greșit aplicabilitatea prevederilor OUG nr.71/2009, aceasta solicitând aplicabilitatea în speță a prevederilor OUG nr. 22/2002 si ale OUG nr. 75/2008 (respectiv la pct. 1.6 din motivele de apel si lit. b și c din notele scrise) și nu ale OUG nr. 71/2009, raportat la data nașterii creanței si obținerii titlului executoriu, așa cum se menționează si în practicaua sentinței - respectiv în alin. 7.

Recurenta creditoare a mai arătat că a solicitat atât prin cererea introductivă, cât și prin cererea de apel - împreună cu notele scrise admiterea validării asupra întregii sume de 122.517.40 lei, raportat la prevederile art. 2 din OUG nr. 22/2002 și ale art. 3 din OUG nr. 75/2008, termenele legale de 6 luni și respectiv 18 luni fiind vădit împlinite.

Astfel, în opinia recurentei creditoare, în nici un caz instanța de apel nu poate reține faptul că a formulat o cerere nouă în apel.Se reiterează aplicabilitatea prevederilor OUG nr. 22/2002 si ale OUG nr. 75/2008 prezentate în cererile anterioare cu care recurenta a investit instanța:Conform prevederilor ort. 2 din OG nr.22/2002 "Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului."

Recurenta-creditoare a învederat faptul că termenul de 6 luni susmenționat a fost împlinit încă din data de 06.05.2013, iar pana la acest moment debitoarea nu a dovedit în niciun fel ca pentru exercițiul financiar bugetar curent nu există sume aprobate cu destinația stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice, conform art. 1alin. 1 din OG nr. 22/2002.

Pe de alta parte, în cazul în care debitoarea nu are suficiente fonduri pe care să le aloce prin buget pentru plata creanțelor izvorâte din drepturi de natură salarială, art. 6 din OG nr. 22/2002 îi oferă posibilitatea de a cere un termen de grație:"(1) în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. l alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.

(2) în cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (]}, care se aplică în mod corespunzător.Mai mult decât atât, în prezenta cauză, recurenta creditoare consideră aplicabile în mod imperativ și prevederile art. 3 din OUG nr.75/2008 așa cum a fost modificată si republicata, conform cărora: (1) "Plata sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la . prezentei Ordonanțe de urgenta, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, in termen de 18 luni de la . prezentei Ordonanțe de urgenta, modalitatea de eșalonare fiind stabilita prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație si Justiție si al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se emite în termen de 15 zile de la . prezentei Ordonanțe de urgenta si va fi comunicat executorilor judecătorești, precum si trezoreriei ori instituției bancare unde debitorii au deschise conturi".

Termenul de 18 luni prevăzut de art. 3 alin. 1 este în prezent vădit împlinit încă din luna ianuarie 2009, recurenta creditoare beneficiind de o creanță exigibilă prin efectul legii.

Recurenta creditoare apreciază că instanța de apel a admis cererea de validare a popririi în mod nejustificat în conformitate cu prevederile OUG 71/2009, având în vedere faptul că este beneficiara creanței certe, lichide și exigibile, constatată prin titlu executoriu în anul 2008, data la care aceasta nu era în vigoare.

Inaplicabilitatea prevederilor din OUG nr.71/2009 potrivit dispozițiilor Curții Europene a Drepturilor Omului:Prin Decizia CEDO pronunțată la data de 04.09.2009 în Cauza D. D. și alții contra României, Curtea a amintit că „....executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă a «procesului» în sensul articolului 6 (Hornsby c. Greciei 19 martie 1997, § 40, Culegere de decizii și hotărâri 1997-ll). Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa poate constitui o încălcare a dreptului justițiabilului la justiție, drept consacrat prin articolul 6 & 1 al Convenției (Bourdov c. Rusiei, nr._/00, § 34, CEDH 2002-III). Acest lucru poate, pe de altă parte, să aducă atingere dreptului justițiabilului la respectarea bunurilor, atunci când judecata în favoarea sa naște o creanță certă care poată fi calificată drept «bun» în sensul articolului l din Protocolul nr. I (Bourdov, precitată, § 40).

O autoritate statală nu poate invoca lipsa resurselor drept pretext pentru a nu-și onora o datorie izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească. Dacă este adevărat că întârzierea în executarea unei hotărâri judecătorești se poate justifica în anumite circumstanțe, această întârziere nu poate fi de o asemenea natură încât însăși substanța dreptului garantat de articolul 6 § 1 al Convenției să fie afectată (a se vedea printre altele, Hornsby precitafă, § 40; Jasiuniene c. Lituaniei, nr._/98, § 27, 6 martie 2003 ; Qufaj Co. Sh.p.k. c. Albania, nr._/00, § 38, 18 noiembrie 2004, șl Beshri și alții c. Albaniei nr. 7352/03, § 60, 22 august 2006)".

De asemenea, Curtea a considerat că legiuitorul ar trebui să beneficieze, atunci când pune în aplicare politicile sale, mai ales cele sociale și economice, de o mai mare flexibilitate pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită o reglementare, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acesteia din urmă. Curtea respectă modul în care legiuitorul stabilește cerințele interesului public, în afara situației în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de un fundament rezonabil (Mellacher și alții c. Austriei, 19 decembrie 1989, § 45, . nr. 169)".

În plus. Curtea a considerat incompatibila cu exigențele articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției o planificare a plății datoriilor stabilite pe cale judecătorească, atunci când actul de planificare nu era «lege» în sensul jurisprudenței Curții (SARL Amat-G și Mebaghichvili c. Georgiei, nr. 2507/03, § 61, CEDO 2005-VIII) sau când mecanismul planificării, chiar dacă răspunde noțiunii de «lege», fusese aplicat de manieră defectuoasă (Suljagic c. Bosniei - Herțegovina, nr._/02, §§ 56-57, 3 noiembrie 2009)".

Astfel, recurenta creditoare solicită a se avea în vedere expunerile CEDO menționate care stabilesc în mod neîndoielnic incompatibilitatea prevederilor de planificare a datoriilor stabilite pe cale judecătoreasca cu exigentele art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si mai ales faptul ca neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa constituie o încălcare a dreptului justificabilului Io justiție, drept consacrat prin articolul 6 § 1 al Convenției.

Pe fondul cauzei: Situația de fapt si demararea procedurii de executare silita:Prin titlurile executorii: Decizia civila nr. 434/10.06.2008 (Tribunalul V.), sentința civila nr. 451/17.06.2008 (Tribunalul V.), sentința civila nr. 118/07.02.2008 (Tribunalul V.) modificata prin decizia Curții de Apel G. nr.1188, sentința civila nr. 63/24.01.2008 (Tribunalul V.) s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata către recurenta creditoare a sumei de 115.746,89 lei, reprezentând drepturi salariale restante.

Întrucât debitorul a refuzat plata acestor drepturi salariale de bunăvoie nesocotind astfel toate titlurile executorii sus arătate, a fost întocmit dosarul de executare silita nr. 1816/2012, aflat pe rolul B. A D. si D..

Încuviințarea executării silite a fost obținută prin decizia civila nr. 577R/27.02.2013 pronunțata de către Tribunalului București - Secția a V-a Civila și prin care a fost admis recursul recurentei creditoare, a fost modificata în tot încheierea recurată și pe cale de consecință a încuviințat executarea silita în baza titlurilor executorii pe raza Sectorului 4 București.

În dosarul de executare sus amintit, B. D. si D. a transmis către Trezoreria Municipiului București din cadrul DGFPMB, adresa de înființare a popririi nr. 1816/2012/11.03.2013 prin care i-a fost pus în vedere terțului poprit să indisponibilizeze sumele aflate în conturile Ministerului Justiției până la concurența sumei de 115.746,89 lei.

Urmare a înființării popririi, terțul poprit DGFPMB prin adresa nr._/15.03.2013, a refuzat plata sumelor datorate si se invoca prevederile OUG nr. 71/2009 conform căreia plata se face in mod eșalonat, după o anume procedura de executare.Se susține în mod nefondat ca adresa de înființare a popririi trebuie făcuta numai pentru sumele devenite executorii in anul 2013.În opinia recurentei creditoare, susținerea terțului poprit nu are suport legal si este doar o încercare de tergiversare, cu rea credința a executării hotărârilor judecătorești, întrucât întreaga creanța provine din titluri executorii - hotărâri judecătorești, iar împrejurarea ca fracțiuni din aceasta creanța devin exigibile la date diferite nu afectează unicitatea acestei creanțe, pentru care se poate deschide un singur dosar de executare silită.

Pe raționamentul terțului poprit, în fiecare an, recurenta creditoare ar trebui sa revin cu cerere de executare silita, cerința care nu este prevăzuta in lege si care este excesiva, cu atât mai mult cu cat prin lege, debitorul beneficiază de facilitate la plată.Mai mult decât atât, în adresa nr._/17.06.2013 emisă de terțul poprit Trezoreria Municipiului București către Biroul Executărilor Judecătorești D. și D., fila 236 din dosarul de fond al cauzei se menționează următoarele:"A. de T. si Contabilitate Publica a Municipiului București a luat act de înființarea popririi in dosarul de executare menționat si va proceda la consemnarea sumei de 122.517,40 lei pe măsura creării de disponibil în conturile Ministerului Justiției, cu respectarea prevederilor OMFP nr. 2336/2011, urmând a comunica în scris acest lucru".În condițiile în care terțul poprit acceptă să procedeze la consemnarea debitului, aceasta echivalează cu o adevărata recunoaștere și acceptare la plată si nu se mai poate pune problema exigibilității acesteia.Suma solicitata în prezent de recurenta-creditoare este de 122.517,40 lei.

Așa cum a fost precizată pe fondul cauzei, la termenul din data de 20.06.2013, având în vedere precizarea la somația din data de 06.11.2012 emisa de executorul judecătoresc conform adeverinței emisa de Tribunalul V. sub nr. 2501/7A/30.05.2013 prin care se specifica faptul că "totalul drepturilor rămase de plată la data de 30.04.2013, actualizate cu IPC la aprilie 2013, ce i se cuvin sunt în sumă brută de 109,498 lei".

Astfel, recurenta-creditoare a solicitat un debit actual de 122.517,40 lei, compus din 76.802 lei drepturi salariale, conform adeverinței anexate precizării menționată mai sus; 34.846 lei despăgubiri, conform titlurilor executorii; 10.869,40 lei - actualizarea debitului de 34.846 lei, conform procesului verbal de actualizare încheiat de B. D. si D. sub nr. 1816/2012/05.06.2013.

În cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a validării de poprire impuse de art.460 Cod procedura civila:Art. 460 Cod procedură civilă impune următoarele condiții necesare admiterii cererii de înființare a popririi:Cererea de validare a popririi sa fi fost depusa la instanța in termen de3 luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau să plătească suma urmăribilă;debitorul să datoreze o sumă de bani terțului poprit;terțul poprit să nu își îndeplinească obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusive în cazul in care, în loc să consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit;Recurenta-creditoare consideră îndeplinită prima condiție, întrucât cererea de validare a popririi a fost formulată înăuntrul termenului legal de 3 luni, respectiv la o luna după comunicarea adresei de înființare a popririi nr. 1816/2012/11.03.2013.

Așa cum și instanța de fond a reținut și aceasta a doua condiție este îndeplinită, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 146/2002, trezoreria statului este un sistem unitar si integrat prin care statul asigura efectuarea operațiunilor de încasări si plați privind fondurile publice, inclusive cele privind datoria publica, si a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranța si in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare.

Mai mult, pe de o parte, potrivit dispozițiilor din OG nr. 22/2002: "Art. 1 - (1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectivă.

Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor si autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor si obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. Art. 2. - Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Art. 4 - (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.

Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."

Iar pe de alta parte, conform prevederilor HG nr. 78/1992 privind organizarea și funcționarea trezoreriei finanțelor publice:

"Art. 2 prin trezoreria finanțelor publice se asigură:

execuția bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat si bugetelor locale, prin încasarea veniturilor bugetare pe baza unei evidente stricte pe fiecare plătitor, din care sa rezulte obligațiile de plata, sumele încasate si debitele ramase de încasat, asigurarea finanțării cheltuielilor in limita creditelor bugetare si destinației stabilite, încadrarea în echilibrul prevăzut de lege;

gestionare mijloacelor extrabugetare si a fondurilor speciale prin conturi distincte, pe instituții si categorii de resurse;

gestionarea datoriei publice interne și externe prin urmărirea primirii împrumuturilor guvernamentale interne si externe, folosirea acestora potrivit destinației prevăzute in contracte, rambursarea ratelor la scadenta, precum si a dobânzilor aferent;

constituirea de depozite la vedere si termen ale persoanelor fizice si juridice;

efectuarea de plasamente pe termene a disponibilităților mobilizate in conturile trezoreriei;

efectuarea altor operațiuni financiare în contul organelor administrației centrale de stat."

Astfel, din dispozițiile legale susmenționate, reiese în mod nemijlocit faptul ca organul public care se ocupa de stingerea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice este terțul poprit parte in prezenta cauza.

Recurenta creditoare a arătat că are un drept de creanță împotriva debitoarei recunoscut prin titlul executoriu încă din anul 2008.

În procedura de executare silita instrumentata în dosarul de executare silita nr. 1816/2012, aflat pe rolul B. D. si D., a fost emisă adresa de înființare a popririi nr. 1816/2012/11.03.2013 către terțul poprit, prin care i-a fost pus in vedere sa indisponibilizeze sumele aflate in conturile Ministerului Justiției.

Terțul poprit a refuzat instituirea popririi, prin adresa nr._/15.03.2013, precizând că se poate înființa poprirea numai pe sumele aferente anului 2013.

Având în vedere cele sus arătate, recurenta-creditoare a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată si precizată, să fie validată poprirea instituită de către B. D. si D. prin adresa nr.1816/2012 din data de 11.03.2013 asupra conturilor Ministerului Justiției deschisa la DGFP Municipiul București - A. de T. și Contabilitate Publica - Serviciul Verificarea si Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice, pentru suma totala de 122.517.40 lei conform precizării de la fila 213 formulata de B. D. si D.; amendarea terțului poprit cu suma de 1000 lei, conform art. 460 alin. 2 teza finala Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecata conform art. 274 Cod procedură civilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 si urm, art. 303 alin. 1 si 2, art. 3041 pct. 9 Cod procedură civilă, prevederile OUG nr. 22/2002, prevederile OUG nr. 75/2008, prevederile HG nr. 78/1992.

În motivarea recursului declarat de terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - A. de T. și Contabilitate publică se arată că prin decizia civila nr. 316A/12.02.2014, Tribunalul București Secția a IV-a Civila a dispus următoarele: a admis apelul declarat de creditoarea T. A. M. împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor M. Justiției și intimata-terț poprit A. de T. și Contabilitate Publică Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice din cadrul DGFPMB; a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a validat poprirea înființată în dosarul nr.1816/2012 al B. D. și D. la termenele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 71/2009 modificată.

Recurenta terț poprit critică hotărârea pronunțata de Tribunalul București Secția a IV-a Civila ca fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.Recurenta terț poprit învederează instanței că s-a transformat în Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, conform art. 23 din H.G. nr. 520/2013.

În primul rând, validarea de poprire, în general, este admisă și aplicată ca o accelerare a executării silite si, doar în ultima instanța, ca o sancțiune aplicata terțului poprit atunci când acesta nesocotește, cu rea-credința obligațiile sale prevăzute de actele normative in vigoare in materia executării silite prin poprire.

Or, în condițiile în care exista un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit - A. de T. si Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea-credința sau că ar echivala cu o "conduita ilicita a terțului poprit", așa cum apreciază instanța de apel.

Terțul poprit reiterează dispozițiile art. 460, alin. (1) Cod proc.civ. potrivit cărora: « Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popriri.

Art. 460 din C.proc. civ. este interpretat în mod eronat de către instanța de apel. Astfel, intenția legiuitorului nu a fost aceea de a "transforma" în orice condiții terțul poprit în debitor, prevederea "dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile" fiind necesar a fi analizată de instanță pentru fiecare speță în care se soluționează validarea popririi.

Indicarea lapidară în considerente a concluziei "terțul nu și-a îndeplinit obligațiile" sau a faptului că terțul poprit deține conturile debitorului, fără o argumentare care ar implica analizarea de către instanță a cererii de validare, a condus la o soluție nelegală prin sancționarea fără temei a terțului poprit.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, terțul poprit solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile în sensul respingerii apelului formulat de creditoare si menținerea ca temeinică si legală a sentinței civile nr._/24.10.2013.

2) În al doilea rând, terțul poprit apreciază că punctul de vedere al instanței de apel este eronat, având în vedere următoarele considerente:

Prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările si completările ulterioare, norme potrivit cărora: „În cursul termenelor prevăzute la alin.1 si indice 1 orice procedura de executare silita se suspenda de drept."

Prin urmare, având în vedere data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ulterioara intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, dispozițiile legale mai sus menționate sunt aplicabile în cauza, astfel încât deși instanța de judecata a încuviințat executarea silita, prin efectul legii orice cerere de executare silita, implicit validarea popririi, este suspendata de drept.

Prin dispozițiile OUG nr. 71/2009 modificată si completata prin Legea nr.230/2011 a fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecința plații drepturilor salariale . neavând temei legal, întrucât încalcă prevederile actului normativ sus indicat.

Art. 1 - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

Terțul poprit învederează instanței că nu poate constata existenta unei neconcordante intre dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009 modificată pe de o parte si art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, atâta timp cat prevederile art. 1 din OUG nr. 71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituționala a României.

În motivarea Deciziei nr.206/2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OUG nr.71/2009, Curtea Constituționala a reținut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constituției României, prin raportare inclusiv la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În conformitate cu jurisprudența instanței europene, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.

Or, în cauza de față, astfel cum s-a precizat anterior, măsura urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil.

Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv, în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situații de excepție reprezentate, pe de o parte, de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, de stabilitatea economică a statului roman în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Așadar, întrucât legea aplicabilă în materie, nu permite executarea silită a titlurilor executorii cuprinzând drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarată constituțională în conformitate cu dispozițiile legii fundamentale, ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate a Curții Constituționale, terțul poprit solicită să se constate că în prezenta cauză, cererea de validare a popririi contravine legii aplicabile în materie, pentru toate motivele de fapt și de drept indicate în prezentul recurs.

Față de cele arătate mai sus, rezultă fără putința de tăgada ca acțiunea terțului poprit de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 a fost pe deplin justificata.

Recurenta terț poprit precizează totodată că prin dispozițiile OUG nr.71/2009 legiuitorul a dorit să înlăture dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.

Având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, a rezultat necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, ținând seama de faptul că nepromovarea acestei ordonanțe de urgență ar fi vizat drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar - aspecte ce nu au fost avute in vedere de către instanța de apel.

3) În al treilea rând, recurenta terț poprit învederează instanței faptul ca dispozițiile imperative ale OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art. 452 - 461 Cod procedura civila, ce reglementează materia executării silite prin poprire.

Astfel, în deplină concordanță cu art. 137 alin.1 din Constituția României, care prevede că "Formarea, administrarea, întrebuințarea si controlul resurselor financiare ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege", Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituțiile publice a sumelor aloca!" do la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcționarea acestor .

În acest context, O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare, are rolul de a reglementa condițiile in care se rondează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu respectarea principiilor prevăzute in Constituție si in legea Finanțelor Publice.

Ca un argument în plus, terțul poprit menționează ca prin Decizia nr. 784/12.05.2009 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G nr. 22/2002 motivat de faptul ca "dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se aplica fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art. 16 si art.44 alin.(2) din Constituție. Potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecata fără sa aducă atingere substanței drepturilor si libertăților fundamentale".

De asemenea, Curtea Constituționala a concluzionat prin Decizia 213/4.03.2010 ca OG nr. 22/2002 nu este contrară dispozițiilor art. 6 par.1 din CEDO.

Deși prin dispozițiile legale invocate se instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu împiedica executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice de vreme ce potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 modificata si completata prin Legea nr.92/2011 este instituita obligația pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Indiscutabil, O.G. nr. 22/2002 instituie anumite limite ale executării instituțiilor publice, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele instituțiilor respective.

Față de această dispoziție legală imperativă, A. de T. și Contabilitate Publica, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plăți din aceste conturi, fără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare si a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Față de argumentele prezentate terțul poprit solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile nr. 316A/12.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în sensul respingerii apelului formulat de apelanta-creditoare și a menținerii sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca temeinică și legală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, OUG nr. 71/2009 și art. 460 și urm. Cod procedură civilă .

În motivarea recursului declarat de recurentul debitor M. Justiției se arată că a formulat cerere de validare a popririi împotriva terțului poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând obligarea debitorului M. Justiției la plata sumei de 115.746,89 lei, datorate conform titlurilor executorii la care se face referire în cuprinsul cererii de validare.

Prin sentința civilă nr._/2013 Judecătoria sector 4 București a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi.Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea, ce a fost admis prin decizia civilă nr. 316 A/2014, pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu debitorul M. Justiției și terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și a dispus validarea popririi înființate în dosarul nr. 1816/2012 al B. D. și D., la termenele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 71/2009, modificată.

Recurentul debitor a criticat hotărârea recurată fiind pronunțată cu aplicarea greșită legii, respectiv a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 modificată și completată, precum si ale art. 460 din Codul de procedură civilă, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Se precizează că soluția instanței de apel, anume aceea de admitere a cererii de validare a popririi la termenele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 71/2009 nu este în deplină concordanță cu aceste prevederi întrucât, astfel cum a arătat și în cuprinsul apărării formulate cu ocazia soluționării cauzei în fond, orice procedură de executare silită, printre care și cea de validare a popririi, este suspendată de drept.

După cum este cunoscut, procedura de executare pentru aceste drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești este reglementată prin dispozițiile cu caracter imperativ ale OUG nr. 71/2009, iar potrivit acestor dispoziții, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar se realizează în mod eșalonat, în intervalul 2012-2016.

Sumele sunt achitate anual, în tranșe trimestriale egale, actualizate, fiecare în parte cu respectarea procentelor stabilite prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/_.

În acest sens sunt dispozițiile: OMJ nr. 2273/2012 - „Fondurile publice necesare pentru plata sumelor aferente tranșelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență vor fi alocate de la bugetul de stat pentru

anii 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016 și vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Justiției." art. 52 din Legea nr. 5/2013, Legea bugetului de stat pe anul 2013, - „în anul 2013, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, cu modificările ulterioare, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale. (2) în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, la titlul "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de

credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. (1)." art. 5 alin. 1 lit. i) și alin. 7 din Legea nr. 356/2013, Legea bugetului de stat pe anul 2014 potrivit căruia „Plata sumelor prevăzute la alin. (1) lit. i) și la alin. (3) lit. b) se efectuează în anul 2014 în mod eșalonat, în tranșe trimestriale egale."

Astfel, în aplicarea prevederilor OUG nr. 71/2009 este emis un ordin de către fiecare ordonator principal de credite, în cazul de față fiind aplicabil Ordinul ministrului justiției nr. 2273/C din 21 iunie 2012 pentru stabilirea procedurii de efectuare a plătii unor titluri executorii prevăzute de Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar.

Tot în aplicarea OUG nr. 71/2009 au fost emise trimestrial, hotărâri ale Guvernului prin care s-au aprobat fondurile bugetare necesare pentru plata tranșelor, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile acestui act normativ.

Astfel, este de notorietate faptul că titlurile executorii de care se prevalează creditoarea și care datează din anul 2008 au fost executate în mod voluntar, cu respectarea termenelor de eșalonare prevăzute de O.U.G nr. 71/2009:

- prin Hotărârea Guvernului nr. 422 din data de 03.05.2010 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii, la titlul „ Cheltuieli de personal", pentru plata titlurilor executorii prevăzute în O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, au fost alocate fonduri pentru executarea unor hotărâri judecătorești.

În anul 2012, au fost emise cele patru hotărâri de Guvern trimestriale, pentru fracțiunea de 5% din valoarea titlurilor executorii: HG nr. 257/3.04.2012, HG nr. 598/13.06.2012, HG nr. 954/2012 și HG 1169/2012.; în anul 2013, pentru tranșa de 10% din valoarea hotărârilor judecătorești au fost emise: HG nr. 149/2013, HG nr. 355/12.06.2013, HG 697/2013 și HG 97/2013.

În anul 2014, a fost achitată, până la acest moment, prima transă din fracția de 25% din valoarea titlurilor executorii, fiind adoptată în acest sens HG nr. 248/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului l al anului 2014.

Or, raționamentul instanței nu este în deplină concordanță cu spiritul OUG nr. 71/2009, întrucât nu se poate admite o cerere de validare a popririi, care reprezintă o procedură de executare silită, la termenele instituite de acest act normativ, care sunt termene de grație, prevăzute pentru plata voluntară a sumelor, cele două proceduri excluzându-se reciproc.

Mai mult, nici nu ar putea fi pusă în executare o astfel de hotărâre de admitere a cererii de validare având în vedere că OUG 71/2009 nu stabilește o dată anume pentru efectuarea plății voluntare, în funcție de care, în cazul nerespectării acesteia, executorul judecătoresc ar putea proceda la executare silită a debitului. Dimpotrivă, acest act normativ stabilește tranșele ce urmează a fi plătite la termenele anuale, iar prin Legea bugetului de stat, este prevăzută plata trimestrială, în tranșe egale, ordonatorul principal de credite, stabilind exact data plății, în funcție de momentul adoptării hotărârii de Guvern în fiecare caz în parte.

Ca atare, această procedură care, așa cum s-a arătat mai sus, este o procedură de plată voluntară a sumelor reprezentând drepturi salariale stabilite prin titlurile executorii și sunt implicați mai mulți factori, pe lângă debitorul M. Justiției și terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, părțile într-o procedură de poprire obișnuită, având un rol decisiv și M. Finanțelor Publice și Guvernul României.

În al doilea rând, pentru a putea fi validată poprirea, potrivit art. 460 din Codul de procedură civilă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe obligația terțului poprit de a plăti o sumă de bani debitorului și refuzul terțului de a indisponibiliza aceste sume, iar acțiunea să fie introdusă în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.

Or, în prezenta cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 460 din Codul de procedură civilă, anume obligația terțului poprit de a plăti sumele de bani, atât debitorul, pe calea întâmpinării și apelului formulate în speță, dar și terțul poprit invocând dispozițiile OUG 71/2009 care dispun suspendarea procedurilor de executare silită.

În condițiile în care prin OUG nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, toate formele de executare silită sunt suspendate de drept, este evident că recurentul debitor nu este în situația în care terțul poprit - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - A. de T. si Contabilitate Publică, are obligația de a efectua poprirea sumelor datorate Ministerului Justiției, ci dimpotrivă, obligația legală de a nu efectua acte de executare silită în perioada termenelor instituite prin OUG 71/2009. astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 din Codul de procedură civilă menționat mai sus.

Recurentul - debitor solicită instanței să constate că cele prezentate mai sus sunt în acord cu doctrina și practica judiciară în materie, unde se arată că: „în speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, așa cum se susține prin motivele de recurs, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerința care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit. Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că O.U.G. nr. 71/2009 nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care cuanta se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut la începutul anului 2009, că prin ordin de plată s-a plătit deja creditorului o parte din sumă, respectiv 3.967,26 lei, diferența urmând a fi plătită anual, în tranșe." (Decizia nr. 77 din 25.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția l civilă și pentru cauze cu minori și de familie).

Tot în practica judiciară, instanțele judecătorești au statuat că „principiul aplicării imediate a legii civile noi obligă judecătorul să aibă în vedere la soluționarea unei cauze, atât în fond, cât și în căile de atac, toate modificările legislative aplicând legea în vigoare la data soluționării cererii. (...) când, pe parcursul executării silite a unui titlu executoriu îndreptat împotriva unei instituții de stat, devin aplicabile norme care eșalonează executarea. Chiar dacă anterior datei de intrare în vigoare a ordonanței de eșalonare a plății a fost pornită executarea silită, actul normativ care stabilește modul în care se vor executa anumite creanțe este aplicabil în virtutea principiului aplicării cu caracter imediat a legii noi." (Decizia nr. 77 din 25.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția l civilă și pentru cauze cu minori și de familie).

Având în vedere aceste dispoziții legale se impunea ca și instanța de apel, să dispună respingerea cererii de validare, având în vedere dispozițiile speciale ale OUG nr. 71/2009 privind executarea acestor creanțe de bunăvoie, mai ales că, M. Justiției și-a îndeplinit obligațiile de plată stabilite în sarcina sa conform titlului executoriu, cu respectarea întocmai a termenelor de eșalonare prevăzute de O.U.G nr. 71/2009, astfel cum am arătat mai sus.

Ca atare, instanța judecătorească nu poate dispune validarea popririi, iar executorul judecătoresc nu mai poate cere ori continua executarea silită pe durata suspendării stipulate de OUG nr. 71/2009 înainte de împlinirea termenului de suspendare a executării silite, fiind evident că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 din Vechiul Cod de procedură civilă cu privire la raportul de creanță existent între terțul poprit - în cazul de față Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - A. de T. și Contabilitate Publică și debitorul M. Justiției.

În considerarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 230/2011 precum și a jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia nr. 190/02.03.2010, Decizia nr. 1533/28.11.2011) și a Curții Europene Drepturilor Omului - Decizia nr._/08/4.09.2012 în cauza D. ș.a. contra României, obligatorii pentru instanțele judecătorești solicită admiterea recursului, desființarea deciziei civile nr. 316 A din 12 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._ și respingerea cererii de validare a popririi.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 9, 3041 Cod procedură civilă.

Analizînd recursul reclamantei, avînd în vedere criticile formulate încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 9 C.,, se rețin următoarele:

Este nefondată critica privind omisiunea instanței de apel de a face OUG 75/2008, Curtea constatînd că prin DECIZIA nr. 784 din 12 mai 2009, art. III din OUG 75 /2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției și ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii a fost declarat neconstituțional, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 7 iulie 2009.

În concluzie, actul normativ privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este, la data introducerii cererii de validare poprire, OUG 71/2009.

De altfel, OUG 71 / 2009 este invocată chiar de reclamantă, așa cum rezultă din conținutul acțiunii, referirea la OUG 75/2008 avînd loc direct în apel, ce semnifică o modificare a temeiului de drept în calea de atac, nepermisă de art. 294 alin. 1 C..

În continuare, Curtea reține că instanța de apel a dat eficiență principiului disponibilității, și a validat poprirea la termenele și condițiile prevăzute de OUG 71/2009, rezultînd cu claritate din cererea de chemare în judecată, solicitarea reclamantei în sensul arătat. Precizările de acțiune efectuate în fața primei instanțe se referă la suma totală de plată, fără ,însă, a se menționa în mod precis că reclamantă dorește validarea popririi în altă formă decît cea solicitată inițial prin acțiune.

Odată lămurit acest aspect, curtea nu va mai proceda la analiza criticilor asupra validării popririi în forma dispusă prin decizia de apel, critici ce vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 460 C., jurisprudența CEDO în materia executării judecătorești a unei hotărîri, verificarea acestor motive de nelegalitate nemaifiind utilă față de cele reținute anterior.

Examinând criticile formulate de recurenți pîrîți, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Un motiv de recurs, invocat de ambele recurente, vizează aplicarea greșită a OUG 71/ 2009, care suspendă de drept, prin art. 1 alin. 2, executarea silită a sumelor reprezentînd drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar prevăzute în hotărîri judecătorești, precum și a OG 22/2002, ce instituie limite ale executării instituțiilor publice, derogînd de la regimul juridic general stabilit prin reglementarea cuprinsă în codul de procedură civilă.

Curtea reține că invocarea nelegalității executării silite, inclusiv din perspectiva celor două acte normative, poate avea loc doar în cadrul procedurii contestației la executare . Aspectele legate de procedura validării de poprire nu pot fi analizate decît în raport de reglementarea cuprinsă în art. 452 C. și următoarele, texte din care rezultă că poprirea poate fi validată chiar în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc, în contul deschis la terțul poprit, executarea popririi urmînd să aibă loc în măsura alimentării contului.

În ceea ce privește criticile pîrîților vizînd modul de aplicare a OUG 71/ 2009, care prevede termene de eșalonare a plăților, curtea reține că instanța de apel, schimbînd în parte sentința apelată, a validat poprirea în termenele și condițiile prevăzute de menționatul act normativ, astfel că nu se poate reține încălcarea prevederilor acestuia.

Față de considerentele arătate, în aplicarea art. 312 C., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-creditoare T. A. M., recurentul-debitor M. Justiției și recurentul-terț poprit A. deTrezorerie și Contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice din cadrul D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 316 A/12.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. M. O. M. D. F. L. E.

GREFIER

A. G. C.

Red. OMD

Tehnored. GC /MDO 2 ex

Jud. apel L. G. Z.

R. N.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 253/2015. Curtea de Apel...  Legea 10/2001. Decizia nr. 312/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 376/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI